Arhive 23-26 mai 2019 - Jurnal Social https://jurnal-social.ro/tag/23-26-mai-2019/ Publicația Consiliului Național al Dizabilității din România Wed, 22 May 2019 12:38:58 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.7.1 Un vot crucial pentru timpurile noastre https://jurnal-social.ro/un-vot-crucial-pentru-timpurile-noastre/ https://jurnal-social.ro/un-vot-crucial-pentru-timpurile-noastre/#respond Wed, 22 May 2019 12:03:57 +0000 https://jurnal-social.ro//?p=5804 În acest moment, Europa își scrutează viitorul. Alegerile pentru Parlamentul European, din 23-26 mai, reprezintă cel mai vast exercițiu democratic transnațional din lume, fiind așteptați să meargă la urne peste 400 milioane de europeni, din cele 28 de state membre, inclusiv 50 de milioane de cetățeni britanici a căror țară […]

Articolul Un vot crucial pentru timpurile noastre apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

În acest moment, Europa își scrutează viitorul. Alegerile pentru Parlamentul European, din 23-26 mai, reprezintă cel mai vast exercițiu democratic transnațional din lume, fiind așteptați să meargă la urne peste 400 milioane de europeni, din cele 28 de state membre, inclusiv 50 de milioane de cetățeni britanici a căror țară urma să părăsească blocul comunitar în martie acest an.

La ultimele alegeri europene din 2014, numărul mediu de alegători din statele membre a atins cel mai scăzut nivel din 1979, în jur de 43%. De exemplu, în Polonia, 3 pătrimi din cetățeni sunt dezinteresați de procesul electoral. Lăsând la o parte haosul creat de Brexit, în Marea Britanie, alegerile europene nu au fost niciodată deosebit de populare în rândul alegătorilor. Pe de altă parte, în Belgia, unde este obligatorie votarea, voturile au oscilat în jur de 90%.

Chiar dacă votul este obligatoriu sau o alegere liberă, acesta este un element important, dar nu și singurul, al democrației participative. Cu toate acestea, în contextul în care UE se află acum, voturile exprimate, în perioada 23-26 mai 2019, vor fi esențiale nu numai pentru viitorul durabil al UE, ci și pentru bunăstarea oamenilor, indiferent dacă trăiesc într-o Uniune care susține valorile egalității, nediscriminării, incluziunii sociale și justiției ecologice pentru toți – inclusiv cei care aparțin grupurilor marginalizate și vulnerabile.

În cadrul Uniunii, proiectul a fost serios afectat de Brexit. Mișcările populiste, vocale, în ascensiune, înfloresc prin axiome xenofobe. Tipul de limbaj politic și media ofensator care este ,,normalizat” astăzi, acum câțiva ani, ar fi fost inacceptabil. Situația geopolitică în care se află UE acum este, de asemenea, foarte diferită. Administrația Trump contestă în mod deschis Europa și alte părți ale lumii atât din punct de vedere retoric, cât și din punct de vedere economic. Se observă influența economică și importanța Chinei în creștere pe scena mondială. Și, bineînțeles, însăși viitorul planetei noastre și al speciilor sale sunt grav amenințate de schimbările climatice. În ciuda unor dovezi alarmante, schimbările climatice sunt ignorate în mod regulat de către liderii mondiali.

Acestea sunt doar câteva dintre provocările cu care se confruntă Europa înainte de votul din această săptămână. Cu toate acestea, alegerile europene din 2019 vor reprezenta o oportunitate pentru cetățeni, exercitându-și dreptul civic, să aleagă lideri progresiști care să pună mai întâi drepturile sociale ale oamenilor și sustenabilitatea planetei, astfel încât UE să joace un rol pozitiv în protejarea viziunii democratice bazate pe justiția socială și ecologică în lume. Avem dreptul și datoria de a alege lideri care să lucreze în parteneriat cu societatea civilă și cu alți actori sectoriali, pentru a aborda ceea ce nu funcționează în UE și pentru a folosi forța colectivă pentru a aduce o schimbare reală în viața, nu doar a cetățenilor UE, ci și a celor care au ales sau au fost forțați să facă din Europa o locuință sigură.

,,Vom fi vocali și proactivi în a ne asigura că noile instituții UE recunosc și sprijină rolul societății civile organizate în protejarea și garantarea exercitării drepturilor fundamentale pentru toți. Cu toate acestea, în primul rând, ca cetățeni activi, să folosim cât mai bine acest drept democratic în această săptămână, pentru a asigura o Europă durabilă, socială și ecologică, inclusivă”, a declarat Piotr Sadowski, președintele Platformei Sociale

Articolul Un vot crucial pentru timpurile noastre apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/un-vot-crucial-pentru-timpurile-noastre/feed/ 0