Arhive acces la vot - Jurnal Social https://jurnal-social.ro/tag/acces-la-vot/ Publicația Consiliului Național al Dizabilității din România Tue, 16 Apr 2024 13:14:14 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.7.1 Și persoanele cu dizabilități ies la vot duminică, 27 septembrie https://jurnal-social.ro/si-persoanele-cu-dizabilitati-ies-la-vot-duminica-27-septembrie/ https://jurnal-social.ro/si-persoanele-cu-dizabilitati-ies-la-vot-duminica-27-septembrie/#respond Sat, 26 Sep 2020 13:21:58 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=8978 Consiliul Național al Dizabilității din România încurajează comunitatea persoanelor cu dizabilități din România să voteze candidații cu dizabilități, indiferent din ce partid fac parte sau dacă sunt independenți.

Articolul Și persoanele cu dizabilități ies la vot duminică, 27 septembrie apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Consiliul Național al Dizabilității din România a întreprins demersuri către toate prefecturile din țară, primăriile de sectoare și primăriile locale în vederea facilitării accesului la vot pentru persoanele cu dizabilități, în data de 27 septembrie 2020, la alegerile locale.

Consiliul Național al Dizabilității din România încurajează comunitatea persoanelor cu dizabilități din România să voteze candidații cu dizabilități, indiferent din ce partid fac parte sau dacă sunt independenți.

Consiliul Național al Dizabilității din România a obținut, din partea Autorității Electorale Permanente, acreditare la alegerile pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2020. În baza documentului de acreditare, Consiliul Național al Dizabilității din România poate desemna observatori interni.

Toate primăriile din țară au fost reinformate, de către Consiliul Național al Dizabilității din România, despre prevederile art. 22¹ din Legea 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, astfel cum a fost completată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 29/2019 privind modificarea și completarea unor acte normative în materie electorală, primarii au obligația de a asigura accesibilitatea localurilor de vot conform metodologiei aprobate prin hotărâre a Autorității Electorale Permanente.

Autoritatea Electorală Permanentă a stabilit încă din anul 2016, în cadrul Horărârii nr. 44/2016, un set de condiții minimale pe care trebuie să le îndeplinească locațiile în care funcționează secțiile de votare, precum și dotarea minimală a acestora, condiții care vizează, printre altele, și accesibilizarea secțiilor de votare pentru persoanele cu dizabilități. Concret, potrivit prevederilor art. 4 (1) din hotărârea menționată, sediile secțiilor de votare trebuie să îndeplinească o serie de condiții, respectiv:

-să permită afluirea și defluirea corespuzătoare a alegătorilor;
-să permită deplasarea normală, neobstrucționată, pe coridoare, holuri, culoare, vestibuluri și alte asemenea locuri de trecere și, de asemenea, să fie marcate corespunzător;
-să beneficieze de rampe speciale pentru accesul personelor cu handicap locomotor care intenționează să își exercite dreptul de vot și să asigure accesibilitatea în conformitate cu prevederile Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv ale Ordinului viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației publice nr.189/2013 pentru aprobarea reglementării tehnice ,,Normativ privind adaptarea clădirilor civile și spațiului urban la nevoile individuale ale persoanelor cu handicap, indicativ NP 051-2012-Revizuire NP 051/2000’’.

Potrivit art. 5 alin. (3) – (6) din aceeași hotărâre, localurile de vot trebuie să fie amplasate în încăperi uscate, luminate, ventilate, curate și confortabile din punct de vedere termic, aflate, de regula, la parterul clădirilor. Acestea pot fi amplasate la etajele imobilelor numai sub condiția asigurării accesului persoanelor cu dizabilități la procesul de votare. Accesul în localul de vot se realizează prin coridoare, holuri, culoare, vestibuluri și alte semenea locuri de trecere delimitate și marcate corespunzător, prin care persoanele să se poată deplasa ușor.

Totodată, în baza art. 7 alin. (2) din hotărârea menționată, autoritățile locale pot confecționa și amplasa cabine de vot pentru persoanele cu handicap locomotor, dimensionate și marcate corespunzător.’’

Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități, pe care România a semnat-o în anul 2007 și este în vigoare din anul 2010, la Art. 29, Participarea la viața politică și publică, se menționează:

,,Statele părți vor garanta persoanelor cu dizabilități drepturi politice și posibilitatea de a beneficia de acestea, în condiții de egalitate cu alții, și se angajează:

a) să se asigure că persoanele cu dizabilități pot participa efectiv și deplin la viața politică și publică, în condiții de egalitate cu ceilalți, în mod direct sau prin reprezentanți liber aleși, incluzând și dreptul și oportunitatea de a vota și de a fi alese, printre altele, prin:

(i) asigurarea de proceduri, facilități și materiale de vot adecvate, accesibile și ușor de înțeles și utilizat;

(ii) protejarea dreptului persoanelor cu dizabilități de a vota prin vot secret la alegerile și referendumurile publice, fără intimidare, de a candida la alegeri, de a deține efectiv un mandat ales și de a îndeplini orice funcție publică, la orice nivel guvernamental, facilitând utilizarea tehnologiilor noi și de asistare, acolo unde este cazul’’.

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează printr-un comunicat că, „potrivit răspunsului furnizat de Ministerul Sănătății ca urmare a solicitării AEP, actele medicale care trebuie să însoțească cererile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile locale din anul 2020 sunt următoarele:

  1. Pentru persoanele cu diverse boli sau grade de invaliditate altele decât COVID-19, sunt necesare copii după documente medicale justificative (aceleași documente care au fost prezentate și la scrutinele anterioare).
  2. În cazul persoanelor confirmate cu infecția COVID-19, izolate la domiciliu sau într-o altă locație declarată, este necesară o copie după unul din următoarele documente:
    • biletul de externare din unitatea sanitară, care confirmă diagnosticul și indicația de izolare;
    • decizia de izolare emisă de Direcția de Sănătate Publică;
    • rezultatul pozitiv al testării COVID – 19 RT – PCR, efectuată în ultimele 14 zile.
  3. Pentru persoanele aflate în carantină la domiciliu sau carantină instituționalizată, impusă atât pentru cetățenii care intră pe teritoriul României din zonele cu transmitere comunitară extinsă afectate de COVID -19, cât și pentru contacții persoanelor infectate, este necesară copia deciziei de carantină emisă de Direcția de Sănătate Publică. ”

Articolul Și persoanele cu dizabilități ies la vot duminică, 27 septembrie apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/si-persoanele-cu-dizabilitati-ies-la-vot-duminica-27-septembrie/feed/ 0
FIȚI EROII NOȘTRI! https://jurnal-social.ro/fiti-eroii-nostri/ https://jurnal-social.ro/fiti-eroii-nostri/#respond Mon, 21 Sep 2020 16:02:48 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=8951 Autor: ELENA NĂSTASE Dragi colegi, este timpul să mergem din nou la vot! Dacă nu mergem, va vota altcineva ȋn locul nostru. Să ne susținem candidații din rȃndul persoanelor cu dizabilități! Cine știe, poate, printr-o seriozitate responsabilă, dintr-o dorință reală de schimbare și cu principii bine definite vor schimba mentalități, […]

Articolul FIȚI EROII NOȘTRI! apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Autor: ELENA NĂSTASE

Dragi colegi, este timpul să mergem din nou la vot! Dacă nu mergem, va vota altcineva ȋn locul nostru.

Să ne susținem candidații din rȃndul persoanelor cu dizabilități! Cine știe, poate, printr-o seriozitate responsabilă, dintr-o dorință reală de schimbare și cu principii bine definite vor schimba mentalități, vor demola bariere care par inexpugnabile și vor găsi mecanismele politice, financiare și sociale care să schimbe dinamica societății.

Poate chiar vor ȋndeplini promisiunile din campania electorală, „echitate, egalitate”, care, acum par utopii.

La momentul acesta, sistemul politic este ȋn derivă, demagogia este la rang de virtute și nu există partide cu ideologii bine structurate.

Haideți să nu mai acceptăm demagogia ca pe o normalitate, să ne informăm, să mergem la vot și să alegem schimbarea, singura constantă ȋn Univers!

Este timpul să ieșim din anonimat!

Exprimarea liberă prin vot adaugă plus valoare la stima de sine!

Știu din informații sigure că o mare parte a societății are o percepție greșită despre noi. Este și vina noastră.

O altă parte a societății manifestă saturație atunci cȃnd subiectul este despre dizabilitate, cu tot ceea ce presupune ea: oameni, accesibilitate, susținere financiară, politici de incluziune socială.

Din păcate, suntem prizonierii unor mentalități perimate care ne obligă la izolare, degradare și care ne fură dreptul la demnitate.

Da, știu, este foarte greu, dacă nu, chiar imposibil, uneori, să răzbați prin jungla politică și socială a societății actuale, ȋți trebuie abilități de „mercenar”. Un mercenar cu un cod al onoarei bine ancorat ȋn realitatea vieții, cu principii morale și spirituale bine definite.

Suntem conștienți că schimbarea nu poate veni peste noapte și că nevoile noastre reale nu pot fi acoperite ȋn totalitate, dar avem nevoie de politici incluzive care să ne ofere măcar o speranță.

Acum trăim ȋn două lumi diferite, deconectate: noi, cei cu dizabilități și ceilalți.

Există voci care susțin că suntem o povară pentru economia țării, dar, putem demonstra contrariu dacă ni se oferă structura necesară prin care să avem acces la educație, la un loc de muncă. Astfel, unii dintre noi putem deveni parte productivă din sistemul economic al acestei țări.

Oamenii trebuie să încerce să ne cunoască dincolo de aparențe și să ne ofere șansa de a ne integra ȋn lumea lor perfectibilă, să creăm astfel unitate ȋn diversitate.

Să transformăm sensul peiorativ dat de societate cuvȃntului „handicapat” ȋntr-un sens pozitiv care să arate potențialul real al persoanei atipice!

Societatea se află ȋntr-o continuă schimbare și acest lucru poate fi benefic. Schimbarea societății presupune schimbarea fiecăruia dintre noi ȋn mod conștient sau, uneori, inconștient.

„Dacă vrem cu tot dinadinsul să ne ameliorăm substanțial modul de viață, trebuie să renunțăm la tăiatul frunzelor ȋn atitudini și comportament și să ne apucăm de lucru la rădăcină, altfel spus, să ne schimbăm paradigmele, căci mentalitatea și conduita din ele se nasc.” (COVEY. 2011, p. 20)

Bine spus, greu de pus ȋn practică! Dar, putem ȋncerca, ȋncepȃnd cu alegerile locale care pot părea lipsite de importanță, dar, care pot fi fundamentul schimbărilor de la nivel ȋnalt.

Avem nevoie la nivel politic de reprezentanți din rȃndul persoanelor cu dizabilități, pentru că ei se pot identifica cu trăirile și nevoile noastre.

Trebuie să existe o comunicare mai bună ȋntre forțele politice decidente și comunitatea persoanelor vulnerabile. Aceștia trebuie să manifeste disponibilitate către un dialog de pe poziții egale și să dezvolte politici coerente care să vină ȋn sprijinul nostru.

Ideal este să fim artizanii propriei noastre vieți dar, acest lucru nu se poate ȋntr-un sistem socio-politic inechitabil ȋn care drepturile persoanelor cu dizabilități nu sunt o prioritate și sunt ȋncălcate ȋn mod constant.

Nu pot nega faptul că, ȋn ultimul timp, s-au produs cȃteva schimbări la nivel legislativ, schimbări lăudabile de altfel, dar care sunt insuficiente și care, la momentul acesta, nu au mecanismele necesare pentru a fi puse ȋn practică.

Aceste schimbări ascund o muncă titanică, de ani de zile, a unor oameni deosebiți care și-au pus viața ȋn slujba persoanelor cu nevoi speciale.

Trăim ȋntr-un haos permanent dar, teoria haosului spune că există un tipar ȋn haos, deci, avem datoria morală față de noi ȋnșine, dar si față de generațiile următoare să transformăm haosul din societate ȋntr-un “tipar flexibil” căruia să ȋi aducem ȋn permanență echilibru, stabilitate și normalitate.

Ȋn contextul acestor vremuri tulburi, vă ȋndemn să mergeti la vot!

Este un drept cȃștigat cu sacrificii umane și o responsabilitate pe care trebuie să ne-o asumăm.

Votul nostru poate face diferența!

Comunitatea persoanelor cu dizabilități trebuie să dovedească că este o comunitate puternică, unită, bine organizată, dornică de a-și susține drepturile și de a se dezvolta ca parte dintr-un ȋntreg, astfel ȋncȃt să nu mai fie tratată ca o cantitate neglijabilă ȋntr-o societate distopică, care se vrea a fi percepută ca pe o normalitate.

Mentalitățile retrograde ale societății vis a vis de persoanele cu dizabilități vin dintr-o educație deficitară, dintr-o lipsă de informații, dar, și dintr-un absenteism care are are la baza autoizolarea. Pentru a schimba toate aceste neajunsuri trebuie să devenim mai vizibili, să ne facem auziți și să luptăm cu toate mijloacele legale împotriva prejudecăților, a stigmatizării, a marginalizării și a ignoranței!

Dizabilitatea nu ne definește ca oameni!

Nu, nu suntem la fel ca ei, ca oamenii care ne etichetează cu ușurință dar, uneori, putem fi mai mult decȃt cred ei!

Eticheta rămȃne, dar putem să o colorăm frumos!

Ideal ar fi să nu mai existe sintagma “noi și ei”. De fapt, suntem expresii egale ale aceleași ecuații, indiferent de cȃte necunoscute are.

Cum nu trăim ȋntr-o societate ideală, suntem datori să ȋncercăm echilibrarea balanței alegȃndu-ne proprii noștri reprezentanți ȋn forurile decizionale, indiferent de orientarea lor politică. Să profităm de orice ocazie pe care viața ne-o oferă. Prin votul nostru putem aduce plus valoare existenței noastre, dar și existenței generațiilor viitoare.

E timpul să fim uniți și nu dezbinați de interese obscure individuale.

Să privim cu ȋncredere în viitor, fără a fi victimele unor promisiuni electorale deșarte și, dintr-un spirit civic motivațional și responsabil, să megem la vot și să ne alegem lideri din rȃndul persoanelor cu dizabilități! Apoi, cu conștiința ȋmpăcată că ne-am ȋndeplinit o datorie de onoare trebuie doar să sperăm că toate promisiunile lor nu vor rămȃne la nivel de intenție, ci, vor reuși, dȃnd dovadă de onestitate, responsabilitate, consecvență, cumpătare, bunăvoință și vigilență, să construiască punți peste prăpastiile create de-a lungul anilor prin nepăsare și autosuficiență echivalentă cu lașitatea și blazarea.

Dragi reprezentanți ai persoanelor cu dizabilităti, vă investim cu votul nostru de ȋncredere și vă rugăm să nu ne dezamăgiți! Nu dați dovadă de snobism politic!

Rămȃneți loiali principiilor morale care v-au convins să vă depuneți candidatura, nu fiți aserviți unor interese meschine de partid.

FIȚI EROII NOȘTRI!

“Sunt vremuri ȋn care nu poți ȋnainta decȃt mergȃnd contra curentului.” -Mircea Eliade

Acest lucru trebuie să ȋl facem și noi cu credința că imposibilul de astăzi poate deveni posibilul de mȃine!

Speranța clădește bucuria!

Nu suntem toți la fel, acest lucru este clar, dar, ȋmpreună putem fi mai puternici! Nimeni nu-i perfect! Suntem imperfecți și, totuși, perfecți ȋn imperfecțiunea noastră!

Caracterele sunt unice, fenotipul fiecărui om este unic, voința fiecărui om este unică și liberă.

Anul acesta viața ne-a pus la grea ȋncercare prin această pandemie, ne-a obligat să ne redefinim ca oameni, să ne schimbăm ierarhia sistemului de valori, să redescoperim fragilitatea speciei umane și să ne raportăm altfel la Divinitate.

Ne-am rătăcit ȋn drumul nostru către absolutul imaginar, utopic, de cele mai multe ori.

Cred ȋn capacitatea poporului romȃn de a-și descoperi moștenirea ancestrală de popor creștin, cu un simț al ȋnțelegerii, toleranței, solidarității și iubirii necondiționate, bine ancorate ȋntr-o conștiință spirituală!

Articolul FIȚI EROII NOȘTRI! apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/fiti-eroii-nostri/feed/ 0