Arhive acces - Jurnal Social https://jurnal-social.ro/tag/acces/ Publicația Consiliului Național al Dizabilității din România Thu, 24 Oct 2024 08:59:01 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.7.2 Incluziune socială pentru persoane cu dizabilități prin tehnologii asistive și de acces – TECH ASSIST https://jurnal-social.ro/incluziune-sociala-pentru-persoane-cu-dizabilitati-prin-tehnologii-asistive-si-de-acces-tech-assist/ https://jurnal-social.ro/incluziune-sociala-pentru-persoane-cu-dizabilitati-prin-tehnologii-asistive-si-de-acces-tech-assist/#respond Wed, 18 Sep 2024 10:13:18 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=26018 Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), în parteneriat cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), implementează proiectul ,,Incluziune socială pentru persoane cu dizabilități prin tehnologii asistive și de acces – TECH ASSIST”. Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027 și se […]

Articolul Incluziune socială pentru persoane cu dizabilități prin tehnologii asistive și de acces – TECH ASSIST apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), în parteneriat cu Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), implementează proiectul ,,Incluziune socială pentru persoane cu dizabilități prin tehnologii asistive și de acces – TECH ASSIST”. Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027 și se derulează în perioada 01.09.2024 – 31.08.2027, se arată într-un comunicat al ANPDPD.

Potrivit sursei citate, proiectul se implementează la nivelul celor 8 regiuni ale țării și are o durată de 36 de luni.

Obiectivul general al proiectului este creșterea incluziunii socio-economice a persoanelor cu dizabilități pentru un parcurs de viață independentă prin facilitarea accesului la tehnologii asistive și de acces.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt următoarele:

  • Promovarea rolului tehnologiei asistive și de acces pentru creșterea autonomiei și a calității vieții persoanelor cu dizabilități.
  • Creșterea accesului persoanelor cu dizabilități la tehnologii asistive și de acces.
  • Promovarea îmbunătățirii cadrului legislativ pentru asigurarea accesului persoanelor cu dizabilitati la tehnologiile asistive.

,,Grupul țintă al proiectului este format din 4.307 persoane cu dizabilități (copii și adulți), pentru care mediul social, neadaptat deficienţelor lor fizice, senzoriale, psihice, mentale şi/sau asociate, le împiedică total sau le limitează accesul cu şanse egale la viaţa societăţii, necesitând măsuri de protecţie în sprijinul integrării şi incluziunii sociale.

În cadrul proiectului se vor acorda 4.307 vouchere pentru achiziția de tehnologie asistiva și de acces, în valoare de maxim 39.900 lei/voucher acordat”, informează ANPDPD.

Spre deosebire de proiectul anterior ,,Facilitarea inserției pe piața muncii”, în proiectul ,,TECH ASSIST”, modalitatea de accesare a e-voucherelor se va realiza prin intermediul unei platforme digitale, platformă care va fi dezvoltată în cadrul proiectului în perioada următoare.

,,La precedentele proiecte se pleca de la oferta furnizorilor, iar de data aceasta se pleacă de la nevoia utilizatorilor. Plecând de la nevoia utilizatorilor, bineînţeles că şi criteriile precedente cad. Toate persoanele cu dizabilităţi, indiferent de vârstă, indiferent dacă lucrează sau nu lucrează, au acces la aceste vouchere. (…) Deocamdată noi suntem în faza post semnare contract, nu este finalizată această listă.

De acum încolo lucrăm la metodologia şi criteriile privind accesarea tehnologiilor asistive, pentru că nu vorbim de primul venit, primul servit.

Sunt persoane care au, de exemplu, un ansamblu de dizabilităţi, cum sunt cei care au surdocecitate: nu văd, nu aud. Deci ar putea accesa două tehnologii asistive în această situaţie. Şi atunci trebuie să lucrăm la nişte criterii privind înscrierea lor corectă şi să încercăm să nu scoatem pe nimeni în afara jocului.

Discutăm totuşi de aproximativ 4 mii de vouchere, în valoare de 8 mii de euro voucherul. Vom mai avea o întâlnire cu organizaţiile neguvernamentale şi cu alte asociaţii ale persoanelor cu dizabilităţi undeva în octombrie-noiembrie, să finalizăm toate nevoile lor. Vom lucra în paralel la faza premergătoare licitaţiei privind sistemul informatic de înscriere în acest program, iar lista ca atare va fi finalizată undeva prin martie-aprilie.

Proiectul va fi funcţional, cu tot ceea ce ţine de accesare, înscrierea în program şi lista finală de tehnologii, undeva prin luna mai”, a declarat pentru Radio Cluj Romi Mihăescu, secretar general al ANPDPD.

Activitățile proiectului sunt următoarele:

  • Informare si conștientizare.
  • Elaborarea de analize și metodologii privind tehnologiile asistive și de acces.
  • Realizarea și actualizarea periodică a Registrului Național a Tehnologiilor Asistive și de Acces (RNTAA).
  • Acordarea de vouchere pentru tehnologie asistivă și de acces persoanelor cu dizabilități.
  • Ghiduri și instructiuni la nivel legislativ în domeniul accesului persoanelor cu dizabilități la tehnologiile asistive.
  • Management de proiect.
  • Informare și publicitate.

Potrivit ANPDPD, valoarea eligibilă nerambursabilă din partea fondurilor (FEDR/FSE+) este de 151.744.808,90 lei, iar valoarea cofinanţarii eligibile a beneficiarului și partenerului este de 58.673.988,60 lei.

Valoarea totală a contractului de finanțare este de 210.418.797,50 lei.

Mai multe detalii pot fi accesate pe site-ul: https://anpd.gov.ro/web/ sau pe pagina de facebook dedicată proiectului: https://www.facebook.com/tehnologiiasistive.

Articolul Incluziune socială pentru persoane cu dizabilități prin tehnologii asistive și de acces – TECH ASSIST apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/incluziune-sociala-pentru-persoane-cu-dizabilitati-prin-tehnologii-asistive-si-de-acces-tech-assist/feed/ 0
ANPC vine în sprijinul persoanelor cu dizabilități https://jurnal-social.ro/anpc-vine-in-sprijinul-persoanelor-cu-dizabilitati/ https://jurnal-social.ro/anpc-vine-in-sprijinul-persoanelor-cu-dizabilitati/#respond Mon, 17 Jun 2024 16:22:02 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=24138 Conducerea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), respectiv Sebastian Hotca – președinte interimar, Mihai Culeafă – vicepreședinte și Paul Anghel – director general, a avut o întâlnire cu delegația Consiliului Național al Dizabilității din România (CNDR), condusă de Daniela Tontsch – președinta CNDR, pentru a discuta modul comun de acțiune […]

Articolul ANPC vine în sprijinul persoanelor cu dizabilități apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Conducerea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), respectiv Sebastian Hotca – președinte interimar, Mihai Culeafă – vicepreședinte și Paul Anghel – director general, a avut o întâlnire cu delegația Consiliului Național al Dizabilității din România (CNDR), condusă de Daniela Tontsch – președinta CNDR, pentru a discuta modul comun de acțiune în urma apariției în Monitorul Oficial a Ordinului nr. 579 din 4 iunie 2024 al Vicepreședintelui ANPC, cu atribuții de președinte, privind informarea consumatorilor care se încadrează în categoria persoanelor cu dizabilități, de către operatorii economici, în legătură cu accesul acestora la serviciile de transport public de persoane și în clădirile deținute de către aceștia.

În cadrul întâlnirii, părțile au convenit pentru diversificarea și detalierea, în timp, a prevederilor Ordinului, acestea fiind un prim pas extrem de important în reglementarea modului în care societatea poate veni, concret, în sprijinul persoanelor cu dizabilități, în mijlocele de transport public și în spațiile deținute sau administrate de aceștia. De asemenea, au fost stabilite detaliile unei importante campanii de informare referitoare la drepturile consumatorilor cu dizabilități și la modalitățile prin care aceștia pot contacta, în cel mai simplu mod, ANPC, în cazul semnalării unor nereguli.

„Cred că Ordinul va contribui la îmbunătățirea serviciilor de transport public, făcându-le mai accesibile și mai prietenoase pentru persoanele cu dizabilități, ceea ce duce la o creștere generală a calității serviciilor publice.

Există o percepție greșită conform căreia ANPC trebuie sesizat doar în cazul produselor alimentare expirate sau a produselor de uz casnic defecte.

În cadrul întâlnirii am stabilit împreună activități care se vor desfășura în colaborare cu CNDR, inclusiv o campanie amplă de informare, utilă tuturor consumatorilor”, a declarat Daniela Tontsch – președinta CNDR.

,,Este de notorietate faptul că persoanele cu dizabilități, deseori, întâmpină dificultăți în ceea ce privește accesul și asistența în mijloacele de transport în comun, de aceea Ordinul vine în întâmpinarea acestei categorii de consumatori, pentru a susține și a respecta drepturile lor, ca în cazul oricărei alte persoane fizice”, a afirmat Sebastian Hotca, președinte ANPC.

Principalele prevederi ale Ordinului 579 din 4 iunie 2024 se referă la obligațiile operatorilor economici care desfășoară activități de transport public de persoane, inclusiv aerian, precum și cei care desfășoară activități în imobile sau spații în care nu pot fi instalate sau nu au fost încă prevăzute rampe sau alte variante de acces al persoanelor cu dizabilități, au obligaţia de a oferi o informare clară și corectă consumatorilor care intră în aceasta categorie, cu privire la modalitatea de acces a acestora în mijloacele de transport public de persoane, în imobile sau spațiile aferente.

Afișarea acestor informații este impusă, prin prezentul Ordin, și celor care activează în transportul public rutier, feroviar și naval.  

De asemenea, operatorii de transport public de persoane, inclusiv aeroporturile, au obligația de a  amplasa, pe fiecare peron/refugiu/stație în dreptul cărora se vor opri mijloacele de transport în comun, marcaje speciale și panouri informative, precum și instrucțiuni vizibile (pictograme simple, concise, intuitive și inteligibile) privind urcarea și coborârea persoanelor cu dizabilități din mijloacele de transport, inclusiv referitoare la obligația conducătorului/controlorilor de trafic feroviar/naval de a informa persoanele cu dizabilități cu privire la stația unde urmează să efectueze coborârea și la modalitatea concretă prin care acestea vor fi sprijinite. Afișarea trebuie să se realizeze prin mijloace care să poată veni în sprijinul oricărei persoane cu dizbilități, indiferent de handicapul de care suferă.

Este specificată, totodată, obligativitatea acordării asistenței, la solicitarea persoanelor cu dizabilități locomotorii, de către conducătorii autovehicului/controlorii de trafic feroviar/naval pentru urcarea/coborârea din mijlocul de transport public.

Ordinul va intra în vigoare în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

Articolul ANPC vine în sprijinul persoanelor cu dizabilități apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/anpc-vine-in-sprijinul-persoanelor-cu-dizabilitati/feed/ 0
Acces gratuit la proteze, orteze și alte dispozitive medicale pentru asigurați https://jurnal-social.ro/acces-gratuit-la-proteze-orteze-si-alte-dispozitive-medicale-pentru-asigurati/ https://jurnal-social.ro/acces-gratuit-la-proteze-orteze-si-alte-dispozitive-medicale-pentru-asigurati/#comments Wed, 12 Jul 2023 12:10:53 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=16520 Asigurații au acces gratuit la proteze, orteze și alte dispozitive medicale, permanente sau temporare, precum și posibilitatea de le înlocui, potrivit noului Contract-cadru, care reglementează condițiile acordării serviciilor de asistență medicală. Astfel, noile condiții de acordare a serviciilor de asistență medicală, care au intrat în vigoare începând cu data de […]

Articolul Acces gratuit la proteze, orteze și alte dispozitive medicale pentru asigurați apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Asigurații au acces gratuit la proteze, orteze și alte dispozitive medicale, permanente sau temporare, precum și posibilitatea de le înlocui, potrivit noului Contract-cadru, care reglementează condițiile acordării serviciilor de asistență medicală.

Astfel, noile condiții de acordare a serviciilor de asistență medicală, care au intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie, includ și acordarea de dispozitive medicale și tehnologii asistive pacienților care au un contract de asigurare valabil.

Asigurații beneficiază în mod gratuit de un pachet de servicii medicale de bază, care include echipamente al căror rol este acela de a îmbunătăți viața pacienților: proteze din domeniul ORL, proteze stomii, cele pentru retenție sau incontinență urinară, proteze pentru membre, încălțăminte ortopedică, orteze pentru coloana vertebrală sau membre, echipamente pentru oxigenoterapie și ventilație noninvazivă, pentru terapia cu aerosoli, dispozitive de mers (scaune rulante) și proteze externe de sân etc.

CNAS informează că ,,asigurații au dreptul la materiale sanitare și dispozitive medicale pentru corectarea văzului, auzului, pentru protezarea membrelor și la alte materiale de specialitate, în scopul protezării unor deficiențe organice sau fiziologice, pentru o perioadă determinată sau nedeterminată, pe baza prescripțiilor medicale, cu sau fără contribuție personală, în condițiile prevăzute în contractul-cadru”

Prin urmare, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), acoperă, în principiu, costul acestor dispozitive, în baza contractului de asigurat al pacientului. Totuși, în cazul în care dispozitivele medicale respective au un preț mai mare decât cel prevăzut în directivele CNAS, există posibilitatea ca asiguratul să suporte o contribuție personală.

În plus, asigurații au posibilitatea nu doar de a achiziționa aceste dispozitive, ci și de a le înlocui, conform unui calendar specific, care diferă în funcție de natura afecțiunii, a aparatului, de starea fizică a pacientului și, nu în ultimul rând, de vârsta acestuia.

Pentru a beneficia de aceste dispozitive, pacienții sunt îndemnați să depună o cerere la casa de asigurări de sănătate, însoțită de următoarele documente: 

  • copie a actului de identitate,
  • prescripția medicală pentru dispozitiv,
  • certificatul de încadrare în grad și tip de handicap pentru echipamentele pentru oxigenoterapie și ventilație noninvazivă (dacă este cazul),
  • pentru copiii cu vârsta de până la 14 ani, se atașează prescripția medicală pentru dispozitiv, cu specificarea domiciliului copilului și copia certificatului de naștere. 

Documentele pot fi transmise către casa de asigurări de sănătate prin poștă sau prin mijloace de comunicare electronică.

Casa de asigurări de sănătate este obligată să comunice acceptarea sau respingerea cererii în termen de trei zile lucrătoare. Decizia poate fi ridicată de la sediul casei de asigurări de sănătate sau poate fi expediată prin poștă, la cerere.

Pentru a obține dispozitivul respectiv, asiguratul, o rudă de gradul I sau II, soțul sau soția acestuia sau reprezentantul său legal trebuie să se adreseze unuia dintre furnizorii de dispozitive care au un contract încheiat cu casa de asigurări de sănătate, prezentând decizia emisă de aceasta și prescripția medicală. Totodată, aceste documente pot fi trimise furnizorului și prin poștă sau curierat.

Potrivit noului contract-cadru, ,,dispozitivele medicale se acordă în baza prescripției medicale eliberate de medicul de specialitate aflat în relație contractuală cu casa de asigurări de sănătate, direct sau prin reprezentantul legal, și a cererii scrise întocmite de asigurat, de către unul dintre membrii de familie cu grad de rudenie I și II, soț/soție, de către o persoană împuternicită legal în acest sens de către asigurat sau de către reprezentantul legal al asiguratului”.

Potrivit CNAS, prescripţia medicală se eliberează în trei exemplare, dintre care un exemplar rămâne la medic, un exemplar însoţeşte cererea şi se depune la casa de asigurări de sănătate şi un exemplar rămâne la asigurat, pe care îl predă furnizorului de dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive, împreună cu decizia de aprobare a dispozitivului medical, tehnologiei sau dispozitivului asistiv eliberată de casa de asigurări de sănătate. Prescripţia medicală trebuie să conţină denumirea şi tipul dispozitivului medical, tehnologiei sau dispozitivului asistiv din Lista dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive.

În situația în care asiguratul dorește să schimbe furnizorul sau tipul de dispozitiv recomandat pentru afecțiunile menționate, acesta trebuie să reia întreaga procedură de obținere a unei noi decizii din partea casei de asigurări de sănătate.

Puteți consulta Lista dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive aici:

Articolul Acces gratuit la proteze, orteze și alte dispozitive medicale pentru asigurați apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/acces-gratuit-la-proteze-orteze-si-alte-dispozitive-medicale-pentru-asigurati/feed/ 1
ANPIS va avea un call-center care va facilita accesul cetățenilor la informații despre indemnizațiile și serviciile publice pentru copii și familii https://jurnal-social.ro/anpis-va-avea-un-call-center-care-va-facilita-accesul-cetatenilor-la-informatii-despre-indemnizatiile-si-serviciile-publice-pentru-copii-si-familii/ https://jurnal-social.ro/anpis-va-avea-un-call-center-care-va-facilita-accesul-cetatenilor-la-informatii-despre-indemnizatiile-si-serviciile-publice-pentru-copii-si-familii/#respond Fri, 04 Nov 2022 14:20:43 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=15146 Guvernul a aprobat, miercuri, 2 noiembrie 2022, înfiinţarea unui helpdesk în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), care va simplifica accesarea serviciilor din domeniul politicilor familiale de către cetăţeni, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii. ,,Guvernul a aprobat astăzi, printr-un Memorandum, activitățile necesare pentru implementarea proiectului Politici […]

Articolul <strong>ANPIS va avea un call-center care va facilita accesul cetățenilor la informații despre indemnizațiile și serviciile publice pentru copii și familii</strong> apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Guvernul a aprobat, miercuri, 2 noiembrie 2022, înfiinţarea unui helpdesk în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), care va simplifica accesarea serviciilor din domeniul politicilor familiale de către cetăţeni, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii.

,,Guvernul a aprobat astăzi, printr-un Memorandum, activitățile necesare pentru implementarea proiectului Politici sociale performante – strategie națională pentru implementarea performantă a politicilor familiale, care vizează înființarea unui helpdesk în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Plăţi și Inspecţie Socială. Acest helpdesk, care va include și un call-center, are rolul de a simplifica accesarea de către cetățeni a serviciilor din domeniul politicilor familiale, prin instrumente moderne și canale eficiente, accesibile și accesibilizate de comunicare, adaptate la progresele tehnologiei moderne”, transmit reprezentanții Ministerului Muncii.

Potrivit sursei citate, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială gestionează plata beneficiilor de asistență socială pentru peste 6,5 milioane de beneficiari și administrează și gestionează un buget de peste 27,1 miliarde lei, pentru acordarea următoarelor beneficii sociale: alocaţia de stat pentru copii, indemnizaţia pentru creşterea copilului, venitul minim garantat, alocaţia pentru susţinerea familiei, ajutorul pentru încălzirea locuinței, indemnizaţia de hrană pentru bolnavii HIV/SIDA, alocaţia de plasament, subvenţii acordate asociaţiilor şi fundaţiilor, indemnizația de sprijin ca urmare a situaţiei epidemiologice determinată de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, indemnizația de sprijin pentru consumatorul vulnerabil de energie, compensare pentru consumul de energie electrică şi gaze naturale pentru sezonul rece 2021 -2022, asistență în acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice, indemnizația care se acordă pe perioada concediului de acomodare, programul naţional de suport pentru copii, în contextul pandemiei de COVID-19″ – Din grijă pentru copii”.

,,Pentru a facilita accesul cetățenilor la aceste tipuri de beneficii de asistență socială, ANPIS va avea și un call-center gestionat de 70 de experți externi, plătiți din fonduri europene, pe perioada de implementare a proiectului”, se mai arată în comunicat.

Articolul <strong>ANPIS va avea un call-center care va facilita accesul cetățenilor la informații despre indemnizațiile și serviciile publice pentru copii și familii</strong> apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/anpis-va-avea-un-call-center-care-va-facilita-accesul-cetatenilor-la-informatii-despre-indemnizatiile-si-serviciile-publice-pentru-copii-si-familii/feed/ 0
Poșta Română permite accesul tuturor clienților săi în oficiile poștale, fără a solicita Certificatul verde https://jurnal-social.ro/posta-romana-permite-accesul-tuturor-clientilor-sai-in-oficiile-postale-fara-a-solicita-certificatul-verde/ https://jurnal-social.ro/posta-romana-permite-accesul-tuturor-clientilor-sai-in-oficiile-postale-fara-a-solicita-certificatul-verde/#respond Thu, 28 Oct 2021 09:10:49 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=12264 Toți clienții Poștei Române vor avea acces în toate unitățile poștale din întreaga țară, fără a fi nevoiți să prezinte certificatul verde, anunță compania într-un comunicat. ,,Compania Națională Poșta Română asigură clienților săi acces total la serviciul universal în toate subunitățile poștale, în condiții de siguranță, în contextul suplimentării măsurilor […]

Articolul Poșta Română permite accesul tuturor clienților săi în oficiile poștale, fără a solicita Certificatul verde apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Toți clienții Poștei Române vor avea acces în toate unitățile poștale din întreaga țară, fără a fi nevoiți să prezinte certificatul verde, anunță compania într-un comunicat.

,,Compania Națională Poșta Română asigură clienților săi acces total la serviciul universal în toate subunitățile poștale, în condiții de siguranță, în contextul suplimentării măsurilor de limitare a răspândirii infectării cu SARS-Cov-2. Toți clienții Poștei Române, care au probleme de rezolvat la oficiile poștale, pot intra în incinta subunităților noastre, fără a prezenta certificatul verde. Pensionarii și părinții pot să ridice pensiile și alocațiile așa cum au făcut-o și până acum. Așadar, la intrarea în oficii, nu solicităm prezentarea Certificatului verde, prin care să faceți dovada vaccinării, testării sau vindecării de infecția cu virusul SARS-CoV-2 (…)”, au transmis reprezentanții Poștei Române.

Compania recomandă, totodată, purtarea în mod corect a măștii de protecție, care trebuie să acopere gura și nasul, dezinfectarea mâinilor, atât la intrare, cât și la ieșire, folosind dezinfectantul pus la dispoziție în incinta subunității poștale, respectarea regulii de o persoană în incinta oficiului, precum și respectarea distanțării sociale, de cel puțin 2 m între persoane, atunci când se așteaptă la intrare.

Prin natura activității sale de furnizor de servicii poștale universale, Poșta Română este exceptată, în conformitate cu art.12, alin. (8) din Anexa la HG 1130/2021 de la prevederile Hotărârii pentru modificarea anexelor nr. 2 și 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1.090/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, începând cu data de 10 octombrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

,,Toate aceste măsuri sunt luate pentru a proteja sănătatea dumneavoastră și pe a colegilor noștri. Împreună, cu responsabilitate și conformare, vom pune capăt pandemiei”, se mai precizează în comunicat.

Articolul Poșta Română permite accesul tuturor clienților săi în oficiile poștale, fără a solicita Certificatul verde apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/posta-romana-permite-accesul-tuturor-clientilor-sai-in-oficiile-postale-fara-a-solicita-certificatul-verde/feed/ 0
„Accesul persoanelor cu dizabilități la serviciile de sănătate, de la nevoi la realitate” https://jurnal-social.ro/accesul-persoanelor-cu-dizabilitati-la-serviciile-de-sanatate-de-la-nevoi-la-realitate/ https://jurnal-social.ro/accesul-persoanelor-cu-dizabilitati-la-serviciile-de-sanatate-de-la-nevoi-la-realitate/#respond Tue, 26 Oct 2021 13:01:31 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=12189 Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România a organizat vineri, 22 octombrie 2021, în intervalul orar 11.30 – 14.00, dezbaterea cu tema „Accesul persoanelor cu dizabilități la serviciile de sănătate, de la nevoi la realitate”, prin intermediul platformei zoom. Evenimentul face parte din campania Spun „Nu” instituționalizării! În cadrul dezbaterii, Consiliul […]

Articolul „Accesul persoanelor cu dizabilități la serviciile de sănătate, de la nevoi la realitate” apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România a organizat vineri, 22 octombrie 2021, în intervalul orar 11.30 – 14.00, dezbaterea cu tema „Accesul persoanelor cu dizabilități la serviciile de sănătate, de la nevoi la realitate”, prin intermediul platformei zoom.

Evenimentul face parte din campania Spun „Nu” instituționalizării!

În cadrul dezbaterii, Consiliul Național al Dizabilității a căutat soluţii pentru a aduce serviciile medicale mai aproape de persoanele cu dizabilităţi. S-a discutat atât despre diseminarea informaţiei vizavi de programele de sănătate existente, cât şi despre posibilitatea tratarea şi identificarea timpurie a problemelor de sănătate la domiciliul pacientului.

La acest eveniment au participat Florica Cherecheș, președintele Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții (ANDPDCA), conf.dr. Adela Cojan, președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), dr. Dana Popescu, delegat din partea Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID 19 – CNCAV, Rozalina Lăpădatu, președintele Asociației Pacienților cu Afecțiuni Autoimune (APAA), Maria Moța, membru Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, dr. Vlad Romanescu, director medical al Fundației Inovații Sociale Regina Maria, dr. Adrian Chifu din partea Air Liquide VitalAire România, Ovidiu Tuduruță, fondatorul primei platforme de servicii medicale la domiciliul pacienților, reprezentanți ai direcțiilor de asistență socială din mai multe județe, persoane cu dizabilități și reprezentanții lor.

În deschiderea evenimentului, Daniela Tontsch, președinta Consiliului Național al Dizabilității din România, a afirmat că persoanele cu dizabilităţi nu au acces deplin la sănătate, iar serviciile medicale, deşi existente, ele sunt, de multe ori, inaccesibile.

,,Lipsa spitalelor și clinicilor accesibile, anxietatea şi lipsa oricărui mijloc de transport, fac ca programele de prevenţie, tratament şi recuperare să fie de neatins pentru persoanele cu dizabilităţi. Pentru aceşti oameni chiar şi investigaţiile şi analizele de rutină pot ridica obstacole insurmontabile. Deşi predispuşi la anumite boli ereditare pentru care Casa Naţională de Asigurări de Sănătate derulează programe de prevenţie, aceştia se tem să iasă din casă, să se ducă într-un loc necunoscut şi lipsit de accesibilizări elementare. Atitudinea celor cu care interacţionează, de asemenea, poate fi un factor generator de anxietate”, a declarat Daniela Tontsch.

Daniela Tontsch a explicat că o altă barieră importantă este lipsa accesului la informare, multe dintre programele naţionale de sănătate sunt fie complet necunoscute, fie neînţelese de către aceşti oameni. De asemenea, birocraţia şi alergătura descurajează pe multe persoane cu dizabilităţi.

Pandemia de COVID-19 îngreunează şi mai mult situaţia acestui grup vulnerabil. Riscurile suplimentare la care ar trebui să se expună ieşind poate, în multe cazuri, să reprezinte un pericol real pentru viaţa individului.

Doamna dr. Dana Popescu a vorbit despre beneficiile și importanța vaccinării împotriva COVID-19 într-un moment foarte dificil din punct de vedere epidemiologic pentru întreaga țară. Ea a subliniat că este o problemă în ceea ce privește accesul persoanelor cu dizabilități la informație și la vaccinare. Din păcate, informația a ajuns trunchiată la întreaga populație, iar consecințele sunt vizibile, doar 30% sunt vaccinați. Este important să se facă demersuri pentru ca persoanele vulnerabile, cele cu dizabilități, aflate la risc de a face o formă gravă COVID, să se vaccineze.

Doamna Rozalina Lepădatu a explicat că o problemă majoră este aceea că nu există recomandări de vaccinare în ceea ce privește pacienții cu boli autoimune pe paginile Colegiului Medicilor, ale Societăților Medicale, iar ea în calitate de reprezentant al acestor pacienți cu probleme complexe nu poate să-și asume răspunderea pentru vaccinarea sau nevaccinarea lor. Rozalina Lepădatu consideră că trebuie să se insiste la Societățiile Medicale și la Colegiul Medicilor să dea răspunsuri personalizate și să le publice pe pagina lor, pentru că pacienții au nevoie de încredere.

Doamna conf. dr. Adela Cojan a vorbit despre câteva măsuri luate la nivelul asigurărilor sociale de sănătate pentru persoanele cu dizabilități, care reprezintă un segment aparte. Una dintre măsuri pentru persoanele cu dizabilități, care au calitatea de asigurat, fără plata contribuției, implică decontarea dispozitivelor medicale, la prețul integral, la sumele de închiriere a tehnologiilor asistive. Totodată, CNAS decontează o serie de dispozitive medicale destinate recuperării unor deficiențe organice sau funcționale în ambulatoriu, cum ar fi: dispozitive pentru protezare stomii, pentru protezare în domeniul ORL, în cazul incontenenței urinare sau proteze pentru membrele superioare sau inferioare, orteze pentru coloana vertebrală, încălțăminte ortopedică, dispozitive de mers și pentru deficiențe vizuale.

Dr. Adela Cojan a menționat că atenția lor este îndreptată în mod special pentru acordarea de servicii de cazare și masă și pentru însoțitorul copilului și adultului cu handicap grav sau accentuat, atunci când acesta este internat în unități sanitare sau în stațiuni balneare. De asemenea, au fost decontate servicii medicale, gratuit, în sanatorii balneare pentru persoanele cu dizabilități și au fost introduse unele facilități, precum consultațiile la domiciliu ce se acordă asiguraților cu boli cronice, pacienților care nu se deplasează.

Dr. Adela Cojan a mai transmis că a înaintat săptămâna trecută către factorii decidenți din sectorul sanitar, autoritățile centrale și către guvern, o modificare și o suplimentare a programului național de sănătate curativ, în sensul în care a introdus un nou program pentru finanțarea serviciilor medicale acordate persoanelor cu afecțiuni din spectrul autist, unde au fost introduse activități conexe actului medical și pentru care deja s-a primit o finanțare la ultima rectificare.

Domnul dr. Adrian Chifu a vorbit despre terapia cu oxigen la domiciliu sau oxigenoterapia, care se adresează persoanelor cu boli cronice, precum afecțiunile respiratorii, neuromusculare, despre serviciile oferite pacienților, care este traseul unui pacient pentru a intra în posesia dispozitivelor medicale, cum se pot închiria aceste dispozitive pentru ventilație non-invazivă, oxigenoterapie, forma apneei în somn și despre forma de decontare.

Domnul dr. Vlad Romanescu, director medical al Fundației Inovații Sociale Regina Maria a precizat că de mai bine de zeci ani în cadrul Fundației Inovații Sociale Regina Maria sunt oferite servicii medicale persoanelor fără asigurări medicale și fără venituri, dar și persoanelor cu venituri reduse. Concret, în urmă cu doi ani, a fost deschis un cabinet medical de stomatologie, în cadrul Policlincii Sociale Baba Novac, care să se ocupe de persoanele cu dizabilități fără venituri sau cu venituri mici.

Domnul Ovidiu Tuduruță, persoană cu deficiențe de vedere, a povestit despre un proiect tehnologic, pe care îl coordonează, o aplicație care facilitează vizitele la domiciliu pentru îngrijiri medicale. Este vorba despre platforma Beesers, o aplicație mobilă ce funcționează pe orice tip de telefon, prin care se pot vedea serviciile disponibile și programa vizitele la domiciliu.

În cadrul evenimentului, persoanele cu dizabilități și reprezentanții lor au vorbit despre nevoile și situațiile de viață cu care se confruntă: lipsa accesului la servicii medicale, la servicii stomatologice, neaccesibilizarea spațiilor medicale, lipsa unei aplicații care să-ți indice centrele de recuperare disponibile, lipsa transparenței centrelor medicale, faptul că CNAS nu decontează pentru persoanele tetraplegice un scaun rulant electric sau pamperși pentru copii și adulți.

Mai jos puteți viziona înregistrarea dezbaterii „Accesul persoanelor cu dizabilități la serviciile de sănătate, de la nevoi la realitate”.

Articolul „Accesul persoanelor cu dizabilități la serviciile de sănătate, de la nevoi la realitate” apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/accesul-persoanelor-cu-dizabilitati-la-serviciile-de-sanatate-de-la-nevoi-la-realitate/feed/ 0
Răspunsul UE la strategiile de vaccinare împotriva COVID-19 https://jurnal-social.ro/raspunsul-ue-la-strategiile-de-vaccinare-impotriva-covid-19/ https://jurnal-social.ro/raspunsul-ue-la-strategiile-de-vaccinare-impotriva-covid-19/#respond Tue, 22 Dec 2020 14:26:37 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=9749 În ultimele săptămâni, Forumul european pentru persoane cu dizabilități (EDF) a cerut public ca persoanele cu dizabilități să aibă prioritate la strategiile de vaccinare împotriva COVID-19. În plus, EDF a adresat o scrisoare deschisă liderilor UE cu privire la această problemă crucială. În răspunsul venit din partea UE, Helena Dalli, […]

Articolul Răspunsul UE la strategiile de vaccinare împotriva COVID-19 apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

În ultimele săptămâni, Forumul european pentru persoane cu dizabilități (EDF) a cerut public ca persoanele cu dizabilități să aibă prioritate la strategiile de vaccinare împotriva COVID-19. În plus, EDF a adresat o scrisoare deschisă liderilor UE cu privire la această problemă crucială.

În răspunsul venit din partea UE, Helena Dalli, comisarul pentru egalitate și Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, au detaliat reacția Uniunii Europene la pandemia de COVID-19 și atenția acordată persoanelor cu dizabilități. Scrisoarea subliniază importanța asigurării accesului la vaccinarea anti-COVID19 pentru persoanele cu dizabilități.

În timp ce EDF a susținut că persoanele cu dizabilități nu au fost incluse în documentul strategiei de vaccinare de către UE, comisarii au afirmat că în documentul recent Pregătirea pentru strategiile de vaccinare împotriva COVID-19 și pentru desfășurarea vaccinurilor, accesul prioritar la vaccinuri ar trebui să fie acordat anumitor grupuri, printre care se numără persoanele cu vârsta de peste 60 de ani, persoanele vulnerabile din cauza bolilor cronice, comorbidităților și a altor afecțiuni subiacente, grupurile socio-economice vulnerabile și alte grupuri cu risc mai ridicat. Cu toate acestea, răspunsul evidențiază faptul că vaccinarea este o problemă națională.

Mai jos redăm scrisoarea deschisă:

Stimate domnule Vardakastanis,

În numele președintelui Von der Leyen, vă mulțumim pentru scrisoarea dvs. deschisă care ne-a împărtășit preocupările dvs. cu privire la persoanele cu dizabilități în contextul strategiilor de testare și vaccinare împotriva COVID-19.

Pandemia de COVID-19 este o provocare fără precedent, cu un impact profund asupra sănătății publice și a grupurilor vulnerabile, inclusiv a persoanelor cu dizabilități. Comisia continuă să colaboreze îndeaproape cu statele membre, sprijinită de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC). Cu toate acestea, probelemele referitoare la sănătatea publică, cum ar fi organizarea și furnizarea de asistență medicală, vaccinare și strategiile de testare, sunt de competența statelor membre, iar guvernele naționale decid asupra măsurilor și strategiilor specifice bazate pe situația epidemiologică și socială a fiecărei țări.

În cadrul răspunsului mai cuprinzător la pandemie, este important să se asigure că populațiile vulnerabile, cum ar fi persoanele cu dizabilități, sunt protejate de infecții și au acces egal la toate procedurile necesare, având în vedere că, după cum ați subliniat, acestea sunt mai expuse riscului de a se îmbolnăvi de COVID-19 . Acest lucru este recunoscut de Organizația Mondială a Sănătății, care a lansat o publicație despre considerațiile privind persoanele cu dizabilități în timpul focarului de COVID-19, invitând autoritățile naționale să ia măsuri adecvate pentru a se asigura că măsurile de urgență includ nevoile persoanelor cu dizabilități și că asistența medicală COVID-19 este accesibilă și incluzivă. Mai mult, UE a fost cosemnatara unei declarații comune care susține cererea Secretarului General al ONU pentru un răspuns la pandemie favorabil incluziunii persoanelor cu dizabilități. Declarația subliniază că răspunsul și recuperarea ar trebui să protejeze drepturile și nevoile persoanelor cu dizabilități și să le plaseze în centrul eforturilor noastre, așa cum prevede Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități și Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă.

Comisia Europeană colaborează îndeaproape cu statele membre, împărtășind cele mai bune practici și oferind expertiză cu privire la măsurile naționale. ECDC a lansat în luna iulie îndrumări tehnice privind acordarea de sprijin grupurilor vulnerabile, inclusiv persoanelor cu dizabilități. Obiectivul a fost de a oferi îndrumări societății civile, organizațiilor neguvernamentale și autorităților naționale și regionale care oferă sprijin persoanelor cu vulnerabilități medicale și sociale în timpul pandemiei de COVID-19. Mai exact, a vizat identificarea unora dintre provocările majore, succesele și lecțiile învățate de aceste organizații începând din martie-mai 2020.

La 18 septembrie, Comisia a publicat un set de recomandări privind o abordare comună referitoare la testarea pentru COVID-19 în Europa, ca inițiativă de monitorizare în urma comunicării din 15 iulie privind pregătirea pe termen scurt a UE în materie de sănătate în cazul apariției de noi focare de COVID19. Recomandările stabilesc acțiuni concrete de sprijinire a țărilor în ceea ce privește planificarea și organizarea eforturilor lor de testare în diferitele stadii ale pandemiei. Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor a publicat strategii de testare COVID-19, unde s-a subliniat că, în mod ideal, toate persoanele cu simptome COVID-19 ar trebui testate cât mai curând posibil după apariția simptomelor. La 17 iunie, Comisia Europeană a prezentat o strategie europeană care are scopul de a accelera dezvoltarea, fabricarea şi punerea la dispoziţia populaţiei a vaccinurilor împotriva COVID-19. Pe măsură ce disponibilitatea vaccinurilor se îmbunătățește, strategiile privind vaccinurile și obiectivele acestora vor trebui ajustate în consecință. După cum se menționează în documentul recent Pregătirea pentru strategiile de vaccinare împotriva COVID-19 și pentru desfășurarea vaccinurilor, accesul prioritar la vaccinuri ar trebui acordat anumitor grupuri, inclusiv persoanelor cu vârsta peste 60 de ani, persoanelor a căror stare de sănătate face ca acestea să fie expuse unor riscuri mult mai mari, grupurilor socio-economice vulnerabile și altor grupuri cu risc mai ridicat. Acestea din urmă includ persoanele cu dizabilități, din motivele pe care le evidențiați în scrisoare”.

Cu stimă, Helena Dalli și Stella Kyriakides

Articolul Răspunsul UE la strategiile de vaccinare împotriva COVID-19 apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/raspunsul-ue-la-strategiile-de-vaccinare-impotriva-covid-19/feed/ 0
Scrisoare deschisă adresată comisarului european pentru Sănătate: Asigurarea accesului echitabil al persoanelor cu dizabilități la servicii de sănătate https://jurnal-social.ro/scrisoare-deschisa-adresata-comisarului-european-pentru-sanatate-asigurarea-accesului-echitabil-al-persoanelor-cu-dizabilitati-la-servicii-de-sanatate/ https://jurnal-social.ro/scrisoare-deschisa-adresata-comisarului-european-pentru-sanatate-asigurarea-accesului-echitabil-al-persoanelor-cu-dizabilitati-la-servicii-de-sanatate/#respond Mon, 14 Dec 2020 09:54:06 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=9624 Cu prilejul Zilei Internaționale a Drepturilor Omului, Yannis Vardakastanis, președintele Forumului european al persoanelor cu dizabilități (EDF), a adresat o scrisoare deschisă comisarului european pentru Sănătate, Stella Kyriakides, prin care solicită să asigure accesul echitabil al persoanelor cu dizabilități la servicii de sănătate în Uniune Europeană. Redăm mai jos scrisoarea […]

Articolul Scrisoare deschisă adresată comisarului european pentru Sănătate: Asigurarea accesului echitabil al persoanelor cu dizabilități la servicii de sănătate apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Cu prilejul Zilei Internaționale a Drepturilor Omului, Yannis Vardakastanis, președintele Forumului european al persoanelor cu dizabilități (EDF), a adresat o scrisoare deschisă comisarului european pentru Sănătate, Stella Kyriakides, prin care solicită să asigure accesul echitabil al persoanelor cu dizabilități la servicii de sănătate în Uniune Europeană.

Redăm mai jos scrisoarea deschisă:

Stimate Comisar,

Forumul european al persoanelor cu dizabilități este o organizație umbrelă a persoanelor cu dizabilități care apără interesele a peste 100 de milioane de europeni cu dizabilități. Suntem o platformă unică care reunește organizații reprezentative ale persoanelor cu dizabilități. Suntem conduși de persoane cu dizabilități și de familiile acestora. Suntem o voce puternică și unită a persoanelor cu dizabilități din Europa. Membrii noștri au lucrat neobosit pentru a proteja drepturile persoanelor cu dizabilități în timpul crizei COVID-19.

Astăzi, de Ziua Internațională a Drepturilor Omului, dorim să reamintim că toate persoanele cu dizabilități ar trebui să aibă dreptul la sănătate în UE, dar așa cum a arătat răspunsul la pandemia COVID-19, încă nu este cazul. În acest moment, dorim să vă solicităm să vă asigurați că persoanele cu dizabilități sunt pe deplin incluse în munca dvs. în calitate de comisar pentru Sănătate și Siguranță alimentară. Uniunea Europeană și statele sale membre s-au angajat în acest sens atunci când au ratificat Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități (CRPD).

CRPD obligă țările să ofere persoanelor cu dizabilități aceeași gamă, calitate și același standard de asistență medicală gratuită sau la prețuri accesibile, ca în cazul persoanelor tipice, inclusiv prin asigurarea accesibilității acestor servicii. De asemenea, solicită statelor părți să se asigure că răspunsul la dezastre este inclusiv și accesibil. De-a lungul pandemiei de COVID-19 ni s-a amintit de barierele semnificative cu care se confruntă peste 100 de milioane de persoane cu dizabilități în Uniunea Europeană:

  • Discriminarea în ceea ce privește accesul la tratamentul salvator de vieți pentru pacienții de COVID-19.
  • Inaccesibilitatea informațiilor privind sănătatea publică și a furnizării de servicii medicale.
  • Lipsa accesului la echipament personal de protecție a persoanelor cu dizabilități și a persoanelor care le sprijină.
  • Excluderea persoanelor cu dizabilități de la strategiile de testare, spitalizare și vaccinare COVID-19
  • Excluderea persoanelor cu dizabilități de la datele colectate privind pandemia.

Alte probleme legate de dreptul la sănătate s-au agravat în timpul pandemiei, cum ar fi accesul limitat al femeilor cu dizabilități la serviciile de sănătate sexuală și reproductivă și tratamentul și plasarea involuntară a pacienților în instituții de psihiatrie, care afectează în special persoanele cu dizabilități psihosociale sau intelectuale și persoanele cu autism.

Fundamental pentru dreptul la sănătate al persoanelor cu dizabilități este consimțământul gratuit și informat privind tratamentul. Orice formă de tratament forțat sau coercitiv, într-adevăr orice tratament fără consimțământul liber și în cunoștință de cauză al persoanei care primește tratamentul este o încălcare a drepturilor omului, așa cum este consacrat în CRPD și recunoscut de numeroși titulari de mandate speciale ale ONU. EDF s-a implicat activ în campaniile împotriva proiectului de Protocol adițional la Convenția de la Oviedo a Consiliului Europei, care ar permite mai larg și ar susține o astfel de plasare și acest tratament. În contextul pandemiei de COVID-19, este imperativ ca persoanele cu dizabilități să aibă dreptul la consimțământul liber și informat pentru tratament protejat. Izolarea forțată, reținerea și tratamentul forțat nu trebuie utilizate sau escaladate în timpul acestei crize.

Când Comitetul CRPD  a analizat activitățile Uniunii Europene, în 2015, au existat recomandări specifice legate de dreptul la sănătate în UE, care rămân încă problematice.

UE a fost  invitată să „interzică în mod explicit discriminarea pe motiv de handicap în domeniul asistenței medicale și să ia măsuri pentru a asigura accesul la asistență medicală de calitate pentru toate persoanele cu toate tipurile de dizabilități”. De asemenea, Comitetul a recomandat ca Uniunea Europeană „să evalueze impactul Directivei 2011/24 / UE a Parlamentului European și a Consiliului Uniunii Europene asupra drepturilor pacienților în cadrul asistenței medicale transfrontaliere în ceea ce privește lipsa accesului pentru persoanele cu dizabilități, inclusiv informații accesibile, acomodare rezonabilă și formare profesională ”.

Viitoarea strategie europeană pentru persoanele cu dizabilități reprezintă o oportunitate de a aborda problemele legate de dreptul la sănătate pentru persoanele cu dizabilități, pe care le-am ridicat în această scrisoare. Întrucât UE își propune să profite de experiența COVID-19 în vederea creării unei Uniuni Europene a Sănătății, am dori să solicităm o întâlnire cu dvs. pentru a discuta despre cum să ne asigurăm că UE își poate îndeplini rolul de a construi o uniune a sănătății incluzivă. Forumul european pentru persoane cu dizabilități vă stă la dispoziție pentru cooperare și informare. Nu ezitați să ne contactați pentru orice problemă pe care am ridicat-o!

Cu stimă,

Yannis Vardakastanis,

președintele Forumului european al persoanelor cu dizabilități

Articolul Scrisoare deschisă adresată comisarului european pentru Sănătate: Asigurarea accesului echitabil al persoanelor cu dizabilități la servicii de sănătate apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/scrisoare-deschisa-adresata-comisarului-european-pentru-sanatate-asigurarea-accesului-echitabil-al-persoanelor-cu-dizabilitati-la-servicii-de-sanatate/feed/ 0
Guvernul a adoptat noi măsuri privind accesul la serviciile medicale și acordarea concediilor medicale https://jurnal-social.ro/guvernul-a-adoptat-noi-masuri-privind-accesul-la-serviciile-medicale-si-acordarea-concediilor-medicale/ https://jurnal-social.ro/guvernul-a-adoptat-noi-masuri-privind-accesul-la-serviciile-medicale-si-acordarea-concediilor-medicale/#respond Tue, 25 Aug 2020 12:01:56 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=8718 Guvernul a aprobat, în şedinţa de luni, noi măsuri în domeniul accesului la servicii medicale şi în acordarea concediilor medicale. Astfel, va fi implementat un subprogram pentru persoanele cu autism, vor fi decontate unele intervenţii chirurgicale pentru pacientele care au suferit intervenţii chirurgicale oncologice la sân, iar polițiștii vor putea […]

Articolul Guvernul a adoptat noi măsuri privind accesul la serviciile medicale și acordarea concediilor medicale apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
Guvernul a aprobat, în şedinţa de luni, noi măsuri în domeniul accesului la servicii medicale şi în acordarea concediilor medicale. Astfel, va fi implementat un subprogram pentru persoanele cu autism, vor fi decontate unele intervenţii chirurgicale pentru pacientele care au suferit intervenţii chirurgicale oncologice la sân, iar polițiștii vor putea avea concedii medicale prelungite, se arată într-un comunicat al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Potrivit sursei citate, prin Ordonanța de urgență a Guvernului pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, pentru abrogarea unor prevederi legale, precum și pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății, aprobată azi de Guvern, se asigură punerea în aplicare a Deciziei Curții Constituționale a României nr. 229/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 602 din 9 iulie 2020, prin care instanța de control constituțional a constatat ca fiind neconstituționale în integralitate dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 25/2020.

,,În acest context, ținând cont de prevederile art. 147 alin. (1) din Constituția României, precum și de faptul că motivele care au determinat emiterea în regim de urgență a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 25/2020 subzistă și în prezent, precizăm că actul normativ adoptat astăzi de Guvern conține o serie de măsuri care asigură respectarea drepturilor pacientului și accesul la servicii medicale necesare în condiţiile utilizării eficiente a fondurilor alocate în acest scop”, se menționează în comunicatul CNAS.

Astfel, se aprobă implementarea unui subprogram dedicat persoanelor cu tulburări din spectrul autist în cadrul Programului național de sănătate mintală, care va asigura accesul pacienților care suferă de această afecțiune la serviciile conexe necesare, recomandate de medici specialiști: servicii de logopedie, consiliere psihologică, kinetoterapie. Această măsură are ca scop  îmbunătățirea stării de sănătate și a calității vieții sociale, în primul rând pentru copiii cu astfel de afecțiuni.

De asemenea, în cazul pacientelor care au suferit intervenții chirurgicale oncologice la sân, CNAS va deconta intervenția chirurgicală de simetrizare a glandei mamare. Până în prezent, pacientele  cu afecțiuni oncologice la sân care necesitau mastectomie, beneficiau de reconstrucție mamară, la recomandarea specialistului,  fără intervenția chirurgicală de simetrizare a glandei mamare sănătoase cu glanda mamară reconstruită.  Această măsură va avea un impact pozitiv  asupra calității vieții și a reinserției sociale a femeilor care necesită acest tip de intervenție, care până acum se realiza doar contra cost.

Potrivit CNAS, actul normativ aprobat azi reia și demersul normativ pentru punerea în aplicare a Deciziei Curții Constituționale a României nr. 818/2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei ,,precum şi daune sănătăţii propriei persoane” din cuprinsul art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Astfel, nu vor mai exista situații în care părinții să fie obligați la plata contravalorii serviciilor medicale de care au beneficiat copiii acestora, urmare a unor accidente generate de acești copii.

De asemenea, actul normativ cuprinde și măsuri referitoare la modul de acordare a certificatelor de concediu medical. Astfelpersoanele asigurate într-un stat membru care devin asigurate pe teritoriul României, au dreptul  și vor beneficia, la nevoie, de concediu medical din primele zile de asigurare, în condițiile îndeplinirii stagiului minim de cotizare, respectându-se astfel regulamentele europene în domeniu.

,,În vederea debirocratizării și îmbunătățirii accesului persoanelor asigurate la concedii medicale și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, actul normativ aprobat azi elimină obligația prezentării lunare la medicul expert, în cazul bolnavilor diagnosticați cu SIDA și neoplazii, pentru prelungirea până la un an si 6 luni a certificatului de concediu medical. Aceste categorii de pacienți au beneficiat de această reglementare până la data de 9 iulie 2020, în baza OUG nr.25/2020”, se mai arată în comunicatul CNAS.

Persoanele diagnosticate cu tuberculoză au dreptul la concediu și indemnizație pentru incapacitate temporară de muncă, fără condiții de stagiu de cotizare, pe toată perioada de tratament, până la vindecare, în concordanță cu dispozițiile Legii nr.302/2018.

De asemenea, pentru personalul militar în activitate, polițiștii și polițiștii de penitenciare, se majorează durata maximă a concediilor medicale, pentru a evita majorarea deficitului de personal în ministerele și instituțiile din sectorul de apărare, ordine publică și securitate națională. Astfel, în situații temeinic motivate de posibilitatea recuperării medicale, concediul medical se poate prelungi de către medicul specialist până la 183 de zile, iar comisiile de expertiză medico-militară pot propune  acordarea unor concedii medicale de până la 550 de zile.

Articolul Guvernul a adoptat noi măsuri privind accesul la serviciile medicale și acordarea concediilor medicale apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/guvernul-a-adoptat-noi-masuri-privind-accesul-la-serviciile-medicale-si-acordarea-concediilor-medicale/feed/ 0
Ministerul Sănătății a lansat în consultare publică Apelul deschis de propuneri de proiecte nr. 1 ,,Îmbunătățirea accesului la serviciile de sănătate în special pentru grupurile vulnerabile, inclusiv Romi https://jurnal-social.ro/ministerul-sanatatii-a-lansat-in-consultare-publica-apelul-deschis-de-propuneri-de-proiecte-nr-1-imbunatatirea-accesului-la-serviciile-de-sanatate-in-special-pentru-grupurile-vulnerabile-inclusiv/ https://jurnal-social.ro/ministerul-sanatatii-a-lansat-in-consultare-publica-apelul-deschis-de-propuneri-de-proiecte-nr-1-imbunatatirea-accesului-la-serviciile-de-sanatate-in-special-pentru-grupurile-vulnerabile-inclusiv/#respond Thu, 09 Jul 2020 09:52:51 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=8156 În data de 03 iulie 2020, Ministerul Sănătății (MS), în calitate de Operator al Programului ,,Provocări în sănătatea publică la nivel european” finanțat prin Granturile SEE 2014-2021, a lansat în consultare publică pentru 30 de zile Ghidul Aplicantului și anexele aferente Apelului deschis de propuneri de proiecte nr. 1 ,,Îmbunătățirea accesului la serviciile […]

Articolul Ministerul Sănătății a lansat în consultare publică Apelul deschis de propuneri de proiecte nr. 1 ,,Îmbunătățirea accesului la serviciile de sănătate în special pentru grupurile vulnerabile, inclusiv Romi apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

În data de 03 iulie 2020, Ministerul Sănătății (MS), în calitate de Operator al Programului ,,Provocări în sănătatea publică la nivel european” finanțat prin Granturile SEE 2014-2021, a lansat în consultare publică pentru 30 de zile Ghidul Aplicantului și anexele aferente Apelului deschis de propuneri de proiecte nr. 1 ,,Îmbunătățirea accesului la serviciile de sănătate în special pentru grupurile vulnerabile, inclusiv Romi”, se arată într-un comunicat transmis, miercuri, de Ministerul Sănătății.

Potrivit sursei citate, obiectivul acestui apel este îmbunătățirea serviciilor de sănătate preventivă în comunitățile vulnerabile, inclusiv populația roma, pentru asigurarea accesului la asistență medicală și reducerea inegalităților sociale în sănătate.

Aplicanți eligibili sunt autoritățile locale, Direcțiile de Sănătate Publică, spitalele publice și alte autorități publice.

Apelul va avea ca activități eligibile:

  • furnizarea de servicii de sănătate pentru sănătatea mamei și a copilului și sănătatea femeilor;
  • prevenirea bolilor infecțioase (fără a se limita la tuberculoză, hepatită B și C, HIV / SIDA, COVID-19);
  • prevenirea bolilor netransmisibile (boli cardiovasculare, cancer, diabet, boli respiratorii, sănătate mintală, sănătate orală).

Potrivit comunicatului MS, bugetul alocat acestui apel este de 9.000.000 de euro (85%- Granturile SEE 2014-2021 și 15% cofinanțare publică asigurată de Ministerul Sănătății). Proiectele ce urmează a fi depuse vor avea valori cuprinse între 500.000 și 1.000.000 euro.

Articolul Ministerul Sănătății a lansat în consultare publică Apelul deschis de propuneri de proiecte nr. 1 ,,Îmbunătățirea accesului la serviciile de sănătate în special pentru grupurile vulnerabile, inclusiv Romi apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/ministerul-sanatatii-a-lansat-in-consultare-publica-apelul-deschis-de-propuneri-de-proiecte-nr-1-imbunatatirea-accesului-la-serviciile-de-sanatate-in-special-pentru-grupurile-vulnerabile-inclusiv/feed/ 0