Duminică, 13 octombrie, de la ora 12.00 și ora 17.00, la Teatrul de Comedie din București, va avea loc spectacolul „Închide ochii și ai să vezi mai bine”, singurul spectacol din România creat pentru publicul larg și accesibilizat pentru multiple dizabilități deodată.  

Proiectul, care pune accent pe incluziune și acces egal la cultură, este o inițiativă inovatoare și deosebit de importantă în peisajul cultural din România.

„Închide ochii și ai să vezi mai bine”, a fost premiat în anul 2022 de Uniunea Compozitorilor și muzicologilor pentru coloana sonora din spectacol (Iulian Vrabete – Holograf). De asemenea, a fost premiat la Gala Societăţii Civile 2023 cu Premiul pentru impact social la secţiunea ,,incluziune socială”.

Anul acesta, spectacolul a primit premiul pentru impact social și incluziune socială – Top Child & young performance – 2024.

„Copiii cu dizabilități nu pot merge la teatru, la operă sau la un muzeu, fiindcă deranjează. Deși au aceleași nevoi ca şi noi, doar că se manifestă diferit, în România secolului XXI încă nu s-a găsit o cale ca ei să poată beneficia în egală măsură de un proiect cultural la fel ca un copil tipic. Şi nu este vorba numai de copii. Acelaşi regim îl au şi persoanele cu dizabilităţi adulte, care au nevoie de socializare. Până acum, am reuşit să scoatem la teatru peste 5000 de copii cu dizabilităţi, plus familiile lor. Și în această stagiune vom juca la Teatrul de Comedie, fiind singurul teatru de stat care a primit acest spectacol, respectând Legea 448, art 21”, a declarat Oana Popa, scenaristă, regizoare și actriță.

Numit de criticii de teatru „spectacol-fenomen terapeutic”, „Închide ochii și ai să vezi mai bine” dorește să fie un spectacol mai mult decât incluziv.

„Închide ochii și ai să vezi mai bine” este o adaptare după „Povestea seminței”, scrisă de autorul Dumitru Radu Popa și este o poveste cu ajutorul căreia copiii curioși pot să înțeleagă mai bine lumea în care cresc.

Copiii sunt invitaţi să se întâlnească cu aventurile unei semințe care nu știe ce fel de sămânță e. Ea îi duce pe copii în lumea plantelor și a animalelor. În drumul ei întâlnește tot felul de personaje care îi dau anumite lecții despre Empatie, Dragoste față de aproapele, Grijă, Neuitare, Cunoaștere, Speranță.

Facilități de accesibilizare

Potrivit organizatorilor, spectacolul va avea interpretare în limbajul semnelor române, în timp real, pentru persoanele cu deficiențe de auz, dar și interpretare narativă, live pentru nevăzători. Tantrumuri, plânsete, sunete specifice, nu doar că nu vor supăra pe nimeni, dar nici nu vor fi judecate Participanții vor avea libertate limitată de a se mişca în timpul spectacolului şi de a schimba locurile pentru găsirea confortului maxim.

De asemenea, copiii cu nevoi speciale sunt invitați să își aducă obiecte cu rol liniștitor, pentru un confort senzorial cât mai mare. Accesul și îndrumarea participanților cu deficiențe de vedere de la intrare spre sala de spectacol și invers va fi asigurată cu ajutorul voluntarilor. În plus, va exista accesibilizare pentru cei cu scaune rulante: trei locuri, mai informează organizatorii.

În schimb, la toaletă nu există acces pentru scaune rulante, clădirea fiind monument istoric. Toaleta în sine este accesibilizată de organizatori pentru copii.

Acest spectacol nu doar că încurajează participarea activă a persoanelor cu dizabilități la evenimentele culturale, dar oferă și o lecție valoroasă despre empatie și deschidere către diversitate. În contextul în care accesul la cultură este un drept universal, această inițiativă subliniază nevoia de a transforma evenimentele culturale în experiențe incluzive.

Biletele pot fi obținute accesând linkul: https://bilete.comedie.ro/nchide-ochii-si-ai-sa-vezi-mai…

Acces gratuit pentru o persoană cu dizabilități, plus un însoțitor.

Pentru mai multe informații, accesați pagina dedicată evenimentului: https://www.facebook.com/events/1547381386165892

Articolul ,,Închide ochii şi ai să vezi mai bine” – primul spectacol de teatru accesibilizat în totalitate pentru persoanele cu dizabilități apare prima dată în Jurnal Social.

Ministerul Educației, în colaborare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, anunță aprobarea a 68 de proiecte în cadrul apelurilor „Primul student din familie”, finanțate prin Programul Educație și Ocupare.

Acest program are ca scop sprijinirea tinerilor proveniți din medii defavorizate să acceseze învățământul superior, contribuind astfel la reducerea inegalităților în educație.

Valoarea totală a proiectelor depășește 104 milioane de euro, o sumă dublă față de bugetul programului anterior. Majoritatea fondurilor, aproximativ 103 milioane de euro, sunt alocate regiunilor mai puțin dezvoltate, în timp ce 1,5 milioane de euro sunt destinate regiunii București-Ilfov, informează Ministerul Educației.

,,Cel puțin 10.000 de elevi vor avea șansa de a merge la facultate, chiar dacă provin din familii cu resurse financiare limitate. În colaborare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, vom reuși să susținem nu mai puțin de 68 de proiecte dedicate acestui scop prin programul «Primul student din familie». Succesul acestui program a fost atât de mare încât a necesitat dublarea bugetului alocat inițial. Este responsabilitatea noastră să creăm condiții propice pentru dezvoltarea tinerilor și să înlăturăm orice barieră financiară sau socială care i-ar putea împiedica să își atingă potențialul. Acești tineri sunt viitorul României, iar noi investim în acest viitor.”

Măsuri-cheie ale proiectului includ:

• Măsuri de tip „punte” pentru a facilita tranziția de la liceu la universitate, cum ar fi sprijinul pentru elevii cu risc de a nu promova Bacalaureatul sau proveniți din promoțiile anterioare. Aceste măsuri cuprind consilierea elevilor privind programele de studiu din universități și promovarea ofertelor educaționale în liceele cu o rată scăzută de participare în învățământul superior.
• Măsuri de prevenire a abandonului universitar: Prin crearea unor mecanisme de identificare și monitorizare a nevoilor studenților în cadrul Centrelor de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC), studenții cu risc de abandon vor primi sprijin pentru a-și continua studiile. Vor fi implementate programe remediale pentru cei cu dificultăți în învățare, iar cheltuielile pentru cazare și masă vor fi susținute pentru a facilita accesul la educație.
• Accesibilizarea învățământului superior pentru studenții cu dizabilități: Prin achiziționarea de echipamente IT și dezvoltarea de instrumente educaționale accesibilizate, universitățile vor asigura accesul fizic și digital al studenților cu dizabilități. De asemenea, vor fi oferite servicii de suport, precum interpreți și tehnologii asistive, și consiliere personalizată pentru acești studenți.

Elevii care fac parte din grupul țintă al programului vor beneficia de o bursă de tranziție, acordată lunar pe o perioadă de minimum 12 luni, cu posibilitatea de prelungire pentru încă 9 luni, excluzând vacanțele de vară. Valoarea bursei a fost stabilită inițial la 300 de lei pe lună, echivalentă cu bursa socială, conform Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023.

,,Prin aceste investiții de peste 104 milioane de euro, ne asigurăm că tinerii din medii defavorizate, atât din mediul rural, cât și din mediul urban, vor avea acces la resursele necesare pentru a finaliza studiile universitare, contribuind astfel la un viitor mai echitabil și mai prosper pentru România”, a transmis Ministerul Educației.

Potrivit sursei citate, procesul de contractare a proiectelor va începe în perioada următoare, asigurând accesul la studii universitare pentru cât mai mulți tineri din medii defavorizate.

Articolul Măsuri de accesibilizare a învățământului superior pentru studenți cu dizabilități apare prima dată în Jurnal Social.

Instituţiile publice de spectacole sau de concerte vor trebui să asigure accesibilizarea producţiilor artistice pentru persoanele cu dizabilități, pentru minimum o producţie artistică, potrivit unui proiect de lege adoptat de Camera Deputaţilor.

Camera Deputaţilor a adoptat, pe 26 iunie 2024, un proiect care, de la 1 ianuarie 2025, prevede ca instituţiile publice de spectacole sau concerte, indiferent de nivelul de subordonare şi de finanţare, singure sau în parteneriat, să asigure persoanelor cu handicap accesibilizarea producţiilor artistice, pentru minimum o producţie artistică anual, la alegere: dedicată, adaptată din repertoriul propriu sau găzduită.

Așadar, teatrele și sălile de concerte de stat, printre altele, vor trebui să pregătească cel puțin un spectacol pe an pentru persoanele cu dizabilități.

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a salutat această inițiativă legislativă, subliniind importanța sa pentru societatea românească.

„Un pas mare către normalitate! Asigurăm dreptul persoanelor cu dizabilităţi la cultură! Astăzi, Camera Deputaţilor a adoptat legea care instituie obligaţia tuturor instituţiilor de spectacole sau de concerte de a organiza, începând cu anul 2025, cel puţin o producţie artistică anual, adaptată/accesibilizată pentru persoanele cu dizabilităţi. Iniţiativa mea s-a bazat pe argumentul solid potrivit căruia persoanele cu dizabilităţi au aceeaşi nevoie şi dorinţă de a experimenta şi de a se bucura de muzică, de teatru, de operă, de spectacole şi alte forme de expresie culturală ca orice altă persoană, însă ele sunt complet dezavantajate din punctul de vedere al accesului la cultură. Am încredere că managerii instituţiilor de spectacole şi de concerte vor fructifica din plin această oportunitate. Mulţumesc reprezentanţilor societăţii civile care m-au inspirat şi m-au susţinut în acest demers”, a declarat Raluca Turcan.

Propunerea legislativă completează art 21 din Legea 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Pe 29 aprilie, Senatul a adopat proiectul, în calitate de prim for sesizat, votul Camerei fiind decizional. 

Articolul Instituţiile publice de spectacole sau de concerte vor trebui să asigure accesibilizarea producţiilor artistice pentru persoanele cu dizabilități apare prima dată în Jurnal Social.

San Diego Diplomacy Council (SDDC), împreună cu partenerul PH International, a adus în România o delegație americană de sportivi pentru a participa la programul Sports for Social Change (SSC). Sportivii americani s-au întâlnit, mieruri, 17 aprilie, cu atleții de para-canoe din cadrul clubului Kayak Champions și au vâslit împreună în cadrul unei activități sportive adaptate de caiac și barca dragon, pe lacul Titan din București, potrivit unui comunicat al organizatorilor evenimentului.

Programul este susținut de Departamentul de Stat al SUA (DOS), Bureau of Educational and Cultural Affairs (ECA), Sports Diplomacy Division și este conceput pentru a stimula dezvoltarea abilităților de leadership pentru antrenori, administratori și sportivi din diverse zone, inclusiv persoane cu dizabilități.

,,În luna noiembrie, San Diego Diplomacy Council a întâmpinat la San Diego un grup de zece români care s-au întâlnit cu organizații nonprofit locale de sport adaptat. Invitații au făcut cunoștință cu organizații care finanțează initiațive de accesibilizare și au învățat despre diferite resurse de accesibilizare disponibile în SUA, inclusiv despre diferențele culturale nu doar la nivel de țară, ci și din punctul de vedere al unei persoane utilizatoare de scaun rulant”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, în România, delegația de sportivi americani s-a întâlnit cu diverse organizații care practică sport adaptat, precum echipa de baschet în scaun rulant a Fundației Motivation România, Facultatea de Educație Fizică și Sport a Universității ,,Dunărea de Jos” Galați și Federația Română de Baschet. Pe durata vizitei din România, echipa s-a întâlnit și cu reprezentanți ai Ambasadei Americii pentru a învăța despre provocările de a avea acces la programe sportive și echipament adaptat în România.

În plus, discuțiile cu Camera de Comerț Română pentru Diversitate au oferit informații despre modul în care se pot conecta cu mediul de afaceri și ONG-urile care oferă servicii pentru persoanele cu dizabilități, în vedere creșterii gradului de conștientizare cu privire la diversitate și incluziune în România.

,,Programul a avut un impact semnificativ asupra participanților, ajutându-i să își consolideze conexiunile interpersonale și să se familiarizeze cu provocările și potențialele soluții pentru a dezvolta accesibilizarea în România prin eforturi educationale și de conștientizare a publicului,” declară Adrianna Borja, Manager de Program pentru San Diego Diplomacy Council.

Evenimentul a marcat, de asemenea, un moment cheie pentru Kayak Champions: lansarea oficială a secției paralimpice a clubului. Sportivi cu deficiențe fizice sau intelectuale se antrenează să participe la competiții naționale și internationale de caiac și barca dragon.

,,Credem cu tărie că sportul nu este doar o zonă a diversității, echității și incluziunii, ci are și pontențialul de a genera schimbări sistemice. Începând cu persoanele cu dizabilități, care au nevoie să își înțeleagă potențialul uriaș și să se concentreze pe abilitățile lor unice. Ne dorim să le motivăm, inspirăm și încurajăm prin construirea unei echipe puternice de para-canoe și para-dragoni. Avem deja alături de noi numeroși sportivi dedicați, iar participarea la Campionatul Național de Kaiac-Canoe va reprezenta o etapă importantă pentru evoluția noului departament,” adaugă Marian Baban, președintele  Kayak Champions.

San Diego Diplomacy Council (SDDC) este o organizație nonprofit ce reprezintă un exemplu de angajament internațional în San Diego. Prin viziunea de a uni și oferi o voce liderilor locali și globali, organizația oferă inspirație pentru o lume mai armonioasă, prosperă și stabilă. Misiunea PH International este de a construi comunități globale puternice prin încurajarea angajamentului civic, a inițiativelor de învățare interculturale și a dezvoltării de oportunități. PH International, unul dintre sponsorii acestui program, își urmărește îndeplinirea obiectivelor prin desfășurarea de programe inovatoare pentru tineri, profesioniști și comunități din întreaga lume.

Kayak Champions este primul club sportiv de caiac-canoe din București care se adresează în egală măsură copiilor și adulților și în cadrul căruia se pot practica mai multe sporturi nautice la nivel de agrement sau competițional. Misiunea clubului este practicarea disciplinelor de caiac canoe, precum și promovarea unui stil de viață sănătos și echilibrat care include sportul. Încă din 2017, Kayak Champions organizează activități sportive cu persoane vulnerabile, inclusiv în cadrul Vâslește pentru viață!, un program de terapie prin sport dedicat persoanelor cu deficiențe fizice sau intelectuale, supraviețuitori de cancer sau copii instituționalizați.  

Articolul Eveniment în caiace adaptate în cadrul unui program de schimb internațional pentru sportivi cu dizabilități americani și români apare prima dată în Jurnal Social.

Ministerul Educației a lansat, joi, 11 aprilie 2024, în consultare publică proiectul de Ordin pentru aprobarea „Normelor privind accesibilizarea învățământului superior pentru persoanele cu dizabilități și/sau cu cerințe educaționale speciale”.

,,Este pentru prima dată când se elaborează un act normativ care își propune să reglementeze măsurile pe care instituțiile de învățământ superior le pot adopta pentru prestarea serviciilor de incluziune în mediul academic a persoanelor cu dizabilități și/sau cu cerințe educaționale speciale”, precizează reprezentanții Ministerului Educației.

Potrivit sursei citate, proiectul reflectă, totodată, drepturile și obligațiile persoanelor cu dizabilități și/sau cu cerințe educaționale speciale (CES). Printre drepturile prevăzute în acest act normativ se regăsesc: 

• locuri finanțate de la bugetul de stat;
• servicii de informare și comunicare pentru facilitarea incluziunii în comunitatea academică;
• acces adaptat în spațiile instituției de învățământ superior (spații de învățământ, spații administrative, spații de cazare și masă, spații de lectură, săli pentru activitățile sportive etc.);
• acces la informațiile și resursele educaționale într-un format adaptat;
• acces gratuit cu autoturismul personal în campusul universitar și loc de parcare a acestuia, după caz;
• spații de cazare și grupuri sanitare adaptate nevoilor acestora, precum și prioritate la ocuparea locurilor de cazare situate la parter/în clădiri adaptate accesului persoanelor cu dizabilități;
• servicii de asistență în desfășurarea activităților didactice, adaptate nevoilor individuale;
• resurse educaționale adaptate nevoilor individuale;
• acces gratuit la dispozitivele/ echipamentele/ software-urile asistive existente în instituția de învățământ superior pentru facilitarea desfășurării procesului de predare-învățare;
• acces la activitățile non-formale/extracurriculare organizate de instituția de învățământ superior;
• burse;

Alte drepturi prevăzute în proiect sunt metodele de admitere şi de evaluare adaptate nevoilor individuale şi sprijinul în identificarea şi derularea practicii de specialitate, precum și reducerea, la cerere, cu 50% a taxelor pentru cazare şi masă la căminele şi cantinele studenţeşti ale instituției de învățământ superior la care sunt înmatriculate.

,,Instituția de învățământ superior poate angaja pe perioadă determinată, în regim plată cu ora, specialiști (interpreți mimico-gestuali, logopezi, personal de sprijin etc.) pentru desfășurarea optimă a activităților didactice și/sau a activităților non-formale/ extracurriculare la care participă studenții cu dizabilități și/sau cu cerințe educaționale speciale. Instituția de învățământ superior poate întreprinde măsurile necesare pentru a se asigura de formarea continuă a cadrelor didactice, în vederea creșterii capacității lor de a adapta metodele de predare și evaluare a rezultatelor învățării studenților cu dizabilități/cerințe educaționale speciale, la nevoile specifice ale acestor studenți”, se menționează în proiect.

Propunerile și sugestiile cu privire la proiectul supus consultării publice pot fi trimise în următoarele 10 zile calendaristice (de la data publicării) pe adresa de e-mail: dgis@edu.gov.ro.

Articolul Ministerul Educației a lansat în consultare publică un proiect privind accesibilizarea învățământului superior pentru persoanele cu dizabilități și CES apare prima dată în Jurnal Social.

Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități și Agenția Națională pentru Sport au încheiat un protocol pentru a asigura accesul mai facil al persoanelor cu dizabilități pe stadioane și arene sportive, atât ca spectatori, cât și ca sportivi. Documentul prevede, pe lângă evenimente speciale dedicate acestor persoane, accesibilizarea arenelor sportive.

,,Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), instituție din subordinea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale și Agenția Națională pentru Sport (ANS), instituție aflată în subordinea Guvernului României își întăresc colaborarea pentru promovarea drepturilor conferite persoanelor cu dizabilități”, a transmis Ministerul Muncii.

Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, susține că este important ca persoanele cu dizabilități să fie sprijinite pentru a putea participa activ la viaţa socială.

„Bucuria vine, de cele mai multe ori, din lucrurile simple. Ceea ce pentru mulți dintre noi reprezintă ceva normal, firesc, pentru persoanele cu dizabilități poate fi complicat din cauza barierelor de mobilitate, dar și a discriminării. Este important să îi sprijinim pe cei aflați în dificultate să participe activ la viața socială, să se bucure de competiții sportive și să se bucure de aprecierea pe care o merită pentru performanțele pe care le obțin. Acești oameni sunt adevărate modele de curaj, perseverență și dorință de a reuși.

Doamna Elisabeta Lipă nu este doar o mare campioană care a dus tricolorul nostru pe cele mai înalte podiumuri, ci și o susținătoare activă a disciplinelor sportive destinate persoanelor cu dizabilități”, a declarat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale.

Protocolul încheiat între cele două instituții presupune colaborarea pentru asigurarea accesului persoanelor cu dizabilități la programele și evenimentele sportive, inclusiv prin monitorizarea îndeplinirii cerințelor de accesibilizare a facilităților sportive.

 În baza acestui acord urmează să fie dezvoltate programe sportive pentru persoanele cu dizabilități, dar se va axa și pe crearea cadrului legal în vederea formarii antrenorilor și instructorilor sportivi pentru persoanele cu dizabilități.

O altă componentă a protocolului prevede încurajarea și sprijinirea sportivilor cu dizabilități să participe la competiții naționale și internaționale.

Articolul Protocol pentru accesul mai facil al persoanelor cu dizabilități pe stadioane și arene sportive apare prima dată în Jurnal Social.

Asociația Caiac SMile anunță noi tabere de schi adaptat persoanelor cu dizabilităţi, pentru al patrulea-lea an la rând. Între 15 şi 19 ianuarie a avut loc, pe pârtia de la Buscat, județul Cluj, prima tabără de schi dedicată persoanelor cu dizabilităţi din sezonul 2023-2024.

Echipa asociației sătmărene a fost prezentă în fiecare dintre aceste zile pe pârtie, între orele 11:00 și 16:00, și a schiat alături de persoanele cu dizabilități, sub atenta supraveghere a salvamontiștilor de la Serviciul Salvamont Salvaspeo Cluj.

Potrivit organziatorilor, noutatea acestei ediţii este că Asociaţia Caiac SMile a putut oferi, la cerere, asistenţă la domiciliu pentru persoanele cu dizabilităţi care locuiesc în imobile neadaptate sau parţial adaptate. Astfel, voluntarii Caiac SMile au putut pune la dispoziție un elevator special, care să-i coboare şi să-i urce pe cei aflaţi în dificultate, ajutându-i inclusiv cu găsirea unui mijloc de transport pentru a ajunge pe pârtie.

,,Zeci de oameni cu diferite dizabilități au învățat noțiunile de bază ale schiului, având alături și schiori experimentați care au alunecat independent pe pârtie. Iar pentru persoanele cu deficiențe de vedere a fost amenajat un traseu special de-a lungul căruia au fost ghidați de monitori și voluntari”, au precizat reprezentanții Asociaţia Caiac SMile

Următoarele tabere speciale s-au organizat în Cheile Grădiştei, în Vatra Dornei și Poiana Brașov (care are loc în aceste zile).

Săptămâna trecută, pe pârtia Fundata, din Cheile Grădiștei, peste 50 de iubitori ai sporturilor de iarnă au reuşit să schieze. Persoane cu probleme de vedere sau cu sindrom Down și-au depășit limitele, arătând lumii întregi că pot practica sportul.

,,Am arătat că persoanele cu probleme locomotorii, care schiază pe aceste scaune adaptate, pot să schieze independent. Pot să schieze nevăzătorii, cei cu sindromul Down, cu autism, absolut toţi se pot bucura de o zi pe zăpadă”, a declarat Ionuţ Stancovici, preşedintele asociaţiei Caiac SMile.

Alături de ei s-a aflat și Ana Maria Brânză, multiplă campioană mondială și europeană la spadă și vicecampioană olimpică la Jocurile Olimpice din 2008.

,,Ionuț Stancovici și echipa Caiac SMile au făcut ce știu ei mai bine… Unii dintre ei i-au plimbat cu monoschiul pe prietenii lor speciali, ceilalți i-au învățat pe cei mai curajoși să schieze independent, și este extraodinar să-i observi și să petreci timp în preajma lor. Nici nu știu cât este despre experiența pe care aceștia o trăiesc pe pârtie sau despre timpul pe care voluntarii îl oferă… Știm cu toții că timpul este cel mai de preț dar pe care îl poți face cuiva.

Obiectivul asociației este de a aduce familiile împreună prin activități care să fie accesbile tuturor membrilor… și pare că le iese de minune. Bucuroasă să fiu alături de voi și recunoscătoare oamenilor care vă sunt alături în accesibilizarea sportului din România pentru persoanele cu dizabilități”, a afirmat Ana Maria Brânză.

Taberele nu se opresc aici. După Cheile Grădiştei, următoarele opriri sunt Şureanu, Păltiniş, Cavnic şi Buscat.

Peste 1.000 de persoane cu dizabilităţi au schiat în sezonul trecut în cadrul taberelor organizate de Caiac SMile. Ele s-au bucurat de sport cu ajutorul monoschiului, pe pârtiile accesibilizate anterior în cadrul programului ,,Şi oamenii cu dizabilităţi îşi doresc să schieze”, derulat în sezonul 2021-2022. 

Toate persoanele cu diferite tipuri de dizabilități, indiferent de natura lor, și care doresc să participe la activități, fie că au mai schiat sau vor fi la prima experiență de acest fel, sunt invitate să se înscrie prin completarea acestui formular de pe site https://forms.gle/WiSrTwZ5vccBwhdUA.

Despre Caiac Smile

Caiac SMile este o asociație non-profit înființată în anul 2018, cu scopul de a promova sportul şi un mod de viaţă sănătos și echilibrat, conform principiului „Mens sana in corpore sano”. Asociația oferă posibilitatea de a practica activități sportive, precum caiac, gimnastică și schi persoanelor cu nevoi speciale, copiilor proveniți din medii defavorizate, copiilor instituționalizați și persoanelor cu dizabilități.

Mai multe informații aici: https://www.caiacsmile.ro

Articolul Asociația Caiac SMile anunță noi tabere de schi adaptat persoanelor cu dizabilităţi apare prima dată în Jurnal Social.

Autor: Laura Stifter

Pe 3 decembrie a fost Ziua Mondială a Persoanelor cu Dizabilități. Adică acea zi în care, an de an, tot felul de persoane fără dizabilități țin discursuri publice despre cât de „grav” și „devastator” este să ai dizabilități și despre cum noi, cei cu dizabilități, suntem un exemplu pentru că îi ajutăm pe cei ,,normali” să-și dea seama cât de fericiți sunt ei că nu sunt ca noi. Nu, nu exagerez, ci am auzit frecvent discursuri de acest tip: ,,persoanele cu dizabilități sunt o lecție pentru noi, învățându-ne să apreciem ceea ce avem”.

M-am întrebat dacă am suferit vreodată din cauza dizabilității mele. Răspunsul clar, ferm, este: Nu, niciodată! Am suferit însă mult (și va mai dura….) din cauza prejudecăților legate de dizabilitate. Și asta cu toate că, din fericire, eu nu m-am confruntat cu formele cele mai grave, dramatice, de discriminare, așa cum s-au confruntat alții care au aceleași particularități fizice ca mine. Există copii abandonați de către părinți din cauza dizabilităților lor, există adulți închiși cu forța în aziluri, pe termen scurt sau lung, din cauza dizabilităților lor, există oameni competenți respinși la angajare din cauza dizabilităților lor. Eu nu m-am confruntat cu nimic din toate acestea. Și totuși, discriminările și nedreptățile nu-mi sunt complet străine. Au fost și sunt mult mai ușoare, dar totuși dureroase.

1. Copilăria și adolescența: excluziune socială, refugiu în studiu

Sunt o persoană cu dizabilități vizuale, absolventă a facultăților de Teologie și Filosofie din București, în prezent profesoară în învățământul de masă, profesor Merito în anul 2021 și activă în viața politică (membră într-un partid și în mai multe ONG-uri, în special pe teme de educație).

Atât timp cât am fost copil și adolescentă, nu am avut, propriu-zis, viață socială. Această situație încă nu mă făcea să sufăr, în special la vârsta copilăriei. Aveam o familie fericită, eram iubită de către părinți, de către bunicile mele, de catre profesorii mei, iar acest context, alături de optimismul meu natural, a contat enorm. În rest, am avut o singură prietenă în copilărie care, din păcate, a murit la o vârstă fragedă. Apoi, în clasa a VIII-a, începusem să-mi dau seama ce mi se întâmplă și am suferit din cauza marginalizării între colegii de clasă. Nu era bullying, ci doar marginalizare.

Ulterior, în liceu, având colegi foarte deștepți, nu am mai simțit nici asta în clasă. Totuși, în afara programului efectiv de la școală, situația era aceeași ca până în liceu: stăteam doar cu părinții și cu profesorii, mergeam oriunde cu însoțitor permanent (de obicei, mama mea), atât. În toți anii de liceu, am fost o singură dată invitată la o zi de naștere. Niciodată nu am mers în vreo excursie cu colegii, niciodată nu m-am plimbat în parc într-un grup de colegi, fără însoțitor adult. Niciodată, în toată copilăria, nu am mers la colindat alături de alți copii (veneau ei la mine acasă, să mă colinde, iar apoi ei plecau și eu rămâneam acasă, la punct fix). Niciodată, în toată copilăria și adolescența, nu am știut ce înseamnă un drum cu autocarul prin munți, într-un grup mare și gălăgios de puști care să cânte și să se joace împreuna ore în șir, până la destinație.

Studiul îmi plăcea enorm, participam la olimpiade, iar toate astea compensau ceea ce doar parțial conștientizam că nu am (în unele momente, iar apoi psihicul meu le ascundea repede undeva, prin cotloanele subconștientului, ar explica psihanaliștii…). Uneori, în câte o excursie cu părinții (excursii pe care ei le organizau rar și doar de dragul meu, nefiind ei înșiși pasionați de călătorii, așa cum sunt eu), priveam cu jind adolescenții de vârsta mea care stăteau seara, în grupuri, la povești, în curtea hotelului sau în alte părți, dansau și se distrau până după miezul nopții. Părinții mei, epuizați, intrau în cameră devreme, iar eu trebuia să intru împreună cu ei, desigur, așa încât, din cameră, auzeam în continuare chiotele și distracția grupurilor de adolescenți de vârsta mea… Și îmi imaginam, cu ochii închiși, cum ar fi să fiu și eu odată, cândva, într-o zi, într-o asemenea excursie de grup. A doua zi dimineața, însă, uitam totul. Eram, încă, doar un copil…, apoi doar o adolescentă…, adică o persoană aflată, încă, la vârsta visărilor și a refugiului în lumea propriei imaginații.

2 .Trecerea la o viață independentă: cum m-am convertit la libertate

Abia la vârsta de 25 de ani, am trăit o formă de convertire: nu religioasă, dar o convertire de la un mod de viață la altul, total diferit. De la viața într-un glob de sticlă, datorat unei inexistente vulnerabilități, la un mod de viață independent, activ, LIBER, împlinit și împlinitor!

Inițial a fost, ca în cazul oricărui tip de convertire, un șoc și o criză puternică, anume momentul conștientizării complete, curajos asumate, a situației în care mă aflam. Am ajuns la cardiologie, la propriu, din cauza consumului emoțional. Și mi-am dat seama că, pentru a trăi o viață fericită de atunci înainte, aveam nevoie să mi-o construiesc exact pe baza acelei valori la care deja țineam cel mai mult în viață: libertatea! M-am angajat și am decis că voi sta fără însoțitor permanent la locul de muncă. Aceea a fost prima mare decizie de independență. Mai întâi, a trebuit să gestionez groaza (nu frica, ci groaza) părinților de a mă ști în diferite spații publice singură, adică fără ei. Când ești părinte de copil cu dizabilități, psihicul tău preia necritic din societate ideea că al tău copil este vulnerabil și că așa va rămâne întreaga sa viață, că tu va trebui să te sacrifici pentru a însoți permanent acel copil, inclusiv la vârsta adultă, iar după ce tu vei muri, copilul tău va avea nevoie în continuare de însoțitor permanent (în cel mai bun caz, de bani suficienți pentru a-și plăti un astfel de însoțitor, iar în cel mai rău caz…. Nu continuăm). Această prejudecată de gravitate extremă este atât de înrădăcinată în societate, încât o preiau și oameni intelectuali. Și nimeni nu-și dă seama că, pe lângă sacrificiul părintelui pentru protejarea copilului, este sacrificată și viața copilului devenit adult, pentru liniștirea anxietăților părintelui (fără tinerețe, fără party singur între covârstnici, fără excursii alături de covârstnici, fără nimic din ceea ce are legătură cu viața socială a unui tânăr).

Și, continuând povestea convertirii mele la viața independenta (cuvântul „convertire” nu este o metaforă, ci se referă la o convertire reală, doar că nu religioasă), după ce am gestionat cu bine situația din familie, a început cealaltă provocare, provocarea cu care mă lupt și acum și probabil că mă voi mai lupta mult timp de acum înainte: trăirea unei vieți independente într-o societate care mă consideră vulnerabilă și incapabilă de a-mi lua propriile decizii. Mi-am luat viața în mâini și acum o țin bine, strâns de tot, exact ca în proverbul acela potrivit căruia ,,toată lumea îți vrea binele, deci nu ți-l lăsa furat”.

În primul meu an de serviciu, la Colegiul Național Mihai Viteazul, a fost de vis! Relația cu elevii era minunată, la fel și relația cu direcțiunea și cu majoritatea colegilor de cancelarie. Tot în acea perioadă, am început să apar în mass-media, să mă implic în politică, să le fac pe toate așa, în mod incredibil, evoluând de la o zi la alta. Eu, care nu participasem niciodată nici măcar la un protest politic (deși îmi doream enorm), acum băteam drumurile, împreună cu diferiți colegi, după semnături sau împărțind pliante în campanii electorale. De atunci, au urmat bucurii, una după alta: primele mele excursii prin țară singură, apoi prin străinătate. Apoi tot mai multe excursii, tot mai multe evenimente, tot mai multe comunități noi, pe scurt, tot mai multă viață liberă și activă.

Pandemia m-a necăjit nespus și mi-a întârziat procesul, însă am circulat inclusiv în pandemie așa, cum și pe unde se putea.

Și da, în excursii stau până după miezul nopții la povești cu ceilalți din grup, așa cum am visat atât timp în adolescență! Și da, am zburat cu avionul, peste mări și țări, am zburat cu drag și o voi mai face, cu ajutorul lui Dumnezeu, totul în mod complet independent și fără niciun fel de însoțitor personal. Iar la primul meu zbor, fiind acolo, la 10-11 km deasupra pământului, în drum spre alte țări, fără nimeni care „să aibă grijă de mine”, îmi puneam întrebarea, zâmbind, dacă nu cumva visez, dacă sunt chiar eu, aceeași persoană de acum 5 sau 10 ani. Și da, eram chiar eu, aceeași. Eram acolo, în zbor, chiar eu care, în liceu, nu țin minte să fi ieșit vreodată singură din clasă, în pauză… Ba da, o singură dată, în cea de-a doua zi de școală, îmi amintesc perfect momentul, fiindcă l-am considerat un mare-mare eveniment.

Convertirea s-a întâmplat în 2018. Au trecut 5 ani de atunci, ani în care, zi de zi, îmi recuperez adolescența și prima tinerețe (anume le recuperez în plan social și al unor experiențe de călătorie, fiindcă altfel, familial și școlar/academic, le-am avut împlinite și atunci) le trăiesc acum, condensat și compensatoriu.

3. Paternalism și discriminare… uneori cu bune intenții

Și de ce, totuși, încă am unele momente de suferință în continuare? Pentru că prejudecățile din societate există și, uneori, interferează cu modul meu de viață actual. Sufăr atunci când mă înscriu cu mare chef la vreun eveniment, iar prima întrebare a organizatorilor este: ,,și pe cine aduci cu tine, ca să aibă grijă de tine?”. Asta înainte de a mă vedea sau de a mă cunoaște, ci în primul moment în care află că am dizabilități (anume atunci când, contextual, sunt nevoită să le spun acest detaliu). Sufăr atunci când nimeresc persoane bine intenționate, dar cu atitudine insuportabil de invazivă. Sufăr, pe scurt, atunci când nu mi se acordă acel nivel elementar de încredere care se acordă oricărui adult: anume încrederea că, atunci când am nevoie de ajutor, îl voi cere, iar dacă spun că ,,nu”, înseamnă că este nu! Sufăr atunci când nu sunt crezută că pot avea grijă de siguranța mea și a celor din jur, exact așa cum o poate face oricare alt adult, precum și, mai ales, atunci când încerc să fac lucruri complet normale (precum, de exemplu, un credit bancar sau o asigurare de sănătate), dar stau cu frică, cu emoții, că toate acestea nu mi se vor accepta fără asistent personal. Da, se întâmplă asta, iar unele persoane cu dizabilități și-au câștigat în instanță până și dreptul, de pildă, de a-și deschide un cont la bancă fără să facă procură altcuiva pentru a le gestiona banii. Sufăr atunci când, în anumite grupuri (nu, nu în toate, desigur), mă văd nevoită să fac pe ascuns unele gesturi extrem de simple (De exemplu, să merg dintr-o cameră în alta, ca să fac cunoștință cu cineva anume sau să intru într-un grup), ca nu cumva organizatorii evenimentului să mă observe și să se țină după mine, la propriu, să mă invadeze, cu bunăvoința lor sinceră, dar nesolicitată, inclusiv ținându-mă fizic (ca nu cumva să mă-mpiedic…) și luându-mi bucuria firească de a socializa normal.

Iar toate acestea mi se întâmplă la aprox. 50% dintre evenimentele publice la care particip. De exemplu, unele dintre cele mai ciudate momente apar atunci când sunt văzută făcând banalul gest de a comanda taxi sau uber: de la reacții de șoc, precum: ,,Cum adică, singură, ai mai circulat vreodată singură, familia ta știe că tu circuli singură?”, până la reacții de tipul: ,,Dar tu știi să lucrezi pe telefon? (Întrebare însoțită, uneori, de gestul fizic de a-mi lua telefonul din mănă), iar toate astea mi se întâmplă chiar și în comunități de oameni intelectuali, dar în special atunci când află despre dizabilitatea mea prima dată.

4. Discriminări mai grave

Mentalitatea propriilor părinți am putut să o schimb, dar cu societatea… Este mai greu de lucrat.

Acum câțiva ani, fiind într-o situație de urgență medicală, am părăsit de două ori cabinetele unor medici care îmi spuneau, senin, că nu îmi pot spune mie diagnosticul și tratamentul, că eu nu pot decide singură, fiindcă nu văd să semnez, că este nevoie să vin cu ,,aparținătorii”, fiindcă așa știu ei, medicii, că se procedează cu pacienții care au certificat de handicap, că așa este legea (evident, informație total falsă, adică minciună). Deși eram în pericol și în situație de urgență, am plecat de la acei medici, căutând alți specialiști care să-mi respecte demnitatea și dreptul fundamental de a lua decizii medicale pentru mine însămi, în acel context dificil.

Un alt moment umilitor și grav a fost acela în care, la unul dintre fostele mele locuri de muncă, medicina muncii încerca să pună presiune pe mine ca să accept însoțitor permanent în clasă. Nu, medicul nici nu mă văzuse (nu era în cabinet), ci a aflat de la asistenta sa că sunt o profesoară cu certificat de dizabilități și i-a spus categoric că, în asemenea situații, recomandarea lor trebuie să fie aceea de însoțitor permanent în clasă. Amiabil nu s-a putut rezolva problema, ci ea s-a rezolvat doar prin apelul la lege și la consecințele unei asemenea discriminări. În general, în cazurile grave, cuvântul „discriminare” funcționează exact ca o formulă magică, determinându-i pe autorii discriminării să se oprească și să înțeleagă că acțiunile lor le pot crea probleme juridice. Dacă le spunem că ne simțim discriminați și că ne vom apăra, în general, ei cedează și ne respectă drepturile.

5. În loc de concluzii…

Ca orice altă persoană, am nevoie doar de încredere și tratament egal cu ceilalți cetățeni. În unele comunități am asta, în altele nu. Am nevoie, uneori, inclusiv de măsuri minimale de accesibilizare a mediului (precum, de pildă, un banal semafor audio), dar acestea sunt aspecte rezolvabile prin activism civic și politic, ținând în special de acțiuni ale cetățenilor în cooperare cu autoritățile statului.

Și da, cu ajutorul lui Dumnezeu, îmi voi continua acest mod de viață, voi continua să lucrez singură, să călătoresc, să-mi susțin mesajele în mass-media, să mă implic în politică, să-i reprezint pe cei care îmi vor acorda încrederea și voturile lor. Da, voi face toate acestea, nelăsându-mă încadrată cu forța într-un șablon imaginar, desenat de prejudecăți și temeri față de alteritate! Îmi voi păstra aceleași standarde privind calitatea propriei vieți și voi continua să am grijă de alții (de elevii mei și, cândva, voi deveni și mama, iar pe părinții mei îi voi îngriji atunci când vor fi bătrâni), în ciuda prejudecăților otrăvitoare și dureroase potrivit cărora o persoană ca mine nu s-ar putea îngriji nici măcar pe sine.

Multă solidaritate și gânduri bune doresc să le adresez persoanelor cu dizabilități, în aceste zile de conștientizare asupra particularităților și abilităților noastre diferite! Să fim independenți și curajoși, pentru că asta este totul! Chiar dacă devenirea și trecerea înspre independență este treptată și cu multe obstacole din partea celorlalți (familie, societate, instituții etc), totuși important este să începem și să luptăm constant, cucerind progres după progres! Nimeni nu va trăi viața în locul nostru! Să nu ne refuzăm, pe criteriul dizabilității, nimic din ceea ce ne dorim! Niciodată, niciodată, orice ar fi! Așa să ne ajute Dumnezeu!

Articolul Ziua persoanelor cu dizabilități: Despre povestea convertirii mele la o viață independentă apare prima dată în Jurnal Social.

Ca urmare a solicitării Consiliului Național al Dizabilității din România (CNDR), adresată domnului Prim-Ministru Marcel Ciolacu de a interveni de urgență pentru rezolvarea celor mai stringente probleme cu care se confruntă persoanele cu dizabilități din România, Cancelaria Prim-Ministrului a invitat delegația CNDR să ia parte la o întâlnire de lucru privind problemele persoanelor cu dizabilități, care a avut loc miercuri, 1 noiembrie 2023, la Palatul Victoria.

La întâlnirea de lucru au fost invitați reprezentanți din: Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Ministerul Finanțelor, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Casa Națională de Pensii Publice.

Din partea CNDR a participat doamna Daniela Tontsch, în calitate de președinte al CNDR, doamna director executiv al CNDR, Claudia Brătan, doamna Georgeta Crișu, președinta ANCAAR și domnul Tudorel Tupiluși, președintele Asociației Nevăzătorilor din România.

În cadrul întâlnirii, condusă de către doamna Victoria Stoiciu – consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, au fost analizate cele patru puncte revendicate de Consiliul Național al Dizabilității din România:

1. indemnizația de handicap – CNDR a propus ca aceasta să se raporteze la salariul minim net pe economie astfel: 50% pentru persoanele încadrate în gradul grav de handicap, 40% pentru persoanele încadrate în gradul accentuat și 30% pentru persoanele încadrate în gradul mediu.

2. formula de calcul a pensiei – CNDR insistă ca, pentru persoanele cu dizabilități, formula de calcul a pensiei să rămână cea prevăzută de Legea nr. 263/2010, în vigoare la această dată. Menținerea actualei formule de calcul vine în mod real în sprijinul acestor persoane, reprezentând un puternic factor stimulativ pentru efortul acestora de a-și găsi și de a-și menține un loc de muncă. De asemenea, CNDR solicită să se respecte principiul echității în noua lege a pensiilor; să se preia în noua lege a pensiilor prevederile Art. 52 din Legea 127/2019 privind Sistemul Public de Pensii, care prevede că „persoanele care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 5, în funcţie de gradul de handicap, dovedit cu certificat de încadrare în grad şi tip de handicap cu valabilitate permanentă, în condiţiile Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

după cum urmează:

a) indiferent de vârstă, dacă au realizat, în condiţii de handicap grav, cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare;

b) cu 10 ani, în situaţia asiguraţilor cu handicap accentuat, dacă au realizat, în condiţii de handicap accentuat, un stagiu de cotizare de cel puţin 20 de ani;

c) cu 10 ani, în situaţia asiguraţilor cu handicap mediu, dacă au realizat, în condiţii de handicap mediu, stagiul complet de cotizare.

Asta înseamnă că persoanele cu handicap grav se pot pensiona indiferent de vârstă după ce au realizat o treime din stagiul complet de cotizare, în prezent acestea așteaptă vârsta de pensionare ca să se poată pensiona, respectiv 50 de ani, 60 de ani.

3. Subvenționarea tehnologiei asistive pentru persoanele cu dizabilități

Tehnologia asistivă este esențială pentru persoanele cu dizabilități, deoarece le poate îmbunătăți calitatea vieții și le poate oferi oportunități de a participa activ în societate. Cu toate acestea, accesul la tehnologia asistivă rămâne limitat din cauza costurilor foarte ridicate.

4. Accesibilizarea spațiului fizic și informațional

Accesibilizarea este un element crucial pentru a permite persoanelor cu dizabilități să participe pe deplin la viața socială, economică și culturală. Este necesar să se accelereze procesul de accesibilizare a mediului fizic, precum și al mediului digital. Aceasta va implica adaptarea infrastructurii, a clădirilor și site-urilor web pentru a fi accesibile pentru toate categoriile de persoane cu dizabilități.

După întâlnirea de astăzi, ANPDPD va analiza impactul bugetar în urma propunerilor făcute de CNDR.

CNDR va fundamenta solicitările legate de barierele în achiziția tehnologiei asistive, decontarea scutecelor pentru adulți, scutirea de TVA pentru dispozitivele medicale și tehnologia asistivă, implicarea organizațiilor în procesul de investiții în accesibilizare.

După parcurgerea acestor etape, va avea loc o nouă întâlnire de lucru cu aceiași participanți, informează CNDR.

Articolul Întâlnire de lucru privind problemele persoanelor cu dizabilități, la Palatul Victoria apare prima dată în Jurnal Social.

Dana Mierluț, în vârstă de 27 de ani, din Oradea, este o tânără ambițioasă și optimistă, care nu a permis ca dizabilitatea să-i definească viața. Deși este într-un scaun rulant, ea ne dovedește că nimic nu te poate opri să visezi, să lupți și să învingi. A absolvit Afaceri Internaționale în Limba Engleză la Facultatea de Științe Economice, în cadrul căreia a făcut și un Master in Business Administration. În prezent, este angajată part-time ca Specialist Marketing la Hooymeijer Logistic Solutions, Manager PR la Asociația pentru Dezvoltare Urbană. Totodată, ea deține o Întreprindere Individuală care este unitate protejată și prin care oferă servicii de Content & Copywriting, respectiv Training pe Diversitate și Incluziune.

De asemenea, face voluntariat în mai multe organizații, fiind cel mai mult implicată în Frends (o asociație de tineret, unde coordonează departamentul de proiecte la filiala din Oradea) și în Asociația Deficienților Locomotori Bihor (unde se  ocupă în mare parte de social media).

Dana este o persoană luptătoare și tenace, care și-a transformat dizabilitatea în abilitate pentru a arăta că se poate. Ea mărturisește că dizabilitatea i-a fost un camarad de când se știe, fiind diagnosticată cu atrofie musculară spinală (SMA), o afecțiune neuromusculară progresivă, care avea să-i afecteze mobilitatea.

,,Nu am putut să merg niciodată și știu despre anumite etape doar din poveștile mamei. Practic, este vorba despre o afecțiune genetică – SMA – ce s-a manifestat (sau a fost declanșată) imediat după vaccinul de la șase luni”, afirmă Dana.

Această adaugă că a avut de suferit atât direct din cauza bolii, deoarece i-au fost afectați mușchii și, odată cu trecerea timpului, și-a folosit tot mai puțin brațele, cât și indirect, fiind discriminată în diferite contexte. ,,Deși acum nu mai cred că discriminarea are legătură efectiv cu mine, ci mai degrabă cu cel care o face”, spune Dana.

Deși s-a confruntat cu discriminare și mentalități retrograde, Dana nu a renunțat să creadă în visurile ei, fiind conștientă că doar prin educație poți să-ți schimbi viața. Afirmă că a fost norocoasă din punctul de vedere al accesului la educație.

,,Grădinița și clasele primare le-am făcut într-o școală pentru copii cu nevoi speciale, iar din clasa a 5-a am intrat în regimul de masă. Atunci a fost un mic ,,incident” cu școala la care voiau părinții mei să mă înscrie, directorul punându-i tot felul de întrebări mamei, de ce a ales școala aceea, cu scopul de a o determina să se răzgândească. Prin urmare, ea a cedat și am mers în schimb la o școală generală de cartier, unde, în opinia mea, a fost mult mai bine decât ar fi fost dincolo. La liceu, pot zice că adolescența a lovit mai puternic în vulnerabilitățile mele față de ale celorlalți tineri de vârsta mea. Poate că s-a întâmplat și pentru că înainte fusesem cu învățământ la domiciliu (veneau profesorii acasă, și eu mergeam doar aproximativ 2-3 luni pe an la școală), și dintr-o dată aici mergeam zi de zi. Îmi doream să mă fac una cu peretele, dacă se putea, să nu atrag atenția asupra mea și să fiu «normală»”, povestește Dana.

În ceea ce privește experiența de studentă cu dizabilități, ea spune că a avut parte de o studenție frumoasă, plină de oportunități. ,,În studenție, pe de altă parte, am ieșit din zona de confort cu orice ocazie. Am început să fac mai serios voluntariat și am plecat cu o bursă Erasmus pentru un semestru în Spania. Am descoperit în acest fel că diferențele dintre noi sunt extraordinare”, mai spune Dana.

Foto din arhiva personală

Aceasta susține că, în sistemul de învățământ românesc, s-a confruntat cu sentimente de marginalizare, în care s-a simțit umilită. Spune că, deși au fost destul de puține episoade de-a lungul timpului, unul a marcat-o pentru totdeauna și i-a afectat grav încrederea în sine, când era în clasa a 11-a.

,,Povestea e mai complexă (am vorbit despre ea într-un podcast ce va fi lansat în curând de Asociația Deficienților Locomotori Bihor), dar e suficient să spun că nu voi uita niciodată cuvintele unui profesor către colegii mei: «Dragi copii, voi nu vă comparați cu Dana». Îmi amintesc și acum că am întrebat cu un firicel de voce: «Ce vreți să spuneți cu asta?» și am primit ca răspuns o privire disprețuitoare. Ca să fac haz de necaz, trebuie să recunosc că avea dreptate, doar eu și un singur alt coleg de clasă am luat 10 la bacalaureat la materia respectivă, un an mai târziu.

Mi-aș dori ca nimeni să nu mai treacă prin ceea ce am trecut eu atunci. Și e cu atât mai trist că, având insecuritățile specifice vârstei, chiar credeam că e ceva greșit, defect cu mine. Consider că profesorii ar avea nevoie de terapie sau un modul în care să învețe mai mult decât psihologia de bază, deoarece nu își dau seama cât de mult pot influența evoluția copiilor și tinerilor”, mărturisește Dana.

Totuși, în facultate lucrurile s-au schimbat semnificativ, Dana reușind să găsească echilibru și profesori care i-au dat sentimentul de apartenență și de integrare. ,,La polul opus s-a aflat facultatea. Acolo am simțit cum fiecare profesor trata toți studenții pe picior de egalitate, nicidecum cu superioritate”, adaugă ea.

Întrebată cum este viața unei persoane cu dizabilități locomotorii în România și care sunt problemele cu care se confruntă acestea, Dana a răspuns: ,,Sunt o optimistă incurabilă, motiv pentru care voi spune că viața unei persoane cu dizabilități locomotorii în România este din ce în ce mai bună. Totuși, printre provocările cu care mă confrunt se numără în special accesibilizarea și mentalitatea oamenilor. Înainte de a merge într-un loc nou, trebuie să întreb întotdeauna dacă există scări, rampă sau lift, pentru a putea vedea dacă pot frecventa locația. Cât despre mentalitate, din păcate, de multe ori, oamenii consideră – fără să mă întrebe – că am și deficiențe intelectuale și obișnuiesc să se adreseze mamei atunci când mergem chiar și într-o instituție publică (ea este asistentul meu personal). Asta ca să nu mai menționez faptul că ghișeul este adesea mult prea înalt ca eu să văd persoana de dincolo de el”.

În ceea ce privește accesul la un loc de muncă pentru persoanele cu dizabilități, în societatea noastră, Dana afirmă că începe să fie mai bine pe această latură…, cu accent pe ,,începe”.

,,Mie mi-a fost foarte greu să îmi găsesc un loc de muncă în timpul masterului. Am trimis CV-uri online, am fost la târguri de joburi și nimic. Nici măcar un răspuns nu am primit. Cel mult eram întrebată cu un zâmbet de complezență «Ce știi să faci?». Eram studentă, știam asemenea colegilor mei – teoria. Cu toate acestea, îmi doream nespus să învăț practica. Am vrut să cred că nu era vorba despre discriminare, dar mi s-a confirmat când depusesem CV în aceeași zi cu un amic, iar el fusese sunat pentru interviu. Abilitățile noastre erau destul de similare.

Atunci mi-am descoperit talentul la scris. Acumulasem multă frustrare din cauza lipsei unei șanse egale la angajare și m-am eliberat prin cuvinte pe foaia virtuală. Mi-am făcut apoi un blog și la scurt timp am primit o ofertă de loc de muncă. Sunt patru ani de când activez ca Content și Copywriter, dintre care unul de când am pornit pe drumul meu ca freelancer. Iar pentru că în freelancing proiectele variază (nu s-au aliniat clienții la ușa mea cum îmi imaginam) și mi-am dorit o mică siguranță, în luna august a acestui an am devenit și Specialist Marketing la o companie olandeză ce are sediu în Oradea. Am devenit recent și Manager PR la Asociația pentru Dezvoltare Urbană, unde lucrez pentru proiecte, precum Academia Aris și jobs4all. Între timp, cred în clișeul cu schimbarea lumii, așa încât promovez și diversitatea și incluziunea prin intermediul trainingurilor pentru companii”, explică Dana.

Pe lângă obținerea unui loc de muncă, Dana a subliniat și alte nevoi esențiale ale persoanelor cu dizabilități, precum asistentul personal, accesibilizarea și respectarea legislației.

,,Există riscul să fiu blamată de persoanele cu dizabilități pentru rândurile care urmează, dar mi le asum total. Eu cred că statul ar trebui să dea mai puține pensii de invaliditate și să se implice mai mult în integrarea în muncă. Sigur, avem legi care să ne sprijine, însă rareori sunt cu adevărat respectate sau înțelese. Avem nevoie inclusiv de sesiuni de consultanță în care să ni se explice tuturor părților implicate drepturile și obligațiile”, afirmă aceasta.

Din dorința de a-și ajuta semenii și de a-și depăși limite, Dana face voluntariat în multe proiecte, este trainer și blogger, fiind implicată în multe activități sociale. Pe lângă scris, ea spune că iubește cititul, călătoriile, serialele fantastice, filmele de dragoste și, cel mai mult, oamenii.

,,Sunt hiperactivă, multitasker și iubesc oamenii. Vreau din tot sufletul să las lumea cu un strop mai bună decât am găsit-o. Deci, cumva îmi vine natural. Și poate, ca să fiu sinceră până la capăt, mi s-a spus de prea multe ori că nu pot face lucrul X sau Y și mi-am dorit să(-mi) demonstrez că nu e tocmai așa”, mai afirmă Dana.

Ea spune că a participat recent la cursurile Academiei Aris (destinate persoanelor cu dizabilități), unde a predat content și copywriting, fiind o provocare interesantă.

,,Academia Aris este un fel de școală ce își propune să pregătească persoanele cu dizabilități pentru piața muncii, oferindu-le cursuri în urma cărora să obțină diverse abilități. Este un proiect foarte special pentru mine. Nu am întâlnit până acum atâtea persoane cu dizAbilități dornice să învețe și să se dezvolte. Trebuie să recunosc că a fost o provocare uriașă să explic totul cât mai clar și cumva vizual, ca să fie un curs accesibil și persoanelor nevăzătoare. Mi-am cerut scuze de nenumărate ori pentru că, fără să-mi dau seama, foloseam expresii de genul «după cum vedeți» și i-am rugat efectiv pe cursanți să-mi spună dacă au anumite nevoi la care nu m-am gândit. M-au impresionat deschiderea, empatia lor și modul în care reușesc să se adapteze.

O parte dintre cursanți au rămas alături de mine într-un program de mentorat prin care îi învăț, pas cu pas, ceea ce fac eu. Este o mare bucurie pentru mine să le văd evoluția și mă uimesc constant cu tot ceea ce sunt capabili să facă. Îmi dau energie să continui tot ce fac și cred că îi așteaptă un viitor remarcabil dacă vor crede în ei”, declară Dana.

Referitor la proiectele ei viitoare, Dana spune că își dorește să pună bazele unei agenții de marketing incluzive, în care să-și găsească locul oamenii ,,diferiți” ce nu pot fi încadrați în anumite tipare.

,,Bineînțeles, aici vor fi mai multe persoane cu dizabilități, și agenția va fi unitate protejată. Cine știe, cu puțin noroc va deveni un trend ce va fi urmat de alte companii, din toate domeniile. De asemenea, vreau să devin o voce puternică ce va susține diversitatea și incluziunea în companii și societate. Va fi un drum lung, dar am încredere că voi întâlni oamenii potriviți și voi reuși să îl parcurg.

La un moment dat, în viitorul nu foarte îndepărtat, sper să fondez și o asociație care să susțină financiar (și nu numai) copiii cu dizabilități care nu au acces la educație sau posibilitatea de a-și urma pasiunile. Acestea sunt o parte dintre visurile mele, și cred cu tărie că vor mai fi și multe altele”, mai spune Dana.

Această susține că ceea ce o motivează să meargă mai departe sunt micile schimbări pe care le vede zi de zi și nevoia pe care o sesizează în jurul ei. ,,Eu personal am nevoie să mă simt utilă și am realizat în timp că nu este suficient să vrem mai mult, trebuie să și luăm atitudine pentru ca lucrurile să se întâmple”.

Dana consideră că, pentru ca lucrurile să se schimbe în societatea noastră, e nevoie ,,să ne iubim mai mult și să judecăm mai puțin. Să fim acolo unii pentru alții și să privim dincolo de aparențe”.

,,Credeți în forțele proprii, dar nu ezitați să cereți și să oferiți ajutor. Împreună suntem mai puternici și reușim să schimbăm lumea!”, mai transmite ea.

Articolul Dana Mierluț: Să ne iubim mai mult și să judecăm mai puțin. Să fim acolo unii pentru alții și să privim dincolo de aparențe apare prima dată în Jurnal Social.