Arhive accesibilizat - Jurnal Social https://jurnal-social.ro/tag/accesibilizat/ Publicația Consiliului Național al Dizabilității din România Fri, 14 Oct 2022 12:35:30 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.7.1 Primul traseu de caiac accesibilizat din România pentru persoanele nevăzătoare https://jurnal-social.ro/primul-traseu-de-caiac-accesibilizat-din-romania-pentru-persoanele-nevazatoare/ https://jurnal-social.ro/primul-traseu-de-caiac-accesibilizat-din-romania-pentru-persoanele-nevazatoare/#respond Fri, 14 Oct 2022 12:35:26 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=14866 Asociaţia Caiac SMile a lansat, luni, 26 septembrie 2022, împreună cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca, un traseu de caiac pentru persoanele nevăzătoare, care pot vâsli singure, fiind ghidate de sunete emise din boxe amplasate în zona lacului din Gheorgheni. ,,Primul traseu de caiac accesibilizat din România a fost inaugurat luni, 26 […]

Articolul Primul traseu de caiac accesibilizat din România pentru persoanele nevăzătoare apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Asociaţia Caiac SMile a lansat, luni, 26 septembrie 2022, împreună cu Primăria Municipiului Cluj-Napoca, un traseu de caiac pentru persoanele nevăzătoare, care pot vâsli singure, fiind ghidate de sunete emise din boxe amplasate în zona lacului din Gheorgheni.

,,Primul traseu de caiac accesibilizat din România a fost inaugurat luni, 26 septembrie, pe lacul Gheorgheni din Cluj-Napoca. Persoanele nevăzătoare au vâslit independent din caiace, ghidate de sunetele emise de boxele de pe margine. Activitatea a făcut parte din proiectul «Caiacul, o cultură sportivă inovativă pentru tineret», SMile 2 Sport şi este inclusă în manifestările sportive organizate la Cluj-Napoca în cadrul Săptămânii Europene a Sportului de Primăria Municipiului Cluj-Napoca. Asociaţia Caiac SMile se alătură, astfel, iniţiativei autorităţilor locale de accesibilizare a sportului pentru persoanele cu dizabilităţi”, se arată într-un comunicat de presă transmis de organizatori.

Potrivit sursei citate, reprezentanţii asociației speră ca, în viitor, proiectul să fie extins şi pe alte lacuri din mai multe oraşe ale ţării.

,,De anul trecut, de când am început acest proiect, am căutat soluții să accesibilizăm lacul pentru persoanele cu dizabilităţi, pentru că e sportul pe care eu îl iubesc foarte mult şi ştiu că e întâi terapie, şi apoi sport. Și mai ştiu ce mult înseamnă pentru ei să aibă un sport accesibilizat, dar mai ales un sport pe apă. Cei nevăzători sunt fascinaţi că plutesc pe lac. Am întâlnit aici, la Cluj, foarte mulţi nevăzători şi am zis hai să facem ceva inedit pentru ei, ceva ce n-am mai întâlnit pe niciunde în România, nici prin alte țări unde am umblat: să accesibilizăm lacul, dar în aşa fel încât să se poată descurca singure, fără niciun ajutor, altul decât pentru urcarea în caiac. În rest, boxele își fac treaba: sunete diferite din puncte diferite ale lacului îi ghidează în ce direcție să vâslească. E un proiect pe care ne-am dorit să îl facem atât de uşor, încât să poată fi implementat în orice oraş din România unde există un lac și persoane cu deficiențe de vedere”, a declarat Ionuţ Stancovici, președintele asociației Caiac SMile.

Printre participanţi s-au numărat primarul Emil Boc şi nevăzătorul alpinist, Alex Benchea.

,,E un sentiment foarte fain să ştii că te poţi plimba singur pe lac, fără să depinzi şi de alţi oameni. Ionuţ a avut o idee bună să accesibilizeze lacul, nu am întâlnit aşa ceva în altă parte. Noi aici am stabilit trei puncte. Trei sunete distincte şi aşa ne orientăm, ne facem o hartă mentală. Mergem de la mal, de la primul sunet, apoi mergem de la 1 la 2, când ne apropiem de 2 virăm să ne întoarcem. Când ajungem prin mijloc, mergem spre sunetul trei şi apoi la unu. E ca un triunghi, de obicei. Îmi place, e frumos să pluteşti, să fii în natură, să simţi adrenalină şi bucurie”, a spus Alex Benchea, supranumit „alpinistul cu ochi albi”.

Voluntarii asociației aderă, prin acest proiect, la inițiativa Comisiei Europene și a Ministerului Sportului din România de a crește gradul de conștientizare cu privire la beneficiile practicării activităților sportive și fizice regulate.

Datorită proiectului ,,Caiacul, o cultură sportivă inovativă pentru tineret” SMile 2 Sport, tineri cu diferite deficiențe și dizabilități, cei proveniți din casele de copii sau din medii defavorizate din Cluj, au posibilitatea să facă sport, săptămânal, alături de voluntarii Caiac Smile.

Articolul Primul traseu de caiac accesibilizat din România pentru persoanele nevăzătoare apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/primul-traseu-de-caiac-accesibilizat-din-romania-pentru-persoanele-nevazatoare/feed/ 0
,,Închide ochii și ai să vezi mai bine” – piesă de teatru de păpuși adaptată pentru copiii cu dizabilități https://jurnal-social.ro/inchide-ochii-si-ai-sa-vezi-mai-bine-piesa-de-teatru-de-papusi-adaptata-pentru-copiii-cu-dizabilitati/ https://jurnal-social.ro/inchide-ochii-si-ai-sa-vezi-mai-bine-piesa-de-teatru-de-papusi-adaptata-pentru-copiii-cu-dizabilitati/#respond Tue, 21 Dec 2021 13:43:16 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=12789 În România, adaptarea proiectelor culturale la publicul cu dizabilități lipsește. Copiii cu dizabilități nu se pot bucura de un act cultural împreună cu copiii tipici. Li se pun etichete și li se atrage atenția că ,,deranjează” . În acest sens, Școala de joacă și-a propus să creeze un spectacol de teatru incluziv în care atât copiii tipici, cât […]

Articolul ,,Închide ochii și ai să vezi mai bine” – piesă de teatru de păpuși adaptată pentru copiii cu dizabilități apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

În Româniaadaptarea proiectelor culturale la publicul cu dizabilități lipsește. Copiii cu dizabilități nu se pot bucura de un act cultural împreună cu copiii tipici. Li se pun etichete și li se atrage atenția că ,,deranjează” .

În acest sens, Școala de joacă și-a propus să creeze un spectacol de teatru incluziv în care atât copiii tipici, cât și copiii cu dizabilități să se poată bucura de aceeași experiență culturală împreună, fără ca cineva să fie deranjat sau să nu poată percepe mesajul. 

,,Închide ochii și ai să vezi mai bine” este primul spectacol din România creat pentru publicul larg și accesibilizat în totalitate publicului cu dizabilități.

Spectacolul ,,Închide ochii și ai să vezi mai bine” se va desfășura pe 28, 29 şi 30 decembrie 2021, la Teatrul în culise, strada Alecu Russo, nr.12, sector 2, București. Pe 28 decembrie – ora 11.00 și ora 12.30; 29 decembrie – ora 11.00 și ora 12.30; 30 decembrie – ora 11.00.

Pentru o mai bună desfășurare a evenimentului, într-un cadru cât mai incluziv, participanții sunt rugați să completeze acest formular:  https://bit.ly/3GKcSTH. Accesul în sală se va face pe baza înscrierilor din acest formular, deoarece locurile sunt limitate pentru respectarea regulilor sanitare.

Spectacolul este, în același timp, narat pentru nevăzători și tradus în limbaj mimico-gestual pentru surdomuți.

„Închide ochii și ai să vezi mai bine” este o adaptare după „Povestea seminței” scrisă de Dumitru Radu Popa și este o poveste pentru copiii care vor să înțeleagă mai bine lumea în care cresc.

O mică sămânță îi duce pe copii în lumea plantelor și a animalelor. În drumul ei întâlnește tot felul de personaje care îi dau anumite lecții despre Empatie, Dragoste de aproape, Grijă, Neuitare, Cunoaștere, Speranță.

 ,, «Închide ochii și ai să vezi mai bine» este un spectacol care va ține cont încă de la montarea lui de căile de comunicare pe care copiii cu dizabilități le pot percepe, astfel încât publicul «tipic», cât și cel «atipic» să se poată bucura de o experiență culturală unică. În fiecare tablou al piesei, copiii tipici învață câte o lecție despre emoții, curaj, dragoste, griji, empatie, recunoștință, identitate, iar copiii speciali vor pleca de la acest spectacol cu toate aceste cuvinte conștientizate și cu acțiunile care însoțesc fiecare scenă. Acest spectacol va fi o mână întinsă spre normalitate pentru copiii cu dizabilități și un exercițiu de acceptare și empatie pentru copiii tipici”, au declarat organizatorii evenimentului.

Scenariul și regia piesei de teatru sunt realizate de artista Oana Popa. Ea spune că spectacolul ,,Închide ochii și ai să vezi mai bine” a fost jucat de șase ori în vara acestui an, înainte să fie blocat de pandemie. A fost construit în totalitate din donații, a durat doi ani pentru a-l pune la punct și a costat aproape 5.000 de euro: decor, recuzită și chiria sălii.

Organizatori: Școala de joacă, Teatrul în culise.

Parteneri: Asociația Magic, Asociaţia ,,O lume pentru toţi”, Supereroi printre noi, Help Me Be A Rockstar, Galantom, HodoronkTronk, Miniprix, Sweeteria, Silvercraft.ro.

Pentru mai multe informații, accesați linkul evenimentului: https://www.facebook.com/events/999884860885281?ref=newsfeed

Articolul ,,Închide ochii și ai să vezi mai bine” – piesă de teatru de păpuși adaptată pentru copiii cu dizabilități apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/inchide-ochii-si-ai-sa-vezi-mai-bine-piesa-de-teatru-de-papusi-adaptata-pentru-copiii-cu-dizabilitati/feed/ 0
,,Închide ochii şi ai să vezi mai bine” – primul spectacol de teatru accesibilizat în totalitate publicului cu dizabilități https://jurnal-social.ro/inchide-ochii-si-ai-sa-vezi-mai-bine-primul-spectacol-de-teatru-accesibilizat-in-totalitate-publicului-cu-dizabilitati/ https://jurnal-social.ro/inchide-ochii-si-ai-sa-vezi-mai-bine-primul-spectacol-de-teatru-accesibilizat-in-totalitate-publicului-cu-dizabilitati/#respond Wed, 07 Jul 2021 08:57:10 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=11336 Pe 11 iulie, de la ora 17.00, are loc premiera naţională a spectacolului ,,Închide ochii şi ai să vezi mai bine”, la Sala Atelier a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale,” în cadrul Galei Absolvenţilor. Acest eveniment reprezintă primul spectacol de teatru pentru publicul larg, accesibilizat […]

Articolul ,,Închide ochii şi ai să vezi mai bine” – primul spectacol de teatru accesibilizat în totalitate publicului cu dizabilități apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Pe 11 iulie, de la ora 17.00, are loc premiera naţională a spectacolului ,,Închide ochii şi ai să vezi mai bine”, la Sala Atelier a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale,” în cadrul Galei Absolvenţilor.

Acest eveniment reprezintă primul spectacol de teatru pentru publicul larg, accesibilizat în totalitate publicului cu dizabilități.

Copiii cu dizabilități nu pot merge la teatru, sau la operă, sau la un muzeu pentru că „deranjează”.

Deși au aceleași nevoi, doar că se manifestă diferit, în România secolului XXI încă nu s-a găsit o cale ca ei să poată beneficia în egală măsură de un proiect cultural ca un copil tipic.

Asociația de dezvoltare personală Grigore Popa – Școala de Joacă, Super eroi printre noi, Help me be a rock star și Asociația Magic, împreună cu UNATC, au născocit o piesă de teatru produsă pentru publicul larg, accesibilizată în totalitate pentru publicul cu dizabilități.

Pentru prima oara în România, toți copiii – tipici sau atipici se vor putea bucura de un act cultural fără a se „deranja” reciproc.

„Închide ochii și ai să vezi mai bine” este o adaptare după „Povestea seminței” scrisă de Dumitru Radu Popa și este o poveste pentru copiii care vor să înțeleagă mai bine lumea în care cresc.

O mică sămânță îi duce pe copii în lumea plantelor și a animalelor. În drumul ei întâlnește tot felul de personaje care îi dau anumite lecții despre Empatie, Dragoste de aproape, Grijă, Neuitare, Cunoaștere, Speranță.

DISTRIBUȚIE:

Alexandra Pribeagu – Samânța de nap / fluturele

Nuța Ilie – Omida / Furnica / Vântul / Floarea bătrână

Taisia Orjehovschi – Hârciogul / Mătrăguna

Varinia Mitrea – Buburuza / Mama / ajutor picioare hârciog

Oana Popa – Sămânța / floarea tânără

INTERPRETARE IN LIMBAJUL SEMNELOR: Lavinia Chițu

INTERPRETARE NARATIVĂ- NEVĂZĂTORI: Andrei Cristea / Miki Brebinaru Gheorghe

SCENARIUL ȘI REGIA: Oana Popa

Sub îndrumarea Prof. Coordonator: Conf.univ dr. Gabriel Apostol

MUZICA: Iulian Vrabete

VERSURI: Iulian Vrabete, Oana Popa, Alexandra Pribeagu

SCHIȚE PĂPUȘI: Clara Dărîngă

SCENOGRAFIE: Andreea Maria Pană

Asistenți: Elisabeta Onoriu, Teodora Paraschiv și Radu Gheorghițoiu + Departamentul de scenografie anul III licență UNATC

MIȘCARE SCENICĂ – Nadia DimitriuCONSULTANT ACCESIBILIZARE: Asociația Supereroi printre noi

ACCESIBILIZARE SUNET / LUMINI – Alin Halațiu

Accesul în sala de spectacol se va face începând cu ora 16.00 pentru acomodare.

Partener principal: Asociatia Magic

PARTENERI: Supereroi printre noi, Help Me Be A Rockstar, Galantom, HodoronkTronk, Lăptăria cu caimac, Rubin2000, Silvercraft, Sipet de Sidef, The Pub, Promax, Univ. Bucuresti, Gradina Botanica, Galantom, UNATC, Hodoronktronk’s world, O lume pentru toți, Accesibile Romania.

Spectacolul se joacă și cu ocazia festivalului „Zilele teatrului studențesc de animație – ContACT”, organizat de Casa de Cultură a studenților din București. Tot pe 2 iulie, de la ora 19.00, la Gradina Botanică, iar în cadrul Galei Absolvenților UNATC pe data de 11 iulie, de la ora 17.00 – Sala Atelier.

Persoanele cu dizabilități sunt rugate să se înscrie în formularul de mai jos, pentru a putea veni mai ușor în întâmpinarea nevoilor lor.

https://forms.gle/JNcwY1bABF51famV7

După spectacol va fi o sesiune de Q&A cu echipa de accesibilizare și cu invitații.

Linkul evenimentului: https://fb.me/e/M47nHMcc

Articolul ,,Închide ochii şi ai să vezi mai bine” – primul spectacol de teatru accesibilizat în totalitate publicului cu dizabilități apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/inchide-ochii-si-ai-sa-vezi-mai-bine-primul-spectacol-de-teatru-accesibilizat-in-totalitate-publicului-cu-dizabilitati/feed/ 0