Arhive acordarea de facilități și drepturi - Jurnal Social https://jurnal-social.ro/tag/acordarea-de-facilitati-si-drepturi/ Publicația Consiliului Național al Dizabilității din România Fri, 05 May 2023 13:13:08 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.7.1 A fost promulgată legea care prevede acordarea mai multor facilităţi şi drepturi persoanelor cu dizabilităţi https://jurnal-social.ro/a-fost-promulgata-legea-care-prevede-acordarea-mai-multor-facilitati-si-drepturi-persoanelor-cu-dizabilitati/ https://jurnal-social.ro/a-fost-promulgata-legea-care-prevede-acordarea-mai-multor-facilitati-si-drepturi-persoanelor-cu-dizabilitati/#respond Fri, 05 May 2023 12:47:56 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=16025 Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede acordarea mai multor facilităţi şi drepturi persoanelor cu dizabilităţi, obligând autorităţile administraţiei publice să asigure accesul acestor persoane la cultură, sport şi turism şi să monteze în clădiri şi locuri publice adaptări specifice fiecărui tip de handicap. Astfel, Legea 96/2023, care a […]

Articolul A fost promulgată legea care prevede acordarea mai multor facilităţi şi drepturi persoanelor cu dizabilităţi apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
Persoana in scaun rulant

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede acordarea mai multor facilităţi şi drepturi persoanelor cu dizabilităţi, obligând autorităţile administraţiei publice să asigure accesul acestor persoane la cultură, sport şi turism şi să monteze în clădiri şi locuri publice adaptări specifice fiecărui tip de handicap.

Astfel, Legea 96/2023, care a fost publicată marți, 18 aprilie 2023, în Monitorul Oficial, modifică şi completează Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Printre alte modificări, legea apărută recent stabilește noi condiții de accesibilitate pentru o serie întreagă de clădiri.

,,În cadrul procesului de învăţământ, indiferent de nivelul acestuia, persoanele cu handicap au dreptul la accesibilizarea clădirilor în care îşi desfăşoară activitatea unităţile şi instituţiile de învăţământ, prin asigurarea, în interiorul acestora, a adaptărilor specifice fiecărui tip de handicap, fără ca enumerarea să fie limitativă, după cum urmează: i) pentru persoanele cu handicap locomotor şi cu mobilitate redusă: rampe şi/sau, după caz, sisteme electronice ori automatizate de acces, elevatoare sau lifturi; ii) pentru persoanele cu handicap vizual sau cu dificultăţi de vedere, inclusiv cu surdocecitate: sisteme acustice de ghidaj şi hărţi tactile; iii) pentru persoanele cu handicap auditiv: sisteme de avertizare vizuală şi amplificatoare electronice de sunet pentru protezele auditive; iv) pentru persoanele cu handicap mintal şi psihic: sistem de ghidaj în limbaj uşor de citit„, se arată în actul normativ, recent promulgat.

În plus, instituțiile vor trebui să pună la dispoziția persoanelor cu dizabilități cel puțin o toaletă accesibilizată pentru nevoile lor.

Potrivit sursei citate, autoritățile competente ale administrației publice vor trebui să asigure, atât în interiorul clădirilor aferente obiectivelor de patrimoniu, turistice, sportive și de petrecere a timpului liber, cât și în zonele exterioare aferente acestora, adaptări specifice tipurilor de handicap.

Astfel, pentru persoanele cu handicap locomotor și cu mobilitate redusă trebuie asigurate rampe și/sau, după caz, sisteme electronice ori automatizate de acces, elevatoare sau lifturi. Pentru persoanele cu handicap vizual sau cu dificultăți de vedere, inclusiv cu surdocecitate se vor asigura sisteme acustice de ghidaj și hărți tactile. Pentru persoanele cu handicap auditiv se vor asigura sisteme de avertizare vizuală și amplificatoare electronice de sunet pentru protezele auditive, iar pentru persoanele cu handicap mintal și psihic – sisteme de ghidaj în limbaj ușor de citit.

De asemenea, va fi asigurată, în interiorul clădirilor aferente obiectivelor de patrimoniu, turistice, sportive și de petrecere a timpului liber sau, după caz, în zonele exterioare aferente acestora, cel puțin o toaletă accesibilizată pentru persoanele cu handicap.

Totodată, autoritățile publice, instituțiile, persoanele juridice de drept public și privat, după caz, vor avea obligația de a monta, potrivit scopului, destinației și infrastructurii, în clădiri și locuri publice, adaptări specifice fiecărui tip de handicap.

Potrivit legii, vor trebuie să existe: ,,pentru clădirile de utilitate publică: rampe și/sau, după caz, sisteme electronice ori automatizate de acces, elevatoare sau lifturi, sisteme acustice și vizuale de ghidaj și informare, în limbaj ușor de citit, hărți tactile, cel puțin o toaletă adaptată; pentru clădirile de locuit construite din fonduri publice: rampe și/sau, după caz, sisteme electronice sau automatizate de acces, elevatoare ori lifturi, sisteme acustice și vizuale de ghidaj, hărți tactile; pentru mijloacele de transport în comun și vagoanele de transport feroviar pentru călători, după caz: rampe și/sau sisteme electronice ori automatizate de acces, elevatoare sau lifturi, sisteme acustice și vizuale de ghidaj și informare, în limbaj ușor de citit, cel puțin o toaletă adaptată în mijloacele de transport feroviar pentru călători; pentru staţiile mijloacelor de transport în comun urban, principalele stații ale mijloacelor de transport interuban de tip autogări, principalele stații de transport feroviar pentru călători, spaţiile de parcare, străzile şi drumurile publice, după caz: rampe și/sau sisteme electronice sau automatizate de acces, elevatoare sau lifturi, sisteme acustice și vizuale de ghidaj și informare, în limbaj ușor de citit, hărți tactile, cel puțin o toaletă adaptată în autogări și în principalele staţii de transport feroviar pentru călători.

De asemenea, pentru spațiile de parcare de reședință, aparținând domeniului public, vor trebui montate indicatoare semnalizate prin semn internațional, pentru cel puțin două locuri de parcare gratuită, adaptate şi rezervate pentru persoane cu handicap.

Noul act normativ mai prevede majorarea de la cinci la şapte a numărului de membri ai comisiilor de evaluare ale Consiliilor judeţene, după caz, ale Consiliilor locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, care se ocupă cu încadrarea persoanelor adulte în grad şi tip de handicap. Se mai prevede introducerea funcţiei de vicepreşedinte al acestei comisii, iar în componenţa acesteia să existe şi o persoană cu studii juridice.

În plus, legea stabilește ,,majorarea indemnizaţiei de şedinţă de care beneficiază membrii acestor comisii de evaluare de la 1% la 5% din indemnizaţia preşedintelui Consiliului judeţean, respectiv a primarilor de sector. Plata indemnizaţiei se suportă din bugetele consiliilor judeţene, respectiv locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti”.

Conform legii, certificatul emis poate fi contestat de către titularul acestuia, în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării, la Comisia superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap.

Totodată, actul normativ prevede completarea numărului de membri ai Comisiei superioare de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, aflată în structura Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Persoanelor cu Dizabilităţi, astfel încât în componenţa ei să fie patru medici, dintre care doi medici de specialitate expertiză medicală a capacităţii de muncă sau medicină fizică şi de reabilitare, respectiv doi medici de medicină generală, cu experienţă în dizabilitate.

Actul normativ, care prevede noile condiții de accesibilitate menționate, urmează să se aplice din 18 mai 2023.

Mai multe informații privind noua lege aici: https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=19384

Articolul A fost promulgată legea care prevede acordarea mai multor facilităţi şi drepturi persoanelor cu dizabilităţi apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/a-fost-promulgata-legea-care-prevede-acordarea-mai-multor-facilitati-si-drepturi-persoanelor-cu-dizabilitati/feed/ 0