Autor: Lavinia Elena Niculicea

Există oameni înarmați cu voință de fier, determinare și pasiune, care demonstrează că nimic nu este imposibil. Oameni care și-au învins temerile și au dorit să arate că niciun vis nu e prea mare, nicio provocare nu este prea grea. Un astfel de om este Alexandru Benchea, care a reușit să cucerească cei mai înalți munți și să depășească imposibilul, deși este nevăzător.

Alex Benchea, în vârstă de 21 de ani, este student la Facultatea de Geografie și alpinist în Lotul Național de Paraclimbing. El s-a născut fără vedere, într-o familie cu șase copii, în județul Neamț. În ciuda greutăților, Alex a reușit să-și contureze un profil de învingător. Anul trecut, în decembrie, el a cucerit Kilimanjaro, cel mai înalt vârf din Africa, alături de ghidul internațional Cosmin Andron, devenind primul român nevăzător care reușește asta. Și nu s-a oprit aici. Alex a reușit o nouă performanță, aceea de a urca pe Mont Blanc (4810), cel mai înalt vârf din Europa de Vest, la mijlocul lunii iulie. Tânărul sportiv, numit ,,Alpinistul cu ochii albi”, arată că se poate, atunci când mintea și resursele sunt puse împreună, iar dizabilitatea nu reprezintă un impediment în îndeplinirea visurilor. Așadar, i-am luat un interviu lui Alex pentru a afla mai multe despre expedițiile sale epice, despre provocările, temeriile și emoțiile trăite pe cele mai înalte culmi, precum și pentru a ne lua doza de motivație și inspirație din povestea sa, care schimbă mentalități.

Jurnal Social: În primul rând, vreau să te felicit pentru aceste performanțe deosebite. De unde pasiunea pentru munte? Ce anume te-a îndemnat să faci alpinism?

Alex Benchea: Sunt o persoană activă din punct de vedere sportiv, căreia îi place să fie în natură. Am descoperit muntele în urmă cu doi ani și jumătate, prin intermediul unui foarte bun prieten, și de atunci nu m-am mai oprit din a urca munți. Urc des, alături de colegii și profesorii de la facultate, asta pentru că sunt student în anul III, la facultatea de Geografie din Cluj, dar cele mai palpitante sunt ascensiunile, împreună cu prietenii și colegii de la Clubul sportiv Climb Again. Muntele a avut mereu un loc special în sufletul și în inima mea, asta pentru că aceste ascensiuni mă dezvoltă foarte mult.

Jurnal Social: Povestește-mi mai multe despre prima reușită, aceea de a cuceri Kilimanjaro?

Alex Benchea: Kilimanjaro a fost primul pas spre îndeplinirea visului meu, de a urca trei vârfuri ale lumii: Kilimanjaro, cel mai înalt munte din Africa, Mont Blanc, cel mai înalt munte din Alpi și Elbrus, cel mai înalt munte din Europa. Pasiunea pentru munte, alpinism și escaladă m-a dus către oamenii potriviți visurilor mele. În  2019, am participat la un festival de cățărat, organizat în București, de către cei de la Climb Again. L-am sunat pe Claudiu Miu, antrenorul meu de acum, și l-am întrebat dacă poate să mă antreneze. Evident, a spus da. De atunci, suntem împreună. Fac parte din echipa Climb Again și din cea a Lotului Național de Paraclimbing. Mă antrenez, ca un profesionist, alături de colegii mei din Lot, sub atenta supraveghere a antrenorului Claudiu Miu, având o echipă de experți cățărători din Marea Britanie. Așa a început totul. Apoi, am avut frumoasa ocazie să îl cunosc pe Cosmin Andron, ghid montan internațional, căruia i-am povestit despre visul meu, de a urca cele trei vârfuri, și care a acceptat cu bucurie să îmi fie ghid.

Pregătirea pentru o expediție pe un munte așa de mare, necesită două tipuri de pregătire. Cea fizică, individuală, care ține de sportiv, și cea care ție de echipa de coordonare și logistică. Înainte de a pleca în expediție, am avut de îndeplinit un antrenament compus din două ședințe de înot și două de cățărat pe săptămână și cât mai multe drumeții pe munte.

De cealaltă parte, echipa, cu care am făcut pregătirile pentru ascensiune, organiza campanii și sesiuni de strângere de fonduri, colegii de la comunicare m-au ajutat să lansez pagina de Facebook ,,Alpinistul cu ochii albi”, iar prietenii și apropiații au fost cei care au făcut tot posibilul să strâng suma necesară ascensiunii.

Pe 10 decembrie, după două luni pline de muncă, pe toate planurile, am plecat împreună cu Cosmin Andron spre Arusha – Tanzania, cel mai apropiat oraș de baza muntelui Kilimanjaro.

Ascensiunea a durat 6 zile, din care una a fost dedicată procesului de aclimatizare, necesar la altitudinile înalte. După 4 zile, în care am avut ocazia să mă bucur de frumusețea aparte a masivului Kilimanjaro, ținând cont de faptul că este un munte etajat climatic, a urmat coborârea, care a durat două zile.

Jurnal Social: Cum te-ai pregătit pentru o astfel de aventură?

Alex Benchea: Dincolo de efortul pe plan fizic, pentru a fi în formă pentru ascensiune, a fost nevoie să mă adaptez foarte repede nevoilor de comunicare sau de strângere de fonduri. Până la ascensiunea efectivă, am înregistrat multe premiere personale, cu ajutorul echipei. Colegii de la comunicare din Climb Again au pus pe hârtie visul meu și a ieșit o poveste tare frumoasă, pe care colegii de la fundraising au postat-o pe platformele de donații. Așa am reușit să strângem suma necesară plecării, în condiții de siguranță.

Jurnal Social:  Ce simți când ajungi sus în vârf?

Alex Benchea: Sunt foarte fericit. Este o emoție pe care am simțit-o în cazul ambelor ascensiuni. Drumul, urcarea, cățărarea, se fac cu mare respect și înțelegere pentru munte. Este o smerenie care ne cuprinde, ca și cum am cere voie muntelui să ne primească. Atunci când sunt sus, în vârf, știu că muntele m-a primit. Descățărarea, coborârea, se produc în același sentiment de respect pentru munte, dar ținta este să punem în siguranță piciorul pe pământ.

Jurnal Social: Ce ne poți spune despre cea mai recentă performanță, de a urca pe Mont Blanc?

Alex Benchea: Cu ocazia acestei expediții, mi-am dat seama câtă muncă este în spatele unui astfel de proiect. Ca visul meu să devină realitate, în siguranță, este nevoie de energia și entuziasmul oamenilor cu care fac echipă la Climb Again. Trebuie să le spun un mare mulțumesc și să îi asigur pe toți șase, că au fost în gândurile mele, când ajung în vârf. Ascensiunea pe Mont Blanc a început, ca proiect, încă din luna ianuarie. Am stabilit necesarul de echipament, oamenii potriviți, bugetul. Când ne pregăteam să lansăm campaniile de fundraising, în martie-aprilie, totul s-a oprit, pentru că lumea s-a oprit în loc. În acest context foarte provocator, echipa extinsă Climb Again a făcut minuni. Am strâns fondurile necesare expediției, primind ajutor din partea Viva Credit și Decathlon România, și am urcat sus, pe Mont Blanc.

Separat, a trebuit să ne adaptăm antrenamentele pentru online. Am primit acasă echipament de antrenament și nimic nu ne-a stat în cale nici mie, nici lui Răzvan Nedu, colegul de Lot cu care am urcat pe Mont Blanc.

Jurnal Social: Cum a fost ascensiunea până acolo? Și cât a durat?

Alex Benchea: Pe data de 15 iulie, seara, ajungeam pentru prima data în orășelul francez Chamonix, denumit și capitala mondială a alpinismului. Ziua de 16 iulie a fost dedicată conectării echipei – întâlnirea cu cei doi ghizi, Clement Naegelen și Cristina Pogăcean, dar și procesului de aclimatizare. Am luat autobuzul cu destinația Courmayeur, Italia, de unde am urcat cu telecabina la refugiul Torino, la 3300 metri altitudine. Am fost acolo alături de Răzvan, dar și de Claudiu Miu, antrenorul Lotului Național de Paraclimbing, care ne-a însoțit pe toată perioada ascensiunii. După o zi și o noapte petrecute la acea altitudine, timp în care corpul a avut un mic răgaz să se obișnuiască cu aerul specific zonelor înalte, ne-am reîntors în Chamonix. Pe 17 iulie, ascensiunea noastră pe Mont Blanc începea oficial.

Oamenii, care compuneau echipa completă pentru această ascensiune, erau împărțiți în 3 sub-echipe: eu, împreună cu ghidul montan internațional Clement Naegelen, colegul meu, Răzvan Nedu, însoțit de ghidul montan internațional Cristina Pogăcean și antrenorul nostru, Claudiu Miu, care a făcut echipă cu Cătălin Grigoriu, fotograful ascensiunii.

Primul pas a fost să luăm telecabina dintr-o localitate mică, de lângă Chamonix, numită Les Houches, care ne-a lăsat la 2000 m altitudine, de unde am urcat cu trenulețul cu cremalieră până la 2500 m. De aici încep, de obicei, ascensiunile pe Mont Blanc. De acolo, a urmat o urcare ușoară de trei ore până la refugiul Tete Rousse, prima oprire spre vârful Mont Blanc. Îmi amintesc că am urcat pe o potecă foarte pietroasă încadrată de felurite floricele de munte. Mai sus, spre 3000 metri, am aflat și de existența caprelor negre datorită lui Clement, care îmi descria ori de câte ori avea ocazia, frumusețile ce ne înconjurau.

Sâmbătă, 18 iulie, ne-am trezit la ora 5.00 dimineață, iar la ora 6.00 am plecat spre refugiul Gouter, al doilea obiectiv al ascensiunii noastre. Echipați foarte bine și având colțarii în picioare, am urmat poteca de zăpadă. Am râs, și eu, și Răzvan de sentimentul de ,,astronauți care pășesc pe Lună”, pe îl avem când purtăm colțari. A urmat o porțiune foarte stâncoasă, spre Grand Couloir, un versant de pe care cad pietre și pe care a trebuit să îl traversăm înainte de ivirea soarelui. După acest culoar, a urmat escaladarea unui perete de stâncă de gradul 3, iar după aproximativ două ore și jumătate am ajuns sus, în proximitatea vechiului refugiu, de unde pornea o mică creastă acoperită de zăpadă, pe care am urmat-o. Ne-a lăsat la noul refugiu Gouter, unde aveam să rămânem pentru odihnă și aclimatizare până a doua zi dimineață.

Duminică, 19 iulie, la ora 5.30 dimineața, am plecat de la refugiul Gouter spre vârful Mont Blanc, echipați corespunzător și acompaniați de o vreme excelentă. Prima oprire a fost pe vârful Dôme du Goûter, aflat la o altitudine de 4304 metri. După aceasta, a urmat o mica coborâre, iar apoi o urcare spre refugiul Vallot, ultimul popas dinaintea vârfului. După Vallot a urmat o creastă îngustă și destul de expusă, numită Arret de Bus, destul de umblată în acest sezon, ceea ce a format o potecă destul de bătătorită, care împreună cu bețele de trekking, mi-a înlesnit urcarea. După traversarea acestei creste, conștienți de vântul care își făcea simțită prezența, ne-am continuat ascensiunea urmând poteca care a devenit mai lată pe creasta principală. În jurul orei 10.30, după câteva ore în care altitudinea m-a onorat cu o oarecare durere de cap, am ajuns plini de bucurie și recunoștință pe vârful Mont Blanc, cel mai înalt vârf din Alpi. Am alergat ca niște sportivi la linia de final, alături de Clem, Răzvan și Cristina și am ajuns în același timp pe platoul din vârf. Ca o adevărată echipă.

După momente dedicate fotografierii pe vârf, a urmat coborârea spre refugiul Gouter, coborâre care s-a efectuat în siguranță, datorită Cristinei și lui Clement. La ora 14.00, am ajuns toți șase la Gouter.

Luni, 20 iulie, la ora 4.00, am plecat de la refugiul Gouter și am descățărat peretele acela de stâncă de gradul 3. După aproximativ trei ore, am ajuns jos la baza peretelui, de unde am  traversat la fix acel culoar de pe care cad pietre, iar în câteva minute eram din nou la Tette Rouse.

La Tette Rousse am luat micul dejun, iar apoi ne-am continuat coborârea pe același traseu pietros, până jos la trenuleț, iar apoi jos în Chamonix.

Jurnal Social: Pe care expediție ai considera-o mai dificilă?

Alex Benchea: În privința aceasta, pot spune că ascensiunea pe Mont Blanc a constituit o provocare mai însemnată, datorită faptului că este un munte complex care deține atât porțiuni de drumeție, porțiuni de cățărat pe stâncă, cât și mers pe ghețar folosind colțarii și altitudine ridicată. În comparație, Kilimanjaro necesită o etapă optimă de aclimatizare, iar din punct de vedere tehnic, are doar porțiuni de trekking.

Pentru noi, ca echipă, de data aceasta, am convenit că ,,Un pas mai departe, sus pe Mont Blanc” a fost cel mai provocator proiect al Climb Again. Am demonstrat că indiferent de context, dacă ești hotărât, dacă te pregătești și dacă ai oamenii potriviți, care cred în visul tău, poți inspira o țară întreagă.

Jurnal Social: Cât de mult înseamnă faptul că ești nevăzător atunci când urci pe munte?

Alex Benchea: Personal, nu am considerat asta niciodată ca fiind un impediment, ci dimpotrivă, mă bucur de privilegiul de a arăta lumii potențialul pe care persoanele cu dizabilități îl dețin, și, în același timp, de a face cunoscută această comunitate.  Toate demersurile Climb Again, la care mă alătur pentru că mă reprezintă, au în prim plan motto-ul ,,Depășim imposibilul”. Eu sunt un exemplu că orice obstacol poate fi depășit. Răzvan Nedu, colegul meu de Lot și căpitanul echipei, interacționează cu zeci de copii nevăzători în fiecare săptămână și îi încurajează să îmbrățișeze independența. Colegii mei de la club sunt fiecare dintre ei exemple clare că se poate ieși din casă cu ajutorul bastonului alb, se poate folosi tehnologia ca mijloc de orientare, comunicare, divertisment. Da, se poate ca sportul, în general, și escalada, alpinismul sau muntele, în special, să reprezinte ieșirea din zona de confort și permisul către viața reală.

Jurnal Social: Care a fost cel mai periculos moment pe care l-ai trăit?

Alex Benchea: Deși sunt un explorator al naturii de mic copil, iar asta poate confirma fratele meu geamăn care vede perfect și cu care făceam toate năzdrăvăniile în copilărie, m-am simțit mereu în siguranță. Am încredere în mine, în natură și în oamenii de lângă mine, de aceea tot insist eu pe echipă.

Jurnal Social: Au fost persoane care au încercat să te facă să te răzgândești, considerând că handicapul poate fi un impediment?

Alex Benchea: De la familie, la profesori, coordonatori sportivi și colegi, am avut în jurul meu doar oameni care m-au susținut și încurajat să îmi duc la îndeplinire visurile. Poate sunt un om norocos în privința asta, poate sunt doar un pic mai atent cum fac selecția, dar știu că am lângă mine doar oameni pe care mă pot baza și pentru care reprezint un stâlp de încredere.

Jurnal Social: Care sunt temerile tale? Ți-ai fost frică vreodată că nu o să ajungi în vârf?

Alex Benchea: Când plec într-o ascensiune pe munte, îmi doresc ca aceasta să decurgă cât de bine posibil, alte emoții, exceptând vremea și modul în care va reacționa corpul meu la altitudine, nu am avut până acum.

Iar în privința atingerii vârfului asta nu este obligatoriu dacă condițiile meteo nu o permit, este important cu ce rămânem în urma acestor ascensiuni, și nu atingerea unui vârf. Muntele rămâne în același loc și după ce oamenii au coborât, dar misiunea pe care ti-ai propus să o duci acolo sus, mereu învinge și rămâne la înălțime.

Jurnal Social: Ce lecții ai învățat din aceste călătorii?

Alex Benchea: Aceste ascensiuni sunt reale oportunități de dezvoltare. Adevărata ascensiune nu începe la baza muntelui, ci cu mult înainte, atunci când conturăm logistic expediția și când începem să ne antrenăm. Visurile devin realitate doar dacă te preocupi de ele. Nu ne-a teleportat nimeni la 4810 metri, am ajuns sus, cu multă muncă și din partea noastră, ca sportivi, dar și din partea unei echipe minunate.

Jurnal Social: Ce te motivează pentru a merge înainte și ce te inspiră în fiecare zi?

Alex Benchea: Pentru mine este foarte important să am modele, să fiu înconjurat de oameni de la care să învăț lucruri noi și care să fie adevărate surse de inspirație și curaj. În același timp, îmi doresc să fiu un model pentru viitoarele generații de tineri. Aduc, alături de colegii mei, visul în realitate. Copiilor și tinerilor cu deficiențe de vedere le vorbesc din experiență. Le pot spune dacă mi-a fost frig sau foame. Exact ca la un interviu, doar că îmi doresc să îi inspir și să mă urmeze în lumea de afară, de dincolo de ușa casei. Statistica spune că 9 din 10 copii și tineri cu deficiențe de vedere nu ies din casă neînsoțiți. Eu și Răzvan vedem împreună 1% și am fost sus, pe Mont Blanc. Deci este posibil.

Jurnal Social: La ce munte visezi acum? Ce planuri de viitor ai?

Alex Benchea: Îmi doresc foarte tare să continui să mă antrenez și să fac parte din echipa Climb Again. Urmează un cantonament, ne pregătim pentru competiții, când vor fi… Este de datoria noastră, ca sportivi, să ne ținem în formă. Pe termen mediu și lung, îmi doresc să aduc la realitate cel de-al treilea pas al visului meu, anume de a ajunge pe Elbrus, iar pe termen lung îmi doresc să duc la îndeplinire proiectul Seven Summits.

Jurnal Social: Ce mesaj ai pentru cititorii publicației Jurnal Social?

Alex Benchea: Dragă cititorule, fii încrezător în forțele proprii și caută să ai aproape oameni dedicați și competenți care să își lase amprenta într-un mod pozitiv în viața ta! Fii optimist și, cel mai important, luptă pentru ca visurile tale să devină realitate! „Fii tu schimbarea pe care vrei să o vezi în lume”.

Articolul Alex Benchea: Fii optimist și luptă pentru ca visurile tale să devină realitate apare prima dată în Jurnal Social.