Anca Maria Păscuțoi, în vârstă de 42 de ani, este o tânără hotărâtă să mute munții, figurativ vorbind, deși nu își poate mișca corpul. Ea demonstrează că orice provocare poate fi depășită, prin ambiție și curaj.

Anca Maria Păscuțoi suferă de o boală genetică degenerativă care a imobilizat-o într-un scaun rulant. Alături are un om, care a ales să-i poarte de grijă și care o susține în fiecare clipă. Împreună au decis să lupte pentru drepturile persoanelor cu dizabilități și să se implice mai mult în viața comunității.

Anca Maria este prima femeie cu handicap sever din județul Hunedoara care intră în competiția pentru alegerile locale. Ea candidează din partea Partidului Puterii Umaniste (social-liberal) la funcția de consilier local al orașului Deva. Situația persoanelor cu dizabilități din România a determinat-o să să se implice pentru a schimba lucrurile, să contribuie la schimbarea mentalităților. Ea consideră că o problemă majoră este lipsa accesibilității pentru persoanele cu dizabilități, însă prin implicare, onestitate și dorința de a-i ajuta pe ceilalți ea speră să poată contribui la dezvoltarea comunității în care trăiește.

Petru Mărginean, candidat la Primăria municipiului Deva, susține că Anca are o mare putere de convingere și un spirit puternic.

,,Acel spirit, pe care îl are, va fi  transmis, în primul rând, cetățenilor din Deva, iar apoi Primăriei și Consiliului local”, spune el.

Anca Maria Păscuțoi povestește că avea 11 luni când medicii au diagnosticat-o cu amiotrofie spinală de tip 3, o boală degenerativă care a făcut-o dependentă de un scaun rulant și de un asistent permanent. De câțiva ani, are lângă ea un om bun care o iubește, Neluțu, iar împreună formează o familie, trecând peste toate obstacolele și peste toate limitările omenești. Sunt mereu împreună, la bine și la greu. În prezent, s-au alăturat unui proiect frumos pentru Deva, orașul în care trăiesc, s-au alăturat echipei umaniste.

,,Vrea să facă ceva și pentru persoanele aflate în situația ei, nu se gândește doar la ea. Vrea ca orașul Deva să fie accesibil tuturor persoanelor cum ar fi: mămici cu cărucioare, persoane în vârstă, utilizatori de scaun rulant electric și manual. În Deva nu s-a făcut mai nimic pentru persoanele cu dizabilități, care se confruntă cu multe probleme, precum lipsa accesibilității”, explică soțul Ancăi.

Anca consideră că dizabilitatea nu este o piedică în dezvoltarea comunității. Din punctul ei de vedere, situația persoanelor cu dizabilități este grea din cauza mentalității oamenilor, iar aceasta ar putea fi mult ameliorată, prin implicare, hotărâre și empatie. Ceea ce o motivează este ambiția de a demonstra că nu contează handicapul, atunci când vrei să faci ceva.

,,Este nevoie de măsuri de accesibilizare a infrastructurii, de a asigura accesul persoanelor cu dizabilități în instituții publice, cabinete medicale, farmacii, școli, pe trotuare. Rampele ar trebui făcute în așa fel încât să le putem folosi, să putem avea acces în cabinete medicale etc. Aș vrea sa fac ceva și pentru animăluțele orfane, de exmplu: Să facem contract cu restaurantele sau magazinele alimentare să ne dea mâncarea rămasă, astfel să le putem asigura și acestora hrana”, spune Anca.

Petru Mărginean, care le-a oficiat căsătoria în urmă cu 5 ani, în calitate de primar, consideră că Anca și Neluțu sunt doi tineri minunați, care pot ajuta cu adevărat zecile de mii de persoane cu dizabilități din România.

,,Îmi place că Anca are spirit civic. Aceasta cunoaște nu doar problemele persoanelor cu handicap, ci și problemele cu care se confruntă cetățenii din Deva. Între noi s-a legat o prietenie, o colaborare, iar lunile trecute am început să ne gândim foarte serios dacă ea ar putea fi lista de consilier local. Mi-am dorit să candideze, pentru că Anca este o voce, este curajoasă, are demnitate și onoare și vrea să se implice în viața comunității”, a declarat Petru Mărginean.

Anca Maria Păscuțoi este convinsă că se pot găsi cu adevărat soluții pentru nevoile persoanelor cu dizabilități, care au dreptul la o viață decentă.

Articolul Anca Maria Păscuțoi: Sunt convinsă că se pot găsi cu adevărat soluții pentru nevoile persoanelor cu dizabilități apare prima dată în Jurnal Social.

Există povești care inspiră și dau aripi celorlalți să zboare cât mai departe. Există povești care sfidează destinul, care reușesc să inverseze total polii lumii interioare, devenind ecou de speranță, forță și lumină în sufletele celorlalți. O astfel de poveste este cea a lui Hellen Keller, care a învins dizabilitatea, devenind scriitoare și conferențiară de renume, una dintre cele mai importante filantropiste ale secolului 20, precum şi co-fondator al Uniunii pentru drepturile fundamentale ale omului (ACLU). Această femeie remarcabilă a realizat mai mult decât oricare alt coleg al ei, fără să poată vedea, auzi sau vorbi.

Helen Keller s-a născut la 27 iunie 188 în orășelul Tuscumbia, Alabama, din Statele Unite. Ea s-a născut un copil normal, fiind o fetiță inteligentă și precoce. Până la 18 luni, Helen s-a bucurat de razele soarelui, de seninul cerului, de trilul păsărelelor, de multitudinea de culori ale Naturii. Atunci, un eveniment nefericit avea să-i schimbe întreaga viață. Helen s-a îmbolnăvit de o boală descrisă de medici ca ,,o congestie acută a stomacului și a creierului”. Adevărata natură a acestei boli rămâne un mister până în zilele noastre, deşi unii experţi cred că a fost scarlatină sau meningită. La câteva zile după erupţia febrei, mama sa a observat că fiica nu mai avea nici o reacție la sunetul clopoţelului pentru cină sau când i se facea semn cu mâna. Helen își pierduse simţul văzului şi al auzului. Pe la trei ani fetița a devenit și mută. De acum era oarbă, surdă, și mută. Mulți poate ar crede că această sentință a vieții a condamnat-o pe Helen la o existență anostă și nefericită. Spre surpinderea multora, ea a reușit să învingă aceste dificultăți aparent insurmontabile.

Pe măsură ce creștea, Helen devenea un copil rebel, furios, capricios și neînțeles. Dificultatea sa de a se raporta la mediul înconjurător i-a făcut viața grea și frustrantă. Aceasta răsturna totul, lovea orice și pe oricine, scotea sunete stridente, determinând-o pe mama ei, disperată, să caute soluții. Astfel, ea a descoperit jurnalul de călătorii a lui Charles Dickins, ,,Notițe americane”, în care se spunea că Laura Bridgman, o fetiță oarbă, surdă, și mută din New England a fost educată cu succes de Samuel Gridley Howe, Directorul Institutului Perkins. Helen a fost dusă la Michael Anagnos, noul director al institutului, care i-a recomandat-o pe tânăra irlandeză Anne Sullivan, una dintre proaspetele absolvente ale şcolii. Şi astfel a început o relaţie de 49 de ani între profesor și elev. Datorită ei, Helen a devenit o activistă respectată şi renumită pe plan mondial care a militat pentru binele celorlalţi.

Anne, în vârstă de 20 de ani, a găsit drumul spre inima copilei cu un temperament dificil. De fapt, succesul tinerei profesoare cu Helen rămâne o poveste extraordinară și s-a întipărit cel mai bine în inimile oamenilor datorită dramei de televiziune ,,The Miracle Worker”. Filmul o descria în mod corect pe Helen ca pe un copil nesăbuit, răsfățat, dar foarte luminos, care a tiranizat cu firea sa întreaga casă. Tânără Anne a avut tactul și răbdarea de a o educa și a o învăța pe Helen să comunice. Aceasta a învățat primul cuvânt în câteva zile: ,,apă”.

,,Am aflat atunci că a-p-ă desemna lucrul acela minunat și rece, care îmi curgea pe mână. ,,Acel cuvânt viu mi-a trezit sufletul”, ,,mi-a dat lumină, speranță, bucurie, m-a eliberat”, a descris Helena experiența în cartea sa autobiografică,, Povestea vieții mele”.

Lecția ce se desprinde de aici este faptul că și cel mai brut și dur diamant poată străluci dacă este șlefuit cu răbdare și determinare.
Helen a absolvit, cum laude, Radcliff College, (un colegiu prestigious pentru femei, din Cambrige) la 24 de ani, devenind prima femeie nevăzătoare şi fără auz care obţine o astfel de distincţie.

După colegiu, Keller a dorit să cunoască mai multe despre lume şi despre cum îi poate ajuta pe ceilalţi, povestea ei devenind cunoscută dincolo de granițele locului în care trăia. Prin împărtăşirea experienţei cu publicul şi prin munca în folosul celor cu dizabilităţi, ea a devenit un lector şi o personalitate foarte cunoscută. Hellen a depus mărturie în faţa Congresului militând cu tărie pentru mărirea ajutorului social acordat persoanelor cu deficiențe de vedere. În 1921, rezultatele eforturilor sale au dat roade la nivel naţional prin înfiinţarea Federaţiei Americane a Nevăzătorilor. În 1924, ea a devenit membru şi a luat parte la numeroase campanii de sensibilizare, strângere de fonduri şi ajutor pentru cei nevăzători.

Helen Keller a devenit o scriitoare desăvârșită, a publicat 12 cărți și a călătorit în 39 de țări, unde a ținut prelegeri și a vorbit despre cum a reușit să găsească bucurie în ciuda dizabilității și a provocărilor de zi cu zi. A murit cu câteva zile înainte de a împlini 88 de ani.

Pe parcursul impresionantei ei vieți, Helen a fost exemplul viu al faptului că prin curaj, muncă, imaginație, spiritul omenesc poate triumfa asupra vicisitudinilor.
,,Singuri putem face atât de puțin; împreună putem face atât de multe”, spune ea.

,,Caracterul nu se poate dezvolta ușor şi în linişte. Numai trecând prin încercări dificile şi suferinţe, sufletul se întăreşte, viziunea se limpezeşte, ambiţia capătă inspiraţie şi succesul este atins”, mai spune Helen.

Articolul Helen Keller – fără să poată vedea, auzi sau vorbi, devine scriitoare și conferențiară de renume, una dintre cele mai importante filantropiste ale secolului 20 apare prima dată în Jurnal Social.