Andra este o fetiță în vârstă de 11 ani, adoptată în urmă cu un an de Cătălina și George Dincă din București. Până să fie adoptată, Andra a fost în plasament. Era un copil „greu adoptabil”, având anumite particularităţi de sănătate. Povestea Andrei este magică, transformarea ei este uimitoare și este excepția care contrazice tiparele cunoscute de medicină. În urmă cu un an se exprima doar prin anumite silabe din cuvinte, avea 20 de kg la 10 ani. După adopție, fetița a învățat să vorbească, să scrie, să citească, să deseneze, să cânte la chitară, să scrie povești, pe care o editură le-a publicat deja, să scrie poezii, să danseze.

„Andra este o fetiță în vârstă de 11 ani, plină de viață și de imaginație, care ne-a creat un univers pe care nu-l cunoșteam. Ea este acum centrul universului. Dumnezeu a creat un suflet atât de mare într-un trup atât de mic și fragil. Am întâlnit-o pe Andra într-o zi ploioasă de aprilie la Slobozia. Am petrecut o oră cu ea, ne-am jucat, am colorat. Nu prea vorbea, în schimb ne-a privit seriosă câteva momente, parcă ne-a radiografiat, apoi și-a deschis cadourile. La sfârșitul întâlnirii am întrebat-o dacă vrea să ne revadă, să ne mai jucăm împreună. A fost încântată. Nu știm când am început s-o iubim, dar ne-am dat seama când am adus-o la București de joi până duminică, că în zilele de luni până miercuri, casa era tristă, pustie, iar noi de abia așteptam să vină ziua de joi, să mergem s-o luăm.

Andra a fost primul copil la care am deschis din miile de copii adoptabili. Eram entuziazmați, emoționați, dar am lăsat lucrurile să curgă de la sine, când fata și-a dorit să meargă înapoi pentru binele ei fiindcă nu a mâncat și nu a băut două zile, am intenționat s-o ducem înapoi cu toate că sufeream foarte mult, deja o iubeam, apoi când era să ne fie luată am luptat pentru ea, eram disperată, am plâns în continuu vreo două zile, nu puteam să mănânc, să dorm, să muncesc. A fost cea mai grea perioadă, cu consiliere zilnică din partea celor de la București și celor de la Slobozia, a fost convinsă să bea apă și să mănânce, mâncarea pentru micuță era un chin. Avea 20 Kg la 10 ani și era hrănită cu chipsuri, parizer și pateu. Lucrurile au fost gestionate de cele două direcții în favoarea fetiței și au intrat pe făgașul normal.
​

Ne-am lăsat conduși de ea o perioadă să vedem ce-i place, ce-și dorește, să o cunoaștem. Am cumpărat casa împreună, și-a ales singură covorul, perdeaua, scaunul de la birou, chiar și mobila, accesoriile, hainele, etc.

Am fost la mare, la munte, de mai multe ori, toate zilele erau pline de viață și veselie, de distracție și de aventură, o vacanță minunată pe care ne-a creat-o, parcă ea ne înfiase pe noi. Nicio greutate nu este prea mare și se uită când vezi cum crește vlăstarul și ce satisfacții ai. Apoi, înainte de școală am început să ne ocupăm de teme la recomandările managerului de caz, după ce i-am povestit că toată ziua ne jucăm, ne distrăm, ne plimbăm, citim povești, mergem la teatru, film, în parc.

Am plâns de fericire când a luat preselecțiile la dans, ori la chitară, sau când a citit primul cuvânt, sau când a compus prima poezie, dar cel mai mult când a început să se hrănească. Ne-am dat seama că fericirea adevărată este atunci când este cu lacrimi, iar iubirea nu putem s-o descriem, dar dacă vom avea un copil biologic nu știm dacă îl vom putea iubi la fel de mult, nu-mi plăcea faptul când vedeam un părinte că își laudă copilul și îl vede cel mai frumos, dar acum unde vedem copii, parcă, nu este vreunul mai frumos sau mai talentat.

Am observat la micuță, în ciuda diagnosticelor, o creativitate debordantă, talent, curiozitate, personalitate de lider, un vocabular dezvoltat, dar pe care noi nu reușeam să-l descifrăm la momentul acela, voia să exploreze (voia să mergem la munte să exploreze, noi înțelegeam că vrea la munte, dar restul nu, până am înțeles ne-am dus de câteva ori la munte, a vrut să experimenteze producerea focului cu lentilele ochelarilor și să facem un foc de tabără), să dezlege mistere, ne întrebă zilnic dacă a evoluat.

Andra este o copilă sensibilă se exteriorizează scriind povești și poezii. A învățat să iubească, simte că este iubită și „drăgălășită”.

Andra și-a dorit o familie s-o iubească, s-o dorească și s-o prețuiască, așa cum reiese din personajele povestirilor ei, „mult dorită și iubită” fără să-și dea seama. În ianuarie 2019 fetița alături de care creștea în plasament, în vârstă de patru ani, blondă cu ochii albaștri, a fost vizitată de o familie, iar în luna martie a fost adoptată, atunci s-a rugat la Dumnezeu să o viziteze și pe ea cineva să-i aducă jucării, dar mai mult să se joace împreună, să-i acorde atenție.

Este atât de inocentă, încât crede în Moș Crăciun, își face griji că poate nu a fost îndeajuns de cuminte sau ascultătoare și poate nu-i aduce nimic, sau dacă nu ajunge scrisoarea, s-a rătăcit cumva pe drum. De când ne-am apropiat-o de sufletul nostru s-a dezvoltat foarte frumos, a învățat să citească, să scrie, citește cărți întregi de povești, este o mare amatoare de teatru și film, cere să meargă la concerte de muzică clasică, dacă o întrebi dacă ascultă muzică clasică îți spune că nu ascultă, ea ascultă muzică pentru balet, îi place baletul foarte mult, vizităm muzee, meregm la lansări de carte, mergem la ceai iarna, după ce ne bulgărim cu zăpadă și ne plimbăm cu sania, iar vara ne plimbăm cu vaporul, ne petrecem tot timpul împreună. Cere să mergem la restaurant, prima dată și-a dorit să comande o salată cu creveți, care nu i-a plăcut. Frecventăm restaurantul Caru’ cu Bere, îi place să comande șnițelul cu cartofi țărănești, limonadă și tortul casei.

În weekend ne petrecem timpul în Centrul Vechi, la Librăria Cărturești, unde citim, ne jucăm, apoi are locul unde îi place să bea limonadă, ne plimbăm pe la fântâni. Îi plac toate parcurile, dar în special Orășelul Copiilor unde se dă în trambuline, sare pe saltele și conduce mașinuțele, are locul ei de unde își cumpără gogoși cu ciocolată și granizadă.

Vinerea mergem la Biserică, la Sfânta Taină a Sfântului Maslu, rugăciune pentru vindecare, la început cânta și dansa în biserică, aplauda. Noi nu i-am făcut observație, preotul i-a șoptit ceva la ureche, i-a pupat mânuțele pline cu mărgelele împrumutate de la doamna care vinde lumânări. De atunci este foarte pioasă, ascultă cu mare atenție slujba și este foarte credincioasă, nu adoarme până nu-și spune rugăciunea și nu-i citim un capitol din Biblia pentru copii, toată lumea se minunează când o vede, este atât de frumoasă, inocentă, plină de candoare, drăgălașă, ingenuă, creativă și iubitoare.

Andra cântă la chitară, compune poezii, publicate în cartea Suflet ales și într-o altă revistă. Creează povești inspirate din întâmplările sale de viață. ,,Andra de pui și peripețiile sale’’, carte pe care i-a publicat-o editura Letras, se găsește pe internet în format ebook, dar și în Librăria Eminescu. Desenează, iar prima sa lucrare a devenit coperta cărții de poezii Suflet ales. Croiește haine pentru păpuși, a învățat în douăzeci de minute să meargă pe bicicletă, pe gheață după vreo cinci minute, lucrează la o pictură pe sticlă.

De asemeni, a mers la balet, la înot, la baschet, la gimnastică, dar nu s-au mulat după structura sa trupească fragilă, iar noi nu am obligat-o, mereu îi explicăm că trebuie să aleagă ce este bine pentru ea în viață, dar să se gândească și la cei care sunt suferinzi și ca faptele noastre sunt răsplătite, Iubirea ei este ca Spectrul luminii care trece printr-un diamant atât de puternică încât îl topește, niciun copil biologic nu-și dorește să-și petrecă la vârsta ei atâta timp cu părinții, să stea la ei în brațe, să gătească cu ei, să le fie aproape mereu. Nu am lăsat-o în grija altcuiva, tot timpul l-am petrecut împreună, fiindcă trebuia să recuperăm cei 10 ani în care nu am fost prezenți în viața ei.

Cât despre noi, nu avem prea multe de oferit, nu suntem bogați, nici cei mai deștepți, nici măcar frumoși, suntem plini de defecte, pe care nu le-am ascuns atunci când am fost evaluați, am dorit să fim siguri că suntem în stare să facem față situației. În cei 20 de ani de căsătorie eram fericiți, niciunul dintre noi nu este steril, însă nu s-a întâmplat să avem copii. Nu credeam că fiind sinceri vom primi atestatul, dar spre uimirea noastră totul a mers bine, nu am avut așteptări mari, nu am cerut un copil anume, fată sau băiat, nici să aibă vârsta mai mică sau mai mare, ne-am gândit dacă este să fie un copil al nostru de la Dumnezeu va fi”, mărturisește Cătălina Dincă, mama adoptivă a Andrei.

Vizionează album foto cu Andra și părinții ei…

Articolul Povestea Andrei, evoluția de la copil „greu adoptabil” la fericirea propriei familii apare prima dată în Jurnal Social.