Arhive aplicație - Jurnal Social https://jurnal-social.ro/tag/aplicatie/ Publicația Consiliului Național al Dizabilității din România Tue, 13 Jun 2023 13:23:01 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.7.1 Step-Hear, tehnologia asistivă care ajută persoanele cu deficiențe de vedere să se deplaseze cu ușurință și în siguranță https://jurnal-social.ro/step-hear-tehnologia-asistiva-care-ajuta-persoanele-cu-deficiente-de-vedere-sa-se-deplaseze-cu-usurinta-si-in-siguranta/ https://jurnal-social.ro/step-hear-tehnologia-asistiva-care-ajuta-persoanele-cu-deficiente-de-vedere-sa-se-deplaseze-cu-usurinta-si-in-siguranta/#respond Tue, 13 Jun 2023 13:05:12 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=16290 Dorința de libertate, de mișcare și de a avea o viață independentă este ceva normal pentru mulți oameni, însă pentru persoanele cu deficiențe de vedere este imposibil să se deplaseze la școală, la spital sau acolo unde au nevoie, fără un însoțitor, din cauza lipsei de accesibilitate. Însă acum, datorită […]

Articolul Step-Hear, tehnologia asistivă care ajută persoanele cu deficiențe de vedere să se deplaseze cu ușurință și în siguranță apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Dorința de libertate, de mișcare și de a avea o viață independentă este ceva normal pentru mulți oameni, însă pentru persoanele cu deficiențe de vedere este imposibil să se deplaseze la școală, la spital sau acolo unde au nevoie, fără un însoțitor, din cauza lipsei de accesibilitate. Însă acum, datorită tehnologiei asistive, a aplicației Step-Hear, persoanele cu deficiențe vizuale pot să perceapă obstacolele, astfel încât să se poată deplasa cu ușurință și în siguranță.

Marian Coman, CEO Framinor Grup și dezvoltator al aplicației Step-Hear, spune că sistemul Step-Hear România a fost conceput în 2013 și reprezintă o soluție inteligentă care asigură orientarea în spațiul înconjurător pentru persoanele cu deficiențe de vedere.

,,Sistemul Step-Hear este dezvoltat de partenerul nostru din Israel, Compania Mehalev, cel mai mare furnizor de bunuri și servicii dedicate persoanelor cu dizabilități din Țara Sfântă. Conceptul a fost inițiat în 2013, iar pe parcursul a șase ani a suferit dezvoltări, astfel încât, în 2019, a fost gata de implementat în toată lumea. În urma discuțiilor purtate cu persoanele cu deficiențe de vedere totale sau parțiale, s-a constatat că o mare problemă care blochează aceste persoane în dorința lor de a se deplasa în mediul urban, de a avea o viață normală ca toți tipicii, o constituie faptul că ei nu reușesc să se întoarcă acasă sau să meargă la școală, facultate, spital, fără un însoțitor. Astfel, a fost gândit acest sistem ca un suport de ghidare către locuințele celor cu deficiențe de vedere. Noi l-am denumit waze-ul nevăzătorilor”, explică Marian Coman.

Potrivit acestuia, Step-Hear este un ghidaj audio care-i ajută pe nevăzători să se orienteze în spațiul fizic. El constă dintr-o rețea de senzori poziționați strategic și o aplicație care se poate descărca gratuit pe smartphone. Noua extensie a acestei aplicații poate integra și informații de interes turistic, astfel încât un vizitator să poată obține informații în timp real si în limba setată în telefon.

,,În momentul când telefonul se conectează cu cel mai apropiat senzor, se descarcă un mesaj preînregistrat care cuprinde toate informațiile necesare despre zona respectivă, cum ar fi: ce obiective de interes sunt în zonă, direcția către ele, distanța către ele, alte puncte de reper, eventuale pericole etc.”, adaugă Marian Coman.

Marian Coman subliniază că facilitățile oferite de aplicația Step-Hear sunt multiple, printre acestea se numără incluziunea, normalitatea, respectul, egalitatea de șanse. 

,,Persoana știe care este poziția exactă cu o acuratețe mai mică de un metru. Mesajele transformă imaginea în audio, telefonul poate fi folosit 360 grade și i se comunică ce se află în direcția în care este orientat. Astfel, pe o rază de 500 metri poate afla care sunt stațiile de transport public, fie unde sunt, cum se ajunge acolo, ce mijloace de transport opresc în stație și la ce interval de timp poate deschide ușile batante și folosi liftul persoanelor cu dizabilități, poate declanșa un program de navigare customizat (n.r. personalizat) către obiectivul de interes”, spune Marian Coman, dezvoltatorul aplicației.

Marian Coman afirmă că de curând au implementat un proiect unic în România, și anume accesibilizarea Spitalului Universitar de Urgență București. Astfel, cu ajutorul sistemului Step-Hear, persoanele cu dizabilități, în special cele nevăzătoare, se vor putea deplasa în siguranță și în mod independent în incinta spitalului, beneficiind de asistență ghidată audio de-a lungul întregii vizite.

,,Proiectul început la această unitate spitalicească se vrea a fi unul dintre cele mai intereesante proiecte. Am început la secția Ambulatoriu cu dotările aferente sistemului Step-Hear România, urmând ca în faza a doua să construim un sistem de navigare customizat pentru fiecare vizitator. Este un proiect unicat în România, putând fi folosit atât de persoane cu dizabilități, cât și de alte persoane care vizitează această unitate sanitară”, punctează Marian Coman.

Acesta consideră că România are nevoie de spitale incluzive și speră ca toate cele 27 de spitale care vor primi finanțare prin PNRR să fie accesibilizate, iar persoanele cu dizabilități să nu mai fie private de serviciile necesare care să îi ajute să se bucure de o viață normală. De asemenea, el invită managerii de spital din România să se alăture acestui demers de accesibilizare a României.

În ceea ce privește proiectele de viitor, Marian Coman susține că își dorește să extindă sistemul Step-Hear în România, astfel ca până la sfârșitul anului acesta să fie prezent în toate orașele resedință de județ.

,,Sigur că dorim o dezvoltare cât mai dinamică a sistemului Step-Hear în România.  Important este faptul că suntem în graficul propus, și anume, până la finalul anului 2023 vom fi prezenți în toate orașele resedință de județ. Targetăm (n.r. țintim) atât mediul educațional, cât și cel sanitar sau obiective de interes public ale autorităților locale. De asemenea, avem în vedere și implementări ale sistemului în transportul public din câteva orașe”, mai spune Marian Coman.

Articolul Step-Hear, tehnologia asistivă care ajută persoanele cu deficiențe de vedere să se deplaseze cu ușurință și în siguranță apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/step-hear-tehnologia-asistiva-care-ajuta-persoanele-cu-deficiente-de-vedere-sa-se-deplaseze-cu-usurinta-si-in-siguranta/feed/ 0
Aplicaţia BLINDHub facilitează conectarea persoanelor cu dizabilităţi la oportunităţile din educaţie şi piaţa muncii https://jurnal-social.ro/aplicatia-blindhub-faciliteaza-conectarea-persoanelor-cu-dizabilitati-la-oportunitatile-din-educatie-si-piata-muncii/ https://jurnal-social.ro/aplicatia-blindhub-faciliteaza-conectarea-persoanelor-cu-dizabilitati-la-oportunitatile-din-educatie-si-piata-muncii/#respond Fri, 06 May 2022 13:17:22 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=13353 Joi, 5 mai 2022, cu prilejul Zilei Europene pentru Viaţă Independentă, Asociaţia Nevăzătorilor din România (ANR), Universitatea din Bucureşti şi Fundaţia Orange au făcut un pas ferm în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi spre dobandirea unor deprinderi de viaţă independentă, prin lansarea aplicaţiei BLINDHub, potrivit unui comunicat al ANR. Evenimentul s-a desfășurat […]

Articolul Aplicaţia BLINDHub facilitează conectarea persoanelor cu dizabilităţi la oportunităţile din educaţie şi piaţa muncii apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Joi, 5 mai 2022, cu prilejul Zilei Europene pentru Viaţă Independentă, Asociaţia Nevăzătorilor din România (ANR), Universitatea din Bucureşti şi Fundaţia Orange au făcut un pas ferm în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi spre dobandirea unor deprinderi de viaţă independentă, prin lansarea aplicaţiei BLINDHub, potrivit unui comunicat al ANR.

Evenimentul s-a desfășurat în Grădina Botanică din București. Printre participanți s-au numărat domnul Cristian Vasilcoiu, secretar de stat la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale,  domnul Mihai Tomescu, președinte ANPDPD, doamna Adela Crăciun, vicepreședinte ANPDPD și domnul Petre Dinică, director Direcția Drepturi Persoane cu Dizabilități

Conform estimărilor, în Europa sunt peste 30 de milioane de persoane cu deficiențe de vedere, iar rata medie a șomajului în rândul acestui grup vulnerabil este de peste 75% (sursă Euroblind.org). Mai mult, un număr limitat de persoane nevăzătoare / deficiențe de vedere au urmat studii superioare sau au beneficiat de îndrumare în carieră.

Aplicaţia BLINDHub facilitează conectarea persoanelor cu dizabilităţi la oportunităţile din educaţie şi piaţa muncii, reuşind să pună în valoare cererea şi oferta de muncă pentru o categorie de persoane vulnerabile prea puţin valorificată în domeniul ocupării.

,,Printr-un un simplu click, cele 98.000 de persoane cu deficienţe de vedere pot accesa oferte de muncă şi educaţie la nivel naţional. Beneficiarii îşi vor putea crea, gratuit, un profil profesional complet în baza unui video CV. Companiile interesate vor avea ocazia să filtreze în baza de date şi să trimită direct solicitări de interviu către candidaţi. Universităţile au posibilitatea de a invita candidaţi la programe de formare, contribuind la un climat inclusiv. Materialele de tip video CV vor fi realizate cu sprijinul echipei de proiect în cadrul celor două centre BLINDHub din Bucureşti, înfiinţate la sediul Asociaţiei Nevăzătorilor din România şi în cadrul Universităţii din Bucureşti, căminul Gaudeamus”, transmit reprezentanții ANR.

Aplicaţia este un rezultat al proiectului BLINDHub, finanţat de Fundaţia Orange cu suma de 482.000 lei, prin intermediul programului „Lumea prin Culoare şi Sunet”, cel mai mare fond dedicat persoanelor cu deficienţe de vedere / auz din România.

,,Unul dintre cele mai importante roluri pe care Asociația Nevăzătorilor din România (ANR) și l-a asumat este acela de a crea pentru oamenii cu deficiențe de vedere din țară oportunități care să faciliteze accesul la educație, cunoaștere și angajare, pentru o viață demnă și independentă. Tocmai de aceea, știut fiind faptul că pentru persoanele cu deficiență de vedere accesarea și utilizarea de tehnologii și dispozitive asistive și de acces sunt practic premize incontestabile ale unei reale incluziuni, ținem să mulțumim Fundației Orange pentru susținerea acestui proiect. Suntem convinși că vom reuși, împreună, să asigurăm prin digitalizare și oportunități educaționale, punți solide de legătură între deficienții de vedere și piața muncii”, a declarat Tudorel Tupiluși, președinte ANR.

Articolul Aplicaţia BLINDHub facilitează conectarea persoanelor cu dizabilităţi la oportunităţile din educaţie şi piaţa muncii apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/aplicatia-blindhub-faciliteaza-conectarea-persoanelor-cu-dizabilitati-la-oportunitatile-din-educatie-si-piata-muncii/feed/ 0
,,ALPREVIA – prima aplicație de prevenție personalizată. Soluția științifică la o problemă reală în România.” https://jurnal-social.ro/alprevia-prima-aplicatie-de-preventie-personalizata-solutia-stiintifica-la-o-problema-reala-in-romania/ https://jurnal-social.ro/alprevia-prima-aplicatie-de-preventie-personalizata-solutia-stiintifica-la-o-problema-reala-in-romania/#respond Tue, 19 Oct 2021 12:48:31 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=12148 CASPA – Comunitatea Asociatiilor de Pacienti organizează miercuri, 20 octombrie 2021, începând cu ora 14.00, dezbaterea ,,ALPREVIA: prima aplicație de prevenție personalizată. Soluția științifică la o problemă reală în România.”. Cea de-a 12-a ediție a dezbaterilor Caspa.ro își propune să ofere informații despre prevenția personalizată utilizând instrumente digitale inovatoare. Evenimentul […]

Articolul ,,ALPREVIA – prima aplicație de prevenție personalizată. Soluția științifică la o problemă reală în România.” apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

CASPA – Comunitatea Asociatiilor de Pacienti organizează miercuri, 20 octombrie 2021, începând cu ora 14.00, dezbaterea ,,ALPREVIA: prima aplicație de prevenție personalizată. Soluția științifică la o problemă reală în România.”. Cea de-a 12-a ediție a dezbaterilor Caspa.ro își propune să ofere informații despre prevenția personalizată utilizând instrumente digitale inovatoare.

Evenimentul se va desfășura online, prin intermediul platformei ZOOM și pe pagina Facebook Caspa.ro și va fi înregistrat.

Întâlnirea va fi moderată de jurnalistul Dorin Chioțea, iar invitatul special este dr. Bogdan Pană, fondatorul Alprevia, medic primar management sanitar și sănătate publică și cadru didactic la Universitatea de Medicina și Farmacie „Carol Davila” din București.

,,În anul 2021, informarea, educarea și comunicarea cu pacienții nu ar trebui să mai aibă bariere de: accesibilitate, timp de așteptare sau administrative. Accesibilitatea la medic, la investigații și la terapii ar putea fi rezolvată prin soluții digitale. Aceste soluții există și în România și funcționează în sistemul privat. Generalizarea lor ar aduce un beneficiu major populației”, susține dr. Bogdan Pană.

Prin prevenție, 80% dintre bolile cardiovasculare și 40% dintre cancere ar putea fi evitate. Un cancer depistat în stadiu incipient are aproape 90-100% supraviețuire în 5 ani. Cu toate acestea, în România, în zona de prevenție lucrurile nu s-au schimbat de foarte mulți ani.

În prevenția reală trebuie să treci prin câteva etape obligatorii: să evaluezi starea de risc a pacientului, să direcționezi pacientul către analize și alte investigații, să analizezi toate datele colectate, să oferi o soluție personalizată, în concordanță cu ghidurile și adaptată fiecărei persoane.

Alprevia este un software de prevenție personalizată, o aplicație care conține ghidurile de prevenție pentru boli cardiovasculare, diabet, cancere și depresie. Ea include două componente:  un instrument software dedicat atât publicului larg, în varianta Alprevia Online, cât și un modul dedicat medicului în varianta Alprevia Desktop, pentru a-l sprijini în evaluarea factorilor de risc pentru sănătate și emiterea de recomandări preventive personalizate.

,,În Alprevia sunt integrate 500 de variabile posibile care influențează evaluarea riscului și recomandările de prevenție. Algoritmul folosește doar ghidurile de prevenție naționale și internaționale oficiale, precum și datele statistice și dovezile științifice existente”, explică dr. Bogdan Pană.

Dezbaterea este un eveniment dezvoltat la inițiativa Oameni și Companii.

Întâlnirile Comunității Asociațiilor de Pacienți – Caspa.ro au loc în fiecare lună și au ca principal obiectiv dezbaterea problemelor cu care se confruntă reprezentații asociațiilor de pacienți din România și identificarea unor posibile soluții, care să conducă la schimbări în bine pe termen lung și mai ales care să fie benefice pentru întreaga comunitate de pacienți și pentru sistemul de sănătate din România.

Detalii suplimentare despre această întâlnire puteți citi pe pagina dedicată, accesibilă AICI: https://www.caspa.ro/caspa-ro-dezbatere-video-editia-12…/

Participarea este GRATUITĂ și se realizează prin înscrierea pe platforma Caspa.RO, completând Formularul de participare de AICI: https://www.caspa.ro/formular-inregistrare-editia-12…/

Articolul ,,ALPREVIA – prima aplicație de prevenție personalizată. Soluția științifică la o problemă reală în România.” apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/alprevia-prima-aplicatie-de-preventie-personalizata-solutia-stiintifica-la-o-problema-reala-in-romania/feed/ 0
Aplicație pentru telefoane mobile care poate identifica simptomele autismului la copiii mici https://jurnal-social.ro/aplicatie-pentru-telefoane-mobile-care-poate-identifica-simptomele-autismului-la-copiii-mici/ https://jurnal-social.ro/aplicatie-pentru-telefoane-mobile-care-poate-identifica-simptomele-autismului-la-copiii-mici/#respond Tue, 27 Apr 2021 13:43:48 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=10643 O aplicație digitală, creată pentru telefoane mobile inteligente, a detectat cu succes simptomele autismului la copiii mici, sugerând astfel că tehnologia ar putea deveni într-o zi un instrument de screening timpuriu, ieftin și ușor de folosit. Cercetătorii de la Centrul Medical al Universității Duke au dezvoltat aplicația pentru a evalua tiparele […]

Articolul Aplicație pentru telefoane mobile care poate identifica simptomele autismului la copiii mici apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

O aplicație digitală, creată pentru telefoane mobile inteligente, a detectat cu succes simptomele autismului la copiii mici, sugerând astfel că tehnologia ar putea deveni într-o zi un instrument de screening timpuriu, ieftin și ușor de folosit.

Cercetătorii de la Centrul Medical al Universității Duke au dezvoltat aplicația pentru a evalua tiparele privirii copiilor în timp ce urmăreau filme scurte, concepute strategic pe un iPhone sau iPad, apoi au aplicat vederea computațională și învățarea automată pentru a determina dacă acești copii se uită mai des la om în videoclip sau la obiecte.

„Știm că bebelușii care au autism acordă o atenție diferită mediului și nu acordă la fel de multă atenție oamenilor. Putem urmări modelele privirii oculare la copiii mici pentru a evalua riscul de autism. Este pentru prima dată când putem oferi acest tip de evaluare folosind doar un telefon inteligent sau o tabletă. Studiul arată că acest concept funcționează. Așadar suntem foarte incurajați de rezultate”, a declarat Geraldine Dawson, director al Centrului Duke pentru Autism și Dezvoltarea Creierului și co-autor principal a unui studiu apărut online, pe 26 aprilie, în JAMA Pediatrics.

Geraldine Dawson și colegii săi – inclusiv autorul principal, dr Zhuoqing Chang, de la Departamentul de inginerie electrică și informatică – au început să colaboreze în urmă cu câțiva ani pentru a dezvolta aplicația. În această ultimă versiune, cercetătorii au conceput în mod strategic filme care să le permită să evalueze preferința unui copil mic de a privi obiectele mai mult decât oamenii.

Urmărirea ochilor a fost utilizată anterior pentru a evalua tiparele privirii la persoanele cu autism, cu toate acestea, acest lucru a necesitat echipament special și expertiză pentru a analiza astfel de tipare. Această aplicație, care durează mai puțin de 10 minute și care folosește camera frontală pentru a înregistra comportamentul copilului, necesită doar un iPhone sau iPad, astfel că ea devine ușor accesibilă clinicilor de asistență primară și poate fi folosită la domiciliu.

,,Este uimitor cât de departe am ajuns ca să putem realiza această capacitate de a evalua privirea ochiului fără echipamente specializate, folosind un dispozitiv comun pe care mulți îl au în buzunar”, a spus dr. Chang.

Pentru a testa dispozitivul, cercetătorii au inclus 993 de copii, cu vârste cuprinse între 16 și 38 de luni. Vârsta medie a fost de 21 de luni, perioadă în care tulburarea de spectru autist (TSA) este adesea identificată. Patruzeci dintre copiii mici au fost diagnosticați cu TSA utilizând metode standard de diagnosticare (,,standard de aur”).

Studii suplimentare cu sugari de până la 6 luni investighează dacă evaluarea bazată pe aplicație ar putea identifica diferențele la copiii care sunt diagnosticați ulterior cu autism și tulburări de neurodezvoltare în primul an de viață.

,Sperăm că această tehnologie va oferi în cele din urmă un acces mai mare la screeningul autismului, care este un prim pas esențial pentru intervenție. Obiectivul nostru pe termen lung este să avem o aplicație validată, ușor de utilizat, pe care furnizorii și îngrijitorii să o poată descărca și folosi, fie într-o clinică obișnuită, fie la domiciliu”, a precizat Geraldine Dawson.

„Avem pași suplimentari de parcurs, dar acest studiu sugerează că s-ar putea ca într-o zi să fie posibil”, a adăugat cercetătoarea.

Articolul Aplicație pentru telefoane mobile care poate identifica simptomele autismului la copiii mici apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/aplicatie-pentru-telefoane-mobile-care-poate-identifica-simptomele-autismului-la-copiii-mici/feed/ 0
Aplicație gratuită pentru persoanele cu deficiențe de vedere, pusă la dispoziție de Primăria Sectorului 1 https://jurnal-social.ro/aplicatie-gratuita-pentru-persoanele-cu-deficiente-de-vedere-pusa-la-dispozitie-de-primaria-sectorului-1/ https://jurnal-social.ro/aplicatie-gratuita-pentru-persoanele-cu-deficiente-de-vedere-pusa-la-dispozitie-de-primaria-sectorului-1/#respond Tue, 16 Mar 2021 12:52:42 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=10217 Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a anunțat că, începând de luni, 15 martie, persoanele cu deficiențe de vedere vor putea beneficia de o aplicație gratuită, care poate fi descărcată online pe telefon. Aplicația îi poate ghida, astfel încât aceștia vor putea merge fără însoțitor la Registratura Primăriei. ,,Persoanele cu deficiențe […]

Articolul Aplicație gratuită pentru persoanele cu deficiențe de vedere, pusă la dispoziție de Primăria Sectorului 1 apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a anunțat că, începând de luni, 15 martie, persoanele cu deficiențe de vedere vor putea beneficia de o aplicație gratuită, care poate fi descărcată online pe telefon. Aplicația îi poate ghida, astfel încât aceștia vor putea merge fără însoțitor la Registratura Primăriei.

,,Persoanele cu deficiențe de vedere vor putea merge fără însoţitor la Registratura Primăriei Sectorului 1 din Bd. Banu Manta nr. 9, ghidate de o aplicație gratuită care poate fi descărcată online pe smartphone. Pe baza aplicației, odată instalată, persoana nevăzătoare este preluată din stația de autobuz sau din proximitatea instituției și ghidată pentru a ajunge la Registratura Generală, la birourile de relații cu publicul ale instituției, la centrul de informare etc”, a scris Clotilde Armand pe pagina sa de Facebook.

Potrivit sursei citate, sistemul se numește ,,Step-Hear” și reprezintă un ghidaj audio complex pentru nevăzători și persoanele cu deficiențe de vedere, pentru a-și căpăta informații în timp real despre poziția exactă, obiectivele pe care le are în zona de proximitate, direcția și distanța către acestea. În momentul în care telefonul se conectează cu senzorul cel mai apropiat, utilizatorul va primi un mesaj audio pre-înregistrat care-i va da toate informațiile necesare. În plus, există opțiunea de a suna un număr de urgență.

,,Ne-am propus să facem accesibile toate clădirile administrației publice locale pentru toate categoriile de persoane cu dizabilități. Lansarea sistemului Step-Hear reprezintă o primă etapă a unui program mai amplu care vizează crearea de pante, covoare tactile pentru nevăzători, aplicații mobile, indicatoare pentru deficienţe de vedere, simboluri vizuale, site-uri accesibilizate”, mai transmite primarul Sectorului 1.

Articolul Aplicație gratuită pentru persoanele cu deficiențe de vedere, pusă la dispoziție de Primăria Sectorului 1 apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/aplicatie-gratuita-pentru-persoanele-cu-deficiente-de-vedere-pusa-la-dispozitie-de-primaria-sectorului-1/feed/ 0
Tratament pentru copii insulino-dependenți din România, cu ajutorul inteligenței artificiale https://jurnal-social.ro/tratament-pentru-copii-insulino-dependenti-din-romania-cu-ajutorul-inteligentei-artificiale/ https://jurnal-social.ro/tratament-pentru-copii-insulino-dependenti-din-romania-cu-ajutorul-inteligentei-artificiale/#respond Wed, 29 Aug 2018 13:21:49 +0000 https://jurnal-social.ro//?p=4028 Medicina viitorului se profilează din ce în ce mai clar, chiar în fața ochilor noștri, prin apariția unor tehnologii avansate, care schimbă de la o zi la alta, modul în care trăim și comunicăm. Una dintre ele este telemedicina, care facilitează accesul pacienților la servicii medicale esențiale și îmbunătățește calitatea […]

Articolul Tratament pentru copii insulino-dependenți din România, cu ajutorul inteligenței artificiale apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Medicina viitorului se profilează din ce în ce mai clar, chiar în fața ochilor noștri, prin apariția unor tehnologii avansate, care schimbă de la o zi la alta, modul în care trăim și comunicăm. Una dintre ele este telemedicina, care facilitează accesul pacienților la servicii medicale esențiale și îmbunătățește calitatea vieții acestora.

Copiii cu diabet insulino-dependent din România pot fi de acum monitorizați permanent cu ajutorul tehnologiei performante, printr-un sistem de telemedicină unic în țară, care permite renunțarea la testele zilnice prin înțepătură, necesare pentru măsurarea glicemiei.

Ieri, 28 august, a fost lansată oficial o aplicație care utilizează inteligența artificială și algoritmii de tip ,,Machine Learning”, cu ajutorul căreia 200 de copii insulino-dependenţi și 28 de județe ale țării vor beneficia de monitorizare și tratament. Această tehnologie de ultimă oră va schimba radical viața copiilor, eliminând chinul fizic cauzat de înțepăturile pe care le trebuiau să le îndure zilnic prin metoda clasică de testare a nivelului de glicemie din sânge.

Procesul de implementare va fi supravegheat de un medic diabetolog, care va urmări optimizarea aplicației. Noul sistem este dezvoltat în cadrul primului Centru de telemedicină în diabetul pediatric din România. Sistemul de telemedicină oferă posibilitatea unei îngrijiri personalizate, în timp real, la distanță, indiferent de locul unde se află pacientul și medicul, transformând diabetul din povară în rutină.

Potrivit unui comunicat, noua aplicație este o premieră în domeniul tratamentului diabetului insulino-dependent din România și a fost lansată printr-un proiect al Asociației Sprijin pentru Diabet, finanțat de Fundația Vodafone România, prin programul Connecting for Good, ediția 2018-2019.

Proiectul se adresează copiiilor cu diabet zaharat tip 1, cu vârste cuprinse între 1 si 14 ani, și își propune să îmbunătățească accesul copiilor cu diabet insulino-dependent la tehnologii inovatoare, redându-le independența și posibilitatea de a se integra mai ușor din punct de vedere social.

„Viitorul în medicină este aici, trebuie doar să ținem pasul cu el. În cadrul programului Connecting for Good, am pornit în anul 2015 cu introducerea senzorilor de glicemie și monitorizarea de la distanță a copiilor insulino-dependenți, un pas major în îngrijirea diabetului insulino-dependent pediatric. Am educat pacienți, părinți și medici în folosirea acestor dispozitive și sperăm ca rezultatele obținute și eforturile noastre să contribuie la aplicarea pe scară cât mai largă a acestui sistem de monitorizare și tratament, care să aducă îmbunătățirea calității vieții pentru cât mai mulți pacienți din întreaga țară”, a declarat Dr. Mihaela Vlăiculescu, Președintele Asociației Sprijin pentru Diabet.

Punerea în aplicare a acestui proiect, cât și dezvoltarea aplicației, a fost posibilă datorită donației de 414.000 de lei din partea Fundației Vodafone România, în cadrul unui program ce finanțează proiecte care folosesc tehnologia pentru a îmbunătăți calitatea vieții oamenilor și a produce schimbări majore în societate.
În cazul de față, includerea inteligenței artificiale în tratamentul diabetului insulino-dependent va simplifica şi va spori performanţa procesului de calculare şi ajustare a dozelor de insulină pentru fiecare pacient.

„Utilizarea aplicației va permite ajustarea corectă, informată, personalizată și sigură a tratamentului insulinic pentru cei 200 de copii. Variabilele pe care le colectează sistemul, cum ar fi nivelul glicemiei, cantitatea de carbohidrați din alimentație, nivelul de activitate, sunt evaluate exact pentru determinarea cantității de insulină care trebuie administrată fiecărui pacient. Dincolo de siguranța pe care o aduce din punct de vedere al tratamentului, aplicația permite includerea în acest sistem a unui număr mare de pacienți”, a precizat Angela Galeța, Directorul Fundației Vodafone România.

Parteneriatul dintre Asociaţia Sprijin pentru Diabet și Fundația Vodafone România datează din anul 2015, până în acest moment sprijinul acordat pentru îngrijirea copiilor insulino-dependenți incluzând achiziţia a peste 140 de sisteme complete de monitorizare a glicemiei şi 20 de pompe de insulină wireless. Valoarea totală a proiectului se ridică la peste 2, 2 milioane de lei.

Articolul Tratament pentru copii insulino-dependenți din România, cu ajutorul inteligenței artificiale apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/tratament-pentru-copii-insulino-dependenti-din-romania-cu-ajutorul-inteligentei-artificiale/feed/ 0