Arhive Asociația Împreună pentru Viitor Constanța” - Jurnal Social https://jurnal-social.ro/tag/asociatia-impreuna-pentru-viitor-constanta-4/ Publicația Consiliului Național al Dizabilității din România Wed, 14 Aug 2024 09:18:24 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.7.1 Plaje accesibilizate pentru persoanele cu dizabilităţi, pe litoralul românesc https://jurnal-social.ro/plaje-accesibilizate-pentru-persoanele-cu-dizabilitati-pe-litoralul-romanesc-2/ https://jurnal-social.ro/plaje-accesibilizate-pentru-persoanele-cu-dizabilitati-pe-litoralul-romanesc-2/#respond Wed, 14 Aug 2024 08:27:18 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=25556 Asociația ,,Împreună pentru Viitor Constanța”, în colaborare cu Caiac SMile, pune la dispoziția persoanelor cu dizabilități un număr de 15 scaune plutitoare pe opt plaje de pe litoralul românesc, menite să le ofere posibilitatea utilizatorilor de scaun rulant să intre în siguranță în apa mării și să se bucure de […]

Articolul Plaje accesibilizate pentru persoanele cu dizabilităţi, pe litoralul românesc apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Asociația ,,Împreună pentru Viitor Constanța”, în colaborare cu Caiac SMile, pune la dispoziția persoanelor cu dizabilități un număr de 15 scaune plutitoare pe opt plaje de pe litoralul românesc, menite să le ofere posibilitatea utilizatorilor de scaun rulant să intre în siguranță în apa mării și să se bucure de o experiență de neuitat.

Potrivit organizatorilor, inițiativa „Plajă și Mare pentru TOȚI”, demarată în 2017, a cunoscut o dezvoltare semnificativă în acest sezon estival, ajungând în toate stațiunile de pe litoralul nostru.

,,Ce poate fi mai frumos decât să vedem din ce în ce mai multe persoane reușind să ajungă la plajă și să se bucure din plin de apa mării? De la lansarea proiectului în 2017 și până în prezent, am extins constant inițiativa „Plajă și Mare pentru TOȚI”. În acest sezon, ne bucurăm de cea mai mare realizare de până acum: prezența scaunelor plutitoare pe opt plaje de pe litoral, oferind utilizatorilor de scaun rulant posibilitatea de a se bucura de soare, nisip și valuri”, transmit reprezentanții Asociației „Împreună pentru Viitor Constanța”.

Iată lista plajelelor care vor avea scaune plutitoare:

  • Plaja Ancutei, Năvodari
  • ZooM Beach, Constanța
  • MaNo Beach , Mamaia
  • Plaja ZET, Eforie Nord
  • Tabăra de copii, Eforie Sud
  • Plaja Racada, Costinești (vis-a-vis de Autoservirea Marea Neagră)
  • Palas beach, Venus
  • Plaja Adras, Saturn

Aceste scaune sunt disponibile gratuit, în timp ce șezlongurile sunt contra cost și pot fi rezervate în avans pentru grupuri mai mari de cinci persoane. Accesibilitatea este esențială în acest proiect, astfel că scaunele plutitoare sunt oferite pe baza certificatului de handicap, a legitimației sau a buletinului.

În plus, organizatorii manifestă flexibilitate și, la cerere, pot pune la dispoziție aceste scaune și în alte locații de pe litoral. Inițiativa este menită să promoveze respectul și incluziunea, creând o atmosferă plăcută pentru toți cei care doresc să se bucure de frumusețea mării.

,,Și veștile bune nu se opresc aici! Plănuim să achiziționăm alte scaune plutitoare și pontoane de acces spre apă, astfel încât și mai multe persoane să poată beneficia de facilitățile oferite de proiectul nostru. Ne dorim să transformăm fiecare plajă într-un loc de relaxare și bucurie pentru toți, indiferent de abilitățile fiecăruia!”, mai transmit reprezentanții asociației constănțene.

Ionuț Stancovici, președintele Caiac Smile, spune că a ajuns la o colaborare minunată cu Asociația ,,Împreună pentru Viitor Constanța”, subliniind că, pe lângă scaunele plutitoare,  litoralul românesc va fi dotat cu jet skiuri, caiace și atv-uri de nisip pentru a-i ,,împrieteni” pe cei cu dizabilități și familiile lor cu plaja și marea.

„Accesibilizând atat de multe sporturi pentru acesti oameni speciali, le-am arătat că pentru ei nu există limite, dar este foarte important ca ei sa iasă din casă pentru a ne da seama care sunt nevoile lor. Ne-am asigurat că se pot bucura de cât de multe activități în sezonul de iarnă pe pârtiile de schi și în sezonul de vară în caiac. Între timp, ne-am dat seama că este important pentru ei ca, pe lângă partea de sport, să ne implicăm și în zona turismului și astfel am ajuns la o colaborare minunată cu Asociația «Împreună pentru Viitor Constanța». În acest sezon vom dota litoralul românesc cu pontoane și scaune plutitoare speciale care să le permită persoanelor cu dizabilități să se bucure în siguranță de plaja și de mare. Ne dorim să dezvoltăm proiectul «Plajă și Mare pentru TOȚI», iar pe lângă partea de accesibilizare vom oferi vacanță de o săptămână pentru 50 de familii cu nevoi speciale care se vor bucura de aceste facilități. Pe lângă scaune, vom aduce caiace, jet ski uri și atv-uri de nisip pentru a-i împrieteni pe cât mai mulți oameni speciali și familiile lor cu plaja și marea” a declarat Ionuț Stancovici de la Caiac SMile.

Inițiativa ,,Plajă și mare pentru toți” este susținută de Asociația „Împreună pentru Viitor Constanța” și Caiac SMile, cu sprijinul operatorilor de plajă.

,,Echipa Împreună pentru Viitor și Caiac Smile mulțumește tuturor pentru sprijinul continuu și pentru că ați fost alături de noi în acest parcurs, în special administratorilor de plajă care cred în proiectul nostru. Împreună, reușim să facem plajele noastre mai accesibile și mai prietenoase pentru toți”, precizează Asociația.

Asociația „Împreună pentru Viitor Constanța” s-a înființat în anul 2015  și are ca misiune să ofere tinerilor, seniorilor și persoanelor cu dizabilități șansa de a schimba viitorul prin educație și prin dezvoltarea comunității în care trăiesc. În plus, acordă sprijin oricărei persoane în nevoie și promovează implicarea şi voluntariatul ca instrumente de evoluţie socială.

Pentru mai multe informații, accesați pagina de facebook a Asociației „Împreună pentru Viitor Constanța”: https://www.facebook.com/ipvconstanta/?locale=ro_RO.

 

Articolul Plaje accesibilizate pentru persoanele cu dizabilităţi, pe litoralul românesc apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/plaje-accesibilizate-pentru-persoanele-cu-dizabilitati-pe-litoralul-romanesc-2/feed/ 0