Articolul Recomandare către președintele Comisiei Superioare de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap referitoare la interpretarea sintagmei ,,în condiții de handicap” din art.58 din Legea nr.263/2010 apare prima dată în Jurnal Social.
]]>În data de 4 august 2023, Avocatul Poporului a trimis o Recomandare către președintele Comisiei Superioare de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap referitoare la interpretarea sintagmei ,,în condiții de handicap” din art.58 din Legea nr.263/2010, realizată prin Instrucțiunea metodologică nr. 2/16.12.2021.
Prin această Recomandare, se abrogă Instrucțiunea metodologică nr. 2 prin care data apariției handicapului era considerată data eliberării primului certificat de handicap.
Recomandarea vine în urma petițiilor adresate Avocatului Poporului, în care se susține că înainte de intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2021 pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, petentul „avea dreptul de a ieși la pensie de limită de vârstă la împlinirea a minim 55 de ani și 35 de ani cotizare”. În prezent, în temeiul noilor dispoziții ale art. 58 din Legea nr. 263/2010, astfel cum a fost modificat prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2021, Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap refuză să recunoască propria expertiză, apreciind că data apariției handicapului este data eliberării primului certificat de handicap, deși în toate certificatele anterioare ar scrie „data ivirii handicapului — boală congenitală”.
,,Practic, deși afecțiunea de care ar suferi persoana este congenitală, autoritățile competente consideră că data dobândirii handicapului ar fi data eliberării primului certificat de handicap”, se arată în document.
Potrivit dispozițiilor art. 58 din Legea nr. 263/2010, astfel cum au fost modificate prin OUG nr. 94/2021, persoanele care au realizat un stagiu de cotizare în condiții de handicap beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu:
Forma anterioară a art. 58 din Legea nr. 263/2010 stabilea că „Persoanele care au realizat un stagiu de cotizare în condiții de handicap preexistent calității de asigurat beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare, după cum urmează: a) cu 15 ani, în situația asiguraților cu handicap grav, dacă au realizat, în condițiile handicapului preexistent calității de asigurat, cel puțin o treime din stagiul complet de cotizare; b) cu 10 ani, în situația asiguraților cu handicap accentuat, dacă au realizat, în condițiile handicapului preexistent calității de asigurat, cel puțin două treimi din stagiul complet de cotizare; c) cu 10 ani, în situația asiguraților cu handicap mediu, dacă au realizat, în condițiile handicapului preexistent calității de asigurat, stagiul complet de cotizare”.
Conform unei decizii a Curții Constituționale a României, s-a stabilit că sintagma „preexistent calității de asigurat” este neconstituțională. Astfel, legislația a fost modificată, prin adoptarea OUG nr. 94/2021, pentru a fi pusă în acord cu respectiva decizie, prin care s-a eliminat, în 2018, condiționarea pensionării mai rapide de existența handicapului înainte de asigurarea în sistemul pensiilor de stat.
Ulterior adoptării OUG nr. 94/2021, Comisia Superioară de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap a emis Instrucțiunea metodologică nr. 2/16.12.2021, în care se arată că sintagma „în condiții de handicap” din art. 58 din Legea nr. 263/2010 „în contextul Legii nr. 44872006 se referă doar la perioada în care persoana are certificat de încadrare în grad de handicap, documentul care trebuie menționat la rubrica data ivirii/dobândirii handicapului (punctul III din certificatul de încadrare în grad de handicap), este primul certificat de încadrare a persoanei„.
Deoarece Avocatul Poporului consideră că problema relevată este legată de data dobândirii handicapului, aceasta a formulat o adresă către Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD), pentru a-i expune situația creată în vederea transmiterii unui punct de vedere.
Prin răspunsul său, Autoritatea sesizată confirmă susținerile petentului și afirmă că „sintagma în condiții de handicap face referire la perioada în care afectiunea persoanei a fost certifîcată ca handicap(în care persoana a fost încadrată în grad de handicap, de la prima încadrare în grad de handicap până în prezent)”. De asemenea, se mai arată că pentru a constata/verifica îndeplinirea condițiilor menționate la art. 58 din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, respectiv realizarea unui stagiu de cotizare în condiții de handicap, funcționarul Casei de pensii nu o poate face altfel decât prin solicitarea certificatelor de încadrare în grad de handicap, neexistând alternativă la această situatie.
Cu privire la răspunsul ANPDPD și la Instrucțiunea metodologică nr. 2/16.12.2021, Avocatul Poporului subliniază că, instanța de contencios constituțional, prin Decizia nr.632/2018, a urmărit ca beneficiul pensiei pentru limită de vârstă să fie extins și persoanelor care au dobândit handicapul ulterior calității de asigurat, și nu afectarea drepturilor persoanelor care au realizat deja stagii de cotizare în condițiile handicapului preexistent calității de asigurat, fără a condiționa data dobândirii handicapului de obținerea certificatului de handicap.
,,În acest context, este evident că sintagma „ în condiții de handicap” din art. 58 din Legea nr. 263/2010, prin raportare la dispozițiile art. 43 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 și la considerentele Deciziei nr.632/2018 nu stabilește că data dobândirii handicapului este data eliberării certificatului de încadrare în grad de handicap”, se menționează în Recomandare.
Potrivit Avocatului Poporului, pentru aplicarea normelor legale în materia acordării dreptului la pensie, data de debut a unui handicap nu se identificä cu data emiterii primului certificat de handicap, mai ales că dispozițiile art. 58 și art. 59 din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, se referă explicit la existența unor „condiții de handicap” și la starea de nevăzător pentru a fi aplicabile, şi nicidecum la existența unui certificat de încadrare in grad de handicap.
Avocatul Poporului consideră că instrucțiunile trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise, în speță art. 58 din Legea nr. 263/2010. În schimb, Instrucțiunea metodologică nr. 2/16.12.2021, potrivit căreia sintagma în condiții de handicap face referire la perioada în care afecțiunea persoanei a fost certíficată ca handicap, afectează în substanța sa dreptul beneficiarilor art. 58 din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare.
Avocatul Poporului subliniază că ,,în aceste condiții, decuplarea sintagmei „în condiții de handicap” de data ivirii handicapului și condiționarea acestei date, a dobândirii handicapului, de obținerea certificatului de încadrare în grad de handicap, conduce la nesocotirea dispozițiilor care protejează drepturile persoanelor cu handicap, dar și a art. 147 din Constituție”.
Prin urmare, Avocatul Poporului a trimis o Recomandare către președintele Comisiei Superioare de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap, în care solicită ca acesta să dispună ,,măsurile legale în vederea modificării dispozițiilor cuprinse în instrucțiunile emise de această autoritate, prin care s-a stabilit că sintagma «în condiții de handicap» din art. 58 din Legea nr. 263/2010, «în contextul Legii nr. 44872006 se referă doar la perioada în care persoana are certificat de încadrare în grad de handicap, documentul care trebuie menționat la rubrica data ivirii/dobândirii handicapului (punctul III din certificatul de încadrare în grad de handicap), este primul certificat de încadrare a persoanei», în sensul că la punctul III din certificatul de încadrare în grad de handicap să fie înscrisă data dobândirii handicapului, în sensul ca dată a apariției afecțiunii medicale„.
De asemenea, preşedintele Comisiei Superioare de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap va trebui să informeze instituția Avocatul Poporului, în termen de 30 de zile, cu privire la însușirea Recomandării și la măsurile legale dispuse/adoptate.
Puteți consulta sau descărca Recomandarea aici:
Articolul Recomandare către președintele Comisiei Superioare de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap referitoare la interpretarea sintagmei ,,în condiții de handicap” din art.58 din Legea nr.263/2010 apare prima dată în Jurnal Social.
]]>Articolul Italia prescrie gratuit tratamentul pentru atrofie musculară spinală apare prima dată în Jurnal Social.
]]>A fost o veste extraordinară pentru compania farmaceutică Biogen, când în luna decembrie a anului trecut, medicamentul Spinraza (Nusinersen) pentru atrofie musculară spinală a primit aprobarea din partea FDA. De asemenea, știrea le-a produs multă bucurie pacienților diagnosticați cu această maladie rară, pentru care nu există tratament până acum și care sunt condamnați la un destin implacabil. Însă prețul exorbitant al medicamentului Spinraza a iscat multe controverse și umbrește această bucurie, notează FiercePharma.
Compania a stabilit prețul medicamentului Spinraza la 125.000 dolari pe injecție, care ajunge până la 750.000 dolari pentru primul an de tratament și 375.000 dolari după aceea. Rețeaua de sociealizare Twitter a venit cu comentarii critice și mesaje care solicită acțiuni din partea parlamentarilor, inclusiv ale președintelui ales, Donald Trump. Din păcate, pentru ceilalți producători de medicamente care se bazează pe prescrierea de tratamente costisitoare în bolile rare, prețul medicamentului Spinraza ar putea aduce o atenție nedorită întregului domeniu.
Medicamentele ultra-orfane (utilizate în boli rare) tind să se confrunte cu o presiune de prețuri mult mai mică decât medicamentele mai puțin costisitoare din alte domenii. Asta pentru că bolile pe care le tratează sunt atât de rare, încât doar câțiva pacienți au nevoie de ele, iar bugetele acordate plătitorilor sunt relativ mici, chiar și în comparație cu medicamentele mult mai ieftine folosite pentru a trata mii.
O caracteristică a medicamentului Spinraza este dozarea sa standard, indiferent de greutatea corporală. Multe alte doze în tratarea bolilor rare cresc în funcție de greutate. Și, pe măsură ce doza crește, și prețul crește, uneori, mult peste cifrele raportate în general.
,,Această dinamică inerentă a inflației prețurilor este una dintre ,,chestiunile indiscutabile” ale bolilor rare, care determină stabilirea prețurilor chiar deasupra nivelurilor stratosferice menționate frecvent, deseori dezbătute și ocazional justificate pentru bolile rare”, declară analistul Geoffrey Porges.
Conform analiștilor, decizia de stabilirea a prețurilor, precum și reacțiile negative, pot restrânge pacienților accesul la tratament. Persoanele diagnosticate cu atrofie musculară spinală, o boală genetică și adesea fatală care cauzează slăbiciune musculară și pierderea progresivă a capacității de mișcare, au obosit să lupte și să fie restricționați de prețul mult prea mare al tratamentului. Totuși, o speranță vine din Italia, care prescrie medicamentul Spinraza gratuit.
Potrivit Agenției italiene a medicamentelor, tratamentul este disponibil pentru toți pacienții și se adresează tuturor formelor bolii, fără vreo restricție. Știrea a fost publicată în Monitorul Oficial, pe 27 septembrie. Scopul este acum extinderea numărului de clinici care pot asigura terapia. Deocamdată sunt doar cinci centre.
,,Una dintre cele mai dure bătălii pentru asociația noastră și pentru familiile noastre își vede astăzi cea mai mare realizare. Este un moment istoric în lupta împotriva acestei boli rare, care până în prezent a produs nenumărate victime în întreaga lume“, spune Asociația „Famiglie SMA”.
Spinraza se administrează prin injecție intratecală (în partea de jos a spatelui, direct în coloana vertebrală), o dată la patru luni, iar doza recomandată este de 12 mg (un flacon).
Spre disperarea pacienților, România nu deține nici măcar un centru național de patologie neuromusculară, singurul existent, „Dr. Dadu Horia”, din localitatea Vâlcele, județul Covasna, a fost închis în anul 2011, iar de atunci pacienții cu atrofii musculare au fost lăsați în voia sorții. Decidenții se declară neputincioși în fața unei astfel de situații îngrijorătoare, iar reprezentanților Asociației Naționale a Distroficilor Muscular din România li s-au închis în permanență ușile, în ultimii ani. De peste un an asociația așteaptă un punct de vedere oficial din partea instituției Avocatul Poporului.
Articolul Italia prescrie gratuit tratamentul pentru atrofie musculară spinală apare prima dată în Jurnal Social.
]]>Articolul Anchetă efectuată pentru nerezolvarea solicitării de angajare a unei persoane ca asistent personal apare prima dată în Jurnal Social.
]]>Avocatul Poporului efectuează o anchetă la Primăria Comunei Berești Bistrița, județul Bacău, în legătură cu tergiversarea, de către autoritatea locală, a angajării unei persoane ca asistent personal pentru o rudă a sa, cu grad grav de handicap.
Ancheta este urmarea unei petiții adresate, în 10 mai 2017, de un cetățean, în care se semnala faptul că, printr-o cerere, din 10 aprilie 2017, a solicitat angajarea ca asistent personal pentru sora sa, încadrată în gradul grav de handicap. La cererea de angajare, petenta a anexat și acordul emis în acest sens de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău.
“Petenta a susținut că, până la data sesizării Biroului Teritorial Bacău al Avocatului Poporului, nu a fost emisă dispoziția de angajare, autoritatea sesizată tergiversând nejustificat emiterea actului administrativ. Conform celor relatate în memoriu, petenta s-a prezentat din nou la sediul autorității locale, în 9 mai 2017, pentru a solicita informații în legătură cu soluționarea cererii de angajare, însă i s-a comunicat că cererea nu a fost soluționată, răspunsul asistentului social fiind în sensul că doar pentru persoanele cu handicap grav imobilizate la pat sunt încadrați asistenți personali.
De asemenea, i s-ar mai fi comunicat verbal petentei că este necesar ca personalul cu atribuții financiar contabile din cadrul primăriei să solicite informații de la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bacău în legătură cu fondurile alocate pentru plata salariilor asistenților personali și, în funcție de cele comunicate, urmează să se decidă modul de soluționare a cererii de angajare”, subliniază Matei Vîrtosu, purtătorul de cuvânt al Avocatului Poporului, într-un comunicat.
Ca urmare a demersurilor Avocatului Poporului, Primăria Comunei Berești Bistrița a comunicat, printr-o adresă din 26 mai 2017, că la acel moment nu putea proceda la angajarea ca asistent personal a petentei, motivat de faptul că nu dispunea de fondurile necesare și că cererea va fi avută în vedere la rectificarea bugetului comunei.
În ceea ce privește cadrul legal aplicabil, în conformitate cu prevederile art.35 din Legea nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, persoana cu handicap grav are dreptul, în baza evaluării sociopsihomedicale, la un asistent personal. Astfel, potrivit art. 25 alin.(2) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 448/2006, angajarea asistentului personal se face în maximum 30 de zile de la depunerea dosarului cu documentele prevăzute. În această perioadă, primăria localității de domiciliu sau de reședință a persoanei cu handicap grav face demersurile necesare în vederea efectuării anchetei sociale la domiciliul sau reședința persoanei care dorește să se angajeze ca asistent personal.
Avocatul Poporului a mai fost sesizat în anul 2017 cu privire la refuzul Primăriei Comunei Berești Bistrița de a da curs solicitării unei persoane de angajare ca asistent personal, însă cererea a fost soluționată favorabil numai după demersurile efectuate de Biroul Teritorial Bacău al Avocatului Poporului.
Articolul Anchetă efectuată pentru nerezolvarea solicitării de angajare a unei persoane ca asistent personal apare prima dată în Jurnal Social.
]]>Articolul Recomandare emisă în urma incidentului privind posibile abuzuri exercitate asupra elevilor apare prima dată în Jurnal Social.
]]>Avocatul Poporului solicită conducerii Școlii Speciale Gimnaziale nr. 4 București investigarea temeinică a oricăror suspiciuni de abuzuri asupra copiilor și sancționarea persoanelor ce se fac vinovate de acestea.
Avocatul Poporului a emis o Recomandare către conducerea Școlii Speciale Gimnaziale nr. 4 București, în care solicită, între altele, investigarea temeinică a oricăror suspiciuni de abuzuri exercitate asupra copiilor, în unitatea de învățământ, și sancționarea persoanelor care se fac vinovate de acestea sau de nerespectarea procedurilor de lucru, aprobate de conducerea unității școlare, realizarea unor modalități eficiente de monitorizare a activității instructiv-educative în cadrul unității de învățământ și analizarea posibilității de montare a camerelor de supraveghere în spațiile comune (holuri, săli de clasă, sala de mese, curtea unității școlare), elaborarea procedurilor specifice activității desfășurate, aprobate de conducerea școlii, cunoscute și asumate de către toți cei implicați în activitatea unității de învățământ, privind gestionarea situațiilor de criză (cu precizarea modalităților specifice de interventie — medicală, terapeutică, psihologică, psiho-educațională), conform standardelor de calitate aplicabile.
Recomandarea este urmarea anchetei efectuate de către personalul Avocatului Poporului la Școala Specială Gimnazială nr. 4 București, după primirea unei petiții în care organizația Centrul European pentru Drepturile Copiilor semnala existența unor acte de abuz, sub forma agresiunii fizice, emoționale și verbale, exercitate de către cadrele didactice asupra copiilor ( agresiuni fizice și verbale, copii legați cu funia pentru a fi duși la masă, lăsarea copiilor nesupravegheați la orele de curs, neacordarea de ajutor specializat — medical, psihologic — atunci când copiii semnalează probleme și ignorarea lor).
“În urma anchetei efectuate, personalul Avocatului Poporului a constatat, între altele, că Procedurile de lucru privind Protecția elevilor împotriva abuzurilor în școală, Procedura privind relația Școală-Familie și Procedura sistemului de control managerial privind relația personalului didactic cu elevii, elaborate în cadrul Școlii Speciale Gimnaziale nr.4 București și aprobate de conducerea unității de învățământ, nu dețin instrucțiuni specifice și clare referitoare la intervenția personalului în situații de criză/urgență și nu oferă soluții psiho-educaționale pentru restabilirea situației de echilibru și stabilitate a elevilor, necesare desfășurării activităților specifice procesului instructiv-educativ.
S-a mai constatat că nu se confirmă sesizarea privind legarea copiilor pentru a fi duși la masă, doamna director prezentând o frânghie, alcătuită din fire moi împletite, gen mohair, de culoare verde, prevăzută cu inele largi (care nu ar fi putut ține strâns încheietura mâinii unui copil), mânere de care copiii se țin singuri. Metoda are caracter educativ, având drept scop deplasarea copiilor în siguranță, fără ca aceștia să părăsească grupul sau să se piardă, ținând cont de deficiențele acestora, însă aceasta nu se regăsește în nicio procedură de lucru din cadrul unității școlare și nu este avizată de conducerea școlii.
Referitor la acte de abuz fizic și verbal, exercitate de cadrele didactice asupra copiilor în incita Școlii Gimnaziale nr 4 București, este posibil să se fi exercitat, deși nu există dovezi certe în acest sens. Imaginile video prezentate pot fi pe de o parte, imagini ale neprofesionalismului și ale lipsei de metode și tehnici adecvate de intervenție în astfel de cazuri, iar pe de altă parte, pot fi interpretate și drept consecințe și forme de manifestare ale unor afecțiuni și deficiențe ale copiilor, ce nu pot fi ținute sub control”, menționează Matei Vîrtosu, purtătorul de cuvânt al instituției Avocatul poporului, într-un comunicat.
Reprezentanții Avocatului Poporului au mai constatat că nu poate fi demonstrată afirmația conform căreia elevii sunt lăsați nesupravegheați la orele de curs.
Referitor la afirmația conform căreia elevilor nu li se acordă ajutor specializat (medical, psihologic), aceasta este parțial adevărată, dacă se face referire la absența procedurilor de lucru structurate, etapizate, clare, precise, unanim utilizate de către cadrele didactice și aprobate de conducerea unității școlare, conform prevederilor legale.
În urma anchetei, Avocatul Poporului a constatat că, în acest caz, nu au fost respectate o serie de prevederi din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
Întregul conținut al Recomandării poate fi consultat pe site-ul instituției, la secțiunea Recomandări — 2017.
Articolul Recomandare emisă în urma incidentului privind posibile abuzuri exercitate asupra elevilor apare prima dată în Jurnal Social.
]]>