Arhive boli cronice - Jurnal Social https://jurnal-social.ro/tag/boli-cronice/ Publicația Consiliului Național al Dizabilității din România Tue, 26 Nov 2024 15:13:05 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.7.1 CNAS a publicat condițiile în care persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii decontate de stat pentru depistarea și tratarea bolile cronice https://jurnal-social.ro/cnas-a-publicat-conditiile-in-care-persoanele-asigurate-pot-beneficia-gratuit-de-servicii-decontate-de-stat-pentru-depistarea-si-tratarea-bolile-cronice/ https://jurnal-social.ro/cnas-a-publicat-conditiile-in-care-persoanele-asigurate-pot-beneficia-gratuit-de-servicii-decontate-de-stat-pentru-depistarea-si-tratarea-bolile-cronice/#respond Tue, 26 Nov 2024 15:13:02 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=26824 Persoanele asigurate pot beneficia de servicii de prevenție, de depistare, confirmare și monitorizare a bolilor grave, decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, potrivit informațiilor furnizate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Conform CNAS, primii pași pentru asigurați sunt programarea și prezentarea la o consultație de prevenție la […]

Articolul CNAS a publicat condițiile în care persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii decontate de stat pentru depistarea și tratarea bolile cronice apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Persoanele asigurate pot beneficia de servicii de prevenție, de depistare, confirmare și monitorizare a bolilor grave, decontate de sistemul asigurărilor sociale de sănătate, potrivit informațiilor furnizate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Conform CNAS, primii pași pentru asigurați sunt programarea și prezentarea la o consultație de prevenție la medicul de familie. Consultațiile de prevenție pentru persoanele asigurate sunt acordate în funcție de grupa de vârstă și sunt decontate de casa de asigurări de sănătate, astfel:

  • la externarea din maternitate și la 1,2,4,6,9,12,15,18,24,36 de luni pentru copiii cu vârsta între 0 și 3 ani;
  • o dată pe an, pentru persoanele cu vârsta între 4 și 18 ani;
  • două consultații pe an pentru persoanele cu vârsta între 18 și 39 ani;
  • până la 3 consultații pe an pentru persoanele peste 40 de ani care nu sunt în evidența medicului de familie cu alte afecțiuni cronice;
  • până la 2 consultații pe an pentru persoanele de peste 40 de ani care sunt în evidența medicului de familie cu afecțiuni cronice.

,,Medicul de familie va evalua riscul ca pacientul să aibă o boală ascunsă, fără simptome. În funcție de evaluare, medicul poate decide să trimită pacientul la analize medicale de prevenție gratuite și îi va înmâna acestuia un bilet de trimitere (formular dedicat, marcat cu PREV 1….7). Medicul de familie va interpreta și rezultatul analizelor, în cursul unei noi consultații de prevenție, iar pe această bază va decide dacă pacientul trebuie trimis la un medic de specialitate în ambulatoriu sau la spital, pentru diagnosticarea ori confirmarea unei boli grave și pentru stabilirea tratamentului adecvat”, precizează CNAS.

De asemenea, în cadrul consultației, pacientul va beneficia de consiliere pentru reducerea factorilor de risc, precum fumatul, consumul de alcool, alimentația nesănătoasă și stresul. 

Medicul de familie poate trimite pacientul să efectueze analize medicale pentru depistarea unor boli și dacă, în cursul unei consultații în scop terapeutic, are suspiciunea că pe lângă afecțiunea pentru care s-a prezentat pacientul la consultație, ar mai putea exista și o astfel de boală ascunsă.

Pacienții cu boli cronice beneficiază de consultații periodice gratuite

CNAS afirmă că, în cazul în care pacientul persoană asigurată a fost diagnosticat cu o boală cronică, acesta beneficiază de consultații periodice lunare gratuite la medicul de familie pentru supravegherea evoluţiei bolii, continuitatea terapiei, screeningul complicaţiilor, educaţia privind îngrijirea şi autoîngrijirea etc. 

,,Dacă medicul de familie, în urma evaluării riscului dezvoltării altor afecțiuni, constată că pacienții respectivi au anumite simptome sau rezultate ale analizelor în afara valorilor normale, poate acorda în plus și consultaţii de monitorizare activă (management de caz) pentru bolile cronice cu impact major (risc cardiovascular înalt – hipertensiunea arterială, dislipidemia şi diabetul zaharat tip 2; astmul bronşic, boala pulmonară cronică obstructivă– BPOC şi boala cronică de rinichi)”,  au explicat reprezentanții CNAS.

De asemenea, în situațiile în care afecțiunile cronice se agravează sau apar simptome noi, pacienții sunt sfătuiți să se prezinte la medicul de familie, care va evalua cazul și va stabili tratamentul necesar.

Conform CNAS, pentru orice afecțiune acută, subacută sau acutizarea unei boli cronice, casa de asigurări de sănătate decontează medicului de familie două consultații suplimentare pentru fiecare episod de boală, pe lângă consultațiile periodice menționate anterior. În urma acestor consultații, medicul de familie poate elibera bilete de trimitere (inclusiv pentru investigații paraclinice) sau alte documente necesare.

Servicii medicale pentru depistarea cancerului

Dacă la orice consultație medicul de familie va avea suspiciunea că pacientul are o formă de cancer (boală oncologică), pentru confirmarea sau infirmarea suspiciunii îl va putea trimite, după caz:

  • să efectueze analize medicale gratuite, radiografii, ecografii, ale căror rezultate vor fi apoi integrate tot de medicul de familie;
  • să fie consultat ambulatoriu de un medic specialist;
  • să fie internat în regim de spitalizare de zi ori continuă.

În plus, pe baza biletului de trimitere, medicul specialist din ambulatoriu poate oferi pacientului consultații pentru depistarea afecțiunilor oncologice, cu un maximum de trei consultații pe asigurat, într-un interval de maxim 60 de zile calendaristice de la data acordării primei consultaţii. A doua și a treia consultație pot fi realizate fără necesitatea unui nou bilet de trimitere.

După caz, medicul specialist va putea elibera pacientului bilete de trimitere pentru un alt medic specialist, analize de laborator, radiografii, ecografii, investigaţii de înaltă performanţă, spitalizare de zi ori continuă.

Pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie sau de la specialistul din ambulatoriu, în spitalizare de zi se va efectua: diagnosticarea afecţiunii oncologice, evaluarea extensiei tumorale, evaluarea statusului clinico-biologic al pacientului cu afecţiune oncologică. Se recomandă ca aceste servicii să fie efectuate în maximum 28 de zile de la deschiderea primei foi de spitalizare de zi. Tot în spital se pot efectua şi servicii medicale în scop diagnostic-caz pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin şi a cancerului de sân, mai informează CNAS.

După confirmarea diagnosticului de boală oncologică, pacientul asigurat va putea fi inclus în Programul național de oncologie.

Important de reținut: Persoanele asigurate beneficiază de o gamă largă de servicii medicale, inclusiv:

  • îngrijire medicală la domiciliu,
  • tratamente de recuperare, fie în ambulatoriu, fie în sanatorii,
  • servicii de transport sanitar neasistat,
  • medicamente compensate,
  • dispozitive medicale.

Articolul CNAS a publicat condițiile în care persoanele asigurate pot beneficia gratuit de servicii decontate de stat pentru depistarea și tratarea bolile cronice apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/cnas-a-publicat-conditiile-in-care-persoanele-asigurate-pot-beneficia-gratuit-de-servicii-decontate-de-stat-pentru-depistarea-si-tratarea-bolile-cronice/feed/ 0