Arhive Bucureşti - Jurnal Social https://jurnal-social.ro/tag/bucuresti/ Publicația Consiliului Național al Dizabilității din România Mon, 20 May 2019 12:46:03 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.8 Conferința internațională „Investind în servicii sociale, investim în oameni” https://jurnal-social.ro/conferinta-internationala-investind-in-servicii-sociale-investim-in-oameni/ https://jurnal-social.ro/conferinta-internationala-investind-in-servicii-sociale-investim-in-oameni/#respond Mon, 20 May 2019 12:34:30 +0000 https://jurnal-social.ro//?p=5796 Asociația Europeană a Prestatorilor de Servicii pentru Persoanele cu Dizabilități (EASPD) – împreună cu Federația Dizabnet, FONSS și FDSC – a găzduit la București, în perioada 16-17 mai 2019, conferința europeană intitulată ,,Investind în servicii sociale, investim în oameni”. Asociația Europeană a Prestatorilor de Servicii pentru Persoane cu Dizabilități reprezintă […]

Articolul Conferința internațională „Investind în servicii sociale, investim în oameni” apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Asociația Europeană a Prestatorilor de Servicii pentru Persoanele cu Dizabilități (EASPD) – împreună cu Federația Dizabnet, FONSS și FDSC – a găzduit la București, în perioada 16-17 mai 2019, conferința europeană intitulată ,,Investind în servicii sociale, investim în oameni”.

Asociația Europeană a Prestatorilor de Servicii pentru Persoane cu Dizabilități reprezintă interesele a peste 17.000 de furnizori de servicii de asistență socială și de suport pentru persoane cu dizabilități din 34 de țări europene. Federația Dizabnet reprezintă rețeaua prestatorilor de servicii pentru persoane cu dizabilități cu 112 membri în România și Republica Moldova. FONSS este o federație românească cu 35 de membri furnizori de servicii sociale, ce are ca scop sprijinirea dezvoltării ONG-urilor ce acționează în domeniul serviciilor sociale. Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) este o organizație independentă, neguvernamentală, care are ca misiune dezvoltarea capacității organizațiilor societății civile din România de a acționa eficient în beneficiul comunităților lor.

Evenimentul a reunit 250 de experți din România și Europa, din diverse domenii: furnizori de servicii, autorități publice, organizații ale persoanelor cu dizabilități și investitori. Organizată în comun de către cele patru organizații, conferința europeană privind finanțarea serviciilor sociale a oferit participanților oportunitatea de a obține cunoștințe practice și teoretice cu privire la varietatea modelelor eficiente de finanțare a serviciilor sociale din întreaga Europă și de a-și evalua gradul de adecvare pentru dezvoltarea serviciilor de calitate, în conformitate cu prevederile Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități.

Finanțarea adecvată a serviciilor sociale de calitate ar trebui să fie o prioritate pentru Europa. Acest lucru poate fi atins numai dacă autoritățile publice își asumă rolul în dezvoltarea și garantarea unor cadre de finanțare durabile pentru a sprijini dezvoltarea serviciilor sociale de calitate, centrate pe persoană.

Serviciile sociale au necesități care implică investiții semnificative: să sprijine și să consolideze tranziția către servicii personalizate și bazate pe comunitate, să recruteze și să păstreze personalul calificat, să construiască infrastructura adecvată, să inoveze, să digitalizeze și să ajungă la alte părți interesate.

A investi în servicii sociale înseamnă, de fapt, a investi în oameni, în creșterea calității vieții cetățenilor.

Articolul Conferința internațională „Investind în servicii sociale, investim în oameni” apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/conferinta-internationala-investind-in-servicii-sociale-investim-in-oameni/feed/ 0
Reuniunea Consiliului EDF de la București https://jurnal-social.ro/reuniunea-consiliului-edf-de-la-bucuresti/ https://jurnal-social.ro/reuniunea-consiliului-edf-de-la-bucuresti/#respond Fri, 05 Apr 2019 11:39:58 +0000 https://jurnal-social.ro//?p=5397 În data de 22-23 martie 2019, a avut loc la București, în România, reuniunea Consiliului EDF. Ședința de consiliu a fost precedată de atelierul ,,Drepturile dumneavoastră în UE”, la care au participat peste 85 de susținători români din domeniul dizabilității. Reuniunea a fost, de asemenea, precedată de o conferință privind […]

Articolul Reuniunea Consiliului EDF de la București apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

În data de 22-23 martie 2019, a avut loc la București, în România, reuniunea Consiliului EDF. Ședința de consiliu a fost precedată de atelierul ,,Drepturile dumneavoastră în UE”, la care au participat peste 85 de susținători români din domeniul dizabilității.
Reuniunea a fost, de asemenea, precedată de o conferință privind (ne)angajarea în muncă a tinerilor. Conferința a inclus concursul inițiat de EDF ,, Angajatorul tinerilor cu dizabilități”, 2019. Premiul întâi i-a fost acordat firmei de catering germane Lippisher Kombi Service, cel de-al doilea premiu i-a revenit companiei din Bulgaria, EasyPay AD, iar al treilea premiu i-a fost acordat companiei germane Dafür Unternehmens- und Personalberatung.
Ședința de consiliu a fost posibilă numai datorită sprijinului Consiliului Național al Dizabilității din România și al guvernului român.
Printre rezultatele importante s-a numărat și adoptarea primului Manifest pentru tineret al EDF.
Comitetul pentru tineret al Forumului european pentru persoanele cu handicap (EDF) este vocea tinerilor cu dizabilități în cadrul EDF. Comitetul este punctul de referință pentru politica de tineret a EDF și sprijină organele de conducere ale EDF în asigurarea faptului că perspectiva tinerilor cu handicap este luată în considerare în toate domeniile activității EDF, în special în zonele unde se confruntă adesea cu niveluri mai ridicate de discriminare și cu bariere suplimentare. Rolul său este de a reprezenta punctele de vedere și nevoile specifice ale tinerilor cu dizabilități atât în cadrul EDF, cât și în cadrul organismelor / evenimentelor externe.
Comitetul pentru tineret este alcătuit din 8 tineri cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani, provenind din țări diferite și reprezentând diferite tipuri de handicap. Deși nu toate persoanele cu dizabilități sunt reprezentate în cadrul Comitetului pentru tineret, membrii săi consideră că este de datoria lor să facă tot posibilul pentru a include interesele și vocea fiecăruia, asigurându-se că nimeni nu va rămâne în urmă.


Principalele obiective incluse în planul ambițios al Comitetului pentru tineret pentru următorii ani sunt:
• Consolidarea vocii tineretului în cadrul EDF și incluziunea acestora în toate domeniile de activitate.
• Creșterea gradului de conștientizare al tinerilor cu dizabilități în cadrul mișcării tineretului din Europa, prin participarea la evenimente și prin crearea de parteneriate cu organizațiile de tineret importante.
• Crearea capacității următoarei generații de lideri cu dizabilități pentru tineret, care să se asigure că vocea tinerilor cu dizabilități continuă să fie acceptată.
• Mobilizarea resurselor către mai multe activități pentru tineret ale EDF, cum ar fi o conferință privind tineretul.
Comitetul dorește să se asigure că toate programele UE pentru tineret respectă principiul egalității și al nediscriminării, în conformitate cu articolul 5 din Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu handicap, care a fost ratificată de UE și de toate statele sale membre, pentru a include în mod adecvat tinerii cu dizabilități și a nu lasă pe nimeni în urmă.
Comitetul pentru tineret respectă principiile Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu handicap și Obiectivele de dezvoltare durabilă, împărtășind valorile EDF. Acordă o atenție deosebită celor cinci valori esențiale care îi vor ghida activitatea în anii următori, așa cum se reflectă în acțiunile propuse. Acestea sunt: egalitate, cooperare, transparență, democrație și participare.

Articolul Reuniunea Consiliului EDF de la București apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/reuniunea-consiliului-edf-de-la-bucuresti/feed/ 0
Smart Public Transport, soluție mobilă pentru persoanele cu dizabilități vizuale în folosirea rețelei de transport public de suprafață https://jurnal-social.ro/smart-public-transport-solutie-mobila-pentru-persoanele-cu-dizabilitati-vizuale-folosirea-retelei-de-transport-public-de-suprafata/ https://jurnal-social.ro/smart-public-transport-solutie-mobila-pentru-persoanele-cu-dizabilitati-vizuale-folosirea-retelei-de-transport-public-de-suprafata/#respond Wed, 28 Jun 2017 10:24:59 +0000 https://jurnal-social.ro//?p=482 Persoanele cu deficiențe de vedere din București pot circula mai ușor cu mijloacele de transport în comun ale RATB. “Persoanele cu deficiențe de vedere din București se pot deplasa mai ușor cu mijloacele de transport în comun de suprafață, datorită unei soluții mobile implementate de Asociația Tandem, în parteneriat cu […]

Articolul Smart Public Transport, soluție mobilă pentru persoanele cu dizabilități vizuale în folosirea rețelei de transport public de suprafață apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
Florin Georgescu

Persoanele cu deficiențe de vedere din București pot circula mai ușor cu mijloacele de transport în comun ale RATB.

“Persoanele cu deficiențe de vedere din București se pot deplasa mai ușor cu mijloacele de transport în comun de suprafață, datorită unei soluții mobile implementate de Asociația Tandem, în parteneriat cu RATB şi Primăria Municipiului Bucureşti, prin proiectul Smart Public Transport. Soluția a fost finanțată de Fundaţia Vodafone România cu peste 400.000 de lei, prin programul Connecting for Good”, se arată într-un comunicat emis de Fundaţia Vodafone România.

Proiectul s-a derulat în perioada ianuarie 2015 – iunie 2017, timp în care s-au montat 1.100 de dispozitive speciale, numite iBeacon, în toate autobuzele și troleibuzele din flota RATB. Soluţia Smart Public Transport a fost dezvoltată pentru a ghida persoanele cu dizabilități vizuale în folosirea rețelei de transport public de suprafață, fără ajutorul unui asistent personal și fără a depinde de intervenția altor oameni din jur. Dispozitivul iBeacon montat pe mijlocul de transport emite în mod continuu un semnal și comunică prin intermediul unei aplicații mobile cu smartphone-ul. Atunci când autobuzul sau troleibuzul respectiv ajunge la o anumită distanță de utilizatorul aflat în stație, telefonul acestuia primește o notificare prin care este anunțat că mijlocul de transport pe care îl așteaptă se apropie. Aplicația mobilă are integrat și un modul GPS prin care îl anunță pe utilizator ce stație urmează pe traseul de circulație și conexiunile disponibile cu alte mijloace de transport. Aplicația poate fi descărcată gratuit de pe platformele iOS și Android.

„În București locuiesc peste 5.000 de persoane cu deficiențe de vedere, iar, din estimările noastre, 900 dintre acestea circulă în mod curent cu mijloacele de transport public. În acest moment, aplicația noastră este utilizată deja de peste 400 de persoane. Ne bucurăm să vedem că acest proiect pe care l-am selectat în cadrul rundei de finanțare Connecting for Good s-a încheiat cu bine și deja le asigură acestor persoane sprijinul de care au nevoie”, a declarat Angela Galeța, directorul Fundației Vodafone România.

„Ne dorim să creăm primul sistem integrat de accesibilizare urbană din Europa, bazat pe tehnologii inteligente, care îi ajută pe utilizatori să navigheze în siguranță prin oraș, de acasă până la destinație. Smart Public Transport este o parte vitală a acestui model”, a declarat Florin Georgescu, președintele Asociației Tandem.

Fundaţia Vodafone România este o organizaţie neguvernamentală românească, cu statut caritabil, distinctă şi independentă de operaţiunile comerciale ale companiei, înfiinţată în 1998. În cei 19 ani de activitate, Fundaţia Vodafone România a finanţat 1.046 de programe derulate de 660 de ONG-uri din întreaga țară, în domeniile sănătăţii, educaţiei, serviciilor sociale. Proiectele au avut 2 milioane de beneficiari – copii, tineri, bătrâni, persoane defavorizate fizic, social sau economic. Până în prezent, Fundația Vodafone România a investit peste 26 milioane de euro în proiecte desfăşurate de organizaţiile non-profit partenere. Mai multe detalii despre programele fundaţiei sunt disponibile pe www.fundatia-vodafone.ro, http://jurnaldebine.fundatia-vodafone.ro/ și www.facebook.com/fundatiavodafone.

Asociația Tandem este o organizație neguvernamentală a cărei activitate are ca scop principal incluziunea socială a persoanelor cu deficiențe de vedere, prin proiecte și programe ce acoperă atât nevoia de mobilitate și accesibilizare urbană, cât și accesul la tehnologie, informații, educație non-formală de calitate, servicii publice, activități sportive și culturale. Printre cele mai importante proiecte derulate de Asociația Tandem se numără Smart Public Transport, Tandem Navigator, Tandem Dance, Tandem Access, Teatrul și Nopțile, Explore the Unseen și Istoria prin sunet si atingere.

Articolul Smart Public Transport, soluție mobilă pentru persoanele cu dizabilități vizuale în folosirea rețelei de transport public de suprafață apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/smart-public-transport-solutie-mobila-pentru-persoanele-cu-dizabilitati-vizuale-folosirea-retelei-de-transport-public-de-suprafata/feed/ 0