Nu toți eroii poartă pelerine! Un student a creat un mic dispozitiv robotic pentru a veni în sprijinul persoanelor cu deficiențe de vedere care au nevoie de un însoțitor și nu pot îngriji un animal adevărat, notează Daily Mail.

Proiectul Theia – supranumit după zeița Titan a luminii în mitologia greacă – este invenția lui Anthony Camu, student la design în cadrul Universității Loughborough. Inspirat de jocurile de realitate virtuală și vehiculele autonome, Anthony Camu a decis să realizeze acest proiect după ce și-a dat seama că locuințele mici, costurile mari și alergiile ar putea face câinii-ghid nedisponibili pentru unele persoane nevăzătoare.

Acest prototip robotic poate îndeplini toate sarcinile unui câine ghid adevărat, care este dresat să ajute persoanele nevăzătoare.

Dispozitivul este portabil și este activat prin control vocal. Astfel, acesta poate stabili un traseu rapid și sigur către destinația dorită de utilizator, folosind senzori și informații în timp real obținute de la sateliți, asemeni unui sistem GPS.

Apoi dispozitivul ghidează persoana respectivă prin mișcări specifice, asemeni unui câine, care își anunță stăpânul, prin intermediul lesei, când să se oprească și când să pornească la drum. Brațul robotic poate să miște ușor mâna utilizatorului și o poate „conduce” fizic către destinația dorită, prin intermediul unui giroscop, similar cu tehnologia de control a altitudinii care se regăsește pe navetele spațiale.

Dispozitivul Theia este ușor de utilizat și poate oferi persoanelor cu deficiențe de vedere o soluție de mobilitate, care este de zece ori mai ieftină decât întreținerea unui câine ghid. În plus, dispozitivul a fost conceput pentru a putea procesa date în timp real – cum ar fi, de exemplu,  condițiile meteo,  aglomerația din trafic și numărul de pietoni – pentru a ghida utilizatorii cu precizie și în siguranță către destinațiile lor.

Anthony Camu spune că dispozitivul va putea ajuta, de asemenea, persoanele nevăzătoare să acționeze liftul, să meargă pe scări sau să se descurce într-un magazin.

De asemenea, va avea proceduri de securitate pentru scenarii cu risc ridicat – cum ar fi traversarea drumurilor aglomerate – împingând utilizatorul înapoi într-un „mod manual”, similar cu utilizarea unui baston.

Deși proiectul Theia este încă la început, Camu spune că există potențialul de a dezvolta prototipurile în dispozitive comerciale.

„Intenția principală nu a fost niciodată de a înlocui câinii-ghid, ci în schimb furnizarea unui mijloc alternativ de a oferi soluții de mobilitate sporită persoanelor cu deficiențe de vedere. Așadar, de exemplu, oamenii care locuiesc în blocuri înalte […] sau care nu își permit câinii. La aproximativ zece la sută din costul unui câine ghid, dispozitivul își propune să fie o soluție mai accesibilă pentru persoanele care nu pot obține acești câini”, a explicat el.

Brațul robotic le oferă persoanelor nevăzătoare mai multă independență și posibilitatea de a se descurca singuri, în orice context.

„Știu că aceasta este o viziune măreață, dar sper că oamenii pot vedea efectele pozitive pe care Theia le-ar putea avea asupra comunității nevăzătorilor. Scopul multor oameni nevăzători este să fie independenți și să ducă o viață normală. Din păcate, multe persoane care își pierd vederea se simt excluse de la activități firești, cum ar fi socializarea, cumpărăturile sau mersul la restaurant. Astfel de limitări apar de obicei din cauza fricii și anxietății, asociate cu o înțelegere parțială a împrejurimilor”, mai spune Camu.

Anthony Camu susține că dispozitivul Theia are capacitatea de a extinde posibilitățile și zonele de confort ale unei persoane nevăzătoare, de a le lărgi orizonturile și de a le permite să se gândească mai puțin la mers și mai mult  la ceea ce îi așteaptă la sfârșitul traseului. Scopul final este ca utilizatorii dispozitivului să traverseze rutele în condiții de siguranță și eficiență, în același ritm cu – sau chiar mai rapid decât – oamenii obișnuiți, fără grija și dificultatea de a vizualiza mediul.

Articolul Robotul însoțitor, o tehnologie revoluționară pentru persoanele nevăzătoare apare prima dată în Jurnal Social.

Autor: Andreea Raluca Coteanu

Zoltan Szabo, cunoscut drept Zoli, este cel care a pus bazele asociației Angel Dog. Dresajul este o pasiune descoperită de mic, de când învăța cățelușii din preajma blocului diferite comenzi. Loialii necuvântători, dresați de el, sunt oferiți gratuit beneficiarilor. În prezent, activitatea asociației nu este susținută de stat și nu are venituri constante și sigure. Prin munca prestată de Zoli și de voluntari, se urmărește oferirea de șanse persoanelor cu dizabilități la o viață mai independentă, mai interactivă și susținerea drepturilor acestora.

Câinele ghid și stăpânul său formează o echipă. Daria Domșa, în calitate de reprezentant, voluntar și beneficiar al Asociației, explică în câteva cuvinte cum Daisy, cățelușa sa, i-a schimbat viața .

,,Complet și cuprinzător, de când Daisy este cu mine, sunt mult mai independentă, am mai mult curaj, mă simt și sunt în siguranță și îmi oferă o stare de bine, bunăstare ”.

Pe lângă câini ghid, Angel Dog predă și câini de terapie. Daria amintește că este totuși o diferență: ,, Câinele ghid este învățat să te ghideze, să ocolească obstacole, să semnaleze anumite pericole precum trepte, zebră și altele. În schimb, câinele de terapie lucrează alături de un terapeut”.

Întrebată dacă recomandă nevăzătorilor să aplice pentru un câine ghid, Daria spune un ferm da. „Oamenii care vor să aplice pentru un câine ghid completează formularul de pe site, iar apoi prin intermediul e-mailului stabilim o oră și o zi la care îi putem contacta. Șansele diferă, într-adevăr. Cei cu prioritate sunt acei nevăzători care se descurcă într-o anumită măsură cu orientarea, în ideea că merg deja singuri cu bastonul, merg la studii sau la muncă”, spuneDaria.

Atunci când un patruped este pregătit în totalitate, persoana este chemată să facă cunoștință. Dacă câinele nu i se potrivește, următoarea persoană de pe listă este anunțată. ,,Putem suna următoarea și următoarea persoană până găsim o potrivire sau poate fi o potrivire de la prima vedere, cum a fost între mine și Daisy. Suntem împreuna din 2016”, mărturisește Daria.

Ea explică că se analizează felul în care reacționează cățelul, modul în care se comportă în preajma persoanei și alte semne care pot fi observate, în special de Zoli, stabilesc dacă este sau nu o potrivire. „Zoli are curajul ăsta ieșit din comun. Pentru a ne da seama dacă un câine este pregătit în totalitate, el se leagă la ochi și parcurge alături de cățel un traseu necunoscut”, povestește ea.

Este important de avut în vedere că un câine ghid, precum oricare alt animal de companie, este o responsabilitate.

„Depinde de fiecare om ce metodă de ajutor dorește, diferența dintre câine și bastonul alb este că animăluțul necesită să depui un efort pentru el. Mulți părinți sunt reticenți și nu doresc un câine ghid din motive, precum părul în casă sau consideră că nu au un copil suficient de responsabil”, afirmă Daria.

La început, există o perioadă de acomodare între câinele ghid și beneficiar. Contează foarte mult și munca în echipă: câine-dresor-beneficiar. El trebuie să învețe să asculte și când dresorul nu este în preajmă, dar și dresorul are nevoie să vadă că modul în care beneficiarul corectează câinele este unul corect și util.

 „Zoli intervine și corectează astfel încât comenzile și corecțiile să fie corecte. În acest mod, evităm să deprindem greșit anumite lucruri care pe viitor pot aduce dificultăți”, spune Daria.

 „Statul nu se implică și nu ne ajută cu nimic. Am depus proiecte la care nu am primit răspuns, chit că termenul este de 30 de zile. Alteori ne-au spus ca pur și simplu nu au fonduri alocate pentru acest tip de activitate ”, explică Daria dezamăgită.

Totodată, ea scoate în evidență costurile ridicate pe care Asociația le acoperă numai din donații, patrupezii fiind apoi repartizați în mod gratuit.

 „Acești câini au nevoie de îngrijire estetic vorbind, dar și de vaccin, vitamine și alte medicamente, mâncare și curățenie. Dacă ai simultan trei câini în dresaj și trebuie să le acorzi fiecăruia cea mai bună îngrijire, îți dai seama că prețurile sunt mai mari”, adaugă Daria.

            Daria recomandă ca atunci când întâlnești un nevăzător alături de câinele său ghid, să nu îi distragi atenția strigandu-l, oferindu-i mâncare și să nu îl mângâi fără acordul stăpânului. În ceea ce privește indicațiile oferite unui nevăzător, nu este util să gesticulezi. Nu faci decât să agiți și să dezorientezi animalul. Când te apropii de un nevăzător alături de patrupedul său, apropie-te pe partea opusă cățelului, ușor, nu brusc.

„Întrebați dacă se descurcă numai în cazul în care este extrem de aglomerat sau viața lor este pusă în pericol. În rest, se descurcă, sunt foarte inteligenți. Daisy atunci când este aglomerat și oamenii se tot bagă în fața ei, încearcă să îi dea la o parte cu botul”, spune Daria zâmbind.

Informații despre donații, voluntariat, aplicarea pentru câine ghid etc., se regăsec pe: http://angeldog.ro/acasa/

Articolul Câinele continuă să fie cel mai bun prieten al omului. Asociația „Angel Dog” Satu Mare formează câinii ghid pentru nevăzători apare prima dată în Jurnal Social.

Autor: Andreea Raluca Coteanu

În copilărie am fost înconjurați de povești și filme animate care ilustrau relația dintre om și cel mai bun prieten al lui, câinele. Daria și Daisy sunt precum acele personaje. Sunt o adevărată lecție de viață, de prietenie. Daria este un om cu nevoi speciale, dar, cu toate acestea, este de neînvins. Alături de patrupedul ei, se implică în diferite asociații cu dorința de a ajuta, studiază la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și își expune cu încredere planurile mărețe pentru viitor.

Daria are 20 de ani și locuiește alături de Daisy într-o comună în apropiere de Timișoara. Ea s-a născut prematur la 24 de săptămâni, cântărea doar 900 de grame. Fără a i se oferi șanse mari la viața, a fost dusă la incubator. Medicii au uitat de protecția pentru ochi. Acum, Daria este nevăzătoare. Privită din exterior, povestea Dariei pare tristă, dar pentru ea fiecare zi este un obstacol depășit cu demnitate.

Daria spune că ea lucrează încă de la vârsta de 15 ani: ,, Făceam voice over pentru reclame la radio, magazine, benzinarii etc. Banii câștigați pe parcursul primului an de muncă i-am strâns și mi-am făcut studioul meu acasă. Acolo mă simt în elementul meu ,, . Acest lucru a motivat-o să aleagă Facultatea de Jurnalism însă nu se mulțumește cu atât, spune: ,,Vreau să fac și o postliceală pe balneofiziokinetoterapie; vreau să dublez desene pentru copii, să mă implic cât mai mult în Asociația „Angel Dog”, să merg în Amsterdam pentru un curs de dresaj câini și intenționez să fac și un master la Cluj în terapie asistată de animale.”

Daria este voluntar în Asociația AMAis și, alături de alți doi prieteni, ține pe picioare Asociația ,,Angel Dog” Satu-Mare.

,, Angel dog a dobândit personalitate juridică în 2009. A început din dorința unor oameni de a ajuta. Statul nu sprijină cu nimic astfel de organizații. Zoli a rămas singur, a lucrat fără fonduri și s-a zbătut mult. Am decis și eu să ajut. Zoli îi dresează, iar eu și Paul îi testăm pe diferite trasee”, explică ea.

Daria consideră că în România termenul de câine ghid nu este cunoscut.

„Din partea Angel Dog se oferă câini ghid gratuit, în străinătate depășesc și prețul de 10.000 de euro”, explică Daria. Ea mărturisește că au fost episoade când șoferii de autobuz au lovit-o pe Daisy sau alți oameni s-au comportat urât, agresiv: ,, În momentele alea m-am enervat rău. Am spus totul până la cainele meu!”

Cum a cunoscut-o pe Daisy

„Eram la un curs de Inițiere în Radio prin 2017. O prietenă avea câine ghid, iar eu l-am luat pentru a mă plimba puțin”, a spus Daria, adăugând că a rămas surprinsă de ușurința cu care a reușit, alături de cățeluș, să coboare scările dificile. Părinții, care au fost martori la eveniment, nu au reacționat la fel: „Părinții mei nu erau de acord. Cu toate astea, prietena mea mi-a făcut legătura cu Zoli. Daisy era încă în perioada de dresaj. De pe 3 iunie până pe 4 septembrie același an, îl sunam mereu pe Zoli să văd ce face Daisy. Când am primit-o a fost un atașament imediat. Ai mei tot nu erau de acord, dar acum au ajuns să mă sune când sunt la facultate doar să mă întrebe ce face Daisy”, povestește Daria amuzată. ,,Părinții copiilor cu dizabilități tind să fie mult mai grijulii decât este necesar. Cu Daisy simt că am libertate mai multă”, explică ea.

„Daisy pentru mine este totul ! Cred că dacă aș fi avut vedere, aș fi pozat-o non stop pe Daisy” se destăinuie Daria. Este conștientă de defectele cățelușei, însă pentru ea este perfectă. Pe blogul ei, Daria a scris mesaje pentru Daisy, scrisori care ilustrează povestea lor minunată: „Pentru unii oameni e greu a înțelege că nu ești un simplu animal de companie care știe câteva comenzi, ci tu, ești ochii mei, ești o prietenă adevărată, ești ca și un copil care are nevoie de afecțiune, ești ce un om nu poate fi, oricât de mult s-ar strădui. Oricât mi-ar fi de greu să jonglez cu lumea asta nu voi renunța la tine niciodată.”( fragment din Scrisoarea pentru Daisy; blogul Dariei ).

Daisy are 4 ani și este Labrador Retriever. Aceștia trăiesc în medie 13 ani. Daria se pregătește de acum psihic, pentru pierderea companionului ei, spunând: ,,Sunt conștientă că o să fiu în depresie, Daisy este cel mai frumos lucru din viața mea.

Daria evită să o scoată pe Daisy în zile cu temperaturi extrem de ridicate sau când plouă, se teme că poate să facă otită. Printre peripețiile lor, una s-a întâmplat chiar într-o zi extrem de călduroasă, când o plimbare nu a fost cea mai strălucită idee: ,, Erau, cred, 40 de grade afară. Am ieșit alături de Daisy, Paul și cățelușul lui ghid la plimbare. Dacă noi vorbeam și nu am dat câinilor alte comenzi, aceștia au continuat să meargă”, istorisește Daria. Când au decis să revină acasă, atât ei cât și cățeii erau obosiți, au observat că se află într-un pustiu, pe un câmp. Dezorientați și panicați, patrupezii și stăpânii lor s-au învârtit mai bine de 40 de minute în cerc. ,,Îi repetam lui Daisy hai acasă, acasă ! Nu aveam semnal la telefoane, nu mergea GPS-ul. Într-un final am ajuns la o cotitură. Cățelul lui Paul voia să meargă într-o direcție, iar Daisy în cealaltă. Am decis să-l urmăm pe el, având mai multă experiență, însă Daisy refuza să vină. Nu am vrut să o oblig, așa că am spus să o urmăm. Unde puteam ajunge mai rău decât eram deja. Spre surprinderea noastră, a avut dreptate, am ajuns acasă. Mi-a demonstrat cât de excepțională este”, spune Daria.

Excepțională este clar și ea, chiar dacă poate nu este conștientă de asta. Printre altele, în timpul liber îi place să se plimbe, obișnuia să facă înot și adoră să citească. Alege cărțile după titlu, dacă acesta este atrăgător. A spus că până acum nu a dat greș, iar atunci când citește, este timpul ei, deci vrea să citească ceva bun. O altă pasiune este gătitul, în mod special prăjituri. A dezvălui proveniența pasiunii sale: „De la mama am această pasiune. Pentru că mă lua mereu cu ea prin bucătărie, am ajuns să mă întreb la un moment dat: eu de ce n-aș încerca?”.

Link către blogul Dariei : https://dariadomsa.wordpress.com/

Articolul Daria și Daisy, o altă poveste despre om și cel mai loial prieten apare prima dată în Jurnal Social.