Dr. Mihai Lungu, în vârstă de 41 de ani, din Câmpulung, este exemplul clar al omului care a ales să meargă mai departe, indiferent de obstacole. El nu a permis ca dizabilitatea să-i definească viața. Este un om pentru care credința, cunoașterea și respectul pentru demnitatea umană au devenit sensul vieții.

La doar 14 ani, un accident – un plonjon în apă – i-a schimbat radical viața, însă nu i-a frânt spiritul. Deși utilizează un scaun rulant, dr. Mihai Lungu este astăzi un exemplu de perseverență, implicare și determinare, un om care și-a construit identitatea dincolo de limitări, prin educație, muncă și implicare civică.

Parcursul său academic este unul de excepție. A absolvit Facultatea de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, cu media 10, continuând cu un masterat în Teologie Sistematică, tot cu media maximă. Ulterior, a obținut titlul de doctor în teologie cu calificativul Magna cum Laude, teza sa având ca temă incluziunea enoriașilor cu dizabilități în comunitățile Bisericii Ortodoxe Române. Acest demers a deschis un subiect puțin explorat în spațiul teologic românesc.

În paralel cu formarea teologică, dr. Mihai Lungu și-a dezvoltat constant pasiunea pentru domeniul IT. A urmat cursuri de specializare, iar de peste opt ani activează într-o companie din industria auto, demonstrând adaptabilitate și competență într-un domeniu tehnic complex. Această experiență profesională i-a consolidat convingerea că incluziunea nu este doar un concept teoretic, ci „un proces care are nevoie de soluții concrete, aplicabile și sustenabile”.

Implicarea sa civică se reflectă și în activitatea Asociației Calea spre Acces, pe care a fondat-o și o conduce. Organizația promovează viața independentă și accesibilitatea pentru toate persoanele cu dizabilități. În acest context, dr. Mihai Lungu este recunoscut ca un specialist în legislația dizabilității și un lider care cunoaște din interior provocările sistemului. După cum afirmă chiar el, „problemele persoanelor cu dizabilități sunt cunoscute la nivel teoretic, dar prea rar sunt înțelese din perspectiva celor care le trăiesc zi de zi”.

Recent, aceste preocupări au fost reunite într-un volum care a deschis o dezbatere necesară în spațiul public și bisericesc: „Incluziunea enoriașilor cu dizabilități fizice în cadrul comunităților Bisericii Ortodoxe Române. Analiză și propuneri”. Cartea a fost lansată la București, în Biserica Sfânta Ecaterina – Paraclis Universitar, în cadrul evenimentelor prilejuite de Adunarea Generală a Federației Filantropia a Bisericii Ortodoxe Române. Autorul subliniază importanța acestui context, explicând că „în public au fost numeroși reprezentanți ai sectorului social-filantropic al Bisericii, oameni care interacționează foarte des cu persoanele cu dizabilități”.

Volumul, rezultat al cercetării doctorale, abordează o temă actuală și necesară. Dr. Mihai Lungu atrage atenția că, deși România dispune de legislație și a semnat convenții internaționale privind drepturile persoanelor cu dizabilități, procesul de incluziune rămâne lent. În viziunea sa, „Biserica Ortodoxă Română a fost, este și va fi un reper moral pentru societate și ar trebui să-și îmbunătățească constant practicile față de enoriașii cu dizabilități fizice”.

Procesul de documentare a adus la lumină numeroase povești de viață. Unele dintre ele sunt profund emoționante, vorbind despre credință, suferință și speranță. „M-au impresionat poveștile de viață din interviuri”, mărturisește autorul, amintind că unii participanți au relatat inclusiv experiențe spirituale intense.

,,Unii intervievați au povestit interacțiunile pe care le-au avut chiar cu Dumnezeu și minuni care s-au petrecut în viața lor. De asemenea, alții au povestit interacțiunile cu preoții, episcopii și cu enoriașii despre problemele cu care s-au confruntat în comunitatea lor. Unii dintre ei au venit și cu soluții pe care le-au propus celor din comunitatea lor pentru a se simți mai bine integrați în comunitate.”

Un capitol important al cărții este dedicat diferenței dintre accesibilitate și incluziune. În urma unui studiu realizat într-un protopopiat, dr. Mihai Lungu a constatat că bisericile sunt doar parțial accesibile, iar unul dintre cele mai grave aspecte este lipsa toaletelor adaptate. „Cel mai negativ aspect al studiului a fost faptul că nici o biserică din eșantion nu avea o toaletă accesibilă enoriașilor cu dizabilități fizice”, subliniază acesta.

Dincolo de infrastructură, autorul insistă asupra dimensiunii umane a incluziunii: „Incluziunea înseamnă participare reală la viața comunității, nu doar prezența la slujbe. Ar trebui ca enoriașii din parohii, împreună cu preotul paroh și preoții slujitori, să fie mai empatici cu enoriașii cu dizabilități și să-i includă în toate activitățile pe care le desfășoară pentru a arăta că acea comunitate parohială este unită.”

Cu ocazia acestui studiu, el subliniază că a creat ,,o metodologie, pe baza normelor naționale și internaționale de accesibilitate, care poate fi folosită pe viitor și de alți cercetători pentru a evalua cât de accesibile fizic sunt bisericile pentru enoriașii cu dizabilități fizice.”

Concluziile analizei indică necesitatea unor măsuri clare și asumate. Printre cele mai importante propuneri se află elaborarea unei strategii multianuale pentru incluziunea enoriașilor cu dizabilități. „Cea mai importantă măsură ar fi elaborarea unei strategii multianuale, implementată de Patriarhia Română”, afirmă dr. Mihai Lungu, subliniind nevoia de coerență și continuitate.

Receptivitatea mediului bisericesc există, însă dificultățile persistă, mai ales din cauza prioritizării resurselor financiare. ,,La lansarea cărții a fost prezent Pr. Ciprian Ioniță, Consilier patriarhal coordonator la Sectorul social-filantropic din Administraţia Patriarhală şi Preşedintele Federației Filantropia și Pr. Laurențiu Lazăr, moderatorul evenimentului, unde s-au prezentat aspecte ale incluziunii enoriașilor cu dizabilități. Cei prezenți în sală au apreciat efortul meu de-a pune în dezbatere această temă și de a găsi soluții pentru ea. Din experiențele mele personale, clericii sunt deschiși la nevoile enoriașilor cu dizabilități, însă unele probleme precum accesul fizic în biserici sau în clădiri administrative ale Bisericii nu sunt rezolvate din cauza resurselor financiare care nu sunt prioritizate și pentru persoanele cu dizabilități”, mărturisește Mihai.

În acest sens, autorul face un apel direct: „Fondurile trebuie prioritizate și pentru persoanele cu dizabilități, pentru a rezolva problema accesibilității mediului fizic”.

În opinia sa, primele trei măsuri realizabile pe termen scurt ar fi: ,,elaborarea strategiei multianuale pentru incluziunea enoriașilor cu dizabilități fizice în comunitățile Bisericii Ortodoxe Române”; ,,organizarea unor conferințe/dezbateri publice pe teme privind incluziunea enoriașilor cu dizabilități în comunitate”, cu implicarea ONG-urilor, instituțiilor publice și liderilor bisericești, pentru a găsi soluții pentru problemele existente privind accesibilitatea, și alocarea unui buget pentru accesibilizarea bisericilor frecventate de pelerini.

Feedbackul primit după lansarea volumului a fost încurajator. Dr. Mihai Lungu spune că a simțit „o mulțumire sufletească”, realizând că demersul său a atins o problemă reală a comunității. Chiar dacă mulți cititori nu au parcurs încă volumul integral, reacțiile au confirmat nevoia unei astfel de dezbateri.

Din perspectiva sa, credința rămâne un factor de echilibru și mobilizare. El subliniază că adevărata credință nu depinde de un spațiu fizic și că se manifestă prin solidaritate, ajutor și respect față de aproapele. În acest sens, credința poate deveni un motor real al schimbării.

„Credința se poartă în suflet și nu ține de un loc anume. Chiar dacă unele biserici nu sunt accesibile enoriașilor cu dizabilități fizice sau de alt tip, credința se poate manifesta oriunde, prin diverse lucruri pe care oamenii le pot face celorlalți semeni. A avea credință în Dumnezeu înseamnă a ajuta aproapele și a-l iubi ca pe tine însuți, așa cum a spus Mântuitorul Iisus Hristos. Așadar, credința este un factor care poate mobiliza oamenii pentru a sprijini incluziunea enoriașilor cu dizabilități în comunitățile lor”, afirmă Mihai.

El le recomandă liderilor religioși să comunice direct cu persoanele cu dizabilități pentru a înțelege problemele cu care se confruntă, nu doar prin studii, statistici sau mass-media. ,,Problemele cu care se confruntă enoriașii cu dizabilități sunt cunoscute la nivel teoretic, însă practic interacțiunea cu aceste persoane este redusă, mai ales cu persoanele cu dizabilități grave care multe dintre ele sunt izolate în propriile locuințe. Liderii bisericești ar trebui să comunice cu aceste persoane să vadă cauzele care duc la izolarea lor”.

Totodată, îi îndeamnă să comunice cu organizațiile neguvernamentale care au ca scop promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități pentru a spori incluziunea acestor persoane.

Privind spre viitor, dr Mihai Lungu își dorește ca acest demers să nu rămână singular.

„Îmi doresc ca problematica incluziunii enoriașilor cu dizabilități să fie dezbătută și de alte persoane. În carte am propus mai multe soluții și mi-ar făcea plăcere să fie puse în practică. Dacă vor fi implementate, se vor rezolva multe dintre problemele cu care se confruntă enoriașii cu dizabilități fizice. Mă voi implica și pe viitor pentru punerea în practică a acestor soluții, prin demersuri susținute la factorii de decizie din cadrul Bisericii Ortodoxe Române și nu numai, inclusiv la instituțiile publice, care au foarte multe probleme de rezolvat în ceea ce privește incluziunea persoanelor cu dizabilități în societate”, mai spune dr. Mihai Lungu.

Articolul Incluziunea enoriașilor cu dizabilități, adusă în prim-plan: demersul dr. Mihai Lungu apare prima dată în Jurnal Social.