Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, 9 noiembrie 2023, Legea care aprobă Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului, prin care cuantumul alocaţiei de stat este indexat anual, din oficiu, cu rata medie a inflaţiei.

Actul normativ promulgat de către şeful statului are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 126/2021 pentru modificarea Legii nr. 61/1993 privind alocația de stat pentru copii, precum și pentru acordarea unei indemnizații compensatorii pentru persoanele cu handicap, prin care s-a stabilit cuantumul alocaţiei de stat pentru copii începând cu drepturile lunii ianuarie 2022.

Ordonanţa prevede indexarea anuală, din oficiu, cu rata medie a inflaţiei, a cuantumului alocaţiei de stat pentru copii, începând cu drepturile lunii ianuarie 2023.

Potrivit actului normativ, măsura a fost luată în contextul majorării preţurilor pentru toate categoriile de bunuri şi servicii.

,,Ținând cont de creșterea inflației și majorarea prețurilor pentru toate categoriile de bunuri și de servicii care conduce la scăderea puterii de cumpărare a veniturilor familiilor cu copii și a persoanelor cu dizabilități, inclusiv a transferurilor sociale, respectiv beneficiile de asistență socială printre care se numără și alocația de stat pentru copii, precum și prestațiile sociale acordate persoanelor cu dizabilități, măsurile menționate sunt necesare și vitale pentru scăderea riscului excluziunii sociale în rândul acestor categorii de beneficiari care însumează 3,6 milioane de copii și aproximativ 825.000 de persoane cu dizabilități”, se arată în nota de fundamentare a ordonanței.

Potrivit legii promulgate, începând cu drepturile lunii ianuarie 2022, alocaţia de stat pentru copii se stabileşte în cuantum de:

a) 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;

b) 243 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, precum şi pentru tinerii peste 18 ani care urmează cursurile liceale sau profesionale;

c) 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

De asemenea, actul normativ modifică alin. (3) al art. 1 din Legea nr. 61/1993, în sensul clarificării modului în care alocaţia de stat pentru copii se poate acorda tinerilor cu dizabilităţi care urmează o formă de învăţământ, dar care nu se încadrează în categoria studiilor liceale sau profesionale, parte dintre aceşti tineri urmând forme de învaţămant speciale, în cele mai multe cazuri la vârsta de 18 ani ei urmând, încă, cursurile învăţământului gimnazial.

„Alocaţia de stat pentru copii se acordă şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, organizate în condiţiile legii, până la terminarea acestora, precum şi tinerilor cu handicap care urmează o formă de învăţământ preuniversitar prevăzută de lege, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani”, se precizează în legea promulgată.

Adulţii cu handicap beneficiază, de asemenea, de o indemnizaţie compensatorie, între 60 şi 350 de lei.

Conform legii, pentru persoanele adulte cu handicap, indemnizaţia compensatorie se acordă după cum urmează:

a) în valoare de 350 lei pentru persoana cu handicap grav;

b) în valoare de 265 lei pentru persoana cu handicap accentuat;

c) în valoare de 60 lei pentru persoana cu handicap mediu.

Pentru copilul cu handicap indemnizaţia compensatorie se acordă după cum urmează:

a) în valoare de 300 lei pentru copilul cu handicap grav;

b) în valoare de 175 lei pentru copilul cu handicap accentuat;

c) în valoare de 60 lei pentru copilul cu handicap mediu.

,,Indemnizația compensatorie se plătește fie persoanei cu handicap, dacă aceasta are capacitate deplină de exercițiu al drepturilor, fie reprezentantului legal al acesteia, stabilit în condițiile legii”, se mai arată în actul normativ.

Articolul Legea prin care cuantumul alocaţiei de stat este indexat anual, din oficiu, cu rata medie a inflaţiei, a fost promulgată apare prima dată în Jurnal Social.

Anual, pe data de 7 septembrie, este marcată Ziua Mondială a Conștientizării Duchenne (World Duchenne Awareness Day), o iniţiativă importantă creată şi coordonată de Organizaţia Mondială Duchenne. Această zi își propune să crească gradul de conștientizare cu privire la distrofia musculară Duchenne( DMD) și Becker (BMD).

Tema aleasă pentru acest an este ,,Femeile şi Duchenne”, femeile fiind în centrul atenţiei campaniei întrucât, printre altele, sunt adesea îngrijitorii primari, pot fi purtătoare cu sau fără simptome ale genei mutante şi au un rol deosebit de important în domeniul Duchenne la nivel mondial, în cercetare şi advocacy. Munca și impactul lor vor fi evidențiate în cadrul Zilei Mondiale a Conștientizării Duchenne.

Miercuri, 7 septembrie 2022, copii cu distrofie musculară Duchenne, familiile acestora și reprezentanți ai Asociației DMD Care și ai Asociației Neurocare vor fi prezenți pentru a doua oară la Palatul Elisabeta, reşedinţa oficială a Familiei Regale a României, prin bunăvoința Majestatii Sale Margareta Custodele Coroanei Romane, pentru a face cunoscută importanța femeilor în comunitatea Duchenne, rolul lor în viața pacienților cu distrofie musculară fiind deosebit, informează Asociația DMD Care.

În plus, Administraţia Prezidenţială continuă demersul început în 2020, alăturându-se, pentru al treilea an consecutiv, campaniei de sensibilizare globală cu privire la boala Duchenne.

În semn de solidaritate cu persoanele diagnosticate cu Boala Duchenne din România şi din întreaga lume, astăzi, 7 septembrie, începând cu ora 20:00. vor fi iluminate în roșu importante obiective din București: Palatul Elisabeta, Palatul Cotroceni, Palatul Victoria, Palatul Parlamentului, Sky Tower, Turnul de Comunicații al Serviciului de Telecomunicații Speciale și fântânile arteziene din Piața Unirii.

Distrofia musculară Duchenne este o afecțiune ereditară rară, caracterizată prin pierderea progresivă a funcției musculare și invaliditate la copii. Ea este cauzată de mutații la nivelul genei distrofinei.

Pierderea distrofinei duce la pierderea funcțiilor motorii, dificultăți de respirație și slăbirea mușchilor inimii. Într-o etapă ulterioară, funcția mușchilor netezi poate fi afectată. În plus, distrofina joacă un rol și în creier. Deși mai sunt multe de învățat despre rolul exact al distrofinei în creier, se observă un procent mai mare de băieți și bărbați cu Duchenne, care au probleme de învățare și comportament, potrivit https://www.worldduchenneday.org/.

Conform sursei citate, a fost selectată data de 7 septembrie (7/9), deoarece ea se referă la cei 79 de exoni ai genei distrofinei, proteina deficitară sau absentă în aceste tipuri de distrofie musculară.

Distrofia musculară Duchenne, cea mai frecventă tulburare genetică letală, diagnosticată în copilărie, afectează aproximativ 1 din 3.500 de copii şi apare aproape în exclusivitate la băieţi. Aproximativ 20.000 de copii se nasc cu DMD la nivel mondial. Până în prezent, nu există în lume tratament pentru această afecțiune.

În cadrul Zilei Mondiale a Conştientizării Duchenne, unul dintre obiectivele principale este de a ajuta la educarea părinţilor şi familiilor copiilor cu această afecţiune. Astfel, aceştia îşi pot îmbunătăţi cunoştinţele despre boală şi se pot asigura că oferă cea mai bună îngrijire posibilă.

Deși Ziua Mondială a Conştientizării Duchenne există doar din 2014, de atunci a avut un impact uriaş şi a ajutat la îmbunătăţirea vieţii a mii de persoane afectate.

Cu prilejul acestei zile, Parent Project România, o asociație de părinți care susține cercetarea și asistența în distrofiile musculare Duchenne și Becker, solicită tuturor părților interesate să li alăture, pentru a crește gradul de conștientizare și a inspira acțiuni pentru îmbunătățirea vieții persoanelor care trăiesc cu distrofinopatii.

,,Există peste 500 de copii și tineri în Romania, și peste 250.000 de oameni în întreaga lume care trăiesc cu distrofie musculară Duchenne și Becker. Pe 7 septembrie, implicăm și educăm toate părțile interesate să adopte strategii eficiente, pentru a îmbunătăți viața persoanelor care trăiesc cu DMD/BMD. Persoanele născute cu Duchenne și Becker au nevoie de îngrijire de la mulți specialiști de-a lungul vieții. Cu standardele actuale de îngrijire, persoanele care trăiesc cu Duchenne pot trăi până la 30 de ani și mai mult”, transmite Parent Project România.

Potrivit sursei citate, poți susține Ziua Mondială de Conștientizare Duchenne, astfel:

• Ajută pe cineva care suferă de această boală (cu câte o oră din timpul tău, din când în când, la o vizită, cu un telefon, cu un ajutor logistic, fizic sau financiar atunci când simți).
• Ajută pe cineva care vrea să ajute pe cineva cu Duchenne (poate pe un tată îngrijorat, o mamă ostenită, o bunică sau un terapeut ce nu îl poate ridica singur pe pacientul său).
• Direcționeaza 3,5% din impozitul pe salariu și/sau din impozitul firmei la care lucrezi.
• Popularizează și tu informații utile despre ei.

Cu ocazia celei de a 6-a ediții a Zilei Internaționale de Conștientizare a maladiei Duchenne, Parent Project România a publicat noul GHID Pentru Diagnosticul și Managementul Duchenne, destinat familiei și celor implicați în asistența complexă a copiilor și tinerilor afectați. Pentru a putea descărca acest ghid, intrați pe site-ul următor: https://www.parentproject.org.ro/9-prima-pagina/96-ghid-pentru-diagnosticul-si-managementul-duchenne.

Articolul 7 septembrie – Ziua Mondială a Conștientizării Duchenne apare prima dată în Jurnal Social.

Guvernul a aprobat, în ședința de miercuri, 15 decembrie 2021, proiectul de OUG pentru modificarea Legii nr. 61/1993 care prevede majorarea alocației de stat pentru copii, precum și acordarea celei de-a 13-a indemnizații pentru persoanele cu dizabilități, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Muncii.

Astfel, alocația de stat pentru copii crește, începând cu 1 ianuarie 2022, la 600 de lei pentru copiii în vârstă de până la 2 ani sau până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap. Totodată, copiii cu handicap beneficiază de această sumă până la împlinirea vârstei de 18 ani.

De asemenea, se majorează la 243 de lei alocația de stat pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani, dar și pentru tinerii de peste 18 ani care urmează cursurile liceale sau profesionale, până la terminarea acestora, inclusiv pentru cei cu handicap care urmează o formă de învățământ preuniversitar prevăzută de lege, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.

Alocația de stat se cumulează cu indemnizația lunară, cu stimulentul lunar sau stimulentul de inserție prevăzute de OUG nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor.

,,Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023, cuantumul alocaţiei de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflaţiei. Rata medie anuală a inflaţiei este indicatorul definitiv cunoscut în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicat de Institutul Naţional de Statistică”, se arată în Nota de Fundamentare a proiectului de OUG aprobat miercuri.

O altă măsură prevăzută de noul act normativ se referă la acordarea, în mod excepțional, a unei indemnizații suplimentare, cea de-a 13-a, pentru persoanele cu dizabilităţi, indiferent de venituri. Indemnizaţia compensatorie se acordă o singură dată, anul viitor, în luna ianuarie, astfel:

– pentru adulții cu dizabilități, indemnizația compensatorie va fi de 350 de lei pentru persoana cu handicap grav, 265 de lei în cazul handicapului accentuat și 60 de lei pentru persoana cu handicap mediu.

– pentru copilul cu handicap, indemnizația compensatorie se ridică la 300 de lei în cazul în care acesta este încadrat cu handicap grav, 175 de lei pentru cel cu handicap accentuat și 60 de lei pentru copilul cu handicap mediu.

Fondurile necesare pentru plata indemnizației compensatorii sunt suportate din bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, prin Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială și agențiile sale teritoriale.

Articolul <strong>Guvernul a aprobat majorarea alocației de stat pentru copii și acordarea celei de-a 13-a indemnizaţii pentru persoanele cu dizabilităţi</strong><strong></strong> apare prima dată în Jurnal Social.

Autor: Elena Năstase

Există conflicte între generații? Părinți versus copii sau copii versus părinți? Mi se va spune că este un subiect perimat, dar m-am gȃndit, totuși, să ȋl supun atenției voastre. De foarte mulți ani, constat cu tristețe că generația tȃnără ȋși manifestă tot mai vehement disprețul și nepăsarea față de persoanele ȋn vȃrstă, pe care le consideră o povară pentru societate.

Ȋn adolescența mea, tinerii erau mai ponderați sau cel puțin așa ȋmi aduc eu aminte. Cel mai des se folosea expresia: ,,pensionarii cu fața la perete”, atunci când eram la cinema și se desfășura o acțiune care implica senzualitate sau amor ȋntr-o fază incipientă, pentru că ȋn acele timpuri nu existau secvențe sexuale, deoarece erau cenzurate.

După Revoluție s-a produs o schimbare radicală, ȋntr-un sens negativ, ȋn comportamentul și ȋn limbajul tinerilor față de generația ȋn vȃrstă și nu numai. De unde acest limbaj licențios și peiorativ la adresa celor mai ȋn vȃrstă? Probabil, din inconștiența vȃrstei, din cauza anturajului prost ales, din dorința de a ieși ȋn evidență sau și dintr-o proastă educație primită acasă.

Dacă părinții, ȋncă din copilărie nu le insuflă respectul, aprecierea și recunoștința față de batrȃnii noștri, atunci, sigur, lucrurile se ȋndreaptă ȋntr-o direcție greșită. Și când te gȃndești că generațiile ȋn vȃrstă de astăzi, dar tinerii de altădată, au creat această moștenire minunată, libertatea, sub toate formele ei, și de care, astăzi, profităm din plin! Există un proverb ȋn popor care circulă de sute de ani, ȋncă de cȃnd exista forma de conducere numită ,,Sfatul bătrȃnilor”, care ne arată cȃt de important este respectul pentru cei care au experiență de viață și ȋnțelepciune cȃștigate ȋn timp, și acest proverb spune: ,,Cine nu are batrȃni să-și cumpere”. Așa mare preț se punea pe caracterul, personalitatea și sfaturile lor!

Din punct de vedere psihologic, vȃrstnicii sunt persoane care pot face față cu ușurință oricărei provocări. Spre deosebire de tineri, bătrȃnii privesc lucrurile cu calm și analizează fiecare decizie pe care urmează să o ia. Putem spune că expresia: ,,Cine nu are bătrȃni să-și cumpere” poate reprezenta și un ȋndemn pentru persoanele tinere să devină suportul de care vȃrstnicii au nevoie.

Din păcate, trăim ȋntr-o societate ȋn care bătrȃnii nu mai sunt modele de viață ale tinerilor. Astăzi societatea apelează la modele promovate de media care, de cele mai multe ori, nu reprezintă niște repere la care să te raportezi. Dar toate acestea nu pot reprezenta o scuză pentru lipsa de respect manifestată fața de bătrȃnii acestei țări, bunicii și străbunicii noștri. Ceea ce se uită este că cei mai mulți vom trece prin acest proces biologic, ȋmbătrȃnirea și, sigur, nu ne dorim să trăim umilința la care sunt supuși după o viață de muncă, prin dispreț și cuvinte jignitoare, prin lipsa unei susțineri financiare care să le asigure bani pentru hrană și medicamente necesare supraviețurii.

Au muncit o viață ȋntreagă să ne crească, să ne asigure dreptul la educație, să ne ofere căldura unei familii și un trai decent. Acești bătrȃni, unii dintre ei fără prea multă școală, ascund adevărate lecții de viață și sunt exemple de inteligență venită din credința ȋn Dumnezeu și dintr-o moștenire ancestrală care, din păcate, s-a pierdut ȋn timp.

Tinerii debusolați, dornici de a accede cȃt mai repede ȋn funcții de conducere pe salarii mari și nemeritate sărind peste etapele necesare formării caracterului și capacității de a gestiona situații critice, nu găsesc rostul implicării persoanelor ȋn vȃrstă ȋn dezvoltarea lor ca persoane responsabile cu un rol important ȋn progesul societății.

Departe de mine de a emite judecăți de valoare, dar trebuie să punctez la generația tânără, generație de sacrificiu, blazarea cu care tratează viața și provocarile ei, capacitatea scăzută de a face față momentelor dificile. Tinerii au pretenții mari de la părinți, de la societate, dar nu vor să se responsabilizeze. Pentru mulți dintre ei școala este doar o posibilitate de a socializa și de a ieși ȋn evidență printr-un comportament extravagant, dar superficial, trăiesc ȋn ignoranță, dar reușesc să compenseze prin supraapreciere și o ȋncredere dusă pȃnă la absurd. Refuză ȋn mod constant orice autoritate, ironizeaza profesorii, creează conflicte cu ușurință și desconsideră sfaturile celor mai ȋn vȃrstă decȃt ei. Se simt ȋngrădiți și condiționați de un sistem care nu ȋi ȋnțelege și nu le oferă mecanismele conforme cu dorințele și pretențiile lor. Se rătăcesc ȋn spațiul acesta socio-politic lipsit de valori, ȋși pierd identitatea, și se refugiază ȋn lumea virtuală, internetul devenind o extensie a vieții lor, un mijloc de evadare din realitatea cruntă ȋn care trăim, fuga de responsabilitate, creearea unei existențe paralele.

Ȋn același timp, nu pot trece cu vederea și exemplele pozitive, tinerii care fac din educație un scop ȋn viață, care ne reprezintă cu succes la concursurile internaționale, tinerii care merg la biserică și pun preț pe dezvoltarea spirituală, care se dedică voluntariatului, dintr-o dorință profundă de a veni ȋn sprijinul celor cu nevoi speciale: bătrȃni, copii părăsiți de părinți, oameni ai străzii și alte categorii defavorizate.

Părinții duc o luptă continuă cu proprii copii, pentru a-i feri să repete greșelile lor. Ȋn timp, mulți dintre ei ajung la concluzia că binele cu forța nu se poate face și că, ei, copiii, trebuie lăsați să facă propriile greșeli, și dacă vor avea capacitatea de a ȋnțelege lecțiile de viață pe care le primesc, atunci le vor transforma ȋn motive de autodepășire și de creare a propriei personalități.

Nu cred că există un tipar după care poate fi educat un copil. Educația trebuie personalizată, dar, sigur există un cod al bunului simț universal valabil, și acesta poate fi o bază solidă ȋn dezvoltarea unui copil și ȋn formarea unui viitor adult matur, responsabil, cu o scară a valorilor bine definită. Se spune că primești ceea ce oferi. Dacă oferi atenție, educație, afecțiune și ȋncredere vei primi asemenea sau, măcar, o parte din ele. Dacă ai o suspiciune despre un lucru neconform cu principiile de educație personală și nu ȋi reproșezi ȋntr-un mod vehement, dimpotrivă ȋi acorzi încredere și șansa de a se ȋndrepta, atunci are toate șansele să o facă.

Procesul complex de educație ȋncepe ȋncă din pȃntecul mamei. Dacă mama este liniștită, iubită și fericită, copilul simte aceste trăiri ale părintelui și crește armonios. Educația unui copil poate fi ȋmpărțită ȋn trei etape bine delimitate:

Etapa ȋntȃi este cea care cuprinde perioada 1-8 ani, când copilului i se fac cunoscute regulile pe care trebuie să le respecte: “nu pune mâna acolo pentru că faci buba”, “trebuie să mănȃnci pentru a crește mare”, “nu strica jucăriile pentru că nu vei mai primi altele” etc.

Etapa a doua cuprinde perioada 8-12 ani și este o etapă a imitațiilor, cȃnd copilul asimilează ceea ce observă ȋn comportamentul părinților, devenind oglinda lor. Este perioada ȋn care copilul ȋși ȋndreaptă atenția către tată, care poate deveni un model pentru el.

Etapa a treia cuprinde perioada 12-18 ani, cȃnd părinții devin inspirație pentru copil.

Se consideră că există șapte mari greșeli pe care parinții le fac ȋn creșterea copiilor. Prima greșeală: protecția exagerată. Copilul devine bebeluș continuu, mama face totul: ȋl ȋmbracă, ȋl ȋncalță, ȋi dă să mănȃnce cu lingurița, deși este destul de mare, ȋncât să se hrănească singur și, astfel, devine un copil răsfățat care nu își dezvoltă abilitățile și care va avea un handicap față de alți copii. Copilul nu se mai luptă, primește totul fără niciun efort și crede că asta este starea de normalitate.

Cea de-a doua greșeală este lipsa iubirii sau nemanifestarea ei ȋntre părinți, conflictele permanente, certurile și limbajul urât nasc traume ȋn sufletele copiilor. Ce se petrece ȋntr-o căsnicie se reflectă ȋn viața copilului. Dincolo de orgoliile personale, relația dintre părinți trebuie prezentată ȋntr-o lumină frumoasă, certurile trebuie să aibă loc dincolo de privirea copilului.

Cea de-a treia greșeală este lipsa credinței parinților, lipsa unor valori morale dobândite prin credință. Copilul trebuie să simtă că apropierea de Dumnezeu ȋi dă putere și ȋncredere ȋn propriile forțe. Mersul la biserică, spovedania și ȋmpărtășitul ȋi dezvoltă iubirea, compasiunea, dorinta de a face bine, calități care se pot transforma ȋn virtuți, asigurȃndu-i o dezvoltare psiho-emoțională armonioasă.

A patra greșeală pe care o fac părinții este folosirea cuvintelor cu energie negativă.

Există o obișnuință a părinților de a-și blestema copiii, de a se jura pe ei și de a-i da necuratului, astfel fiecare cuvânt rostit ajunge ȋn mintea și inima copilului, care ȋși ia energia din aceste cuvinte și devine un receptor cu vibrație negativă care aduce după sine tristețe și frustrări, dar și un emițător de aceeași energie cu vibrație joasă.

Cea de-a cincea greșeală este neimplicarea părinților ȋn viața copiilor din lipsă de timp. Acordă mai mult timp carierei și ȋncearcă să compenseze lipsa lor prin cadouri costisitoare care să ȋi țină ocupați și care să le creeze satisfacție, dar, ȋn același timp, creează și dependență, ceea ce este un lucru extrem de negativ ȋn dezvoltarea unui copil. Părinții trebuie să se implice ȋn nevoile emoționale ale copiilor lor, să le devină prieteni, confidenți. Bonele și bunicii nu pot ȋnlocui dragostea părinților, oricȃt s-ar strădui! Fiecare ȋși are rolul lui ȋn viața unui copil, există o interdependență ȋntre aceștia¸dar nu trebuie să se substituie unul altuia.

A șasea greșeală este neiertarea și pedepsirea exagerată care provoacă răni ȋn inimile copiilor și care duce, uneori, la răzvrătire. Brațele părinților trebuie să fie mereu deschise!

A șaptea și ultima greșeală este cea ȋn care părinții iau decizii ȋn locul copiilor transferȃnd neȋmplinirile lor ȋntr-o povară pe umerii acestora. Și, astfel, se trezesc ȋn situația ȋn care trebuie să ȋmplinească visurile părinților, iar de cele mai multe ori nu se regăsesc ȋn acestea.

Ideal ar fi ca părinții să ȋși susțină copiii să ia propriile hotărȃri, acest lucru fiind un examen al maturității. Deseori, părinții își creionează copilul ideal și, ȋn timp, dacă așteptările lor nu se confirmă, dezamăgirile sunt pe măsură. Da, există persoane adulte depășite de pretențiile și nevoile tinerilor, de tehnologiile avansate, de spiritul lor neliniștit, extravagant și de dorințele lor de a se ȋmbogăți peste noapte, fără a depune niciun efort. Oare știm cu adevărat să vorbim cu copiii noștri? Cu tendințele actuale, timp prelungit ȋn fața calculatorului și lipsa de timp, ne ȋmpiedică să descoperim tulburările de comportament care pot duce la boli grave.

Nu cred că există conflicte majore ȋntre generații, ci doar o lipsă de comunicare, o incapacitate a adulților de a se adapta ȋn universul tinerilor de azi, chiar dacă este lipsit de valori, și o incapacitate de a accepta lipsa unui tipar prestabilit ȋn educația copiilor. Nu putem ȋncadra tinerii ȋntr-un stereotip, dar am constatat o caracteristică generală – oboseala cronică. Unii îți creează impresia că s-au născut gata obosiți și lipsiți de vlagă, iar alții, ȋntr-un procent mai mic, dimpotrivă, suferă de un exces de energie pe care nu știu să o canalizeze ȋntr-o direcție pozitivă. Se dă o luptă continuă ȋntre această fatigabilitate cronică și dorința lor de a fi parte din nebunia generației, pentru că, altfel, riscă să fie excluși din ,,turmă”. Au o percepție deformată asupra realității ȋn care trăiesc.

Da, sunt neȋnțelegeri ȋntre generații și au fost dintotdeauna! Acestea se regăsesc în mentalități diferite, prejudecăți și de-o parte și de cealaltă, neputința de acceptare a schimbărilor radicale ȋn gȃndire. În antiteză, sunt și lucruri care s-au transmis de la o generație la cealaltă și care au aceeași valoare de sine stătătoare, indiferent de schimbările socio-politice, și acestea sunt: credința, omenia, bunătatea, dragostea. Nu putem să le dăm altă conotație ȋn funcție de vremurile pe care le trăim, pot căpăta forme diferite, dar esența este aceeași.

Da, există conflicte între generații, dar nu sunt insurmontabile. Conflicte au existat dintotdeauna și este normal, atȃt timp cât există diferențe de opinii, de educație, de mentalități, de facilități și de principii de cum trebuie trăită viața. Suntem caractere diferite și unice, nu o să ne potrivim niciodată. Fenotipul fiecărui om este diferit și unic. Ne salvează capacitatea de adaptabilitate, de toleranță, dar și disponibilitatea la compromisuri. La generațiile tinere se constată o răzvrătire permanentă ȋmpotriva propriului destin, ȋmpotriva oricărui fel de autoritate, ȋmpotriva unei societăți superficiale care nu oferă șanse egale tuturor membrilor ei.

Se începe revolta împotriva societății. Apare dorința de a schimba lumea şi de a distruge structurile existente. Problemele apar atunci cȃnd nu pun nimic ȋn locul structurilor distruse sau, dimpotrivă, pun anarhie, negarea valorilor existente dovedite și neputința de a crea un sistem al valorilor care să ȋi reprezinte. Din ce ȋn ce mai puțini dintre ei conștientizează cȃt de important este să-și exercite dreptul la educație, au pretenții mari fără a oferi nimic ȋn schimb, atrag atenția, majoritatea dintre ei, prin excese de tot felul: internet, alcool, droguri, jocuri de noroc, violența verbală și fizică, excese care creeează dependențe.

Lipsa unui mediu stabil, a afecțiunii părinților care sunt plecați la muncă ȋn străinătate, creează un dezechilibru psiho-emoțional, care duce, uneori, la deviații de comportament, izolarea lor față de comunitate accentuează un puternic complex de inferioritate, creează depresii și le distruge sentimentul de apartenență. Aceștia duc o luptă permanentă cu ei ȋnșiși, cu dorințele lor utopice și cu neputința de a se adapta ȋntr-un sistem, care, din start, ȋi discriminează.

Disprețul unora față de persoanele ȋn vȃrstă, față de neputința lor fizică și uneori intelectuală, ne fac să credem că uită cu desăvȃrșire că și ei vor ȋmbătrȃni și vor fi ȋn aceeași situație, obligați să suporte consecințele propriilor hotărȃri, fapte și atitudini, dar, posibil, cu un plus de aroganță, din partea generațiilor următoare: fii, nepoți.

Din păcate, proverbul romȃnesc despre care am vorbit mai devreme: ,,Cine nu are batrȃni să-și cumpere”, nu ȋși mai gasește rostul ȋn aceste zile, cȃnd lipsa recunoștinței este pusă la rang de virtute.

Respectul pentru părinți și bunici trebuie să fie o condiție sine qua non a existenței fiecăruia dintre noi, s-au străduit să ne ofere o viață mai bună decȃt au avut-o ei, lipsită de griji. Este ȋn detrimentul nostru să-i desconsiderăm, să ȋi blamăm, să dăm dovadă de un egoism exacerbat și să ȋi socotim vinovați pentru nereușitele noastre, pentru neputința noastră de a ne adapta ȋntr-o societate cu standarde nepotrivite  pentru pretențiile noastre.

Dar, spre bucuria noastră, putem vorbi și despre situații fericite, aflate la polul opus. Sunt și elevi care excelează la ȋnvățătură, olimpici internaționali, dar care sunt și din așa zisele ,,găști”, unde, oricum, nu se regăsesc, sunt izolați și catalogați peiorativ: tocilari și, astfel, devin indezirabili. Important este că, prin acești elevi care fac cinste poporului roman, avem o speranță ȋn ceea ce privește viitorul acestei țări.

Poate, unii părinți, ȋn fuga lor dupa bani, au uitat să ofere copilor lor dragostea și atenția de care aveau nevoie, au uitat să le insufle dragostea fața de Dumnezeu, cu ajutorul căreia puteau dobȃndi celelalte daruri: bunătate, răbdare, toleranță, respect și ȋncredere. Trăim ȋntr-o lume distopică, și acest lucru își pune amprenta asupra atitudinii și comportamentului oamenilor, ȋn general, dar, mai ales, asupra tinerilor care ȋncearcă să facă față unor cerințe compatibile cu normalitatea parinților, dar care nu corespund normalității lor. De multe ori, părinții ȋncearcă să ȋi modeleze după un standard personal, uneori depășit și, astfel, nu le oferă posibilitatea de a-și dezvolta propria personalitate, ȋn limita bunului simț.

Spre deosebire de părinții lor, generațiile tinere din zilele noastre au un univers ȋntreg de posibilități pe care nu știu să le gestioneze ȋn favoarea lor. Vulnerabili la toate tentațiile acestei lumi moderne, se rătăcesc cu ușurință prin labirintul vieții și nu găsesc repere după care să se ghideze.

Există o răzvrătire permanentă ȋmpotriva oricărei forme de autoritate. Mulți dintre ei nu au ȋncredere ȋn propria persoană, nu comunică, se refugiază ȋn lumea virtuală și au un comportament antisocial, creându-și un univers personal, paralel, ȋn care sunt altfel decȃt ȋn realitatea de zi cu zi, unde găsesc ȋnțelegere, apreciere și curaj, fără a fi judecați.

Ar trebui să fie o competiție continuă cu propria lor neputință, cu cei care ȋncearcă să le pună bariere, cu societatea care le pune etichete și care ȋncearcă să ȋi ȋncadreze ȋn niște tipare prestabilite, dar care nu le oferă posibilitatea de a se forma emoțional, psihologic, astfel încȃt să ȋși dezvolte stima de sine care să le ofere ȋncredere și dorință de autodepășire. Stima de sine a copilului este principalul ingredient al succesului!

Chiar dacă, uneori, părinții, bunicii noștri sunt depașiți de situatie, au idei preconcepute, nu se pot adapta la lumea aceasta nebună ȋn care trăim, să nu uităm să ȋi cinstim așa cum se cuvine, să ȋncercam să adaptăm sfaturile lor la nevoile și pretențiile societății prezente, să nu ignorăm experiența lor de viață și să le dăruim iubire necondiționată. De asemenea, cred că părinții trebuie, uneori, să se retragă și să accepte că cea mai bună metodă de a-și ajuta copiii să lupte cu greutățile vieții este să ȋi lase să facă propriile greșeli, pentru că, astfel, ȋși pot ȋnvăță lecțiile de viață. Greșeala este parte din procesul de ȋnvățare. Nu aștepta de la copilul tău să fie ca tine sau cum îți dorești tu să fie. Ajută-l să devină el ȋnsuși!

Părinții merită respectul tinerilor indiferent de situație, numai și pentru faptul că le-au dat viață, iar tinerii trebuie să cȃstige respectul prin muncă, atitudine și comportament responsabil, chiar dacă nu au un sistem de valori bine definit, pentru că societatea le oferă modele superficiale. Omul își formează caracterul ȋnfruntȃnd realitățile vieții, dar unii părinți, dintr-o dorință exagerată de a le oferi copiilor tot ceea ce nu au avut ei ȋn copilărie, nu fac decȃt să le hrănească artificial sentimentul că totul li se cuvine și că nu sunt obligați să facă ceva pentru a merita tot ceeea ce li se oferă ȋn exces și, astfel, se naște sentimentul de autosuficiență. Suntem părinți și avem slăbiciuni, tindem să ȋndeplinim toate capriciile copiilor și acest lucru se dovedește deficitar pe termen lung.

Sunt purtați de brațele părinților pe valurile vieții și, astfel, nu reușesc să se maturizeze, să ȋși asume provocările specifice vȃrstei care să le ofere șansa la o stabilitate psiho-emoțională și financiară. La unii dintre ei, ȋncrederea de sine este direct proporțională cu suma banilor din buzunar. Ȋn spatele unei atitudini arogante și independente se ascunde, de cele mai multe ori, un sentiment al valorii de sine exagerat. Starea de autosuficiență, care blochează procesul de dezvoltare, izolează și taie punțile de comunicare cu ceilalți, reprezintă o barieră autoimpusă ȋn calea dezvoltării personale continue.

Autosuficiența aduce după sine o libertate greșit ȋnțeleasă, libertatea de a crede că poți sfida regulile jocului și, astfel, poți desconsidera oamenii din jurul tău cu o lejeritate dusă la absurd. De asemenea, ȋți poate crea falsa impresie că poți deține adevărul absolut și că părinții pot fi șantajați emoțional și manipulați să ȋți accepte condițiile exagerate.

Educația potolește instinctul. De aici se naște ȋntrebarea: dacă este bine sa mergi pe principiul conform căruia trebuie să fii prietenul copilului tău sau să îți exerciți, uneori coercitiv, ȋn cazuri extreme, calitatea și datoria de părinte care ȋncearcă să ȋși educe copilul ȋn spiritul respectului, al responsabilității și al conștientizării că dacă nu ești ,,bine echipat” și bine ancorat ȋn realitate riști șansa de a reuși în viață?

Copilul, de cele mai multe ori, este oglinda familiei ȋn care crește. După educația pe care o primește, el poate ajunge pentru părinții lui răsplata sau pedeapsa. Defăimarea unui părinte de către celălat, ȋn familiile monoparentale, poate induce comportamente deviante la copii. De asemenea, ȋncercarea de a compensa lipsa unui părinte prin îndeplinirea tuturor capriciilor, se dovedește deficitară pe termen lung.

Studii recente susțin că pedepsirea copiilor nu face decât să dezvolte un comportament negativ, să ȋntrețina furia și o atitudine defensivă. Pedepsele nu educă, indiferent de metoda de coerciție aleasă, ci complică lucrurile, ȋi ȋndepărtează pe copii de părinți.

Psihologul Laura Markham crede că părinții care își pedepsesc copiii izolȃndu-i ȋn camera lor, ȋi fac pe aceștia să creadă că sunt ȋndepărtați și abandonați, lăsați singuri cu temerile și nesiguranțele lor. ,,Această pedeapsă ȋn vogă printre părinții zilelor noastre ar trebui ȋnlocuită cu o perioadă ȋn care părintele să ȋncerce să descopere, alături de copil, problemele din spatele unui anumit tip de comportament”, ne spune psihologul Laura Markham.

Iubirea necondiționată și declarată prin vorbe și gesturi, pe care părinții o arată copilului poate precede orice altă regulă de creștere și educare a copilului. Excluderea pedepselor nu echivalează cu renunțarea la a impune limite copiilor, care ȋnseamnă cu totul altceva. Ei trebuie să conștientizeze că nu totul este permis, că vorbele și faptele nepotrivite au consecințe.

,,Oferă tuturor tinerilor un pachet de ,,limite sănătoase” pe care ei le urăsc, dar care sunt precum brațele invizibile ale unui părinte, te feresc de riscul de a-ți face prea mult rău”, ne sfătuiește Ieromonahul Hrisostom Filipescu ȋn cartea sa: ,,Trăiește frumos, iartă la timp și iubește cu adevărat”.

Limitele se impun prin oferirea constantă de explicații. Copilul trebuie să ȋnțeleagă de ce nu trebuie să facă un anumit lucru. Fiecare interdicție trebuie urmată de o explicație. Cu cȃt ȋnțeleg mai bine de ce li se impun anumite limite, cu atȃt vor fi mai dispuși să le accepte.

Nu cred că există un arhetip al educației, dar cred că cei șapte ani de acasă pot fi un reper la care să ne raportăm și la care să venim cu completări. Ei pot fi hotărȃtori ȋn comportamentul unui viitor adult și pot fi singurul pașaport recunoscut ȋn lume. De asemenea, profesorii pot veni ȋn completarea celor șapte ani de acasă printr-o disciplină specifică ȋnvățămȃntului care să ȋi responsabilizeze și să le dezvolte dorința de explorare și de autodepășire. Dacă au la bază o fundație temeinică, construită pe sfaturile părinților, pe capacitate intelectuală și pe intuiție, copiii de astăzi, adulții de mȃine vor ști cum să gestioneze factorii imprevizibili, să se adapteze la situații critice și să reușească să ia decizii corecte și avantajoase personal, să își asume statutul de persoană adultă și matură.

Este normal să existe și ,,derapaje” specifice fiecărei vȃrste, important este să poată reveni pe linia de plutire. Părinții și copiii trebuie să se găsească ȋntr-o permanentă conexiune care să depășească toate barierele.

Janusz Korczak – pedagog polonez, scriitor, doctor și activist social ne ȋndeamnă astfel: „Iubește-ți copilul în orice ipostază, netalentat, ghinionist, adult. Vorbind cu el, fii fericit fiindcă copilul e o sărbătoare, care încă se desfășoară în viața ta.”

Să nu uităm că părinții ȋși lasă amprenta asupra vieții copiilor lor, și aceasta nu se va șterge niciodată, putând deveni o amintire frumoasă sau, dimpotrivă, un coșmar care ȋi va urmări toată viață. Fiecare copil este un univers diferit și unic. Traumele din copilărie lasă urme, răni care se cicatrizează, dar nu dispar niciodată, înveți să trăiești cu ele. Important este să transformi cicatricile ȋn medalii de aur.

Nu aștepta de la copilul tău să fie ca tine sau cum ȋți dorești tu să fie. Ajută-l să devină el însuși! Ajută-l să ȋnțeleagă ca greșeala este parte din procesul de ȋnvățare. Protecția excesivă a copilului din partea părinților poate duce la formarea unul adult anxios. Creează un cadru cultural și spiritual pentru copilul tău, așază-l pe Dumnezeu ȋn inima lui și, astfel, va fi mai puternic!

Ȋn prezent, se ȋncearcă crearea unei punți de legătură ȋntre generații, prin organizarea de tabere speciale pentru familii, unde primesc consiliere ȋn deprinderea abilităților de gestionare a conflictelor. Tot ȋn aceste tabere ȋnvață să comunice unii cu ceilalți, să găsească un limbaj comun. De asemenea, există ateliere de dezvoltare personală unde ȋși descoperă abilitațile, ȋnvață să ȋși depășească complexele și să se simtă bine ȋn propria piele.

În concluzie, acest articol nu se vrea a fi o prezentare exhaustivă a acestui subiect  controversat, mult discutat, dar mereu de actualitate. Este un subiect ofertant, complex care poate implica multe păreri, divergențe, dar cred că se poate ajunge la un numitor comun care să avantajeze ambele părți implicate: părinții și copiii.

Cum există un cod al bunelor maniere, poate exista și un cod nescris al unei bune educații. Pot exista niște reguli generale care pot fi aplicate tuturor, dar pot exista și reguli care trebuie personalizate fiecărei tipologii de adolescent.

,,Nu vă educați copiii să fie bogați, educați-i să fie fericiți, astfel ȋncȃt ei să vadă valoarea lor și nu prețul lor”, ne spune Papa Francisc, iar îndemnul său poate fi un punct de plecare ȋn educația copiilor.

Educația este ca eleganța, dacă nu o ai, nu te poți preface.

Un lucru este sigur, generația tinerilor de după anul 1990,  numită de către scriitoarea britanică Claire Fox ȋn carte ,,I find it ofenssive“ ( ,,Mă ofensează”), generația ,,Fulgilor de nea”(,,Snowflake Generation”), este ȋn derivă, nu se regăsește ȋn niciun sistem de valori și nu acceptă cu usurință sau, uneori, deloc, regulile prestabilite de societate, refuză ȋn mod constant să facă parte dintr-un tipar, sunt fragili emoțional și nu reușesc, de cele mai multe ori, să își creeze propria identitate, ceea ce ȋi face vulnerabili.

Vulnerabilitatea trezește ȋn ei simțul de conservare exacerbat care ȋi ȋndreaptă către izolare și, astfel, se pierde o parte din generația de viitor a țării! 

Peste toate aceste neajunsuri s-a suprapus perioada pandemiei, o experiență unică pentru fiecare dintre noi, dar trăită diferit de fiecare individ ȋn parte.

Pe de-o parte, tinerii debusolați care sunt obligați să trăiască o perioada lungă de timp ȋn izolare și care acumulează frustrări, furie și dorință de răzvrătire, și, pe de altă parte, tinerii pentru care realitatea virtuală este propriul lor univers și, astfel, această perioadă nu schimbă cu nimic lucrurile, dimpotriva le dă o notă de normalitate.

Furia este o emoție naturală care poate fi educată.

Școala online, izolarea prelungită și restricțiile obligatorii duc la accentuarea analfabetismului funcțional. Lipsa contextelor interpersonale este o piedică ȋn dezvoltarea inteligenței emoționale și relaționale pentru mulți dintre tinerii noștri aflați ȋn perioada de explorare și descoperire personală. Se naște un conflict ȋntre așteptări și realitate. Dacă asistăm pasiv la toate aceste trăiri și reacții ale tinerilor, suntem moral, vinovați.

Visurile și realitatea trăiesc ȋn lumi diferite.

Ȋn ultimul timp, se vorbește tot mai mult despre bullying-ul școlar care afectează tot mai mulți tineri. Adolescenții de astăzi trăiesc ceea ce am trăit, unii dintre noi ȋn copilărie, dar nu la nivel de conștientizare. Ȋn zilele noastre acest fenomen are dimensiuni și urmări greu de gestionat, care lasă urme adȃnci ȋn sufletul și mintea celor implicați, avȃnd modificări periculoase asupra dezvoltării personale.

Ȋn perioada pandemiei acest fenomen s-a mutat și ȋn online, unde mulți tineri ȋși creează o mască socială, unde sunt cine vor ei să fie. Ȋn realitatea de zi cu zi ești cel care poți să fii, fără ȋnchipuiri.

Viața nu este ceea ce ți se ȋntȃmplă, ci felul cum alegi să trăiești.

Articolul Există conflicte între generații? Părinți versus copii sau copii versus părinți? apare prima dată în Jurnal Social.

Creșterea alocațiilor pentru copii, care ar fi trebuit să aibă loc pe 1 iulie 2021, va fi amânată pentru 1 ianuarie 2022, potrivit unei Ordonanțe de urgență, adoptate joi, 24 iunie, de Guvern.

,,Guvernul și-a asumat să susțină creșterea etapizata a alocațiilor, cu 20%, iar în ședința de joi a decis noi cuantumuri din ianuarie 2022 : 486  lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap (de la 427 lei în prezent); 243 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani și 18 ani, precum și pentru tinerii peste 18 ani care urmează cursurile liceale sau profesionale (de la 214 lei în prezent); 486 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani și 18 ani, în cazul copilului cu handicap (de la 427 de lei în prezent)”, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

Potrivit sursei citate, la data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 123/2020, alocația era 156 lei pentru copiii cu vârsta între 2 şi 18 ani și 311 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copii cu handicap.

Ulterior, prin majorarea de la 1 august 2020 , alocațiile au crescut la 185 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani şi 18 ani și 369 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani și copiii cu handicap. Iar de la 1 ianuarie 2021, Guvernul a majorat din nou alocațiile, la 214 lei, pentru copiii între 2 și 18 ani și 427 de lei pentru copiii până în 2 ani și copiii cu handicap.

,,Dincolo de declarațiile populiste, cifrele vorbesc cel mai bine. Acestea sunt cifrele. Regret că în Parlament s-a ratat susținerea fermă a unor angajamente din programul de guvernare și agenda guvernamentală. Știu că se discută despre responsabilitate politică și despre responsabilitate instituțională, dar trebuie ca românii să înțeleagă un lucru: guvernul își respectă angajamentele, iar creșterile succesive ale alocațiilor o dovedesc. Însă venim după o criză economică și de sănătate majoră, pe care nu am depășit-o încă complet. Am obținut cu efortul tuturor românilor o creștere economică bună, pe două trimestre la rând. Avem angajat un program de investiții ca să consolidăm această creștere. Este nevoie de responsabilitate să facem toate aceste lucruri. Și este nevoie ca politicienii să înțeleagă asta și să lase la o parte demagogia și promisiunile nefondate, pentru că nu duc nicăieri”, a declarat ministrul Muncii și Protecției Sociale, Raluca Turcan.

Proiectul de ordonanță de urgență aprobat joi, de Guvern, mai prevede că, începând din anul 2023, cuantumul alocației de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie a inflației. Rata medie anuală a inflației este indicatorul definitiv cunoscut în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicat de Institutul Național de Statistică.

Articolul Creșterea alocațiilor pentru copii a fost amânată pentru 1 ianuarie 2022 apare prima dată în Jurnal Social.

HOSPICE Casa Speranței anunță deschiderea unui serviciu gratuit de îngrijire la domiciliu, în București, pentru copiii care înfruntă un diagnostic rar sau care le amenință viața. Astfel, începând cu luna mai, o echipă interdisciplinară – formată dintr-un medic, asistent medical, asistent social, kinetoterapeut, psiholog, consilier spiritual – va merge la domiciliul copiilor, pentru a oferi, în condiții de siguranță, îngrijire paliativă gratuită atât pentru micii pacienți, dar și pentru familiile lor.

Pentru copiii care se luptă cu un diagnostic incurabil, pandemia nu înseamnă doar boală, înseamnă izolare, depresii, marginalizare, acces dificil la tratamente. Doar în București și în jurul Capitalei, există 5.000 de copii care se confruntă cu o boală rară sau care le limitează viața. Peste 8.000 de membri ai familiilor lor sau îngrijitori se simt copleșiți și au nevoie de sprijin. Peste 10.000 de copii se luptă cu trauma de a-și fi pierdut un părinte.

Un studiu realizat pentru Banca Mondială, cu sprijinul experţilor locali și internaţionali din domeniul paliaţiei, arată că la nivel național există doar 13 echipe de îngrijire la domiciliu care oferă îngrijire medicală, sprijin social și consiliere psiho-emoțională pentru pacienți și familiile lor.

În București, există doar două echipe complete de îngrijire paliativă la domiciliu, formate din medici, asistenți și terapeuți: ambele ale Fundației HOSPICE Casa Speranței, care au grijă gratuit de pacienții cu boli incurabile și de familiile lor acasă, acolo unde vor majoritatea să fie îngrijiți. Nevoia este, însă, uriașă.

Potrivit aceluiași document pentru Banca Mondială, în Capitală ar trebui să existe 47 de echipe mobile de home care, astfel încât toți pacienții care suferă de o boală incurabilă să beneficieze la timp de îngrijire. În cazul copiilor pacienți, situația este dramatică: până acum, în București, nu exista nicio echipă care să ofere îngrijire paliativă la domiciliul copiilor.

,,Trăim de mai bine de un an de zile în vremea pandemiei, a izolării, pierderii și a întrebărilor fără răspuns și, uneori, așa cum se întâmplă și acum, a speranței. La Brașov, funcționa deja o echipă HOSPICE de îngrijire la domiciliu pentru copii. Din cauza resurselor limitate pe care le avem, ca ONG, abia acum am putut redeschide în Capitală acest serviciu care să ofere la domiciliu îngijire paliativă gratuită pentru copiii pacienți și pentru familie (părinți, frați, surori).

Suntem recunoscători celor care ne sprijină, ne susțin și au făcut posibilă redeschiderea echipei, este o rază de speranță în vremurile tulburi pe care le traversăm. Nevoia este însă în continuare uriașă și de foarte multe ori HOSPICE este singura alternativă pe care o au pacienții noștri. Avem mare nevoie de sprijin în continuare pentru a putea ajunge la cât mai mulți pacienți care au nevoie urgentă de noi“, a declarat Mirela Nemțanu, director executiv HOSPICE Casa Speranței.

Îngrijirea paliativă pentru copii și adolescenți înseamnă îngrijire activă și cuprinzătoare, deorece acești copii nu sunt adulți mari și au nevoie de îngrijire specializată, personalizată și adaptată în funcție de nevoile și de diagnosticul lor. Acest lucru este posibil numai cu o abordare multidisciplinară largă care implică familia și toate resursele publice.

Pacienții copii preluați în serviciile de pediatrie ale Fundație HOSPICE Casa Speranței au afecțiuni oncologice progresive sau alte boli non-maligne limitative de viață: boli maligne și boli hematologice grave, insuficiență renală, cardiacă si hepatică, malformații cardiace grave, distrofie musculară progresivă, fibroza chistică, paralizie cerebrală cu imobilizare la pat și alte complicații, boli metabolice degenerative, boli genetice rare cu prognostic limitat de viață.

Deoarece atunci când apare un diagnostic incurabil, întreaga familie are de suferit, vor beneficia în egală măsură de sprijinul fundației și părinții sau frații copiilor pacienți. 

Dr. Maria Rangu, care s-a alăturat echipei HOSPICE de îngijire la domiciliu,  știe prea bine realitatea dură cu care se confruntă un părinte care nu poate să-i ofere tratamentul necesar propriului copil. Ea însăși mamă a unui copil cu o boală rară – sindrom Netherton, un caz la un million – dr. Rangu își propune să își folosească întreaga experiență, profesională și personală,  pentru a aduce speranță și îngrijire chiar acasă, acolo unde copiii, și deopotrivă părinții și frații lor, au cea mai mare nevoie.

,,Viața mi-a dat o lecție prețioasă: pământul râde prin flori rare. Găsesc in home-care modul de acces la o independență a copilului dependent de serviciile medicale“, spune dr. Rangu.

Articolul HOSPICE deschide singura echipă din București care are grijă de copiii cu o boală incurabilă, la ei acasă apare prima dată în Jurnal Social.

După ani de aşteptare, copiii care suferă de boala Batten se întorc acasă. Ei vor începe tratamentul în ţara lor la începutul lunii decembrie, pe 2 decembrie, la Spitalul Obregia, secția Neurologie pediatrică, a anunțat Asociația Asociaţia Rebeca Faith-Hope-Love.

Din cauza birocraţiei, abia dupa șase luni de la punerea pe piaţă, tratamentul a putut fi comandat, iar cei trei copii vor putea continua tratamentul cu Brineură în ţara lor, fără să mai fie supuși la călătorii riscante în această perioadă pandemică.

După trei ani de eforturi intense, Asociaţia Rebeca Faith-Hope-Love a obţinut cea mai mare victorie: subvenţionarea de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a tratamentului pentru copiii cu boala Batten.

,,În urma apelurilor publice, a adreselor oficiale şi a acţiunilor civice întreprinse de asociaţia noastră, în data de 23.04.2020, a fost adoptată o Hotărâre de Guvern prin care s-au introdus în compensare 31 de molecule noi, printre care şi Brineura (cerliponasum alfa). Brineura este singura alternativă terapeutică pentru copiii noștri, care suferă de lipofuscinoza ceroid neuronala tip 2″ se arată într-un comunicat al Asociației Rebeca Faith-Hope-Love

Începând cu 1 iunie 2020, Brineura este inclusă în programul de boli rare al Casei Naţionale de Sănătate, însă achiziţia medicamentului s-a făcut abia la sfârşitul lunii noiembrie.

,,Anul acesta situaţia celor trei pacienţi a fost una incertă punând în pericol tratamentul lor în țările UE (Italia și Germania) din cauza restricţiilor de circulație, România fiind în zona roșie.

Fără tratament, aceşti micuţi nu mai pot merge, riscă să îşi piardă vederea şi vorbirea. Fără tratament sunt condamnaţi la moarte! Pentru un copil cu această boală orice zi fără tratament este fatală”, se mai precizează în comunicat.

Copiii cu boala Batten se nasc fără varianta funcţională a CLN2, gena responsabilă de sinteza proteinelor lizozomale ce distrug lipofuscina. Astfel, lipofuscina se acumulează şi produce leziuni neuronale ireversibile. Simptomele devin vizibile la copii începând cu vârsta de 2 ani, când aceştia încep să aibă manifestări ale unei slabe dezvoltări a sistemului nervos, însoţite frecvent de crize de epilepsie. Orbind şi ajungând să fie complet paralizaţi, copiii mor între 8-12 ani.

Articolul Brineură în România! Copiii cu boala Batten se întorc acasă! apare prima dată în Jurnal Social.

Luni, 16 noiembrie, a avut loc dezbaterea ,,Banii europeni schimbă vieți! Dezvoltarea serviciilor sociale rurale și sprijin pentru copii și vârstnici prin Programul Operațional Incluziune și Demnitate Socială”, transmisă live pe facebook.

Întâlnirea online a deschis cea de-a doua serie de dezbateri publice organizate de Ministerul Fondurilor Europene în procesul de transparentizare a construcției viitoarelor Programe Operaționale 2021-2027. Următoarea temă de dezbatere publică a avut loc vineri și s-a referit la investițiile în modernizarea sistemului de sănătate prin Programul Operațional dedicat și prin Programul Național de Redresare și Reziliență.

„Incluziunea și demnitatea socială au începând din 2021 un Program Operațional dedicat exclusiv, cu o alocare de 4,2 miliarde de euro. Acestei sume generoase i se adaugă cele 433 de milioane de euro deja investiți în zona socială din noiembrie 2019 până acum. Ne propunem ca împreună cu actorii implicați în fiecare domeniu, prin dialog real și public, să construim mecanisme eficiente și funcționale prin care banii europeni să fie investiți, nu doar cheltuiți. Pentru că banii europeni schimbă vieți!”, a declarat Marcel Boloș, ministrul fondurilor europene, cu ocazia inițierii celei de-a doua serii de dezbateri publice la care au participat reprezentanți ai societății civile, ai mediului academic și ai unităților teritorial-administrative.

„Vă mulțumim pentru că ați acceptat provocarea dialogului atât de necesar și pentru contribuțiile de îmbunătățire a sistemului de asistență socială în mediul rural sau pentru dezvoltarea serviciilor de îngrijire pentru persoane vârstnice și copii!”, a adăugat el.

Programul Operațional Incluziune și Demnitate Socială (POIDS) este un program multifond, construit în premieră în România. Obiectivul său îl reprezintă dezvoltarea infrastructurii și serviciilor sociale la nivel național, sprijinind totodată populația afectată de sărăcie sau în risc excluziune socială, în special copiii, persoanele în vârstă și populația rurală.

În cadrul acestui eveniment, s-au adus în discuție câteva priorități, precum Prioritatea 3 pentru comunități rurale fără acces/ cu acces redus la servicii primare. Printre măsuri se numără:

• Dezvoltarea sistemului de asistență socio-medicală primară în 2000 de comunități marginalizate, care presupune echipe integrate asistenți sociali și tehnicieni (doar 25 din 2861 de UAT-uri rurale au un serviciu de asistență socială licențiat), asistenți medicali comunitari, consilieri școlari, îngrijitori de persoane vârstnice, urmărindu-se dezvoltarea serviciilor și accesul la servicii de îngrijire pentru aceștia la nivel local în mediul rural.
• Intervenții de sprijin pentru UATurile rurale în evaluarea nevoilor (d.p.d.v. al serviciilor sociale) și realizarea planurilor de acțiune.
• Înființarea unui call center național dedicat persoanelor vulnerabile.
• Formarea continu[ a asistenților sociali care lucrează deja  în comunitățile rurale.

Măsurile din Prioritatea 4 vizează îmbunătățirea infrastructurii și a serviciilor sociale pentru copiii din mediul rural și din mediul urban de peste 630 de milioane de euro prin:

• Înființarea de centre de zi și acordarea de sprijin material pentru menținerea copiilor în familie.
• Înființarea primelor trei centre din România destinate terapiei și consilierii copiilor cu tulburări de comportament.
• Sprijin acordat tinerilor în proces de dezinstituționalizare (consiliere, orientare, monitorizare, decontare, chirie.
• Acordarea de sprijin pentru îmbunătățirea angajabilității și a autonomiei familiilor monoparentale cu venituri reduse.

Printre măsurile din Prioritatea 5 s-au menționat serviciile de îngrijire la domiciliu pentru persoanele în vârstă. Prin POIDS se vor finanța vouchere pentru achiziția de alimente și masă caldă (cantine) pentru persoanele cele mai defavorizate.

Articolul Dezvoltarea serviciilor sociale rurale și sprijin pentru copii și vârstnici prin Programul Operațional Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027 apare prima dată în Jurnal Social.

Autor: Andreea Raluca Coteanu

Asociația Învingem Autismul este un centru privat, înființat în anul 2009, la inițiativa unui grup de părinți dornici să aibă un loc în care copiii lor să beneficieze de ajutor. Luciana Hăloiu, analist comportamental și coordonator al programelor de intervenție, explică pentru Jurnal Social ce este autismul, cum poate un părinte să-și diagnosticheze micuțul, dar și impactul pandemiei asupra copiilor și asociației.

Sunt anumite particularități prin care se poate identifica autismul, chiar de la vârste fragede. Cel mai simplu, autismul este definit drept o tulburare de dezvoltare. Luciana explică complexitatea lui: „Diagnosticul de autism se aplică copiilor care nu se dezvoltă precum cei neurotipici. De obicei, un copil cu TSA (autismul tipic face parte din Tulburarile Spectrului Autismului) comunică foarte greu sau chiar deloc și se face înțeles prin diferite comportamente. Copiii tipici încep să arate cu degetul de la vârsta de nouă luni, eventual un an și două luni, iar un copil cu TSA nu face asta. El se exprimă, de exemplu, prin crize de plâns sau își trage direct părintele de mână și îl duce în zona de interes. Sunt copii care nu se joacă, fac un fel de manipulare de obiecte și se remarcă prin comportamentele stereotipe. Fie aliniază obiectele sau întorc, de exemplu, jucăriile cu roți și le învârt roțile, fie creează trasee pe care le parcurg fără un scop precis, în mod repetat ”.

Luciana spune că cel mai des părinții trag un semnal de alarmă pe fondul lipsei de interacțiune a copilului, acesta tinde să nu facă contact vizual și nu răspunde când este strigat pe nume. „Felul în care părinții identifică sau nu aceste semne ține foarte mult de istoria personală a fiecăruia și cât de pregătit este să privească obiectiv ”, adaugă Luciana. Totodată, menționează că există două tipuri de părinți. Cei anxioși și hiperprotectori care sunt de mare ajutor, fiindcă în aceste cazuri se întâmplă diagnosticarea timpurie, și cei care nu acceptă diagnosticul, chiar dacă un specialist le atrage atenția. Oricare ar fi situația, Luciana recomandă să se apeleze la specialistul pentru tulburări de dezvoltare, care poate fi psihiatru, neuropsihiatru sau neuropediatru cu specializarea pediatrie.

Asociația și-a deschis centrul, așa cum este în prezent, în jurul anului 2011. Nu din punct de vedere al spațiului, ci din punct de vedere al structurii de lucru. Este un centru de zi în care copiii vin dimineața și pleacă seara, beneficiază de pauzele aferente de masă, joacă și ieșit afară. Se lucrează atât în sesiuni unu la unu, cât și în grup.

„Părinții cred că se va lucra acasă, unu la unu, câțiva ani în mod intensiv, iar apoi copiii vor fi duși la grădinițe și școli. Nu este mereu la fel de simplu. Uneori funcționează, alteori nu! Noi suntem un centru care preluăm fix cazurile de copii nepregătiți pentru integrarea în societate, de aceea mulți dintre beneficiarii noștri sunt copii destul de afectați”, clarifică Luciana.

În centru sunt folosite trei modalități de comunicare: comunicare prin interacțiune verbală; comunicare prin imagini – PECS (Picture Exchange Communication System); comunicare prin semne – Sign language.

„Neajunsul centrului este legat de serviciile pentru copiii mari. Noi ne-am dori un proiect pilot, să închiriem eventual un apartament în care să punem împreună doi, trei adolescenți alături de personalul de specialitate. Astfel încât să învețe să-și facă patul în propria cameră, să șteargă praful, să gătească, și la baie să învețe igienă personală. Ar fi bine dacă am reuși să mutăm activitatea din centrul de zi într-un astfel de centru rezidențial, însă stăm departe de asta momentan, fiindcă nu avem resursele financiare necesare”, spune Luciana.

Un alt neajuns, pe care ea îl evidențiază, este inexistența meseriilor privind acest domeniu: „Meseria de analist comportamental, cea pe care eu o am și o desfășor, nu este recunoscută în România. Toate răspunsurile ministerelor în legătură cu legalizarea acestei profesii sunt nefavorabile nouă, pentru că țara noastră consideră că are deja servicii pentru copiii cu TSA”, comunică Luciana.

Efectul pandemiei a fost resimțit în mod special pe perioada stării de urgență, însă și restricțiile în vigoare aduc cu ele piedici.

„Am fost suspendați până pe 15 iunie, iar după protocoale foarte riguroase ne-am putut reluat activitatea. Am încercat și varianta online, însă din punctul meu de vedere este aberantă, așa că am ajutat mai mult părinții decât copiii. Un copil neurotipic îl mai poți ține în fața monitorului să facă câte o lecție, în cazul copilului cu TSA nu este atât de simplu”, povestește Luciana.

Îi este greu să estimeze gradul în care au fost afectați copiii la nivel psihologic, fiindcă nu se știe cât au conștientizat ei din cele întâmplate. Pe de altă parte, efectele se regăsesc în gradul de readaptare în societate. Copiii cu autism au anxietăți majore când vine vorba de sunete, locuri, mirosuri noi, persoane necunoscute etc. Nefiind expuși acestor stimuli o perioadă, există posibilitatea ca anxietatea lor să se agraveze.

Cel mai des, în comunitate, copiii cu autism sunt confundați cu copiii foarte răsfățați. Luciana povestește: „De multe ori când facem programe de integrare în comunitate, evident apar situații. Fie ne confruntăm cu plâns excesiv, fie agresivitate sau chiar autoagresivitate. În aceste momente aparținătorii lor, părinți sau specialiști, sunt acuzați de diverse lucruri, printre care și abuz. Aceste situații pun foarte multă presiune, și tot ce putem spune românilor care asistă la astfel de șcene este să își vadă de treaba lor și să nu intervină dacă nu o fac spre interesul suprem al copilului”.

Luciana consideră că este o responsabilitate mutuală. Ea spune că însoțitorii ar trebui să poarte asupra lor ecusoane sau cărți de vizită, astfel încât, în cazurile extreme, să poată informa rapid oamenii. Pentru cei care într-adevăr vor să ajute, este suficient să întrebe și apoi să se conformeze răspunsului, nu să acționeze direct.

Aurelia Oroviceanu este fundraiser al asociației. În interviul pentru Jurnal Social adaugă informații despre campaniile desfășurate cu scopul strângerii de fonduri:

„În primul rând, avem o campanie pe Facebook, numită Ștafeta Binelui. Prin intermediul, ei încercăm să strângem fonduri pentru acoperirea costurilor de terapie pentru trei cazuri sociale. Este vorba de copii care provin din familii vulnerabile. Totodată, în luna august am lansat un proiect denumit Copii speciali pentru copii speciali, prin care îi invităm pe micuții talentați să participe la evenimente organizate de noi pentru strângerea de fonduri. În acest fel, ei au devenit ambasadorii copiilor cu autism”, explică Aurelia.

Cel mai recent proiect lansat implică pictarea de sacoșe. Cu ajutorul voluntarilor, sunt croite sacoșe, iar oamenii dornici și talentați le pictează. Ulterior sunt puse la vânzare, iar prețul este la alegerea cumpărătorului.

„Autorul sacoșei cu cele mai multe aprecieri pe Facebook primește o ședință foto profesională. Astfel, încercăm să-i promovăm pe copiii talentați, iar ei ne ajută la rândul lor să obținem fonduri ”, menționează Aurelia.

Articolul Preia ,,Ștafeta Binelui ” în mâinile tale! Schimbă viitorul unui copil cu autism alături de Asociația Învingem Autismul apare prima dată în Jurnal Social.

Cristina Bălan, câștigătoarea emisiunii Vocea României, susține că a fost implicată într-un incident neplăcut, joi, în timp ce se afla într-un parc cu cei doi copii ai ei.

Cristina Bălan a relatat, pe Facebook, că a fost apostrofată și agresată de polițiști locali, dar și de paznicul unui parc, după ce copiii săi cu dizabilități, ambii cu sindrom Down, au dorit să se dea pe tobogan, spațiul respectiv fiind închis.

,,Voi scrie câteva lucruri despre întâmplarea de astăzi din parc, despre ce înseamnă lipsa totală de empatie şi înţelegere, când la mijloc e o situaţie mai dificilă. Sau mai specială. Veniserăm şi noi în parc, după kinetoterapie. Pentru că insistau copiii, pentru că nu ştiam că sunt închise unele puncte de distracţie. Am ajuns în parc, abia deschisesem portiera maşinii că Toma al nostru era deja la jumătatea parcului, l-am strigat, în fine, după nişte insistențe l-am convins să ne aştepte. Ce vreau să zic cu asta, copilul era nerăbdător să ajungă la tobogane. Am observat că primul loc de joacă cu tobogane era închis, aşa că am mers înspre al doilea. Am lăsat copiii să alerge, normal, eram în parc. Până să ajung eu la al doilea loc cu tobogane, ai mei erau deja sus, se bucurau de joacă. Degeaba au pus autorităţile române o bentiţă albă (hahaha) să semnaleze că e închis acolo; copiii nu s-au simţit intimidaţi şi au trecut pe sub râsul lor de bentiţa şi s-au căţărat imediat pe toate cele. Evident că degeaba le explica mami, cu vocea tot mai departe, că e închis, că nu e voie, că una, că alta. De menţionat că mai erau nişte copilaşi în zona aia, aşa că imposibil să-i conving pe ai mei că nu e voie. Adică pentru alţii e, doar pentru ei nu?”, a explicat fosta câștigătoare de la Vocea României.

Cristina Bălan a spus că este un om civizilat, care respectă legea, însă nu a găsit niciun pic de înțelegere din partea polițiștilor locali, deși a încercat să le explice că cei doi copii ai săi sunt bolnavi și nu înțeleg foarte bine toată isteria, provocată de pandemia de coronavirus.

,,Sunt un om care respectă legea, sunt un om civilizat şi care respectă oamenii. Dar ce am întâlnit astăzi în acel parc nu sunt oameni, sunt nişte uniforme incapabile să înţeleagă că insignele lor nu le dau dreptul să se poarte ca nişte roboţi şi că oamenii au situaţii şi situaţii. Imediat ce am fost somata să ies din parc i-am explicat poliţistei că e vorba de doi copii cu sindrom Down şi că e nevoie de răbdare. Mi s-a răspuns că şi ea are copii şi unde mi-e autoritatea de părinte. Poftim??!

Nici pe departe nu a dorit tanti poliţista să mă ajute în vreun fel, ci doar să-şi exercite puterea şi autoritatea. I-am tot explicat că nu am cum să părăsesc locul în două minute, la fel ca ceilalţi copii şi părinţi care mai erau pe acolo. Dar ea dorea să mă mişc rapid, să urc eu după copii, să-i trag cu forţa de pe tobogan, eventual.”, a povestit ea.

Artista susține că i s-a cerut buletinul, însă aceasta nu l-a avut la ea, deoarece ieșirea nu fusese una planificată, moment în care agenții de poliție i-au solicitat să nu părăsească zona, în timp ce copiii trăgeau de ea și țipau, neînțelegând ce se întâmplă.

,,Unul dintre indivizi m-a tot hărţuit, m-a luat de braţ să mă ducă la secţie pentru că nu mă legitimez (adică nu voiam să dau data naşterii, că numele mi l-am spus şi chiar l-am rugat să mă caute pe google, că are toate datele necesare). Acelaşi individ în uniformă îmi tot cerea să stau pe loc pentru a mă legitima (le dădusem şi data naşterii şi pe bunica şi tot), în condiţiile în care începuse să plouă de ceva vreme, iar acum se înteţea. Eu fiind cu doi copii de mână, el trăgea de mine să stau pe loc, eu ţipam la el că duc copiii în maşină. El avea pretenţia să rămân în ploaie, cu doi copii mici, până reuşeşte colegul lui să verifice cine sunt. Mi s-a părut exagerat, în contextul dat. Şi acum mi se pare. Vă daţi seama? Când mă gândesc câţi infractori sunt pe stradă şi îşi râd în barbă, iar noi, cei care mereu respectăm legea, suntem prinşi cu astfel de ,,infracţiuni” şi “contravenţii” grave, şi organele aplica riguros legea pe noi,” a adăugat Cristina Bălan.

La rândul său, soțul Cristinei Bălan a avut o reacție vehementă pe Facebook, în urma conflictului.

,,Vă rog, distribuiți cât mai mult, să vadă o țară întreagă care sunt prioritățile statului român. Nu am cuvinte! Cine va plăti terapiile de recuperare ale copiilor după ce au asistat la asemenea scenă de groază? Cum este posibil un astfel de mercenar să tragă de o mamă cu forța să o ducă la secție. Și asta de ce? Pentru că picii noștri, adevărați infractori, au urcat pe tobogane. Doamne ferește, oameni buni!”, a scris Gabriel Bălan.

Daniela Tontsch, președinta Consiliului Național al Dizabilității din România, a condamnat comportamentul abuziv al polițiștilor și a precizat că va înainte plângere către forurile competente.

,,În calitate de președinte al Consiliului Național al Dizabilității din România, condamn atitudinea abuzivă a reprezentantului poliției locale față de familia Bălan. Cei doi copii cu dizabilități ai soților Bălan au fost traumatizați mai mult de 45 de minute, pentru că în inocența lor au intrat în spațiul de joacă dintr-un parc din București. Voi înainta plângere către toate forurile naționale competente.”

Mai jos puteți viziona întregul incident filmat de soțul Cristinei Bălan.

Articolul Cristina Bălan, câștigătoarea emisiunii Vocea României, agresată de polițiști locali, după ce copiii săi, ambii cu sindrom Down, s-au urcat într-un tobogan apare prima dată în Jurnal Social.