Marți, 12 decembrie 2023, la sediul Bibliotecii Metropolitane din Bucureşti, a avut loc Conferinţa Anuală a Drepturilor Omului, eveniment organizat de Institutul Român pentru Drepturile Omului (IRDO), în parteneriat cu Biblioteca Metropolitană şi Primăria Municipiului Bucureşti.

Celebrarea Zilei Internaționale a Drepturilor Omului coincide, în acest an, cu aniversarea a 75 de ani de la adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului, unul dintre cele mai inovatoare angajamente internaţionale. Acest document emblematic în istoria drepturilor omului consfințește drepturile inalienabile la care este îndreptățită oricare ființă umană, indiferent de rasă, culoare, religie, sex, limbă, opinie politică sau de altă natură, origine socială, proprietate, naștere sau alt statut.

Proclamată în data de 10 decembrie 1948 în cadrul Adunării Generale a ONU de la Paris, Declarația stabilește, pentru prima dată, că drepturile fundamentale ale omului trebuie protejate în mod universal. Ca standard comun de realizare pentru toate popoarele și toate națiunile, Declarația Universală a Drepturilor Omului este un model global pentru legile și politicile internaționale, naționale și locale și, totodată, o piatră de temelie a Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă, document în care se recunoaște în mod explicit că se bazează pe principiile Declarației în modalitățile de implementare ale dezideratelor sale, printr-o abordare din prisma respectării drepturilor universale și inalienabile ale omului.

În acest moment aniversar, pornind de la tema Zilei Internaţionale a Drepturilor Omului ,,Libertate, Egalitate şi Dreptate pentru toţi”, IRDO a lansat un apel la colaborare interinstituţională şi a evidenţiat, împreună cu partenerii şi colaboratorii săi, importanţa educaţiei pentru drepturile omului, atât pentru dobândirea unei culturi a drepturilor omului, cât şi pentru atingerea obiectivelor dezvoltării durabile ale Agendei 2030 la nivel naţional.

Conferinţa a fost moderată de dna prof.univ.dr. Anişoara Popa, șef sector formare, IRDO. Au luat cuvântul în deschidere dl. dr. Adrian Bulgaru, director executive al IRDO, dna Lucica Dina Muntean, senator, membră a Comisiei pentru drepturile omului, egalitate de şanse, culte şi minorităţi, dna Ramona Mezei, director general al Bibliotecii Metropolitane Bucureşti, dl. prof.univ.dr.emerit Nicolae Voiculescu, Universitatea Titu Maiorescu, director CSUD, membru supleant CA-Agenţia Uniunii Europene pentru Drepturi Fundamentale (FRA), dna Daniela Tontsch, preşedintă a Consiliului Naţional al Dizabilităţii din România. S-a dat citire mesajului transmis de dl Gheorghe-Florin Cârciu, secretar de stat pentru Românii de Pretutindeni.

Participanţii, reprezentanţi ai autorităţilor naţionale, ai societăţii civile, precum şi ai mediului academic, au prezentat realităţile cu care se confruntă în activitatea lor, în conformitate cu mandatele instituţiilor şi organizaţiilor pe care le reprezintă. Au prezentat comunicări: dna Georgeta Stoican, avocat – Asociaţia Femeilor Universitare, dna Ana Maria Iacoviţă, consilier – Departamentul de Dezvoltare Durabilă al Guvernului; dna Cristina Ştefan, profesor la Colegiul Naţional ,,Spiru Haret” din Bucureşti; dna Victoria Bacarin – Asociaţia Femeilor din România-Împreună; dl cercetător drd. Horia Mihai – Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii din Bucureşti; dna psiholog Viorela Togan – Nazarcea Grup. Unitate Protejată Autorizată; dl Mihai Apostol, senior protection associate al UNHCR; dna consilier de integrare Ioana Anghelache – Consiliul Naţional Român pentru Refugiaţi; dna C. Jr. Claudia Crina Balint – Uniunea Democrată Tătară, dna prof.drd. Viviana Maria Bobic – Liceul Teoretic ,,Şerban Cioculescu” din Drobeta Turnu Severin; dna drd. Irina Drăghia – Televiziunea Tele2 Drobeta; dl prof.drd. Gherghinescu Marian; dra Caragioiu Andreea-Daiana, studentă la Facultatea de Drept, Universitatea ,,Nicolae Titulescu” şi dna Daniela Cristina Albu, redactor, coordonatoare a grupului de lucru IRDO pentru drepturile femeilor şi combaterea violenţei.

Conferința a constituit un forum de consultări și schimburi de bune practici privind abordarea implementării obiectivelor Agendei 2030 din prisma drepturilor omului, precum și o celebrare a importanței educației continue în vederea dobândirii unei culturi a drepturilor omului.

Daniela Tontsch, preşedinta Consiliului Naţional al Dizabilităţii din România, a vorbit despre colaborarea frumoasă avută cu IRDO, sublinind că este nevoie de continuitate în ceea ce privește consultarea şi implicarea persoanelor cu dizabilităţi, a reprezentanţilor şi a organizaţiilor lor în toate activitățile din domeniul dizabilității.

,,Încă de la înființare, în anul 2006, Consiliul Național al Dizabilității din România a încheiat parteneriate cu Institutul Român pentru Drepturile Omului. Ne-am bucurat în tot acest timp de acțiunile sale cu caracter științific care vizează cercetări asupra unor aspecte variate ale promovării şi respectării drepturilor omului în România şi în context internaţional; de activitatea sa remarcabilă de organizare de seminarii şi simpozioane cu participare internă şi internaţională, cu implicarea tuturor factorilor guvernamentali şi neguvernamentali cu răspunderi şi preocupări în domeniul drepturilor omului, cu scopul aplicării sau găsirii de noi soluţii pentru o mai bună conştientizare şi respectare a drepturilor omului în România.

Sfera dizabilității s-a regăsit periodic în Revista „Drepturile Omului”, în studii, cercetări și articole cu impact asupra drepturilor și libertăților fundamentale. Reprezentanții IRDO, îndeosebi domnul director Adrian Bulgaru, participă la proiectele și evenimentele noastre și, vă asigur, că niciodată nu au plecat înainte de a se încheia fiecare activitate.

Institutului Român pentru Drepturile Omului este prima instituție din România care a primit, cu șase ani în urmă, în Consiliul General și în Comitetul Director o persoană cu o dizabilitate gravă, dependentă de scaunul rulant, reprezentantă a unei organizații care protejează și promovează drepturile persoanelor cu dizabilități, iar eu sunt această persoană privilegiată.

În prezent, determinăm cu greutate instituțiile statului nu doar să ne consulte, ci să ne și implice în proiecte care vizează viața și drepturile persoanelor cu dizabilități.

Avem nevoie de continuitate în ceea ce privește consultarea şi implicarea persoanelor cu dizabilităţi, a reprezentanţilor şi a organizaţiilor lor în toate programele, proiectele, activitățile din domeniul dizabilității, respectând principiul „Nimic pentru noi, fără noi!” în procesele de luare a deciziilor, în elaborarea de politici, programe, acţiuni şi măsuri”, a declarat Daniela Tontsch.

În cea de a doua parte a conferinţei au fost transmise online mesajele unităţilor de învăţământ partenere ale IRDO: dna prof.dr. Lidia Baroi, Colegiul Naţional ,,Grigore Ghica”, Dorohoi; dl prof. Nelu Onofrei, director al Colegiului Naţional ,,A.T. Laurian”, Botoşani; dna prof. Elena Calistru, director al Colegiului Naţional Iaşi; dna prof. Dorina Frunză – Şcoala Gimnazială ,,Ştefan cel Mare”, Vaslui; dna prof. Mariana Dascălu – Liceul de Artă  ,,Gheorghe Tattarescu”, Focşani; dna prof. Ionica Dragu – Liceul Economic ,,Virgil Madgearu”, Galaţi; dl prof. Ion Nănuţi, preşedinte al Asociaţiei ,,Gheorghe Ţiţeica” şi director al Liceului ,,Şerban Cioculescu”, Drobeta Turnu Severin; dna prof. Carmen Bortiş, director al Şcolii Gimnaziale nr.4, Reşiţa; dna prof. Alina Bratu – Colegiul Naţional ,,I.C.Brătianu”, Haţeg şi dna prof. Adriana Stamate, director adj. al Şcolii Gimnaziale Sfânta Cuvioasa Parascheva, com Smârdan, jud. Galaţi.

Cu acest prilej și în prezența a 450 de participanți, în format fizic și online, au fost comunicate rezultatele campaniei celor 16 zile de activism pentru combaterea violenței și ale campaniei privind promovarea Declarației Universale a Drepturilor Omului: „Libertate, Egalitate și Dreptate pentru toți”.

Cu ocazia conferinţei de anul trecut, IRDO a demarat campania privind promovarea Declaraţiei, iar prin activităţile organizate în cursul acestui an a continuat să promoveze valorile şi drepturile consfinţite prin Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, în speranţa că acestea vor ghida noile generaţii spre un viitor mai bun.

Articolul Conferința Anuală a Drepturilor Omului: 75 de ani de la adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului: „Educația pentru drepturile omului – Demnitate, Libertate și Dreptate pentru toți ” apare prima dată în Jurnal Social.

Nu este pentru prima dată când mă văd nevoit să iau atitudine în favoarea persoanelor cu dizabilități din România. De fiecare dată am încercat să o fac într-un mod cât se poate de echilibrat, încercând chiar să mă detașez de un subiectivism specific fiecăruia dintre noi, mai ales când faci parte din aceeași categorie socială cu cei cărora le susții cauza. Nu este ușor să tinzi către obiectivitate, să încerci să privești de cealaltă parte a baricadei și uneori să admiți că ai greșit sau că pur și simplu nu ai avut dreptate.

Am susținut întotdeauna că dacă din punct de vedere legislativ și instituțional, România a făcut pași înainte după 1989, chiar dacă timizi și de multe ori de suprafață, cea mai mare problemă pe care am avut-o, o avem și o vom avea multă vreme de acum înainte este la nivelul mentalului colectiv, al percepției situației în care se află concret o persoană aflată într-o dificultate generată de starea de sănătate.

Presa din România, care ar fi trebuit să contribuie tocmai la tentativa de educare a fiecărui individ și a societății în ansamblu pe un drum al toleranței pare uneori a trata cu o lejeritate demnă de o cauză mai bună rolul său de formator de opinie.

Ceea ce am simțit zilele trecute citind un articol despre situația persoanelor cu handicap vizual din județul Mehedinți este nu doar un dezgust profund, dar și convingerea că nu suntem deloc pe drumul cel bun în privința respectării demnității acestor oameni. Un link de pe site-ul https://www.gsp.ro/ (extrem de popular și cu recorduri de audiență în mediul online) ne anunța că există un județ în România în care 10% din locuitori au certificat de handicap. Materialul (care se află la adresa https://www.impact.ro/judetul-din-romania-in-care-10-din-locuitori-au-certificate-de-handicap-nu-platesc-impozit-pe-masini-si-nici-pe-cladiri-152660.html?utm_source=GSP+a+doua&utm_medium=website&utm_campaign=fidmee) poartă semnătura lui Nicu Stan și a fost publicat pe data de 19 martie.

Știam încă din lectura titlului că voi avea de-a face cu un material bombastic, scopul lui fiind exclusiv creșterea audienței. Ce am descoperit parcurgându-l, m-a deznădăjduit total. Am lecturat un monument de intoleranță, incompetență garnisit cu destule derapaje gramaticale și logice. Mi-a dat impresia că, în maniera trolilor, autorul incită la ură, la intoleranță și invită autoritățile statului la o atitudine discriminatorie față de persoanele cu handicap vizual.

Probabil că intenția sa a fost de a sublinia că într-o proporție de masă, certificatele de încadrare într-o categorie de persoane care necesită protecție specială au fost obținute ilegal, argumentul fiind acel procentaj de 10% mult mai mare decât în alte județe. Stupoare, însă, link-ul care ar detalia acest statu quo nu are absolut nicio legătură cu subiectul ( https://www.impact.ro/poti-fi-dat-afara-de-la-munca-in-perioada-de-carantina-5-reguli-pe-care-angajatorul-nu-are-voie-sa-le-incalce-35473.html). El nu se referă nicidecum la județul Mehedinți, astfel că orice urmă de credibilitate se șterge din start. Autorul a încercat să treacă în revistă actele doveditoare în baza cărora certificatele au fost obținute, oferind un link din nou fără absolut nicio noimă (https://www.impact.ro/gestul-pe-care-il-face-kaufland-pentru-batrani-si-persoane-cu-dizabilitati-in-aceasta-perioada-cum-le-ajung-alimentele-acasa-29695.html).

Cu așa o documentare am tot dreptul să cred că materialul nu se sprijină pe argumente solide.

Ceea ce este cel mai dureros este lipsa oricărei preocupări pentru folosirea terminologiei exacte, așa cum este ea utilizată în legislație.

Nu am văzut formulări precum „persoane cu handicap vizual” sau măcar „nevăzătoare”. Se știu foarte bine efectele scandalului generat în Liga Campionilor la fotbal în urma folosirii imprudente a adjectivului „negru”, care a căpătat nuanțe rasiste. Următoarea formulare mi se pare cel puțin la fel de gravă și revoltătoare: „În această localitate orbii au carnete de șofer, dar și mașini de lux„. Mă întreb dacă va lua cineva poziție publică în apărarea persoanelor cu acest tip de dizabilitate a căror demnitate a fost terfelită fără pic de rușine. Ca să nu mai vorbim de nepermisa generalizare rezultată din folosirea articolului hotărât : oare orice persoană cu deficiențe de vedere are carnet de conducere și mașină de lux ? Cât despre faptul că autorul oscilează cu o ușurință dezarmantă între „județ” și „localitate”, ce să mai spunem ? În care „această localitate” ? În Mehedinți ? (sic !)

În același ton de imprecizie și diletantism, autorul se arată contrariat de numeroasele „persoane cu dizabilități care muncesc la stat”, dând exemplul „Spitalului din Mehedinți” (a se remarca din nou imprecizia extremă a formulării). Înțeleg perfect ideea : a avea 235 de angajați cu certificate de handicap pare cusut cu ață albă și, sincer, sunt de acord cu autorul. Dar, de aici până la a se arăta deranjat de prezența angajaților cu dizabilități într-o instituție publică, este cale extrem de lungă. Este cumva o asemenea instituție o „fortăreață” de necucerit pentru o persoană cu handicap ?

Beția de cuvinte continuă. Pentru cine nu crede, un scurt exemplu citat dintr-un slujitor al lui Hypocrate, angajat la SJU Drobeta Turnu Severin care a preferat să-și decline identitatea. La întrebarea privind responsabilitatea acordării certificatelor de handicap, domnul doctor a răspuns : „Asta nu trebuie să mă întrebaţi pe mine. Trebuie să întrebaţi pe… persoanele de la Timişoara care au dat diagnosticul. Nu pe mine”. Las la o parte cacofonia sau neanticiparea complementului direct printr-un pronume personal, rezultatul fiind monumentul de agramatism ”Trebuie să întrebați pe persoanele de la Timișoara”, remarc doar aceeași fugă de răspundere a reprezentanților instituțiilor publice românești. Îmi amintesc cu nostalgie îndemnul Regelui Mihai rostit la fiecare sărbătoare : „Aveți încredere în rostul instituțiilor democratice”. M-a urmărit mereu acest îndemn. Numai că, din păcate, oamenii fac instituțiile și de multe ori nu le fac cinste ! (De remarcat că nu generalizez !)

Cel mai mult m-a contrariat, însă, opinia doamnei doctor Elena Bololoi, medic SJU, Drobeta Turnu Severin : „Acum…ce pot să vă spun? Este, totuşi, şi legislaţia locului de muncă. A Medicinei muncii. Nu cred că este actualizată la ce se întâmplă în zilele noastre. Astfel, nu s-a făcut până în prezent analiza locului de muncă, corelat cu acest certificat de handicap”. Interesantă poziție ! De remarcat că doamna doctor nu contestă legalitatea acelor certificate de handicap, ci mai degrabă dreptul legal al posesorilor acestora de a lucra într-o instituție publică. Ceea ce mi se pare cu adevărat revoltător. Dânsa invocă Medicina Muncii, nu însă și Codul Muncii, care interzice discriminarea bazată pe handicap. Ideea de bază a doamnei doctor este excluderea unor persoane în cazul în care, dintr-o analiză, certificatul de handicap nu poate fi „corelat” cu locul de muncă. Incredibil ! Oare doar subsemnatul simte nuanța discriminatorie în acest context ? Dacă nu este așa, mea culpa !

Țin să repet : nimeni nu poate susține acordarea unor drepturi specifice persoanelor cu handicap acelora care nu ar fi îndreptățite să le primească ! Dacă România este stat de drept, ar trebui să poată rezolva astfel de probleme. Evident că nimeni nu poate susține prezența la volan a celor pe care problemele vizuale i-ar împiedica să conducă. Și aici chiar nu este vorba de discriminare, ci de siguranța în trafic și protecția vieților participanților la trafic.

Însă generalizarea, uneori probabil inconștientă, alteori tot probabil rău-voitoare, tinde să acrediteze ideea că omul cu handicap ar face bine să rămână la marginea societății, să nu spere, să nu viseze, să nu aibă viitor.

Consider această atitudine una dintre cele mai agresive și neîntemeiate poziții la adresa persoanelor cu dizabilități. În contextul constrângerilor bugetare actuale, a sugera că risipa vine de la această categorie socială mi se pare incorect și imoral. Se discută de facilitățile pe care le are persoana cu dizabilități angajată în sistemul public deși se știe foarte bine că legislația în vigoare prevede scutirea de impozit, în cazul persoanelor cu dizabilitate gravă și accentuată, chiar și când acestea lucrează pentru un angajator privat sau când desfășoară activități independente. Asocierea între persoanele cu dizabilități și risipa din sistemul bugetar, mi se pare arbitrară și rău intenționată. A pretinde că risipa la stat vine de la angajații cu handicap mă face să cred că am parcurs în zadar mai bine de 30 de ani de eforturi pentru a emancipa această categorie socială, a o pune în valoare și a o trata cu respectul și demnitatea meritate. Chiar și în lupta pentru audiență, trusturile de presă ar trebui să conștientizeze că jurnalismul înseamnă carismă, competență, că este o meserie nobilă, inspiratoare, că are o misiune socială de o importanță covârșitoare. Nu este suficient să așterni idei nefiltrate, de multe ori neverificate din suficiente surse. Se pare că este ușor ca în România să lezezi demnitatea umană fără a te gândi la consecințe. Profesionalizarea slujitorilor condeiului înseamnă conștientizarea rolului lor, abordarea cu moralitate și în cunoștință de cauză a subiectelor alese. Nu este cazul materialului pe care îl invocăm !

Autor: Prof. dr. Liviu Călburean

Despre autor:

Liviu Călburean este profesor în învătământul preuniversitar cu o vechime de 22 de ani, autor de cărți și articole de lingvistică și didactica limbii franceze. A colaborat cu revista „Observator Cultural” semnând articole de atitudine civică între anii 2007-2016.

Articolul Prof. dr. Liviu Călburean: Nu suntem deloc pe drumul cel bun în privința respectării demnității persoanelor cu handicap apare prima dată în Jurnal Social.