Între 25 și 26 noiembrie 2023, în incinta Circului Metropolitan, s-a desfășurat cea de-a XXIII-a ediție a Festivalului Integrării – CONIL Fest,  cel mai mare eveniment dedicat copiilor din România. 

De mai bine de un deceniu, Asociația CONIL a organizat un amplu eveniment cultural artistic ce a avut în prim plan copiii. Un maraton artistic în care peste 1.500 de copii tipici și 800 cu nevoi educaționale speciale s-au succedat în cea mai frumoasă lecție de prietenie, acceptare și toleranță.

Organizat de-a lungul a 23 de ediții, acest festival s-a transformat într-o tradiție îndrăgită de copii, părinți și educatori deopotrivă.

Anul acesta, evenimentul a fost dedicat copiilor uniți în diferențe: România Copiilor – Unirea Diferențelor. În cadrul acestui maraton artistic, orice copil, fie că este tipic sau cu nevoi speciale, a devenit un erou al publicului.

Potrivit organizatorilor, acest festival a găzduit o varietate impresionantă de performanțe artistice, de la dansuri și teatru la muzică și expoziții de artă. Toate acestea au fost prezentate cu pasiune și talent de către copii, demonstrând că fiecare mic artist are ceva special de oferit lumii.

,,Prin intermediul Festivalului Integrării, un mesaj puternic este transmis către societate: «Toți copiii au talent!». Fiecare copil are ceva special de oferit, iar acest eveniment reprezintă un tribut adus diversității și potențialului fiecărui mic participant. Este un loc în care prejudecățile sunt lăsate deoparte, iar talentul și pasiunea copiilor strălucesc mai puternic ca niciodată”, transmit organizatorii.

Anul acesta, festivalul a făcut un pas înainte, prin celebrarea în avans a Zilei Naționale, dar și a Zilei Internaționale a Persoanelor cu Dizabilități, 3 decembrie, sub umbrela conceptului România Copiilor: Unirea Diferențelor.

Acest demers inovator a avut ca scop asigurarea fericirii și bucuriei tuturor copiilor, indiferent dacă aceștia se încadrează în tiparele obișnuite sau sunt atipici. Totodată, a încurajat bucuria și învățarea într-un spirit de unitate și incluziune, promovând valorile esențiale ale societății noastre.

CONIL Fest nu este doar un eveniment artistic sau de divertisment, ci și o lecție de viață. Unul dintre principalele obiective ale acestui festival este promovarea prieteniei și acceptării între copii, indiferent de diferențele lor. Acesta reprezintă un spațiu în care copiii pot învăța să se înțeleagă și să se respecte reciproc, indiferent de background-ul lor, abilitățile sau eventualele lor nevoi speciale.

Cu ocazia celei de-a XXIII-a ediții a Festivalului Integrării, în Arena Circului Metropolitan București au performat 870 de copii și tineri tipici și 670 de copii și tineri cu cerințe educaționale speciale.

,,Numărul mare de instituții implicate, precum asociații, fundații, cluburi de teatru, școli de dans, grădinițe și școli, reflectă diversitatea și amploarea evenimentului. Peste 10.000 de persoane în public demonstrează interesul și sprijinul comunității pentru inițiativa CONIL Fest”, precizează organizatorii.

Adela Hanafi, fondatoarea Asociației și a Școlii Gimnaziale CONIL, spune că a creat acest eveniment, cu scopul de a îmbrățișa diversitatea și de a promova bucuria, de a demonstra că orice copil, tipic sau cu cerințe educaționale speciale, are un talent care merită descoperit, încurajat și promovat.

,,Ca mamă a unui copil cu nevoi speciale, am observat progresul imediat și bucuria copilului meu atunci când o sală întreagă l-a ovaționat și l-a încurajat la prima sa apariție pe scenă. Am decis să creez un eveniment la care TOȚI copiii, tipici sau cu dizabilități, să- și poată demonstra talentul. Pentru că, de-a lungul timpului, am observat că dincolo de orice dizabilitate există o abilitate ce trebuie descoperită, promovată și încurajată. În ultimii ani peste 2.500 de copii, dintre care 800 cu dizabilități performează fantastic la CONIL Fest, Festivalul Integrării”, afirmă Adela Hanafi.

Pe lângă spectacolul oferit de copii în Arena Circului Metropolitan, în Foaier a avut loc și un târg plin de culoare, cu bunătățuri și dulciuri. În cadrul Târgului CONIL Fest, cei prezenți s-au putut bucura de produse hand-made, de dulciurile copilăriei, cărți, obiecte decorative, miere, săpun de casă, lumânări parfumate și alte multe surprize, de la cei 36 de expozanți.

CONIL Fest în cifre per ediție:

• 1500 copii tipici;
• 800 copii cu dizabilități;
• 80 instituții;
• 120 profesori și coordonatori;
• 30 voluntari;
• 5.000 vizitatori;

Sponsor oficial al evenimentului: Carrefour România

Parteneri: Circul Metropolitan București.

Parteneri media: București FM, Agerpres, PR&Arts Communications, PR Wave, Presa în blugi, e-femeia.

Asociația CONIL a fost înființată în anul 2010, din necesitatea de a oferi soluții reale pentru integrarea în masă a copiilor cu nevoi educaționale speciale. În cadrul asociației, au fost înființate grupe de grădiniță și clase de scoală primară pentru integrarea copiilor cu CES, precum și un Centru de Performanță, cu activitati educative gratuite. Asociația CONIL sprijină descoperirea talentelor de orice fel, în orice context, atât la copiii tipici, cât și la copiii cu dizabilități, propunându-și să educe viitoare talente.

De-a lungul anilor, proiectele desfășurate de CONIL au avut un impact semnificativ. Peste 3.000 de copii atipici au beneficiat de programe de educație și terapie specializată, peste 40.000 de copii tipici și cu dizabilități au avut ocazia să urce pe scene celebre ale capitalei în cadrul festivalului CONIL Fest, iar peste 300 de copii cu nevoi speciale au participat la tabere de integrare. De asemenea, peste 1.500 de copii și tineri cu dizabilități au avut acces la cursuri gratuite de weekend, oferindu-le astfel o șansă reală de dezvoltare și integrare.

Mai multe informații despre Asociația CONIL aici: https://conil.ro/

PROIECT SPECIAL – CONIL Fest. Unul dintre cele mai deosebite proiecte ale Asociației CONIL este CONIL Fest, Festivalul Integrării, ajuns la cea de-a XXIII-a ediție. Acest eveniment a fost recunoscut și premiat la Gala Societății Civile, fiind considerat cel mai mare eveniment dedicat copiilor din România. CONIL Fest aduce împreună copii tipici și atipici din întreaga țară, oferindu-le o platformă pentru a-și arăta talentele și abilitățile.

Articolul CONIL Fest: Festivalul Integrării, Ediția a-XXIII-a – România Copiilor. Unirea diferențelor apare prima dată în Jurnal Social.

Dana Mierluț, în vârstă de 27 de ani, din Oradea, este o tânără ambițioasă și optimistă, care nu a permis ca dizabilitatea să-i definească viața. Deși este într-un scaun rulant, ea ne dovedește că nimic nu te poate opri să visezi, să lupți și să învingi. A absolvit Afaceri Internaționale în Limba Engleză la Facultatea de Științe Economice, în cadrul căreia a făcut și un Master in Business Administration. În prezent, este angajată part-time ca Specialist Marketing la Hooymeijer Logistic Solutions, Manager PR la Asociația pentru Dezvoltare Urbană. Totodată, ea deține o Întreprindere Individuală care este unitate protejată și prin care oferă servicii de Content & Copywriting, respectiv Training pe Diversitate și Incluziune.

De asemenea, face voluntariat în mai multe organizații, fiind cel mai mult implicată în Frends (o asociație de tineret, unde coordonează departamentul de proiecte la filiala din Oradea) și în Asociația Deficienților Locomotori Bihor (unde se  ocupă în mare parte de social media).

Dana este o persoană luptătoare și tenace, care și-a transformat dizabilitatea în abilitate pentru a arăta că se poate. Ea mărturisește că dizabilitatea i-a fost un camarad de când se știe, fiind diagnosticată cu atrofie musculară spinală (SMA), o afecțiune neuromusculară progresivă, care avea să-i afecteze mobilitatea.

,,Nu am putut să merg niciodată și știu despre anumite etape doar din poveștile mamei. Practic, este vorba despre o afecțiune genetică – SMA – ce s-a manifestat (sau a fost declanșată) imediat după vaccinul de la șase luni”, afirmă Dana.

Această adaugă că a avut de suferit atât direct din cauza bolii, deoarece i-au fost afectați mușchii și, odată cu trecerea timpului, și-a folosit tot mai puțin brațele, cât și indirect, fiind discriminată în diferite contexte. ,,Deși acum nu mai cred că discriminarea are legătură efectiv cu mine, ci mai degrabă cu cel care o face”, spune Dana.

Deși s-a confruntat cu discriminare și mentalități retrograde, Dana nu a renunțat să creadă în visurile ei, fiind conștientă că doar prin educație poți să-ți schimbi viața. Afirmă că a fost norocoasă din punctul de vedere al accesului la educație.

,,Grădinița și clasele primare le-am făcut într-o școală pentru copii cu nevoi speciale, iar din clasa a 5-a am intrat în regimul de masă. Atunci a fost un mic ,,incident” cu școala la care voiau părinții mei să mă înscrie, directorul punându-i tot felul de întrebări mamei, de ce a ales școala aceea, cu scopul de a o determina să se răzgândească. Prin urmare, ea a cedat și am mers în schimb la o școală generală de cartier, unde, în opinia mea, a fost mult mai bine decât ar fi fost dincolo. La liceu, pot zice că adolescența a lovit mai puternic în vulnerabilitățile mele față de ale celorlalți tineri de vârsta mea. Poate că s-a întâmplat și pentru că înainte fusesem cu învățământ la domiciliu (veneau profesorii acasă, și eu mergeam doar aproximativ 2-3 luni pe an la școală), și dintr-o dată aici mergeam zi de zi. Îmi doream să mă fac una cu peretele, dacă se putea, să nu atrag atenția asupra mea și să fiu «normală»”, povestește Dana.

În ceea ce privește experiența de studentă cu dizabilități, ea spune că a avut parte de o studenție frumoasă, plină de oportunități. ,,În studenție, pe de altă parte, am ieșit din zona de confort cu orice ocazie. Am început să fac mai serios voluntariat și am plecat cu o bursă Erasmus pentru un semestru în Spania. Am descoperit în acest fel că diferențele dintre noi sunt extraordinare”, mai spune Dana.

Foto din arhiva personală

Aceasta susține că, în sistemul de învățământ românesc, s-a confruntat cu sentimente de marginalizare, în care s-a simțit umilită. Spune că, deși au fost destul de puține episoade de-a lungul timpului, unul a marcat-o pentru totdeauna și i-a afectat grav încrederea în sine, când era în clasa a 11-a.

,,Povestea e mai complexă (am vorbit despre ea într-un podcast ce va fi lansat în curând de Asociația Deficienților Locomotori Bihor), dar e suficient să spun că nu voi uita niciodată cuvintele unui profesor către colegii mei: «Dragi copii, voi nu vă comparați cu Dana». Îmi amintesc și acum că am întrebat cu un firicel de voce: «Ce vreți să spuneți cu asta?» și am primit ca răspuns o privire disprețuitoare. Ca să fac haz de necaz, trebuie să recunosc că avea dreptate, doar eu și un singur alt coleg de clasă am luat 10 la bacalaureat la materia respectivă, un an mai târziu.

Mi-aș dori ca nimeni să nu mai treacă prin ceea ce am trecut eu atunci. Și e cu atât mai trist că, având insecuritățile specifice vârstei, chiar credeam că e ceva greșit, defect cu mine. Consider că profesorii ar avea nevoie de terapie sau un modul în care să învețe mai mult decât psihologia de bază, deoarece nu își dau seama cât de mult pot influența evoluția copiilor și tinerilor”, mărturisește Dana.

Totuși, în facultate lucrurile s-au schimbat semnificativ, Dana reușind să găsească echilibru și profesori care i-au dat sentimentul de apartenență și de integrare. ,,La polul opus s-a aflat facultatea. Acolo am simțit cum fiecare profesor trata toți studenții pe picior de egalitate, nicidecum cu superioritate”, adaugă ea.

Întrebată cum este viața unei persoane cu dizabilități locomotorii în România și care sunt problemele cu care se confruntă acestea, Dana a răspuns: ,,Sunt o optimistă incurabilă, motiv pentru care voi spune că viața unei persoane cu dizabilități locomotorii în România este din ce în ce mai bună. Totuși, printre provocările cu care mă confrunt se numără în special accesibilizarea și mentalitatea oamenilor. Înainte de a merge într-un loc nou, trebuie să întreb întotdeauna dacă există scări, rampă sau lift, pentru a putea vedea dacă pot frecventa locația. Cât despre mentalitate, din păcate, de multe ori, oamenii consideră – fără să mă întrebe – că am și deficiențe intelectuale și obișnuiesc să se adreseze mamei atunci când mergem chiar și într-o instituție publică (ea este asistentul meu personal). Asta ca să nu mai menționez faptul că ghișeul este adesea mult prea înalt ca eu să văd persoana de dincolo de el”.

În ceea ce privește accesul la un loc de muncă pentru persoanele cu dizabilități, în societatea noastră, Dana afirmă că începe să fie mai bine pe această latură…, cu accent pe ,,începe”.

,,Mie mi-a fost foarte greu să îmi găsesc un loc de muncă în timpul masterului. Am trimis CV-uri online, am fost la târguri de joburi și nimic. Nici măcar un răspuns nu am primit. Cel mult eram întrebată cu un zâmbet de complezență «Ce știi să faci?». Eram studentă, știam asemenea colegilor mei – teoria. Cu toate acestea, îmi doream nespus să învăț practica. Am vrut să cred că nu era vorba despre discriminare, dar mi s-a confirmat când depusesem CV în aceeași zi cu un amic, iar el fusese sunat pentru interviu. Abilitățile noastre erau destul de similare.

Atunci mi-am descoperit talentul la scris. Acumulasem multă frustrare din cauza lipsei unei șanse egale la angajare și m-am eliberat prin cuvinte pe foaia virtuală. Mi-am făcut apoi un blog și la scurt timp am primit o ofertă de loc de muncă. Sunt patru ani de când activez ca Content și Copywriter, dintre care unul de când am pornit pe drumul meu ca freelancer. Iar pentru că în freelancing proiectele variază (nu s-au aliniat clienții la ușa mea cum îmi imaginam) și mi-am dorit o mică siguranță, în luna august a acestui an am devenit și Specialist Marketing la o companie olandeză ce are sediu în Oradea. Am devenit recent și Manager PR la Asociația pentru Dezvoltare Urbană, unde lucrez pentru proiecte, precum Academia Aris și jobs4all. Între timp, cred în clișeul cu schimbarea lumii, așa încât promovez și diversitatea și incluziunea prin intermediul trainingurilor pentru companii”, explică Dana.

Pe lângă obținerea unui loc de muncă, Dana a subliniat și alte nevoi esențiale ale persoanelor cu dizabilități, precum asistentul personal, accesibilizarea și respectarea legislației.

,,Există riscul să fiu blamată de persoanele cu dizabilități pentru rândurile care urmează, dar mi le asum total. Eu cred că statul ar trebui să dea mai puține pensii de invaliditate și să se implice mai mult în integrarea în muncă. Sigur, avem legi care să ne sprijine, însă rareori sunt cu adevărat respectate sau înțelese. Avem nevoie inclusiv de sesiuni de consultanță în care să ni se explice tuturor părților implicate drepturile și obligațiile”, afirmă aceasta.

Din dorința de a-și ajuta semenii și de a-și depăși limite, Dana face voluntariat în multe proiecte, este trainer și blogger, fiind implicată în multe activități sociale. Pe lângă scris, ea spune că iubește cititul, călătoriile, serialele fantastice, filmele de dragoste și, cel mai mult, oamenii.

,,Sunt hiperactivă, multitasker și iubesc oamenii. Vreau din tot sufletul să las lumea cu un strop mai bună decât am găsit-o. Deci, cumva îmi vine natural. Și poate, ca să fiu sinceră până la capăt, mi s-a spus de prea multe ori că nu pot face lucrul X sau Y și mi-am dorit să(-mi) demonstrez că nu e tocmai așa”, mai afirmă Dana.

Ea spune că a participat recent la cursurile Academiei Aris (destinate persoanelor cu dizabilități), unde a predat content și copywriting, fiind o provocare interesantă.

,,Academia Aris este un fel de școală ce își propune să pregătească persoanele cu dizabilități pentru piața muncii, oferindu-le cursuri în urma cărora să obțină diverse abilități. Este un proiect foarte special pentru mine. Nu am întâlnit până acum atâtea persoane cu dizAbilități dornice să învețe și să se dezvolte. Trebuie să recunosc că a fost o provocare uriașă să explic totul cât mai clar și cumva vizual, ca să fie un curs accesibil și persoanelor nevăzătoare. Mi-am cerut scuze de nenumărate ori pentru că, fără să-mi dau seama, foloseam expresii de genul «după cum vedeți» și i-am rugat efectiv pe cursanți să-mi spună dacă au anumite nevoi la care nu m-am gândit. M-au impresionat deschiderea, empatia lor și modul în care reușesc să se adapteze.

O parte dintre cursanți au rămas alături de mine într-un program de mentorat prin care îi învăț, pas cu pas, ceea ce fac eu. Este o mare bucurie pentru mine să le văd evoluția și mă uimesc constant cu tot ceea ce sunt capabili să facă. Îmi dau energie să continui tot ce fac și cred că îi așteaptă un viitor remarcabil dacă vor crede în ei”, declară Dana.

Referitor la proiectele ei viitoare, Dana spune că își dorește să pună bazele unei agenții de marketing incluzive, în care să-și găsească locul oamenii ,,diferiți” ce nu pot fi încadrați în anumite tipare.

,,Bineînțeles, aici vor fi mai multe persoane cu dizabilități, și agenția va fi unitate protejată. Cine știe, cu puțin noroc va deveni un trend ce va fi urmat de alte companii, din toate domeniile. De asemenea, vreau să devin o voce puternică ce va susține diversitatea și incluziunea în companii și societate. Va fi un drum lung, dar am încredere că voi întâlni oamenii potriviți și voi reuși să îl parcurg.

La un moment dat, în viitorul nu foarte îndepărtat, sper să fondez și o asociație care să susțină financiar (și nu numai) copiii cu dizabilități care nu au acces la educație sau posibilitatea de a-și urma pasiunile. Acestea sunt o parte dintre visurile mele, și cred cu tărie că vor mai fi și multe altele”, mai spune Dana.

Această susține că ceea ce o motivează să meargă mai departe sunt micile schimbări pe care le vede zi de zi și nevoia pe care o sesizează în jurul ei. ,,Eu personal am nevoie să mă simt utilă și am realizat în timp că nu este suficient să vrem mai mult, trebuie să și luăm atitudine pentru ca lucrurile să se întâmple”.

Dana consideră că, pentru ca lucrurile să se schimbe în societatea noastră, e nevoie ,,să ne iubim mai mult și să judecăm mai puțin. Să fim acolo unii pentru alții și să privim dincolo de aparențe”.

,,Credeți în forțele proprii, dar nu ezitați să cereți și să oferiți ajutor. Împreună suntem mai puternici și reușim să schimbăm lumea!”, mai transmite ea.

Articolul Dana Mierluț: Să ne iubim mai mult și să judecăm mai puțin. Să fim acolo unii pentru alții și să privim dincolo de aparențe apare prima dată în Jurnal Social.

Autor: Ema Bragadireanu

Într-o lume caracterizată de diversitate și schimbare rapidă, trebuie să recunoaștem cu tărie importanța asigurării accesului egal la oportunități și servicii pentru toate categoriile de cetățeni. Acest principiu fundamental trebuie să fie valabil pentru toți, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități. De ce este atât de crucial ca aceste persoane să aibă acces la fel ca restul oamenilor? Persoanele cu dizabilități au, ca oricine altcineva, drepturi ale omului fundamentale, printre care se numără dreptul la viață, la libertate și la securitate personală. Ele merită să aibă acces nediscriminatoriu la aceste drepturi și să nu fie excluse din societate din cauza dizabilităților lor.

Provocarile cu care persoanele cu dizabilități se confruntă zilnic:

• Accesibilitatea fizică:

Una dintre cele mai mari provocări este accesibilitatea fizică. Clădiri fără rampe sau lifturi, trotuare înguste și lipsa facilităților adecvate de transport pot face ca deplasarea să devină un adevărat obstacol.

 Soluție: Investiții în infrastructură accesibilă și educarea publicului despre necesitatea acesteia.

• Acces la educație:

Persoanele cu dizabilități se pot confrunta cu dificultăți în accesarea educației de calitate. Școlile și universitățile ar trebui să fie echipate pentru a oferi sprijin specializat și materiale adaptate.

Soluție: Dezvoltarea programelor educaționale inclusive și formarea profesorilor în lucrul cu elevii cu dizabilități.

• Angajare și locuri de muncă:

Găsirea și menținerea unui loc de muncă pot fi provocatoare din cauza discriminării sau a lipsei de accesibilitate la locurile de muncă.

Soluție: Promovarea angajării incluzive și sensibilizarea angajatorilor cu privire la beneficiile de a avea o forță de muncă diversă.

• Accesul la servicii de sănătate și asistență socială:

Uneori, serviciile de sănătate și asistența socială nu sunt suficient de adaptate pentru a satisface nevoile persoanelor cu dizabilități.

Soluție: Dezvoltarea serviciilor specializate și asigurarea unei mai bune instruiri pentru personalul din domeniul sănătății.

• Stigmatizarea și discriminarea socială:

Stigmatizarea și discriminarea pot afecta în mod semnificativ stima de sine și sănătatea mentală a persoanelor cu dizabilități.

Soluție: Promovarea conștientizării și a empatiei în societate și încurajarea relațiilor bazate pe respect și înțelegere.

• Izolare socială:

Din cauza dificultăților în deplasare și a limitărilor sociale, persoanele cu dizabilități pot să se simtă izolate.

Soluție: Sprijinirea inițiativelor sociale și a grupurilor de suport pentru a promova interacțiunea și integrarea socială.

• Dificultăți financiare:

Cheltuielile suplimentare pentru echipamente speciale, tratamentele și asistența personală pot duce la dificultăți financiare.

Soluție: Furnizarea de sprijin financiar și acces la servicii financiare adaptate pentru a ajuta la gestionarea costurilor.

Accesul egal pentru persoanele cu dizabilități nu este doar un drept fundamental, ci și un principiu cheie în construirea unei societăți cu adevărat funcționale și incluzive. Este responsabilitatea noastră să ne asigurăm că toți cetățenii, indiferent de abilități sau dizabilități, pot participa pe deplin la viața socială, economică și culturală a comunității noastre. Este în beneficiul nostru să promovăm drepturile și accesul egal pentru toți, pentru a construi un viitor mai bun și mai incluziv pentru toți membrii societății noastre.

Articolul Lupta zilnică a persoanelor cu dizabilități apare prima dată în Jurnal Social.

Georgeta Crișu, în vârstă de 70 de ani, este nu doar mamă, ci și creatoare de visuri, de proiecte, de campanii. În urmă cu peste 30 de ani, a devenit vocea copiilor cu dizabilități, dar, prin ei, la rându-i, și-a aflat sensul. Cu hotărâre, dârzenie și dragoste, s-a luptat pentru drepturile copiilor cu dizabilități din întreaga țară, iar ceea ce a determinat-o să intre în această luptă a fost chiar fiul ei, diagnosticat cu autism.

Georgeta Crișu, este președintele Asociaţiei Naţionale pentru Copii şi Adulţi cu Autism din România (ANCAAR), prima asociaţie a aparţinătorilor persoanelor cu autism înfiinţată în România. Este de profesie inginer mecanic, însă drumul i s-a schimbat, odată cu viața. Georgeta Crișu deține un master în psihologie și consiliere educațională, fiind pedagog de recuperare, consilier vocațional și formator, toate în autism. ,,Era nevoie și de o atestare, pentru că deranjam prea mult spunând adevăruri unor persoane care aveau o anumită poziție și care considerau că știu totul”, spune ea. Totuși, afirmă că a fost și este în continuare autodidactă.

Conștientă de faptul că oamenii motivați pot să schimbe lumea, Georgeta Crișu, împreună cu alți părinți de copii autiști, au pus bazele ANCAAR. Misiunea asociaţiei este creşterea calităţii vieţii persoanelor cu autism şi a familiilor acestora. Asociaţia are opt filiale în ţară, fiecare filială fiind independentă.

,,Începând din 1983, am făcut parte dintr-un grup de mobilizare al părinților de copii cu autism, grup ce a obținut înființarea claselor de copii cu autism. Mulți ne-am regăsit, în 1990, în asociația ARPEHAM – Asociația Română pentru Persoane cu Handicap Mental. În toamna lui 1990, noi, părinții de autiști, ne-am desprins formând ANCAR – Asociația Națională a Copiilor cu Autism din România, care ulterior a devenit ANCAAR.  Asociația a avut de la început acoperire națională. ANCAAR are filiale în țară, cu autogestionare. Cred că este important să spun că, fiind adepta unității pe dizabilitate, ANCAAR a fost membru fondator al federației INCLUZIUNE, care la rândul ei a fost membru fondator al CNDR. Cunosc în detaliu modul în care a fost constituit CNDR și activitatea sa. La nivelul anilor 2003-2004, a fost lansată o dorință de unire a celor care se ocupau de TSA, un grup de inițiativă la Timișoara, la care am aderat, dar care nu s-a concretizat. Personal, mi-a spus multe acest eșec…”, mărturisește Georgeta Crișu

Georgeta Crișu a înțeles că fiecare eșec este o lecție care ne duce cu un pas mai aproape de succes. Odată ce a aflat diagnosticul copilului ei, a pornit pe un drum pe care nu multă lume îl cunoaște, un drum ce implică luptă, perseverență și sacrificii.

,,Copilul meu s-a născut prematur, după șase săptămâni de spitalizare (eu am stat continuu cu el), am ajuns acasă. Lucrurile au mers foarte bine, ca dezvoltare a lui, până la șase luni jumătate când a contactat o meningită. De unde, cum, nu știm nici azi. Ce știu sigur este că a avut reacție atipică la medicație, ceea ce a împiedicat răspunsul rapid la tratament. A făcut și multe alte complicații. După alte șase săptămâni, am ieșit din spital cu un copil care nu mai avea nimic din dezvoltarea dinainte de boală. Am început recuperarea. Cea fizică părea cea mai gravă. Mergeam la un centru de recuperare, unde așteptând intram în conversație cu alți părinți sau aparținători. După câțiva ani, în una din zile, bunicul unei fetițe (pe care o tot urmăream, pentru că avea comportamente necunoscute pentru mine), se apropie și-mi spune: Doamnă, copilul dumneavoastră este autist! Nu cunoșteam termenul, mi-a explicat ce este, cum a observat, ce anume. Zi de zi ne întâlneam și-mi aducea documente pentru a mă informa. În acel centru erau specialiști formați, prin OMS, pe autism. La unul mergeam și eu pentru recuperarea  intelectuală. Nu a văzut sau nu a vrut să-mi spună, nu știu. Eu m-am îndreptat apoi spre cel mai bun specialist în autism, pe care-l avea România atunci și care făcea lucruri minunate, reale cu tot devotamentul – doamna doctor Rodica Urziceanu. Este omul cu cea mai vastă experiență în acest domeniu. Calitatea nu poate fi contestată. Din acel moment, drumul meu a luat alt curs. Am pornit cu autismul la drum. Am studiat, m-am informat, am urmat cursuri de pregătire făcute de doamna doctor pentru noi, părinții. Am început să creez materiale (nu exista nimic) și am pornit pe drumul cunoașterii studiind și experimentând…”, continuă șirul mărturisirilor Georgeta Crișu.

Georgeta Crișu spune că, pentru ea, viața de părinte de copil cu autism, este un mod de viață, o misiune ce i-a fost încredințată pentru a schimba mentalități și pentru a arăta că se poate, atât timp cât nu renunți. Ea afirmă că provine din Bordești, o zonă mirifică din județul Vrancea, unde se duce, nu așa des cum și-ar dori, să-și încarce bateriile.

,,Pentru mine este un mod de viață. Nu știu cum ar fi altfel și nici nu mă gândesc la asta. Fiecare avem o misiune în viață. Eu am înțeles că aceasta este a mea, și din acest motiv fac tot ce pot să schimb mentalități și să arăt că se poate orice, dacă vrei și nu te lași doborât. Cunosc, probabil, cel mai bine, situația familiilor și greutățile pe care le întâmpină acestea. Sunt multe, cel mai greu este să accepte și să înțeleagă drumul lung ce va urma. Financiar este foarte greu să susții terapii, mai ales că ele trebuie continuate, fără a ști de la început cât și cum. Este dificilă managerierea familiei, și asta duce la rupturi ce afectează, în primul rând, copilul”, povestește Georgeta Crișu.

Interlocutoarea noastră a subliniat faptul pe acest drum anevoios zi de zi sunt provocări, iar ,,cel mai greu este să nu poți găsi suport de specialitate pentru problemele ce pot interveni în viața lor”.

,,Totul este pe ghicite, pe încercări – eșecuri sau reușite. Fără certitudini. Este cumplit să nu poți ști care este suferința copilului tău, pentru că presupunerile nu sunt valabile și nu ai acces liber, necondiționat, la servicii medicale diverse, care ar face ceva lumina. Mentalitățile sunt greu de schimbat. Specialiștii noștri sunt foarte rezistenți la schimbări. Societatea nu este rezilientă. Drumul este anevoios, obstacole la tot pasul”, spune cea care de peste 30 de ani luptă pentru îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu autism.

În ceea ce privește nevoile unui copil cu autism, Georgeta Crișu afirmă că acestea sunt ca ale unui copil neurotipic, cu remarca costurilor suplimentare pentru terapii pe tot parcursul vieții și cu acceptarea acestei situații.

,,Pentru a ajunge să înțelegi nevoile unui copil autist, trebuie să te informezi, să știi la ce să fii atent, cum să-ți cunoști copilul real. Este pasul cel mai greu pentru familii. Odată stabiliți pașii, este important cu cine, unde și cum se pornește. Se practică turneul terapeutic, nefavorabil copilului. Bariere pe traseu sunt multiple, soluții de depășire se găsesc mereu dacă vrei să mergi mai departe”, mai spune ea.

Întrebată cu ce bariere s-a confruntat pentru ca fiul ei să aibă acces la educație, la terapii, Georgeta Crișu a răspuns: ,,Copilul meu este unul neșcolarizat, în accepțiunea socială. A urmat cursuri în una dintre clasele înființate în anii 80. Din păcate, evaluarea se făcea după sistemul educației normale, nu a îndeplinit baremurile, evident din lipsa de flexibilitate a sistemului de învățământ. Terapii a urmat tot timpul, de bază a fost cea făcută de mine, sub îndrumarea doamnei dr. Urziceanu, apoi în centrele unde a activat dumneaei. Am avut în anii 80 și manual după care se făcea terapie comportamentală, valabilă și azi. În timp a participat la toate programele desfășurate de ANCAAR, proiecte de pionierat în tot ce înseamnă terapie pe tot parcursul vieții.”

Un alt subiect abordat a fost lipsa accesului la terapii și a sprijinului acordat de stat pentru familiile din România, cu posibilități modeste de cele mai multe ori, care au în îngrijire copii cu autism.

,,Aici lucrurile sunt complicate. De bază fiecare familie se descurcă cum poate, uneori cu eforturi uriașe. Din acest motiv, cei care nu dispun de fonduri nu fac nimic sau aleargă la diferite ONG-uri care oferă câteva ore de terapie pentru cazuri sociale, evident mult prea puțin pentru adevăratele nevoi. Dacă vorbim de zona rurală, lucrurile sunt mult mai grave, pentru că acolo chiar nu se întâmplă nimic… (…) Statul nu oferă ceea ce au nevoie acești oameni. Lucrurile merg foarte, foarte greu. Nu există interes major, nu se întâmplă lucrurile decât declarativ sau pe hârtie. Avem legi care nu se aplică, blocăm (cu intenție, zic eu) puținele decontări de terapii obținute”, spune Georgeta Crișu.

Având în vedere situația complicată expusă mai sus, Georgeta Crișu a dorit să vină în întâmpinarea familiei și a persoanelor cu Tulburare din Spectrul Autist (TSA), desfășurând în cadrul ANCAAR activități, precum programe de consultanţă şi consiliere a familiilor cu persoane cu TSA, coordonarea  şi implementarea  programelor  de terapie pentru toate categoriile de vârstă, facilitarea creşterii abilităţilor de socializare, de comunicare şi de viaţă independentă, prin organizarea de ateliere de terapie ocupaţională şi tabere terapeutice, sesiuni de dezvoltare personală, atât pentru persoane din Spectrul Autist, cât și pentru aparținătorii acestora, cursuri și formări pregătite pe baza experienței în domeniu.

Un program ce merită amintit este proiectul RESPIRO, proiect elaborat de ANCAAR în 2012-2014 și demarat începând cu 2015, un pionerat absolut, pentru fundamentarea bazei independenței persoanei cu TSA.

Potrivit interlocutoarei noastre, proiectul a fost unul generos, care le-a adus prima lor casă, proprietate ANCAAR, casă deschisă tinerilor care urmau să dezvolte spre performanță abilități, pentru a ajunge să profeseze, să-și câștige existența. Rezultatele obținute în acest proiect, aprecierile finanțatorilor, încrederea câștigată de  ,,Farul proiectelor din Europa de est”, așa cum a fost numit de finanțatori proiectul RESPIRO, au fost mediatizate si au condus spre ABIL, următorul proiect susținut de același finanțator. Acest pas fiind unul de continuare al lanțului firesc în drumul spre independența persoanei cu TSA.

,,Am desfășurat și facem în continuare proiecte pentru toate categoriile de beneficiari: copii, adolescenți, tineri și adulți cu TSA și pentru aparținători. Centre de zi, ateliere de preprofesionalizare, ateliere protejate, programe RESPIRO. Creșterea gradului de autonomie este important, și pentru asta avem încă din anul 2000, programe unice de socializare, tabere terapeutice care vizează creșterea rezilienței beneficiarilor și a societății. Cursuri pentru părinți, pentru profesioniști și de calificare pentru persoane cu TSA.

În cadrul Centrului de Practică în Autism, desfășurăm cursuri și sesiuni de interacțiune pentru studenți și masteranzi, pentru a crește nivelul de informare în domeniu TSA, la viitorii profesioniști. De asemenea, desfășurăm conferințe anuale pentru a aduce în fața auditoriului progresele noastre, dar și noile descoperiri în domeniu. Evenimente culturale, modele  de integrare, la ele participând și persoane cu autism, alături de publicul larg. Edităm revista bianuală Hazard Autizm și publicăm cărți, traduceri și altele, scrise de noi, ca rezultat al muncii noastre, al pionieratului reușit în drumul sinuos al autistului în viață. Cred că este necesar să spun aici că atelierele ANCAAR și-au deschis porțile încă din 2013. Proiectul dedicat adolescenților, tinerilor și adulților cu TSA, a fost unul de pionierat. Am pornit și am făcut lucruri, așa cum am crezut, cum ne conduceau abilitățile pe care le aveau beneficiarii. Am văzut cum cresc de la o zi la alta, cum terapia ocupațională ne-a condus la dezvoltarea unor abilități creatoare de produse reale, vizibile. Toate ne-au dat aripi să mergem mai departe, atelierelor de preprofesionalizare le-a urmat cele de testare vocațională și formare profesională. Toate acestea au fost lucruri noi pentru zona autismului”, explică președinta ANCAAR.

Georgeta Crișu a scris, împreună cu Andreea Ognean, mai multe cărți, printre care se numără: ,,Omul din spatele Autismului”, ,,Autismul în ani. Reflexii”, ,,Sistemul de intervenție terapeutică în autism Crișu – Manual de abordare interdisciplinară”, dedicate persoanelor cu TSA și tuturor celor interesați de domeniu, acelora cărora integrarea sociala reprezintă un scop, o realitate.

Printre programele enumerate de Georgeta Crișu este și Programul „Tabăra Terapeutică”, program finanţat şi desfăşurat de ANCAAR în fiecare an, începând din 2002, la munte și la mare, atât vara, cât şi iarna. Acest program țintește să familiarizeze persoana cu TSA cu traiul independent și să sprijine deprinderea abilităților de autonomie personală. Beneficiarii sunt mutați într-un mediu total nou și sunt ghidați să funcționeze corespunzător. Echipa de intervenție creează oportunități de învățare și de identificare de soluții în situații similare traiului independent.

,,Taberele terapeutice, proiect început încă din 2002, când beneficiari și specialiști, fără aparținători, merg în locații mereu altele, pentru cel puțin 6,7 zile, este cel mai iubit și cel care ne arată clar evoluția beneficiarilor. Din toate aceste tabere rămânem cu amintirea unor experiențe cu totul speciale, cu testarea limitelor beneficiarilor, cu trecerea prin toate formele de relief și toate anotimpurile, cu adaptarea din mers la tot ce ne oferă natura, cu adevărata terapie 3C, făcută în cadru natural…

De asemenea, Unitatea Protejată Ateliere ANCAAR, unde sunt angajate patru persoane cu TSA, produce obiecte de o deosebită valoare. Din păcate, suntem tot acolo, nu le putem comercializa…, suntem blocați de multitudinea produselor. Tot evenimentele organizate de noi au rămas baza. Trist, dar adevărat!”, spune aceasta.

Fotografiile sunt din arhiva personală a doamnei Georgeta Crișu

Având în vedere că Georgeta Crișu este implicată de atâția ani în mișcarea dizabilității, am dorit să aflăm opinia ei cu privire la evoluția sa personală, cât și a societății civile, precum și a legislației.

,,Ca om, ca dezvoltare personală sunt fără modestie, la un nivel superior… Dacă mă gândesc în urmă, lucrurile se schimbă, mult prea lent, dar pentru mine sunt vizibile. Legislația s-a schimbat și se schimbă sub presiunea europeană. Inițial, am crezut, cu naivitate, că va fi reală schimbarea. Azi constat că doar ce facem noi și alte ONG-uri este real. Bifarea este la ordinea zilei. Au fost și sunt în continuare fonduri multe accesate de instituțiile statului, sub forme din cele mai diverse. Rezultatele nu se văd. Nu vreu să se creadă că generalizez. Există și excepții, dar care întăresc regula. La câte cursuri s-au făcut pe bani europeni ar trebui să nu ne văităm mereu că nu avem oameni pregătiți. Se practică adunarea de diplome de toate specializările. Hârtiile și etichetele nu dau valoare omului. Valoarea este dată de ceea ce face, de rezultatele muncii reale, verificabile. Societatea, în loc să devină tolerantă, rezilientă, dă impresia exact invers. Părinții se înverșunează să impună condiții peste tot: în grădinițe, în școli, în terapia persoanelor cu dizabilități. În aceste condiții, ne mirăm de ce nimic nu funcționează corect”, punctează Georgeta Crișu.

În ceea ce privește condiția persoanelor cu dizabilități, Georgeta Crișu afirmă că persoanele cu dizabilități sunt în continuare marginalizate, prin lipsa acesibilizărilor de care au nevoie. În plus, beneficiile stipulate în legi și convențiile semnate de România nu pot fi în totalitate accesate, iar barierele sunt locale, în ,,grădina noastră”, cum s-ar zice. De asemenea, facilitățile financiare oferite nu asigură un trai decent celor care doar atât au la dispoziție.

Georgeta Crișu consideră că aceste probleme mari în autism legate de asistență, de educație, de tot ce înseamnă partea de spriin pentru persoanele cu autism se vor rezolva atunci când societatea va accepta diversitatea ca normalitate.

,,Se vehiculează foarte mult ideea presiunii ce trebuie pusă pe autorități pentru ca schimbarea să se producă. Din păcate, până când societatea nu este pregătită să accepte diversitatea ca normalitate, lucrurile nu se schimbă. Elementul primordial în pregătirea  societății, să-și dezvolte capacitățile necesare de a face față corect în relația cu persoanele cu TSA, este creșterea  rezilienței. Regândirea sistemului, bazat pe o dinamică instituțională, care să se bazeze pe resursele reale existente, nu cele fabricate, pentru ca orice hotărâre luată și impactul ei asupra individului și comunității să fie unul real”,  susține președinta ANCAAR.

În legătură cu proiectele de viitor, Georgeta Crișu spune: ,,Îmi doresc să pot duce la bun sfârșit și un ultim proiect de suflet, care ar completa lanțul serviciilor de care au nevoie persoanele cu TSA. Sunt la o vârstă la care mă gândesc să rămână lucrurile clare. Tot ce am făcut, din momentul în care am renunțat să mai aștept ceva de la stat, a fost să experimentez ce și cum se pot face lucruri cu ei, până unde se poate merge. Am gândit privind din interior, ca mamă, ca profesionist, ca manager. Dacă misiunea mea în această lume va continua, atunci, cu siguranță, vom realiza și alte proiecte (idei sunt). Trăind cu ei, lăsând creativitatea liberă, totdeauna găsești idei și resurse”.

,,Ca ceilalți să-ți înțeleagă automat punctul de vedere, nu este realist. Să fie de acord cu tine, și mai puțin. Important este să ne dăm voie să gândim”, transmite Georgeta Crișu, în final, cititorilor noștri, dar și autorităților.

Consiliul Național al Dizabilității din România desfășoară proiectul „Criza din Ucraina: Soluții incluzive și recuperare pentru persoanele cu dizabilități, partea a II a”, cu asistență financiară din partea ONG-ului Christian Blind Mission (CBM) și a European Disability Forum (EDF) (Forumului European al Dizabilității).

,,Acest document a fost realizat cu asistența financiară a partenerului finanțator CBM și a European Disability Forum (Forumului European al Dizabilității). Opiniile exprimate aici sunt cele ale Consiliului Național al Dizabilității din România și, prin urmare, nu pot fi considerate în niciun fel ca reflectând opinia oficială a partenerului de finanțare și a European Disability Forum (Forumului European al Dizabilității).”

Articolul Georgeta Crișu: Din păcate, până când societatea nu este pregătită să accepte diversitatea ca normalitate, lucrurile nu se schimbă apare prima dată în Jurnal Social.

Autor: Vlad Andrei Stamate

Agenţia Europeană pentru Cerinţe Speciale şi Educaţie Incluzivă a adus laolaltă, în cadrul proiectului ,,Educația Incluzivă – Acționați!„, șaptezeci şi doi de tineri, cu şi fără cerinţe speciale şi/sau dizabilități, pentru a discuta despre cum educația incluzivă a fost implementată în tiparele lor educaționale. Rezultatele discuției lor au produs exemple bune pentru acțiuni în ce privește educația incluzivă.

Tinerii au exprimat clar nevoia ca ei și familiile lor să fie implicați activ și nevoia de a fi ascultați înainte de a se lua deciziile, ţinându-se cont de nevoile și dorințele lor reale. Tinerii au subliniat că educația incluzivă este o problemă a drepturilor omului și au pus în centrul discuției concepte-cheie, precum normalitatea, toleranța, respectul și cetățenia. De asemenea, aceștia au descris ce înseamnă designul universal pentru ei și de ce sprijinul/mentoratul colegilor, învățarea prin colaborare și programele individualizate au un efect pozitiv asupra educației lor.

S-au discutat patru chestiuni. În primul rând, deplasarea pană la centrele educaționale poate fi o provocare. Folosirea transportului în comun este opțiunea preferată, dar aceasta înseamnă că trebuie adaptat transportul în comun. Transportul special este perceput ca o alternativă numai când nu există nicio altă opțiune. Conform tinerilor, lipsa unui transport convenabil pare să fie un factor, printre altele, împiedicând elevii să frecventeze școala locală.

În al doilea rând, tinerii au raportat că accesul la școli este mai bun acum. Ei și-au exprimat satisfacția clară în ceea ce privește adaptabilitatea și accesibilitatea școlii lor, atât la nivel fizic (prin instalarea de rampe, lifturi și toalete adaptate), cât și atitudinal, respectiv, când școlile și (în principal) colegii de clasă sunt dispuși să ajute în cazuri dificile.

Tinerii elevi au afirmat explicit că vocile lor trebuie luate în considerare în orice luare de decizii în ceea ce îi privește. Pentru a obține o incluziune reală, trebuie întreprinse acțiuni reale, în cooperare cu toate părțile implicate. Profesorii și liderii școlari trebuie să lucreze împreună pentru a asigura incluziunea; colegii de clasă trebuie să se ajute unul pe altul; pregătirea/instruirea profesorilor trebuie să asigure faptul că profesorii știu cum să faciliteze cea mai bună educație pentru toți și să se sprijine unul pe altul; profesorii de sprijin trebuie să ajute și nu să lucreze în locul elevului, și toate părțile trebuie să se concentreze pe rezolvarea situațiilor şi să nu se comporte ca şi cum nu există probleme.

Delegaţii au subliniat că, deşi îşi fac griji pentru detaliile practice,  principalele lor griji se leagă de atitudini şi de învingerea prejudecăţilor. Ei au recunoscut că, în majoritatea cazurilor, profesorii şi elevii sunt toleranţi şi înţeleg dizabilitatea acestora, atâta vreme cât li se oferă timp pentru a înţelege situaţia – excepţiile sunt foarte rare.

Accentul trebuie pus pe creşterea conştientizării dizabilităţii, astfel încât oamenii să fie informaţi despre nevoile şi punctele forte ale persoanelor cu dizabilităţi. Este important să nu generalizăm. Doar pentru că funcţionează ceva pentru o persoană cu dizabilităţi nu înseamnă că toţi elevii cu dizabilităţi sunt la fel.

În final, incluziunea nu se referă numai la persoane cu o dizabilitate ci, de asemenea, la incluziunea persoanelor care provin din diverse medii. Unii tineri participanţi au arătat că au suferit dublă discriminare, prima oară pentru că au o dizabilitate şi a doua oară pentru că proveneau dintr-un grup cultural diferit faţă de colegii lor sau aveau o origine de imigrant.  Recomandările de la Luxemburg au fost prezentate Consiliului Miniştrilor în timpul întâlnirii ,,Educație, Tineret, Cultură și Sport“ din 23 noiembrie 2015 și Comitetului Educației pe 2-3 decembrie 2015, pentru luarea în considerare și ca bază pentru o posibilă acțiune viitoare.

Strategia pentru incluziune şi diversitate a Uniunii Europene

Principiile egalităţii şi ale inclusivităţii sunt parte a valorilor centrale ale Uniunii Europene. În acelaşi timp, societăţile sunt tot mai diverse în multe aspecte, ceea ce duce la o mai mare nevoie de a învăța cum să fie abordată diversitatea şi de a crea societăţi incluzive şi coerente în Europa. Programele Erasmus+ şi ale Corpului European de Solidaritate ale UE  sunt programe-cheie care pot sprijini acest obiectiv.

Programele Uniunii Europene ar trebui să asigure oportunităţi accesibile pentru toți. Totuşi, unele persoane nu pot beneficia în mod egal de aceste oportunităţi, pentru că se confruntă cu diverse bariere.

Societățile sunt din ce în ce mai diverse în multe privințe (culturi, abilități, grupuri sociale, tipuri de sexualitate, opinii politice, identități, educație, formare, niveluri de alfabetizare etc.). Acest lucru duce la o nevoie mai mare de a învăța cum să se abordeze diversitatea și cum să se creeze sisteme societale incluzive și coerente, prin activități educaționale informale, formale și non-formale. Viziunea Europei este de a oferi oamenilor sprijinul necesar pentru a face față provocărilor cu care s-ar putea confrunta în acest proces. 

Peste 10 milioane de participanți au beneficiat de programele UE în domeniul educației, formării și instruirii, tineretului și sportului între 1987 și 2020. În perioada 2014-2017, proporția persoanelor cu mai puține oportunități a reprezentat, în medie, 11,5% din numărul total de participanți, în toate sectoarele programului.

Strategia își propune să ajute la crearea unor oportunități echitabile de acces pentru toți la aceste programe. Acest lucru trebuie realizat prin abordarea barierelor pe care diferite grupuri țintă le pot întâmpina în accesarea unor astfel de oportunități în Europa și în afara ei. Această strategie oferă un cadru favorabil pentru proiectele de incluziune și diversitate sprijinite prin programele Erasmus+ și Corpul european de solidaritate.

În plus, strategia urmărește să promoveze diversitatea de toate tipurile ca o sursă valoroasă de învățare. În cadrul ei se depun toate eforturile pentru a echipa părțile interesate din program, în special organizatorii și participanții la proiecte, să interacționeze pozitiv cu oameni diverși, din medii diferite, în toate tipurile de proiecte.

Strategia își propune să realizeze acest lucru prin:

1.         Stabilirea unei înțelegeri comune a celor care pot fi considerate persoane cu mai puține oportunități și stabilirea unui cadru coerent pentru includerea acestora în programe;

2.         Creșterea angajamentului față de incluziune și diversitate din partea tuturor actorilor implicați în acțiunile programelor, precum și printr-o o abordare pozitivă a diversității sub toate formele, în cadrul proiectelor;

3.         Sprijinirea organizațiilor beneficiare în stabilirea de proiecte de o calitate mai bună, care să implice persoane cu mai puține oportunități (de exemplu, oferirea de formare, instrumente, finanțare, coaching etc.);

4.         Reducerea barierelor din calea participării la programe pentru persoanele cu mai puține oportunități și ajutarea solicitanților și potențialilor solicitanți să depășească aceste bariere, precum și stabilirea condițiilor adecvate pentru învățare, muncă sau voluntariat, prin abordarea nevoilor lor de sprijin;

5.         Promovarea recunoașterii experienței și a competențelor dezvoltate / dobândite în aceste programe de către persoanele cu mai puține oportunități și de către persoanele care lucrează cu acestea;

6.         Asigurarea că accentul pus pe incluziune și diversitate este luat în considerare în toate etapele de management ale programelor și ale ciclului de viață al proiectului: înainte de proiect (promovare, sensibilizare, sprijin, evaluare etc.), în timpul proiectului (selectarea participanților, pregătirea, implementarea, rezultate etc.) și după  finalizarea proiectului (evaluarea, diseminarea și exploatarea a rezultatelor proiectului, urmărire /follow-up, etc.).

7.         Creșterea vizibilității incluziunii și diversității și a rolului acestora în implementarea de înaltă calitate a programelor Erasmus+ și ale Corpului european de solidaritate.

Care sunt barierele în accesibilitate și mobilitate

Experiența anterioară ajută la identificarea principalelor bariere care pot împiedica persoanele cu mai puține oportunități să participe mai mult la programe, în calitate de participanți.

• Prezența dizabilităţii

Deficiențele fizice, mentale, intelectuale sau senzoriale pot împiedica participarea deplină și efectivă a cuiva în societate la același nivel cu ceilalți.

• Probleme de sănătate

Barierele pot rezulta din probleme de sănătate, inclusiv boli grave, boli cronice sau orice altă situație legată de sănătatea fizică sau mintală care împiedică participarea la programe.

• Educaţie şi sisteme de formare

Persoanele care se luptă pentru a performa în sistemele de educație  din diverse motive, cei care părăsesc timpuriu educația și formarea, persoanele NEET (persoane care nu urmează studii, nu au un loc de muncă sau nu sunt cuprinse într-o formare / instruire) și adulții cu calificare scăzută se pot confrunta cu bariere

• Diferenţele culturale

În timp ce diferențele culturale pot fi percepute ca obstacole de către oamenii din orice mediu, ele pot afecta, în special persoanele cu mai puține oportunități. Asemenea diferențe pot reprezenta bariere semnificative în calea învățării, în general, cu atât mai mult pentru persoanele cu statut de migrant sau refugiat – în special migranții nou-veniți –, persoanele aparținând unei minorități naționale sau etnice, utilizatorii limbajului semnelor, persoanele cu dificultăți de adaptare lingvistică și de incluziune culturală etc.

• Barierele sociale

Dificultățile de adaptare socială, cum ar fi cele determinate de competențele sociale limitate, de comportamentele antisociale sau cu risc ridicat, de delincvența (din trecut), de consumul excesiv de droguri sau alcool (din trecut) sau marginalizarea socială pot reprezenta o barieră. Alte bariere sociale pot apărea din circumstanțele familiale, de exemplu, a fi primul din familie care a accesat studii superioare sau a fi părinte (în special un părinte singur), un însoţitor, singurul susținător al familiei sau un orfan, sau dacă a trăit sau trăiește în prezent într-un centru de îngrijire instituțională.

• Barierele economice

Dezavantajele economice, cum ar fi un nivel de trai scăzut, venituri mici, cursanți care au nevoie să muncească pentru a se întreține, dependența de sistemul de asistență socială, un șomaj de lungă durată, situație materială precară sau sărăcie, fără adăpost, cu datorii sau cu probleme financiare etc., pot reprezenta o barieră. 

• Barierele legate de discriminare

Barierele pot apărea ca urmare a discriminărilor legate de gen (identitate de gen, expresie de gen, etc.), vârstă, etnie, religie, convingeri, orientare sexuală, dizabilitate sau factori intersecționali (o combinație a uneia sau mai multor bariere de discriminare menționate).

• Barierele geografice

Faptul că o persoană poate locui în zone îndepărtate sau rurale, pe insule mici sau în zone periferice/în afara, la marginea localităţii, în suburbii urbane, în zone mai puțin deservite (cu transport public limitat, facilități reduse) sau zone mai puțin dezvoltate din țări sărace etc., poate constitui o barieră.

Crearea de rețele și consolidarea capacității pentru incluziune și diversitate

Organizațiile sunt invitate să abordeze incluziunea și diversitatea, în conformitate cu nevoile lor și ale comunității lor. Ele trebuie să crească gradul de conștientizare cu privire la diferitele oportunități și mecanisme de sprijin. Persoanele cu mai puține oportunități trebuie să fie contactate în mediile lor personale respective, adaptând abordarea la nevoia lor specifică de informații. Un factor important de succes pentru furnizarea de informații către grupurile subreprezentate este cooperarea cu părțile interesate care lucrează cu aceste grupuri-țintă la nivel local/regional. Abordările și măsurile concrete pentru a ajunge la persoanele cu mai puține oportunități includ: 

• Întâlniri directe, față în față, sau evenimente cu grupuri-țintă specifice cu mai puține oportunități (respectiv, zile de informare dedicate acestora);
• Cooperarea cu organizații și persoane active în domenii relevante pentru includerea persoanelor cu mai puține oportunități, ca intermediari pentru a ajunge la anumite grupuri țintă, dacă este necesar; 
• Materiale și publicații promoționale direcționate în limbile relevante, inclusiv limbajul semnelor, și alte formate adecvate, cum ar fi litere mari, ușor de citit și în Braille, cu informații despre cum ar putea beneficia de fonduri suplimentare disponibile pentru a sprijini persoanele cu mai puține oportunități; 
• Limbaj clar și ușor de înțeles pentru informare și comunicare. Se recomandă evitarea limbajului abstract și a complexității inutile, dar și utilizarea materialelor vizuale, în măsura posibilă;
• Mărturii, „ambasadori” și modele de urmat: foștii participanți cu mai puține oportunități și rețelele și organizațiile de absolvenți, precum Erasmus Student Alumni Alliance (ESAA), Ambasadorii Erasmus sau Europeers etc., pot ajuta la promovarea programelor în rândul persoanelor cu mai puține oportunități, prin împărtășirea propriei experiențe cu prieteni, colegi studenți, personalul din organizația lor, jurnaliști sau școli. 

Programele au impact pozitiv în ceea ce privește incluziunea socială și abordarea diversității asupra celor direct implicați și nu numai. Activitățile privind incluziunea trebuie să fie strâns legate de nevoile comunității. În acest sens, organizațiile trebuie să-şi încurajeze participanții ca, în timpul proiectului, să participe la viața comunităților locale și la activități de implicare civică și să fie recunoscuți pentru acest lucru în diferite moduri. De asemenea, pentru a crește impactul local al activității internaționale, organizaţiile pot implica, foști participanți din proiecte și participanți locali care nu sunt (încă) capabili să se alăture mobilității fizice. Organizațiile trebuie să acorde participanților, prin instrumentele existente, recunoaștere formală pentru munca lor voluntariat, dacă este posibil. 

Articolul Incluziune şi diversitate apare prima dată în Jurnal Social.

Asociația Cu Alte Cuvinte, alături de asociația Supereroi printre noi și de editura Portocala albastră, demarează „Supereroii”, un proiect care își propune să creeze o carte ilustrată cu personaje cu dizabilități.

Cartea va fi concepută de scriitoarea de literatură pentru copii Simona Epure și de ilustratoarea Anca Smărăndache și va respecta toate standardele universale de accesibilitate pentru persoanele cu dizabilități.

În perioada septembrie – octombrie, cele două autoare vor desfășura o serie de ateliere cu un grup de 5 copii cu afecțiuni neurocognitive și motorii, precum și 5 voluntari tipici, în Joyplace – spațiu adaptat pentru persoanele cu nevoi speciale. Autoarele se vor inspira din poveștile, desenele și interacțiunea cu copiii, astfel încât cartea va crește organic, reflectând universul acestor copii și transformîndu-i în eroi de poveste.

,,Vom dona peste 1000 de exemplare, din care unele vor ajunge la copii cu dizabilități (225 de beneficiari) și la elevi care se pregătesc să lucreze cu persoane cu nevoi speciale (100 beneficiari), iar altele la copii tipici din grădinițe și școli primare (1000 de exemplare donate în cadrul programului “Povești pentru Diversitate”, desfășurat la nivel național de asociația Cu Alte Cuvinte)”, au transmis inițiatorii proiectului.

Potrivit sursei citate, donarea de cărți va fi însoțită de formări specifice pentru fiecare profil de beneficiari și va fi realizată de Ruxandra Mateescu, fondatoarea asociației Supereroi printre noi.

,,Astfel, ne propunem pe de-o parte să le comunicăm părinților și profesorilor copiilor cu dizabilități metode alternative de învățare; pe de altă parte, intenția noastră este de le transmite copiilor tipici noțiunile de empatie, alteritate, incluziune și nediscriminare, astfel încât să-i pregătim pentru o viață fericită, armonioasă și productivă în lumea noastră diversă”, au mai spus inițiatorii proiectului.

Cartea va fi lansată public, în format digital, pe rețelele de socializare, pe 27 ianuarie 2022, iar pe 28 ianuarie asociațiile Cu Alte Cuvinte și Supereroi printre noi vor organiza un webinar de o oră, în direct pe Facebook, despre educația pentru diversitate și dizablități.

Proiect derulat de asociaţia Cu Alte Cuvinte şi finanţat prin programul ,,În stare de bine”, susţinut de Kaufland România şi implementat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Societăţii Civile.

Articolul Pentru empatie: personajele cu dizabilităţi în literatura pentru copii apare prima dată în Jurnal Social.

Dreptul la educaţie este unul din drepturile fundamentale ale omului şi temelia unei societăţi corecte. Educaţia incluzivă porneşte de la această convingere, având ca scop exploatarea resurselor existente, în special a resurselor umane, pentru a susţine participarea la procesul de învaţămînt a tuturor copiilor din cadrul unei comunităţi.

Pornind de la ideea că ,,fiecare copil este o lume” care trebuie descoperită, stimulată și promovată, Asociația CONIL a înființat, în anul 2012, Școala CONIL, unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale acesteia. Școala a fost înființată în baza Ordinului ministrului Educației Naționale și a fost acreditată pe nivel primar și preșcolar în anul 2018.

Școala CONIL este o școală privată, incluzivă, deschisă tuturor copiilor, inclusiv celor cu nevoi speciale diverse – tulburări emoționale, ADHD, autism, sindrom Down, epilepsie, retard mediu, tetrapareza, etc. În cadrul școlii, învață atât copii tipici, cât și cei cu nevoi speciale, într-o deplină armonie.

,,Incluziunea și diversitatea sunt doi dintre stâlpii de bază ai Asociației CONIL, iar țelul nostru este ca mereu să îi spijinim pe cei ce au nevoie de ajutorul nostru, cât de bine putem. În anul 2018, Școala CONIL a fost acreditată, fiind considerată una dintre școlile private etalon din România. Prin aceasta, noi ne dorim să devenim modele pentru copiii de la CONIL, și împreună să facem ca diversitatea și incluziunea să creeze, încetul cu încetul, o lume mai bună pentru ei”, spun reprezentanții Asociației CONIL.

Școala CONIL colaborează încă de la înființare cu psihologi și logopezi cu o vastă expertiză care asigură contra cost, în funcție de opțiunile fiecăruia, ore de logopedie, terapie ocupațională, consiliere psihologică, grupuri de dezvoltare personală pentru copii și părinți.

Școala CONIL urmărește Curriculumul național, însă adaptat stadiului de dezvoltare al fiecarui copil.  Aceasta oferă o gamă largă de cursuri opționale, și anume: engleză, arte plastice, sport și mișcare, zumba kids, arts&crafts,  teatru, ateliere psihocreative, bune maniere, șah,  cor,  pian, chitară etc.

De asemenea, copiii au posibilitatea de a face diverse terapii in cadrul școlii CONIL, precum terapie ocupațională sau ABA, kinetoterapie, terapie prin arte combinate. Toate aceste ore de recuperare sunt făcute cu terapeuți cu multă experiență în lucrul cu copiii.

Reprezentanții Asociației CONIL susțin că școala CONIL și-a propus sa creeze o lume in care toți copiii sunt tratați cu iubire, răbdare, toleranță și sunt învățați ce înseamnă empatia și respectul.

,,Pornind de la idea că noi putem schimba lumea, ne dorim să devenim modele pentru copiii noștri, și împreună să facem ca toleranța și acceptarea să stăpânească lumea. Ne dorim să ne ocupăm de copiii dumneavoastră cu bucurie, entuziasm, speranță  și să reușim să le sădim în suflet dorința de a intra în lumea cunoașterii de sine și a lumii înconjurătoare cu pasiune, optimism și fericire”, precizează reprezentanții Școlii CONIL.

Urmare a proiectelor derulate de Asociația CONIL în cei peste 10 ani de activitate, peste 3000 de copii cu cerințe speciale educaționale au luat parte la programe speciale de educație și terapie dezvoltate de echipa CONIL, peste 35.000 de copii tipici și cu dizabilități au performat pe scene renumite ale capitalei, peste 300 de copii cu nevoi speciale au participat la tabere de integrare, peste 1500 de elevi cu dizabilități au luat parte la cursuri gratuite de weekend, iar specialiștii CONIL au acordat, în mod gratuit, peste 3000 de ore de terapie.

Pentru mai multe informații despre Școala CONIL, intrați pe pagina site-ului: https://conil.ro/

Articolul Prin incluziune și diversitate, Școala CONIL își dorește să creeze o lume mai bună pentru copiii și tinerii cu dizabilități apare prima dată în Jurnal Social.