Foto by Peter Klaus Tontsch

Autor: Vlad Andrei Stamate

Proiectul ASCEND – Întărirea capacității asociațiilor persoanelor cu dizabilități din Europa Centrală și de Est s-a desfășurat în perioada iunie-decembrie 2022 și este un proiect inițiat și susținut tehnic de către Forumul European al Dizabilității și finanțat de Citi Foundation, cu participarea activă a Consiliului Național al Dizabilității și al Asociației RENINCO din România.

Consiliul Național al Dizabilității din România s-a înființat în anul 2004, la solicitarea Comisiei Europene, ca cerință a aderării României la Uniunea Europeană. Este o organizație de tip federație, fără scop patrimonial, neguvernamentală, umanitară, apolitică, nonprofit, formată din organizații reprezentative la nivel național pentru protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități.

Asociația RENINCO România a fost înființată în anul 1994, în cadrul colaborării dintre UNICEF, Ministerul Învățământului și mai multe organizații nonguvernamentale. Misiunea asociației este sprijinirea și promovarea incluziunii în comunitate a copiilor și tinerilor vulnerabili.

Proiectul ASCEND a cuprins o cercetare în legătură cu educația, pregătirea profesională și viața socială a tinerilor cu dizabilități. În cadrul cercetării, respondenții chestionarului (193) și participanți în cadrul focus-grupurilor și interviurilor individuale au vorbit despre experiențele lor, s-au bucurat că există interes pentru ei, dovedindu-se extrem de motivați ca subiecți ai cercetării. Sugestiile pe care le-au formulat cu privire la dizabilitate, educație, ocupare, participare pot fi operaționalizate și se pot gasi pe agenda de lucru, în diferite proiecte și programe ale organizațiilor.

Au avut loc sesiuni de formare organizate în trei orașe (București, Ploiești și Botoșani), la care au participat 32 de tineri cu dizabilități, 10 părinți ai acestora și 22 de profesioniști, împreună discutând despre barierele legislative sau atitudinale și despre dorința tinerilor de a munci. În cadrul proiectului Ascend se oferă o nouă perspectivă asupra conceptului de dizabilitate. Aceasta este văzută ca un fapt social, și nu ca o problemă personală a persoanei cu dizabilități. Toate persoanele cu dizabilități au dreptul de a fi integrate la școală, la serviciu și în activități de timp liber.

În ceea ce privește integrarea școlară, tinerii cu dizabilități au întâmpinat de multe ori bariere, fie de ordin fizic, fie legate de mentalitatea profesorilor. O parte dintre ei au fost discriminați, deoarece școala avea clase la etaje unde nu exista lift, și tinerii cu dizabilități nu puteau urca. Alții au fost discriminați chiar de profesori, nepermițându-le să intre la ore sau dându-le note mici. Acest lucru scăzând stima de sine și încrederea elevilor cu cerințe educaționale speciale.

Când vine vorba despre angajarea în muncă, lucrurile stau și mai rău, doar o mică parte dintre tinerii cu dizabilități având un loc de muncă, unii fiind respinși de angajatori pe motivul că nu pot face față cerințelor jobului.

În cadrul proiectului a fost elaborat și un Document de poziție, inititulat „Tinerii cu dizabilități sunt AICI, ACUM!, care are ca expresii cheie:

• DIZABILITATE ȘI VALORIZARE
• EDUCAȚIE ȘI ȘCOALĂ
• ANGAJARE ȘI AUTONOMIE
• LOBBY ȘI ADVOCACY
• ASOCIERE ȘI IMPLICARE

Strategia națională privind drepturile persoanelor cu dizabilități 2022-2027 cuprinde două măsuri a căror implementare poate aduce îmbunătățiri în viața tinerilor cu dizabilități. Prima măsură se referă la un pachet de reglementări ale programelor de instruire pentru muncă. Cea de a doua măsură prevede elaborarea unor reglementări ale angajării asistate. Cele două măsuri au procedee clare de implementare, trebuie doar să fie puse în practică.

De asemenea, tinerii cu dizabilități pot face campanii de lobby și advocacy pentru apărarea drepturilor lor. Ei pot milita pentru adaptarea locurilor de muncă, a spaților de petrecere a timpului liber și pentru ca ele să nu rămână toată viața în sistemul de protecție socială.

La finalul proiectului, a avut loc pe data de 9.12.2022 o conferință cu participare largă, în cadrul căreia au fost prezentate rapoartele cercetării și au avut loc discuții.

Fotografie realizată de Peter Klaus Tontsch

Au luat cuvântul reprezentanți ai autorităților centrale, fiind prezenți reprezentanți ai Ministerului Familiei Tineretului și Egalității de Sanse (la nivel de consilier) și ai Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopții din cadrul acestui minister (prin Președinte),ai Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, din cadrul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale (prin vicepreședinte), ai Ministerului Educatiei (la nivel de consilier). Au fost prezenți reprezentanți ai unor instituții importante, Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație/Unitatea de Cercetare în Educație, Universitatea București, Inspectoratul Școlar al Municipiului Bucuresti, Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională. Au fost de față participanți de la unsprezece organizatii nonguvernamentale: CNDR (prin președinte și secretariat executiv), RENINCO (președinte și doi vicepreședinți), ANSR (vicepreședinte și președinte Filiala de Tineret), ANR, Asociația Puzzle (președinte), ASCHFR (filialele București și Prahova, cu șapte tineri și însoțitori), Alternativa 2003 (cu șefa de centru și zece tineri), ANCAAR (președinte) Totul pentru tine (din București, cu vicepreședinte – moderator al conferinței), Să auzim glasul mamei (Constanța, prin președinte) Asociația Down plus București (patru persoane).

S-au creat două grupuri de discuții, primul în legătură cu educația și pregătirea profesională, și al doilea despre ocupație și viața socială a tinerilor cu dizabilități. Întrebările care au animat discuțiile au dorit să scoată la lumină barierele cu care se confruntă tinerii cu dizabilități în angajare, educație și viață socială. De asemenea, ce se poate face la nivelul administrației de stat, al ONG-urilor și a comunității, pentru ca tinerii cu dizabilități să se simtă parte integrantă a societății.

Fotografie realizată de Peter Klaus Tontsch

Concluziile proiectului referitoare la educație se referă, printre altele, la dezvoltarea serviciilor de sprijin pentru învățare din școli, la urgentarea operaționalizării ocupației de facilitator care să ajute elevul cu cerințe educaționale să se integreze. Autoritățile să urmărească cu perseverență realizarea accesibilității la mediul fizic informațional și comunicațional.

Ne așteptăm ca măsurile strategice cuprinse în Strategia Națională ,,O Românie echitabilă”, 2022- 2027, să devină acțiuni concrete.

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Sanse să invite la consultări tinerii cu dizabilități și organizațiile care îi reprezintă, astfel încât să împlinim dezideratul: ,,Nimic despre noi, fără noi!”.

În încheiere, aș dori să va împărtășesc din experiență mea personală în legătură cu educația. Sunt un tânăr în fotoliu rulant, care nu-și poate folosi mâinile și care vorbește cu dificultate. Am absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială de la Universitatea din București și cursurile Masterului Grupuri de Risc și Servicii Sociale de Suport și ale Masterului Sondaje de Opinie, Marketing și Publicitate ale aceleiași facultăți.

Parcursul meu școlar a fost pe cât de frumos, pe atât de sinuos. Am întâlnit atât oameni deschiși la minte, cât și oameni mai puțin aplecați asupra incluziunii mele în școală.

Aș vrea să încep cu clasele I-IV, unde am fost sprijinit întru totul de doamna invățătoare Elena Maftei, care, din păcate, s-a stins din viață. Dumneaei a fost ca o a doua mama pentru mine. A reușit să adapteze tot sistemul de evaluare și notare pentru a-mi fi mai ușor să rezolv exercițiile. Eu nu pot să scriu de mâna, și dumneaei îmi făcea teste grilă cu aceiași itemi ca ai celorlalți colegi de clasă, astfel încât să răspund acelorași întrebări.

Apoi, în clasa a V-a, lucrurile s-au schimbat un pic. Deodată am avut la fiecare materie câte un profesor diferit, și a trebuit să mă adaptez la cerințele lor. Mi-a fost puțin greu la început. Era o lume cu totul nouă pentru mine. Parcă atunci am dat prima dată cu ochii de viața reală. Eram în perioada adolescenței, în care am început să descopăr mai bine lumea din jurul meu, și mai ales cum funcționează ea. Am râs, am plâns, câteodată m-am simțit nedreptățit, alteori furios, dar am știut să le fac față cu brio acestor emoții.

După aceea a venit Evaluarea Națională, un moment în care am avut mari emoții. A fost primul mare moment de cotitură din viața mea, un moment în care trebuia să dau tot ce aveam eu mai bun în doar trei ore.

Am luat examenul cu o notă foarte bună, după care m-am înscris la Liceul Teoretic Ion Barbu. Au urmat apoi patru ani minunați. Mi-am făcut prieteni buni, am avut un parcurs educațional excelent, ieșeam cu colegii în pauză, mă bucurăm de fiecare moment și de fiecare îmbrățișare din partea fetelor. Eram răsfățat de soartă.

Apoi a urmat cel de-al doilea mare test, Bacalaureatul. Am reușit să îl dau și să îl iau cu note foarte mari. M-am înscris după aceea la cea mai incluzivă Facultate din București. Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din București, care m-a primit cu brațele larg deschise, mi-a oferit oportunități de afirmare și suport moral.

Aș dori să mulțumesc frumos tuturor celor care mi-au fost alături în parcursul meu educațional. Mă înclin în fața dumneavoastră!

NOTE

Articolul <strong>Proiectul ASCEND – Tinerii cu dizabilități sunt AICI, ACUM!</strong> apare prima dată în Jurnal Social.

Autor: Vlad Andrei Stamate

Majoritatea țărilor europene au integrat progresiv în propriile politici naționale aspecte legate de educația, formarea profesională și angajarea persoanelor cu dizabilități, în conformitate cu principiile Convenției Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități (2006). Convenția evidențiază principiile normalizării, ale egalității de șanse în ceea ce priveşte accesul la sistemul de educație, ale nediscriminării și importanța asigurării că toți cei care învaţă sunt educați într-un mediu, cât se poate de incluziv. Ori de câte ori acest lucru nu este posibil, politicile naționale susțin să li se asigure celor care învaţă șanse egale în ceea ce privește participarea și contribuția la societate, inclusiv viața independentă, autosuficiența financiară și autonomia.

În general, obiectivele principale sunt în continuare:

• ca toți cei care învaţă să devină cât mai înalt calificați posibil,
• să reducă numărul celor care abandonează timpuriu școala,
• să scadă sprijinul pentru locurile de muncă subvenționate și locurile de muncă protejate.

Scopul principal al politicilor naționale este ca persoanele cu dizabilități și cu cerinţe educaționale speciale să participe pe deplin, în condiții de egalitate cu ceilalţi, în toate sferele societății, prin implementarea unor măsuri practice. 

Prin urmare, au fost dezvoltate diferite niveluri de responsabilitate de către guverne, parlamente, comunități autonome, municipalități la nivel regional sau local și de către școli, personal individual și cursanți, pentru a atinge obiective concrete în situațiile proprii în care aceştia lucrează. 

Nu putem aborda angajarea fără să vorbim despre educație

În rapoartele proiectului Agenției „Educație și formare profesională: politici și practici în domeniul educației elevilor cu cerinţe speciale” (2009-2013) se afirmă că diferite măsuri sunt implementate la nivel de clasă, oferind o flexibilitate valoroasă pentru examene și ajustând mediul de învățare și strategiile de predare la cerințele cursanților, astfel încât să poată fi stabilite programe de formare inițială și educație individualizate. 

La nivel individual, cursanții cu cerinţe educaționale speciale primesc asistență educațională specială (de exemplu, tehnologie de asistență, interpreți în limbajul semnelor, materiale de învățare special pregătite, scribi sau alte forme de asistență practică) pentru a face curricula  accesibilă. În plus, cursanții pot beneficia de cazare și masă gratuite. 

În multe țări europene, pe lângă cursurile adaptate, există trasee educaționale speciale, individualizate, în care curriculum-ul este mai flexibil, iar competențele specifice ale cursanților sunt recunoscute. Asistenții sociali din școli oferă diferite activități. În Lituania, școlile angajează pedagogi sociali în aproape fiecare școală, inclusiv pedagogi specializaţi și psihologi.

Sunt necesare echipe extinse de profesioniști care să lucreze zilnic pentru a face față complexității nevoilor cursanților cu cerinţe educative speciale. Inițiativele sprijină, în general, cursanții cu cerinţe educaționale speciale, prin consiliere profesională, îndrumare vocaţională și orientare profesională.

Din cauza barierelor societale, persoanele cu dizabilități nu numai că au rate de angajare mai scăzute decât persoanele fără dizabilități, dar sunt adesea descurajate să caute un loc de muncă

Un studiu al Organizației Internaționale a Muncii (OIM) privind tranziția de la școală la muncă, realizată în peste 20 de țări în rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 15 și 29 de ani, a arătat că un procent ridicat de persoane cu dizabilități din toate țările chestionate consideră că prejudecățile discriminatorii sunt un obstacol principal în găsirea unui loc de muncă. În plus, dizabilitatea a fost motivul pentru care aceste persoane au rămas în afara forței de muncă, în comparație cu accidentarea sau infirmitatea.

Nu numai că drepturile omului sunt puse în pericol atunci când persoanelor cu dizabilități li se refuză șanse egale de angajare, dar excluderea lor are ca rezultat și un cost economic pentru economiile naționale.

Crearea unor medii legislative și politice favorabile

Obținerea șanselor egale de angajare pentru persoanele cu dizabilități necesită o combinație cuprinzătoare de măsuri. Una dintre măsurile esențiale este crearea unui mediu legislativ și politic favorabil pentru includerea persoanelor cu dizabilități pe piața muncii. Este important să ne amintim că barierele cu care se confruntă persoanele cu dizabilități în alte domenii ale societății, inclusiv educația și transportul, au, de asemenea, un impact uriaș asupra oportunităților lor de angajare și, prin urmare, trebuie abordate și ele.

Sistemele complementare de protecție socială – atât sistemele principale, cât și cele destinate exclusiv persoanelor cu dizabilități – pot juca un rol esențial în crearea bazelor necesare pentru ca multe persoane cu dizabilități să intre și/sau să rămână în muncă. Asigurându-se că persoanele cu dizabilități au o securitate a veniturilor, că nevoile lor legate de dizabilități și costurile suplimentare sunt îndeplinite și că au acces efectiv la serviciile de îngrijire a sănătății, aceste sisteme pot promova semnificativ participarea persoanelor cu dizabilități pe piața muncii și în societate, în general.

Creșterea capacităţii de angajare (angajabilității)

Dacă mediile legislative și politice pot ajuta la eliminarea unei game largi de bariere sociale, în același timp și obstacolele cu care se confruntă persoanele cu dizabilități în accesarea programelor de educație și dezvoltare a competențelor principale trebuie să fie abordate cu o vigoare deosebită.

Educație și formare profesională

Din cauza faptului că persoanele cu dizabilități sunt frecvent excluse din învățământul primar și secundar de masă, puține persoane cu dizabilități participă la educația terțiară. Mai mult, sistemele de educație și formare tehnică și de formare profesională (TVET) nu sunt, adesea, accesibile pentru persoanele cu dizabilități, inclusiv lipsa de conștientizare a dizabilității în rândul personalului didactic, precum și metodele și instrumentele de instruire inaccesibile.

Majoritatea țărilor nu dispune de date privind tranziția către ocuparea forței de muncă, iar acesta este considerat un domeniu care necesită urgent îmbunătățiri. În tranziția către muncă, se urmărește reducerea ratelor de abandon școlar în perioada dintre școală și angajare. Acest lucru se poate realiza prin coaching legat de locurile de muncă, management de caz, servicii de consiliere profesională și evaluări realizate înainte de alegerea unui program, asistență activă în găsirea unui loc de muncă și consiliere pentru angajatori. După terminarea cursurilor, cursanții ar trebui să obțină un loc de muncă, cu un salariu minim. 

În unele țări, se acordă prioritate accesării locurilor de muncă deschise pentru cursanții care au nevoie de adaptare și acomodare specifice. Sprijinul este vital pentru o persoană cu dizabilități pentru obținerea și păstrarea locului de muncă, care este finanțat de municipalități, de stat sau, în unele țări, de ambele.  În sectorul public din unele țări, locurile de muncă sunt rezervate pe baza unui procent minim variabil (cotă), cu un număr de posturi desemnate pentru cursanții cu dizabilități. O „cotă de rezervare” înseamnă că toate întreprinderile cu mai mult de un anumit număr de angajați sunt obligate să angajeze un procent minim de lucrători cu cerinţe educaționale speciale. 

Măsuri din țările europene privind cursanții cu cerințe educative speciale

În țările din Europa există măsuri pentru promovarea ocupării locurilor de muncă în rândul cursanților cu cerințe educaționale speciale, care includ plata costului serviciului pentru angajare asistată /susținută, scutiri de la plata pensiilor și asigurărilor de invaliditate, recompense pentru depășirea cotei, ajutor financiar pentru lucrătorii cu dizabilități care devin antreprenori, reduceri în ceea ce priveşte costul asigurărilor sociale și reduceri de taxe pentru cei care angajează tineri cursanţi cu cerinţe educaționale speciale.

În  Danemarca, cursanții cu nevoi educaționale speciale primesc un „supliment pentru dizabilități”. Aceasta înseamnă că această compensație bănească pentru cursanții cu cerinţe educaționale speciale ia în considerare lipsa capacității acestora de a face faţă oricărui loc de muncă, în timpul studiilor. 

În Finlanda, cursanții cu cerinte educative speciale au posibilitatea de a primi burse de studiu și suplimente pentru locuință pe tot parcursul educational. În Letonia, cursanții cu cerinţe educaționale speciale au posibilitatea de a primi burse, conform Regulamentărilor Cabinetului privind bursele. Cursanții din clasele profesionale din școlile speciale beneficiază de masă și cazare gratuite.

În Țările de Jos, educaţia şi formarea profesională sunt gratuite până la vârsta de 18 ani. Pentru părinți sunt disponibile diferite programe de sprijin financiar (în funcție de venitul lor). Începând cu vârsta de 18 ani, cursanții cu cerinţe educaționale speciale pot primi o bursă de sprijin pentru muncă și angajare (Wajong) de la Institutul pentru Scheme de Beneficii pentru Angajați (UWV). 

Norvegia oferă sprijin financiar și stimulente pentru cursanţii cu cerinţe educaționale speciale. Fondul de împrumut pentru educație de stat nu oferă niciun aranjament de finanțare pentru a acoperi cheltuielile suplimentare pe care cursanții cu dizabilităţi din învățământul superior le-ar putea avea, dar există prevederi pentru a contrabalansa stimulentele pentru cursanți, pentru a-și finaliza programul în intervalul de timp stabilit.

În Elveția, cheltuielile  pentru cursanții cu cerinţe educaționale speciale sunt acoperite din asigurarea de invaliditate.

În Irlanda, elevii din școlile primare și post-primare au dreptul la transport școlar gratuit, atunci când este disponibil. Dacă acest transport nu este disponibil, se poate acorda o subvenție pentru a ajuta cu costul transportului privat. 

În Franța, cursanții cu cerinţe educaționale speciale beneficiază de materiale didactice adaptate, de adaptări ale modului de organizare și ale spaţiilor de formare și de modalităţi specifice de transport, menite să le faciliteze participarea la educație. 

În Polonia, programul de finanțare PFRON a ajutat la achiziționarea a aproape 87.000 de seturi de echipamente informatice și a sprijinit peste 26.100 de persoane în achiziționarea de scaune rulante electrice. În 2009, a acordat asistență financiară pentru aproximativ 13.000 de cursanți și a sprijinit achiziționarea de mașini (vehicule) adaptate pentru transportul persoanelor cu dizabilități. Peste 8.100 de persoane nevăzătoare și cu deficiențe de vedere au beneficiat de instruire pentru utilizarea calculatorului.

În Portugalia, studenții cu cerinţe educaționale speciale câștigă o bursă profesională de până la aproximativ 200 EUR pe lună, în funcție de venitul familiei lor și dacă cursantul a lucrat deja (are deja o experienţă de muncă). Cursanții cu cerinţe educaționale speciale primesc, de asemenea, o sumă fixă pentru mesele zilnice (aproximativ 4 EUR pe zi) și pentru cheltuielile de transport de acasă la centrul EFP.

Sprijinul / asistența poate fi oferită la mai multe niveluri diferite. În timpul procesului de tranziție, sprijinul individual prin resurse umane și fizice este esențial. Cu toate acestea, asistența acordată organizațiilor, atât pentru ca acestea să își adapteze mediul de lucru la cerințele cursantului, cât și pentru a le oferi resursele financiare necesare pentru a putea angaja și sprijini persoanele cu dizabilități pe termen lung, este fundamentală. În concluzie, sprijinul este vital pentru ca o persoană cu dizabilități să obțină și să-şi păstreze un loc de muncă.

Angajarea persoanelor cu dizabilități în România

Munca persoanelor cu dizabilități este reglementată prin Legea nr. 76/2002 și Legea nr. 448/2006, actualizată în 2019. Potrivit acestor legi, ai dreptul la muncă, în funcție de pregătirea profesională și de gradul de handicap, iar angajatorul trebuie să îți ofere același respect ca restului angajaților. De asemenea, Legea nr. 448/2006 actualizată mai menționează că de facilități și drepturi beneficiază tinerii și adulții cu handicap, cetățeni români, ai țărilor membre UE sau non-membre UE pe perioada în care au, potrivit legislației în vigoare, domiciliul sau reședința în România.

În general, autoritățile și instituțiile publice, persoanele juridice, publice sau private cu cel puțin 50 de angajați sunt obligate prin lege să angajeze un număr de persoane cu dizabilități egal cu cel puțin 4% din numărul total al angajaților. Firmele sau instituțiile care nu angajează persoane cu dizabilități pot opta pentru una dintre alternativele de mai jos:

• plata lunară spre bugetul de stat a unei sume echivalente cu 50% din salariul minim brut la nivel de țară înmulțit cu numărul de locuri de munca pe care nu au angajat persoane cu dizabilități;
• achiziționarea de produse sau servicii realizate de unități protejate autorizate într-o sumă egala cu 50% din cea datorată la bugetul de stat.

În concluzie, este important ca toate părțile interesate cheie să fie implicate în mod eficient, inclusiv tânărul / tânăra în cauză, părinții sau îngrijitorii acestora și, în multe cazuri, personalul școlii, cum ar fi psihologi, tutori, profesori și educatori, angajatori, societate civilă.

NOTE

Articolul Educație, formare profesională și angajare a persoanelor cu dizabilități în Europa apare prima dată în Jurnal Social.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a participat, joi, 11 august 2022, la o întâlnire cu profesori, învățători, voluntari, medici și psihologi implicați în sprijinul educației copiilor spitalizați, alături de reprezentanți ai universităților de medicină și farmacie, pentru a analiza cele mai eficiente mijloace de susținere a „Școlii din Spital”, prin intermediul proiectelor noilor legi ale educației.

,,Am avut un dialog deschis despre cât de importantă este o altfel de abordare a dreptului la educație pentru copiii diagnosticați cu boli grave, toți participanții la întâlnirea de astăzi fiind direct implicați în educația din spital, având contact zilnic cu nevoile copiilor spitalizați. Tratamentele pentru acești copii, pentru patologiile pe care le au, sunt de durată și foarte grele. Procesul de educație în cadrul spitalului va fi un sprijin real pentru copiii care sunt pacienți internați. Actul educațional, alături de tratamentul medical, contribuie la recuperarea și reintegrarea celor aflați în această situație”, spune Sorin Cîmpeanu într-o postare pe Facebook.

Potrivit acestuia, copiii diagnosticați cu boli grave vor avea acces nediscriminatoriu la educație, prin faptul că procesul de educație se va desfășura individualizat, adaptat nevoilor fiecăruia, la patul din spital, pe grupe în cadrul spitalului sau online, cadrul didactic fiind în permanentă legatură cu medicul curant al copilului.

Ministrul Educației a precizat că este nevoie să fie formați profesori cu un profil special, iar ,,la această formare vor contribui profesorii dedicați care și în prezent desfășoară activități în școlile din spital, în condiții foarte dificile și insuficient reglementate, specialiștii de la nivelul universităților de medicină și farmacie, alături de Ministerul Educației prin Centrul Național de Formare și Dezvoltare a Carierei Didactice, în colaborare cu Centrul Național pentru Incluziune”.

,,Școala din spital va fi organizată și va funcționa în cadrul instituțiilor de învățământ superior de medicină și farmacie, care vor înființa unități de învățământ preuniversitar «Școala din Spital» și vor face parte din sistemul național de învățământ. Procesul de educație de la nivelul acestora va fi desfășurat de către cadre didactice titulare în învățământ și de către alte cadre didactice membre ale Corpului Național al Profesorilor pentru «Școala din Spital», urmând a fi reglementată modalitatea de normare a acestora, într-un mod flexibil și adaptat specificului din spital. Se va asigura o resursă umană disponibilă pentru desfășurarea procesului de învățământ prin înființarea Corpului Naţional al Profesorilor pentru «Școala din Spital»”, a explicat ministrul Sorin Cîmpeanu.

El spune că procesul de educație va fi adaptat specificului bolii, perioadei de spitalizare și anului de studiu în care este înmatriculat elevul. Programa va fi una diferențiată, ținându-se cont de numărul de ore alocat.

Sorin Cîmpeanu menționează că în acest fel copiii vor avea asigurată continuitatea şcolarizării, care le va permite să promoveze anul de studiu în curs sau participarea la evaluările organizate pentru finalizarea unui nivel de învăţământ. De asemenea, aceștia vor avea asigurată crearea şi dezvoltarea unei bune relaţii de comunicare între mediul şcolar şi cel al copiilor, elevilor şi tinerilor şcolarizaţi la domiciliu/spital, precum și asigurarea cadrului de acţiune comună a cadrelor medicale şi a cadrelor didactice implicate în recuperarea şi educaţia acestora.

Ministrul Educației susține că înscrierea și școlarizarea în cadrul „Școlii din Spital”, precum și revenirea în unitatea de învățământ la care elevul a fost înmatriculat anterior se vor realiza într-un mod flexibil.

„Pe toată perioada spitalizării, preșcolarii, elevii și părinții acestora beneficiază de consiliere administrativă cu privire la drepturile educaționale pe care le au. Pe toată perioada spitalizării, se desemnează un cadru didactic monitor, care are obligația de a supraveghea parcursul educațional al preșcolarului/elevului, de a ține în permanență legătura cu unitatea de învățământ la care acesta a fost înmatriculat înainte de spitalizare și de a propune orice măsură educațională în interesul acestuia”,  mai spune ministrul.

El afirmă că finanțarea pentru perioada în care antepreşcolarul/preşcolarul/elevul este înscris la școala din spital se realizează prin transferuri de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei, cel puțin la nivelul costului standard per antepreșcolar/preșcolar/elev, majorat cu 100%, în baza contractului complementar.

Răducu este un copil de zece ani, pacient oncologic, care duce zi de zi o luptă dură cu boală, însă, cu ajutorul familiei și al medicilor dedicați, el reușește să dea o lecție de maturitate, de putere și curaj.

„Școala din Spital este un loc special care îi ajută pe copii să înțeleagă sensul vieții, îi face mai deștepți, le dă aripi să zboare și le face un viitor mai bun”, spune Răducu.

Mai jos puteți urmări declarația unui părinte cu privire la ,,Școala din spital”, al cărui copil, pe nume Robert Sorin Foit, elev în clasa a-VII-a, suferă de cancer.

https://www.facebook.com/SorinMCimpeanu/videos/809110897133567/

Articolul <strong>Școala din spital, program dedicat copiilor diagnosticați cu boli grave, va funcționa în cadrul universităților de medicină și farmacie</strong> apare prima dată în Jurnal Social.

Dacă sunteți un tânăr sau o tânără cu dizabilitate, având vârsta între 16 și 35 de ani, vă invităm să fiți alături de noi și să participați la un studiu care vizează prioritățile tinerilor cu dizabilități. Studiul este realizat pe baza unui parteneriat al Consiliul Național al Dizabilității din România (CNDR) și Asociația RENINCO  România, cu susținerea Forumului European al Dizabilității (EDF) și suportul financiar din partea Citi Foundation, în cadrul proiectului ASCEND 2022.

Care este scopul studiului?

Să identifice dificultățile (barierele) cu care se confruntă tinerii cu dizabilități, îndeosebi în domeniile educației și ocupării, precum și modalitățile prin care ar putea fi îmbunătățită situația acestor tineri din România. De asemenea, studiul va evidenția nevoile tinerilor cu dizabilități referitoare la comunicarea cu organizațiile persoanelor cu dizabilități și așteptările lor față de politicile și programele europene privind dizabilitatea.

Ce se va întâmpla dacă decideți să participați la acest studiu?

Dacă acceptați să participați, vă rugăm să accesaţi următorul link către chestionarul pe care îl puteți completa pe laptop sau tabletă, eventual smartphone: https://forms.gle/yAMYjpnQNXgPyoUX9

Dacă nu puteți utiliza singur (ă) un astfel de dispozitiv, puteți să fi ajutat(ă) de un membru al familiei ori puteți solicita echipa de cercetare.

Durata aproximativă pe care o presupune completarea chestionarului este de o jumătate de oră.

Informațiile obținute prin aplicarea chestionarului vor fi confidențiale?

Cercetarea se conformează normelor Regulamentului General de Protecție a Datelor (GDPR). După finalizarea cercetării, datele primare – răspunsurile fiecărui participant – vor fi distruse.

Dacă aveți nevoie de sprijin în completare, vă rugăm să contactați echipa de cercetare la email: cercetare.ascend@gmail.com

Mulțumim tuturor celor interesați de participare!

Echipa de cercetare

Articolul Eşti tânăr/tânără cu dizabilităţi şi dorești să împărtășești experiențele școlare sau cele în accesarea unui loc de muncă? apare prima dată în Jurnal Social.

Dacă sunteți un tânăr sau o tânără cu dizabilitate, având vârsta între 16 și 35 de ani, vă invităm să fiți alături de noi și să participați la un studiu care vizează prioritățile tinerilor cu dizabilități. Studiul este realizat pe baza unui parteneriat al CNDR  (Consiliul Național al Dizabilității din România) și Asociația RENINCO  România, cu susținerea EDF (Forumului European al Dizabilității) și suportul financiar din partea Citi Foundation, în cadrul proiectului ASCEND 2022.

Care este scopul studiului?

Să identifice dificultățile (barierele) cu care se confruntă tinerii cu dizabilități, îndeosebi în domeniile educației și ocupării, precum și modalitățile prin care ar putea fi îmbunătățită situația acestor tineri din România. De asemenea, studiul va evidenția nevoile tinerilor cu dizabilități referitoare la comunicarea cu organizațiile persoanelor cu dizabilități și așteptările lor față de politicile și programele europene privind dizabilitatea.

Ce se va întâmpla dacă decideți să participați la acest studiu?

Dacă acceptați să participați veți primi un chestionar pe care îl puteți completa pe laptop sau tabletă, eventual smartphone. Dacă nu puteți utiliza singur (ă) un astfel de dispozitiv, puteți să fi ajutat(ă) de un membru al familiei ori puteți solicita echipa de cercetare.

Durata aproximativă pe care o presupune completarea chestionarului este de o jumătate de oră.

Informațiile obținute prin aplicarea chestionarului vor fi confidențiale?

Cercetarea se conformează normelor GDPR (Regulamentului General de Protecție a Datelor). După finalizarea cercetării, datele primare – răspunsurile fiecărui participant – vor fi distruse.

Ce ar trebui să faceți dacă acceptați să luați parte la aceest studiu?

Să trimiteți un mesaj care să includă următoarele informații:

1. Particip;
2. Genul;
3. Vârsta;
4. Autocompletare/am sprijin/am nevoie de sprijin.

Spre exemplu, mesajul ar putea fi: 1) Particip, 2) B, 3) 25, 4) Autocompletare.

Mesajul va fi expediat din adresa dvs de mail la destinația: cercetare.ascend@gmail.com

                                VĂ MULȚUMIM! ECHIPA DE PROIECT

Articolul INVITAȚIE-APEL apare prima dată în Jurnal Social.

Autor: Elena Năstase

Există conflicte între generații? Părinți versus copii sau copii versus părinți? Mi se va spune că este un subiect perimat, dar m-am gȃndit, totuși, să ȋl supun atenției voastre. De foarte mulți ani, constat cu tristețe că generația tȃnără ȋși manifestă tot mai vehement disprețul și nepăsarea față de persoanele ȋn vȃrstă, pe care le consideră o povară pentru societate.

Ȋn adolescența mea, tinerii erau mai ponderați sau cel puțin așa ȋmi aduc eu aminte. Cel mai des se folosea expresia: ,,pensionarii cu fața la perete”, atunci când eram la cinema și se desfășura o acțiune care implica senzualitate sau amor ȋntr-o fază incipientă, pentru că ȋn acele timpuri nu existau secvențe sexuale, deoarece erau cenzurate.

După Revoluție s-a produs o schimbare radicală, ȋntr-un sens negativ, ȋn comportamentul și ȋn limbajul tinerilor față de generația ȋn vȃrstă și nu numai. De unde acest limbaj licențios și peiorativ la adresa celor mai ȋn vȃrstă? Probabil, din inconștiența vȃrstei, din cauza anturajului prost ales, din dorința de a ieși ȋn evidență sau și dintr-o proastă educație primită acasă.

Dacă părinții, ȋncă din copilărie nu le insuflă respectul, aprecierea și recunoștința față de batrȃnii noștri, atunci, sigur, lucrurile se ȋndreaptă ȋntr-o direcție greșită. Și când te gȃndești că generațiile ȋn vȃrstă de astăzi, dar tinerii de altădată, au creat această moștenire minunată, libertatea, sub toate formele ei, și de care, astăzi, profităm din plin! Există un proverb ȋn popor care circulă de sute de ani, ȋncă de cȃnd exista forma de conducere numită ,,Sfatul bătrȃnilor”, care ne arată cȃt de important este respectul pentru cei care au experiență de viață și ȋnțelepciune cȃștigate ȋn timp, și acest proverb spune: ,,Cine nu are batrȃni să-și cumpere”. Așa mare preț se punea pe caracterul, personalitatea și sfaturile lor!

Din punct de vedere psihologic, vȃrstnicii sunt persoane care pot face față cu ușurință oricărei provocări. Spre deosebire de tineri, bătrȃnii privesc lucrurile cu calm și analizează fiecare decizie pe care urmează să o ia. Putem spune că expresia: ,,Cine nu are bătrȃni să-și cumpere” poate reprezenta și un ȋndemn pentru persoanele tinere să devină suportul de care vȃrstnicii au nevoie.

Din păcate, trăim ȋntr-o societate ȋn care bătrȃnii nu mai sunt modele de viață ale tinerilor. Astăzi societatea apelează la modele promovate de media care, de cele mai multe ori, nu reprezintă niște repere la care să te raportezi. Dar toate acestea nu pot reprezenta o scuză pentru lipsa de respect manifestată fața de bătrȃnii acestei țări, bunicii și străbunicii noștri. Ceea ce se uită este că cei mai mulți vom trece prin acest proces biologic, ȋmbătrȃnirea și, sigur, nu ne dorim să trăim umilința la care sunt supuși după o viață de muncă, prin dispreț și cuvinte jignitoare, prin lipsa unei susțineri financiare care să le asigure bani pentru hrană și medicamente necesare supraviețurii.

Au muncit o viață ȋntreagă să ne crească, să ne asigure dreptul la educație, să ne ofere căldura unei familii și un trai decent. Acești bătrȃni, unii dintre ei fără prea multă școală, ascund adevărate lecții de viață și sunt exemple de inteligență venită din credința ȋn Dumnezeu și dintr-o moștenire ancestrală care, din păcate, s-a pierdut ȋn timp.

Tinerii debusolați, dornici de a accede cȃt mai repede ȋn funcții de conducere pe salarii mari și nemeritate sărind peste etapele necesare formării caracterului și capacității de a gestiona situații critice, nu găsesc rostul implicării persoanelor ȋn vȃrstă ȋn dezvoltarea lor ca persoane responsabile cu un rol important ȋn progesul societății.

Departe de mine de a emite judecăți de valoare, dar trebuie să punctez la generația tânără, generație de sacrificiu, blazarea cu care tratează viața și provocarile ei, capacitatea scăzută de a face față momentelor dificile. Tinerii au pretenții mari de la părinți, de la societate, dar nu vor să se responsabilizeze. Pentru mulți dintre ei școala este doar o posibilitate de a socializa și de a ieși ȋn evidență printr-un comportament extravagant, dar superficial, trăiesc ȋn ignoranță, dar reușesc să compenseze prin supraapreciere și o ȋncredere dusă pȃnă la absurd. Refuză ȋn mod constant orice autoritate, ironizeaza profesorii, creează conflicte cu ușurință și desconsideră sfaturile celor mai ȋn vȃrstă decȃt ei. Se simt ȋngrădiți și condiționați de un sistem care nu ȋi ȋnțelege și nu le oferă mecanismele conforme cu dorințele și pretențiile lor. Se rătăcesc ȋn spațiul acesta socio-politic lipsit de valori, ȋși pierd identitatea, și se refugiază ȋn lumea virtuală, internetul devenind o extensie a vieții lor, un mijloc de evadare din realitatea cruntă ȋn care trăim, fuga de responsabilitate, creearea unei existențe paralele.

Ȋn același timp, nu pot trece cu vederea și exemplele pozitive, tinerii care fac din educație un scop ȋn viață, care ne reprezintă cu succes la concursurile internaționale, tinerii care merg la biserică și pun preț pe dezvoltarea spirituală, care se dedică voluntariatului, dintr-o dorință profundă de a veni ȋn sprijinul celor cu nevoi speciale: bătrȃni, copii părăsiți de părinți, oameni ai străzii și alte categorii defavorizate.

Părinții duc o luptă continuă cu proprii copii, pentru a-i feri să repete greșelile lor. Ȋn timp, mulți dintre ei ajung la concluzia că binele cu forța nu se poate face și că, ei, copiii, trebuie lăsați să facă propriile greșeli, și dacă vor avea capacitatea de a ȋnțelege lecțiile de viață pe care le primesc, atunci le vor transforma ȋn motive de autodepășire și de creare a propriei personalități.

Nu cred că există un tipar după care poate fi educat un copil. Educația trebuie personalizată, dar, sigur există un cod al bunului simț universal valabil, și acesta poate fi o bază solidă ȋn dezvoltarea unui copil și ȋn formarea unui viitor adult matur, responsabil, cu o scară a valorilor bine definită. Se spune că primești ceea ce oferi. Dacă oferi atenție, educație, afecțiune și ȋncredere vei primi asemenea sau, măcar, o parte din ele. Dacă ai o suspiciune despre un lucru neconform cu principiile de educație personală și nu ȋi reproșezi ȋntr-un mod vehement, dimpotrivă ȋi acorzi încredere și șansa de a se ȋndrepta, atunci are toate șansele să o facă.

Procesul complex de educație ȋncepe ȋncă din pȃntecul mamei. Dacă mama este liniștită, iubită și fericită, copilul simte aceste trăiri ale părintelui și crește armonios. Educația unui copil poate fi ȋmpărțită ȋn trei etape bine delimitate:

Etapa ȋntȃi este cea care cuprinde perioada 1-8 ani, când copilului i se fac cunoscute regulile pe care trebuie să le respecte: “nu pune mâna acolo pentru că faci buba”, “trebuie să mănȃnci pentru a crește mare”, “nu strica jucăriile pentru că nu vei mai primi altele” etc.

Etapa a doua cuprinde perioada 8-12 ani și este o etapă a imitațiilor, cȃnd copilul asimilează ceea ce observă ȋn comportamentul părinților, devenind oglinda lor. Este perioada ȋn care copilul ȋși ȋndreaptă atenția către tată, care poate deveni un model pentru el.

Etapa a treia cuprinde perioada 12-18 ani, cȃnd părinții devin inspirație pentru copil.

Se consideră că există șapte mari greșeli pe care parinții le fac ȋn creșterea copiilor. Prima greșeală: protecția exagerată. Copilul devine bebeluș continuu, mama face totul: ȋl ȋmbracă, ȋl ȋncalță, ȋi dă să mănȃnce cu lingurița, deși este destul de mare, ȋncât să se hrănească singur și, astfel, devine un copil răsfățat care nu își dezvoltă abilitățile și care va avea un handicap față de alți copii. Copilul nu se mai luptă, primește totul fără niciun efort și crede că asta este starea de normalitate.

Cea de-a doua greșeală este lipsa iubirii sau nemanifestarea ei ȋntre părinți, conflictele permanente, certurile și limbajul urât nasc traume ȋn sufletele copiilor. Ce se petrece ȋntr-o căsnicie se reflectă ȋn viața copilului. Dincolo de orgoliile personale, relația dintre părinți trebuie prezentată ȋntr-o lumină frumoasă, certurile trebuie să aibă loc dincolo de privirea copilului.

Cea de-a treia greșeală este lipsa credinței parinților, lipsa unor valori morale dobândite prin credință. Copilul trebuie să simtă că apropierea de Dumnezeu ȋi dă putere și ȋncredere ȋn propriile forțe. Mersul la biserică, spovedania și ȋmpărtășitul ȋi dezvoltă iubirea, compasiunea, dorinta de a face bine, calități care se pot transforma ȋn virtuți, asigurȃndu-i o dezvoltare psiho-emoțională armonioasă.

A patra greșeală pe care o fac părinții este folosirea cuvintelor cu energie negativă.

Există o obișnuință a părinților de a-și blestema copiii, de a se jura pe ei și de a-i da necuratului, astfel fiecare cuvânt rostit ajunge ȋn mintea și inima copilului, care ȋși ia energia din aceste cuvinte și devine un receptor cu vibrație negativă care aduce după sine tristețe și frustrări, dar și un emițător de aceeași energie cu vibrație joasă.

Cea de-a cincea greșeală este neimplicarea părinților ȋn viața copiilor din lipsă de timp. Acordă mai mult timp carierei și ȋncearcă să compenseze lipsa lor prin cadouri costisitoare care să ȋi țină ocupați și care să le creeze satisfacție, dar, ȋn același timp, creează și dependență, ceea ce este un lucru extrem de negativ ȋn dezvoltarea unui copil. Părinții trebuie să se implice ȋn nevoile emoționale ale copiilor lor, să le devină prieteni, confidenți. Bonele și bunicii nu pot ȋnlocui dragostea părinților, oricȃt s-ar strădui! Fiecare ȋși are rolul lui ȋn viața unui copil, există o interdependență ȋntre aceștia¸dar nu trebuie să se substituie unul altuia.

A șasea greșeală este neiertarea și pedepsirea exagerată care provoacă răni ȋn inimile copiilor și care duce, uneori, la răzvrătire. Brațele părinților trebuie să fie mereu deschise!

A șaptea și ultima greșeală este cea ȋn care părinții iau decizii ȋn locul copiilor transferȃnd neȋmplinirile lor ȋntr-o povară pe umerii acestora. Și, astfel, se trezesc ȋn situația ȋn care trebuie să ȋmplinească visurile părinților, iar de cele mai multe ori nu se regăsesc ȋn acestea.

Ideal ar fi ca părinții să ȋși susțină copiii să ia propriile hotărȃri, acest lucru fiind un examen al maturității. Deseori, părinții își creionează copilul ideal și, ȋn timp, dacă așteptările lor nu se confirmă, dezamăgirile sunt pe măsură. Da, există persoane adulte depășite de pretențiile și nevoile tinerilor, de tehnologiile avansate, de spiritul lor neliniștit, extravagant și de dorințele lor de a se ȋmbogăți peste noapte, fără a depune niciun efort. Oare știm cu adevărat să vorbim cu copiii noștri? Cu tendințele actuale, timp prelungit ȋn fața calculatorului și lipsa de timp, ne ȋmpiedică să descoperim tulburările de comportament care pot duce la boli grave.

Nu cred că există conflicte majore ȋntre generații, ci doar o lipsă de comunicare, o incapacitate a adulților de a se adapta ȋn universul tinerilor de azi, chiar dacă este lipsit de valori, și o incapacitate de a accepta lipsa unui tipar prestabilit ȋn educația copiilor. Nu putem ȋncadra tinerii ȋntr-un stereotip, dar am constatat o caracteristică generală – oboseala cronică. Unii îți creează impresia că s-au născut gata obosiți și lipsiți de vlagă, iar alții, ȋntr-un procent mai mic, dimpotrivă, suferă de un exces de energie pe care nu știu să o canalizeze ȋntr-o direcție pozitivă. Se dă o luptă continuă ȋntre această fatigabilitate cronică și dorința lor de a fi parte din nebunia generației, pentru că, altfel, riscă să fie excluși din ,,turmă”. Au o percepție deformată asupra realității ȋn care trăiesc.

Da, sunt neȋnțelegeri ȋntre generații și au fost dintotdeauna! Acestea se regăsesc în mentalități diferite, prejudecăți și de-o parte și de cealaltă, neputința de acceptare a schimbărilor radicale ȋn gȃndire. În antiteză, sunt și lucruri care s-au transmis de la o generație la cealaltă și care au aceeași valoare de sine stătătoare, indiferent de schimbările socio-politice, și acestea sunt: credința, omenia, bunătatea, dragostea. Nu putem să le dăm altă conotație ȋn funcție de vremurile pe care le trăim, pot căpăta forme diferite, dar esența este aceeași.

Da, există conflicte între generații, dar nu sunt insurmontabile. Conflicte au existat dintotdeauna și este normal, atȃt timp cât există diferențe de opinii, de educație, de mentalități, de facilități și de principii de cum trebuie trăită viața. Suntem caractere diferite și unice, nu o să ne potrivim niciodată. Fenotipul fiecărui om este diferit și unic. Ne salvează capacitatea de adaptabilitate, de toleranță, dar și disponibilitatea la compromisuri. La generațiile tinere se constată o răzvrătire permanentă ȋmpotriva propriului destin, ȋmpotriva oricărui fel de autoritate, ȋmpotriva unei societăți superficiale care nu oferă șanse egale tuturor membrilor ei.

Se începe revolta împotriva societății. Apare dorința de a schimba lumea şi de a distruge structurile existente. Problemele apar atunci cȃnd nu pun nimic ȋn locul structurilor distruse sau, dimpotrivă, pun anarhie, negarea valorilor existente dovedite și neputința de a crea un sistem al valorilor care să ȋi reprezinte. Din ce ȋn ce mai puțini dintre ei conștientizează cȃt de important este să-și exercite dreptul la educație, au pretenții mari fără a oferi nimic ȋn schimb, atrag atenția, majoritatea dintre ei, prin excese de tot felul: internet, alcool, droguri, jocuri de noroc, violența verbală și fizică, excese care creeează dependențe.

Lipsa unui mediu stabil, a afecțiunii părinților care sunt plecați la muncă ȋn străinătate, creează un dezechilibru psiho-emoțional, care duce, uneori, la deviații de comportament, izolarea lor față de comunitate accentuează un puternic complex de inferioritate, creează depresii și le distruge sentimentul de apartenență. Aceștia duc o luptă permanentă cu ei ȋnșiși, cu dorințele lor utopice și cu neputința de a se adapta ȋntr-un sistem, care, din start, ȋi discriminează.

Disprețul unora față de persoanele ȋn vȃrstă, față de neputința lor fizică și uneori intelectuală, ne fac să credem că uită cu desăvȃrșire că și ei vor ȋmbătrȃni și vor fi ȋn aceeași situație, obligați să suporte consecințele propriilor hotărȃri, fapte și atitudini, dar, posibil, cu un plus de aroganță, din partea generațiilor următoare: fii, nepoți.

Din păcate, proverbul romȃnesc despre care am vorbit mai devreme: ,,Cine nu are batrȃni să-și cumpere”, nu ȋși mai gasește rostul ȋn aceste zile, cȃnd lipsa recunoștinței este pusă la rang de virtute.

Respectul pentru părinți și bunici trebuie să fie o condiție sine qua non a existenței fiecăruia dintre noi, s-au străduit să ne ofere o viață mai bună decȃt au avut-o ei, lipsită de griji. Este ȋn detrimentul nostru să-i desconsiderăm, să ȋi blamăm, să dăm dovadă de un egoism exacerbat și să ȋi socotim vinovați pentru nereușitele noastre, pentru neputința noastră de a ne adapta ȋntr-o societate cu standarde nepotrivite  pentru pretențiile noastre.

Dar, spre bucuria noastră, putem vorbi și despre situații fericite, aflate la polul opus. Sunt și elevi care excelează la ȋnvățătură, olimpici internaționali, dar care sunt și din așa zisele ,,găști”, unde, oricum, nu se regăsesc, sunt izolați și catalogați peiorativ: tocilari și, astfel, devin indezirabili. Important este că, prin acești elevi care fac cinste poporului roman, avem o speranță ȋn ceea ce privește viitorul acestei țări.

Poate, unii părinți, ȋn fuga lor dupa bani, au uitat să ofere copilor lor dragostea și atenția de care aveau nevoie, au uitat să le insufle dragostea fața de Dumnezeu, cu ajutorul căreia puteau dobȃndi celelalte daruri: bunătate, răbdare, toleranță, respect și ȋncredere. Trăim ȋntr-o lume distopică, și acest lucru își pune amprenta asupra atitudinii și comportamentului oamenilor, ȋn general, dar, mai ales, asupra tinerilor care ȋncearcă să facă față unor cerințe compatibile cu normalitatea parinților, dar care nu corespund normalității lor. De multe ori, părinții ȋncearcă să ȋi modeleze după un standard personal, uneori depășit și, astfel, nu le oferă posibilitatea de a-și dezvolta propria personalitate, ȋn limita bunului simț.

Spre deosebire de părinții lor, generațiile tinere din zilele noastre au un univers ȋntreg de posibilități pe care nu știu să le gestioneze ȋn favoarea lor. Vulnerabili la toate tentațiile acestei lumi moderne, se rătăcesc cu ușurință prin labirintul vieții și nu găsesc repere după care să se ghideze.

Există o răzvrătire permanentă ȋmpotriva oricărei forme de autoritate. Mulți dintre ei nu au ȋncredere ȋn propria persoană, nu comunică, se refugiază ȋn lumea virtuală și au un comportament antisocial, creându-și un univers personal, paralel, ȋn care sunt altfel decȃt ȋn realitatea de zi cu zi, unde găsesc ȋnțelegere, apreciere și curaj, fără a fi judecați.

Ar trebui să fie o competiție continuă cu propria lor neputință, cu cei care ȋncearcă să le pună bariere, cu societatea care le pune etichete și care ȋncearcă să ȋi ȋncadreze ȋn niște tipare prestabilite, dar care nu le oferă posibilitatea de a se forma emoțional, psihologic, astfel încȃt să ȋși dezvolte stima de sine care să le ofere ȋncredere și dorință de autodepășire. Stima de sine a copilului este principalul ingredient al succesului!

Chiar dacă, uneori, părinții, bunicii noștri sunt depașiți de situatie, au idei preconcepute, nu se pot adapta la lumea aceasta nebună ȋn care trăim, să nu uităm să ȋi cinstim așa cum se cuvine, să ȋncercam să adaptăm sfaturile lor la nevoile și pretențiile societății prezente, să nu ignorăm experiența lor de viață și să le dăruim iubire necondiționată. De asemenea, cred că părinții trebuie, uneori, să se retragă și să accepte că cea mai bună metodă de a-și ajuta copiii să lupte cu greutățile vieții este să ȋi lase să facă propriile greșeli, pentru că, astfel, ȋși pot ȋnvăță lecțiile de viață. Greșeala este parte din procesul de ȋnvățare. Nu aștepta de la copilul tău să fie ca tine sau cum îți dorești tu să fie. Ajută-l să devină el ȋnsuși!

Părinții merită respectul tinerilor indiferent de situație, numai și pentru faptul că le-au dat viață, iar tinerii trebuie să cȃstige respectul prin muncă, atitudine și comportament responsabil, chiar dacă nu au un sistem de valori bine definit, pentru că societatea le oferă modele superficiale. Omul își formează caracterul ȋnfruntȃnd realitățile vieții, dar unii părinți, dintr-o dorință exagerată de a le oferi copiilor tot ceea ce nu au avut ei ȋn copilărie, nu fac decȃt să le hrănească artificial sentimentul că totul li se cuvine și că nu sunt obligați să facă ceva pentru a merita tot ceeea ce li se oferă ȋn exces și, astfel, se naște sentimentul de autosuficiență. Suntem părinți și avem slăbiciuni, tindem să ȋndeplinim toate capriciile copiilor și acest lucru se dovedește deficitar pe termen lung.

Sunt purtați de brațele părinților pe valurile vieții și, astfel, nu reușesc să se maturizeze, să ȋși asume provocările specifice vȃrstei care să le ofere șansa la o stabilitate psiho-emoțională și financiară. La unii dintre ei, ȋncrederea de sine este direct proporțională cu suma banilor din buzunar. Ȋn spatele unei atitudini arogante și independente se ascunde, de cele mai multe ori, un sentiment al valorii de sine exagerat. Starea de autosuficiență, care blochează procesul de dezvoltare, izolează și taie punțile de comunicare cu ceilalți, reprezintă o barieră autoimpusă ȋn calea dezvoltării personale continue.

Autosuficiența aduce după sine o libertate greșit ȋnțeleasă, libertatea de a crede că poți sfida regulile jocului și, astfel, poți desconsidera oamenii din jurul tău cu o lejeritate dusă la absurd. De asemenea, ȋți poate crea falsa impresie că poți deține adevărul absolut și că părinții pot fi șantajați emoțional și manipulați să ȋți accepte condițiile exagerate.

Educația potolește instinctul. De aici se naște ȋntrebarea: dacă este bine sa mergi pe principiul conform căruia trebuie să fii prietenul copilului tău sau să îți exerciți, uneori coercitiv, ȋn cazuri extreme, calitatea și datoria de părinte care ȋncearcă să ȋși educe copilul ȋn spiritul respectului, al responsabilității și al conștientizării că dacă nu ești ,,bine echipat” și bine ancorat ȋn realitate riști șansa de a reuși în viață?

Copilul, de cele mai multe ori, este oglinda familiei ȋn care crește. După educația pe care o primește, el poate ajunge pentru părinții lui răsplata sau pedeapsa. Defăimarea unui părinte de către celălat, ȋn familiile monoparentale, poate induce comportamente deviante la copii. De asemenea, ȋncercarea de a compensa lipsa unui părinte prin îndeplinirea tuturor capriciilor, se dovedește deficitară pe termen lung.

Studii recente susțin că pedepsirea copiilor nu face decât să dezvolte un comportament negativ, să ȋntrețina furia și o atitudine defensivă. Pedepsele nu educă, indiferent de metoda de coerciție aleasă, ci complică lucrurile, ȋi ȋndepărtează pe copii de părinți.

Psihologul Laura Markham crede că părinții care își pedepsesc copiii izolȃndu-i ȋn camera lor, ȋi fac pe aceștia să creadă că sunt ȋndepărtați și abandonați, lăsați singuri cu temerile și nesiguranțele lor. ,,Această pedeapsă ȋn vogă printre părinții zilelor noastre ar trebui ȋnlocuită cu o perioadă ȋn care părintele să ȋncerce să descopere, alături de copil, problemele din spatele unui anumit tip de comportament”, ne spune psihologul Laura Markham.

Iubirea necondiționată și declarată prin vorbe și gesturi, pe care părinții o arată copilului poate precede orice altă regulă de creștere și educare a copilului. Excluderea pedepselor nu echivalează cu renunțarea la a impune limite copiilor, care ȋnseamnă cu totul altceva. Ei trebuie să conștientizeze că nu totul este permis, că vorbele și faptele nepotrivite au consecințe.

,,Oferă tuturor tinerilor un pachet de ,,limite sănătoase” pe care ei le urăsc, dar care sunt precum brațele invizibile ale unui părinte, te feresc de riscul de a-ți face prea mult rău”, ne sfătuiește Ieromonahul Hrisostom Filipescu ȋn cartea sa: ,,Trăiește frumos, iartă la timp și iubește cu adevărat”.

Limitele se impun prin oferirea constantă de explicații. Copilul trebuie să ȋnțeleagă de ce nu trebuie să facă un anumit lucru. Fiecare interdicție trebuie urmată de o explicație. Cu cȃt ȋnțeleg mai bine de ce li se impun anumite limite, cu atȃt vor fi mai dispuși să le accepte.

Nu cred că există un arhetip al educației, dar cred că cei șapte ani de acasă pot fi un reper la care să ne raportăm și la care să venim cu completări. Ei pot fi hotărȃtori ȋn comportamentul unui viitor adult și pot fi singurul pașaport recunoscut ȋn lume. De asemenea, profesorii pot veni ȋn completarea celor șapte ani de acasă printr-o disciplină specifică ȋnvățămȃntului care să ȋi responsabilizeze și să le dezvolte dorința de explorare și de autodepășire. Dacă au la bază o fundație temeinică, construită pe sfaturile părinților, pe capacitate intelectuală și pe intuiție, copiii de astăzi, adulții de mȃine vor ști cum să gestioneze factorii imprevizibili, să se adapteze la situații critice și să reușească să ia decizii corecte și avantajoase personal, să își asume statutul de persoană adultă și matură.

Este normal să existe și ,,derapaje” specifice fiecărei vȃrste, important este să poată reveni pe linia de plutire. Părinții și copiii trebuie să se găsească ȋntr-o permanentă conexiune care să depășească toate barierele.

Janusz Korczak – pedagog polonez, scriitor, doctor și activist social ne ȋndeamnă astfel: „Iubește-ți copilul în orice ipostază, netalentat, ghinionist, adult. Vorbind cu el, fii fericit fiindcă copilul e o sărbătoare, care încă se desfășoară în viața ta.”

Să nu uităm că părinții ȋși lasă amprenta asupra vieții copiilor lor, și aceasta nu se va șterge niciodată, putând deveni o amintire frumoasă sau, dimpotrivă, un coșmar care ȋi va urmări toată viață. Fiecare copil este un univers diferit și unic. Traumele din copilărie lasă urme, răni care se cicatrizează, dar nu dispar niciodată, înveți să trăiești cu ele. Important este să transformi cicatricile ȋn medalii de aur.

Nu aștepta de la copilul tău să fie ca tine sau cum ȋți dorești tu să fie. Ajută-l să devină el însuși! Ajută-l să ȋnțeleagă ca greșeala este parte din procesul de ȋnvățare. Protecția excesivă a copilului din partea părinților poate duce la formarea unul adult anxios. Creează un cadru cultural și spiritual pentru copilul tău, așază-l pe Dumnezeu ȋn inima lui și, astfel, va fi mai puternic!

Ȋn prezent, se ȋncearcă crearea unei punți de legătură ȋntre generații, prin organizarea de tabere speciale pentru familii, unde primesc consiliere ȋn deprinderea abilităților de gestionare a conflictelor. Tot ȋn aceste tabere ȋnvață să comunice unii cu ceilalți, să găsească un limbaj comun. De asemenea, există ateliere de dezvoltare personală unde ȋși descoperă abilitațile, ȋnvață să ȋși depășească complexele și să se simtă bine ȋn propria piele.

În concluzie, acest articol nu se vrea a fi o prezentare exhaustivă a acestui subiect  controversat, mult discutat, dar mereu de actualitate. Este un subiect ofertant, complex care poate implica multe păreri, divergențe, dar cred că se poate ajunge la un numitor comun care să avantajeze ambele părți implicate: părinții și copiii.

Cum există un cod al bunelor maniere, poate exista și un cod nescris al unei bune educații. Pot exista niște reguli generale care pot fi aplicate tuturor, dar pot exista și reguli care trebuie personalizate fiecărei tipologii de adolescent.

,,Nu vă educați copiii să fie bogați, educați-i să fie fericiți, astfel ȋncȃt ei să vadă valoarea lor și nu prețul lor”, ne spune Papa Francisc, iar îndemnul său poate fi un punct de plecare ȋn educația copiilor.

Educația este ca eleganța, dacă nu o ai, nu te poți preface.

Un lucru este sigur, generația tinerilor de după anul 1990,  numită de către scriitoarea britanică Claire Fox ȋn carte ,,I find it ofenssive“ ( ,,Mă ofensează”), generația ,,Fulgilor de nea”(,,Snowflake Generation”), este ȋn derivă, nu se regăsește ȋn niciun sistem de valori și nu acceptă cu usurință sau, uneori, deloc, regulile prestabilite de societate, refuză ȋn mod constant să facă parte dintr-un tipar, sunt fragili emoțional și nu reușesc, de cele mai multe ori, să își creeze propria identitate, ceea ce ȋi face vulnerabili.

Vulnerabilitatea trezește ȋn ei simțul de conservare exacerbat care ȋi ȋndreaptă către izolare și, astfel, se pierde o parte din generația de viitor a țării! 

Peste toate aceste neajunsuri s-a suprapus perioada pandemiei, o experiență unică pentru fiecare dintre noi, dar trăită diferit de fiecare individ ȋn parte.

Pe de-o parte, tinerii debusolați care sunt obligați să trăiască o perioada lungă de timp ȋn izolare și care acumulează frustrări, furie și dorință de răzvrătire, și, pe de altă parte, tinerii pentru care realitatea virtuală este propriul lor univers și, astfel, această perioadă nu schimbă cu nimic lucrurile, dimpotriva le dă o notă de normalitate.

Furia este o emoție naturală care poate fi educată.

Școala online, izolarea prelungită și restricțiile obligatorii duc la accentuarea analfabetismului funcțional. Lipsa contextelor interpersonale este o piedică ȋn dezvoltarea inteligenței emoționale și relaționale pentru mulți dintre tinerii noștri aflați ȋn perioada de explorare și descoperire personală. Se naște un conflict ȋntre așteptări și realitate. Dacă asistăm pasiv la toate aceste trăiri și reacții ale tinerilor, suntem moral, vinovați.

Visurile și realitatea trăiesc ȋn lumi diferite.

Ȋn ultimul timp, se vorbește tot mai mult despre bullying-ul școlar care afectează tot mai mulți tineri. Adolescenții de astăzi trăiesc ceea ce am trăit, unii dintre noi ȋn copilărie, dar nu la nivel de conștientizare. Ȋn zilele noastre acest fenomen are dimensiuni și urmări greu de gestionat, care lasă urme adȃnci ȋn sufletul și mintea celor implicați, avȃnd modificări periculoase asupra dezvoltării personale.

Ȋn perioada pandemiei acest fenomen s-a mutat și ȋn online, unde mulți tineri ȋși creează o mască socială, unde sunt cine vor ei să fie. Ȋn realitatea de zi cu zi ești cel care poți să fii, fără ȋnchipuiri.

Viața nu este ceea ce ți se ȋntȃmplă, ci felul cum alegi să trăiești.

Articolul Există conflicte între generații? Părinți versus copii sau copii versus părinți? apare prima dată în Jurnal Social.

Peste 200 de copii vor primi în continuare sprijin pentru educație. Prin continuarea Proiectului deschis în 2020, ,,Împreună schimbăm destine”, finanțat de Kaufland România, Fundația Inovații Sociale Regina Maria poate continua activitatea atât în cele două centre educaționale pe care le gestionează de peste opt ani, cât și în noul centru deschis în acest an la Corbeanca.

Beneficiarii direcți ai proiectului sunt peste 200 de copii clasele 1-8 din Băneasa, Clinceni și Corbeanca, cei mai mulți provenind din familii cu mari dificultăți socio-materiale, monoparentale, familii foarte numeroase sau  cu disponiblitate emoțională redusă, pe care Fundația îi susține, în principal, prin activitățile de educație formală și informală, dar și printr-o masă caldă în fiecare zi.

,,Educația este un drept garantat, indiferent de contex social, familial sau economic. Din păcate, prea puțini copii care provin din medii defavorizate reușesc să beneficieze de el, să-și depășească condiția de acasă și să aibă perspectiva unui viitor mai bun. Abandonul școlar e o realitate profundă a societății în care trăim, așa că o dată în plus, considerăm că este de datoria noastră să ne implicăm cu măsuri concrete. Prin continuarea proiectului ,,Împreună schimbăm destine”, alături de partenerii noștri de la Fundația Inovații Sociale Regina Maria, securizăm accesul la educație și suport emoțional pentru peste 200 de copii care au dreptul la normalitate”,declară Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

,,Kaufland România reprezintă pentru noi cel mai implicat partener în proiectele Fundației. De când am început colaborarea, compania a contribuit cu peste 300.000 euro în proiectele noastre, atât cele de sănătate, cât și de educație. Amintesc aici achiziția de acum 4 ani a unui eco-cardiograf super performant cu ajutorul căruia am oferit peste 7.000 de consultații de specialitate, investiția majoritară în cabinetul de stomatologie pentru persoane cu dizabilități, susținerea pe perioada îndelungată a unei părți importante din activitatea stomatologică socială, reacția extrem de promptă la declanșarea pandemiei când ne-au susținut necondiționat în menținerea deschisă a clinicilor, iar în ultimii doi ani unul din cei mai importanți susținători ai centrelor educaționale ale Fundației, acoperind peste 50% din costurile acestora!”, spune Cristiana Mateoiu, Director Executiv al Fundației Inovații Sociale Regina Maria.

Articolul Kaufland România susține cu peste 100.000 euro educația a peste 200 de copii din centrele educaționale coordonate de Fundația Inovații Sociale Regina Maria apare prima dată în Jurnal Social.