Arhive Éva-Andrea Csép (UDMR) - Jurnal Social https://jurnal-social.ro/tag/eva-andrea-csep-udmr/ Publicația Consiliului Național al Dizabilității din România Sat, 15 Dec 2018 19:20:44 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.7.1 Membrii Comisiei pentru muncă și protecție socială, din Camera Deputaţilor, au desconsiderat pensionarii cu handicap fizic, gradul grav https://jurnal-social.ro/membrii-comisiei-pentru-munca-si-protectie-sociala-din-camera-deputatilor-au-desconsiderat-pensionarii-cu-handicap-fizic-gradul-grav/ https://jurnal-social.ro/membrii-comisiei-pentru-munca-si-protectie-sociala-din-camera-deputatilor-au-desconsiderat-pensionarii-cu-handicap-fizic-gradul-grav/#comments Thu, 13 Dec 2018 14:16:16 +0000 https://jurnal-social.ro//?p=4919 În Comisia pentru muncă și protecție socială, din Camera Deputaţilor, a fost dezbătut Proiectul Legii Pensiilor, marți, 12 decembrie. Deputații  Cristian-Gabriel Seidler (USR),  Éva-Andrea Csép  (UDMR), Dan Vîlceanu (PNL) au depus și susținut amendamente la Legea Pensiilor cu privire la pensionarii cu handicap. Președinta Consiliului Național al Dizabilității din România (CNDR), […]

Articolul Membrii Comisiei pentru muncă și protecție socială, din Camera Deputaţilor, au desconsiderat pensionarii cu handicap fizic, gradul grav apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

În Comisia pentru muncă și protecție socială, din Camera Deputaţilor, a fost dezbătut Proiectul Legii Pensiilor, marți, 12 decembrie. Deputații  Cristian-Gabriel Seidler (USR),  Éva-Andrea Csép  (UDMR), Dan Vîlceanu (PNL) au depus și susținut amendamente la Legea Pensiilor cu privire la pensionarii cu handicap.

Președinta Consiliului Național al Dizabilității din România (CNDR), Daniela Tontsch, a afirmat că a conceput amendamentele, pe care le-a înaintat deputaților din comisiile de specialitate, din Camera Deputaților,  cu o echipă de profesioniști: avocați, juriști, economiști, printre care sunt și persoane cu handicap fizic, gradul grav. Membrii Comisiei pentru muncă și protecție socială, din Camera Deputaţilor, au desconsiderat pensionarii cu handicap fizic, gradul grav. Întâi au votat ca și aceștia, pe lângă nevăzători, să beneficieze de stagiu redus de cotizare. După pauza de prânz, aleșii s-au răzgândit, revenind la varianta inițială, în care doar nevăzătorii beneficiază de stagiu redus de cotizare de 11 ani și 8 luni. Așadar, persoanele cu handicap fizic, gradul grav, ar trebui să muncească aproape la fel de mult ca persoanele valide.

,,Dacă acest articol ar fi trecut sub forma solicitată de noi, ar fi ajutat persoanele cu dizabilități să se pensioneze cu 1/3 din stagiul complet de cotizare, în cazul acesta doar o singură categorie poate să facă acest lucru. Problema cea mai mare este că noua Lege a Pensiilor nu recunoaște stagiul de cotizare al persoanelor cu dizabilități de o treime, ca fiind stagiu complet. Asta înseamnă că pensia persoanelor cu dizabilități, a pensionarilor, a celor care au muncit și sunt pensionați la limită de vârstă, nu va mai crește niciodată. Astăzi, avem 45 000 de persoane cu dizabilități angajate la nivel național, dintre care 20 000 sunt cu handicap grav. Costurile nu ar fi foarte mari, problema este stagiul de cotizare de o treime. Practic, cei cu handicap fizic grav, ar trebui să muncească aproape la fel de mult ca persoanele valide, ca să îndeplinească stagiul de cotizare, minim de 15 ani. Este o discriminare, o încălcare a art. 16 din Constituție. Atât Codul muncii, cât și Legea nr. 448 /2006 privind drepturile persoanelor cu handicap și Constituția nu prevăd diferențiere pe tipurile de handicap, a explicat Daniela Tontsch, președintele Consiliului Național al Dizabilități.

,,Doamna Olguța Vasilescu a afirmat că pensionarii cu handicap fizic vor fi incluși în Legea Asistenței Sociale. Ce să caute acolo dacă au îndeplinit stagiul de cotizare prevăzut de lege, adică au muncit 20 de ani, 23, 24 sau 30 de ani? Vorbim de PENSIONARI, nu de asistați social”, a adăugat ea.

,,Pe lângă diverse aspecte tehnice, majoritatea guvernamentală s-a gândit şi s-a răzgândit cu privire la discriminarea dintre diverse categorii de persoane cu handicap, dar, dincolo de asta, cele trei probleme majore ale acestei legi a pensiilor rămân. În continuare rămân în vigoare pensiile speciale, ceea ce nu poate fi numită o echitate socială aşa cum se doreşte, nu este o reformă reală a sistemului de pensii, se tărăgănează acelaşi sistem de pensii. Legea va intra în vigoare abia în septembrie 2021 şi este doar o promisiune deşartă a actualei majorităţi guvernamentale pentru categoria pensionarilor,”a afirmat deputatul USR Cristian Seidler.

,,Noi am votat împotriva acestui proiect de lege pentru că este o lege proastă şi neconstituţională. Sunt mai multe articole neconstituţionale. Vă aduc doar câteva chestiuni: discriminare între persoane cu dizabilităţi (…) – să legi pensia de invaliditate de stagiul minim de cotizare, de parcă poţi rămâne invalid atunci când tu îţi programezi. Nu îţi programezi să rămâi invalid după 15 ani de cotizare. Este o mare tâmpenie, o mare aberaţie. Noi am propus ca în textul legii să apară că persoanele cu handicap grav beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, indiferent de vârstă, dacă au realizat cel puţin 1/3 din stagiul complet de cotizare, ori în forma adoptată se arată că beneficiază de aceste drepturi doar nevăzătorii”, a declarat deputatul liberal Dan Vîlceanu

După respingerea amendamentelor privind persoanele cu handicap, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat că UDMR va susține amendamentul privind persoanele cu dizabilități și este chiar posibil ca deputații formațiunii să nu voteze Legea pensiilor. Astfel, dezbaterea în plenul Camerei Deputaților a fost amânată pentru săptămâna viitoare.

,,La legea pensiilor sunt cel puţin două chestiuni ce trebuie spuse. Este o lege mai bună decât legea actuală, dar există şi o problemă care trebuie tratată foarte serios – problema persoanelor cu dizabilităţi. Noi am avut ieri un amendament – şi în Senat am avut acest amendament – în comisia de specialitate. Prima dată a fost votat amendamentul nostru, după pauză au reluat votul şi au mai votat o dată şi a picat amendamentul. Nu poți să scoți din sistemul pensiilor aceste persoane, nu poți să spui că vei veni cu altă lege și vei introduce în sistemul social. Putem discuta de impactul financiar, dar trebuie să vedem cifrele, se poate spune că sunt anumite probleme de ordin administrativ, dar trebuie rezolvate administrativ aceste probleme, în comisiile care stabilesc gradul de invaliditate și în sistemul de pensii aceste persoane trebuie să se regăsească, asta a fost și este solicitarea noastră, mai ales că legea intră în vigoare în 2021, deci e timp, doi ani, să rezolvi și problemele administrative, și cele legate de impactul financiar. Nu poți să spui că aceste persoane nu trebuie să se regăsească în acest sistem”, a declarat președintele UDMR la Camera Deputaților.

Liderul UDMR a ținut să mai precizeze că se va discuta în continuare și probabil că se va găși o soluție. El speră că se va găsi o soluție pentru această categorie – persoanele cu dizabilități.

După ce deputatul Kelemen Hunor a anunțat că UDMR va merge până la capăt cu amendamentul privind persoanele cu dizabilități, Călin Popescu Tăriceanu i-a făcut o ofertă.

„Dacă au niște propuneri, suntem dispuși să îi ascultăm”, a spus Călin Popescu Tăriceanu.

Deputatul USR Cristian Seidler a declarat, marți, că va discuta cu juriștii cu ceilalţi colegi şi cu partidele de opoziție pentru a contesta la CCR Legea pensiilor, existând cel puțin trei motive de neconstituționalitate.

Și președintele Consiliului Național al Dizabilități, Daniela Tontsch, care a participat la dezbaterile din Comisia pentru muncă și a susținut aceste amendamente, a anunțat că ia în considerare demersul deputatului USR.

Articolul Membrii Comisiei pentru muncă și protecție socială, din Camera Deputaţilor, au desconsiderat pensionarii cu handicap fizic, gradul grav apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/membrii-comisiei-pentru-munca-si-protectie-sociala-din-camera-deputatilor-au-desconsiderat-pensionarii-cu-handicap-fizic-gradul-grav/feed/ 2