Autor: Laura Stifter

Pe 3 decembrie a fost Ziua Mondială a Persoanelor cu Dizabilități. Adică acea zi în care, an de an, tot felul de persoane fără dizabilități țin discursuri publice despre cât de „grav” și „devastator” este să ai dizabilități și despre cum noi, cei cu dizabilități, suntem un exemplu pentru că îi ajutăm pe cei ,,normali” să-și dea seama cât de fericiți sunt ei că nu sunt ca noi. Nu, nu exagerez, ci am auzit frecvent discursuri de acest tip: ,,persoanele cu dizabilități sunt o lecție pentru noi, învățându-ne să apreciem ceea ce avem”.

M-am întrebat dacă am suferit vreodată din cauza dizabilității mele. Răspunsul clar, ferm, este: Nu, niciodată! Am suferit însă mult (și va mai dura….) din cauza prejudecăților legate de dizabilitate. Și asta cu toate că, din fericire, eu nu m-am confruntat cu formele cele mai grave, dramatice, de discriminare, așa cum s-au confruntat alții care au aceleași particularități fizice ca mine. Există copii abandonați de către părinți din cauza dizabilităților lor, există adulți închiși cu forța în aziluri, pe termen scurt sau lung, din cauza dizabilităților lor, există oameni competenți respinși la angajare din cauza dizabilităților lor. Eu nu m-am confruntat cu nimic din toate acestea. Și totuși, discriminările și nedreptățile nu-mi sunt complet străine. Au fost și sunt mult mai ușoare, dar totuși dureroase.

1. Copilăria și adolescența: excluziune socială, refugiu în studiu

Sunt o persoană cu dizabilități vizuale, absolventă a facultăților de Teologie și Filosofie din București, în prezent profesoară în învățământul de masă, profesor Merito în anul 2021 și activă în viața politică (membră într-un partid și în mai multe ONG-uri, în special pe teme de educație).

Atât timp cât am fost copil și adolescentă, nu am avut, propriu-zis, viață socială. Această situație încă nu mă făcea să sufăr, în special la vârsta copilăriei. Aveam o familie fericită, eram iubită de către părinți, de către bunicile mele, de catre profesorii mei, iar acest context, alături de optimismul meu natural, a contat enorm. În rest, am avut o singură prietenă în copilărie care, din păcate, a murit la o vârstă fragedă. Apoi, în clasa a VIII-a, începusem să-mi dau seama ce mi se întâmplă și am suferit din cauza marginalizării între colegii de clasă. Nu era bullying, ci doar marginalizare.

Ulterior, în liceu, având colegi foarte deștepți, nu am mai simțit nici asta în clasă. Totuși, în afara programului efectiv de la școală, situația era aceeași ca până în liceu: stăteam doar cu părinții și cu profesorii, mergeam oriunde cu însoțitor permanent (de obicei, mama mea), atât. În toți anii de liceu, am fost o singură dată invitată la o zi de naștere. Niciodată nu am mers în vreo excursie cu colegii, niciodată nu m-am plimbat în parc într-un grup de colegi, fără însoțitor adult. Niciodată, în toată copilăria, nu am mers la colindat alături de alți copii (veneau ei la mine acasă, să mă colinde, iar apoi ei plecau și eu rămâneam acasă, la punct fix). Niciodată, în toată copilăria și adolescența, nu am știut ce înseamnă un drum cu autocarul prin munți, într-un grup mare și gălăgios de puști care să cânte și să se joace împreuna ore în șir, până la destinație.

Studiul îmi plăcea enorm, participam la olimpiade, iar toate astea compensau ceea ce doar parțial conștientizam că nu am (în unele momente, iar apoi psihicul meu le ascundea repede undeva, prin cotloanele subconștientului, ar explica psihanaliștii…). Uneori, în câte o excursie cu părinții (excursii pe care ei le organizau rar și doar de dragul meu, nefiind ei înșiși pasionați de călătorii, așa cum sunt eu), priveam cu jind adolescenții de vârsta mea care stăteau seara, în grupuri, la povești, în curtea hotelului sau în alte părți, dansau și se distrau până după miezul nopții. Părinții mei, epuizați, intrau în cameră devreme, iar eu trebuia să intru împreună cu ei, desigur, așa încât, din cameră, auzeam în continuare chiotele și distracția grupurilor de adolescenți de vârsta mea… Și îmi imaginam, cu ochii închiși, cum ar fi să fiu și eu odată, cândva, într-o zi, într-o asemenea excursie de grup. A doua zi dimineața, însă, uitam totul. Eram, încă, doar un copil…, apoi doar o adolescentă…, adică o persoană aflată, încă, la vârsta visărilor și a refugiului în lumea propriei imaginații.

2 .Trecerea la o viață independentă: cum m-am convertit la libertate

Abia la vârsta de 25 de ani, am trăit o formă de convertire: nu religioasă, dar o convertire de la un mod de viață la altul, total diferit. De la viața într-un glob de sticlă, datorat unei inexistente vulnerabilități, la un mod de viață independent, activ, LIBER, împlinit și împlinitor!

Inițial a fost, ca în cazul oricărui tip de convertire, un șoc și o criză puternică, anume momentul conștientizării complete, curajos asumate, a situației în care mă aflam. Am ajuns la cardiologie, la propriu, din cauza consumului emoțional. Și mi-am dat seama că, pentru a trăi o viață fericită de atunci înainte, aveam nevoie să mi-o construiesc exact pe baza acelei valori la care deja țineam cel mai mult în viață: libertatea! M-am angajat și am decis că voi sta fără însoțitor permanent la locul de muncă. Aceea a fost prima mare decizie de independență. Mai întâi, a trebuit să gestionez groaza (nu frica, ci groaza) părinților de a mă ști în diferite spații publice singură, adică fără ei. Când ești părinte de copil cu dizabilități, psihicul tău preia necritic din societate ideea că al tău copil este vulnerabil și că așa va rămâne întreaga sa viață, că tu va trebui să te sacrifici pentru a însoți permanent acel copil, inclusiv la vârsta adultă, iar după ce tu vei muri, copilul tău va avea nevoie în continuare de însoțitor permanent (în cel mai bun caz, de bani suficienți pentru a-și plăti un astfel de însoțitor, iar în cel mai rău caz…. Nu continuăm). Această prejudecată de gravitate extremă este atât de înrădăcinată în societate, încât o preiau și oameni intelectuali. Și nimeni nu-și dă seama că, pe lângă sacrificiul părintelui pentru protejarea copilului, este sacrificată și viața copilului devenit adult, pentru liniștirea anxietăților părintelui (fără tinerețe, fără party singur între covârstnici, fără excursii alături de covârstnici, fără nimic din ceea ce are legătură cu viața socială a unui tânăr).

Și, continuând povestea convertirii mele la viața independenta (cuvântul „convertire” nu este o metaforă, ci se referă la o convertire reală, doar că nu religioasă), după ce am gestionat cu bine situația din familie, a început cealaltă provocare, provocarea cu care mă lupt și acum și probabil că mă voi mai lupta mult timp de acum înainte: trăirea unei vieți independente într-o societate care mă consideră vulnerabilă și incapabilă de a-mi lua propriile decizii. Mi-am luat viața în mâini și acum o țin bine, strâns de tot, exact ca în proverbul acela potrivit căruia ,,toată lumea îți vrea binele, deci nu ți-l lăsa furat”.

În primul meu an de serviciu, la Colegiul Național Mihai Viteazul, a fost de vis! Relația cu elevii era minunată, la fel și relația cu direcțiunea și cu majoritatea colegilor de cancelarie. Tot în acea perioadă, am început să apar în mass-media, să mă implic în politică, să le fac pe toate așa, în mod incredibil, evoluând de la o zi la alta. Eu, care nu participasem niciodată nici măcar la un protest politic (deși îmi doream enorm), acum băteam drumurile, împreună cu diferiți colegi, după semnături sau împărțind pliante în campanii electorale. De atunci, au urmat bucurii, una după alta: primele mele excursii prin țară singură, apoi prin străinătate. Apoi tot mai multe excursii, tot mai multe evenimente, tot mai multe comunități noi, pe scurt, tot mai multă viață liberă și activă.

Pandemia m-a necăjit nespus și mi-a întârziat procesul, însă am circulat inclusiv în pandemie așa, cum și pe unde se putea.

Și da, în excursii stau până după miezul nopții la povești cu ceilalți din grup, așa cum am visat atât timp în adolescență! Și da, am zburat cu avionul, peste mări și țări, am zburat cu drag și o voi mai face, cu ajutorul lui Dumnezeu, totul în mod complet independent și fără niciun fel de însoțitor personal. Iar la primul meu zbor, fiind acolo, la 10-11 km deasupra pământului, în drum spre alte țări, fără nimeni care „să aibă grijă de mine”, îmi puneam întrebarea, zâmbind, dacă nu cumva visez, dacă sunt chiar eu, aceeași persoană de acum 5 sau 10 ani. Și da, eram chiar eu, aceeași. Eram acolo, în zbor, chiar eu care, în liceu, nu țin minte să fi ieșit vreodată singură din clasă, în pauză… Ba da, o singură dată, în cea de-a doua zi de școală, îmi amintesc perfect momentul, fiindcă l-am considerat un mare-mare eveniment.

Convertirea s-a întâmplat în 2018. Au trecut 5 ani de atunci, ani în care, zi de zi, îmi recuperez adolescența și prima tinerețe (anume le recuperez în plan social și al unor experiențe de călătorie, fiindcă altfel, familial și școlar/academic, le-am avut împlinite și atunci) le trăiesc acum, condensat și compensatoriu.

3. Paternalism și discriminare… uneori cu bune intenții

Și de ce, totuși, încă am unele momente de suferință în continuare? Pentru că prejudecățile din societate există și, uneori, interferează cu modul meu de viață actual. Sufăr atunci când mă înscriu cu mare chef la vreun eveniment, iar prima întrebare a organizatorilor este: ,,și pe cine aduci cu tine, ca să aibă grijă de tine?”. Asta înainte de a mă vedea sau de a mă cunoaște, ci în primul moment în care află că am dizabilități (anume atunci când, contextual, sunt nevoită să le spun acest detaliu). Sufăr atunci când nimeresc persoane bine intenționate, dar cu atitudine insuportabil de invazivă. Sufăr, pe scurt, atunci când nu mi se acordă acel nivel elementar de încredere care se acordă oricărui adult: anume încrederea că, atunci când am nevoie de ajutor, îl voi cere, iar dacă spun că ,,nu”, înseamnă că este nu! Sufăr atunci când nu sunt crezută că pot avea grijă de siguranța mea și a celor din jur, exact așa cum o poate face oricare alt adult, precum și, mai ales, atunci când încerc să fac lucruri complet normale (precum, de exemplu, un credit bancar sau o asigurare de sănătate), dar stau cu frică, cu emoții, că toate acestea nu mi se vor accepta fără asistent personal. Da, se întâmplă asta, iar unele persoane cu dizabilități și-au câștigat în instanță până și dreptul, de pildă, de a-și deschide un cont la bancă fără să facă procură altcuiva pentru a le gestiona banii. Sufăr atunci când, în anumite grupuri (nu, nu în toate, desigur), mă văd nevoită să fac pe ascuns unele gesturi extrem de simple (De exemplu, să merg dintr-o cameră în alta, ca să fac cunoștință cu cineva anume sau să intru într-un grup), ca nu cumva organizatorii evenimentului să mă observe și să se țină după mine, la propriu, să mă invadeze, cu bunăvoința lor sinceră, dar nesolicitată, inclusiv ținându-mă fizic (ca nu cumva să mă-mpiedic…) și luându-mi bucuria firească de a socializa normal.

Iar toate acestea mi se întâmplă la aprox. 50% dintre evenimentele publice la care particip. De exemplu, unele dintre cele mai ciudate momente apar atunci când sunt văzută făcând banalul gest de a comanda taxi sau uber: de la reacții de șoc, precum: ,,Cum adică, singură, ai mai circulat vreodată singură, familia ta știe că tu circuli singură?”, până la reacții de tipul: ,,Dar tu știi să lucrezi pe telefon? (Întrebare însoțită, uneori, de gestul fizic de a-mi lua telefonul din mănă), iar toate astea mi se întâmplă chiar și în comunități de oameni intelectuali, dar în special atunci când află despre dizabilitatea mea prima dată.

4. Discriminări mai grave

Mentalitatea propriilor părinți am putut să o schimb, dar cu societatea… Este mai greu de lucrat.

Acum câțiva ani, fiind într-o situație de urgență medicală, am părăsit de două ori cabinetele unor medici care îmi spuneau, senin, că nu îmi pot spune mie diagnosticul și tratamentul, că eu nu pot decide singură, fiindcă nu văd să semnez, că este nevoie să vin cu ,,aparținătorii”, fiindcă așa știu ei, medicii, că se procedează cu pacienții care au certificat de handicap, că așa este legea (evident, informație total falsă, adică minciună). Deși eram în pericol și în situație de urgență, am plecat de la acei medici, căutând alți specialiști care să-mi respecte demnitatea și dreptul fundamental de a lua decizii medicale pentru mine însămi, în acel context dificil.

Un alt moment umilitor și grav a fost acela în care, la unul dintre fostele mele locuri de muncă, medicina muncii încerca să pună presiune pe mine ca să accept însoțitor permanent în clasă. Nu, medicul nici nu mă văzuse (nu era în cabinet), ci a aflat de la asistenta sa că sunt o profesoară cu certificat de dizabilități și i-a spus categoric că, în asemenea situații, recomandarea lor trebuie să fie aceea de însoțitor permanent în clasă. Amiabil nu s-a putut rezolva problema, ci ea s-a rezolvat doar prin apelul la lege și la consecințele unei asemenea discriminări. În general, în cazurile grave, cuvântul „discriminare” funcționează exact ca o formulă magică, determinându-i pe autorii discriminării să se oprească și să înțeleagă că acțiunile lor le pot crea probleme juridice. Dacă le spunem că ne simțim discriminați și că ne vom apăra, în general, ei cedează și ne respectă drepturile.

5. În loc de concluzii…

Ca orice altă persoană, am nevoie doar de încredere și tratament egal cu ceilalți cetățeni. În unele comunități am asta, în altele nu. Am nevoie, uneori, inclusiv de măsuri minimale de accesibilizare a mediului (precum, de pildă, un banal semafor audio), dar acestea sunt aspecte rezolvabile prin activism civic și politic, ținând în special de acțiuni ale cetățenilor în cooperare cu autoritățile statului.

Și da, cu ajutorul lui Dumnezeu, îmi voi continua acest mod de viață, voi continua să lucrez singură, să călătoresc, să-mi susțin mesajele în mass-media, să mă implic în politică, să-i reprezint pe cei care îmi vor acorda încrederea și voturile lor. Da, voi face toate acestea, nelăsându-mă încadrată cu forța într-un șablon imaginar, desenat de prejudecăți și temeri față de alteritate! Îmi voi păstra aceleași standarde privind calitatea propriei vieți și voi continua să am grijă de alții (de elevii mei și, cândva, voi deveni și mama, iar pe părinții mei îi voi îngriji atunci când vor fi bătrâni), în ciuda prejudecăților otrăvitoare și dureroase potrivit cărora o persoană ca mine nu s-ar putea îngriji nici măcar pe sine.

Multă solidaritate și gânduri bune doresc să le adresez persoanelor cu dizabilități, în aceste zile de conștientizare asupra particularităților și abilităților noastre diferite! Să fim independenți și curajoși, pentru că asta este totul! Chiar dacă devenirea și trecerea înspre independență este treptată și cu multe obstacole din partea celorlalți (familie, societate, instituții etc), totuși important este să începem și să luptăm constant, cucerind progres după progres! Nimeni nu va trăi viața în locul nostru! Să nu ne refuzăm, pe criteriul dizabilității, nimic din ceea ce ne dorim! Niciodată, niciodată, orice ar fi! Așa să ne ajute Dumnezeu!

Articolul Ziua persoanelor cu dizabilități: Despre povestea convertirii mele la o viață independentă apare prima dată în Jurnal Social.

Asociaţia Nevăzătorilor din România (ANR) a ținut să își exprime susținerea pentru demersul autorităţilor de a clarifica situaţia posesorilor de certificate de încadrare în grad de handicap la nivel naţional, precum și aprecierea pentru interesul acestora de a îmbunătăți modul în care este gestionată problematica dizabilității în țara noastră.

,,În ultimele zile, s-au înregistrat în spațiul public numeroase luări de poziție față de numărul considerat foarte mare al persoanelor care dețin certificat de handicap. Printre cei care au transmis mesaje pe această temă s-au înscris inclusiv liderii ai coaliției aflate la guvernare, premierul Marcel Ciolacu și președintele Senatului Nicolae Ciucă, ambii solicitând organelor competente să verifice dacă documentele emise sunt într-adevăr conforme cu realitatea. În context, organizația noastră ține să își exprime atât susținerea pentru acest demers, cât și aprecierea pentru dorința factorilor decizionali de la nivelul clasei politice de a îmbunătăți modul în care este gestionată problematica dizabilității în țara noastră, un subiect prea adesea ocolit sau tratat cu superficialitate”, a transmis Asociația Nevăzătorilor din România, într-un comunicat de presă.

ANR precizează faptul că și-a asumat drept principală misiune, încă de la înființare, apărarea și promovarea intereselor persoanelor cu deficiențe de vedere, iar din acest motiv luptă pentru ca ,,statul să acorde celor ce fac parte din această categorie expusă la excluziune socială și discriminare drepturi și facilități care să creeze premisa reală a egalității de șanse”.

,,Când însă printre beneficiarii de prestații sociale ajung să se numere falși deficienți de vedere, înseamnă că societatea se confruntă cu o problema foarte gravă de ordin moral, principial, care nu aduce decât prejudicii persoanelor cu dizabilități vizuale. Mai mult decât atât, nu putem ignora consecințele pe care o asemenea situație le are asupra resurselor bugetare alocate de către stat”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, în anul 2003, ultimul în care Asociaţia Nevăzătorilor din România a făcut parte dintre structurile implicate în mecanismul de întocmire a dosarelor de handicap, numărul beneficiarilor de drepturi din cauza problemelor de vedere era de puţin peste 40.000, la nivelul întregii ţări.

,,Au trecut de atunci două decenii. Între timp, inutil să o spunem, populația României a scăzut, iar medicina a înregistrat progrese notabile inclusiv în tratarea maladiilor oculare. Care este consecința? Cum arată astăzi statistica? În loc să scadă, numărul deficienților de vedere nu numai că a crescut, chiar s-a dublat! Desigur, pare șocant. Nu vom insista aici să comentăm motivele care au condus la actuala stare de fapt sau să căutăm explicații pentru inflația de deficienți de vedere, sunt foruri însărcinate de lege pentru a oferi răspunsuri. Dacă am adus în discuție acest reper, am făcut-o doar pentru a evidenția în mod cât se poate de clar poziția noastră în problema falșilor deficienți de vedere și faptul că, atâta vreme cât am avut pârghii instituționale, am acționat în consecință”, a mai transmis ANR.

Potrivit Asociaţiei Nevăzătorilor din România, situația s-ar ameliora semnificativ dacă organizațiile reprezentative ale persoanelor cu dizabilități ar fi implicate în procesul de evaluare a handicapului.

,,Prin urmare, avem convingerea fermă că ameliorarea semnificativă a situației este posibilă doar prin implicarea autentică a organizațiilor reprezentative ale persoanelor cu dizabilități în procesul de evaluare a handicapului. Un astfel de parteneriat ar stăvili inflația de beneficiari de certificate de handicap și ar contribui la restabilirea echității sociale, astfel încât sprijinul acordat de către stat să ajungă la cei care sunt îndreptățiți să îl primească și pentru care este indispensabil”, a concluzionat Asociaţia Nevăzătorilor din România.

Asociaţia Nevăzătorilor din România (ANR) este organizaţia nonguvernamentală reprezentativă la nivel naţional care apără şi promovează interesele persoanelor cu deficienţă de vedere.

Prin cele 35 de filiale ale sale, Asociaţia cuprinde peste 35.000 de membri (persoane cu handicap vizual grav, accentuat şi mediu) de pe întreg teritoriul ţării.

Asociaţia Nevăzătorilor din România are statut de utilitate publică acordat de Guvernul României prin H.G. 1033/03.09.2008, fiind recunoscută ca organizaţie naţională reprezentativă a nevăzătorilor.

Mai multe informații aici: https://www.anvr.ro/

Articolul Problema falșilor handicapați: Cum îi văd cei care nu văd pe cei care se fac că nu văd apare prima dată în Jurnal Social.

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) anunță măsuri speciale de care vor beneficia, în acest an, persoanele care se află într-un grad extrem de excluziune socială.

Potrivit unui comunicat al MIPE, se vor oferi 1.400 de lei pentru a sprijini plata facturilor la energie. Totodată, se vor acorda șase noi tranșe de 250 de lei pentru achiziția de alimente și mese calde, de care vor beneficia 2,4 milioane de persoane.

,,Preșcolarii și elevii din medii defavorizate vor primi vouchere în noul an școlar pentru rechizite și îmbrăcăminte. Peste 1,18 milioane de români vor primi un nou pachet de 24 kg, cu ajutoare alimentare. Vor fi acordate vouchere pentru reziliență socială pentru repararea locuințelor și pentru achiziția de electrocasnice”, precizează MIPE.

Conform sursei citate, persoanele cu dizabilități vor primi vouchere pentru a‑și procura echipamente asistive care să le îmbunătățească viața și să le dea, totodată, șansa la o activitate remunerată. De asemenea, mamele și copiii nou-născuți din categoriile cele mai defavorizate vor primi sprijin în valoare de 2.000 lei pentru trusouri, în primele trei luni de la nașterea copiilor, prin tichete sociale pe suport electronic.

Așadar, pentru contracararea scăderii generale a standardului de viaţă și a apariţiei unor grupuri sociale vulnerabile, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene continuă să implementeze măsuri care să să preîntâmpine şi să compenseze efectele sociale destructive, cauzate de contextul macroeconomic, asupra grupurilor aflate în situație de risc.

Potrivit MIPE, măsurile sunt în strânsă legătură cu strategiile naționale în domeniul social, precum și cu evoluția macroeconomică, pentru a contribui la scăderea ratei riscului de sărăcie și excluziune. Intervențiile au fost condiționate de realizarea unei documentări și analize prealabile care să permită evidențierea nevoilor adresate în cadrul propunerilor de proiecte, care să adreseze mai multe aspecte problematice de care depinde calitatea vieții oamenilor, precum facilitarea accesului la piața muncii, educația sau locuirea.

„Datele o spun clar, încă ne confruntăm cu o formă dominantă de sărăcie care poate conduce la precaritate alimentară, în anumite situații. Aceste lucruri fac ca peste două milioane de cetățeni să nu îşi poată permite un standard de viaţă decent pentru anul 2023. Tocmai de aceea, la nivelul Guvernului am gândit un pachet de măsuri care sunt integrate și complementare, astfel încât să se asigure o alocare financiară eficientă a intervențiilor. Așadar, vor fi români care se află într-un grad extrem de excluziune socială, care vor putea primi până la 10.000 de lei pentru nevoile imediate, pe baza diferitelor forme de sprijin care se vor acorda”, a transmis ministrul Marcel Boloș.

Pe termen lung, prin Programele Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027 și Educație și Ocupare 2021-2027, Guvernul urmărește să răspundă nevoilor grupurilor vulnerabile atât în ceea ce privește asigurarea accesului la servicii, cât și prin implementarea unor măsuri care să sprijine nevoile imediate.

Astfel, pachetul de măsuri de care vor beneficia persoanele vulnerabile în acest an cuprinde, printre altele, șase noi tranșe de vouchere sociale de 250 de lei, oferite și în 2023.

Aproximativ 2,5 milioane de români, aflați în situații de deprivare materială sau risc de sărăcie, au primit IV tranșe de vouchere sociale prin programul „Sprijin pentru România”, în valoare totală de 1.000 de lei. La 19 decembrie, tuturor beneficiarilor care aveau card le-a fost virată tranșa IV.

Măsura va continua pe tot parcursul anului 2023, când vor fi livrate alte VI tranșe, a câte 250 de lei, o dată la două luni.

MIPE precizează că vor primi vouchere sociale pentru alimente și mese calde: pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special ale căror venituri nete lunare sunt mai mici sau egale cu 1500 lei, pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 1700 lei pentru tranșele din anul 2023; copiii și adulții încadrați în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1500 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 1700 lei pentru tranșele din anul 2023; familiile cu cel puțin doi copii în întreținere ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023.

De asemenea, de acest sprijin vor beneficia și familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranșele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranșele din anul 2023, precum și familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare.

În plus, românii vulnerabili vor primi sprijin pentru compensarea preţurilor la energie în valoare nominală de 1.400 lei, care poate fi utilizat până la data de 31 decembrie 2023 şi va fi acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranşe.

Astfel, se acordă 700 lei/semestru, în luna februarie 2023, pentru perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2023 şi 700 lei/semestru, în luna septembrie 2023, pentru perioada 1 iulie 2023 – 31 decembrie 2023.

,,Vor beneficia de măsură: pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, precum si pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă și ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei; persoanele – copii și adulți – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei; familiile beneficiare de alocație de susținere a familiei și familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la venit minim garantat”, se menționează în comunicat.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va continua să ofere ajutorul de 500 de lei pentru îmbrăcăminte și rechizite, după ce, în anul școlar 2022-2023 au beneficiat 405.000 preșcolari și elevi, față de 245.000 beneficiari în anul școlar precedent.

Conform MIPE, de acest sprijin vor beneficia copiii din învățământul de stat preșcolar, cu condiția ca venitul lunar pe membru de familie să fie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură (298 lei), precum și elevii din învățământul de stat primar și gimnazial, dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe țară (1.275 lei).

Tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educațional pot fi utilizate numai la unitățile cu care emitenții cardurilor au contracte de afiliere.

Totodată, MIPE efectuează demersurile pentru a implementa o măsură care să finanțeze acordarea de vouchere de reziliență pentru sprijinirea populației vulnerabile prin îmbunătățirea condițiilor de locuire prin investiții în servicii comunitare care să includă posibilitatea sprijinirii în activitățile casnice/cotidiene, precum și a unor servicii  pentru reparația locuințelor.

Astfel, românii vulnerabili vor putea beneficia de sprijin pentru înlocuirea electrocasnicelor vechi, precum mașina de spălat, frigider sau aragaz.

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene informează că, în primăvara acestui an, va începe distribuţia celei de-a VI-a tranşe de pachete cu alimente, în cadrul proiectului ,,Acordarea de pachete cu ajutoare alimentare”, finanţat prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate. Pachetele vor ajunge la 1.188.852 beneficiari.

Pachetele conţin 12 alimente de bază (38 de unităţi) şi provin de la producători din România.

,,Proiectul finanţat prin POAD, cu un buget total de 235 milioane euro, presupune livrarea a 7.133.112 de pachete (170.000 tone de alimente) în şase tranşe, prima dintre acestea fiind acordată în perioada iunie – august 2020. În anul 2021 au fost livrate alte două tranşe de alimente, în lunile februarie – martie şi august 2021 – ianuarie 2022, cea de-a patra tranşă fiind distribuită în perioada martie – septembrie 2022.

Cele şase tranşe cuprind în total: 35.000 de tone de făină; 28.000 de tone de mălai; 28.000 de tone de orez; 14.000 de tone de zahăr; 28.000.000 de litri de ulei; 28.500.0000 de borcane de gem şi compot”, se arată în comunicat.

PIDS 2021-2027 va avea în vedere și susținerea unor măsuri destinate oferirii de suport pentru încadrarea în muncă, dar și pentru cei care necesită sprijin în vederea exercitării capacității de exercitiu legale.

,,Tehnologiile asistive (rampe electrice, softuri de citire pentru nevăzători etc.) pentru persoane cu dizabilități au un preț ridicat ce nu poate fi acoperit de majoritatea celor care au nevoie de un asemenea dispozitiv. În perioada 2014-2020 astfel de dispozitive au fost finanțate prin Programul Operațional Capital Uman, dar doar pentru o parte dintre  persoanele cu vârsta între 18 și 64 de ani. Peste 7.000 persoane cu dizabilităţi, cu vârsta între 18 şi 65 ani au primit vouchere în cuantum de până la 5.000 euro pentru a‑și procura echipamente care să le îmbunătățească viața și să le dea, totodată, șansa la o activitate remunerată: cititoare pentru nevăzători, fotolii rulante, proteze audio, elevatoare, diverse instrumente ajutătoare pentru scriere sau desen dar și instrumente  manipulatoare robotizate, printre altele. POIDS 2021-2027 va continua această măsură, să acopere și nevoile minorilor și ale vârstnicilor cu dizabilități în această privință”, mai precizează MIPE.

Potrivit sursei citate, mamele și copiii nou-născuți din categoriile cele mai defavorizate vor primi sprijin în valoare de 2.000 lei pentru trusouri, în primele 3 luni de la nașterea copiilor, prin tichete sociale pe suport electronic. Ajutoarele vor fi acordate în limita a 12 milioane euro, sumă alocată prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate.

,,Vor beneficia de acest sprijin: mamele cărora le-a fost stabilit dreptul la venitul minim garantat; mamele care fac parte din familii beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei; mamele cu dizabilităţi; mamele aflate temporar în situaţii critice de viaţă – victime ale calamităţilor, ale violenţei domestice, persoane dependente şi/sau care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate, stabilite prin ancheta socială întocmită de autorităţile publice cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale; mame şi care nu deţin acte de identitate şi nu pot accede la drepturile civile; mamele minore; mamele – cetăţeni străini sau apatrizi proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina”, se mai menționează în comunicat.

Listele cu persoanele care vor beneficia de aceste ajutoare vor fi întocmite de autoritățile administrației publice locale, prin Serviciile Publice de Asistență Socială, centralizate de către prefecturi, transmise Ministerului Afacerilor Interne și, ulterior, Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, care este coordonatorul la nivel național al acestui program.

Articolul Măsuri speciale de care vor beneficia persoanele vulnerabile în 2023 apare prima dată în Jurnal Social.

Ministerul Muncii și Protecției Sociale a preluat de ieri o parte din povara administrativă și financiară necesară pentru crearea infrastructurii necesare furnizării serviciilor comunitare integrate la nivelul celor 139 de comunități expuse sărăciei, a anunțat, miercuri, ministrul Muncii, Raluca Turcan.

,,Am făcut astăzi încă un pas în realizarea infrastructurii aferente serviciilor comunitare integrate în România. Crearea și implementarea serviciilor comunitare integrate pentru reducerea sărăciei și excluziunii sociale este un proiect demarat de Ministerul Muncii, în parteneriat cu ministerele Educației și Sănătății, și vizează asigurarea de echipe mixte formate din specialiști în domeniul social, medical și educațional, la nivelul a 139 de comunități marginalizate. Ministerul Muncii și Protecției Sociale preia de astăzi o parte din povara administrativă și financiară necesară pentru crearea infrastructurii necesare furnizării serviciilor comunitare integrate la nivelul celor 139 de comunități expuse sărăciei”, a scris pe pagina sa de facebook Raluca Turcan.

Potrivit sursei citate, prin ordonanța adoptată miercuri de Guvern, Ministerul Muncii și Protecției Sociale va interveni pentru a sprijini unitățile administrativ teritoriale (UAT), să acceseze finanțarea europeană alocată pentru dezvoltarea acestei infrastructuri.

,,Prin fonduri europene, Ministerul Muncii va asigura asistență tehnică, în valoare de 12 milioane de lei, necesară UAT-urilor pentru elaborarea documentațiilor tehnico-economice necesare în vederea dezvoltării centrelor comunitare integrate”, a mai precizat Raluca Turcan.

Articolul Ministrul Muncii: Am făcut încă un pas în realizarea infrastructurii aferente serviciilor comunitare integrate în România apare prima dată în Jurnal Social.

Forumul european pentru persoane cu dizabilități (EDF) a lansat, pe 20 aprilie, cea de-a patra ediție a Raportului pentru drepturile omului, care analizează gradul de sărăcie și excluderea socială cu care se confruntă persoanele cu dizabilități din Uniunea Europeană.

În ciuda ratificării Convenției Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități (CRPD), nu au fost înregistrate îmbunătățiri semnificative în ceea ce privește condițiile de viață ale persoanelor cu dizabilități și ale familiilor lor din UE. În plus, problemele legate de venituri, de protecția socială și ocuparea forței de muncă sunt deseori citate de persoanele cu dizabilități, ca fiind aspecte prioritare. În consecință, acest raport analizează următoarele întrebări: Cât de afectate sunt persoanele cu dizabilități de sărăcie și excludere socială? Care sunt principalele cauze? Ce trebuie să facă factorii de decizie în acest sens?

Pentru a răspunde la aceste întrebări, acest raport include un studiu comparativ al ratelor de sărăcie în rândul persoanelor cu dizabilități din diferite state membre, cu un accent special pe impactul crizei economice și al măsurilor de austeritate. De asemenea, analizează impactul diferitelor modele de evaluare a dizabilității și oferă o imagine de ansamblu asupra situației privind angajarea persoanele cu handicap din diferite țări. În sfârșit, sunt examinate obligațiile UE și ale statelor sale membre pentru a soluționa această problemă presantă, alături de recomandările politice specifice.

Ioannis Vardakastanis, președintele EDF, a subliniat că, deși, persoanele cu dizabilități din UE reprezintă un grup ce nu poate fi neglijat (100 de milioane), totuși, la nivel european, național și regional, factorii de decizie continuă să ignore schimbările politice care ar putea reduce riscul de sărăcie și sprijini persoanele cu dizabilități să participe activ la viața comunității.

,,Ceea ce va prezenta această publicație este modul în care persoanele cu dizabilități, în special femeile, sunt în mod sistematic mai expuse sărăciei și excluziunii sociale decât restul populației. Cu riscul de a nu-și putea plăti chiria, de a nu-și putea plăti încălzirea locuințelor, de a nu putea nici măcar să-și plătească cumpărăturile de bază,  fără să aibă acces la posibilitățile de mobilitate socială disponibile populației generale. Mai șocant, vom vedea măsura în care persoanele cu dizabilități au suportat criza financiară din ultimul deceniu, ceea ce a dus la înrăutățirea situației pentru mulți europeni cu dizabilități. Este timpul ca Europa să arunce o privire în oglindă și să evalueze cât de multă solidaritate ne arată societatea noastră. Acest moment de reflecție ar trebui să fie o oportunitate de a scoate la iveală adevăruri inconveniente și de a arunca o lumină asupra a ceea ce persoanele cu dizabilități și organizațiile lor reprezentative cu adevărat solicită pentru îmbunătățirea situației”, a menționat președintele EDF.

S-a constatat că 28,7% dintre persoanele cu dizabilități care trăiesc în UE riscă sărăcia. Acest număr va crește probabil în urma pandemiei. El evidențiază modul în care țările UE au eșuat, în mare măsură, în reducerea sărăciei cu care se confruntă persoanele cu dizabilități, în special în urma crizei financiare.

Situația s-a agravat din 2010 în Estonia, Luxemburg, Germania, Suedia, Irlanda, Cehia, Lituania, Italia, Olanda, Malta și Spania. În toate țările UE, persoanele cu dizabilități sunt mai susceptibile să fie sărace și șomere decât persoanele fără handicap. De asemenea, se confruntă cu costuri suplimentare, deoarece trăiesc într-o societate care nu este adaptată acestora: costuri legate de handicap, estimate la 23.012 euro / an în Suedia sau 14.550 euro / an în Belgia.

EDF solicită factorilor de decizie din UE și naționali să respecte recomandările, prezentate integral la sfârșitul raportului.

• Implementarea pe deplin a Pilonului drepturilor sociale al UE, prin stabilirea unui plan de acțiune care să includă propuneri pentru includerea persoanelor cu dizabilități.

• Urmărirea Strategiei europene 2010-2020 pentru persoanele cu dizabilități pentru următorul deceniu, inclusiv măsuri pentru combaterea sărăciei și excluziunii sociale a persoanelor cu handicap și a familiilor lor.

• Adoptarea legislației care va proteja persoanele cu dizabilități împotriva discriminării în toate domeniile vieții lor, după angajare.

• Promovarea creării de locuri de muncă prin stabilirea unei garanții privind drepturile persoanelor cu handicap, asigurând o ofertă de angajare, ucenicie, instruire sau învățare pe tot parcursul vieții. Acest lucru poate fi susținut, în continuare, prin sprijinul flexibil și centrat pe persoană pentru cei cu dizabilități care caută un loc de muncă, ajutându-i să nu piardă pensiile de invaliditate, în momentul încadrării în muncă, precum și prin stabilirea standardelor pentru adaptarea rezonabilă la locul de muncă, cu asistența necesară.

• Favorizarea utilizării metodelor de evaluare a dizabilității care urmează o abordare holistică și conformă cu CRPD, analizând o abordare centrată pe persoană și folosind o combinație de tulburări și considerente funcționale.

• Investirea în accesibilizarea tuturor structurilor și serviciilor de asistență furnizate publicului larg, pentru a permite persoanelor cu dizabilități să le utilizeze, reducând nevoia de a apela la servicii costisitoare și specializate. Astfel, se vor reduce costurile suplimentare pentru persoanele cu dizabilități.

Puteți accesa cea de-a patra ediție a Raportului pentru drepturile omului, aici: https://mcusercontent.com/865a5bbea1086c57a41cc876d/files/ad60807b-a923-4a7e-ac84-559c4a5212a8/EDF_HR_Report_final_tagged_interactive_v2_accessible.pdf

Articolul Țările UE nu au reușit să reducă rata sărăciei în rândul persoanelor cu dizabilități apare prima dată în Jurnal Social.

În fiecare an, în data de 17 octombrie, este marcată Ziua internaţională pentru eradicarea sărăciei, potrivit Rezoluţiei 47/196 a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), adoptată la 22 decembrie 1992.

20,9% dintre persoanele care trăiesc în UE sunt sărace sau riscă să trăiască în sărăcie. Acest număr este mai mare în cazul persoanelor cu dizabilități: aproape 30%. Sărăcia nu se referă doar la lipsa banilor, ci este un fenomen multidimensional. Aceasta se corelează cu excluziunea socială și lipsa accesului la servicii, condiții de locuit inadecvate, lipsa unei alimentații nesănătoase, acces inegal la justiție, lipsa accesului la o educație de calitate etc.

Tema din acest an, Să acționăm împreună pentru a împuternici copiii, familiile şi comunităţile lor pentru a pune capăt sărăciei, are în vedere marcarea a 30 de ani de la adoptarea Convenţiei Naţiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului (UNCRC).

Sărăcia în Europa nu are pașaport. În cele 28 de state membre UE, 28% dintre copiii sub 18 ani sunt afectați de riscul sărăciei sau excluziunii sociale. Conform Convenției ONU privind drepturile copilului, semnată și ratificată de toate țările europene, fiecare copil are dreptul să își dezvolte potențialul social, emoțional, cognitiv și fizic, precum și să aibă un trai adecvat, indiferent de contextul familial. Aceasta le garantează clar dreptul la educație, sănătate, adăpost și protecție, de a participa la deciziile care îi vizează, la joacă și timp liber, la a fi îngrijiți într-un mediu familial etc

Luna aceasta, Forumul european pentru persoane cu dizabilități (EDF) și-a dorit să abordeze sărăcia, un subiect care apare adesea în cadrul activității lor, ca parte a unui alt domeniu (ocuparea forței de muncă, asistență medicală), dar nu independent. Trebuie recunoscut elitismul cadrelor instituționale, în special al celor din UE, precum și faptul că, de multe ori, reprezentanții EDF sunt invitați în spații care necesită un nivel de „acces” (în sens instituțional), care nu este disponibil pentru persoanele care trăiesc în sărăcie.

,,De exemplu, o conferință despre abordarea persoanelor fără adăpost, care are loc în interiorul unui hotel de 5 stele când există alte opțiuni, este incontestabil elitistă. Nu insuflă o reflecție asupra subiectului și nici nu este un mediu primitor pentru cei care se confruntă cu subiectul discutat. Aceste spații sunt limitate la un anumit număr de persoane, iar cei care se confruntă cu privare materială sunt adesea aduși pentru a-și împărtăși experiența în mod simbolic (când organizațiile acordă mai multă importanță aspectului decât substanței), de multe ori, neplătite pentru munca lor (deși cheltuielile lor pot fi acoperite). Din aceste motive, este dificil să dedici o întreagă ediție sărăciei într-un mod semnificativ și plin de respect, dar prin mărturii și rezultate ale cercetărilor, sperăm să facilităm o perspectivă asupra acestui subiect aflat în discuție și să reflectăm asupra domeniilor în care putem și trebuie să depunem mai multe eforturi”, a spus Naomi Mabita, asistent privind comunicarea la EDF.

Persoanele cu dizabilități sunt supra-reprezentate atunci când vine vorba de persoanele fără adăpost. Acestea sunt concluziile mai multor studii naționale, precum cercetările din Olanda care au arătat că 29,5% dintre persoanele fără adăpost au o dizabilitate intelectuală; un studiu din 2018, în Marea Britanie, care a relevat că 12,3% dintre persoanele fără adăpost au prezentat trăsături ale autismului și un „audit”, în 2014, de către Homeless Link, care a constatat că 80% dintre persoanele fără adăpost au raportat probleme de sănătate mintală, dintre care 45% diagnosticate.

În ciuda mai multor studii care arată dimensiunea problemei, există o lipsă îngrijorătoare de date: nu există informații detaliate despre numărul de persoane fără adăpost cu dizabilități în UE. De fapt, nu există date detaliate despre numărul exact de persoane fără adăpost și nici despre numărul exact al persoanelor cu dizabilități.

În cel de-al patrulea raport european privind drepturile omului, EDF prezintă mai multe recomandări pentru soluționarea problemei, inclusiv:

• Colectarea datelor: UE și guvernele naționale trebuie să asigure colectarea corectă a datelor privind numărul persoanelor fără adăpost cu dizabilități.

• Investiții: guvernele trebuie să investească puternic în facilitarea diagnosticării dizabilității psiho-sociale și în asigurarea unui sprijin adecvat care să permită tuturor să ducă o viață independentă.

• Reducerea indemnizației de invaliditate are efecte dăunătoare: schemele care includ reducerea indemnizației de invaliditate pentru a „împinge oamenii înapoi la muncă”  trebuie eradicate.

• Instruirea lucrătorilor în servicii de asistență pentru persoane fără adăpost pentru a recunoaște dizabilitățile psihosociale și pentru a înțelege cum și când să ofere sprijin.

Raportul urmează să se lanseze pe 3 decembrie, de Ziua Internațională a Persoanelor cu Handicap.

Articolul Ziua internaţională pentru eradicarea sărăciei apare prima dată în Jurnal Social.