Perseverență. Voință. Luptă. Curaj. Forță. Echilibru. Pasiune. Talent. Aceste atribute se împletesc frumos într-o mână de om. Averie Mitchell este o fetiță specială și uimitoare care nu s-a lăsat infrântă de provocările vieții. Ea a devenit o sursă de inspirație pentru milioane de persoane din lumea întreagă. Videoclipul în care ea face acrobații într-o sală de gimnastică, cu un picior protetic, smulge lacrimi și zâmbete de admirație.

Averie Mitchell, în vârstă de 11 ani, din Oklahoma, iubește gimnastica, animalele, Natura. În acest sens, ea nu se deosebește prea mult de ceilalți copii din orășelul ei natal. Diferența apare atunci când te uiți la piciorul ei drept, care seamănă mai mult cu o mașinărie, decât cu mușchii și oasele unui om, rezultatul unei amputări a piciorului, mai jos de genunchi, la doi ani. În prezent, poartă o proteză de înaltă tehnologie, care îi conferă confort și o determină să fie încrezătoare. Ea chiar găsește puterea de a glumi pe seama piciorului ei artificial.

Averie s-a născut cu pseudartroză, o afecțiune care face ca substanța osoasă (calusul osos) să nu se formeze sau să se formeze defectuos ceea ce creează o pseudoarticulaţie. Adesea, picioarele copiilor născuți cu o astfel de boală sunt curbate, se rup ușor și nu funcționează așa cum ar trebui.

În urmă cu nouă ani, părinții au fost puși în fața unei decizii dificile: amputarea piciorului fiicei lor. Alegerea s-a dovedit a fi una corectă. Cu toate că operația a reușit, Kim, mama lui Avery, se întreba oare ce ar putea să facă un copil de 2 ani pentru a se bucura de o viață normală. Ea a găsit răspunsul doi ani mai târziu într-o sală de gimnastică, unde Averie a reușit să facă săriturile și rotațiile cu ușurință, deși avea un picior proteic. Parcă, gimnastica era făcută pentru ea și ea pentru gimnastică. Din acel moment, Averie s-a dedicat acestei activități, cu multă pasiune și devotament.

Probabil că nu ar fi putut alege o modalitate mai dificilă de a-și petrece timpul liber. Gimnastica necesită aptitudini fizice, disciplină, echilibru, atenție pentru detalii, simetrie și pregătire intensă.

Ea se antrenează de trei ore pe zi, patru zile pe săptămână. În iunie, Averie a participat la Campionatul Național de Gimnastică AAU, alături de competitoare sănătoase, câștigând locul trei la bârnă și terminând pe locul 10 la individual compus.

Averie concurează la paralele, bârnă și sol. Cel mai mult îi plac acrobațiile pe bârnă, cu toate că acest aparat este cel mai dificil. Imaginați-vă că faceți o săritură pe o bârnă de câțiva centimentri, fără să vă simțiți un picior!

,,Am fost atât de emoționată când am participat la Campionatele Naționale… Acum obiectivul meu este să merg la olimpiade. Cel mai greu lucru cu privire la gimnastica cu o proteză este faptul că îmi lipsește articulația gleznei, însă am puterea de a depăși asta. Am învățat să mă descurc”, a povestit Averie pentru revista PEOPLE. „

Averie nu este singură în marșul ei prin viață. Îi are alături pe părinți, pe cele două surori, pe prieteni și coechipieri. Faptul că Averie pășește prin toate provocările vieții, cu un zâmbet pe față și o atitudine pozitivă este, probabil, cea mai mare realizare pentru părinții ei.

,,Averie găsește întotdeauna o soluție, niciodată nu caută calea cea mai ușoară și nu se așteaptă la tratament preferențial din partea celorlalți. Ea muncește din greu, uneori cu umor, uneori cu lacrimi, dar întotdeauna cu determinare”, a declarat antrenoarea ei, Amanda Siniga.

Averie continuă să motiveze și să se autodepășească într-un sport plin de provocări, dar care-i conferă multe satisfacții.

,,Nu mă ajut doar pe mine însămi, eu îi ajut și pe alții să-și depășească temerile”. De exemplu, pot să fac un exercițiu, iar celorlalte fete le e teamă să îl facă. Antrenorul meu o să spună: «O fată cu un singur picior poate să îl facă, îl poți face și tu. Ai două picioare! »”, a declarat Averie.

Ceea ce ne învaţă această fetiță curajoasă este că nu există limite reale, acestea ni le punem noi înşine. Nimic nu este imposibil atunci când crezi în tine și iubești ceea ce faci. Ea reușește să treacă prin labirinturile vieții cu acrobații și salturi, cu entuziasm și încredere.

Articolul Povestea plină de inspirație a unei fetițe care face acrobații într-o sală de gimnastică, într-un picior. apare prima dată în Jurnal Social.

,,Ceea ce trăiești nu este ceea ce ți se întâmplă; este ceea ce faci cu ceea ce ți se întâmplă”. Aceste cuvinte reflectă atitudinea unui om fenomenal, legenda paralimpică Chris Waddell, care demonstrează că niciun vis nu e prea mare, nicio provocare nu este prea grea. El oferă tuturor o lecție despre ambiție, curaj și voință.

Chris Waddell, un mono-schior american, în vârstă de 50 de ani, a fost familiarizat cu tainele sportului încă din copilărie. El a crescut în Massachusetts, în apropierea unei zone muntoase. Fiind captivat de munte, la vârsta de 6 ani a început să ia lecții de ski de la părinții săi. În timp ce frecventa colegiul Middlebury, din Vermont, un eveniment dramatic avea să-i schimbe viața, însă nu și visul. La vârsta de 20 de ani, Chris Waddell a suferit un accident de ski, care l-a lăsat paralizat de la brâu în jos. Această întâmplare nefericită nu l-a oprit să-și urmeze visurile.

,,Cred că există două lucruri diferite care se întâmplă. Pentru mine, după accident, totul a devenit alb-negru. Cred că multe momente din viața noastră de zi cu zi le putem trăi în zona gri, dar nuanțele de alb-negru au reprezentat accidentul meu, fiind un moment atât de critic încât mi-aș fi putut pierde viața. Trebuia să găsesc o cale de a continua, de a fi mai bine în fiecare zi. Chiar trebuia să fiu pozitiv din acel moment și asta era puterea pe care o puteam aduce pentru recuperarea mea. Acum, încerc să aduc aceeași putere în viața mea de zi cu zi. Cel mai mare atribut al meu este acum optimismul. Când totul merge prost îmi spun: ,,Știi ce? Nu voi lăsa ca acel lucru să mă învingă, voi continua să fiu optimist, pentru că asta îmi va oferi cea mai bună ocazie pentru a reuși”, a povestit Chris Waddell pe un blog destinat sportului.

La un an după accident, Chris s-a întors pe pârtie, dar de data aceasta a folosit un mono-schi. Chris a învățat foarte rapid, trecând de la un nivel de începător la un nivel de profesionist în câteva luni. După numai 2 ani de schi, a fost ales în echipa de schi a persoanelor cu dizabilități, din Statelor Unite, iar după ce a câștigat mai multe campionate naționale, Chris a participat la primele Jocuri Paralimpice, în 1994, la Lillehammer, unde a câștigat prima sa medalie de aur (cel mai bun moment paralimpic).

Însă Chris Waddell nu s-a oprit aici. El a continuat să participe la următoarele patru ediții ale Jocurilor Paralimpice, câștigând în total 12 medalii și devenind cel mai decorat schior masculin din istoria Jocurilor Paralimpice. Acest sportiv talentat a reușit să-și construiască o carieră glorioasă în schi, ceea ce nu s-ar fi întâmplat niciodată înainte de accidentarea sa, așa cum mărturisește el: ,,Accidentul mi-a dat ocazia de a fi cel mai bun la ceva”.

Chris Waddell a fost inclus în Snowboard Hall of Fame și în the Paralympics Hall of Fame. De asemenea, a fost model pentru Eddie Bauer, fiind desemnat de revista People ,,unul dintre cei mai frumoși 50 de oameni ai lumii, în 1998. În plină glorie, el s-a retras din sport la vârsta de doar 36 de ani.

El a subliniat că cel mai dificil lucru a fost să se retragă din sportul competitiv. Identitatea i-a fost mai mult legată de succesul pe care l-a avut, pentru că sportul l-a făcut să nu mai fie o persoană cu dizabilități, ci să fie un atlet.
În septembrie 2009, Chris Waddell a decis să escaladeze muntele Kilimanjaro (5.895 m), devenind astfel primul om în scaun rulant care urcă aproape neasistat pe Kilimanjaro. El a pornit în această aventură epică pentru a-și depăși limitele, pentru a crește gradul de conștientizare cu privire la dizabilități, precum și pentru a-i inspira pe ceilalți și a-i ajuta să descopere puterea nelimitată a minții și a spiritului.

Ceea ce ne învaţă aceast sportiv curajos este că fiecare clipă din viaţa noastră contează şi că nu există limite reale, acestea ni le punem noi înşine. Nimic nu este imposibil atunci când crezi în tine însuţi. Prin povestea sa plină de inspirație, Chris Waddell schimbă nu doar modul în care oamenii cu dizabilități sunt văzuți de societate, ci și modul în care se văd ei înșiși.

,,Cel mai important lucru pentru mine este să găsesc ceva de care să fiu pasionat. Găsiți un motiv pentru a vă autodepăși. Ați putea face asta pentru copiii dvs., pentru soțul / soția sau pentru multe alte lucruri. Avem nevoie de un motiv să ne îmbunătățim viețile și să ne trezim dimineața, fiind hotărâți să facem acest lucru și să realizăm că succesul nostru este un produs al sacrificiilor și durerilor pe care am fost dispuși să le suportăm în drumul nostru spre a ajunge acolo. Este vorba de a avea un scop mai mare decât noi înșine”, a conchis el.

Articolul Chris Waddell, primul bărbat paraplegic care a escaladat Muntele Kilimanjaro apare prima dată în Jurnal Social.