Clubul Sportiv ,,Mereu Împreună pentru Oameni” anunţă deschiderea înscrierilor pentru cea de-a opta ediţie a Competiţiei de Biliard în Scaun Rulant (CBSR), care va avea loc vineri, 7 iunie 2024, la Clubul IDM din Bucureşti (Splaiul Independenţei 319B, Bucureşti).

Potrivit unui comunicat al ACS ,,Mereu Împreună pentru Oameni”, perioada de înscrieri va fi deschisă persoanelor cu dizabilităţi, în intervalul 10-30 mai 2024. Înscrierea în Competiţia de Biliard în Scaun Rulant se va face prin completarea următorului formular: https://bit.ly/ÎnscrieriCampionatdeBiliardînScaunRulant.

Competiţia de Biliard în Scaun Rulant reprezintă cel mai mare eveniment sportiv indoor din România pentru persoanele cu dizabilităţi, deschis atât jucătorilor profesionişti de biliard, cât şi amatorilor. Şi de aceasta data, invitat special va fi Henrik Larsson din Suedia, campion mondial la biliard în scaun rulant.

„Este o onoare să revin în România pentru a împărtăși dragostea pentru un sport ce joacă un rol central în viața mea de mai bine de 30 de ani. Voi încerca să-i inspir pe participanți cu viziunea mea și sper să le ofer instrumentele care să-i poată ajuta să-și construiască propriile cariere în biliard. Participarea persoanelor cu dizabilități la activități sportive le crește șansele la o viață sănătoasă, îi ajută în dezvoltarea personală, cu beneficii cognitive de tipul creșterii stimei de sine și le stimulează integrarea în societate”, a declarat Henrik Larsson.

Meciurile vor fi arbitrate de Sonia Simionov, campioana naţională la biliard. Sonia a fost alături de CBSR încă de la prima ediţie a competiţiei, în calitate de arbitru oficial, motor şi suflet al evenimentului.

,,La Competiţia de Biliard în Scaun Rulant nu e vorba doar de sport, deşi nivelul competitorilor e uimitor, ci în primul rând de socializare. Oferim un spaţiu sigur pentru persoanele cu dizabilităţi sa iasă, să socializeze şi să interacţioneze. Căldura, prietenia şi rezilienţa celor care vin aici merită să fie recunoscute de o ţară întreagă. Ei vin să-şi demonstreze lor şi celor din jurul lor ca în viaţă poţi face orice dacă eşti ambiţios şi decis să-ţi împlineşti visurile, indiferent de impedimente. Avem nevoie să lărgim accesul persoanelor cu dizabilităţi la activităţi sportive din multe puncte de vedere: de la planificarea politicilor în domeniile sportului pentru a le include nevoile la modificarea legislaţiei sportului şi regulamentelor de organizare a federaţiilor de profil, care nu creează un cadru adecvat în vederea asigurării participării persoanelor cu dizabilităţi la activităţi sportive de masă (în sistemul şcolar sau în cluburi sportive de amatori)”, a precizat Irina Văcărean, preşedinta Asociaţiei Sportive Mereu Împreună pentru Oameni.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), un miliard de oameni cu dizabilităţi trăiesc astăzi în lume, dintre care peste 70 de milioane doar în Uniunea Europeană.

Persoanele cu dizabilităţi participă la activităţi sportive într-o măsură mult mai mică decât restul comunităţii. Cele mai mici rate de participare le înregistrează cei cu limitări severe: 93% dintre aceste persoane (şi 97% atunci când locuiesc în mediul rural), nu au făcut timp de un an nicio activitate sportivă, conform raportului ,,Diagnoza situaţiei persoanelor cu dizabilităţi în România”, realizat de Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi Banca Mondială.

La finalul Competiţiei, toţi concurenţii vor participa la tombolă dotată cu numeroase premii, dar vor fi şi premii financiare la alocarea locurilor câştigătoare pe podium, mai transmite ACS Mereu Împreună pentru Oameni.

Despre Asociaţia Sportivă Mereu Împreună pentru Oameni

Asociaţia Sportivă Mereu Împreună pentru Oameni (ASMIO) este o organizaţie nonguvernamentală care din 2015 se dedică incluziunii prin sport, a persoanelor cu dizabilităţi, oferind ghidaj şi sprijin pentru integrarea socio-comunitară, în mod echitabil şi egal. Aceasta dezvoltă programe şi parteneriate care să permită sportivilor cu dizabilitate să participe la turnee şi competiţii sportive. Asociația consideră că, împreună, putem crea un ecosistem în jurul persoanelor cu dizabilităţi pentru a asigura egalitate de şanse şi acces facil la viaţă şi drepturi.

Despre Lions Club International

Clubul Lions face parte din marea familie LIONS, reprezentată de Asociaţia Lions Clubs International – cea mai mare organizaţie de servicii de voluntariat la nivel mondial. Este prezentă în peste 220 de ţări, având peste 1.400.000 de membri. Serviciile au fost oferite la peste 275 milioane de oameni, efectuând peste 6 milioane de screeninguri oftalmologice gratuite la copii şi tineri, donând peste 3 milioane de ochelari, oferind tratament pentru 9 milioane de oameni cu deficienţă de vedere, asigurând la 15 milioane de oameni masă caldă, asistând 3 milioane de copii bolnavi de cancer şi 2 milioane de copii bolnavi de diabet, impactând 600.000 de copii prin programul de învăţare socio/emoţională Lions Quest şi 2,3 milioane de copii, prin programul de citire.

Articolul Asociaţia Lions Club Sportiv ,,Mereu Împreună pentru Oameni” a deschis înscrierile pentru Competiţia de Biliard în Scaun Rulant, 2024 apare prima dată în Jurnal Social.

Duminică, 9 iulie 2023, în Iulius Parc din Cluj-Napoca, Asociația Caiac SMile dat startul primului eveniment din proiectul „Spre normalitate, în caiace adaptate”, inițiativă prin care își propune, în premieră în România, să accesibilizeze lacurile pentru persoane cu dizabilități.

Începând de la 10.00 dimineața, 30 de caiace au fost duminică, pe lacul din Gheorgheni, într-un maraton de vâslit de 12 ore, pentru a transforma dizabilităţile în abilități. Distanțele parcurse au fost transformate în fondurile necesare și vor fi folosite pentru dotarea lacului din Gheorgheni cu un ponton special și caiace adaptate, pentru ca persoanele în scaun rulant să poată urca singure în caiac, dar şi boxe care să-i ajute pe nevăzători să se orienteze pe lac.

,,Pe lacul Gheorgheni din Iulius Parc, peste 1.000 de oameni au vâslit pentru accesibilizarea lacurilor și au demonstrat că împreună tranformăm dizabilitățile în abilități. Am strâns peste 50 de kilometri pentru proiectul nostru. Vă suntem recunoscători, ne înclinăm!”, transmite Ionuț Stancovici, președintele asociației Caiac SMile.

Inițiatorii proiectului afirmă că și-au propus accesibilizarea a cel puțin zece lacuri din România pentru persoanele cu dizabilități, în special locomotorii. Lacul din Gheorgheni va fi primul care urmează să fie accesibilizat. Se așteaptă ca echipamentele să fie instalate la sfârşitul lunii august, iar din septembrie asociaţia va reveni în fiecare lună la Cluj pentru a organiza ieşiri pentru persoanele cu dizabilităţi.

,,Se strâng acum kilometri, pentru a aduna fondurile necesare achiziţionării echipamentelor. Va fi un ponton şi un caiac cu scaun special, la care accesul va fi gratuit de fiecare dată când vor veni să se bucure de această experienţă. Boxe vor fi amplasate în patru puncte ale lacului; acestea vor emite sunete diferite, pentru ca nevăzătorii care sunt în caiac să se poată ghida după ele. În acest sezon ne-am gândit să accesibilizăm lacuri din Cluj, Braşov, Iaşi şi Bucureşti”, spune Denisa Oșan, reprezentanta asociației.

Obiectivele acestui proiect vizează accesibilizarea sportului cu caiacul, astfel încât persoanele cu dizabilităţi să poată practica această activitate, dar şi acţionarea împotriva formelor de discriminare şi implicarea comunităţii în proiectele sociale.

Din cauza lipsei de accesibilitate, persoanele cu dizabilități nu reușesc întotdeauna să devină membri activi ai vieții sociale, dar mai ales sportive. Foarte rar le este facilitat accesul în sălile de sport, nefiind promovate activități care să le permită să se implice activ.

Astfel, Asociația Caiac SMile își propune să schimbe acest lucru și să le readucă persoanelor cu dizabilități sentimentul de implicare, apartenență la societate și bucurie. Potrivit acesteia, practicarea activităților sportive poate fi atât metodă, cât și mijloc de diminuare a consecințelor negative pe care deficiența le are asupra dezvoltării personalității.

„Una dintre nevoile primare ale oamenilor este apartenența la o comunitate în care să se simtă protejați, susținuți și încurajați, astfel încât să se poată dezvolta armonios din toate punctele de vedere. Ne dorim să ajutăm la reclădirea încrederii în forțele proprii prin susținerea sentimentului de implicare activă și apartenență la societate”, punctează Ionuț Stancovici.

Convenția ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități afirmă că persoanele cu dizabilități au dreptul de a participa, în condiții de egalitate cu ceilalți, la viața culturală, iar Comitetul Paralimpic Român susține promovarea sportului paralimpic fără nicio discriminare. Așadar, accesibilizarea lacurilor din România nu reprezintă mai mult decât un pas spre normalitate; o normalitate care trebuia atinsă de mult, mai afirmă inițiatorii proiectului.

Caiac SMile este o asociație nonprofit, înființată în anul 2018, care are scopul de a promova sportul şi modul de viaţă sănătos şi echilibrat, în principal în rândul persoanelor cu dizabilități.

Specifice asociaţiei sunt activităţile sportive de caiac şi schi, folosite ca și terapii aplicate persoanelor cu nevoi speciale și, în special, a persoanelor cu dizabilități, prin care se urmărește integrarea acestora în societate prin sport, depășirea barierelor sociale și a limitelor acestora.

Mai multe detalii pe site-ul asociației: https://www.caiacsmile.ro/

Articolul ,,Spre normalitate, în caiace adaptate” – campanie de accesibilizare a lacurilor pentru persoane cu dizabilități apare prima dată în Jurnal Social.

Asociația Națională a Surzilor din România (A.N.S.R.), în parteneriat cu International Organization for Democracy and Human Rights – IODHR Norway, organizează, în perioada 18-24 septembrie 2023, la Timișoara, inițiativa 955 – „Săptămâna Comunității și Culturii Surzilor”, proiect ce beneficiază de suma de 456.000 LEI, acordată prin Granturi SEE și Norvegiene, și depus în cadrul apelului „Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023”, informează A.N.S.R. într-un comunicat de presă. 

Prin acest proiect, A.N.S.R., în parteneriat cu IODHR, dorește să promoveze comunitatea surzilor din România ca minoritate lingvistică și culturală, prin transformarea orașului Timișoara în centrul artistic al persoanelor cu deficiențe de auz, timp de o săptămână, și evidențierea bunelor practici norvegiene în domeniul integrării culturale a persoanelor cu dizabilități și al respectării dreptului omului.

Potrivit A.N.S.R., timp de o săptămână, publicul timișorean, cât și cel aflat în vizită în Capitala Europeană, va putea lua parte la diferite activități:

• 19.09.2023 – Concursul de Miss și Mister Tăcere 2023 – concurs de frumusețe dedicat persoanelor cu deficiențe de auz din România, concurenții fiind tineri cu deficiențe de auz din țară cu vârsta de până la 30 de ani. Este cel mai popular eveniment în rândul persoanelor surde și hipoacuzice din țara noastră, având în istoria A.N.S.R.-ului multe ediții la care au participat un număr mare de sute de spectatori, unii dintre ei chiar deplasându-se special pentru a lua parte la acest timp de eveniment.
• 21.09.2023 – Festival Național de Dansuri și Pantomimă – acest festival își propune să reunească două dintre segmentele de manifestare cultural-artistică cel mai intens promovate în organizația noastră, dansul și pantomima. În cadrul evenimentului persoane surde și hipoacuzice din întreaga țară vor concura pentru a arăta întregii societăți bogăția culturală a comunității surzilor din România.
• 22.09.2023 – Seminar comun A.N.S.R. – IODHR ⹂Integrarea Culturală a Persoanelor Surde din Perspectiva Drepturilor Omului” – A.N.S.R. propune organizarea unui seminar comun cu experții IODHR Norway, pe tema integrării profesionale a persoanelor cu deficiențe de auz întru-un climat de muncă tolerant și nediscriminator. Experții norvegieni vor împărtăși exemple de bune practică privind modul în care sunt integrați profesional, cultural și social pesoanele cu dizabilități din Norvegia. La seminar vor participa atât persoane cu deficiențe de auz și cu alte dizabilități, alături de reprezentați ai autorităților locale și naționale, cât și invitați din cadrul Uniunii Europene a Surzilor (EUD).
• 22.09.2023 – Film de scurt metraj – ⹂Dragoste fără cuvinte” – scenariul de Ana Lambru și regia de Iacob Octavian-Florin. Scurt-metrajul, realizat în orașul Timișoara, Capitală Europeană 2024, are în prim-plan doi actori cu deficiențe de auz, care întâmpină în viața de zi cu zi dificultăți în încercarea de a se adapta și integra în rândul majorității auzitoare, dar și de a-și depăși, totodată, propriile temeri și insecurități autoimpuse. Viața acestora se complică atunci când intervine iubirea.
• 23.09.2023 – Conferința de presă – „Ziua Internațională a Limbilor Semnelor” – În scopul de a promova limba maternă a persoanelor surde și a evenimentelor ce vor avea loc în data de 23.09.2023, A.N.S.R. organizează o conferință de presă la care vor participa experții IODHR și invitați ai Uniunii Europene a Surzilor (EUD).
• 23.09.2023- Marșul Tăcerii – alături de atelierul de limba semnelor române, se propune organizarea unui marș pe un traseu stabilit în centrul orașului Timișoara, la care vor participa minimum 150 de persoane surde din Timișoara și din țară, alături de persoane auzitoare care vor susține cauza acestora. Persoanele surde vor defila purtând mănuși albe, ca simbol al modului principal de comunicare al persoanelor surde, mâinile.
• 23.09.2023 – Atelier de limba semnelor – organizarea unui atelier de limba semnelor române (LSR) în aer liber, în orașul Timișoara, de Ziua Internațională a Limbilor Semnelor. La acest eveniment la care vor fi prezenți și experți IODHR, se încurajează majoritatea auzitoare să interacționeze și să descopere câteva dintre elementele esențiale ale comunicării cu persoanele deficiente de auz în LSR.

Granturile SEE și norvegiene reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Norvegiei pentru o Europă verde competitivă și incluzivă. Sunt două obiective generale: reducerea disparităților economice și sociale în Europa și consolidarea relațiilor bilaterale între statele donatoare și 15 state UE din centrul și sudul Europei și statele baltice. Cele trei state donatoare cooperează îndeaproape cu UE în baza Acordului privind Spațiul Economic European (SEE). Între 1994 și 2014, statele donatoare au contribuit cu €3,3 miliarde prin scheme consecutive de grant. Pentru perioada 2014-2021, Granturile SEE și norvegiene se ridică la €2,8 miliarde. Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro

Articolul ANSR organizează, în perioada 18-24 septembrie 2023, inițiativa 955 – „Săptămâna Comunității și Culturii Surzilor” apare prima dată în Jurnal Social.

Fotografie din arhiva personală

Scăderea drastică a natalității demonstrează că, în România, creșterea și educarea unui copil sănătos presupun dificultăți descurajante. Când însă ești un părinte de copil cu dizabilități, cum este situația Mariei Vlăsceanu, atunci aceste dificultăți sunt atât de mari, încât pentru a le face față, trebuie să fii capabil de eroism. Fără nicio exagerare! Și, din păcate, fără un ajutor real din partea statului!

Teodora a venit pe lume, în urmă cu 11 ani, aducând multă bucurie umbrită de puțină tristețe, dar în fiecare clipă are parte de iubirea fără margini a mamei sale care, fără să se lase descurajată după ce a fost lăsată singură la greu, luptă cu încrâncenare pentru țelul normalizării vieții pe care i-a dăruit-o fiicei sale. Maria Vlăsceanu mai are două fete dintr-o primă căsatorie sfârșită tragic, prin moartea primului ei soț. Apoi, după o vreme, s-a recăsătorit cu tatăl Teodorei care, însă nu s-a dovedit demn de nobila misiune de a lupta pentru propriul copil defavorizat de destin și a ales să le părăsească.

Ce a urmat poate fi surprinzător pentru părinții copiilor fără cerințe speciale, nu însă și pentru cei ale căror vieți s-au schimbat dramatic din momentul în care au început să lupte cu dizabilitățile, cu „sistemul”, cu lipsa de înțelegere și de sprijin.

Recuperare exclusiv pe baza solidarității părinților de copii cu Sindrom Down

Maria și Teodora locuiesc în comuna Muereasca, situată la 13 kilometri de municipiul Râmnicu Vâlcea. Când fiica ei era de vârsta grădiniței, dar încă nu se putea ridica și merge din cauza bolii, Maria a căutat cu disperare soluții terapeutice salvatoare pentru puiul ei. Așa a aflat despre Societatea Românã Vojta, cu sediul în Sibiu, care oferă servicii de diagnostic și tratament, prin aplicarea principiului locomoției reflexe, descoperit și dezvoltat de prof. Dr. Vaclav Vojta, un reputat medic ceh ale cărui metode de recuperare, destinate mai cu seamă copiilor cu paralizii și alte tulburări neuromotorii, se aplică în lumea întreagă.

În lipsa preocupării statului român pentru înființarea unui astfel de centru, Teodora a avut totuși șansa să beneficieze de această terapie, grație unei asociații înființate de familia unei alte fetițe care s-a născut cu Sindrom Down. Dacă însă nu ar fi existat, copila Mariei nu ar mai fi mers – la propriu – și la grădiniță, și la școală. Este doar un exemplu printre nenumărate altele, care demonstrează că una dintre noile modificări ce vor fi aduse Legii 448/2006 pentru promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, modificare prin care statul se descarcă de obligația înființării și asigurării funcționării centrelor de recuperare pentru diferite tipuri de dizabilități (prin preconizata abrogare a literei c) din paragraful 1 al articolului 9 privind Secțiunea Sănătate și recuperare), va afecta dramatic copiii și persoanele adulte cu diferite tipuri de dizabilități. Organizațiile neguvernamentale pot suplini doar într-o măsură insuficientă ceea ce ar fi trebuit făcut deja în spiritul și litera c) a articolului din legea care stabilește efectiv soarta persoanelor cu dizabilități din România.

,,Pentru recuperarea Teodorei, în total, am stat trei ani la Sibiu. Niște părinți și oameni extraordinari au înființat pentru fiica lor această asociație care, la vremea aceea, ne-a facilitat efectuarea terapiei doctorului Vojta, dar și alte terapii specifice, prin programe gratuite. Ne-au primit cu brațele deschise și, în prima parte a șederii noastre la Sibiu, ne-au pus la dispoziție o garsonieră pentru care plăteam doar utilitățile. Singura condiție a fost să urmăm cu consecvență procedurile terapeutice, iar rezultatele au început să apară, atât pe locomotor, cât și pe cogniție. La un moment dat, am înscris-o pe Teodora la grădiniță acolo la Sibiu, pentru că, spre imensa mea bucurie, la vârsta de patru ani, ca rezultat al terapiei, a început să meargă. A urmat o vacanță acasă la Vâlcea, și apoi ne-am întors la Sibiu pentru a continua, și terapia, și grădinița. A doua oară, pentru că se ocupase garsoniera de către o altă familie venită cu copilul la terapie, am fost nevoită să închiriez o locuință. La finalul anului școlar, ne-am întors din nou acasă, pentru că se agravase starea tatălui meu, și el foarte bolnav, iar Teodora se recuperase nesperat de mult”,  povestește Maria.  

Fotografie din arhiva personală

Părinți coalizați împotriva unui biet copil și așa pedepsit de soartă pe nedrept

După ce și-a pierdut tatăl, mama Teodorei a mai avut de înfruntat o încercare grea, pentru că viața unui părinte singur de copil cu dizabilități seamană mult cu navigarea pe o mare învolburată de furtună. Pentru corectarea unei malformații cardiace, la vârsta de șapte ani, Teodora a fost operată la Institutul de boli cardiovasculare de la Tg. Mureș. Din fericire, cu succes.

,,După ce am trecut și peste asta, mi-am propus să o duc la o școală de masă. Eram încrezătoare pentru că ni se tot repetă că pentru egalitate de șanse, și copiii cu dizabilități au dreptul să învețe în orice școală. Am înscris-o dar, după doar o lună, realitatea din spatele acelui mesaj de interes public, de fapt, doar un slogan, m-a obligat să o retrag. Ni s-a promis programă adaptată nivelului Teodorei, dar nici vorbă de așa ceva. Apoi, ceilalți părinți s-au coalizat împotriva fiicei mele. Eram dispusă să stau cu ea în bancă la toate orele și să o ajut, însă nu a acceptat. Prin urmare, lămurită cum e cu egalitatea de șanse, am mers la școala specială. Pe atunci, în 2019, aceasta funcționa chiar în Râmnicu Vâlcea, într-un sediu al Primăriei și era finanțată de Consiliul Județean. Spre ghinionul nostru, Primăria cerea restituirea clădirii, așa că ne-am trezit în mijlocul unei situații complicate, care m-a necăjit tare, pentru că acolo Teodora era în sfârșit fericită, se simțea foarte bine cu noii ei colegi, cu cadrele didactice. În vederea eliberării clădirii, se punea problema transferării copiilor la școala special[ din orașul Băbeni, situat la 21 de kilometri de Râmnicu Vâlcea, sau la Copăcelu, într-o clădire tot a Primăriei, clădire care nu îndeplinea condițiile necesare funcționării activităților de învățământ special. Directorul de atunci al acestei școli ne-a sugerat celor care aveam de făcut naveta pe distanțe foarte mari, să acceptăm ca în cursul săptămânii, să ne lăsăm copiii în internatul unității. Pentru că nu am acceptat, ne-a acuzat pe noi, părinții, că  nu vrem  să renunțăm la indemnizații, ignorând ce eforturi eram dispuși să facem, cât ne costa numai transportul nostru și că, în realitate, voiam doar să fim aproape de copiii noștri pentru că cine-i îngrijește și-i ocrotește mai bine decât noi? De nevoie, am făcut demersuri peste demersuri, am fost în audiență la președintele Consiliului Județului și așa m-am trezit propusă de părinții celorlalți copii ca reprezentant al lor”, a continuat interlocutoarea noastră.

Un sediu pentru școala specială ca o mărturie despre tragedia copiilor cu dizabilități

Maria Vlăsceanu ne-a mai spus că abia după trei ani de demersuri și insistențe, în vara acestui an, a fost acordat un alt sediu pentru mutarea școlii speciale din Râmnicu Vâlcea: „Clădirea repartizată este un fost centru de plasament pentru copii cu dizabilități. De fapt, vorba vine fost, pentru că procesul verbal de predare-primire s-a semnat târziu, cât încă acei copii nu fuseseră mutați. Ce am găsit în respectiva clădire este strigător la cer. Condițiile de cazare și de îngrijire a copiilor erau de domeniul inumanului. Când am preluat clădirea, am constatat că încăperile au geamuri sparte și  pereți plini de mucegai. Acoperișul era și el spart și apa de ploaie ajungea până la parter. Am aflat că și instalația electrică este defectă și că, în timpul unor ploi, mai mulți copii s-au electrocutat. Nimeni n-a avut însă curaj să ne spună și dacă au murit copii instituționalizați acolo. M-am tot întrebat dacă nu controla cineva condițiile de viață ale acelor biete suflete și de ce nu a făcut ceva pentru ele. Probabil că au fost controale, dar… Ce rost mai are să vorbim degeaba despre empatie? (…) Când ne-am dus la 1 septembrie, pentru că anul școlar urma să înceapă pe 5 septembrie, s-a nimerit să fie o zi ploioasă. La parter, erau formate bălți pe pardoseală și nu se putea intra. Drept urmare, Primăria ne-a mai acordat un răgaz și cursurile școlii speciale au început tot la vechea locație. Fostul centru de plasament a intrat în reparații și ni s-a promis că, în curând, școala specială din Rm.Vâlcea se va muta în sfârșit în clădirea parțial renovată”.

În ultima vreme, sub pretextul integrării în comunitate, se pune accent pe dezinstituționalizare, teoretic pentru a scăpa de chinuri persoanele cu dizabilități cazate și „îngrijite” în condiții inacceptabile, precum cele descrise mai sus. Doamna Vlăsceanu susține că așa s-a întamplat și cu unii dintre copiii cu dizabilități de la etajul doi al acelui centru: ,,I-am văzut rătăcind pe străzile din Râmnicu Vâlcea”. Această observație justifică următoarea întrebare: este mult mai ieftină dezinstituționalizarea decât renovarea și modernizarea clădirilor în care ar trebui să fie bine îngrijite aceste persoane cu dizabilități, copii și adulți? Renovare și modernizare care se puteau face în decursul a… trei decenii, astfel încât și centrele rezidențiale din România să asigure astăzi aceleași condiții de cazare și aceeași calitate a îngrijirilor, precum cele din Franța, Germania, Danemarca, Suedia, Norvegia (unde nu se desființează, pentru că sunt vitale pentru persoanele dependente de îngrijiri multidisciplinare acordate în regim permanent, îngrijiri care nu se pot acorda în regim ambulator), dar… Se poate argumenta afirmându-se că n-au existat suficienți bani pentru aceste reparații și modernizări, însă acum, când ar putea să fie finanțate din PNRR, se renunță la centre. Să fie oare rătăcitul pe străzi o formă de incluziune socială, care astăzi este intens promovată, ba chiar impusă prin lege, sub pretextul respectării Convenției pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități?

100 de kilometri zilnic pentru două ore în plus de învățământ special și terapie

Anul trecut, după ce Teodora a promovat în clasa a doua, împreună cu mama ei, a făcut zilnic naveta la Curtea de Argeș: ,,Pentru că exista riscul ca fiica mea și colegii săi să fie trimiși la Băbeni, întrucât la Râmnicu Vâlcea cursurile se țin doar până la ora 11, în timp ce la școala specială de la Curtea de Argeș programul este complet, între 8 și 15, cu terapie și cu tot ce trebuie, având în vedere că acolo se ocupă mult de copii, am ales să parcurgem zilnic, dus-întors, 70 de kilometri. La care se adaugă alți 26 de la Râmnic până la noi acasă”.

Imaginați-vă cât de greu este pentru mamă, dar mai ales pentru fiica sa să se scoale când încă n-au mijit zorile, pentru a face mai întâi naveta de la Muiereasca la Râmnicu Vâlcea, 13 kilometri, și de acolo să urce în alt autobuz, pentru încă 70 de kilometri dus-întors, adică aproape 100 de kilometri. Zilnic! Și tot acest efort supraomenesc este făcut pentru ca Teodora să aibă parte de o școlarizare cât mai bine adaptată nevoilor sale și care, din păcate, nu este accesibilă, așa cum ar trebui, cât mai aproape de casă. Pentru că, nu-i așa, copiii cu dizabilități au dreptul să învețe în orice școală…

,,Un moment istoric pentru care suntem recunoscători Consiliului Național al Dizabilității”

Fotografie realizată de Peter Klaus Tontsch, în cadrul dezbaterii de la Băile Olănești

„În această vară, actualul director al Centrului Școlar de Educație Incluzivă Băbeni, singura scoală specială din județul Vâlcea, în subordinea căreia se afla și școala din Rm.Vâlcea, o doamnă extrem de inimoasă și ambițioasă, împreună cu părinții, a reușit să obțină, prin Inspectoratul Școlar, un supliment de opt norme didactice. Veștile bune au continuat și încă la modul absolut nesperat. Ca urmare a recentei întâlniri de la Băile Olănești a persoanelor cu nevoi speciale din județul Vâlcea cu doamna Daniela Tontsch, președinta Consiliului Național al Dizabilității, precum și cu conducerea acestei federații, întâlnire la care s-au discutat dificultățile cu care ne confruntăm, Inspectoratul Școlar ne-a anunțat că au mai fost alocate încă 22 de norme didactice pentru școala specială din Râmnicu Vâlcea. Este un moment istoric pentru învățământul special de la noi din oraș. Simt bucuria părintelui care nici măcar n-a îndrăznit să viseze la așa ceva și suntem recunoscători CNDR-ului, Inspectoratului Școlar Vâlcea, precum și doamnei director. Copiii noștri vor putea beneficia la Râmnic de program complet cu profesori-educatori suficienți și se vor putea realiza și terapii în afara trunchiului comun. Acum îndrăznim chiar și să visăm la două unități de învațamânt special pentru cei 1300 de copii cu cerințe educaționale speciale și încadrare în grad de handicap din Vâlcea, și chiar la clase integrate în cadrul unităților scolare de învățământ de masă”, ne-a marturisit cu satisfacție mama Teodorei, care nu se zbate doar pentru fiica sa.

A vrut să ajute alți părinți, dar din nou a avut parte de singurătate

Pentru că este o persoană tenace și luptătoare, am mai întrebat-o pe Maria Vlăsceanu dacă activează sau dacă s-a gândit că și-ar avea un loc bine-meritat într-o organizație neguvernamentală în care ar putea face și mai mult și pentru alți copii cu dizabilități, dar răspunsul său ne-a descumpănit:

,,Am fost membru fondator al unei asemenea organizații, împreună cu mama unui copil cu autism. Făcusem rost de finanțare, înființasem un centru de zi, aveam planuri frumoase, dar când am constatat că părinții plăteau pentru servicii care nu erau acordate și că scopul urmărit de colega mea era unul pur financiar, am ales să mă retrag. Eu am vrut să ajut copii, precum Teodora și părinți aflați în situația mea, nu să fac bani pe seama lor și a unor finanțări… Prefer să nu vorbesc despre această experiență tristă”.

Se gândește cu spaimă la viitorul fiicei sale

În legătură cu modul în care își imaginează viitorul Teodorei, când nici ea nu va mai putea să-i fie sprijin, Maria Vlăsceanu mărturisește: ,,Am o strângere de inimă încercând să-mi imaginez acel viitor, pentru că nimic din ceea ce mă înconjoară nu-mi poate inspira optimism. Pentru că Teodora are capacitate de autoservire, sper să poată munci cumva ca să se poată întreține. Cum însă nu prea cred că societatea va evolua într-atât, încât fiica mea să fie acceptată pentru un job compatibil cu deficiențele ei, fiind crescută la țară, încerc să-i dezvolt deprinderi care să o ajute eventual să trăiască din cultivarea plantelor și creșterea animalelor. Astea sunt însă munci brute, solicitante fizic, și atunci poate că voi încerca să o învăț să devină gospodină profesionistă, capabilă, de exemplu, să lucreze în domeniul serviciilor de curățenie. Important este să reușesc să identific ceea ce ar vrea să facă din atracție pentru acea activitate. De asta și susțin că, în programele de studiu ale învățământului special, ar trebui să existe discipline vocaționale. Dacă pentru partea asta lucrativă cred ca s-ar găsi soluții, vorbind despre viitorul Teodorei, problematică mi se pare lipsa discernământului și implicit dependența ei de persoane bine intenționate, din păcate, atât de rare. Teodora are o vârstă mentală de cinci ani, dar evoluția copiilor cu Sindrom Down este imprevizibilă. Mulți, deși inițial au evoluții promițătoare, regresează și fac depresii, devin non-verbali, apatici, absenți, de regulă când ajung la adolescență. Or, în acest context, faptul că s-a dat o lege care consideră că, deși lipsiți de discernamânt, adulții cu dizabilități mentale pot semna documente, pot lua decizii extrem de importante pentru ei, pe mine mă înspăimantă. Timpul trece repede și Teodora va deveni adult. Cu atâta autonomie conferită de acea lege, care nu ține cont de gravitatea dizabilității, după ce nu voi mai fi alături de ea, lipsită de tutore, Teodora poate fi ademenită și <<asistată>> să devină soția cu acte în regulă a unui personaj rău intenționat care să profite de retardul ei mental, de exemplu un traficant de carne vie. Este îngrozitor sentimentul că noi, părinții, dedicați copiilor noștri cu dizabilități, suntem lăsați fără instrumente de ocrotire, mai ales pentru când nu vom mai fi în preajma lor ca să-i apărăm. Și dacă mi-am permis să fac aceste aprecieri este și pentru că tatăl meu a fost persoană cu handicap căruia, după ce s-a îmbolnăvit de vasculită, i-au fost amputate pe rând ambele picioare și a orbit, pentru că mama a suferit și a pierit și ea de cancer și pentru că fratele cel mic al mamei soacre, din cauza unui retard mental sever, nu a putut urma nicio formă de învățământ și ani și ani de zile, cei din sat l-au pus să le muncească prin grădini și prin ogrăzi, pentru ca apoi să nu-i plătească, el necunoscând valoarea banilor. Pentru că îmi era milă de el, am încercat să-l ajut să obțină pensie de invaliditate, dar când medicul de la comisie a văzut cum este și că nici să semneze nu poate, ne-a spus să revenim după ce va avea tutore. Am făcut demersurile necesare  și instanța a stabilit ca tutore pe sora lui, care chiar are grijă de el și acum, având și un venit, nu mai muncește ca un sclav prin sat în bătaia de joc a celorlalți. Are si un petec de pământ pe care nu i-l poate lua cineva rău intenționat, pentru că nu are drept de semnătură, iar tutorele are nevoie de încuviințarea judecătorului. A spune că acest om, protejat prin punere sub tutelă, este lipsit de autonomie în mod abuziv, nu cred că este corect. Acum însă, cu reforma asta, nu cred că ar mai fi fost posibil să fie protejat dacă tutela se acordă doar pe termen limitat și doar pentru anumite cazuri extrem de grave. Am deci motive să mă gândesc doar cu strângere de inimă și fără optimism la viitorul fiicei mele”. 

Drama profesională a aparținătorilor, amplificată de obligația angajatorilor de a plăti salariul întreg pentru part-time

Revenind la prezent, am întrebat-o pe doamna Vlăsceanu cum reușește să asigure subzistența familiei sale având ca venituri doar indemnizația de handicap a Teodorei și pe cea pentru asistent personal mai ales că, la un calcul simplu, doar cheltuielile de transport în căutarea unei educații și terapii cât mai bune pentru fiica ei epuizează mult prea puținii bani acordați de stat.

„Asta este jumătatea dramei aparținătorilor persoanelor cu dizabilități. Teoretic, și alții  pot îngriji copiii, frații, surorile noastre cu dizabilități și mă refer la prestatorii de astfel de servicii, plătite de stat sau de familiile care își permit, dar este o realitate incontestabilă aceea că nu li se dedică și nu-i îngrijește nimeni la fel cum o fac cei care-i iubesc și suferă alături de ei. Din acest motiv, mulți părinți, aparținători în general, adaugă la sacrificiile pe care le fac unul foarte mare, renunțarea la meserie, la profesie. Și asta-i afectează nu doar în plan material. În ceea ce mă privește, am încercat să-mi găsesc un job pentru cele patru ore în care Teodora este la școală, dar, din păcate, nu am găsit, iar acum, cu noua reglementare care obligă angajatorii să plătească normă întreagă pentru timp de lucru parțial, nici atât nu mai am vreo șansă să mă angajez. Cât despre nevoia unui venit care să fie măcar suficient, sigur că este… Păi, tot anul trecut am făcut naveta la Curtea de Argeș și, aflând despre decizia guvernanților de a deconta naveta școlarilor, am depus și noi cereri, dar n-am primit niciun leu. Măcar pentru Teodora să fi decontat, dacă nu și pentru mine, însoțitorul de care este dependentă. Din ce să plătească însoțitorii transportul școlarilor cu dizabilități și al lor?! Din acea indemnizație de 1500 de lei?! Da, știu, avem acele 12 călătorii gratuite… Puteau să includă în acea prevedere cu decontarea și elevii învățământului special! Ne descurcăm foarte greu, dar nu avem de ales, iar eu sunt dispusă la orice renunțări pentru copilul meu, deși nu asta este normalitatea!”, și-a exprimat amărăciunea amestecată cu frustrare încercata noastră interlocutoare.

,,Dependență, nevoi, marginalizare„

La finalul discuției, am întrebat-o pe domna Maria Vlăsceanu cum ar caracteriza succint condiția persoanelor cu dizabilități din România.

„Dacă ar fi să rezum în câteva cuvinte definitorii, acestea ar fi dependență, nevoi, marginalizare. Aș adăuga însă faptul că persoanele cu dizabilități nu sunt vinovate pentru că s-au născut așa sau pentru că o boală gravă ori un accident, care se poate întâmpla oricui, le-a provocat sechele considerate dezagreabile de către ceilalți, și ca atare nu merită să fie stigmatizate. Este demonstrat că, într-un mediu dominat de empatie, persoanele cu dizabilități pot să-și depășească neputințele, iar într-unul ostil, regresează din cauza respingerii, a disprețului și a lipsei de toleranță. Din păcate, nu cred că societatea noastră, care percepe persoanele cu dizabilitați ca pe o povară, își va schimba mentalitatea și atitudinea doar cu niște lozinci sau pe baza obligației legale”, a încheiat discuția noastră cu aceeași notă pesimistă Maria Vlăsceanu, unul dintre miile de părinți de persoane cu dizabilități, chinuiți și singuri.

Fotografie realizată de Peter Klaus Tontsch, în cadrul dezbaterii de la Băile Olănești

Pe această mamă capabilă de atâta devoțiune am cunoscut-o luna trecută la Olănești, în județul Vâlcea, unde a luat parte la o dezbatere organizată de Consiliul Național al Dizabilității din România, în parteneriat cu Asociația Ability Hub, în cadrul uneia dintre activitățile Ability Club. Doamna Vlăsceanu s-a numărat printre cei 70 de participanți, persoane cu dizabilități și aparținători ai acestora, care au prezentat cele mai grave probleme cu care se confruntă.

Vizualizează albumul foto integral aici

Consiliul Național al Dizabilității din România desfășoară proiectul „Criza din Ucraina: Soluții incluzive și recuperare pentru persoanele cu dizabilități, partea a II a”, cu asistență financiară din partea ONG-ului Christian Blind Mission (CBM) și a European Disability Forum (EDF) (Forumului European al Dizabilității).

,,Acest document a fost realizat cu asistența financiară a partenerului finanțator CBM și a European Disability Forum (Forumului European al Dizabilității). Opiniile exprimate aici sunt cele ale Consiliului Național al Dizabilității din România și, prin urmare, nu pot fi considerate în niciun fel ca reflectând opinia oficială a partenerului de finanțare și a European Disability Forum (Forumului European al Dizabilității).”

Articolul <strong>Maria Vlăsceanu, mama unei fetițe cu Sindrom Down: ,,Copiii cu dizabilități au dreptul să învețe în orice școală” – este doar un slogan</strong> apare prima dată în Jurnal Social.

Statutul de persoană cu dizabilități este îndeobște asociat cu neputința, cu slăbiciunea, cu neajutorarea. Este o eroare de percepție dovedită de mulțimea semenilor care, în anonimat, zi după zi, înfruntă limitele invalidante și le depășesc. Sunt mult mai mulți oameni cu dizabilități decât ați fi dispuși să acceptați, a căror voință, tenacitate și capacitate de a îndura suferința împing tot mai sus ștacheta personală. Ei pot oferi exemple încurajatoare tuturor celor din jurul lor care se simt copleșiți de greutățile vieții.

Din această admirabilă galerie a persoanelor cu dizabilități, care nu doar că nu capitulează în fața unui destin nedrept, ci fac tot ce le stă în putință pentru a-și depăși condiția, face parte și Laurențiu Pârvulescu.

Povestea lui este realmente impresionantă din multe motive. Unul ar fi acela că, la scurt timp după ce a venit pe lume, printr-un nefericit concurs de împrejurări, viața sa a pendulat dramatic între viață și moarte. O situație în care se putea regăsi oricare copil, al oricui, și de aceea se cuvine reflectat la ea din perspectivă comportamentală față de persoanele cu dizabilități. Al doilea motiv ar fi acela că, în ciuda unor sechele cauzate de suferința cerebrală severă din timpul bolii, Laurențiu a absolvit cursurile liceale, specializarea Matematică-Informatică, la Grupul Școlar ,,Doamna Stanca” din București și, din 2010, lucrează în domeniul IT. Al treilea motiv, și poate cel mai important, este acela că își creionează viitorul doar cu optimism și încredere.

Tatăl lui Laurențiu ne-a povestit: „Fiul meu s-a născut în 1984, perfect normal și voinic, având o greutate de patru kilograme și 800 de grame și o poftă de mâncare pe măsură. Pentru că nu se sătura cu lactația soției mele, ne-a fost recomandat să-i suplimentăm mesele cu o anumită formulă de lapte praf de la Humana. Când Laurențiu ajunsese la vârsta de un an și patru luni, fiind decembrie, în pragul Crăciunului, pentru că nu s-au mai făcut importuri pentru completarea stocurilor, nu am mai găsit Humana, așa că am fost nevoiți să-i dăm cel mai bun sortiment de lapte praf clasic, românesc, Rarăul. După prima porție, din motive rămase neexplicate de către medici, Laurențiu a făcut o infecție digestivă severă, care la spital s-a transformat în scurt timp în septicemie, cu febră de 42 de grade până la ultima gradație a termometrului. Două săptămâni, cele mai lungi din viața noastră, a fost în comă. Timp de patru zile a făcut convulsii. La final, medicii ne-au spus că supraviețuirea lui Laurențiu este o minune”.

O minune pe care părinții dedicați ai lui Laurențiu au prețuit-o făcând tot ce le-a stat omenește în putință pentru recuperarea băiatului lor.

„Ne-am gândit că pentru tipul său de dizabilitate, atât pentru recuperare, cât și pentru crearea și dezvoltarea unor abilități, tehnica de calcul i-ar putea fi de  ajutor și, din fericire, așa a și fost. La început, i-am cumparat jocuri pe televizor, pe măsura evoluției acestora, Sega, Nintendo, Playstation. Acestea au dus la apropierea de computer, care a devenit pasiunea lui, și apoi și profesie”, ne-a mai spus domnul Pârvulescu.

În ciuda tetraparezei spastice cu care a rămas, în urma dramaticei încercări prin care a trecut și din cauza căreia este încadrat în grad de handicap grav nerevizuibil, fiind dependent de scaunul rulant, Laurențiu a urmat învațământul de masă și, fidel pasiunii sale, a absolvit cursurile Grupului Școlar ,,Doamna Stanca”, specializarea Matematică-Informatică.

Apoi, după liceu, din 2010, s-a angajat și a început să lucreze, firește, în domeniul informaticii. Zi de zi a mers, la fel ca toți cei din jurul său, la serviciu, chiar dacă pentru el și părinții lui care îl ajută orice deplasare reprezintă o provocare.

Astăzi, Laurențiu Pârvulescu lucrează online pentru patru angajatori, câte o oră pe zi (doar atât îi permite legea), iar atribuțiunile sale constau în centralizarea unor date informatice. Nu este chiar ceea ce spera să facă în acord cu aptitudinile și aspirațiile sale, și de aceea își dorește mult să găsească un angajator care să-i ofere șansa de a crea și administra website-uri.

Face deja asta la Asociația de Sprijin a Copiilor cu Handicap din România, pentru care a creat website-ul administrat tot de el https://aschfrbucuresti.ro/ , la fel ca și pagina de Facebook a organizației. Laurențiu este însă și un membru deosebit de activ al acestei fundații. Printre altele, se ocupă de strângerea de fonduri din sponsorizări, pentru asigurarea continuității activității centrului de zi înființat de asociație, centru care dispune și de un microbuz special cu care sunt transportați copiii cu dizabilități beneficiari ai serviciilor sociale oferite de fundație.

De asemenea, Laurențiu Pârvulescu este și un militant activ pentru drepturile persoanelor cu dizabilități din România.

,,Am convingerea și îndemn persoanele cu dizabilități să iasă din autoizolare și să devină o prezență firească în cotidian. Sunt foarte puțini copii și tineri cu nevoi speciale care ies din casă, care au viață socială, pentru că se simt respinși, dar eu cred că tocmai această autoizolare contribuie la nedorita percepție pe care trebuie să o schimbăm. Din punctul meu de vedere, ar trebui să existe un program național dedicat integrării persoanelor cu dizabilități. Cei de la guvernare ar trebui să aibă în vedere că ne reprezintă și pe noi, că și votul nostru contează”, ne-a declarat el.

De altfel, mai multe dintre afirmațiile lui Laurențiu dovedesc implicarea lui în ceea ce am putea numi cauza persoanelor cu dizabilitaăți din România.

Astfel, în opinia sa: ,,Centrele de tip respiro sunt extrem de necesare. Dacă se întamplă ceva cu unul dintre părinții mult prea solicitați în postura lor de îngrijitori permanenți, persoana cu dizabilități trebuie sa aibă la dispoziție un loc de refugiu în care să fie în siguranță și unde, socializând, să treacă mai ușor peste acele momente. Am trimis o cerere la Primăria Sectorului 3, prin care am solicitat înființarea unui centru respiro în zonă. După mai mult de o lună, n-am primit niciun răspuns, măcar că există obligația legală a unei reacții oficiale. Neoficial, au lăsat de înțeles că nu au banii necesari. De aceea, suntem nevoiți să căutăm permanent sponsori. Eu fac asta din 2020, după ce am fost la n întâlniri în care autoritațile s-au întrecut în a promite marea cu sarea”.

La rândul său, Laurențiu Pârvulescu are convingerea că actuala indemnizație de handicap este inacceptabil de mică.

„Valoarea și puterea de cumpărare a indemnizației de handicap sunt un obstacol practic de netrecut pentru persoanele cu dizabilități care își doresc să întemeieze familii. Îmi doresc mult să am o familie, și acesta este unul dintre obiectivele mele. Să presupunem că perechea mea ar fi studentă, ajutată și ea de stat cu acea indemnizație cât se poate de mică. Nu pot să nu mă întreb cum ne-am putea descurca? Și nu de un răspuns cinic de genul – așteptați și voi până termină facultatea și reușește și ea să se angajeze – ar fi nevoie, ci de măsuri de sprijin real”, a mai afirmat Laurențiu.

În cadrul discuției, interlocutorul nostru s-a mai declarat nemulțumit și de insuficiența finanțării acordate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate pentru achiziționarea de scaune rulante, considerând că suma de 860 de lei, acordată o dată la trei ani, este insuficientă chiar și pentru cumpărarea unui scaun care să reziste utilizării permanente, de-a lungul unei perioade atât de lungi.

Cât despre cumpărarea unui scaun electric, atât de util, aceasta rămane în România doar o nevoie neîmplinită, pentru că aici statul subvenționează cu generozitate doar achiziționarea de automobile electrice pentru persoane fără dizabilități și cu suficientă dare de mană, încât să-și cumpere un asemenea bun de lux.

„Înainte de 2015, am fost în situația de a nu mai putea ajunge la birou, pentru că se defectase scaunul rulant și mai aveam de așteptat până la implinirea termenului de acordare a sumei pentru cumpărarea altuia nou. Era intens solicitat și pentru că în Bucuresti, stăm execrabil la capitolul accesibilizarea mediului urbanistic pentru cei aflați în situația mea. Trebuie sa urcăm și să coborâm borduri. Paradoxal, chiar și ce s-a făcut pentru accesibilizare este adesea inutil din cauza atitudinii. De exemplu, s-au cumpărat autobuze noi cu rampă pentru urcarea cu scaunul rulant. Degeaba s-au cheltuit bani pentru această dotare, dacă șoferii refuză să o coboare și ne inchid ușile în nas. Am scris sesizări la Societatea de Transport Public, dar degeaba. Dacă șoferul de autobuz sau de taxi care ne refuză categoric este incapabil de empatie, dacă nu vrea să aparțină lumii civilizate, atunci trebuie să facem ceva ca să schimbăm asta, dar avem nevoie de sprijinul autorităților”, afirmă Laurențiu.

Lecția de viață a lui Laurențiu dovedește cât de incorectă și de nedreaptă este prejudecata, conform căreia persoanele cu dizabilități se complac în a reprezenta o sarcină suplimentară pentru societate. În realitate, cele mai multe persoane aflate în stuații similare cu a lui își doresc să fie acceptate și integrate ca membri cu îndatoriri, dar și cu drepturi egale, pentru a contribui la mai binele societății.

Și pe Laurențiu Pârvulescu l-am cunoscut la dezbaterea din cadrul Ability CLUB, organizată de către Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România, în parteneriat cu Asociaţia Abilty Hub, joi, 29 septembrie, 2022. De mai bine de cinci ani, Ability Hub (abilityhub.ro) este unicul partener al Consiliului Național al Dizabilității din România şi se ocupă de integrarea persoanelor cu dizabilități pe piața muncii. Specialiștii în domeniul recrutării de la Ability Hub și-au propus să îndeplinească și visul lui Laurențiu de a lucra în cadrul unei companii care realizează website-uri.

Proiectul Ability CLUB a fost elaborat, împreună cu grupul de experți ai Ability Hub, cu scopul de a asigura beneficiarilor acestuia sentimentul de apartenență la un grup, de acceptare, de atenție și de sprijin din partea celorlalți membri.

Consiliul Național al Dizabilității din România desfășoară proiectul „Criza din Ucraina: Soluții incluzive și recuperare pentru persoanele cu dizabilități, partea a II a”, cu asistență financiară din partea ONG-ului Christian Blind Mission (CBM) și a European Disability Forum (EDF) (Forumului European al Dizabilității).

,,Acest document a fost realizat cu asistența financiară a partenerului finanțator CBM și a European Disability Forum (Forumului European al Dizabilității). Opiniile exprimate aici sunt cele ale Consiliului Național al Dizabilității din România și, prin urmare, nu pot fi considerate în niciun fel ca reflectând opinia oficială a partenerului de finanțare și a European Disability Forum (Forumului European al Dizabilității).”

Articolul <strong>Laurențiu Pârvulescu demonstrează că optimismul poate aduce normalitate în viața unei persoane cu dizabilități</strong> apare prima dată în Jurnal Social.

Reţeaua Română a Întreprinderilor Sociale de Inserţie (RISE) și Comisia pentru muncă şi protecţie socială din Parlamentul României organizează marți, 13 septembrie 2022, la Palatul Parlamentului, prima Conferinţă a Întreprinderilor Sociale de Inserţie din România, cu tema „Integrarea pe piața muncii a lucrătorilor defavorizați prin economia socială – politici și practici europene”.

Conferința abordează provocările actuale de pe piața muncii din România și din Europa pentru lucrătorii defavorizaţi și rolul pe care economia socială îl poate juca în îmbunătățirea perspectivelor de angajare pentru persoanele cele mai îndepărtate de piața muncii. Una dintre cele mai eficiente strategii utilizate în majoritatea țărilor europene pentru a integra persoanele inactive sunt întreprinderile sociale de inserție (WISE).

,,În cazul persoanelor care provin din medii defavorizate și care cumulează diverse vulnerabilități, șansele de angajare pe piața muncii din România sunt scăzute. În sprijinul acestor grupuri vine domeniul economiei sociale, prin diferitele entități care furnizează bunuri și servicii membrilor lor sau societății în general. Printre aceste entități se află întreprinderile sociale și cele de inserție, al căror scop principal este acela de a acționa în interesul general al comunității, punând obiectivul social, acela al reintegrării persoanelor vulnerabile pe piața muncii, înaintea profitului”, precizează reprezentanții RISE.

Potrivit sursei citate, pe agenda conferinței se vor regăsi teme de discuție privind măsurile active de ocupare a forței de muncă pentru lucrătorii defavorizaţi, practici și politici la nivel național și european, achiziții publice sociale cu clauze de inserție, măsuri legislative în România în favoarea acestui sector, prevederile Planului european de acțiune pentru economie socială în rândul factorilor de decizie din România.

Printre vorbitori se numără Nicolas Schmit, comisar european responsabil pentru locuri de muncă și drepturi sociale, Adrian Solomon, președintele Comisiei pentru muncă și protecție socială, Parlamentul României, Marius Budăi, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Patrizia Bussi, director ENSIE, vice-președinte Social Economy Europe, Florin-Irinel Cotoșman, președintele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă din România, Victor Mesenguer, director Social Economy Europe, precum și reprezentanți ai Comisiei Europene și ai unor autorități locale și regionale și întreprinderi sociale de inserție din Franța și Spania.

Conferința are loc în cadrul proiectului Erasmus+ Wise for Digital Upskilling.

Tot în cadrul acestui eveniment, va fi lansat și Observatorul Inserției, o resursă cuprinzătoare de materiale de învățare și studii de caz din țările participante în proiect, dedicate oricărei organizații care dorește să se implice în educația profesională și abordarea durabilă a integrării pe piața muncii.

Pentru mai multe informații, accesați pagina evenimentului: https://www.facebook.com/events/770799780922910?ref=newsfeed.

Rețeaua Româna a Întreprinderilor Sociale de Inserție (RISE) este o organizație umbrelă, înființată în 2013, al cărei scop este promovarea integrării sociale, profesionale şi economice a persoanelor în dificultate din România pe piaţa muncii, prin dezvoltarea întreprinderilor sociale. RISE militează pentru politici în domeniul social și al coeziunii, economic și de mediu care să garanteze exercitarea deplină, cu respectarea demnității umane a accesului tuturor la drepturile esențiale privind ocuparea, educația, locuința, întreținerea, cultura și bunăstarea, inclusiv a persoanelor excluse și marginalizate.

Articolul ,,Integrarea pe piața muncii a lucrătorilor defavorizați prin economia socială – politici și practici europene”, prima Conferinţă a Întreprinderilor Sociale de Inserţie din România apare prima dată în Jurnal Social.

Clubul Sportiv ,,Mereu Împreună pentru Oameni” anunță deschiderea înscrierilor pentru cea de-a șasea ediție a Competiției de Biliard în Scaun Rulant (CBSR), care va avea loc vineri, 23 septembrie 2022, la Clubul IDM din București.

Potrivit unui comunicat al ACS ,,Mereu Împreună pentru Oameni”, cel mai mare eveniment sportiv indoor din România pentru persoanele cu dizabilități locomotorii îl are ca invitat special pe Henrik Larsson, din Suedia, de șase ori campion mondial la biliard în scaun rulant și de doisprezece ori campion european. 

Cu intrare liberă, atât pentru competitori, cât și pentru public, Competiția de Biliard în Scaun Rulant este deschisă atât jucătorilor profesioniști de biliard, cât și amatorilor. Concursul la categoria Bila 9 se va juca în piramidă dublă, fiecare jucător având două şanse (două meciuri) pentru a se califica în primii 8 sau 16 jucători (în funcţie de numărul de participanţi), de unde orice meci va fi eliminatoriu până la încheierea concursului. Meciurile vor fi arbitrate de Sonia Simionov, campioană națională la biliard. Sonia a fost alături de CBSR încă de la prima lovitură din istoria competiției, în calitate de arbitru oficial, motor și suflet al evenimentului. 

Un miliard de oameni cu dizabilități trăiesc astăzi în lume, dintre care peste 70 de milioane doar în Uniunea Europeană. În România, datele statistice furnizate la finalul anului 2021 de către Autoritatea Naţională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, Copii și Adopții din cadrul Ministerului Muncii şi Protecției Sociale arată 865.573 persoane cu dizabilități.  

Persoanele cu dizabilități participă la activități sportive într-o măsură mult mai mică decât restul comunității. Cele mai mici rate de participare le înregistrează cei cu limitări severe: 93% dintre aceste persoane (și 97% atunci când locuiesc în mediul rural), nu au făcut timp de un an nicio activitate sportivă, conform raportului „Diagnoza situației persoanelor cu dizabilități în România”, realizat de Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Banca Mondială.   

Multiplu campion mondial și european la biliard în scaun rulant, suedezul Henrik Larsson a reușit să-si facă un mod de viață din biliard, prin meciuri demonstrative, oferind cursuri sau ținând seminarii motivaționale. Un model de consecvență și determinare, Henrik Larsson îi domină regulat pe jucătorii fără dizabilități locomotorii, terminând în mod impresionant pe locul III în campionatul suedez. 

„Este o onoare să revin în România pentru a împărtăși dragostea pentru un sport ce joacă un rol central în viața mea de mai bine de 30 de ani. Voi încerca să-i inspir pe participanți cu viziunea mea și sper să le ofer instrumentele care să-i poată ajuta să-și construiască propriile cariere în biliard. Participarea persoanelor cu dizabilități la activități sportive le crește șansele la o viață sănătoasă, îi ajută în dezvoltarea personală, cu beneficii cognitive de tipul creșterii stimei de sine și le stimulează integrarea în societate”,  a declarat  Henrik Larsson. 

Cătălin Rădulescu, competitor CBSR (45 ani), spune: „Această competiție este o binecuvântare pentru mine. Pentru toate persoanele cu dizabilități, indiferent de ce tip sunt, e o ieșire din rutina zilnică. Sloganul meu ar fi «Haideți să facem sport! Dacă nu noi, atunci cine?»”.

„Pentru mine, este despre dorința înflăcărată de-a câștiga. Iubesc sportul și doresc mereu să câștig, să-mi pot mări palmaresul. În fiecare an, vin să particip cu speranța că într-o zi voi putea să particip și la un campionat internațional”, afirmă Cornel Deaconiță, competitor CBSR (46 ani).

Ultima ediție a evenimentului, din 2019, a reunit peste 150 de participanți din toată țara, iar donațiile și sponsorizările s-au transformat în premii care au ajutat la îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu dizabilități locomotorii.

„Evenimentele sportive oficiale pentru persoanele cu dizabilități există de aproape un secol: The Silent Games, prima competiție pentru sportivi cu handicap din istorie, a avut loc în 1924, la Paris. La Competiția de Biliard în Scaun Rulant nu e vorba doar de sport, deși nivelul competitorilor e uimitor, ci în primul rând de socializare. Oferim un spațiu sigur pentru persoanele cu dizabilități să iasă, să socializeze și să interacționeze. Căldura, prietenia şi rezilienţa celor care vin aici merită să fie recunoscute de o țară întreagă. Ei vin să-și demonstreze lor și celor din jurul lor că în viață poți face orice dacă eşti ambiţios şi decis să-ţi împlineşti visurile, indiferent de impedimente. Avem nevoie să lărgim accesul persoanelor cu dizabilități la activități sportive din multe puncte de vedere: de la planificarea politicilor în domeniile sportului pentru a le include nevoile la modificarea legislației sportului și regulamentelor de organizare a federațiilor de profil, care nu creează un cadru adecvat în vederea asigurării participării persoanelor cu dizabilități la activități sportive de masă (în sistemul școlar sau în cluburi sportive de amatori)” , a precizat Irina Văcărean, preşedinta Asociaţiei Sportive Mereu împreună pentru Oameni.

La finalul concursului, toți concurenții vor participa la tombola dotată cu numeroase premii. Performanța este premiată, astfel: Premiul I este în valoare de 3.000 lei, premiul II, în valoare de 2000 de lei, iar cel de-al treilea premiul, 1000 de lei.

Înscrierile sunt deschise până pe data de 5 septembrie inclusiv, la adresa: amio.romania@gmail.com.  Pentru mai multe informații, aici: https://www.facebook.com/mereuimpreunapentruoameni.

Evenimentul este organizat de Clubul Sportiv ,,Mereu Împreună pentru Oameni”, în parteneriat cu Clubul Lions București Cosmopolitan, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4. 

Clubul Sportiv Mereu Împreună pentru Oameni este o organizație non-profit dedicată incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilități prin sport, în scopul dezvoltării mijloacelor care să permită sportivilor cu handicap participarea la competiții naționale și internaționale de biliard în scaun rulant.   

Clubul Lions Bucureşti Cosmopolitan face parte din marea familie LIONS, reprezentată  de  Asociația Lions Clubs Internațional – cea mai mare organizaţie de servicii de voluntariat la nivel mondial. Este prezentă în peste 220 de ţări, având peste 1.400.000 de membri. În perioada iulie 2021-mai 2022, membrii Lions Club International au servit peste 275 milioane de oameni, efectuând 5,75 milioane de screeninguri oftalmologice gratuite la copii și tineri, donând 2,3 milioane de ochelari, oferind tratament pentru 8,5 milioane de oameni cu deficiență de vedere, asigurând la 14,75 milioane de oameni masă caldă, asistând 2,3 milioane de copii bolnavi de cancer si 1,34 milioane de copii bolnavi de diabet, plantând 5,76 milioane de copaci, impactând 600.000 de copii prin programul de învățare socio/emoțională Lions Quest și 2,3 milioane de copii prin programul de citire, acestea fiind doar câteva exemple din activitatea Lions din ultimul an.  

Articolul S-au deschis înscrierile la Competiția de Biliard în Scaun Rulant, cel mai mare eveniment sportiv indoor din România pentru persoanele cu dizabilități locomotorii apare prima dată în Jurnal Social.

Asociația CONIL organizează, în parteneriat cu Ministerul Sportului și Complex Cultural Sportiv Studențesc Tei,  Conferința Națională ,,Recuperarea și integrarea copiilor și tinerilor cu dizabilități prin sport”. Evenimentul are loc joi, 9 decembrie, ora 11, la Complex Cultural Sportiv Studențesc Tei din București, se arată într-un comunicat al Asociației CONIL.

Evenimentul este structurat pe principiul unei mese deschise, cu discuții panel, prezentări de caz și prezentări ale specialiștilor în ceea ce privește cazuistica în domeniu și se adresează atât profesioniștilor din domeniul educației și recuperării copiilor și tinerilor cu dizabilități, cât și profesioniștilor din zona sportului.

,,Ceea ce încercăm să facem prin această conferință este să aducem împreună organizațiile active în educația, recuperarea, îngrijirea, terapia și tratamentul copiilor cu dizabilități cu factori de decizie din zona sportului de masă și a sportului de performanță, cu factori de de decizie în plan legislativ și nu în ultimul rând cu societatea civilă și mediul de afaceri, în așa fel încât această conferință să constituie punctul de plecare pentru elaborarea unei strategii coerente pentru recuperarea si integrarea prin sport a copiilor și tinerilor cu dizabilități”, a declarat Adela Caragheorghe, președinte al Asociației CONIL.

La conferință și-au anunțat prezența Ministrul Sportului, domnul Eduard Carol Novak și reprezentantul guvernului, consilier al primului ministru, doamna Mădălina Turza.

,,Pe lângă problematica copiilor cu dizabilități, care este core targetul acestei conferințe, avem în plan abordarea unei tematici extinse, în legatură directă cu sportul paralimpic și modul în care această direcție poate fi integrată ca instrument de terapie și tratament pentru copiii cu dizabilități. De aceea, prezența oficialităților ne bucură și ne onorează, confirmând totodată direcția bună spre care se îndreaptă Asociația CONIL în ceea ce privește campaniile sale de advocacy. Căci acțiunea la care vă invităm este doar o parte componentă a unei campanii prin care încercăm, împreună cu partenerii noștri instituționali, să dezvoltăm sportul paralimpic pus în directă relaționare cu terapia și tratamentul copiilor cu dizabilități”, a  afirmat Irina Ismail, director executiv al Asociației CONIL

Asociația CONIL este o organizație non guvernamentală care de peste un deceniu se ocupă de educația, îngrijirea, terapia și tratamentul copiilor cu diferite dizabilități. Este singura asociație care a dezvoltat un sistem de educație inclusiv și un întreg ecosistem educațional pentru copii cu tulburări din spectrul autist, care este completat de terapie și tratament zilnice pentru mai mult de 300 de copii din centrele noastre de zi, grădinițele, școala primară și afterschool-urile de care ne ocupăm. Pentru mai multe informații intră pe www.conil.ro, trimite un email la office@conil.ro, sună la 0784 412 222 sau fă o vizită pe Strada Bascov 14-18, București.

Articolul ,,Recuperarea și integrarea copiilor și tinerilor cu dizabilități prin sport” apare prima dată în Jurnal Social.

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, susține că România are nevoie de codul accesibilizării, un set integrat de legi care să ofere instrumente de aplicare a Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități. Ea subliniază că independența persoanelor cu dizabilități trebuie să fie un obiectiv național.

,,Drama prin care trec persoanele cu dizabilități, lupta lor pentru a duce o viață normală, nevoia acestora de fi înțeleși și ajutați – toate acestea sunt greu de conștientizat și de pus în cuvinte. Societatea resimte trei decenii de ignoranță pentru această categorie de oameni, iar independența lor trebuie să fie un obiectiv național. Copiii cu deficiențe de auz încă învață după manuale create înainte de Revoluție. Este un exemplu dur, dar relevant pentru realitatea sistemului de învățământ special și lista poate continua”, a scris Anca Dragu, miercuri, pe pagina sa de Facebook.

Anca Dragu a adăugat că a primit o iniţiativă concretă în vederea formulării unui cod al accesibilizării.

,,Camelia Platt, prof. dr. Florea Barbu și Mariana Barbu însoțită de Chloe, câinele ghid pentru nevăzători, au venit la Senat cu o inițiativă concretă: România are nevoie de codul accesibilizării, un set integrat de legi care să ofere instrumente de aplicare a Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități. Mă bucur să mă alătur inițiativei de a constitui un grup de lucru la nivelul Parlamentului care să construiască acest cod. Integrarea oamenilor în societate e un proces firesc și așa trebuie să fie și pentru persoanele cu nevoi special”, a spus Anca Dragu.

Articolul Anca Dragu: România are nevoie de codul accesibilizării, un set integrat de legi care să ofere instrumente de aplicare a Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități apare prima dată în Jurnal Social.

Asociația CONIL organizează, în perioada 2-4 aprilie, Crosul CONIL – Zâmbet pentru autism, un eveniment virtual în sprijinul copiilor cu forme severe de autism.

Crosul CONIL – Zâmbet pentru autism este organizat cu scopul de a marca Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului și de a aduce în prim plan problematica cu care se confruntă copiii cu autism și familiile acestora.

Potrivit datelor statistice, în România, sunt aproximativ 30 000 de persoane care suferă de Tulburări din Spectrul Autismului, iar unul din 120 de copii din țara noastră este diagnosticat cu autism. La nivel mondial, una din 100 de persoane este diagnosticată cu Tulburare de Spectru Autist (TSA), 70 de milioane de oameni, adică 1% din populaţia globului. Autismul nu se poate vindeca, însă diagnosticarea precoce și intervenția timpurie intensivă ajută până la 47% dintre copiii cu autism să poată trăi o viață independentă.

,,Permanenta luptă pentru integrare și acceptare a copiilor cu autism, precum și greutățile întâmpinate de părinți în asigurarea programelor de recuperare și intervenție a copiilor și tinerilor cu autism trebuie să fie cunoscute!“, spune Adela Hanafi, președinte Asociația CONIL, organizator al evenimentului.

Pentru conștientizarea opiniei publice cu privire la situația copiilor și tinerilor cu autism și pentru susținea acestora în procesul de recuperare și integrare, Asociația CONIL lansează  tuturor provocarea de a participa la Crosul CONIL.

,,Haide cu noi la cel mai activ și atractiv cros al primăverii! Crosul CONIL – Zâmbet pentru autism, dedicat Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului, 2 aprilie. Haide ca împreună să transformăm această zi în ziua zâmbetelor și a bucuriei pentru copiii și tinerii cu autism și pentru noi toți! De pe data de 2 aprilie și până pe 4, noi o să adunăm pași în onoarea copiilor cu autism din cadrul CONIL, si nu numai, ci din întreaga Românie și lume”, precizează reprezentanții Asociației CONIL.

Potrivit sursei citate, cu ajutorul oamenilor care vor susține acest eveniment, se vor putea trimite în tabere de integrare serii de câte 22 de copii cu autism. Astfel, acești acești copii vor avea șansa de a învăța și a deveni autonomi.

,,Timp de trei zile vom alerga împreună în cursa zâmbetelor! La finalul cursei, în care vom aduna împreună 2.222 kilometri, vom trimite în tabere de integrare copii și tineri cu autism”, adaugă reprezentanții Asociației CONIL.

În sprijinul acestor copii și a cauzei promovate prin acest eveniment virtual, vine și Eduard Carol Novak, singurul campion paralimpic roman, care declară: ,,Am susținut întotdeauna că deficiențele, diferențele sau dizabilitățile nu trebuie să fie motive de discriminare sau excludere, nici nu ar trebui să fie o piedică în calea unei existențe normale, a practicării sportului, ba chiar a atingerii performanței. Trebuie create condiții pentru ca toți copiii să aibă aceleași facilități, trebuie să îi susținem să-și urmărească și să-și îndeplinească visurile. Știu din proprie experiență cât de greu este să te confrunți cu provocarea de a avea de luptat dublu pentru a obține recunoașterea firească a drepturilor tale, știu cât de descurajante pot fi uneori piedicile prejudecăților sau ale lipsei de suport. Zâmbetul unui copil este neprețuit, și trebuie să facem tot ce depinde de noi pentru ca toți copiii să zâmbească și să aibă șansa la zbor. Crosul CONIL poate aduce multe zâmbete, de aceea vă încurajez să vă alăturați acestei inițiative.”

Partener principal al evenimentului este Decathlon România, care oferă celor mai implicați și dedicați alergători, adulți și copii, premii speciale în vouchere de cumpărături în valoare de 19.000 lei.

,,Una dintre principalele strategii de responsabilitate socială ale Decathlon România  este integrarea socială prin sport a persoanelor cu deficiențe și dizabilități. Ne bucurăm că Asociația CONIL ne-a oferit ocazia să contribuim la îndeplinirea acestui obiectiv comun. Crosul CONIL – Zâmbet pentru autism nu militează doar pentru acceptarea de către societate a copiilor cu autism, ci are și rolul de a-i încuraja pe acești micuți să aibă o viață cât mai activă și să se dezvolte armonios. De asemenea, evenimentul îi îndeamnă pe oameni, ca pe lângă a fi mai toleranți și mai buni, să practice și sport. Ne dorim să încurajăm cât mai multe persoane să-și depășească limitele, să facă mișcare în cadrul acestui cros, și nu numai, și să le ofere acestor copii o șansă la o viață normală!” spune Bogdan Dorobanț, Director Departament CSR Decathlon România.

De asemenea, crosul virtual este susținut de clubul CSA Steaua București și Librăriile Cărturești.

Pașii pentru înscrierea în cursa zâmbetelor sunt următorii:

1. Intră pe www.conil.ro şi apasă butonul înscrie-te!

2. Vei fi redirecţionat către pagina provocării Crosul CONIL – Zâmbet pentru autism de pe platforma  ro.runningheros.com

3. Apasă butonul Înscrie-te și dăruiește unul, două sau trei zâmbete!

4. Creează-ți contul pe platformă!

5. Descarcă aplicaţia Decathlon Coach din App Store (sau altă aplicaţie compatibilă pe platforma ro.runningheroes.com).

6. Sincronizează Decathlon Coach cu platforma ro.runningheros.com!

Începând cu 2 aprilie, ori de cate ori te plimbi sau alergi, pornește aplicația Decathlon Coach pentru ca activitatea ta fizică să fie înregistrată. Fie că alergi, înoți, mergi cu bicicleta, poți pune un zâmbet pe chipul copiilor și tinerilor cu autism. Au răspuns invitației de a fi parte din această poveste: Gabriela Szabo, Elisabeta Lipă, Viorica Susanu, Camelia Lupașcu, Marian Drăgulescu, Ana Maria Brânză, Sandra Izbașa, Alina Dumitru, Alina Vuc, Andrei Roșu, Daria Manea și echipa de copii a CSA Steaua condusă de Bogdan Văleanu, Ioana Maria Moldovan, Nadia Tătaru, Roxana Ciuhulescu, Diana Bart, Alexandru Constantin, Marius Petrescu, Marius Saizu, Florin Căruceru, Anca Bejan, Adrian Văncică, Rareș Florin Stoica, Alina Petrică, Dana Argeșan, iar lista este în continuare deschisă.

,,Pașii tăi vor pune zâmbet și speranță pe chipul părinților deznădăjduiți, aflați mereu în căutare de soluții prin care să iasă, împreună cu micuții lor, din izolarea impusă de o societate nepregătită să îi accepte.  Fii parte din schimbare și dă pașilor tăi un sens! Pune zâmbet pe chipul unui copil!”, îndeamnă reprezentanții Asociației CONIL.

Poți afla detalii despre competiția dedicată copiilor accesând pagina evenimentului: https://fb.me/e/29X6mmVMv

Articolul Crosul CONIL – Zâmbet pentru autism, un eveniment virtual care aduce în prim-plan problematica cu care se confruntă copiii cu autism și familiile acestora apare prima dată în Jurnal Social.