Fotografie din arhiva personală

Există oameni înarmați cu ambiție, determinare, pasiune și voință de fier, care demonstrează că nicio provocare nu este de neînvins. Un astfel de om este doamna Lucia Dinică, din Râmnicu Vâlcea, care a avut puterea de a o lua de la capăt în fiecare zi și abilitatea de a găsi soluții optime la provocările vieții. Prin viziune, efort și implicare, și-a (re)construit visurile, luptând pentru semenii săi. Împreună cu fiul său, Bogdan, a înființat Fundația ,,Soul to Soul”, pentru a veni în sprijinul persoanelor cu dizabilități, prin inițierea unor proiecte de ,,suflet”.

Așadar, i-am luat un interviu doamnei Lucia Dinică pentru a afla mai multe despre provocările, temeriile și bucuriile trăite în călătoria vieții, precum și pentru a ne lua doza de motivație și inspirație din povestea sa.

Lavinia Elena Niculicea: Mulțumesc pentru disponibilitatea de a-mi acorda acest interviu! Aș dori să ne spuneți câte ceva despre dumneavoastră.

Lucia Dinică: Sunt mama unui băiat care, în urma unui accident – plonjon cu capul în apă – a fost diagnosticat cu tetrapareză spastică. Din acel moment, mi-am dat seama câte emoții, câtă forță și voință supraomenească se pot aduna în sufletul unei mame cu copilul rămas țintuit în scaunul cu rotile. Au urmat șase luni petrecute în spital. Am participat la niște cursuri făcute de o echipă de medici voluntari din America pentru aparținătorii persoanelor cu handicap – metode și tehnici manuale de sprijin pentru persoanele cu dizabilități. Nu înțelegeam de ce trebuie să iau parte la aceste cursuri. De ce trebuie să învăț eu aceste tehnici? Credeam că paralizia lui Bogdan este de scurtă durată. Nu acceptam ca acest curs să mi se adreseze și mie, iar aceste întrebări îmi străfulgerau dureros sufletul. Până când am înțeles că viața mea a devenit o provocare, dar și o poveste, o poveste de viață trăită. O poveste care începe, așa cum încep toate poveștile, cu ,,A fost odată…”

Foto din arhiva personală

L.E.N.: Când și cum a luat naștere Fundația ,,Soul to soul”?

L.D.: Înființarea fundației ,,Soul to soul” este, de fapt, continuarea acestei povești de viață. În 1996, am pus bazele înființării unei filiale în cadrul ASCHF-R, la inițiativa doamnei Monica Stanciu, președinta ASCHF-R București, actualmente președinte onorific al acestei organizații. Așa că, în 10 ianuarie, 1997, a luat ființă filiala ASCHF-R Râmniu-Vâlcea. La stăruințele lui Bogdan, care și-a înțeles menirea de a-și ajuta semenii aflați în dificultate, în 1998, ne-am desprins ca fundație, tocmai pentru a veni în sprijinul persoanelor cu dizabilități, indiferent de vârstă, de la copii până la adulți.

L.E.N.: Spuneți-mi care este misiunea fundației? Cui se adresează ea?

Misiunea acestei fundații, încă de la înființarea ei, a fost aceea de a-i scoate din anonimat pe cei cu nevoi speciale, de a veni în sprijinul lor, de a iniția proiecte de suflet care să le amelioreze suferința, de a crea oportunități pentru familiile acestor persoane, pentru aparținători. Să lăsăm această grijă doar pe umerii părinților deja împovărați de perspectiva unui viitor nesigur pentru copilul cu dizabilități este un efort prea mare. Stâlpii noștri de susținere sunt înțelegerea, empatia, iubirea, credința, colaborarea, acceptarea și respectul. I-am promis fiului meu, atunci când a trecut spre lumea cea nevăzută de noi, că o să-i duc acest vis mai departe. De aceea, misiunea acestei fundații nu s-a încheiat încă.

L.E.N.: Ce proiecte ați desfășurat și desfășurați în cadrul fundației?

L.D.: Proiectele noastre sunt de suflet și din suflet, cu propriile valori, sentimente, vise și credințe. Au trecut mai mult de două decenii de când a luat ființă fundația ”Soul to soul” și este uimitor câtă muncă, câtă determinare au fost în spatele fiecărei realizări mărunte. Dacă semenii noștri au atâta nevoie de înțelegere, datoria noastră este să creăm o armonie între persoanele normale și cele cu nevoi speciale. Cum a reușit Bogdan să realizeze acest lucru? Cu blândețe și înțelepciune, cu voință și, mai ales, cu iubire față de oameni. Din scaunul lui cu rotile, a fost inițiatorul unor proiecte salutare:

– între 1998-2006, am înfiintat prima sală de gimnastică la Casa Științei pentru copiii cu dizabilități, o sală încropită din eforturi proprii. Gimnastica este prima hrană a persoanelor cu handicap, am făcut asta timp de 25 de ani fiului meu, știu, deci, cât de greu trebuie să le fie familiilor nevoite să facă, fără niciun sprijin, aceste exerciții zilnic.

– în 2003, un an simbolic, care a marcat și Anul Internațional al Persoanelor cu Handicap, la Gura Văii, în parteneriat cu un ONG din Suedia, am amenajat o clădire veche, o fostă școală, cu grad de uzură căreia i-am dat destinația și utilitatea unui  centru de zi – Centru de Recreere și Terapie Ocupațională, prin surse proprii. Am amenajat aici miniateliere ocupaționale. În parteneriat cu primăria municipiului Râmnicu-Vâlcea, a fost asigurat transportul copiilor cu dizabilități de atunci, actualmente adulți. În acest centru, în cadrul terapiilor ocupaționale, copiii și-au găsit o motivație, și-au descoperit și dezvoltat aptitudini, au dat un sens vieții lor în mod creativ. Timp de patru ore pe zi, petrecute în acest centru, părinții puteau să fie liberi, să se odihnească, să-și recapete energia pentru a doua zi. Din păcate, după încetarea contractului de concesionare, acest spațiu nu ne-a mai fost încredințat, deși am lăsat acolo frânturi de suflet, atâta dăruire, atâtea amintiri.

– în 1999, am inițiat concursul maraton ,,Totul merge ca pe roate” pentru persoanele cu handicap, cu mesajul că barierele imposibilului pot fi depășite. Am continuat acest maraton, în memoria lui Bogdan, în 2018, cu participare națională. La sugestia unui concurent, David Răulea din Sibiu, am organizat acest maraton și în parteneriat cu Colegiul Național ,,Mircea cel Bătrân” din Râmnicu Vâlcea, prin participarea elevilor de la clasele cu profil sportiv care au alergat alături de persoanele în căruciorul cu rotile. A fost un schimb de mesaje interumane, tinerii valizi au înțeles că nimic nu este imposibil, iar cei cu nevoi speciale s-au bucurat de incluziune și de încurajare.

– am organizat evenimente dedicate Sărbătorilor de iarnă și pascale, când am împărțit daruri, felicitări, ornamente  confecționate de către membrii fundație; am derulat activități și ateliere de pictură, modelaj, de creație,  cu titulatura ,,Mâini îndemânatice” adaptate nevoilor pe care le au persoanele cu nevoi speciale.

–  am organizat tabere de integrare socială la Voineasa, unde am avut în anul 2000 și o activitate ecologică, copiii bcurându-se să planteze brăduți după puterile lor.

Fotografie din arhiva personală

L.E.N.: Cu ce bariere se confruntă persoanele cu dizabilități?

L.D.: În primul rând, legislația nu este sigură. Există o discriminare între beneficiarii sistemului de protecție socială, sunt persoane care beneficiază de o pensie socială de 1000 de ron, după legea 263 din 16 decembrie/2010. După modificări legislative, multe persoane cu handicap nu au mai putut beneficia de aceasta din 2018. Vin părinți și îmi spun că ei nu primesc pensia minimă de 1000 de lei, în timp ce alții primesc acest ajutor, deoarece s-au încadrat atunci cînd legea a fost activă. Cred că ar trebui elucidate aceste nedreptăți și corectate.

În al doilea rând, nu este reglementat un plan de asistență socială pentru persoanele cu handicap grav care au nevoie de trei asistenți personali, 24 din 24 de ore, în trei schimburi. Cum poate fi asigurată remunerarea acestor trei asistenți personali? Sunt tot mai mulți tineri rămași fără aparținători, pentru că vine vremea când și părinții lor mor, iar ei rămân vulnerabili, nevoiți să-și găsească singuri asistenți personali pe care să-i plătească.

L.E.N.: Care sunt îngrijorările în ceea ce privește funcționarea organizației? Cu ce provocări vă confruntați și cum le abordați?

L.D.: Acum, când Bogdan nu mai e, când puterea mea nu mai e încurajată de prezența lui, când simt că nu mai pot lupta singură, părinții acestor tineri din fundație să fie mai implicați, să mă susțină mai mult pentru ca, împreună, să ne preocupăm de calitatea vieții perosoanelor din organizație. 

L.E.N.: De ce e nevoie pentru ca lucrurile să se schimbe în societatea noastră?

L.D.: De mai multă educație, de mai multă empatie. Societatea este cea care izolează, nu boala în sine, acești oameni nu au nevoie de milă, ci de  empatie și  înțelegere.Mai mult, autoritățile, statul trebuie să se implice mai mult, legile să fie protectoare, aplicate corect. Trebuie să privim comparativ gradul de adecvare a politicilor naționale cu bunele practici europene. Pot să vă spun că, în Germania, am vizitat un Centru destinat persoanelor speciale. Calitatea vieții persoanelor cu handicap, măsurile de protecție socială din țările europene sunt incomparabile cu realitățile românești. 

L.E.N.: Ce vă motivează în activitatea dvs. și ce vă bucură în munca pe care o faceți?

L.D.: Îmi dă satisfacție tot ce fac în această fundație, este refugiul meu, în felul acesta simt și știu că vorbesc și comunic cu fiul meu. Cât de mult rezonam cu el, cât de mult l-am susținut în toate proiectele lui și cât de fericit era când ducea la bun sfârșit câte o acțiune pentru semenii lui! Îmi lipsește Bogdan și, prin tot ce fac, încerc să-i simt prezența, continuându-i proiectele.

L.E.N.: Care a fost cel mai dificil moment din viața dvs și cum l-ați depășit?

L.D.: Sunt două momente dureroase: vestea că Bogdan va rămâne paralizat și trecerea lui, după ani de suferință, acolo unde nu mai este durere. Între cele două momente, viața a fost un șir de suferințe, de lupte și de speranțe, dar Bogdan a fost cel care a pus bazele multor acțiuni, fiind un tânăr creativ, energic, plin de umor, empatic. După accident, s-a reconstruit, a terminat din cărucior Facultatea de Psihologie, tocmai pentru că avea această aptitudine de a empatiza cu semenii săi, avea pentru fiecare dintre ei un cuvânt de încurajare, considera că fericirea este o stare interioară pe care o poți crea, în ciuda infirmității fizice, zâmbea mereu, și umorul lui inteligent era molipsitor. Fiecare zi începea cu un dialog motivațional, cu o povață, cu un proiect creativ.

Fotografie din arhiva personală

L.E.N.: Ce ați învățat în acești ani? Regretați ceva? Sunt lucruri pe care le-ați face diferit?

L.D.: Mă uit înapoi și îmi dau seama că mi-am dedicat o viață de om acestor oameni speciali. Regret, poate, că nu am implementat la timp modele pe care le-am descoperit în Germania, în timpul vizitei la două centre de acest gen. Îmi doream ca, împreună cu Bogdan, în anul când el s-a îmbolnăvit, în 2017, să mergem în schimb de experiență în Germania, să ne inspirăm din modele lor de viață, având acolo o prietenă în scaun cu rotile, Cristina, care s-a oferit să ne fie un ghid de bune practici și pentru proiectele noastre din România. Nu am mai apucat să descopăr aceste modele de protecție socială, alături de fiul meu, iar atunci îmi spun că niciodată nu e prea târziu să duc la bun sfârșit acest proiect.

E atât de simplu și de frumos să simți cum din fiecare chip răsare câte o rază de lumină, cum munca ta, dăruirea ta, viața ta se dedică și faptelor de suflet.

L.E.N.: Ce activități sau proiecte aveți pentru viitor și de ce aveți nevoie?

L.D.: Planurile de viitor în ceea ce privește fundația sunt foarte mari, cu beneficii sufletești extrem de importante.

Acum avem un spațiu concesionat de la Primăria municipiului, o centrală termică pe care am amenajat-o, am utilat-o, i-am dat o înfățișare nouă, de spațiu cald, primitor pentru toți membrii fundației și mulți alți oaspeți – voluntari, oameni valizi care vor să ajute, autorități care ne trec pragul. Am primit atâtea felicitări și încurajări pentru ceea ce este acest spațiu acum. Vrem să facem o minibucătărie, cursuri de gătit, avem spațiul utilat corespunzător. Ar fi o acțiune cu valoare terapeutică, dar și utilă, destinată tinerilor pentru a-i învăța să-și pregătească masa.

Ar mai fi nevoie de o lege mai bună, de o concesionare pe cel puțin 49 de ani a unui spațiu mai mare pe care să-l transformăm într-un centru de sprijin, multifunctional pentru viitorul acestor tineri. Ne străduim ca, în prezent, acesta să aibă o locație mai mare și să funcționeze ca un centru ”respiro” pentru părinți. Exemplele de bună practică din țările europene demonstrează, în mod practice, importanța acestor centre. E ușor să visezi că îți poți permite să îți duci copilul într-un centru și, după aceste ore, și părinții să își poată recăpăta energia. Noi am identificat un teren la limita județului, la Fețeni, ar fi un început promițător, am dori să creăm un campus, un exemplu de bune practici și pentru județele din țară.

L.E.N.: Care este, în final, gândul pe care ați dori să îl transmiteți cititorilor noștri?

L.D.: E nevoie de un forum activ și dinamic, al tuturor ONG-urilor destinate persoanelor speciale, de o voce care să reprezinte scopul comun, să facă cunoscute temerile părinților care au în îngrijire copilul sau tânărul cu handicap. Pare surprinzător sau imposibil pentru România, dar prin efortul nostru comun putem să sensibilizăm autoritățile și comunitățile, în vederea integrării persoanelor speciale, să topim zidurile de indiferență. Putem organiza seminarii și evenimente cu scop de informare, de educare, de înțelegere a diversității. Diversitatea suntem toți, fiecare dintre noi putem fi oricând în locul unui om cu nevoi speciale. Putem să ne sprijinim unii pe alții, să ne inspirăm reciproc, să luptăm împreună pentru un cadru legislativ mai bun, să aducem insistent în atenția autorităților doleanțele noastre pănă la finalizarea lor, ținând cont că ne apropiem de 3 decembrie, o dată care marchează Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități. Putem crea, în prag de sărbători, miracole din bucuria sufletului, din faptul că dăruind bucurie, primim bucurie. Pare greu, dar nu imposibil, și când vom vedea că lupta noastră și unitatea noastră nu sunt zadarnice, nu va mai conta nimic, decât acest adevăr.

Îți mulțumesc că m-ai invitat în acest dialog, că pot astfel, să fiu alături de voi, de tine, Lavinia, cea care te confrunți cu realitatea și care ești un exemplu viu pentru semenii tăi.

Fotografie realizată de Peter Klaus Tontsch

Pe doamna Lucia Dinică, am cunoscut-o luna trecută la Olănești, în județul Vâlcea, unde a participat la o dezbatere despre problemele presante ale persoanelor cu dizabilități, organizată de Consiliul Național al Dizabilității din România, în parteneriat cu Asociația Ability Hub, în cadrul uneia dintre activitățile Ability Club.

Consiliul Național al Dizabilității din România desfășoară proiectul „Criza din Ucraina: Soluții incluzive și recuperare pentru persoanele cu dizabilități, partea a II a”, cu asistență financiară din partea ONG-ului Christian Blind Mission (CBM) și a European Disability Forum (EDF) (Forumului European al Dizabilității).

,,Acest document a fost realizat cu asistența financiară a partenerului finanțator CBM și a European Disability Forum (Forumului European al Dizabilității). Opiniile exprimate aici sunt cele ale Consiliului Național al Dizabilității din România și, prin urmare, nu pot fi considerate în niciun fel ca reflectând opinia oficială a partenerului de finanțare și a European Disability Forum (Forumului European al Dizabilității).”

Articolul Lucia Dinică: Putem să ne sprijinim unii pe alții, să ne inspirăm reciproc, să luptăm împreună pentru un cadru legislativ mai bun, să aducem insistent în atenția autorităților doleanțele noastre până la finalizarea lor apare prima dată în Jurnal Social.

Autor: Daria Hanțiu

Centrul Medical Sanconfind este situat în Poiana Câmpina. Acest loc este unul de vis pentru toți pacienții dornici să apeleze la noi tratamente, atât benefice, cât și revoluționare.

,,Sanconfind, un proiect unic, reînvie stațiunea balneară din Poiana Câmpina, de acum mai bine de 100 de ani, aplicând diverse terapii medicale. Aceste servicii pot fi personalizate în funcție de nevoile pacientului, pe baza unui plan de tratament stabilit de medicul curant sau la alegere, pentru relaxare’’, transmit reprezentanții Centrului Medical Sanconfind.

Mulțumim directorului Centrului Medical Sanconfind, doamna Ileana Firoiu,  pentru că a acceptat să acorde acest interviu pentru Jurnal Social, publicația Consiliului Național al Dizabilității din România.

Daria Hanțiu: Când s-a deschis acest centru?

Ileana Firoiu: Centru Medical Sanconfind s-a deschis în anul 2015, din dorința de a oferi prahovenilor un spital la standarde occidentale.

D.H.: Cum de s-a optat pentru deschiderea acestui centru, de la ce idee s-a pornit și cine l-a înființat?

I. F.: S-a pornit de la ideea de a oferi servicii medicale de calitate, un mediu spitalicesc curat, cu personal medical dedicat, care să se adapteze nevoilor fiecărui pacient,  cu servicii integrate pentru întreaga familie. Modelul a fost inspirat și gândit de un arhitect român din Franța și pusă în aplicare de Ing. Ioan Simion, administratorul firmei Confind din Câmpina. Investiția este 100% românească.

D.H.: Ce implică baza de recuperare cu apă sărată și de unde provine această apă?

I.F.: Apa sărată de concentrație apropiată celei de la Marea Moartă (321 g/l comparativ cu 400g/l- Marea Moartă) provine de la un izvor cu apă sărată din Poiana Câmpina. Pe terenul concesionat de la ANMR, curge o apă terapeutică din anul 1500, de când este atestată documentar comuna Poiana Câmpina. Înainte se numea chiar Poiana Sării, datorită acestui izvor.

Hidrokinetoterapia este una dintre procedurile care evidențiază Baza de Tratament SanConfind față de alte unități sanitare de profil. Se efectuează cu ajutorul uneia dintre cele mai sărate ape minerale din țară (filtrată, recirculată și păstrată la o temperatură de 31 – 33˚C), în variantele terapie individuală sau de grup, pentru copii sau adulți, sub atenta supraveghere a unui profesor de cultură fizică medicală. Hidrokinetoterapia în apă sărată este recomandată în tratarea majorităţii afecţiunilor aparatului locomotor (degenerative, posttraumatice, tulburări de statică vertebrală, discopatii, etc), dar şi a unor afecţiuni neurologice.

Baza de Tratament este dotată cu trei bazine cu apă sărată: bazinul principal, cel de mers în contracurent (ambele cu adâncimea de 1,2m) și bazinul pentru copii (0,5 m adâncime). De asemenea, sala bazinelor este dotată cu o macara pivotantă pentru transferul facil în bazin al persoanelor cu AVC și deficiențe locomotorii. Efortul cardiovascular este mai mic în bazinul cu apă sărată, iar efectele benefice asupra organismului se resimt imediat.

D.H.: Ce ne puteți spune despre băile cu namol, aduse de la Techirghiol?

I.F.: Nămolul acționează asupra metabolismului și activează circulația locală. Este adus și păstrat în condiții speciale pentru a-și mentine proprietățile curative. Bogat în minerale și coloizi organici, prin acțiunea microorganismelor, nămolul poate vindeca multe boli osteo-musculare. Contracturile musculare, durerile articulare și oboseala dispar când corpul este învăluit în “catifeaua neagră” – nămolul sapropelic de Techirghiol. Și nu este doar o metaforă, ci chiar un real efect de catifelare a pielii. Nămolul de Techirghiol a fost premiat la Paris, în 1924, cu medalia de aur.

D.H.: Ce implică Dușul Vichy și cine poate beneficia de acest tratament?

I.F.: Dușul Vichy reprezintă un adevărat răsfăț al pielii, deoarece îmbinã plãcerea masajului cu efectul revigorant al apei, rezultatul fiind o senzaţie de prospeţime şi confort. În această procedură de hidroterapie, pacientul se întinde pe o masa specială, culcat pe burtă, iar printr-un dispozitiv cu duze (5-7 capete de duș), aflat deasupra sa, corpul îi este ”bombardat” puternic cu jeturi de apă de intensitate reglabilă. Se poate face și cu masaj sub jet de apă, atunci când este solicitat un maseur. De beneficiile dușului Vichy se poate bucura oricine, atât ca procedura de relaxare, cât și ca procedura terapeutică, la recomandarea medicului de  recuperare.

D.H.: Ce este turismul medical? Se fac și diverse drumeții cu pacienții?

I.F.: Turismul medical este un concept nou, pe care am dorit să îl dezvoltăm odată cu apariția spitalului.Se referă la relocarea pacienților din alte județe sau țări, pentru perioade scurte de tratament, în vederea îmbunătățirii stării de sănătate și ameliorarea simptomelor de diverse cauze. Am primit până acum pacienți din Europa, cât și din locuri mai îndepartate, de exemplu: Țările Arabe, Rusia…, care s-au bucurat atât de serviciile medicale oferite, cât și de frumusețea locului în care este amplasat Centru Medical Sanconfind, respectiv Poiana Câmpina care se află în regiunea din România cu cele mai multe zile însorite din an, cu un aer puternic ionizat și bogat în aerosoli.Unii pacienți care au venit la tratament din alte țări și care au dorit să afle mai multe despre România, au fost direcționați cu ajutorul agențiilor de turism partenere către diverse localități turistice din apropiere.

D.H.: Aveți contract cu CNAS? Persoanele cu venituri mici se pot trata la acest centru?

I. F.: În ceea ce privește relația contractuală cu CAS, de menționat că pentru serviciile de recuperare medicală nu mai este încheiat contract, însă pentru servicii medicale paraclince (laborator analize medicale și imagistică), precum și pentru specialități medicale ambulatorii avem contract. Ne adresam în general persoanelor cu venituri medii spre mari. Nu ne sunt însă indiferenți nici pacienții cu venituri reduse, care nu își pot permite un tratament sau o intervenție în centrul nostru, astfel, Fundația Sanconfind a acordat sprijin acestor persoane.

Avem contracte de colaborare cu societăți de asigurare private care decontează serviciile medicale. Peste 20 de specialități medicale funcționează în sistem privat ce oferă condiții speciale de tratament, nu ne permitem să facem rabat de la calitate. Mulți dintre pacienții noștrii au apreciat raportul calitate – preț, de aceea am devenit cunoscuți la nivel național.

D.H.: Care este cel mai benefic tratament pe care îl utilizați?

I.F.: Având în vedere dotarea cu aparatură modernă toate tratamentele sunt benefice, însă  depinde de diagnosticul pus pacientului. Este foarte important ca pacientul să vină la un control medical anual, să poată beneficia de un tratament personalizat. Acoperim toata gama de proceduri specifice tratamentelor de recuperare medicală. Trebuie să învățăm să prevenim bolile printr-un stil de viață sănătos.

Medicii noștri sunt aleși cu multă atenție, fiind persoane extrem de empatice pe care îi interesează un rezultat cât mai bun al tratamentelor. Țin legatură cu pacientul și comunică cu întreaga echipă.

Ca o încununare a celor menționate în anul 2019, Organizația Patronală a Turismului Balnear din România a acordat premiul I Centrului Medical Sanconfind pentru ceea mai bună bază de tratament din România.

Sanconfind este Centrul Medical din România care reușește să adune toți specialiștii într-un loc de basm. Orice problema ați avea, cu siguranța, veți pleca fără aceasta, dar și cu un echilibru atât fizic, cât și mental.

Articolul Centrul Medical SANCONFIND apare prima dată în Jurnal Social.