Alexandru Bologa, în vârstă de 25 de ani, sportiv complet nevăzător, a câștigat, vineri, 27 august, medalia de bronz la categoria -60 de kilograme din cadrul competiţiei de judo de la Jocurile Paralimpice de la Tokyo, Japonia. Este a doua medalie pentru delegația română după cea a ciclistului Eduard Novak.

La Jocurile Paralimpice de la Tokyo, desfășurate în perioada 24 august – 5 septembrie, România participă cu șapte sportivi, care concurează la tenis de masă, judo, atletism, ciclism şi tir cu arcul, obiectivul fiind câştigarea a trei medalii.

Alexandru Bologa, născut la Derșida, în Sălaj, a obținut al doilea bronz olimpic din carieră la Paralimpiadă, după cel din 2016, de la Rio, unde fusese cel mai tânăr participant. El l-a învins în confruntarea pentru locul trei pe Sherzod Namozov, din Uzbekistan.

Alexandru Bologa este singurul sportiv din România cu deficiență totală de vedere. De nouă ani face judo de performanță, fiind legitimat la Clubul Sportiv Lamont din Cluj-Napoca. La trei ani a început să-și piardă vederea, iar la șapte ani a orbit definitiv. Totuși, el nu a cedat în fața greutăților pe care viața i le-a scos în cale.

„Acest sport mi-a schimbat viața. Simt că pot trece peste orice obstacol și m-a făcut întotdeauna să fiu învingător”, a declarat Alex, într-un interviu pentru Comitetul Paralimpic Român.

Alex a făcut școala generală și Liceul Special pentru Deficienți de Vedere Cluj-Napoca. Este absolvent a două facultăți – Psihopedagogie Specială și Kinetoterapie, îmbinând cu succes școala și sportul.  El spune că a ales aceste facultăți, deoarece, fiind nevăzător o să poată ajuta persoanele care sunt în aceeași situație cu el, mult mai mult decât o persoană care nu are această deficiență.

Alex este convins de faptul că, prin ambiție și optimism se poate depăși orice provocare în viață.

„Am avut probleme de mic. De la șapte ani am rămas nevăzător complet. Mama a luat un microb în timpul sarcinii, care m-a afectat, iar ulterior, mi-am pierdut vederea definitiv. A trebuit să învăț să fac față acestei situații, dar având probleme de mic, chiar dacă nu atât de grave, m-am obișnuit așa. Eu așa știu lumea, așa o percep și cred că, cu toate că ai o dizabilitate, poți să faci ceva în viață”, a explicat tânărul judoka într-un interviu pentru Monitorul de Cluj.

Pasionat de mic de sport, Alex a făcut mai întâi înot, iar calitățile motrice, motivația şi dorința de a ȋnvăța au fost ușor remarcate de antrenori. Adaptarea lui i-a uimit pe cei care l-au inițiat în tainele judoului.

„Alex nu este un fenomen, este un sportiv care s-a integrat fenomenal. E adevărat că este mai serios decât ceilalți pentru că el nu vede, nu fură tehnici. Tehnica el o face cel mai frumos, poate tocmai pentru că el vede cu ochii minții. Este o plăcere să antrenezi un astfel de sportiv. Eu îi spun ce trebuie să facă, iar el aplică perfect”, mărturisește antrenoarea Gianina Andreica, aceea care îi ei și tutore.

Alex, dublu campion european și dublu medaliat cu bronz la Jocurile Paralimpice, nu se plictisește niciodată de judo. De aproape zece ani, face câte două antrenamente pe săptămână, liber doar miercuri și duminică.

 „Eu îmi dau seama unde e adversarul, văd totul ȋn minte. Îl simt când vine spre mine şi ştiu ce vrea să facă. Când se duce cu piciorul ȋn faţă, ȋmi dau seama ce urmează. Este ideal să simt intenţia adversarului cu o fracţiune de secundă ȋnainte”, afirmă Alex.

Tânărul sportiv recomandă ca tinerii cu dizabilități să nu se izoleze, ci să participe cât mai mult la viața socială.

,,Mulți tineri de vârsta mea, care au diferite dizabilități aleg să se izoleze de cei din jur. Sfatul meu pentru ei este să socializeze cât mai mult, să participe la activități. Omul este o ființă socială, cu asta se hrănește. Ieșiți, cunoașteți oameni, lăsați calculatoarele, telefoanele, faceți mișcare. Apreciați viața de zi cu zi! Vă sfătuiesc să vedeți în tot ceea ce faceți și în tot ce vi se întâmplă ceva bun”, mai spune Alex.

Articolul Judoka român Alexandru Bologa, sportiv complet nevăzător, a cucerit medalia de bronz la Jocurile Paralimpice de la Tokyo apare prima dată în Jurnal Social.