Chiar și atunci când măduva nu este complet secționată, majoritatea persoanelor cu leziuni ale măduvei spinării nu pot să mai meargă. Cercetătorii nu știu de ce circuitele nervoase încă intacte nu mai funcționează.

Un nou studiu, condus de cercetătorul Zhigang He și publicat pe 19 iulie în revista Cell, oferă un răspuns promițător, arătând că o moleculă mică, administrată sistemic, poate reactiva aceste circuite la șoarecii paralizați, restabilind capacitatea lor de a merge.

Cercetătorii de la Spitalul de Pediatrie din Boston au tratat șoareci cu leziuni ale măduvei spinării parțial distrusă cu un compus, numit CLP209. Medicamentul a fost administrat timp de opt până la zece săptămâni. Aproximativ 80% dintre șoarecii afectați și-au recăpătat abilitatea de a merge.

,,Faptul de a merge reprezintă un prim pas spre recuperarea funcției motorii la șoareci și, probabil, la oameni”, a spus cercetătorul Zhigang He. ,,Pentru acest tip destul de sever de leziuni ale coloanei vertebrale, aceasta este cea mai semnificativă recuperare funcțională pe care o cunoaștem.”

Multe studii pe animale care încearcă să repare leziunile măduvei spinării s-au axat pe obținerea regenerării fibrelor nervoase sau a celor noi crescute din fibrele sănătoase rămase. Cercetătorii au realizat acest lucru, însă nu au observat îmbunătățiri substanțiale, așa cum s-ar fi așteptat.

He și colegii săi au hotărât să încerce o altă abordare, inspirați de succesul procedurii de stimulare epidurală, singurul tratament cunoscut care s-a dovedit eficient în cazul pacienților cu leziuni ale măduvei spinării. Această terapie constă în transmisia de curent electric în măduva spinării prin electrozi plasaţi strategic pe piele în partea inferioară a spatelui. Combinată cu exerciții de reabilitare constante, procedura a permis unor pacienții să-și restabilească capacitatea de mișcare.

,,Stimularea epidurală pare să afecteze excitabilitatea neuronilor. Totuși, în cadrul acestor studii, atunci când s-a oprit stimularea, efectul a dispărut. Am încercat să venim cu o abordare farmacologică pentru a imita stimuarea și pentru a înțelege mai bine cum aceasta funcționează”, a explicat He.

Echipa de cercetători a testat câțiva compuși care sunt deja cunoscuți pentru faptul că modifică excitabilitatea neuronilor și sunt capabili să traverseze bariera hemato-encefalică. Ei au administrat acești compuși șoarecilor paralizați în grupuri de 10, prin injecții intraperitoneale. Toți șoarecii au avut leziuni severe ale măduvei spinării, dar cu unii nervi intacți. Fiecare grup (plus un grup de control căruia i s-a administrat placebo) a fost tratat timp de două luni.

Un compus, numit CLP290, a funcționat cel mai bine, permițând soarecilor paralizați să-și recapete abilitatea de a merge după 4-5 cinci săptămâni de tratament. Înregistrările electromiografice au arătat că cele două grupe relevante de mușchi din spate erau active, iar șoarecii tratați au avut o mobilitate mai bună decât șoarecii netratați, până la două săptămâni după încheierea tratamentului. Efectele secundare au fost minime.

Faptul că substanța CLP209 s-a dovedit extrem de eficientă le oferă cercetatorilor un indiciu major în ceea ce privește motivele pentru care caile nervoase intacte nu mai reușesc să funcționeze în urma unei leziuni a coloanei vertebrale. Cheia pare a fi o proteină, numită KCC2, pe care CLP290 o activează.

Pentru a facilita mersul pe jos, măduva spinării transmite comenzile creierului spre mușchi cu două tipuri de semnale: cele care inhibă neuronii motori și cei care îi activează. Aceste semnale opuse le permite mușchilor să lucreze în perechi, unii care se relaxează, în timp ce ceilalți se contractă.

După o leziune a măduvei spinării, neuronii care trimit semnale ce inhibă mișcarea nu produc suficientă proteină KCC2. Ca urmare a acestui deficit, ei nu primesc instrucțiuni din partea creierului pentru a opri activarea, iar circuitul spinal este copleșit de semnale inhibitoare.

Atunci când șoarecii au fost tratați cu CLP290, medicamentul a restabilit nivelurile de KCC2, comenzile creierului de a opri activarea au ajuns la neuronii inhibitori, iar semnalele care au dus la mișcare nu au mai fost suprasolicitate.

,,Excesul de excitație nu este bun, iar prea multă inhibiție nu este nici ea bună”, a declarat cercetătorul He. ,,Chiar trebuie să se obțină un echilibru. Acest lucru nu a fost demonstrat într-un mod riguros în cazul leziunii măduvei spinării înainte.”

He și colegii săi explorează acum alte medicamente pentru a activa KCC2 în cazul leziunilor măduvei spinării. Ei speră că terapia lor ar putea fi combinată într-o bună zi cu tehnici de stimulare electrică pentru a valorifica la maxim recuperarea pacienților. De asemenea, ei speră că nu vor fi singuri în explorarea acestui compus cu important potențial terapeutic.

,,Ar fi minunat dacă și alte grupuri ar fi dispuse să încerce acest lucru pe cobaii afectați. Sperăm că, în mod colectiv, am putea afla punctele forte și punctele slabe ale acestei abordări și am putea analiza ce grupuri de pacienți ar putea fi vizate”, a conchis cercetătorul He.

Articolul Un nou medicament ar putea repara leziunile măduvei spinării, oferind speranță persoanelor paralizate apare prima dată în Jurnal Social.

Nathalie este o persoană puternică și curajoasă care a sfidat toate convențiile pentru a conduce mașini de curse. De fapt, ea este prima femeie care a obținut o licență de pilot de curse în Regatul Unit, cu toate că este paralizată de la brâu în jos. Când oamenii i-au spus că ea nu va putea niciodată să concureze și că nu ar trebui să-și cumpere un Porsche 911, ea a dorit să le dovedească că se înșeală. În prezent, ea gonește pe pistele circuitelor la volanul celui mai puternic Porsche, un Porsche Cayman S, care a fost modificat într-un mod fascinant pentru a se adapta condiției ei fizice.

Nathalie iubește provocările, le acceptă cu o energie exuberantă și nu ezită să iasă din rutină. Ea și-a făcut un obicei din a-și testa limitele, ceea ce a ajutat-o nu doar să șofeze cele mai tari mașini, dar și să urmeze studii superioare la Universitatea din Nottingham. În timpul facultății, Nathalie a început să joace rugby în scaun rulant, obținând un loc în echipa națională. Într-o zi, o colegă de echipă a invitat-o pe un circuit de raliuri, iar ea a fost captivată. De atunci, și-a dorit să conducă o mașină de curse și să facă performanță.

,, Pentru mine, nu este nimic mai încurajator decât faptul de a conduce o mașină de curse în jurul unui circuit”, a spus ea.
Nathalie a subliniat că dacă ar putea oferi această experiență altor persoane, ei ar putea ieși din zona lor de confort și ar putea face lucruri pe care nu le-au considerat posibile. Odată ce persoana ajunge în acea mașină, nu se mai simte în dezavantaj față de nimeni altcineva.

Pentru moment, ambițiile ei sunt modeste: să încheie sezonul, să-și actualizeze licența și să continue să participe la campionate. Dar, pe termen lung, obiectivele lui Nathalie merg mult mai departe.

,,Există o echipă numită ,,Mission Possible” – fără legătură cu Mission Motorsport – din care fac parte toți utilizatorii de scaune rulante cu leziuni ale coloanei vertebrale. Ei au concurat în cursa ,,Dubai 24 Hours” din acest an, iar eu am fost acolo să-i susțin. Aceștia își doresc să concurez alături de ei, ceea ce ar fi fantastic. Ambiția mea cea mai mare este să obțin licența internațională. Le-am văzut reacțiile când au trecut linia de sosire și m-am gândit că vreau să simt și eu ceva similar”, a povestit Nathalie.

Nathalie este mândră de ceea ce a obținut până acum – și pe bună dreptate deoarece ea a devenit singura femeie din lume tetraplegică care conduce mașini de curse. Însă ceea ce o însuflețește pe Nathalie cel mai mult este sentimentul de eliberare pe care i-l dă cursa.

,,Când ești pe pistă cu șoferi sănătoși, nu mai ești un utilizator de scaun rulant, ci un alt concurent. Simți libertatea după care ai tânjit atâta timp „, a spus ea. Vrei să fii văzut ca o persoană, nu o persoană cu dizabilități „.

Articolul Singura femeie din lume tetraplegică care gonește pe pistele circuitelor la volanul celui mai puternic Porsche apare prima dată în Jurnal Social.