Arhive Nicio pastilă magică - Jurnal Social https://jurnal-social.ro/tag/nicio-pastila-magica/ Publicația Consiliului Național al Dizabilității din România Sat, 12 Jul 2025 09:23:42 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.8.2 ,,Nicio pastilă magică” – Primul spectacol din România cu actori cu dizabilități motorii, disponibil gratuit online https://jurnal-social.ro/nicio-pastila-magica-primul-spectacol-din-romania-cu-actori-cu-dizabilitati-motorii-disponibil-gratuit-online/ https://jurnal-social.ro/nicio-pastila-magica-primul-spectacol-din-romania-cu-actori-cu-dizabilitati-motorii-disponibil-gratuit-online/#respond Fri, 11 Jul 2025 15:38:10 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=28016 Pe 10 iulie, Asociația de Teatru Digital a transmis live, gratuit, pe platforma PiciordePlay, spectacolul „Nicio pastilă magică / No Magic Pill” – o producție unică în peisajul teatral românesc. Este primul spectacol din România care aduce împreună pe scenă actori profesioniști și actori amatori cu dizabilități motorii, într-o poveste […]

Articolul ,,Nicio pastilă magică” – Primul spectacol din România cu actori cu dizabilități motorii, disponibil gratuit online apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Pe 10 iulie, Asociația de Teatru Digital a transmis live, gratuit, pe platforma PiciordePlay, spectacolul „Nicio pastilă magică / No Magic Pill” – o producție unică în peisajul teatral românesc. Este primul spectacol din România care aduce împreună pe scenă actori profesioniști și actori amatori cu dizabilități motorii, într-o poveste profundă despre demnitate, limite, emoție și viață trăită autentic.

Cei care nu au reușit să-l urmărească live îl pot vedea gratuit până pe 12 iulie pe platforma PiciordePlay.ro, prin crearea unui cont și accesarea unui bilet virtual cu valoarea de 0 lei.

„Nicio pastilă magică” face parte din proiectul „Prețul vieții” – o inițiativă care promovează diversitatea și accesibilitatea în artele spectacolului, deschizând drumul către un teatru mai inclusiv și mai uman.

Spectacolul este regizat de Laurențiu Rusescu și îi are în distribuție pe actorii profesioniști Mihaela Velicu și Florin Aioane, alături de Alex Tache, Ariana Mihaela Dumitru, Paul Lucian Teodorescu, Arian Cristian Notrețu și Alexandru Calițoiu – actori amatori care și-au adus pe scenă propriile trăiri, înrădăcinate într-o realitate adesea ignorată.

Primele două reprezentații au avut loc pe 1 și 2 iulie, la Sala Media a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București, urmate de alte patru spectacole sold out, pe 3, 8, 9 și 10 iulie.

Mai mult decât teatru – o mișcare

Daniela Tontsch, președinta Consiliului Național al Dizabilității din România, a afirmat că fiecare reprezentație a fost o experiență emoționantă, care a depășit granițele actului artistic:

,,Spectacolul „Nicio pastilă magică” a ajuns la inimile a sute de oameni în doar trei reprezentații. Cei care au intrat în sală au ieșit transformați. Cei de pe scenă – actori profesioniști și actori amatori cu dizabilități fizice – nu au cerut aplauze, ci le-au câștigat prin autenticitate, emoție și forță interioară”.

Ea a subliniat că spectacolul nu este doar o piesă de teatru, ci o revendicare publică a demnității. Reacțiile publicului au fost copleșitoare.

„Fiecare seară a fost mai mult decât un act artistic. A fost o revendicare publică a demnității. A fost dovada că dizabilitatea nu limitează creativitatea, expresia sau profesionalismul – dimpotrivă, le amplifică. Prima reprezentație – cu autorul piesei, Christian O’Reilly, prezent în sală – a fost un moment istoric. A doua – sold out – a adus recunoaștere și aplauze în picioare. A treia – cu un public divers și implicat – a încheiat un prim capitol dintr-o poveste care abia începe.

După fiecare spectacol, oamenii au rămas – nu doar fizic în sală, ci prezenți cu sufletul, dornici să întrebe, să înțeleagă, să se implice. Dialogul post-reprezentație, cu invitați speciali, a deschis drumuri spre conștientizare și acțiune. Acest spectacol nu este doar teatru. Este viață. Este adevăr rostit pe scenă de oameni care, zi de zi, înfruntă bariere invizibile și construiesc poduri. Mulțumim celor care au fost alături de noi. Urmează mai mult. Pentru că vocea noastră merită să fie auzită”, a declarat Daniela Tontsch.

O oglindă a emoției brute

Una dintre cele mai emoționante reacții a venit din partea Andreei Marinescu, cercetător în domeniul chimiei farmaceutice și pasionată de teatru. Ea a descris forța emoțională a spectacolului astfel:

,,Am vizionat spectacolul ,,Nici o pastilă magică”, primul cu actori amatori cu dizabilități. Wow! Am fost atât de impresionată de autenticitatea cu care acești copii – toți tineri sub 35 de ani – au reușit să transmită o parte din problematica nu doar socială, ci și cea emoțională cu care ei se confruntă în viața de zi cu zi, așa cum este reliefată în piesa scrisă de dramaturgul  irlandez Christhian O’ Reilly. Deși s-a dorit o adaptare la situațiile tipice din  societatea românească, s-a concluzionat, după sesiunea Q&A de la final, că piesa originală atinge deja toate punctele critice.

Ceea ce a fost tulburător însă și vreau să remarc este modul cum acești tineri și-au dus la îndeplinire misiunea de artiști. Autenticitate – acesta este cuvântul. Amatori care să exprime atât de plastic și elocvent așa emoții grele, rar. Asta da putere de vulnerabilizare, știm că nu este ușor să exprimi public tot adâncul tau emoțional, cu trăiri intense, frustrări, dureri, îndoieli, decizii grele. Acești artisti au făcut-o! Asta da putere!

Și, în al treilea rând, dar nu ultimul, sesiunea Q&A mi-a arătat cât de frumos se poate gestiona o încărcătură atât de grea. Neetichetarea, adevărata ajutorare, adevărata iubire creștină, acestea le-am văzut după spectacol, în acești superbi OAMENI. Mă uit în societatea noastră diversă și mă  înfior când văd cât de departe suntem ca societate de valorile morale pe care comunitatea aceasta le are. Noi suntem cei cu handicap emoțional. Ar trebui să învățăm de la acești oameni maturi emotional și să le fim recunoscători pentru lecția de viață oferită cu blândețe și smerenie. Asta este cea mai valoroasă impresie cu care m-am îmbogățit.”

„Să facem fiecare, în bucățica noastră, tot ce putem mai bine pentru întregul din care facem parte”, este motto-ul cu care Andreea a plecat din sală.

Gratuit online până pe 12 iulie

Nu rata ocazia de a urmări acest spectacol excepțional! Este disponibil online, gratuit, până pe 12 iulie, pentru toți cei care își creează un cont pe platforma PiciordePlay.ro.

Este mai mult decât o piesă de teatru. Este o lecție de umanitate, o invitație la empatie și o dovadă că arta poate schimba mentalități.

🔗 Link direct pentru vizionare:

👉 https://piciordeplay.ro/spectacole/nicio-pastila-magica/

Articolul ,,Nicio pastilă magică” – Primul spectacol din România cu actori cu dizabilități motorii, disponibil gratuit online apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/nicio-pastila-magica-primul-spectacol-din-romania-cu-actori-cu-dizabilitati-motorii-disponibil-gratuit-online/feed/ 0
Nicio pastilă magică, primul spectacol cu actori cu dizabilități motorii în distribuție, va fi transmis live pe 10 iulie https://jurnal-social.ro/nicio-pastila-magica-primul-spectacol-cu-actori-cu-dizabilitati-motorii-in-distributie-va-fi-transmis-live-pe-10-iulie/ https://jurnal-social.ro/nicio-pastila-magica-primul-spectacol-cu-actori-cu-dizabilitati-motorii-in-distributie-va-fi-transmis-live-pe-10-iulie/#respond Thu, 03 Jul 2025 15:17:28 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=27973 Avanpremiera și premiera au avut loc săptămâna aceasta, la Teatrul Național București Pe 1 și 2 iulie, la Sala Media a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din capitală, au avut loc primele două reprezentații ale spectacolului Nicio pastilă magică / No Magic Pill, în regia lui Laurențiu Rusescu, cu Mihaela […]

Articolul Nicio pastilă magică, primul spectacol cu actori cu dizabilități motorii în distribuție, va fi transmis live pe 10 iulie apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Avanpremiera și premiera au avut loc săptămâna aceasta, la Teatrul Național București

Pe 1 și 2 iulie, la Sala Media a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din capitală, au avut loc primele două reprezentații ale spectacolului Nicio pastilă magică / No Magic Pill, în regia lui Laurențiu Rusescu, cu Mihaela Velicu și Florin Aioane în distribuție.

Avanpremiera din 1 iulie l-a avut în sală și pe scriitorul Christian O’Reilly, autorul textului care stă la baza spectacolului, prezent în România alături de familia sa, special pentru acest eveniment. La finalul reprezentației, Christian s-a alăturat echipei artistice și a transmis publicului:

„Nu mi-am imaginat niciodată că acest text va fi montat în afara Irlandei, așadar pentru mine ar fi fost de neconceput să nu fiu aici în seara aceasta. Este tot ce am visat pentru acest text: să treacă de granițele țării pentru care a fost scris și să devină o portavoce în lupta pentru drepturile persoanelor cu dizabilități de pretutindeni. Sunt impresionat de ce am văzut în seara asta, deși nu înțeleg deloc română am simțit fiecare replică și am trăit fiecare emoție alături de acești actori și oameni incredibil de talentați. Sunt recunoscător.”

Alex Tache, cel care îi dă viață lui Martin, personajul principal al spectacolului, a declarat imediat după premieră: „Acesta a reprezentat pentru mine punctul culminant al întregii povești. Deși am intrat în spectacol cu emoții, bucuria faptului că a fost primit foarte bine de spectatori nu se poate măsura în cuvinte. Îmi doresc ca și restul reprezentațiilor sa decurgă la fel și să fie primite cu bucurie de cei care vor să afle această poveste minunată!”

„Am simțit din partea publicului foarte multă căldură la premieră. La următoarele reprezentații am o dorință: să se înțeleagă la un nivel profund, printr-un exercițiu de empatie, importanța integrării acestei comunități, a persoanelor cu dizabilități. Și să le mulțumim că ne învață, pe alta cale, ce înseamnă curajul, lupta și libertatea adevărată.”, a completat actrița Mihaela Velicu.

Spectacolul va mai avea încă 4 reprezentații, tot la Teatrul Național București (Sala Media), pe 3, 8, 9 și 10 iulie. La finalul lor, publicul va putea participa și la o sesiune de dialog, cu invitați speciali, moderată de Daniela Tontsch, președinta Consiliului Național al Dizabilității din România (CNDR), unul dintre partenerii proiectului.

Reprezentația din 10 iulie va fi transmisă și live pe platforma PiciorDePlay, unde va putea fi accesată gratuit și ulterior, timp de încă 48 ore, de publicul din întreaga țară. Pentru a viziona spectacolul astfel, utilizatorii trebuie să acceseze un link dedicat care îi va conduce într-o pagină de bilete, precum cele uzuale ale platformei, doar că pentru acest spectacol prețul va fi 0. Pentru accesarea spectacolului, utilizatorii trebuie să aibă un cont valid creat în platforma PiciorDePlay. Spectacolul Nicio pastilă magică / No Magic Pill va fi disponibil pe platformă pentru vizionare până la finalul zilei de 12 iulie.

Link vizionare: https://piciordeplay.ro/spectacole/nicio-pastila-magica/.

„Îți dai seama că un spectacol prinde atunci când, după premieră, biletele încep să se epuizeze rapid. Părerile, fie ele bune sau rele, circulă repede printre spectatorii de teatru. După premieră, mai mulți spectatori ne-au întrebat dacă vom reuși să mai programăm spectacolul, iar noi le-am promis că vom încerca. Această poveste merită cu siguranță mai mult de șase reprezentații.”, a spus regizorul Laurențiu Rusescu.

Nicio pastilă magică / No Magic Pill face parte din primul proiect autohton de teatru dedicat persoanelor cu dizabilității motorii  – „Prețul vieții”. Scopul final al proiectului este de a contribui la diversitatea și inovația din artele teatrale, inspirând și încurajând persoanele cu dizabilități să urmeze o carieră în artele spectacolului, dar și de a construi un dialog constructiv în jurul incluziunii sociale și accesibilității în artele teatrale.

Inspirat dintr-o poveste reală, spectacolul aduce pe scenă istoria emoționantă a unor oameni cu dizabilități motorii, care luptă cu curaj pentru a-și păstra demnitatea și independența. Pe lângă actorii profesioniști Mihaela Velicu și Florin Aioane, urcă pe scenă și 5 actori amatori cu dizabilități motorii: Alex Tache, Ariana Mihaela Dumitru, Paul Lucian Teodorescu, Arian Cristian Notrețu și Alexandru Calițoiu.

Biletele pentru reprezentațiile din 3, 8 și 9 iulie sunt disponibile online: https://bit.ly/3HBK9Gg.

„Prețul Vieții” este un proiect cultural al ZODIAC FILM SRL, co-finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN).

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Sponsor: HIDROELECTRICA, Transelectrica

Parteneri: Asociația ARTPLEX, Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, Consiliul Național al Dizabilității din România (CNDR), Comitetul Național Paralimpic

 Recomandat de: TVR Cultural

 Partener media principal: ROCK FM

 Parteneri media: Radio România Cultural, Adevărul de Weekend, Zile și Nopți, Observator Cultural, Haute Culture, Revista BIZ, AGERPRES, IQAds, LiterNet, Teatrul Azi, HAPP.ro, AndreeaVerde.com, MunteanuRecomandă, Jurnal Social

 Partener de monitorizare: mediaTRUST

***

Ne găsiți pe Facebook | Instagram

Pentru mai multe informații: asociatiaartplex@gmail.com

Articolul Nicio pastilă magică, primul spectacol cu actori cu dizabilități motorii în distribuție, va fi transmis live pe 10 iulie apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/nicio-pastila-magica-primul-spectacol-cu-actori-cu-dizabilitati-motorii-in-distributie-va-fi-transmis-live-pe-10-iulie/feed/ 0
Nicio pastilă magică, primul spectacol din România care are în distribuție actori cu dizabilități motorii, va avea avanpremiera pe 1 iulie https://jurnal-social.ro/nicio-pastila-magica-primul-spectacol-din-romania-care-are-in-distributie-actori-cu-dizabilitati-motorii-va-avea-avanpremiera-pe-1-iulie/ https://jurnal-social.ro/nicio-pastila-magica-primul-spectacol-din-romania-care-are-in-distributie-actori-cu-dizabilitati-motorii-va-avea-avanpremiera-pe-1-iulie/#respond Thu, 05 Jun 2025 13:50:24 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=27863 Spectacolul regizat de Laurențiu Rusescu face parte dintr-un proiect mai amplu dedicat promovării incluziunii sociale și accesibilității în artele teatrale Producția spectacolului Nicio pastilă magică / No Magic Pill, parte a primului proiect autohton de teatru dedicat persoanelor cu dizabilității motorii, „Prețul vieții”, a intrat în linie dreaptă. Castingul a […]

Articolul Nicio pastilă magică, primul spectacol din România care are în distribuție actori cu dizabilități motorii, va avea avanpremiera pe 1 iulie apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Spectacolul regizat de Laurențiu Rusescu face parte dintr-un proiect mai amplu dedicat promovării incluziunii sociale și accesibilității în artele teatrale

Producția spectacolului Nicio pastilă magică / No Magic Pill, parte a primului proiect autohton de teatru dedicat persoanelor cu dizabilității motorii, „Prețul vieții”, a intrat în linie dreaptă. Castingul a fost finalizat, distribuția spectacolului fiind una mixtă, din care fac parte atât actori profesioniști, cât și actori amatori, cu dizabilități motorii.

Avanpremiera și premiera spectacolului, regizat de Laurențiu Rusescu, vor avea loc pe 1 și 2 iulie, la Sala Media a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din capitală. Avanpremiera se va desfășura în prezența dramaturgului irlandez Christian O’Reilly, aflat la București special pentru acest eveniment. Alte 4 reprezentații ale spectacolului sunt programate pentru 3, 8, 9 și 10 iulie. Bilete: https://bit.ly/3HBK9Gg

Inspirat dintr-o poveste reală, Nicio pastilă magică / No Magic Pill aduce pe scenă istoria emoționantă a unor oameni cu dizabilități motorii, care luptă cu curaj pentru a-și păstra demnitatea și independența. Deși abordează teme profunde, piesa surprinde prin dinamism, traversând rapid stări contrastante: de la tristețe sfâșietoare, la un umor cald și autentic.

Montată pentru prima dată în afara Irlandei, producția este o inițiativă teatrală unică: primul spectacol din România interpretat de actori cu dizabilități motorii. Proiectul a fost întâmpinat cu un entuziasm real, atât de comunitatea persoanelor cu dizabilități, cât și de lumea teatrului, fiind un pas important spre incluziune și diversitate. Castingul s-a desfășurat pe durata a mai multe săptămâni și a fost finalizat la finalul lunii mai.

„Procesul de casting a fost pe măsura acestui proiect atipic – complex, profund și plin de responsabilitate. A fost dificil nu doar din cauza caracterului inedit al spectacolului, ci și pentru că fiecare alegere a trebuit să fie corectă, atât artistic, cât și uman.

Pentru actorii amatori, criteriile au mers dincolo de abilități tehnice. Am căutat în primul rând dorința sinceră de a urca pe scenă, disponibilitatea de a ieși din zona de confort, curajul de a fi în centrul atenției și o predispoziție autentică spre exprimarea emoțiilor. Cunosc poveștile tuturor celor care au venit la audiții și sunt profund impresionat de decizia lor de a se implica într-un proiect care presupune un efort fizic și emoțional considerabil, comparabil cu munca unui actor profesionist.”, a declarat regizorul Laurențiu Rusescu.

Cei 5 actori amatori care vor contribui la diversitatea și inovația din artele teatrale, inspirând și încurajând persoanele cu dizabilități să urmeze o carieră în artele spectacolului, au vârste cuprinse între 15 și 27 de ani, provin din medii și domenii variate și surprind prin propriile povești de viață. Alex Tache, distribuit în rolul principal, lucrează în domeniul IT și este o prezență frecventă în cadrul a numeroase activități civice, în timp ce Ariana Mihaela Dumitru este elevă a Liceului Teoretic „Constantin Brâncoveanu” și a participat constant în proiecte de teatru și muzică. Paul Lucian Teodorescu este absolvent al Facultății de Istorie și foarte interesat de culisele meseriei de actor, în timp ce Arian Cristian Notrețu este un înotător și triathlonist paralimpic, multi-premiat, student al Universității Naționale de Educație Fizică și Sport București și antrenor de înot la OV Sports Otopeni, pe care accidentarea la rugby din copilărie nu l-a oprit din a-și urma visul.  Alexandru Calițoiu, deși dependent de scaunul rulant încă din copilărie, ca urmare a unui accident rutier, rămâne un optimist incurabil, gata de a transmite spectatorilor că orice provocare poate fi depășită.

Distribuția este completată de actorii Mihaela Velicu (care poate fi văzută pe scena Teatrului de Stat Constanța în spectacolele Seaside Stories – regia Radu Afrim, Trilogia Belgrădeană – regia Erwin Șimșensohn și A douăsprezecea noapte – regia Andrei Șerban) și Florin Aioane (o prezență constantă pe scenele de teatru independent, nominalizat de UNITER pentru debut cu rolul Euphemos din spectacolul Medea’s Boys), cu participarea specială a Biancăi Babașa și Emil Hoștină.

„În cazul actorilor profesioniști, procesul a fost mai simplu, dar nu mai puțin riguros. Am căutat versatilitate, empatie și, mai presus de toate, capacitatea de a lucra cu generozitate și bucurie într-un context delicat. Mihaela și Florin nu doar că au îndeplinit aceste criterii, dar le-au și depășit cu mult. Talentul și energia lor aduc echilibru și lumină spectacolului, oferind exact acel contrapunct emoțional de care are nevoie.”, a completat Laurențiu Rusescu.

Scenografia spectacolului este semnată de Andreea Koch, cunoscută pentru numeroasele sale colaborări cu regizori români precum Cristian Mihăilescu, Anda Tăbăcaru-Hogea, Radu Gabrea, Rareș Zaharia, Dana Rotaru, Mihai Manolescu, Alexandru Nagy dar și străini – Peter Pawlic sau Paolo Bosisio. Andreea a mai lucrat împreună cu Laurențiu Rusescu la spectacolul Callas, pe scena Operei Naționale București.

Muzica spectacolului este creată de Călin Țopa, unul dintre cei mai talentați compozitori și designeri de muzică de teatru și de film din noua generație, un creator vizionar, situat permanent la intersecția dintre artă și tehnologie. Lucrările sale au fost prezentate în numeroase spații și contexte artistice internaționale și naționale, printre care: Personal Structures la Palazzo Mora din Veneția, Experimental Loop în Governors Island din New York, Royal Central din Londra, Quadrienala de la Praga 2023, Muzeul Național de Artă Contemporană și Teatrul Național din București, Galeria Nicodim, Art Safari și altele.

Spectacolul Nicio pastilă magică este o celebrare a rezilienței umane, un exemplu vibrant de forță și speranță și promite o experiență care îmbină emoția, curajul și umanitatea într-o formă scenică de neuitat.

Mai departe de realizarea unui spectacol de teatru cu distribuție mixtă, proiectul inițiat de Laurențiu Rusescu include și efectuarea unui studiu asupra situației actuale în ceea ce privește gradul de accesibilitate pentru persoane cu dizabilități motorii, în teatrele mai multor orașe din România. Studiul se află în desfășurare, o serie de vizite și întâlniri fiind programate până la finalul lunii iunie în teatre din Piatra Neamț, Buzău, Oradea, Satu Mare și Ploiești. Mai multe detalii despre evoluția studiului vor fi anunțate în săptămânile viitoare.

„Prețul Vieții” este un proiect cultural al ZODIAC FILM SRL, co-finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN). 

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

Sponsor: HIDROELECTRICA

Parteneri: Asociația ARTPLEX, Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, Consiliul Național al Dizabilității din România (CNDR), Comitetul Național Paralimpic

Recomandat de: TVR

Partener media principal: ROCK FM

Parteneri media: Radio România Cultural, Adevărul de Weekend, Zile și Nopți, Observator Cultural, Haute Culture, Revista BIZ, AGERPRES, IQAds, LiterNet, Teatrul Azi, HAPP.ro, AndreeaVerde.com, MunteanuRecomandă, Jurnal Social.

Partener de monitorizare: mediaTRUST

Urmăriți proiectul și pe Facebook | Instagram

Pentru mai multe informații: asociatiaartplex@gmail.com

Articolul Nicio pastilă magică, primul spectacol din România care are în distribuție actori cu dizabilități motorii, va avea avanpremiera pe 1 iulie apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/nicio-pastila-magica-primul-spectacol-din-romania-care-are-in-distributie-actori-cu-dizabilitati-motorii-va-avea-avanpremiera-pe-1-iulie/feed/ 0