Arhive Noua Lege a Pensiilor va lovi grav în cele mai dezavantajate categorii de persoane - Jurnal Social https://jurnal-social.ro/tag/noua-lege-a-pensiilor-va-lovi-grav-in-cele-mai-dezavantajate-categorii-de-persoane/ Publicația Consiliului Național al Dizabilității din România Sun, 17 Feb 2019 13:05:21 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.7.1 Noua Lege a pensiilor va lovi grav în cele mai dezavantajate categorii de persoane, persoanele cu handicap https://jurnal-social.ro/noua-lege-a-pensiilor-va-lovi-grav-in-cele-mai-dezavantajate-categorii-de-persoane-persoanele-cu-handicap/ https://jurnal-social.ro/noua-lege-a-pensiilor-va-lovi-grav-in-cele-mai-dezavantajate-categorii-de-persoane-persoanele-cu-handicap/#comments Fri, 17 Aug 2018 12:45:36 +0000 https://jurnal-social.ro//?p=3932 Consiliul Național al Dizabilității din România va posta mai jos câteva observații și propuneri, înaintate Ministerului Muncii și Jutiției Sociale, privind modul în care noua Lege a pensiilor va afecta persoanele cu handicap pensionate la limită de vârstă. Proiectul noii legi a pensiilor conține câteva prevederi care ne nemulțumesc profund, […]

Articolul Noua Lege a pensiilor va lovi grav în cele mai dezavantajate categorii de persoane, persoanele cu handicap apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Consiliul Național al Dizabilității din România va posta mai jos câteva observații și propuneri, înaintate Ministerului Muncii și Jutiției Sociale, privind modul în care noua Lege a pensiilor va afecta persoanele cu handicap pensionate la limită de vârstă.

Proiectul noii legi a pensiilor conține câteva prevederi care ne nemulțumesc profund, care, dacă vor deveni norme, vor naște o serie de inechități ce nu își au locul mai ales aici, în domeniul protecției sociale:
Astfel:
I. Art. 52 și art. 53 din proiect perpetuează inechitatea între persoanele nevăzătoare și celelalte tipuri de handicap, prin aceea că persoanele afectate de cecitate (indiferent de grad!) se pot pensiona oricând, iar restul persoanelor cu nevoi speciale beneficiază de o reducere a vârstei de pensionare, corespunzătoare stagiului de cotizare și gradului de handicap.

De asemeni, această discriminare a vârstei de pensionare, prin schimbarea modului de calcul al pensiei, conduce și la un nivel diferit al pensiei.

Nu există niciun motiv real și obiectiv pentru a institui această discriminare. În forma pusă în dezbatere publică, proiectul încalcă principiul constituțional al egalității, dar și propriul principiu statuat la art. 2 lit. d): principiul egalităţii, potrivit căruia asigurații care au realizat cel puțin stagiul minim de cotizare în sistemul public de pensii, beneficiază de tratament nediscriminatoriu, în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege.

Reamintim că principiul proporţionalităţii, în accepţiune clasică, presupune că oricare decizie sau măsură adoptată de organele abilitate urmează să se bazeze pe o justă şi echitabilă evaluare a faptelor, pe echilibrare adecvată a intereselor implicate, precum şi pe o selectare coerentă a mijloacelor şi mecanismelor care urmează a fi utilizate în vederea atingerii unui scop predefinit.

Chiar dacă el nu este codificat în sens tradițional, acest principiu reprezintă o normă obligatorie ce trebuie aplicată pentru a găsi un echilibru just, rezonabil şi adecvat între diferite interese concurente implicate.

Credem că actuala formă a legii nu oferă un echilibru just, rezonabil şi adecvat între diferitele categorii de persoane cu handicap.

Propunem adoptarea art. 52 cu următorul conținut:

Persoanele care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 5, în funcţie de gradul de handicap, dovedit cu certificat de încadrare în grad și tip de handicap cu valabilitate permanentă, după cum urmează:

a) indiferent de vârstă, dacă au realizat în condiții de handicap grav cel puţin 1/3 din stagiul complet de cotizare;
b) cu 10 ani, în situaţia asiguraţilor cu handicap accentuat, dacă au realizat, în condiţii de handicap accentuat, un stagiu de cotizare de cel puţin 20 de ani;
c) cu 10 ani, în situaţia asiguraţilor cu handicap mediu, dacă au realizat, în condiţii de handicap mediu, stagiul complet de cotizare.

De asemeni, propunem înlocuirea sintagmei ,,nevăzător/i” cu persoană/e cu handicap grav” din Art. 53 astfel: Art. 53 – Persoanele cu handicap grav beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, indiferent de vârstă, dacă au realizat ca persoană cu handicap grav cel puţin 1/3 din stagiul complet de cotizare.

II. Potrivit noului mod de calcul al pensiei ce se dorește implementat prin acest proiect, pensia recalculată a unei persoane cu handicap va fi diminuată în raport cu cea stabilită potrivit Legii nr. 263/2010.

În legea nouă a pensiilor, la capitolul 3, secțiunea 1, art. 85, se menționează:

Cuantumul pensiei este egal cu nr. total de puncte realizat de asigurat înmulțit cu Valoarea Punctului de Referință (VPR).

La art. 86 din proiectul noii legi a pensiilor se menționează că acest VPR va fi de 75 lei, calculându-se împărțind valoarea punctului de pensie din 2021, de 1875 lei la 25- media stagiilor de cotizare din cele 4 legi pe pensii anterioare.

Faptul că acest indicator are la numitor 25, față de stagiul redus de cotizare de 10 ani și trei luni pentru gradul I și de 20 de ani și șase luni pentru gradul II, stagii ce au constituit numitorul stagiului mediu anual (noțiune care va dispărea potrivi proiectului), va conduce la diminuarea drastică a pensiei încasate de pensionarii pentru limită de vârstă, cu handicap preexistent, îndeosebi la cei cu gradul I.

Chiar dacă vom rămâne în plată cu cuantumul pensiei de la data intrării în vigoare a noii legi, pensia noastră va rămâne înghețată în viitor, deoarece persoanele cu handicap totalizează un număr mic de puncte realizate și nu va mai fi niciun indicator, asemenea stagiului redus de cotizare din actuala lege, care să compenseze acest lucru.
Propunem introducerea unui indicator corectiv pentru persoanele invalide.

III. Și acest proiect de lege perpetuează inechitatea existentă privind cuantumul indemnizației de însoțitor acordate persoanelor invalide și cel acordat persoanelor cu handicap.
Propunem stabilirea aceluiași criteriu cu cel folosit în Legea nr. 448/2006: salariul net al asistentului social debutant cu studii medii.

Dacă Legea privind sistemul public de pensii rămâne în forma publicată în dezbatere publică, tragem un semnal de alarmă, astfel încât să se păstreze drepturile care au fost conferite de legislație până la momentul actual.

Noua Lege a pensiilor va lovi grav în cele mai dezavantajate categorii de persoane, persoanele cu handicap, afectându-le atât cuantumul pensiei prin faptul că stagiul redus nu se mai ia în calcul și prin faptul că li se impune un stagiu minim de cotizare de 15 ani pentru a beneficia de reducerea vârstei de pensionare la gradul I de handicap, asigurații cu un alt tip de handicap, altul decât cel vizual, sunt discriminați.

În baza articolului 58 litera a, din legea 263/2010, o persoană cu handicap, cu gradul I, poate dobândi calitatea de pensionar la limită de vârstă, îndeplinind condiția de a avea un stagiu realizat în condiții de handicap de 1/3 din stagiul total de cotizare, considerat stagiu complet de cotizare.

Toți pensionarii la limită de vârstă cu handicap de gradul I, handicap preexistent calității de asigurat, sunt persoane cu o pregătire medie sau superioară, dar care, în pofida eforturilor personale supraomenești, din cauza bolilor grave și evolutive de care suferă, au fost nevoiți să căute formele de protecție socială fără a atinge acest stagiu minim de cotizare de 15 ani, devenit condiție în noua lege pentru a avea calitatea de pensionar.

Tocmai aceste persoane, cele mai năpăstuite de soartă, sunt cel mai grav afectate de noua lege a pensiilor, din următoarele motive:

1) CUANTUMUL PENSIEI RECALCULETE ÎN BAZA NOII LEGI VA FI DRASTIC DIMINUAT.

Vom lua exemplul X: – Pe legea actuală, X are :
– stagiul total de cotizare realizat de 34 ani, 2 luni și 18 zile, din care: – în condiții normale: 11 ani, 8 luni, 22 de zile;
– perioade asimilate: 22 ani, 5 luni, 26 zile;
– stagiu total de cotizare prevăzut de lege: 10 ani și 3 luni;
– numărul total de puncte realizate: 19. 3516
-punctajul mediu anual: 1,888

Cu acest punctaj mediu anual de 1,888, determinat conform art. 69, aliniatul 1 din normele de aplicare a legii 263/2010 împărțind totalul punctelor realizate la stagiul redus de 1/3 din stagiul complet de cotizare, adica în cazul X: 10 ani și 3 luni ( 19.35166: 10,25=1,888 , rotunjit), pensia exemplului X, pe legea în vigoare, a fost de:

• 1439 lei. în 2013 ( 1,888 x 762,10 – val. punct. de pensie în 2013)
2077 lei, în prezent ( 1,888 x 1100 – val. punct. de pensie în prezent)

Dacă se respectă programul de guvernare și valoarea punctului de pensie va fi 1265 lei în 2019 și 1775 lei în 2020, pensia X pe legea actuală ar trebui să fie:
• 2388 lei, în 2019 (1,888 x 1265)
• 3345 lei, în 2020 (1,888 x 1775)

În legea nouă a pensiilor, la capitolul 3, secțiunea 1, art. 85, se menționează:
Cuantumul pensiei este egal cu nr. total de puncte realizat de asigurat înmulțit cu Valoarea Punctului de Referință (VPR).

Repetăm:

La art. 86 din proiectul noii legi a pensiilor se menționează că acest VPR va fi de 75 lei, calculându-se împărțind valoarea punctului de pensie din 2021, de 1875 lei la 25- media stagiilor de cotizare din cele 4 legi pe pensii anterioare.

FAPTUL CĂ ACEST INDICATOR ARE LA NUMITOR 25, FAȚĂ DE STAGIUL REDUS DE COTIZARE DE 10 ANI 3 LUNI LA GRADUL I ȘI DE 20 DE ANI ȘI 6 LUNI, LA GRADUL 2, CE AU CONSTITUIT NUMITORUL STAGIULUI MEDIU ANUAL, CARE VA DISPĂREA CA NOȚIUNE, VA FACE CA PENSIA RECALCULATĂ A PENSIONARILOR LA LIMITĂ DE VARSTĂ, HANDICAP PREEXISTENT, SĂ FIE DRASTIC MAI MICĂ, ÎNDEOSEBI LA GRAGUL I.

De exemplu pensia X, recalculată după legea nouă, dacă va mai beneficia de perioada asimilată, va fi:
19,35166 x 75 = 1451,3745 lei, rotunjit, 1451 lei.

1451 lei – pensia recalculată după legea nouă, comparativ cu 2077 lei din prezent, cu 2388 lei, cât ar fi în 2019 și cu 3345 lei in 2020, va face ca pensia X, cât persoana va trăi, să nu mai beneficieze niciodată de o mărire.

Pensionarii la limită de vârstă, cu handicap, vor rămâne în plată cu cuantumul pensiei de la data intrării în vigoare a noii legi, dar pensia acestora va rămâne înghețată, deoarece aceștia totalizează un număr mic de puncte realizate și nu va mai fi niciun indicator, asemenea stagiului redus de cotizare din actuala lege, care să compenseze acest lucru. Vor avea pensia calculată în același mod, indiferent de gradul de handicap și la fel ca la cei fără handicap.

2) ÎN PROIECTUL NOII LEGI SE FACE DISCRIMINARE ÎNTRE TIPURILE DE HANDICAP, între cei care au alt tip de handicap decât cel vizual și nevăzători. Dacă toate persoanele au gradul I de handicap și sunt dependente de altă persoană, de ce se face discriminare între acestea? La articolul 3, litera Ș, se definește ca pensionar: persoana care beneficiază de pensie de asigurări sociale și a realizat cel puțin stagiul minim de cotizare de 15 ani, precum și nevăzătorii care au realizat 1/3 din stagiul complet de cotizare.

Cu această definiție a pensionarului, persoanele pensionate la limită de vârstă cu handicap de gradul I pentru care stagiul de cotizare a fost constituit dintr-o treime din cel complet, pot păstra calitatea de pensionar dacă au lucrat o perioadă efectivă mai mică de 15 ani?!

3) ÎN PROIECTUL NOII LEGI SE PUNE CONDIȚIA CA, PENTRU A BENEFICIA DE PERIOADA ASIMILATĂ, TREBUIE CA ASIGURATUL SĂ AIBĂ STADIUL MINIM DE COTIZARE DE 15 ANI REALIZAT.

În această situație, pensionarii la limită de vârstă dar cu o perioadă efectiv lucrată mai mică de 15 ani, pensionați în baza legilor anterioare, mai beneficiază de perioada asimilată care a intrat în componența stagiului total de cotizare realizat?

4) INDEMNIZAȚIA DE ÎNSOȚITOR PRIMITĂ ÎN BAZA LEGII PENSIILOR, ATÂT ÎN PREZENT CÂT ȘI IN PROIECTUL NOII LEGI, ESTE MAI MICĂ DECÂT INDEMNIZAȚIA DE ÎNSOȚITOR PRIMITĂ IN BAZA LEGII 448/2006.
Indemnizația de însoțitor nu ar trebui să aibă două cuantumuri diferite!

Articolul Noua Lege a pensiilor va lovi grav în cele mai dezavantajate categorii de persoane, persoanele cu handicap apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/noua-lege-a-pensiilor-va-lovi-grav-in-cele-mai-dezavantajate-categorii-de-persoane-persoanele-cu-handicap/feed/ 17