Arhive ochelari - Jurnal Social https://jurnal-social.ro/tag/ochelari/ Publicația Consiliului Național al Dizabilității din România Wed, 27 Oct 2021 18:28:04 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.7.1 Startup-ul românesc .lumen, care creează ochelari pentru nevăzători, împreună cu Desiro Vision, câștigă un premiu important https://jurnal-social.ro/startup-ul-romanesc-lumen-care-creeaza-ochelari-pentru-nevazatori-impreuna-cu-desiro-vision-castiga-un-premiu-important/ https://jurnal-social.ro/startup-ul-romanesc-lumen-care-creeaza-ochelari-pentru-nevazatori-impreuna-cu-desiro-vision-castiga-un-premiu-important/#respond Wed, 27 Oct 2021 14:53:54 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=12242 Ochelarii inovatori pentru nevăzători, creați de startup-ul românesc .lumen, au primit un premiu important, ce echivalează cu Nobelul. Este vorba de Red Dot Luminary, câștigat de cei de la .lumen, care construiește ochelari ce ajută la mobilitatea persoanelor cu deficiențe de vedere, împreună cu studioul de design Desiro Vision. ,,România […]

Articolul Startup-ul românesc .lumen, care creează ochelari pentru nevăzători, împreună cu Desiro Vision, câștigă un premiu important apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Ochelarii inovatori pentru nevăzători, creați de startup-ul românesc .lumen, au primit un premiu important, ce echivalează cu Nobelul. Este vorba de Red Dot Luminary, câștigat de cei de la .lumen, care construiește ochelari ce ajută la mobilitatea persoanelor cu deficiențe de vedere, împreună cu studioul de design Desiro Vision.

,,România a reușit! Echivalentul premiului Nobel pentru Design Industrial, Red Dot Luminary, a fost câștigat în premieră de România, de DotLumen – Empowering the Blind, împreună cu Desiro Vision! Un rezultat istoric pentru .lumen, România și pentru designul industrial de pretutindeni”, a anunțat pe pagina sa de facebook Cornel Amariei, CEO & Fondator .lumen.

Dintre peste 4000 de concurenți, doar 60 au fost aleși drept Best of the Best (Cel mai bun dintre cei mai buni), iar dintre aceștia, doar unul este distins cu premiul Red Dot Luminary, „aceștia servind drept inspirație în designul industrial”.

,,Juriul a ales un design inteligent, dintre cei nominalizați la Red Dot: Best of the Best, pentru mult doritul Red Dot: Luminary. Un design care poate să îmbunătățească puternic viața a 40-50 milioane de oameni. Acest design este bineînțeles incredibil atât din punct de vedere ergonomic, cât și ingineresc. Pentru noi, jurații, este o mare onoare să putem contribui la succesul acestei idei, care ajută milioane de oameni cu o anumită dizabilitate prin a le crește gradul de independență și calitatea vieții”, a spus Wolfgang Meyer Hayoz, Membru Juriu Red Dot.

Printre cei cinci nominalizați la Red Dot Luminary în 2021 s-au numărat: Unity – nava spațială Virgin Galactic, Cognixion One – ochelari portabili pentru persoanele cu dizabilități de vorbire, Canoo – un vehicul de livrare multifuncțional și sPEEK – ajutor de vizualizare pentru chirurgi.

Printre câștigătorii precedenți ai Red Dot Luminary se numară Google Self-Driving Car – mașina autonomă Google, Lilium Jet – un taxi zburător alimentat electric și Robotic Prosthetic Knee – un genunchi protetic motorizat.

Există 40 de milioane de persoane cu deficiențe de vedere la nivel mondial și, în ciuda tuturor progreselor tehnologice, cele mai comune soluții pentru problemele lor de mobilitate au rămas bastonul alb și câinele ghid. Din păcate, din cauza unor dezavantaje multiple, există aproximativ 28.000 de câini ghid la 40 de milioane de nevăzători din întreaga lume.

 Astfel, .lumen dezvoltă prima soluție care reproduce principalele capabilități ale unui câine ghid, fără dezavantajele care îl fac pe acesta o soluție non-scalabilă.

Pentru a realiza acest lucru, .lumen a colaborat cu Desiro Vision – un studio de design cu sediul în Cluj-Napoca, România, specializat în cercetare, proiectare și dezvoltare de produse.

„Designul nu este despre cum arată, ci despre cum funcționează. Acesta este un citat al lui Steve Jobs, pe care îl respect profund. Faptul că am câștigat acest premiu arată importanța problemei pe care o rezolvăm. Este o onoare să avem munca noastră apreciată la acest nivel”, a declarat Cornel Amariei.

Cu o istorie lungă care a început cu un grup de studenți ce împărtășeau o pasiune pentru design, Desiro Vision este acum o echipă de designeri profesioniști și artiști vizuali ce dezvoltă în mod constant produse care combină durabilitatea, sustenabilitatea și funcționalitatea.

„Acest premiu este o dovadă că spiritul vizionar, pasiunea pentru design și o colaborare excelentă, în contextul potrivit, pot duce la realizarea unor lucruri extraordinare”, spune prof. dr. Ciprian Mihnea – Fondator DESIRO Vision și Director al Departamentului Design din cadrul Universității de Artă și Design Cluj-Napoca.

Despre .lumen

.lumen este un startup românesc care construiește ochelari ce ajută persoanele cu deficiențe de vedere să se deplaseze.

Proiectul a fost dezvoltat de o echipă formată din peste 30 de experți din domenii diferite, precum inginerie, științe, psihologie, design industrial sau business development. Startup-ul .lumen este fondat de antreprenorul Cornel Amariei, CEO, (fondator, fost Head of Innovation în cadrul companiei Continental Automotive Systems) și Gabriel Chindriș, conferențiar în cadrul Departamentului de Electronică Aplicată al Universității Tehnice Cluj-Napoca și Mihai Ivașcu, CEO și Fondator M3 Holdings.

Mai multe detalii despre ochelarii revoluționari puteți afla, accesând site-ul https://www.dotlumen.com/?fbclid=IwAR2-tmuzUZou6Ehdt0vRSDvC5XW2QBuh9kzfjZkOpeT6WRRLAALcTcxSjII

Articolul Startup-ul românesc .lumen, care creează ochelari pentru nevăzători, împreună cu Desiro Vision, câștigă un premiu important apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/startup-ul-romanesc-lumen-care-creeaza-ochelari-pentru-nevazatori-impreuna-cu-desiro-vision-castiga-un-premiu-important/feed/ 0