Aurel Miruță, în vârstă de 55 de ani, din comuna Prigoria, județul Gorj, imobilizat într-un scaun rulant de aproximativ 30 de ani, a fost internat, luna trecută, la Spitalul din Târgu Cărbunești, cu o escară la piciorul drept, în zona șoldului. Leziunea din zona șoldului s-a infectat, iar în momentul de față infecția este plină de puroi. Deși s-a intervenit pentru a curăța rana, starea pacientului s-a agravat.

Prin urmare, medicul ortoped Alexandru Ivan i-a comunicat pacientului că este necesară amputarea piciorului drept din șold, pentru a-i fi salvată viața. Acesta a refuzat inițial, însă ulterior a acceptat. După ce pacientul s-a hotărât să fie operat, medicul s-a răzgândit, motivând că nu a mai efectuat o astfel intervenție până acum, fiind o operație complexă care poate pune viața pacientului în pericol. Practic, bolnavul este acum la pat, asteptând să-l preia cineva și să îl opereze. Orice zi care trece este în defavoarea pacientului.

Consiliul Național al Dizabilității din România (CNDR) a verificat informațiile, iar, apoi, a luat legătura cu Vasile Barbu, președintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor, care a făcut următoarea declarație: ,,Am luat legătura cu managerul Spitalului Foișor. Mi-a spus că nu știe despre ce este vorba, că nu a fost anunțat de nimeni de la Târgu Cărbunești. Au menționat că ar fi luat măsuri dacă li s-ar fi comunicat. De asemenea, am luat legătura cu Spitalul din Târgu Cărbunești și am vorbit cu asistenta managerului și cu un alt medic. Le-am lăsat numărul meu de telefon, să mă sune pentru a-i putea ajuta cu transferul pacientului la București dacă este cazul. Bineînțeles, pacientul trebuie pregătit, fiind într-o stare de sănătate precară. Trebuie să ne facă o epicriză de etapă a pacientului, adică o descriere a actualei etape așa cum este starea pacientului în prezent, ca să-l putem aduce.

Totodată, managerul Spitalului Foișor mi-a spus că sunt dispuși să pregătească un salon de septici pentru orice eventualitate, pentru a fi primit aici. După care îi vor face o consultație pluridisciplinară cu mai mulți medici din București de la alte spitale, pentru a vedea despre ce este vorba. Astfel, se va stabili starea reală a pacientului și se vor propune soluții: dacă se intervine chirurgical, dacă se pansează sau dacă este cazul de amputație. (…) Am să mă ocup de acest caz în continuare până când găsim o soluție”.

Ulterior, Direcția de Sănătate Publică (DSP) Gorj a sesizat Ministerul Sănătății în legătură cu situația pacientului de la Spitalul din Târgu Cărbunești. În urma acestei sesizări, pacientul va fi preluat de Spitalul de Urgență Floreasca din București.

„Ne-am sesizat în urma articolului apărut în Gazeta de Sud. Am luat legătura cu spitalul și cu Ministerul Sănătății. Comisia de specialitate din minister a discutat cu managerul de la Cărbunești. Acolo s-a constituit o comisie cu privire la cazul pacientului. S-a decis transferul. Pacientul va ajunge luni Spitalul Floreasca din București, unde va fi preluat de către domnul profesor doctor Popescu”, a declarat Narcis Stoian, directorul DSP Gorj.

CNDR urmărește în continuare acest caz.

Articolul Pacientul de la Spitalul din Târgu Cărbunești, cu o infecție puternică la piciorul drept, a fost preluat, în cele din urmă, de un spital din București apare prima dată în Jurnal Social.

Publicăm scrisoarea cutremurătoare a rudei unei paciente care a decedat la două zile de la externarea din spital. Autoarea scrisorii dorește să tragă un semnal de alarmă cu privire la degradarea umană și lipsa de profesionalism a unor angajați din spitalele românești.

„Adriana, mama soțului meu, s-a internat în spitalul Bagdasar Arseni în urmă cu aproximativ o lună. Ea și-a fracturat tibia și și-a rupt ligamentele piciorului drept din cauza unei căzături.

13 iulie este dimineața în care mama soțului meu a plecat la Domnul, după ce a fost externată din spital, vineri 10 iulie. După amiază a fost adusă acasă cu salvarea, învelită într-un cearceaf, ,,stabilizată”, de la spitalul Bagdasar Arseni, secția ortopedie. Nu se mișca, nu vorbea, nu putea înghiți, cu fiare în picior, brațele umflate și vinete, răni pe tot corpul, spatele tumefiat/vânăt, rană la gât, două arsuri pe piciorul sănătos, escară pe spate, răni pe fund și în zona inghinală, cu buzele uscate, limba vânătă și cu privirea stinsă. Bucuria pe care am avut-o cu o zi în urmă, când am auzit că va veni acasă și că cele două operații au reușit, s-a spulberat într-o clipă văzând cât de mult a fost chinuită. Nu am bănuit că se va stinge în două zile de la externare. Duminică noaptea, la ora 1 și 30 de minute, a plecat într-o lume fără durere,  să se întâlnească cu soțul ei, pe care l-a pierdut cu șase luni în urmă, în spitalul Sfântul Ioan. Se internase din cauza  unei bătături care îi cangrenase un deget de la picior. În spital a contactat doi microbi: piocianic și clostridium difficile, care au dus la deces.

Adriana a suferit foarte mult din cauza durerilor fizice, dar faptul că nu am putut s-o încurajăm, s-o îmbrățișăm, s-o mângâiem, s-o îngrijim, în ultima săptămână, nici măcar telefonic nu mai puteam să ținem legătura, lipsa umanității și a noilor reguli au dus la pierderea ei. Ultima dată când a vorbit cu fiul ei, i-a spus că nu mai rezistă, este tratată foarte rău, nu i se dă apă, nici mâncare.

Înainte de trup, avem și suflet… În ultimul timp, cadrele medicale din spitale nu au la fel de mulți pacienți ca înainte de martie 2020, ca să dăm vina pe lipsa timpului și a numărului mare de pacienți internați,  astfel că unele cadre medicale din spitale profită de faptul că nu pot fi trase la răspundere, neexistând contactul cu familia.

Există o fractură de lucru în echipă, în cadrul spitalelor, între cadrele medicale și personalul auxiliar care este însărcinat cu atribuții fără pregătirea necesară, de exemplu cei care ar trebui să se ocupe de pacienți în perioada postoperatorie nu sunt calificați să îngrijească bolnavii. Fiecare membru al echipei medicale nu colaborează cu ceilalți membri, nimeni nu controleză, până la final, întregul procesul de vindecare/stabilizare. Unii reușesc să iasă din spital, doar pentru scurt timp, iar alții deloc. Nu există o echipă, fiecare lucrează doar părticica lui, nimeni nu controlează sau monitorizează starea fizică și psihologică a pacientului, să poată trece de astfel de încercări ale vieții. Medicul care operează și-a făcut treaba, asistentul care administrează medicația și-a făcut treaba, restul rămâne în sarcina infirmierelor, toată lumea își face treaba, dar rezultatul este fatal.

Se poate și altfel!

Sufăr de o afecțiune autoimună. În anul 2005, am fost externată dintr-un spital din România, doi medici l-au asigurat pe soțul meu că nu voi prinde vârsta de 30 de ani. Am plecat în Spania, să mă tratez, în orașul Valencia. Ca să pot face față zborului, am stat cu transfuzii de sânge, doctorul mi-a spus că nici ceilalți medici din Spania nu au ce să-mi facă. Eram exagerat de slabă, aveam 43 kg la înălțimea de 1,73 m, anemică, deshidratată și slăbită, dar m-am rugat la Dumnezeu, am sperat că El mă poate ajuta, dacă medicii nu pot. În Spania, o echipă de medici mă vizita în fiecare zi, stăteam de vorbă, mă îmbrățișau, îmi dădeau speranță, iar asistentele îmi aduceau mâncarea cu ingredientele recomadate de medicul gastrointerolog, mă întrebau dacă doresc să-mi facă patul, să mă ajute să mă spăl sau dacă am nevoie de altceva. Zâmbeau, mă mângâiau, aveam un buton pentru a le chema pentru orice problemă. Soțul meu, tata sau soția lui stăteau în permanență cu mine, aveam o canapea în rezerva spitalului unde eram internată. După ce medicul chirurg de la acestă clinică unde fusesem inițial internată, fiind considerat unul dintre cei mai buni chirurgi, mi-a recomandat  spitalul unde lucrează doctorul Joaquin Ernesto Hinojosa. Rolul infirmierelor era să facă curățenie și să dezinfecteze toaleta, salonul. Nu se atingeau de mâncare sau de pacient. Nu a contat că vin din România, m-au tratat cu răbdare, respect și implicare. După două luni, când m-am întors în țară, luasem în greutate, puteam merge, vedeam, eram bine, nici măcar familia nu m-a recunoscut la aeroport. Am continuat să merg la control încă doi ani, la acest medic minunat, care și-a făcut timp pentru mine, și își face timp și pentru pacienți din Africa, care nu are un  salariu mai mare decât un cadru medical din România, nu are mai puțini pacienți, nici alte medicamente sau aparate medicale, ci doar o doză mare de omenie și sensibilitate față de suferința pacientului.

Am cunoscut și medici și asistente în România buni profesional și umani, am lucrat o perioadă  cu unii dintre aceștia într-o policlinică, am tot respectul pentru ei, sunt conștientă că muncesc foarte mult și că trebuie să fie plătiți în consecință. Dar când ajungi în spital totul se schimbă, acolo cei mai mici fac legea, infirmierele ar trebui să-i hrănească pe pacienți, să le dea apă, să îi schimbe, să îi spele, însă nu au pregătirea necesară, nici milă, văd în pacienți niște legume care pot genera venituri suplimentare. Nimeni nu le controlează cum fac dezinfectarea, iar cu mănușile pline de microbi de la toaletă pun mâna pe mânerele de la uși, pacienții luând microbii din spital, care duc la moartea acestora, ca și în cazul tatălui soțului meu.

Acest sistem sanitar generează costuri foarte mari, iar rezultatele, în cele mai multe cazuri, duc la consecințe grave care determină chiar moartea pacientului. Trebuie ca orice început să aibă și un sfârșit, mai ales aceste practici mai puțin umane și costisitoare din spitale, care merg duse de aceste cutume împământenite ale trecutului  „lasă că merge și așa“, fără performanță, fără ca cineva să fie tras la răspundere sau să își asume răspunderea pentru aceste decese sau suferințe. Managerii spitalelor cum gestionează acest personal și aceste situații? Este vorba de vieți omenești. Cât vor supraviețui spitalele românești?  Cât va mai dura nepăsarea, fiecare acceptând ceea ce se întâmplă?  

Fetița mea, Andra, în vârstă de 11 ani, pe care am adoptat-o în urmă cu un an, tristă că și-a pierdut, atât mămăița, cât și pe tataie mi-a zis: „Ai grijă să nu ajungi la spital, mami!” De asemenea, tatălui ei i-a spus ,,Tati, nu mai fi trist, că mămăița a plecat la Domnul să se întâlnească cu tataie, acolo nu o mai doare nimic, se joacă, mănâncă și bea!”.

Autor: Cătălina Dincă

Articolul Îngerii morții – operații reușite, pacient mort apare prima dată în Jurnal Social.

Gastrita este una dintre cele mai frecvente afecțiuni digestive, care se caracterizează prin inflamația mucoasei stomacului, provocată de factori interni și externi. Gastritele pot fi acute, cu debut brusc, care durează una până la trei zile sau poate fi cronică, cu evoluție de lungă durată.

Opt din 1000 de persoane au gastrită acută, iar două din 10.000 de persoane au gastrită cronică.

Gastrita se manifestă prin dureri de stomac, greață, senzația de balonare și de sațietate, dureri de cap, vărsături. Dacă este ignorată prea mult poate duce la ulcer, o afecțiune unde durerea este mult mai mare, care necesită operație de urgență.

Gastrita poate apărea din cauza unui regim alimentar dezechilibrat, din cauza abuzului de alcool și a fumatului, din cauza stresului, a consumului de anumite medicamente, dar poate fi dată și de bacteria Helicobacter Pylori.

Ajustarea dietei este un pas esențial în ceea ce privește vindecarea mucoasei stomacului și prevenirea inflamației. Persoanele care au gastrită ar trebui să consume alimente bogate în vitamina A. Această vitamină este importantă pentru funcționarea sănătoasă a membranelor mucoaselor și pentru repararea țesuturilor.

Iată o listă cu alimentele ce trebuie consumate:

• Legume: broccoli, țelină, sparanghel, morcov, cartofi, sfeclă roșie, spanac;

• Fructe: rodii, ananas, cireșe, kiwi, piersici, caise, mere, banane, prune;

• Pâine integrală fără gluten, paste fără gluten, orez brun;

• Ulei de măsline;

• Linte, tofu și fasole;

• Carne slabă, de pasăre și de pește;

• Iaurt;

• Condimente: ghimbir, oregano, turmeric;

• Oțet de mere;

• Miere naturală;

• Ceai verde.

Un regim pentru gastrită trebuie să conțină alimente bogate în fibre, vitamina C, calciu și magneziu, vitamina B12 și omega-3.

Un alt aspect al acestei diete este evitarea alimentelor care agravează simptomele gastritei. Unele alimente sunt cunoscute că provoacă inflamații – cum ar fi alimentele pocesate, grăsimile și zahărul. Evitarea acestora și urmărirea procesului de eliminare a alimentelor pot duce la un drum lung în  ceea ce privește controlul gastritei.

Iată o listă cu alimentele ce evitate:

• Băuturi alcoolice;

• Cafea;

• Ciocolată caldă;

• Ceai negru;

• Sucuri citrice;

• Băuturi carbogazoase;

• Dulciuri;

• Sos de roșii;

• Porumb, alimente cu gluten;

• Lactate: lapte, cașcaval, smântână;

• Prăjeli;

• Alimente picante;

• Mezeluri.

Pe lângă alimentația echilibrată, pacientul cu gastrită trebuie să renunțe la fumat, să elimine consumul de alcool în cantități mari și să reducă stresul. Schimbările pozitive în stilul de viață vor ameliora simptomele, iar alimentația sănătoasă va îmbunătăți întreaga stare de sănătate.

Articolul Dieta pacientului cu gastrită: Ce alimente trebuie consumate și ce alimente trebuie evitate? apare prima dată în Jurnal Social.