Marius Viorel Girada, în vârstă de 45 de ani, din Dorohoi, județul Botoșani, este un exemplu de curaj și determinare. Deși se află într-un scaun rulant din cauza unei erori medicale care i-a afectat iremediabil sănătatea, Marius refuză să lase dizabilitatea să-l definească. Cu perseverență, voință și determinare, demonstrează că orice obstacol poate fi depășit. Autor a trei cărți, Marius a reușit să le scrie folosind vârful nasului, nu un pix sau tastatura, așa cum ne-am imagina. Este o persoană ambițioasă și luptătoare, mereu dornică să ajute oamenii și să inspire prin povestea sa.

Marius mărturisește că dizabilitatea sa este de la naștere, din cauza neglijenței personalului medical. Din nefericire, pe lângă faptul că nu poate merge, Marius se confruntă și cu alte dificultăți asociate stării sale. Cu toate acestea, continuă să lupte pentru o viață mai bună.

,,Suferința mea a survenit în urma sufocării la naștere din cauza neglijenței personalului medical. Din păcate, pe lângă faptul că nu pot merge, această boală aduce şi alte suferințe, cum ar fi spasme musculare, mișcări involuntare care pot duce la stricarea obiectelor sau lovirea unor persoane, dificultăți de hrănire şi hidratare şi multe alte”, spune el.

Accesul la educație: un drum plin de obstacole

Obținerea unei educații corespunzătoare a fost pentru Marius o luptă dificilă, descrisă în detaliu în cea de-a treia sa carte ,,Dorința de a face cât mai mult”. A fost nevoie de mult efort și perseverență pentru a depăși barierele, însă aceste experiențe l-au format și l-au determinat să caute mereu soluții.

Marius afirmă că și-a dorit întotdeauna să acumuleze cunoștințe, iar în 2010 a început să exploreze învățământul online, reușind ulterior să urmeze studii la domiciliu. După ce a finalizat clasele I-IV la o școală specială, a întâmpinat dificultăți din cauza vârstei la evaluarea pentru continuarea studiilor, dar a perseverat. În cele din urmă, a reușit să se înscrie în clasa a V-a în februarie 2013, împlinindu-și visul de a demonstra că persoanele cu dizabilități pot depăși obstacolele.

,,Am luat legătura cu reprezentanţii Comisiei, iar aceaştia m-au asigurat că o să găsească o soluţie pentru ca să pot continua studiile. Pentru unul ca mine, cursurile şcolii au început în luna februarie 2013. Eram atât de fericit să fiu elev în clasa a V-a! Astfel, mi-am împlinit visul cel mai fierbinte: de a dovedi că şi persoanele cu dizabilităţi au puterea de a-şi depăşi destinul. Cu ajutorul Lui Dumnezeu, am terminat și clasa a V-a. Au fost cateva luni dificile, dar în același timp frumoase. Dificile, în sensul că am înțeles mai greu ecuațiile, dar acum îmi plac. Când mi-a fost adusă diploma, am fost surprins să văd că am luat premiul întâi”, mărturisește Marius.

Marius și-a continuat studiile cu hotărâre, reușind să finalizeze opt clase.

Viața cu dizabilități în România: între lipsuri și speranță

Realitatea persoanelor cu dizabilități locomotorii în România rămâne una complicată. Lipsa accesibilității reprezintă o problemă majoră, în ciuda faptului că legislația în vigoare (Legea 448/2006) ar trebui să asigure drepturile fundamentale ale persoanelor cu dizabilități. Găsirea unui spațiu adecvat, cu facilități moderne și adaptate, rămâne o prioritate pentru el.

„De trei ani, am primit o garsonieră la parter, cu cinci trepte și fără nicio adaptare necesară nevoilor mele. Mi-au dat garsoniera pe motiv că nu sunt căsătorit, deși Legea 448/2006, art. 20, alin. (2), lit. a) prevede: Persoanele cu handicap grav beneficiază de următoarele drepturi: acordarea unei camere de locuit, suplimentar faţă de normele minimale de locuit prevăzute de lege, pe baza contractelor de închiriere pentru locuinţele care aparţin domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale ale acestuia.

Totodată, art. 20, alin. (3) prevede că beneficiază de prevederile alin. (2) și familia sau reprezentantul legal pe perioada în care are în îngrijire un copil ori un adult cu handicap grav. În schimb, m-au scutit de plata chiriei prevăzută în același articol de lege, litera b. Deci, ce treabă are căsătoria cu acest drept?

A doua problemă cu care mă confrunt este găsirea unui loc adecvat nevoilor mele, adică să am camera mea cu baie, să o pot dota cum doresc. Dacă n-am calculator cu internet, degeaba gândesc ceva frumos, că n-am cum să pun în practică. De curând am aflat că sunt fonduri de la stat pentru decontarea cheltuitelor într-un cămin, dar acesta trebuie să fie acreditat pentru servicii sociale. Deja am început să caut un astfel de loc, deoarece problemele apar pe neașteptate şi îmi provoacă multă îngrijorare”, explică Marius.

Scrisul – o provocare creativă

Pentru Marius, scrisul nu este un refugiu, ci o provocare. Prin cărțile sale, explorează frumusețea creației și învăță să devină din ce în ce mai atent la detalii. Până acum, a publicat trei cărți și a colaborat la alte proiecte literare. Scrisul este modul său de a-și exprima ideile și de a-și lăsa amprenta asupra lumii.

Implicarea socială: un exemplu de solidaritate

Marius colaborează activ cu Asociația „Freamăt de Speranță” din Câmpulung Moldovenesc, unde, împreună cu echipa de acolo, caută soluții pentru a construi proiecte care să aducă beneficii comunității. De asemenea, prin activitatea sa online, distribuie informații care pot ajuta alți oameni să-și rezolve problemele. ,,Multe sunt simpli distribuiri, pentru că am convingerea că, prin acest fapt, acel om își poate găsi alinarea sau chiar rezolvarea problemei respective. Și asta mă face fericit!”

Motivația: credința și dorința de a construi

Potrivit afirmațiilor lui Marius, credința în Dumnezeu este principală sa sursă de putere. Prin aceasta, găsește motivația să lupte, să construiască și să continue, indiferent de obstacole. ,,Puterea o iau din credința în Mântuitorul Hristos, care îmi dă putere să lupt. Aşa cum am spus şi la întrebarea cu scrisul, ceva mă împinge să lupt, să construiesc. Uneori primesc multe aprecieri, dar acestea nu mă prea încântă, atât timp cât nu mă ajută nimeni să realizez ceva concret”, adaugă el.

Dorințe și proiecte de viitor

Deși până acum nu a reușit să-și împlinească visurile – o familie, o casă la curte sau un ONG care să sprijine persoanele aflate în situații similare – Marius nu renunță. În prezent, își dorește să finalizeze proiectele în care este implicat, inclusiv o carte despre șah.

,,Am dat o lucrare cu 100 de partide de şah unei doamne de la Federația Română de Şah pentru tipărirea unei cărți şi aştept să văd ce reușește să facă”, menționează acesta.

Marius afirmă că nevoia sa cea mai mare în acest moment este găsirea unui cămin adecvat, care să-i ofere condițiile necesare pentru a-și duce la îndeplinire planurile.

Un mesaj de speranță

Povestea lui Marius Girada este o lecție de curaj, determinare și credință. Este un exemplu că, în ciuda tuturor greutăților, speranța și dorința de a face bine nu dispar. „Dacă mă puteți ajuta să-mi împlinesc dorințele, contactați-mă!”, transmite Marius tuturor celor care vor să-l sprijine.

Marius ne arată că adevăratele limite sunt cele pe care ni le impunem singuri și că, atunci când îți dorești cu adevărat, poți transforma chiar și cele mai dificile încercări în oportunități.

Cei care doresc să-l contacteze pe Marius pentru a-l susține sau pentru a afla mai multe despre povestea sa de viață, o pot face pe blogul său: vreausalupt.wordpress.com sau pe contul său de Facebook: facebook.com/girada.marius.viorel.

Marius este deschis să colaboreze, să împărtășească experiențe și să primească sprijin pentru proiectele sale.

Articolul Povestea unei lupte continue: Marius Viorel Girada, un exemplu de curaj și determinare apare prima dată în Jurnal Social.

Între 9 și 13 octombrie 2024, Varșovia a fost gazda Campionatului European de Karate WUKF 2024, unde s-au adunat 1.725 de sportivi din 25 de țări, demonstrând pasiunea și excelența în artele marțiale. Cu o participare remarcabilă, acest campionat a fost nu doar o competiție sportivă, ci și un loc de întâlnire pentru culturi, dedicare și respect față de spiritul karate-ului. România a fost bine reprezentată, iar sportivii noștri au avut ocazia de a se afirma pe plan internațional.

Daniela Doban, sportiva antrenată de sensei Zoltan Lipan și legitimată la CSM Reșița, a reușit o performață impresionantă, cucerind medalia de aur la para-karate și contribuind astfel la locul I obținut de România în clasamentul pe națiuni. Această victorie nu este doar un triumf personal, ci și un exemplu de ambiție și perseverență pentru toți cei care cred în puterea sportului de a depăși limitele.

Din delegația României a făcut parte și reșițeanca Sara Fortun, care s-a clasat pe un onorant loc 9, într-o secțiune la care au participat 23 de sportive.

„Ne bucurăm că din delegația României au făcut parte și sportivele legitimate la CSM Reșița, Sara Maria Alexandra Fortun și Daniela Doban, care au avut o evoluție frumoasă, contribuind cu o medalie de aur la palmaresul Federației Române de Karate WUKF. În total, România a obținut 88 medalii de aur, 67 de argint și 87 de bronz, ocupând astfel locul I în clasament, urmată de federația din Anglia cu 26 medalii de aur, 16 de argint și 17 de bronz. Pe locul al treilea s-a clasat Slovacia cu 25 de medalii de aur, 24 de argint și 30 de bronz.

Daniela Doban, la para-karate, a obținut o medalia de aur, devenind astfel pentru a treia oară campioană europeană. Nici evoluția Sarei Fortun nu este de neglijat; la prima ei apariție la un astfel de nivel, la proba de kata, a reușit să treacă de un tur. În final, s-a clasat pe poziția a noua din 23 de sportive mult mai experimentate ca ea. Din acest motiv mă mândresc cu sportivele mele, pentru că, datorită lor, în Polonia s-a intonat imnul României.

Din delegația României, tot la sectiunea para-karate (inclusiv karate, conform termenului internațional folosit), au făcut parte și două sportive nevăzătoare, care au contribuit la succesul nostru. Naghy Biro Ibolya a câștigat o medalie de aur la kata, iar Rodica Sonea a obținut o medalie de argint, tot la kata. Sportivele de la Târgu Mureș și Cluj, antrenate de Shihan Adrian Belean, au fost însoțite de Claudian Ivan si de asistent-psiholog Simina Ivan”, a declarat antrenorul Zoltan Lipan.

Para-karate se referă la o ramură a karate-ului în care regulile de competiție sunt adaptate pentru a permite desfășurarea de competiții echitabile între sportivii cu dizabilități. Această disciplină se concentrează pe dezvoltarea tradiției „kata” pentru sportivii în scaun cu rotile, cei cu deficiențe de vedere și persoanele cu handicap mintal.

În 2006, Federația Mondială de Karate a înființat Comisia Para-Karate în scopul de a promova și dezvolta karate-ul pentru sportivii cu dizabilități. De atunci, para-karate a devenit o parte integrală a activităților Federației Mondiale de Karate.

În 2015, Federația Mondială de Karate a fost recunoscută ca organizație internațională (FI) de către Comitetul Paralimpic Internațional (IPC), ceea ce reflectă progresul organizației și angajamentul continuu în dezvoltarea para-karate-ului.

Articolul Daniela Doban, campioană europeană la para-karate apare prima dată în Jurnal Social.

Ambiție. Determinare. Entuziasm. Luptă. Dedicare. Perseverență. Încredere. Sfidare a destinului. Toate acestea sunt ingredientele unei rețete de succes – rețetă pe care Chelsea Werner o împărtășește și altora. Tânăra este fără îndoială personificarea cuvântului ,,a inspira”. Născută cu sindrom Down, Chelsea părea să fie condamnată la durere și eșec. Deși medicii i-au spus că nu va fi un copil normal, ea a făcut mai mult decât unul sănătos. Acest diagnostic nu a împiedicat-o să facă performanță în gimnastică.

Chelsea a început gimastica la vârsta de 4 ani, ca o modalitate de a-și îmbunătăți tonusul muscular slăbit, însă sportul i-a deschis calea spre un univers plin de posibilități nebănuite, spre o aventură incredibilă. Ea a demonstrat un talent extraordinar la gimnastică, câștigând multe medalii și trofee. Deși la început i-a fost greu la antrenamente și fiecare mișcare pe care o executa constituia o adevărată provocare. De abia reușea să-și mențină echilibrul pe bârnă și se accidenta foarte des, conform spuselor ei. Însă Chelsea nu s-a dat bătută.

Datorită voinței și dedicării ei, ea a participat la prima competiție de gimnastică, la vârsta de 8 ani.

Deși se antrena din greu, în primii trei ani se clasa mereu pe ultimele locuri în competiții. Apoi, a început să se antreneze 16 ore pe zi pentru a face performanță. Și rezultatele nu au întârziat să apară. Tânăra gimnastă are în palmares patru titluri naționale la Jocurile Paralimpice și două titluri la Campionatul Mondial.

Chelsia și-a dorit dintotdeauna să fie model, însă ea a fost respinsă deoarece lumea modei nu accepta persoanele cu Sindrom Down. Cu răbdare și perseverență, ea a reușit să intre în industria modei și a făcut senzație.

Chelsea crede că persoanele cu sindrom Down sunt ,,subreprezentate” în diverse domenii, inclusiv în lumea modei.

„Nu cred că persoanele cu sindrom Down sunt reprezentate suficient. Cu cât suntem mai reprezentate, cu atât mai mulți oameni vor vedea cât de capabile suntem ”, a spus Chelsea.

Într-o lume în care majoritatea se luptă pentru o felie de succes, etica și atitudinea ei față de muncă a început deja să o răsplătească. Începând cu anul 2016, Chelsea a apărut pe coperta Teen Vogue, a participat la săptămâna modei de la New York și a a avut prezentări pentru în întreaga lume branduri renumite.

,,Cred că este greu pentru toate modelele. M-am confruntat cu o mulțime de provocări în viață, însă nu am renunțat niciodată. Am o mulțime de oameni care mă susțin și o echipă bună în spatele meu.Sunt o persoană foarte pozitivă și nu văd lucrurile ca limitări, sunt destul de încăpățânată și muncesc foarte mult. Modul în care părinții mei m-au crescut m-a făcut să am încredere în mine”, a declarat ea într-un interviu pentru revista Forbes.

,,Are o personalitate incredibilă și mult entuziasm. E bucuria vieții mele”, a spus tatăl ei. ”Este o gimnastă și iubește viața”, a adăugat mama.

Prin prezența ei plină de optimism și spiritul ei puternic, gimnasta în vârstă de 26 de ani, a redefinit conceptul de abilitate fizică, de frumusețe, conferindu-i cuvântului ,,dizabilitate”, o altă conotație decât cea aflată în dicționar sau în mentalitatea oamenilor.

Mesajul pe care ni-l transmite Chelsea este că fiecare persoană vine cu o misiune, cu un motiv pe acest pământ și în timp ce suntem diferiți, cu toții suntem unici și frumoși, având ceva de împărtășit lumii.

Articolul Povestea uimitoare a gimnastei cu sindrom Down, care și-a depășit limitele apare prima dată în Jurnal Social.

Voință. Putere de a lupta. Perseverență. Dorința de a învăța și de a fi util celorlalți. Speranță. Toate aceste atribute îl caracterizează pe tânărul Marius Girada, un învingător. Pentru el nu există ,,Nu pot!”. Ştie din experienţă proprie că viaţa e un cocktail din lumini și umbre, din dureri și bucurii, de multe ori în concentrații inegale, că ea are suişuri şi coborâşuri, dar că niciodată nu trebuie să abandonezi cursa, că important e modul în care reuşeşti să abordezi obstacolele din traseul personal și să le depășești. A privit dincolo de propriile limite și a descoperit o lume plină de posibilități. Povestea sa este o adevărată lecție de Viață…, de Curaj și de Iubire pentru Dumnezeu și semeni – poveste pe care a pus-o într-o carte ,,Dorința de a face mai mult”, carte scrisă cu vârful nasului și nu cu pixul sau cu degetele pe tastatură, așa cum am crede. Această carte aparte a fost lansată de curând, într-un cadru familial, unde prieteni veniți de departe i-au fost alături, bucurându-se de realizarea sa.

Jurnal Social: Mi-aș dori ca povestea ta să fie cunoscută și de alți oameni. Mai întai, aș dori să spui câteva lucruri despre tine și despre lupta pe care o duci zi de zi cu boala.

Marius Girada: Sunt Girada Marius, din Dorohoi, am 40 de ani şi, din cauza naşterii grele, am un handicap fizic gradul întâi. Pe lângă atacarea mersului, handicapul mi-a atacat mâinile, având mişcări involuntare şi tulburări de limbaj. Eu lucrez la PC cu nasul, pentru că nu am siguranță în mâni, însă niciodată n-am văzut asta ca un dezavantaj, ci ca o victorie, pentru că aș fi putut să nu pot nici atât. Reușita mea a fost pentru unii o curiozitate, căci cineva de la Pro tv m-a cautat numai să vadă cum scriu la PC și mi-a mărturisit că a încercat să scrie și el la PC cu nasul, dar n-a putut. Din cauza handicapului, nu am reușit să merg la școală, dar dorința de a acumula cât mai multe cunoștințe, o am de mic. La un moment dat, am dorit sa creez și eu, așa cum aud că au făcut cei pe care îi ascult mereu. Îmi place să scriu versuri și sunt un ,,luptător!”. Dovadă stând blogul meu, precum și grupurile de pe facebook în care activez.

J.S.: Cum a fost pentru tine perioada copilăriei? Ce amintiri ai din acea perioadă?

M.G.: Primul lucru major din viața mea au fost cei 10 ani la Centrul de recuperare de la Dezna, judetul Arad, în perioada 1980-1990. Îmi amintesc cu multă plăcere de acești ani, deoarece la Dezna nu m-am simțit în spital, ci într-o mare familie. De la șeful spitalului, medicul Corneliu Bârsan, și până la femeile de serviciu, toți îți erau prieteni. Primul pas în pregatirea mea, l-am facut la logopedie, unde îmi plăcea enorm. Deși la acei ani ai mei, nu învățam din materii școlare, am învățat multe lucruri folositoare. Și pe lângă asta, am învățat ceea ce învață un copil mic, să port limba în gură, să mestec etc. Căci din cauza bolii, am învățat mai greu aceste reguli față de un copil sănătos. Spitalul este cu spatele lipit de munte, ceea ce făcea să fie o zonă superbă. Cu școala, am fost în prima tabără la Călimănești, pe Valea Oltului, în județul Vâlcea. Am petrecut 5 zile minunate într-o zonă superbă din țara noastră. Am vizitat Mănăstirea Cozia și Schitul Ostrov, două locuri pline de spiritualitate și de istorie. Am legat prietenii frumoase și a fost ceva de vis.

J.S.: Este impresionantă dorința ta de a învăța. Cu ce obstacole te-ai confruntat pentru a putea frecventa cursurile școlare?

M.G.: Din cauza handicapului, nu am fost îndemnat să merg la şcoală, şi acum regret; învăţând, aş fi putut să câştig acum propriul meu venit. Dorinţa de a acumula cât mai multe cunoştinţe am avut-o mereu. Văzând că pot să lucrez singur la P.C., în anul 2010, am început demersurile pentru a face învăţământ online, dar mi s-a aprobat după un an, învăţământul la domiciliu. Deci, în anul şcolar 2011-2012, am urmat, la domiciliu, clasele I-IV la Şcoala specială „Ion Pillat” din Dorohoi, actual Liceul Tehnologic. După terminarea clasei a IV-a, am fost chemat la Comisia judeţeană pentru evaluare, spunându-mi-se, din start, că s-ar putea să fiu respins, deoarece am depăşit vârsta de 30 de ani. Până la urmă, am fost repartizat tot la Liceul „Ion Pillat”, pentru anul şcolar 2012-2013. După două săptămâni, în care dna profesoară mi-a dat teste iniţiale, şcoala a primit dispoziţie de la aceeaşi Comisie că nu mai pot să figurez în această şcoală, invocându-se acelaşi motiv, că am depăşit vârsta de 30 de ani. Dar nu am renunțat. Am luat legătura cu reprezentanţii Comisiei, şi aceaştia m-au asigurat că o să găsească o soluţie pentru ca să pot continua studiile. Pentru unul ca mine, cursurile şcolii au început în luna februarie, 2013. Eram atât de fericit să fiu elev în clasa a V-a! Astfel, mi-am împlinit visul meu cel mai fierbinte: de a dovedi că şi persoanele cu dizabilităţi au puterea de a-şi depăşi destinul. Cu ajutorul Lui Dumnezeu, am terminat și clasa a V-a. Au fost cateva luni dificile, dar în același timp frumoase. Dificile, în sensul că, am înțeles mai greu ecuațiile, dar acum îmi plac. Când mi-a adus diploma, am fost surprins să văd că am luat premiul întâi.

J.S.: Faptul de a te naște cu un handicap înseamnă pentru mulți condamnare sigură la suferință, la izolare, la marginalizare? Cum privești tu acest fapt?

M.G.: AM O DIZABILITATE, DAR SUNT O PERSOANĂ NORMALĂ, este mesajul pe care doresc să-l spun lumii. Problema de sănătate pe care o am eu și alte persoane, nu e o rușine, ci o stare mai presus de puterea noastră. Unii dintre noi purtăm această cruce toată viața, dar și cu ea putem ajunge pe culmi înalte, așa cum putem vedea pe internet mari învingători din lumea întreagă.
Niciodată parinții mei nu m-au izolat, chiar din contră, am fost împreună peste tot, și poate de asta nici eu n-am fost complexat de handicap și am vrut din totdeauna să fiu o persoană cât mai normală și activă la tot ce se întâmplă în jurul meu, să fiu util. Îmi amintesc că atunci când mama alegea orez, eu încercam cu nasul să scot neghina. Apoi, când a apărut telefonia mobilă, am avut un telefon cu tastatura mai mare şi scriam sms-urile cu nasul. Când mi-am luat calculator, n-a mai fost decât un pas.

J.S. Care sunt cele mai pregnante probleme cu care te confrunți în prezent?

M.G.: O persoană cu dizabilități se confruntă cu diverse bariere, cum ar fi lipsa educației potrivite, a unui loc de muncă, precum și lipsa de accesibilizare a clădirilor. Îmi amintesc cum, în 2013, tata mă urca în brațe de afară până la ușa apartamentului. Acest fapt era periculos pentru amândoi, pentru că tata putea să facă accident vascular cerebral, din cauza efortului prea mare, iar eu puteam să mă lovesc. Am început să caut soluții pentru această problemă. În cele din urmă, am găsit pe un site din Italia un dispozitiv pentru urcat și coborât scările. Chiar dacă acest aparat ne-a făcut mai ușoară viața, mie și familiei mele, totuși, îmi doresc enorm să stau la curte. Am găsit pe cineva să-mi facă ceva, la bunica, dar se pare că statul ucide, în loc să ajute. Spun asta pentrut că documentația e minim 10000 lei, ori cu 3 pensii, un salariu de asistent personal și o îndemnizație, nu pot să dau această sumă.
Sunt iniţiatorul unei petiţii, ce are în obiectiv încadrarea spitalelor cu un kinetoterapeut şi un maseur. Iniţiativa ar fi extrem de benefică, mărind atracţia şi serviciile oferite de unităţile medicale, şi, totodată, ar veni în sprijinul celor cu nevoi speciale sau probleme de sănătate, de acest profil.

J.S.: Ce te motivează pentru a merge înainte și ce te inspiră în fiecare zi?

M.G.: IISUS HRISTOS. Credința în El îmi dă putere în fiecare zi. În plus, dragostea pentru părinți, care s-au sacrificat pentru mine, mă face să nu renunț la luptă. De asemenea, ceva ce port în interiorul meu, acea dorință de a cunoaște, de a învăța, de ajuta, de a mă simți folositor. Chiar zilele trecute, m-a întrebat tata cum stau fără tv. I-am răspuns că nu mă plictisesc niciodată. De exemplu, cânt un tropar, visez un proiect, îmi amintesc ceva frumos. În schimb, gălăgia inutilă mă obosește. Corectez mental o lucrare și când vin la birou o pun în pratică.
Ceea ce m-a făcut să merg mai departe a fost nădejdea că voi reuşi. Şi, în mare parte, am reuşit!

J.S.: În ciuda tuturor provocărilor vieții, tu continui să scrii și îți găsești refugiul în poezie. Ce înseamnă pentru tine scrisul, poezia?

M.G.: Scrisul este singurul mod de a-mi exprima starea sufletească, de a spune celor din jur cum văd eu viaţa din care, în ciuda problemelor pe care mi le-a dat, eu pot să iau partea frumoasă, care arată lucrarea Lui Dumnezeu şi veşnicia Sa, la care toţi nădăjduim. Prin scris, vă spun celor care doriţi să mă ascultaţi, ce vreau, ce simt, ce vreau să fac, de ce am nevoie, este mijlocul prin care comunic. Nu scriu pentru partea materială, ci scriu pentru că îmi place, că sunt foarte curios totdeauna când ajung la finalul unei lucrări, să văd cum iese, iar asta aflu de la prietenii şi cititorii mei. Atunci sunt foarte fericit.

J.S.: Îți mai amintești care a fost prima poezie? Câte cărți ai scris? Dă-ne mai multe detalii despre ele.

M.G.: „Mă zbăteam asemenea unui peşte pe uscat,
Luna strălucea pe cer,
Era ceasul când trebuia să mă nasc,
Dar puteam să şi pier”.Aceasta e una dintre primele mele poezii. De atunci, s-au adunat mai multe poezii. Am scris trei cărți. Cu ajutorul Asociatiei IHTIS, am reușit să-mi împlinesc un vis, acela de a-mi publica o mica parte dintre poezile mele, în cartea cu mai mulți tineri autori cu și fără dizabilități, numită ,,RĂVAȘ PENTRU LUMEA DE AZI”, lansată, pe 3 Decembrie 2009, la prima ediție a festivalului ,,SUFLET LÂNGĂ SUFLET PRIN COLINDUL ROMÂNESC”, unde bucuria a fost imensă.
Tot cu ajutorul Asociației IHTIS, am reușit să scot și cartea mea de poezii ,,VIAȚA ROMÂNILOR ȘI CREDINȚA LOR”, apărută în cadrul proiectului Editura IHTIS. Când mi-a apărut cartea, simțeam că plutesc de fericire… A fost lansată în cadrul spectacolului ,,Un zâmbet și un gând frumos pentru mama”, organizat de elevii Seminarului Teologic ,,Sfantul Ioan Iacob”, din Dorohoi, pe 8 martie 2011. Pentru mine, bucuria a fost mare, deoarece participam pentru prima dată la o acțiune ,,în lume”, iar cartea am dedicat-o mamei. Pe 24 Mai 2011, am fost invitat de dnul profesor doctor în filozofie Ciprian Voloc să particip la una din sedințele Cenaclului Editor. A fost unul dintre cele mai frumoase evenimente din viața mea, când cartea mea de poezii a fost analizată și apreciată de cei mai mari oameni de cultura ai Dorohoiului. Cu acest prilej, am fost invitat să fiu co-autor cu cateva poezii la cartea Antologia Dorohoiului. Bucuria a fost enormă, că pot fi co-autor la aceasta carte alături de oameni de valoare din orașul meu. Cea mai recentă carte este ,,DORINȚA DE A FACE CÂT MAI MULT” (poezie și proză).

J. S.: De curând, ai lansat volumul ,,DORINȚA DE A FACE CÂT MAI MULT”. Ce teme abordează noua carte și ce emoții ți-a trezit acest eveniment?

M.G.: Într-o zi însorită de Mai, pe 19, anul acesta, am lansat în parcul Cholet, cartea ,,DORINȚA DE A FACE CÂT MAI MULT”, înconjurat de un grup de oameni cu o mare valoare pentru sufletul meu. A fost un eveniment ce mi-a adus multă bucurie.
Tot ceea ce eu scriu este din viaţa de zi cu zi, cu bune şi cu rele. Cartea cuprinde momente autobiografice și poezii, la care am lucrat aproape 7 ani. În ea, scriu în mod detaliat despre toate locurile prin care am fost, în căutarea vindecării, despre toţi oamenii întâlniţi, despre toate uşile care mi s-au închis în nas, dar şi despre porţile ce mi s-au deschis ca prin minune, prin intermediul unor oameni extraordinari.

J.S.: Ce îți dorești să faci pe viitor?

M.G.: Îmi doresc lucruri firești, pe care orice om sănătos și le dorește: să am o familie, un copil al meu, o casă la curte. De asemenea, să-mi fac un ONG, prin care să pot ajuta tot mai mulți oameni.

Îi mulțumesc lui Marius Girada pentru interviu, pentru faptul că ne-a împărtășit crâmpeie din viața sa și, mai ales din lupta sa pentru o viață activă. Mai multe informații despre cartea lansată, precum și despre posibilitatea de a o cumpăra se pot găsi pe blogul lui: http://vreausalupt.wordpress.com/

Articolul Pentru tânărul Marius Girada nu există ,,Nu pot! apare prima dată în Jurnal Social.