Arhive persoane cu deficiențe de auz - Jurnal Social https://jurnal-social.ro/tag/persoane-cu-deficiente-de-auz/ Publicația Consiliului Național al Dizabilității din România Tue, 18 Feb 2025 11:04:08 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.8.1 „Dragoste Fără Cuvinte” – Persoane surde, Limba Semnelor și vedete pe marele ecran – Trailer Oficial https://jurnal-social.ro/dragoste-fara-cuvinte-persoane-surde-limba-semnelor-si-vedete-pe-marele-ecran-trailer-oficial/ https://jurnal-social.ro/dragoste-fara-cuvinte-persoane-surde-limba-semnelor-si-vedete-pe-marele-ecran-trailer-oficial/#respond Tue, 18 Feb 2025 10:56:06 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=27352 În 2025, cinematografia românească va trăi un moment de referință emoționant odată cu lansarea filmului „Dragoste Fără Cuvinte”, regizat de Octavian Iacob. Această producție va aduce pe marele ecran o poveste despre familie, putere și iubirea care depășește barierele a două lumi diferite. Este primul lungmetraj din România în care […]

Articolul „Dragoste Fără Cuvinte” – Persoane surde, Limba Semnelor și vedete pe marele ecran – Trailer Oficial apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

În 2025, cinematografia românească va trăi un moment de referință emoționant odată cu lansarea filmului „Dragoste Fără Cuvinte”, regizat de Octavian Iacob. Această producție va aduce pe marele ecran o poveste despre familie, putere și iubirea care depășește barierele a două lumi diferite. Este primul lungmetraj din România în care actorii surzi joacă roluri principale alături de profesioniști auzitori, iar Limba Semnelor Române (LSR) capătă o importanță și o prezență deosebită în desfășurarea acțiunii, potrivit unui comunicat al Asociației Naționale a Surzilor din România (ANSR).

Jeni Ion, cunoscută deja în comunitatea surzilor din România pentru implicarea sa în diverse proiecte culturale, este protagonista filmului, interpretând rolul Alexiei – o tânără surdă care încearcă să se afirme într-un mediu profesional dominat de persoane auzitoare, în timp ce își caută echilibrul în viața personală.

„Sunt foarte entuziasmată să joc acest rol principal! Am avut emoții, a fost destul de greu la filmări, dar am repetat, am lucrat cu întreaga echipă de producție și cu ceilalți actori surzi și auzitori, și în final am reușit să depășim cu bine perioada dificilă a filmărilor. Îmi doresc să atingem inimile cât mai multor oameni, indiferent dacă aud sau nu, pentru că acesta consider că este mesajul filmului: suntem surzi, dar suntem puternici și putem depăși barierele din fața noastră!”, a declarat Jeni.

Eduard Iacovache, de asemenea, actor surd, își face debutul în lungmetraj, interpretând personajul Sergiu, un tânăr ambițios care vrea să-și construiască viitorul profesional și personal dincolo de etichete și prejudecăți. „Am mai spus că filmul acesta va face inimile să danseze, eu așa cred că va fi! Mă bucur mult pentru că am avut ocazia să joc în primul meu film de lungmetraj, am avut scene și momente atât cu actori surzi, cât și cu cei auzitori și a fost o experiență unică!”, a transmis Eduard.

Paul Diaconescu, cunoscut pentru numeroasele sale roluri în teatru, film și televiziune, interpretează un personaj auzitor aflat într-un moment de răscruce al vieții sale.

Printre numele emblematice ale filmului se numără și Constantin Cotimanis, actor de renume al teatrului și filmului românesc, care joacă un rol-cheie în această producție ce promite să surprindă inclusiv prin postura inedită a multor dintre cei obișnuiți să se bazeze pe voce și intonație, asemenea dumnealui.

„Dragoste Fără Cuvinte” combină limbajul universal al iubirii cu Limba Semnelor Române, limba maternă a comunității surzilor din România.

Regizorul filmului, Octavian Iacob, subliniază complexitatea acestui proiect: „Emoția de a lucra la acest lungmetraj a fost dublă din două mari motive. Așteptările sunt foarte ridicate, după nominalizările incredibile pe care scurtmetrajul cu același nume le-a avut, dar și pentru faptul că acest film marchează cea mai importantă bornă în cariera mea de regizor, debut regizoral. Actorii au fost la cel mai înalt nivel, foarte curajoși, deși unii dintre ei erau la prima experiență pe un set de filmare, dăruiți cauzei noastre și dispuși la un efort incomensurabil. Mulțumesc lor, mulțumesc echipei mele de suflet pentru efortul extenuant și mulțumesc actorilor consacrați care au avut încredere în viziunea mea și în acest proiect. Mă înclin!”.

Daniel Lolici, președintele Asociației Naționale a Surzilor din România, consideră că acest film este un moment definitoriu pentru comunitatea surzilor din România:

„Pentru Comunitatea Surzilor din România este un moment foarte special – un film de lungmetraj pentru marile ecrane, cu personaje surde jucate de actori surzi – iarăși un lucru foarte important! Sunt atât de multe scene în care strălucește Limba Semnelor Române, de fapt limba maternă a noastră, a surzilor! În calitate de președinte al ANSR, sunt bucuros că în 2025 organizația va duce la bun sfârșit acest proiect frumos și de mare impact cultural și apreciez buna colaborare cu toți cei implicați în acest demers”, a afirmat președintele ANSR.

Filmul reunește o distribuție impresionantă, incluzând nume cunoscute precum Monica Davidescu, Romică Țociu, Adriana Trandafir, Ramona Văleanu (Ronna Riva), Sorin Constantinescu și alți actori-surpriză. De asemenea, alături de Jeni Ion și Eduard Iacovache, în film joacă un grup semnficativ de actori surzi cu diferite experiențe și roluri: Alin Firu, Claudia Lungu, Diana Timari, Gabriel Baicu, Ștefan Verok, Marieta Negru, Vlad Perianu, Iuliana Dinică, Andreea Darie și mulți alții. În plus, majoritatea figurației din diversele scene a fost asigurată tot de persoane surde și hipoacuzice.

„Dragoste Fără Cuvinte” se va lansa în mai 2025. Vezi trailerul oficial aici:

Despre proiect

Proiectul „Dragoste fără Cuvinte – primul lungmetraj pentru persoanele surde din România” este derulat de Asociația Națională a Surzilor din România și finanțat prin programul „In Stare de Bine”, susținut de Kaufland Romania și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

Alți sponsori ai proiectului: Audionova, Asirom, Auto Soft Service, Cannoleria, Zarea MaxVerse Băneasa, Glovo, Seroussi, Zara, Aqua Carpatica, Emas Business Consulting, Domaine Dumetrier, Stisia, Antante Design, Anelle Maison, Cofetăria Claus, Mobility Rentals, Amethyst Sky Bar, Le Dome Restaurant, One United Properties, Element Group, Elephante Bucharest, Liad Hotel, Noblesse Lifestyle Palace, The Pub Universității, California Flowers, Lorelei Nassar – Clinică Implantologie.

Despre ANSR

Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) este o organizație neguvernamentală cu o istorie de 105 ani, dedicată promovării drepturilor și intereselor persoanelor cu deficiențe de auz. Înființată în 1919, ANSR este organizația reprezentativă la nivel național și internațional pentru persoanele cu deficiențe de auz, fiind membră a Federației Mondiale a Surzilor și a Uniunii Europene a Surzilor. Cu 37 de filiale, ANSR oferă anual peste 100.000 de servicii pentru aproximativ 5.000 de beneficiari.

ANSR militează pentru incluziunea socială și egalizarea șanselor, susținând recunoașterea Limbii Semnelor Române și rolul interpretului LSR în societate. Organizația este implicată activ în consultări publice privind politicile sociale, desfășoară acțiuni culturale și implementează proiecte majore de accesibilitate.

Pentru mai  multe informații, accesați pagina de Facebook www.facebook.com/asociatiasurzilor și site-ul oficial www.ansr.org.ro.

Articolul „Dragoste Fără Cuvinte” – Persoane surde, Limba Semnelor și vedete pe marele ecran – Trailer Oficial apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/dragoste-fara-cuvinte-persoane-surde-limba-semnelor-si-vedete-pe-marele-ecran-trailer-oficial/feed/ 0
Săptămâna Comunității și Culturii Surzilor, gata de start https://jurnal-social.ro/saptamana-comunitatii-si-culturii-surzilor-gata-de-start/ https://jurnal-social.ro/saptamana-comunitatii-si-culturii-surzilor-gata-de-start/#respond Mon, 18 Sep 2023 08:45:22 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=17089 Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) și International Organization for Democracy and Human Rights – IODHR Norway organizează, la Timișoara, în perioada 18-24 septembrie 2023, inițiativa bilaterală „Săptămâna Comunității și Culturii Surzilor”, se arată într-un comunicat al ANSR. Potrivit sursei citate, în contextul titlului de Capitală Europeană a Culturii […]

Articolul Săptămâna Comunității și Culturii Surzilor, gata de start apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) și International Organization for Democracy and Human Rights – IODHR Norway organizează, la Timișoara, în perioada 18-24 septembrie 2023, inițiativa bilaterală „Săptămâna Comunității și Culturii Surzilor”, se arată într-un comunicat al ANSR.

Potrivit sursei citate, în contextul titlului de Capitală Europeană a Culturii deținut în 2023 de orașul de pe Bega, proiectul propus de cei doi parteneri are obiectivul central de a prezenta persoanele cu deficiențe de auz care folosesc limba semnelor române ca limbă maternă dintr-o altă perspectivă, cea a unei minorități cultural-lingvistice cu valori, credințe și obiceiuri proprii.

În programul acestei săptămâni sunt incluse următoarele evenimente:

  • Concursul de Frumusețe „Miss și Mister Tăcerea 2023”, dedicat tinerilor cu deficiențe de auz din țară cu vârsta de până la 30 de ani. Acesta va avea loc la Casa Tineretului (Str. Arieș 19), marți, 19 septembrie, începând cu orele 16.
  • Festivalul Național de Dansuri și Pantomimă, în care persoane surde și hipoacuzice de toate vârstele vor concura pentru a transmite un mesaj societății largi privind bogăția culturală a acestei minorități. Acest concurs va avea loc, de asemenea, la Casa Tineretului, pe 21 septembrie, începând cu orele 15.
  • Seminarul comun „Integrarea Culturală a Persoanelor Surde din Perspectiva Drepturilor Omului”, în care cele două organizații partenere vor susține diverse prezentări în fața invitaților de la instituții și autorități privind diferite aspecte din incluziunea persoanelor cu dizabilități, în general, și a surzilor, în special (Hotel Timișoara, 22.09.2023, orele 09.00 – 17.00).
  • Premiera filmului de scurt-metraj „Dragoste Fără Cuvinte” – prima producție cinematografică românească cu persoane surde în prim-plan. În regia lui Octavian Iacob, actorii surzi Alexandra Radu și Eduard Iacovache joacă alături de Paul Diaconescu și Cristina Belciu într-o poveste despre nevoia și provocarea de a depăși cele mai neașteptate bariere în cucerirea unei iubiri adevărate. Premiera filmului are loc vineri, 22 septembrie, de la orele 19, la Cinema City Iulius Mall, iar pentru vizionare este necesară rezervarea la adresa secretariat@ansr.org.ro. Trailer Oficial – https://www.youtube.com/watch?v=iEZSEvaZ8lM.
  • Conferință de presă, cu ocazia Zilei Internaționale a Limbilor Semnelor, sâmbătă, 23.09.2023, de la ora 10, în sala multifuncțională din cadrul Consiliului Județean Timiș.
  • Marșul Tăcerii, la care sunt așteptate peste 200 de persoane surde din mai multe județe ale țării, și care are loc sâmbătă, 23 septembrie, între orele 12-14, cu plecare din Parcul Botanic.
  • Atelier de Limba Semnelor Române, dedicat tuturor celor care vor să descopere și să deprindă bazele comunicării în această limbă care a devenit recunoscută prin Legea nr. 27/2020 ca limba maternă a persoanelor cu deficiențe de auz din țara noastră.

Intrarea este gratuită la toate evenimentele deschise publicului larg (cele două concursuri, premierea filmului, marșul și atelierul de LSR).

Proiectul „Săptămâna Comunității și Culturii Surzilor” beneficiază de suma de 456.000 RON, acordată prin Granturi SEE și Norvegiene, și este implementat de Asociația Națională a Surzilor din România (A.N.S.R.), în parteneriat cu International Organization for Democracy and Human Rights – IODHR Norway, fiind depus în cadrul apelului „Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023”. În cadrul acestuia au mai fost realizate și materiale video în LSR, de informare pe diverse teme, ce pot fi regăsite pe pagina de Facebook a proiectului – https://www.facebook.com/saptamanacomunitatiisiculturiisurzilor.

Articolul Săptămâna Comunității și Culturii Surzilor, gata de start apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/saptamana-comunitatii-si-culturii-surzilor-gata-de-start/feed/ 0
ANSR organizează, în perioada 18-24 septembrie 2023, inițiativa 955 – „Săptămâna Comunității și Culturii Surzilor” https://jurnal-social.ro/ansr-organizeaza-in-perioada-18-24-septembrie-2023-initiativa-955-saptamana-comunitatii-si-culturii-surzilor/ https://jurnal-social.ro/ansr-organizeaza-in-perioada-18-24-septembrie-2023-initiativa-955-saptamana-comunitatii-si-culturii-surzilor/#respond Wed, 05 Jul 2023 09:05:12 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=16482 Asociația Națională a Surzilor din România (A.N.S.R.), în parteneriat cu International Organization for Democracy and Human Rights – IODHR Norway, organizează, în perioada 18-24 septembrie 2023, la Timișoara, inițiativa 955 – „Săptămâna Comunității și Culturii Surzilor”, proiect ce beneficiază de suma de 456.000 LEI, acordată prin Granturi SEE și Norvegiene, […]

Articolul ANSR organizează, în perioada 18-24 septembrie 2023, inițiativa 955 – „Săptămâna Comunității și Culturii Surzilor” apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Asociația Națională a Surzilor din România (A.N.S.R.), în parteneriat cu International Organization for Democracy and Human Rights – IODHR Norway, organizează, în perioada 18-24 septembrie 2023, la Timișoara, inițiativa 955 – „Săptămâna Comunității și Culturii Surzilor”, proiect ce beneficiază de suma de 456.000 LEI, acordată prin Granturi SEE și Norvegiene, și depus în cadrul apelului „Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023”, informează A.N.S.R. într-un comunicat de presă. 

Prin acest proiect, A.N.S.R., în parteneriat cu IODHR, dorește să promoveze comunitatea surzilor din România ca minoritate lingvistică și culturală, prin transformarea orașului Timișoara în centrul artistic al persoanelor cu deficiențe de auz, timp de o săptămână, și evidențierea bunelor practici norvegiene în domeniul integrării culturale a persoanelor cu dizabilități și al respectării dreptului omului.

Potrivit A.N.S.R., timp de o săptămână, publicul timișorean, cât și cel aflat în vizită în Capitala Europeană, va putea lua parte la diferite activități:

  • 19.09.2023 – Concursul de Miss și Mister Tăcere 2023 – concurs de frumusețe dedicat persoanelor cu deficiențe de auz din România, concurenții fiind tineri cu deficiențe de auz din țară cu vârsta de până la 30 de ani. Este cel mai popular eveniment în rândul persoanelor surde și hipoacuzice din țara noastră, având în istoria A.N.S.R.-ului multe ediții la care au participat un număr mare de sute de spectatori, unii dintre ei chiar deplasându-se special pentru a lua parte la acest timp de eveniment.
  • 21.09.2023 – Festival Național de Dansuri și Pantomimă – acest festival își propune să reunească două dintre segmentele de manifestare cultural-artistică cel mai intens promovate în organizația noastră, dansul și pantomima. În cadrul evenimentului persoane surde și hipoacuzice din întreaga țară vor concura pentru a arăta întregii societăți bogăția culturală a comunității surzilor din România.
  • 22.09.2023 – Seminar comun A.N.S.R. – IODHR ⹂Integrarea Culturală a Persoanelor Surde din Perspectiva Drepturilor Omului” – A.N.S.R. propune organizarea unui seminar comun cu experții IODHR Norway, pe tema integrării profesionale a persoanelor cu deficiențe de auz întru-un climat de muncă tolerant și nediscriminator. Experții norvegieni vor împărtăși exemple de bune practică privind modul în care sunt integrați profesional, cultural și social pesoanele cu dizabilități din Norvegia. La seminar vor participa atât persoane cu deficiențe de auz și cu alte dizabilități, alături de reprezentați ai autorităților locale și naționale, cât și invitați din cadrul Uniunii Europene a Surzilor (EUD).
  • 22.09.2023 – Film de scurt metraj – ⹂Dragoste fără cuvinte” – scenariul de Ana Lambru și regia de Iacob Octavian-Florin. Scurt-metrajul, realizat în orașul Timișoara, Capitală Europeană 2024, are în prim-plan doi actori cu deficiențe de auz, care întâmpină în viața de zi cu zi dificultăți în încercarea de a se adapta și integra în rândul majorității auzitoare, dar și de a-și depăși, totodată, propriile temeri și insecurități autoimpuse. Viața acestora se complică atunci când intervine iubirea.
  • 23.09.2023 – Conferința de presă – Ziua Internațională a Limbilor Semnelor” – În scopul de a promova limba maternă a persoanelor surde și a evenimentelor ce vor avea loc în data de 23.09.2023, A.N.S.R. organizează o conferință de presă la care vor participa experții IODHR și invitați ai Uniunii Europene a Surzilor (EUD).
  • 23.09.2023- Marșul Tăcerii – alături de atelierul de limba semnelor române, se propune organizarea unui marș pe un traseu stabilit în centrul orașului Timișoara, la care vor participa minimum 150 de persoane surde din Timișoara și din țară, alături de persoane auzitoare care vor susține cauza acestora. Persoanele surde vor defila purtând mănuși albe, ca simbol al modului principal de comunicare al persoanelor surde, mâinile.
  • 23.09.2023 – Atelier de limba semnelor – organizarea unui atelier de limba semnelor române (LSR) în aer liber, în orașul Timișoara, de Ziua Internațională a Limbilor Semnelor. La acest eveniment la care vor fi prezenți și experți IODHR, se încurajează majoritatea auzitoare să interacționeze și să descopere câteva dintre elementele esențiale ale comunicării cu persoanele deficiente de auz în LSR.

Granturile SEE și norvegiene reprezintă contribuția Islandei, Principatului Liechtenstein și Norvegiei pentru o Europă verde competitivă și incluzivă. Sunt două obiective generale: reducerea disparităților economice și sociale în Europa și consolidarea relațiilor bilaterale între statele donatoare și 15 state UE din centrul și sudul Europei și statele baltice. Cele trei state donatoare cooperează îndeaproape cu UE în baza Acordului privind Spațiul Economic European (SEE). Între 1994 și 2014, statele donatoare au contribuit cu €3,3 miliarde prin scheme consecutive de grant. Pentru perioada 2014-2021, Granturile SEE și norvegiene se ridică la €2,8 miliarde. Mai multe detalii sunt disponibile pe: www.eeagrants.org și www.eeagrants.ro

Articolul ANSR organizează, în perioada 18-24 septembrie 2023, inițiativa 955 – „Săptămâna Comunității și Culturii Surzilor” apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/ansr-organizeaza-in-perioada-18-24-septembrie-2023-initiativa-955-saptamana-comunitatii-si-culturii-surzilor/feed/ 0
„Deaf Treasure Hunt” în București – concurs dedicat persoanelor cu deficiențe de auz din România https://jurnal-social.ro/deaf-treasure-hunt-in-bucuresti-concurs-dedicat-persoanelor-cu-deficiente-de-auz-din-romania/ https://jurnal-social.ro/deaf-treasure-hunt-in-bucuresti-concurs-dedicat-persoanelor-cu-deficiente-de-auz-din-romania/#respond Thu, 13 Apr 2023 09:10:31 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=15961 Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) a organizat la București, pe data de 1 aprilie 2023, cu sprijinul Zentiva, primul concurs „Treasure Hunt” („Vânătoare de Comori”) dedicat persoanelor cu deficiențe de auz din România.  La competiția în premieră națională au participat 24 de persoane surde sau hipoacuzice, distribuite în […]

Articolul „Deaf Treasure Hunt” în București – concurs dedicat persoanelor cu deficiențe de auz din România apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) a organizat la București, pe data de 1 aprilie 2023, cu sprijinul Zentiva, primul concurs „Treasure Hunt” („Vânătoare de Comori”) dedicat persoanelor cu deficiențe de auz din România. 

La competiția în premieră națională au participat 24 de persoane surde sau hipoacuzice, distribuite în echipe de câte doi concurenți, care au avut misiunea de a descoperi toate indiciile pregătite de organizatori. În acest scop, au vizitat diferite locații importante ale Capitalei (Muzeul Antipa, Ateneul Român, Teatrul Țăndărică ș.a.) în căutarea acestora, rezolvând pe parcurs diferite ghicitori și provocări, pregătite special pentru acest eveniment și primite de la voluntarii aflați pe teren.

Pentru noi, a fost o ocazie specială de a oferi ceva nou comunității surzilor din România, un concurs așa cum nu a mai existat până acum. Ne-am pregătit temeinic, am folosit indicii bazate pe limba semnelor române și pe informații relevante pentru grupul de concurenți. Ne-am bucurat să întâlnim foarte mulți tineri dornici de o experiență inedită. Persoanele surde au nevoi culturale și spirituale asemenea majorității auzitoare, pe care nu putem să le ignorăm atunci când discutăm despre deplina lor integrare socială. De aceea, suntem foarte recunoscători celor de la Zentiva care ne-au sprijinit cu acordarea premiilor, precum și tuturor voluntarilor care au ales să petreacă o zi alături de noi și au făcut multe eforturi pentru ca totul să fie pus la punct”, a declarat Elisabeta Paraschiv, vicepreședintele ANSR.

,,În cadrul Zentiva, incluziunea este una dintre valorile noastre. Am început colaborarea cu ANSR încă din 2022, când am avut o prima întrevedere cu reprezentanții asociației  pentru a afla particularități ale persoanele cu deficiențe de auz, dificultățile cu care aceștia se confruntă, precum și aspecte privind integrarea lor pe piața muncii. Acesta, împreună cu alte inițiative derulate de atunci, reprezintă pași pe care îi face organizația noastră  pentru a se pregăti pentru integrarea cu succes a persoanelor cu diferite dizabilități. Proiectul de tip „Vânătoare de Comori”, dedicat persoanelor cu deficiențe de auz, la care au participat și voluntari Zentiva ca suport, a fost încă un pas pe care îl facem pentru a învăța și a înțelege mai bine nevoile lor, dar și pentru a vedea cum pot depăși anumite bariere dacă există o comunicare adaptată. Atât echipa de proiect din Zentiva, cât și voluntarii au apreciat ca fiind o experiență valoroasă” a declarat Ioana Lucescu, director de comunicare  al Zentiva Romania.

După aproximativ trei ore, în care au vizitat opt locații distincte, concursul a fost câștigat de echipa formată din tinerele Lungu Claudia și Bărbulescu Cristina. Pe cel de-al doilea loc a terminat echipa Gherbezan Robert Mario – Scarlat Loredano, iar locul al III-lea a fost revendicat de Raicu Mario și Feleaga Andreea. Toți concurenții au primit diplome și premii constând în vouchere de cumpărături online, în rețeaua EMag, de Zentiva. Valoarea totală a premiilor este de 7500 RON.

ANSR este o organizație neguvernamentală, non-profit, de utilitate publică și reprezentativă la nivel nivel național pentru persoanele cu deficiențe de auz din România care apără și promovează drepturile persoanelor surde și hipoacuzice pentru incluziunea socială și egalizarea șanselor. În 2019, asociația a aniversat un secol de existență, fiind astăzi organizată la nivelul a 37 de filiale.

Despre Zentiva

Zentiva SA este parte a grupului european Zentiva, unul dintre cei mai importanți producători de medicamente generice din Europa. Grupul este prezent în peste 30 de țări și deține unități de producție la București, Praga și Ankleshwar și două centre de cercetare dezvoltare la Praga si Ankleshwar. În acest moment, grupul Zentiva deține două fabrici la București: fabrica Zentiva care funcționează neîntrerupt de la inaugurarea sa din 1962 și fabrica Labormed, una dintre cele mai moderne unități de producție a medicamentelor solide orale din România, rezultatul primei investiții greenfield din industria farmaceutică din țara noastră.

În prezent, Zentiva este cel mai mare producător de generice de pe plan local, în volume vândute. Misiunea Zentiva este de a crește accesibilitatea a milioane de pacienți la medicamente de înaltă calitate și la sănătate.

Articolul „Deaf Treasure Hunt” în București – concurs dedicat persoanelor cu deficiențe de auz din România apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/deaf-treasure-hunt-in-bucuresti-concurs-dedicat-persoanelor-cu-deficiente-de-auz-din-romania/feed/ 0
Pesemne.ro, prima platformă digital-interactivă din România dedicată persoanelor cu deficiențe de auz și tipice https://jurnal-social.ro/pesemne-ro-prima-platforma-digital-interactiva-din-romania-dedicata-persoanelor-cu-deficiente-de-auz-si-tipice/ https://jurnal-social.ro/pesemne-ro-prima-platforma-digital-interactiva-din-romania-dedicata-persoanelor-cu-deficiente-de-auz-si-tipice/#respond Wed, 14 Sep 2022 11:52:43 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=14598 Asociația Zi de Bine lansează, în colaborare cu Asociația 321Sport, Pesemne.ro, prima platformă digital-interactivă din România pentru persoanele cu deficiențe de auz și tipice.  Scopul principal al proiectului Pesemne.ro este de a aduce împreună comunitatea hipoacuzică și comunitatea oamenilor tipici, prin cea mai la îndemână metodă – comunicarea. La nivel […]

Articolul Pesemne.ro, prima platformă digital-interactivă din România dedicată persoanelor cu deficiențe de auz și tipice apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Asociația Zi de Bine lansează, în colaborare cu Asociația 321Sport, Pesemne.ro, prima platformă digital-interactivă din România pentru persoanele cu deficiențe de auz și tipice. 

Scopul principal al proiectului Pesemne.ro este de a aduce împreună comunitatea hipoacuzică și comunitatea oamenilor tipici, prin cea mai la îndemână metodă – comunicarea.

La nivel mondial, doar aproximativ 5% dintre persoanele cu deficițiențe de auz cunosc limbajul semnelor, fapt care formează o barieră între ei și ceilalți oameni și care, totodată, îngreunează integrarea lor în societate. 

Pesemne.ro va fi prima platformă care va facilita învățarea limbajului semnelor, pentru a deschide comunicarea între o categorie de oameni care are nevoie să fie înțeleasă, sprijinită și auzită dincolo de cuvinte, informează Asociația Zi de Bine.

Partenerii Asociației Zi de Bine, Lidl România, Grupul E.ON România și UniCredit Bank, vor oferi 38.000 euro pentru realizarea acestui proiect.

 „Pesemne.ro este o platformă atât de necesară în acest moment în România, când numărul persoanelor cu deficiențe de auz este în creștere. Această platformă îi va putea aduce împreună pe oamenii tipici, deschiși să învețe rapid limbajul semnelor și, bineînțeles, pe oamenii cu deficiențe de auz. Odată învățat limbajul mimico-gestual, comunicarea dintre noi toți va deveni mai facilă, iar distanțele se vor micșora semnificativ”, au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de Bine.

La nivel mondial peste 360 de milioane de oameni au probleme de auz, dintre care doar 70 de milioane folosesc limbajul semnelor, mai exact 5% dintre aceștia. În România, în prezent, sunt peste 30.000 de hipoacuzici, 5.000 dintre ei fiind copii, iar în următorii cinci ani se anticipează o creștere considerabilă, susține sursa citată.

Pesemne.ro va fi prima bază de date video de limbaj al semnelor din România ce va funcţiona ca un dicţionar video de cuvinte şi expresii care să ajute rapid la construirea de fraze conversaţionale. Platforma va grupa cele mai importante 1.000 de cuvinte. Pentru fiecare cuvânt se va înregistra un scurt video, care va reprezenta traducerea acestuia în limbaj mimico-gestual.

,,Poți să te gândești la Pesemne.ro ca la un fel de Google Translate pentru oamenii care au cea mai mare nevoie să fie înțeleși, să se exprime și să comunice. (…) La ei vrem să ajungem cu prima bază de date video de limbaj al semnelor în România. La ei și la voi, astfel încât să ne putem auzi unii cu ceilalți”, mai precizează reprezentanții Asociației Zi de Bine.

Asociația 321Sport este una dintre cele mai responsabile comunități sportive din România care a adus mișcarea în viețile a mii de români. Echipa 321Sport le oferă amatorilor de sporturi în echipă prietenie, inspirație, educație, sfaturi, susținere și experiențe de creștere și dezvoltare.

„Suntem norocoși că putem să auzim și putem să ne bucurăm de toate simțurile. Însă vrem ca și oamenii cu deficiențe de auz să se simtă integrați în societate în fiecare zi, printr-un efort comun pe care noi, toți ceilalți, simțim nevoia și ne dorim să îl facem, tocmai pentru că incluziunea socială este cel mai bun lucru la care cu toții putem contribui“, a declarat Radu Restivan, președinte 321Sport.

Despre Asociația Zi de BINE

Scopul Asociației Zi de Bine este acela de a crea comunități, de a sprijini mii de oameni aflați în situații vulnerabile și de a crea notorietate în jurul unor cauze ignorate. Asociația va susține câte un ONG în fiecare lună a anului. Fiecare cauză selectată de Asociația Zi de Bine se adresează unei comunități și se implementează cu ajutorul unui ONG local.

Cei care doresc să susțină proiectele realizate de Asociația Zi de Bine, o pot face fie printr-un SMS cu textul SUS la 8845 sau prin donarea zilei de naștere. Mai multe informații pe site-ul: www.zidebine.ro.

Articolul Pesemne.ro, prima platformă digital-interactivă din România dedicată persoanelor cu deficiențe de auz și tipice apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/pesemne-ro-prima-platforma-digital-interactiva-din-romania-dedicata-persoanelor-cu-deficiente-de-auz-si-tipice/feed/ 0
BCR este prima bancă din România care facilitează serviciile și produsele bancare pentru clienții cu deficiențe de auz https://jurnal-social.ro/bcr-este-prima-banca-din-romania-care-faciliteaza-serviciile-si-produsele-bancare-pentru-clientii-cu-deficiente-de-auz/ https://jurnal-social.ro/bcr-este-prima-banca-din-romania-care-faciliteaza-serviciile-si-produsele-bancare-pentru-clientii-cu-deficiente-de-auz/#respond Fri, 01 Oct 2021 08:54:03 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=12006 Banca Comercială Română (BCR) a încheiat un parteneriat cu Asociația Națională a Surzilor din România, prin care facilitează serviciile și produsele bancare pentru persoanele cu deficiențe de auz prin utilizarea aplicației „Voci pentru Mâini”, se arată într-un comunicat al BCR. Astfel, BCR devine prima instituție bancară din România care va putea […]

Articolul BCR este prima bancă din România care facilitează serviciile și produsele bancare pentru clienții cu deficiențe de auz apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Banca Comercială Română (BCR) a încheiat un parteneriat cu Asociația Națională a Surzilor din România, prin care facilitează serviciile și produsele bancare pentru persoanele cu deficiențe de auz prin utilizarea aplicației „Voci pentru Mâini”, se arată într-un comunicat al BCR.

Astfel, BCR devine prima instituție bancară din România care va putea deservi clienții care au deficiențe de auz și care cunosc limbajul mimico-gestual, conform nevoilor lor specifice.

„Ne bucurăm să putem veni în sprijinul clienților cu deficiențe de auz, conform nevoilor lor speciale. Suntem încântați de colaborarea și sprijinul pe care îl primim de la Asociația Națională a Surzilor din România, care s-a dovenit un partener dedicat promovării egalității, incluziunii și accesibilității serviciilor. Digitalizarea și educația rămân segmentele noastre de dezvoltare prioritare, însă și mai important pentru noi este să fim atenți la nevoile celor din jur. Digitalizarea intervine și de această dată și ne oferă o soluție utilă prin conexiunea cu interpreții care activează în cadrul aplicației Voci pentru Mâini. Mizăm pe respectarea drepturilor și tratamentul echitabil al fiecărui client și credem că accesibilizarea serviciilor bancare pentru persoanele surde sau cu deficiențe de auz este un pas firesc într-o societate care este preocupată de prevenirea sau limitarea unor situații de dificultate pentru anumite categorii de oameni”, a declarat Dana Dima, vicepreşedinte Executiv Retail şi Private Banking, Banca Comercială Română.

„Voci pentru Mâini este, poate, cel mai ambițios proiect al Asociației Naționale a Surzilor din România din ultimii ani și, totodată, o soluție foarte eficientă pentru creșterea numărului de servicii de interpretare pe care le putem oferi, deoarece se poate interveni imediat, iar riscul de indisponibilitate este astfel eliminat. În multe județe din România nu există decât un singur interpret de limbaj mimico-gestual autorizat sau, mai grav, nici măcar unul. Astfel, interpretarea la distanță devine chiar o necesitate. Suntem recunoscători și onorați să fim partenerii Băncii Comerciale Române în acest demers de creștere a nivelului de incluziune pentru beneficiarii noștri”, a declarat Elisabeta Paraschiv, vicepreședintele Asociației Naționale a Surzilor din România.

Cum funcționează aplicația

,,Voci pentru Mâini” este o aplicație dezvoltată de către Asociația Națională a Surzilor din România și finanțată de Fundația Orange, fiind o soluție modernă de comunicare, care urmărește reducerea barierelor de distanțare dintre interpret și persoana cu deficiență de auz.

Potrivit comunicatului, aplicația permite conexiuni video și audio, prin intermediul telefoanelor mobile cu sistem de operare Android și pune la dispoziție servicii de interpretare indiferent de locația interpretului. Tot ceea ce contează este ca persoana cu deficiență de auz să se afle, la momentul respectiv, lângă persoana cu care trebuie să comunice.

Concret, angajații BCR se conectează la aplicație și trimit un apel care ajunge în același timp la toți interpreții disponibili pe platformă. Legătura cu interpretul este realizată la cerere și nu necesită echipamentul tehnic al clientului.

Primul interpret care preia acest apel este pus în legătură directă audio-video cu angajatul BCR care se află lângă beneficiarul final, iar comunicarea poate avea loc. Toți interpreții care folosesc aplicația sunt autorizați conform legii.

Serviciul este disponibil persoanelor care se prezintă în unitățile BCR din întreaga țară, de luni până vineri, în intevalul 9:00 – 17:30, cu excepția sărbătorilor legale.

Articolul BCR este prima bancă din România care facilitează serviciile și produsele bancare pentru clienții cu deficiențe de auz apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/bcr-este-prima-banca-din-romania-care-faciliteaza-serviciile-si-produsele-bancare-pentru-clientii-cu-deficiente-de-auz/feed/ 0
Dreptul de a conduce autovehicule, una dintre problemele de actualitate cu care se confruntă persoanele cu deficiențe de auz https://jurnal-social.ro/dreptul-de-a-conduce-autovehicule-una-dintre-problemele-de-actualitate-cu-care-se-confrunta-persoanele-cu-deficiente-de-auz/ https://jurnal-social.ro/dreptul-de-a-conduce-autovehicule-una-dintre-problemele-de-actualitate-cu-care-se-confrunta-persoanele-cu-deficiente-de-auz/#comments Tue, 09 Apr 2019 07:36:37 +0000 https://jurnal-social.ro//?p=5430 Una dintre problemele de actualitate cu care se confruntă persoanele cu deficiențe de auz din România o constituie dreptul de a conduce autovehicule. Deși conduc autovehicule de mulți ani (prima persoană surdă care a obținut permisul de conducere în România a fost în 1969), în prezent, persoanele surde de la […]

Articolul Dreptul de a conduce autovehicule, una dintre problemele de actualitate cu care se confruntă persoanele cu deficiențe de auz apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Una dintre problemele de actualitate cu care se confruntă persoanele cu deficiențe de auz din România o constituie dreptul de a conduce autovehicule. Deși conduc autovehicule de mulți ani (prima persoană surdă care a obținut permisul de conducere în România a fost în 1969), în prezent, persoanele surde de la noi din țară se confruntă cu refuzul unităților medicale autorizate de a le acorda cale liberă spre înscrierea la școala de șoferi sau chiar în ceea ce privește reînnoirea permisului de conducere, motivul principal constituindu-l Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1162/2010 pentru aprobarea normelor minime privind aptitudinile fizice și mentale necesare pentru conducerea unui autovehicul.

Mai exact, acest ordin a abrogat vechile acte normative în care surditatea nu era menționată ca boală incompatibilă cu abilitatea de a conduce autovehicule. În Ordinul 1162/2010, referirile la auz sunt ambigue: ,,Permisele de conducere auto pot fi eliberate sau reînnoite pentru candidații sau conducătorii auto din grupa 2 numai cu avizul unei unități de asistență medicală autorizată. Se acordă o atenție deosebită examinării medicale, ținându-se seama de posibilitățile de compensare.” Prin ,,grupa 2″, în sensul acestui act, se înțelege doar ,,conducătorii auto ai autovehiculelor din categoriile C, CE, C1, C1E, D, DE, D1 și D1E”, neexistând nicio referire directă la situația conducătorilor de autovehicule de categorie A și B. Din acest motiv, unii medici responsabili cu avizarea dosarelor ajung să refuze orice responsabilitate pentru acei cetățeni care nu aud și nu poartă aparate auditive, de unde rezultă inclusiv o discriminare în ceea ce privește a beneficia de un control și de o certificare din partea unui specialist, în condițiile legii.

Spre exemplu, câteva persoane hipoacuzice din județul Argeș au reclamat, într-o serie de memorii adresate Comisiei pentru cercetarea abuzurilor din Parlament, că în județul lor Ordinul MS este interpretat diferit față de alte județe și li se refuză reînnoirea permisului de conducere.

Persoanele cu deficiențe de auz au semnalat faptul că tratatele internaționale, precum și legislația din alte țări nu prevăd vreo incompatibilitate între surditate și abilitatea de a conduce autovehicule, în special în ceea ce privește permisele auto de categoria A și B.

Conform Convenției ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, cu deosebire Articolul 5, alin. 2: ,,Statele Părți vor interzice toate tipurile de discriminare pe criterii de dizabilitate și vor garanta tuturor persoanelor cu dizabilități protecție juridică egală și efectivă împotriva discriminării de orice fel.”

,,În mod evident, este o încălcare a drepturilor omului. În afară de cazurile din Argeş, mi-au fost semnalate situaţii similare şi din Braşov. Şi asta pentru că la ora actuală surditatea nu mai este considerată o piedică în calea condusului unei maşini. Mai mult, România este semnatară a unor acorduri internaţionale privind persoanele cu dizabilităţi, acorduri în care ţara noastră îşi ia angajamentul să ia toate măsurile pentru ca aceste persoane să devină persoane independente. Iar Ordinul Ministerului Sănătăţii emis în luna iunie le ia acest drept şi le îngrădeşte libertatea de circulaţie”, a subliniat Adriana Săftoiu, deputat PNL și membru al Comisiei pentru drepturile omului din Camera Deputaților.

Potrivit Laviniei Chiţu, interpret autorizat pentru persoanele hipoacuzice şi ai cărei părinţi sunt hipoacuzici, „Există un ordin al Ministerului Sănătăţii cum că persoanele care aud cât de cât şi au aparat auditiv, pot fi apte să conducă maşinile, iar celelalte, care nu aud deloc, nu mai au voie. Potrivit acestui ordin, persoanele cu deficienţe de auz ca să poată fi apte, trebuie să aibă un aparat auditiv, şi să audă începând de la 500 pînă la 2.000 de decibeli, fapt absolut irelevant în condiţiile în care surzii de peste hotare conduc fără probleme camione şi troleibuze. Este un fapt de discriminare. Persoanele care nu au aparat auditiv şi sunt complet surde, cu profunzime bilaterală acută, nu au dreptul să mai conducă. Asta în condiţiile în care au condus în România de ani de zile.”

Thalia Ripas, conducător auto cu deficiențe de auz, a precizat într-un memoriu, că numai în România se impune și se obligă ca persoanele surde să poarte proteze auditive pentru obținerea permisului de conducere, fiind o situație discriminatorie. Comisiile medicale pentru Handicap, ANSR, precum și medicii specialiști ORL trebuie să se adapteze în funcție de standardele existente în UE.

,,În lume există șoferi profesioniști, de categoria C, fiind surzi, există piloți de avioane. Iar noi în 2019 ne punem niște probleme care sunt rezolvate în alte țări deja din 2010-2015. Măcar pentru permisele de conducere de categoria B am putea renunța la povestea asta cu ,,apt” sau ,,inapt” la ORL, că asta este problema. Important este să nu îi mai blocăm, este dreptul lor să aibă permis de conducere”, a adăugat deputatul PNL Adriana Săftoiu.

Toate aceste eforturi și memorii nu au rămas fără ecou. În data de 3 aprilie, după audierea în Comisia de abuzuri, din luna Februarie, după o alta interpelare transmisă Ministerului Sănătății la care au fost atașate noi plângeri din partea șoferilor cu deficiente de auz cărora li se refuză eliberarea permisului de conducere, a venit și răspunsul semnat de dna ministru Sorina Pintea:

,,Pentru solicitanții care prezintă hipoacuzie cu sau fara corecție protetică, după caz, și care solicită permis auto pentru grupa în grupa 1, avizul se eliberează fără restricție”.


În plus, deputatul Adriana Săftoiu a propus, într-un proiect de lege depus la Senat, introducerea unui semn distinctiv pentru conducătorii de autovehicule care sunt persoane surde și cu deficiențe de auz.

,,Știu că multe persoane surde sau hipoacuzice au rezerve să folosească semnul de teamă că noi, auzitorii, îi vom șicana în trafic. Dar eu cred că suntem mai mulți cei educați decât cei needucați. E important să știm că șoferul de lângă noi e surd. Vom folosi semnale luminoase dacă vrem să îl atenționăm. În cazul unui accident, se va ști că e nevoie de un interpret în LSR pentru a putea comunica cu el. E un semn al civilizației și al solidarității”, a subliniat ea.

Articolul Dreptul de a conduce autovehicule, una dintre problemele de actualitate cu care se confruntă persoanele cu deficiențe de auz apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/dreptul-de-a-conduce-autovehicule-una-dintre-problemele-de-actualitate-cu-care-se-confrunta-persoanele-cu-deficiente-de-auz/feed/ 1