Arhive precizări - Jurnal Social https://jurnal-social.ro/tag/precizari/ Publicația Consiliului Național al Dizabilității din România Wed, 25 Sep 2024 14:54:08 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.7.1 CNPP: Precizări referitoare la cumulul pensiei cu alte venituri https://jurnal-social.ro/cnpp-precizari-referitoare-la-cumulul-pensiei-cu-alte-venituri/ https://jurnal-social.ro/cnpp-precizari-referitoare-la-cumulul-pensiei-cu-alte-venituri/#respond Wed, 25 Sep 2024 14:45:56 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=26111 Noua lege a pensiilor a intrat în vigoare la 1 septembrie 2024 și a adus mai multe modificări, inclusiv în legătură cu pensiile de invaliditate. În prezent, după ce gradele de invaliditate au fost redefinite, pensionarii de invaliditate pot cumula pensia cu alte venituri, indiferent de gradul la care sunt […]

Articolul CNPP: Precizări referitoare la cumulul pensiei cu alte venituri apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Noua lege a pensiilor a intrat în vigoare la 1 septembrie 2024 și a adus mai multe modificări, inclusiv în legătură cu pensiile de invaliditate. În prezent, după ce gradele de invaliditate au fost redefinite, pensionarii de invaliditate pot cumula pensia cu alte venituri, indiferent de gradul la care sunt încadrați.

Prin urmare, Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a făcut recent o serie de precizări privind cumulul pensiilor cu alte venituri.

Cine poate cumula pensia cu alte venituri?

Cumulul pensiei cu alte venituri se aplică pensionarilor sistemului public de pensii care realizează venituri în următoarele situații:

  • Activități pentru care se datorează contribuţii de asigurări sociale, potrivit Codului fiscal;
  • Activități în calitate de prestator casnic, potrivit Legii nr. 111/2022, pentru care se datorează contribuţia de asigurări sociale, indiferent de nivelul veniturilor;

În plus, o noutate introdusă de Legea 360/2023 privind sistemul public de pensii este că pensionarii de invaliditate pot cumula acum pensia cu alte venituri, indiferent de gradul de invaliditate.

Cine nu poate cumula pensia cu alte venituri?

În schimb, nu pot cumula pensia cu alte venituri:

  • Soţul supravieţuitor beneficiar al unei pensii de urmaş, care realizează venituri lunare mai mari decât salariul minim brut pe ţară garantat în plată (3.700 lei începând cu data de 1 iulie 2024);
  • Beneficiarul unei pensii anticipate, care realizează venituri lunare:
  • în baza unui contract individual de muncă;
  • în baza unui raport de serviciu;
  • ca persoană care îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care este numită în cadrul autorităţii executive, legislative ori judecătoreşti, pe durata mandatului, precum şi membrul cooperator dintr-o organizaţie a cooperaţiei meşteşugăreşti, ale cărui drepturi şi obligaţii sunt asimilate, în condiţiile legii, cu cele ale persoanelor sus menționate

Totodată, CNPP precizează că, ,,în vederea valorificării stagiului de cotizare realizat după data înscrierii la pensie, pensionarii pentru limită de vârstă pot solicita recalcularea pensiei prin adăugarea acestuia, în condiţiile legii, o singură dată într-un an calendaristic” și că „stagiul de cotizare realizat în regim de cumul nu intră în calculul punctelor de stabilitate”.

De menționat este faptul că precizările privind cumulul pensiei cu alte venituri nu sunt clare. Încă nu au apărut noile norme de încadrare în gradele de invaliditate.

Criteriile și normele pe baza cărora se face încadrarea în gradele I, II și III de invaliditate trebuie stabilite prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a noii legi, adică ar trebui să apară până pe 30 noiembrie 2024.

În plus, există incertitudine având în vedere următoarele informații oferite de directorul Casei de Pensii Bihor, Laurențiu Țenț.

„Pensionarii de invaliditate încadrați în gradul I și II nu aveau drept de muncă, iar cei încadrați în gradul III puteau lucra doar cu jumătate de normă. Acum nu mai este nicio restricție, pot să lucreze și cu 8 ore și să-și păstreze pensia”, a spus Laurențiu Țenț.

Totodată, acesta a subliniat că reversul medaliei este, însă, că perioada petrecută în pensie de invaliditate nu va mai fi asimilată ca stagiu necontributiv, atunci când trece la pensia de vârstă.

,,Până acum, pensia de invaliditate avea același statut ca facultatea sau ca armata când era vorba de calculul vechimii în muncă. De acum nu mai reprezintă vechime deloc”, a adăugat directorul.

Mai multe informații despre declarațiile date de directorul Casei de Pensii Bihor aici: Cum te poti pensiona la 60 de ani si alte noutati importante din… (ebihoreanul.ro)

Articolul CNPP: Precizări referitoare la cumulul pensiei cu alte venituri apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/cnpp-precizari-referitoare-la-cumulul-pensiei-cu-alte-venituri/feed/ 0
Precizări privind formularul pentru obținerea ajutorului de încălzire a locuinței https://jurnal-social.ro/precizari-privind-formularul-pentru-obtinerea-ajutorului-de-incalzire-a-locuintei/ https://jurnal-social.ro/precizari-privind-formularul-pentru-obtinerea-ajutorului-de-incalzire-a-locuintei/#respond Fri, 15 Oct 2021 12:59:50 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=12133 Ministerul Muncii a venit joi, 14 octombrie, cu noi precizări despre obținerea ajutorului de încălzire a locuinței, în contextul discuțiilor din spațiul public privind dimensiunea formularului, se arată într-un comunicat al instituției. Potrivit sursei citate, s-au adus noi precizări pentru cei care vor să fie eligibili pentru obținerea ajutorului de încălzire […]

Articolul Precizări privind formularul pentru obținerea ajutorului de încălzire a locuinței apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Ministerul Muncii a venit joi, 14 octombrie, cu noi precizări despre obținerea ajutorului de încălzire a locuinței, în contextul discuțiilor din spațiul public privind dimensiunea formularului, se arată într-un comunicat al instituției.

Potrivit sursei citate, s-au adus noi precizări pentru cei care vor să fie eligibili pentru obținerea ajutorului de încălzire a locuinței, acordat conform Legii nr. 226 din 16 septembrie 2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie. 

Ministerul Muncii precizează că formularul nu este o invenție românească, ci este similar cu alte state UE pentru scheme de sprijin bazate pe testarea mijloacelor. Față de formatul vechi, din 2016, care a fost apreciat pentru că a eliminat alte 3 documente, s-au adăugat 11 rânduri în care sunt: două bife pentru noul beneficiu (suplimentul de energie), două casete pentru identificarea mai ușoară a beneficiarilor prin completarea Cod Loc Consum (CLC) la gaze naturale și energie electric și o explicație în patru rânduri, care trebuie citite și nu completate, pentru a stabili sistemele pentru care se va acorda suplimentul pentru energie, având în vedere că se poate asigura în mod combinat.

,,Precizăm că acest tip de formular nu este o invenție a actualului Guvern și nici măcar o invenție a României. Principiul aplicat are la bază scheme de sprijin bazate pe testarea mijloacelor și este similar cu ale statelor membre. România aplică acest principiu din anul 1995, când a fost instituit prima dată ajutorul social, iar din anul 2011 acest principiu a început să fie aplicat și pentru plata ajutorului de încălzire”, au transmis reprezentanții Ministerului Muncii.

Potrivit comunicatului, formularul a fost updatat în anul 2016 ca fiind formular unic pentru solicitarea drepturilor bazate pe testarea mijloacelor, adică drepturi care iau în considerare atât veniturile realizate de persoana singură sau de membrii familiei, precum și bunurile deținute a căror valorificare ar putea conduce la obținerea altor venituri. Aceste drepturi sunt: ajutorul social, alocația pentru susținerea familiei, ajutorul pentru încălzirea locuinței.

,,După atâția ani de acordare a ajutorului de încălzire, oamenii care solicită an de an acest tip de sprijin sunt obișnuiți cu acest formular, iar MMPS a păstrat aceeași formă pe care doar a completat-o cu câteva elemente necesare pentru suplimentul de încălzire, tocmai pentru a clarifica procesul, în condițiile numărului mare de beneficiari. În acest an, acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței poate fi solicitat până în 20 noiembrie, deci îi încurajez pe cei care sunt singuri și au venituri mai mici de 2.053 de lei sau pe reprezentanții familiilor cu venituri mai mici de 1.386 de lei/membru, să se adreseze primăriilor și să ceară îndrumare pentru a beneficia de reducerea facturilor”, a declarat ministrul Muncii, Raluca Turcan.

În plus, o parte din primării au dezvoltat încă din anii anteriori diferite programe informatice care să le ajute în acordarea acestor drepturi, iar acele aplicații/programe au în vedere acest formular. Prin urmare, MMPS a încercat să nu creeze dificultăți și cheltuieli suplimentare pentru modificarea acelor programe.

De altfel, tot din acest motiv nu a fost modificată nici modalitatea de acordare și s-a decis păstrarea procedurii din OUG 70/2011, aplicată până acum.

Articolul Precizări privind formularul pentru obținerea ajutorului de încălzire a locuinței apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/precizari-privind-formularul-pentru-obtinerea-ajutorului-de-incalzire-a-locuintei/feed/ 0
Precizările MMPS privind informațiile vehiculate în spațiul public cu privire la intenția de majorare a stagiului minim de cotizare https://jurnal-social.ro/precizarile-mmps-privind-informatiile-vehiculate-in-spatiul-public-cu-privire-la-intentia-de-majorare-a-stagiului-minim-de-cotizare/ https://jurnal-social.ro/precizarile-mmps-privind-informatiile-vehiculate-in-spatiul-public-cu-privire-la-intentia-de-majorare-a-stagiului-minim-de-cotizare/#respond Mon, 31 May 2021 11:49:10 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=11024 Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) a anunțat, luni, 24 mai, că nu există nicio intenţie de a elimina pensionarea anticipată şi nici de a majora stagiul minim de cotizare la 35 de ani. Precizările MMPS vin în urma unor informții vehiculate în spațiul public privind intenția Guvernului de a […]

Articolul Precizările MMPS privind informațiile vehiculate în spațiul public cu privire la intenția de majorare a stagiului minim de cotizare apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) a anunțat, luni, 24 mai, că nu există nicio intenţie de a elimina pensionarea anticipată şi nici de a majora stagiul minim de cotizare la 35 de ani.

Precizările MMPS vin în urma unor informții vehiculate în spațiul public privind intenția Guvernului de a crește stagiul minim de cotizare ori de a elimina pensionarea anticipată.

,,MMPS a demarat o reformă amplă a sistemului de pensii, primul pas fiind evaluarea tuturor dosarelor de pensii, în vederea recalculării. Recalcularea pensiilor se va face în urma unei modificări legislative, astfel încât pensiile mai mici, în baza unei formule care aduce mai mulți factori de contributivitate, să crească mai repede decât pensiile mai mari. În acest moment, există un grup de lucru care analizează datele pe care le avem disponibile, precum și diferite variante de lucru”, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii.

În ceea ce privește informația lansată în spațiul public, potrivit căreia ,,Guvernul vrea să crească stagiul minim de cotizare la pensie de la 25 de ani la 35 ani”, MMPS subliniază că potrivit Legii nr. 263/2010, stagiul minim de cotizare este de 15 ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați, nu 25 de ani, și nu există nicio discuție care să vizeze majorarea acestuia.

,,Reamintim că stagiul minim de cotizare este perioada minimă de timp prevăzută de lege în care asiguraţii au realizat stagiul de cotizare pentru a putea beneficia de pensie, la împlinirea vârstei standard de pensionare. Stagiul complet de cotizare este perioada de timp prevăzută de lege în care asiguraţii au realizat stagiul de cotizare pentru a putea beneficia de pensie pentru limită de vârstă, pensie anticipată sau pensie anticipată parţială. Pentru corecta informare a publicului, 35 de ani este stagiul complet de cotizare, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi, deci afirmația referitoare la intenția Guvernului de a majora stagiul minim la 35 de ani este absurd, precizează reprezentanții Ministerului Muncii.

În ceea ce privește noul sistem de calcul, care ar elimina indicele de corecție,  reprezentanții ministerului menționează că se analizează posibilitatea includerii acestui indice sub o anumită formă în viitoarea formulă de calcul a pensiilor.

,,În acelaşi timp, MMPS nu a inițiat nicio discuție și nu există nicio intenție de a elimina pensionarea anticipată. Îmbunătățirea legislației și finalizarea procesului de evaluare a tuturor dosarelor au ca scop recalcularea celor aproape 5 milioane de pensii ținând cont de elemente suplimentare de contributivitate, astfel încât pensionarii cu aceeași pregătire și cu aceeași vechime să aibă pensii egale„, a mai transmis Ministerul Muncii.

Articolul Precizările MMPS privind informațiile vehiculate în spațiul public cu privire la intenția de majorare a stagiului minim de cotizare apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/precizarile-mmps-privind-informatiile-vehiculate-in-spatiul-public-cu-privire-la-intentia-de-majorare-a-stagiului-minim-de-cotizare/feed/ 0