Arhive premieră - Jurnal Social https://jurnal-social.ro/tag/premiera/ Publicația Consiliului Național al Dizabilității din România Tue, 07 Feb 2023 10:37:00 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.7.1 Sport în scaun rulant: România trimite, în premieră, un jucător de biliard la Malmö Open https://jurnal-social.ro/sport-in-scaun-rulant-romania-trimite-in-premiera-un-jucator-de-biliard-la-malmo-open/ https://jurnal-social.ro/sport-in-scaun-rulant-romania-trimite-in-premiera-un-jucator-de-biliard-la-malmo-open/#respond Tue, 07 Feb 2023 10:26:02 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=15583 Bucureșteanul Ioan Tudose va reprezinta România la Malmö Open EUROPEAN WHEELCHAIR MASTERS 2023 și Malmø Open 8-Ball Challenge (9-11 februarie). Este pentru prima dată când România trimite un jucător la o competiție internațională de biliard în scaun rulant, și încă una de o asemenea anvergură, se arată într-un comunicat al Asociației Sportive Mereu […]

Articolul <strong>Sport în scaun rulant: România trimite, în premieră, un jucător de biliard la Malmö Open</strong> apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Bucureșteanul Ioan Tudose va reprezinta România la Malmö Open EUROPEAN WHEELCHAIR MASTERS 2023 și Malmø Open 8-Ball Challenge (9-11 februarie). Este pentru prima dată când România trimite un jucător la o competiție internațională de biliard în scaun rulant, și încă una de o asemenea anvergură, se arată într-un comunicat al Asociației Sportive Mereu Împreună pentru Oameni.

Potrivit sursei citate, Malmö Open este unul dintre cele mai mari evenimente dedicate sportivilor cu dizabilități din Europa.

Primul Malmö Open a avut loc în 1977, tenisul de masă fiind singurul sport reprezentat atunci, cu doar 25 de competitori. Nimeni nu avea idee ce influență urma să aibă acest eveniment pentru para-sportul din Suedia, Europa și finalmente întreaga lume. În 2016, de exemplu, au participat 2518 concurenți de pe tot mapamondul, care s-au întrecut în 18 competiții sportive diferite.

,,Anul acesta, sunt așteptați peste 1000 de sportivi cu dizabilități, reprezentând 23 de națiuni și peste 100 de cluburi sportive, care se vor bate pentru trofeele unor discipline, precum boccia, bowling, biliard, floorball, fotbal, goalball, înot, tenis de masă, tenis de câmp, baschet, rugby. 

Atât Malmö Open EUROPEAN WHEELCHAIR MASTERS 2023, cât și Malmø Open 8-Ball Challenge 2023 se vor juca în sistem de dublă eliminare până în semifinale și se vor desfășura la Royal Pool Hall și Baltiska Hallen” , se mai arată în comunicat. 

Ioan Tudose a început să joace biliard în scaun rulant în 2007, la doi ani după ce viața lui s-a schimbat radical în urma unui accident de muncă, care i-a cauzat un traumatism vertebro-medular. A reintrat  în contact cu sportul, începând să joace baschet în scaun cu rotile,​ și a continuat cu alte discipline, precum biliard, snooker, carambol, hand-bike, baschet, tenis de câmp, tir cu arcul.​

Palmares: locul 1 la Competiția Națională de Biliard în Scaun Rulant 2022,  locul 3 – Atletism 2019 (Bucharest Marathon), locul 2 – Atletism 2018 (Bucharest Marathon), locul 1 – Atletism 2017 (OMV Bucharest Half Marathon), locul 1 – 2016 (Bucharest Marathon), locul 3 – 2015 (Bucharest Half Maraton), certificate de anduranță omologate 50/100/150/250 km Gran Fondo România.​ 

„Oamenii care sunt în scaune rulante, ca și mine, ar trebui mai întâi să iasă mai mult pe stradă. Să nu se mulțumească să stea în casă pentru că e o bordură în plus în drumul lor. Suntem 80.000 în București, în toată România 850.000, și parte din vina noastră e că nu prea ieșim. Ieși pe stradă o zi întreagă și să-mi spui câte persoane cu dizabilități vezi! Sportul ajută enorm mentalul. Contează să fii tu la fel de puternic în fiecare zi… și succesul vine, dacă îți dorești succes. Succesul este: Eu pot. Eu mă descurc. Eu vreau și reușesc. La hand-bike, de exemplu, eu pot să demonstrez că sunt oameni de vârsta mea, adică de 50 de ani, în stare să meargă zeci de km (eu plec și câte 300), fără să se oprească. Și altfel e România văzută la 20 de km/oră, nu la 100 km/oră, cum o vezi cu mașina! E o bucurie nesperată pentru mine să particip la Malmö Open și sper să mă ridic la înălțimea așteptărilor!”, a declarat Ioan Tudose. 

,,În România, țara care se află pe ultimul loc în Europa la accesul persoanelor cu dizabilități în transportul public sau locuri de socializare, Ioan Tudose a reușit să-și vadă visul cu ochii. Este unul dintre învingătorii care au refuzat să rămână prizonierii propriei case. Este o mare mândrie pentru noi că-i suntem alături pe acest drum și că-i facem posibilă participarea la Malmö Open, un eveniment sportiv extraordinar, o sursă de inspirație pentru oamenii din întreaga lume – este locul unde sportivi foarte motivați reușesc, în ciuda tuturor șanselor!”,  a precizat Irina Văcărean, președinta Lions Club Sportiv Mereu Împreună pentru Oameni.

„Este un eveniment istoric pentru România. Sportivii români cu dizabilități au mare nevoie de suport pentru a se antrena. Acum ne bucurăm de rezultatele perseverenței lui Ioan Tudose și ale reprezentanților clubului care-l sprijină. Îi felicit și abia aștept să aflu vești din timpul probelor! Faptul că Ioan Tudose s-a calificat la Malmö Open vine în urma multor ani de practică a sportului în scaun rulant. Sunt convinsă că se va clasa printre cei mai buni!”, a declarat Daniela Tontsch, președinta Consiliului Național al Dizabilității din România.

LIONS CLUB SPORTIV MEREU ÎMPREUNĂ PENTRU OAMENI este un proiect devenit realitate care reprezintă pasul următor în evoluția Asociației Sportive Mereu Împreună pentru Oameni (www.amio.ro). A intrat în marea familie Lions în 2022 și-și propune să dezvolte activități de voluntariat și să susțină cât mai multe persoane cu dizabilități sau cu nevoi speciale.  

Articolul <strong>Sport în scaun rulant: România trimite, în premieră, un jucător de biliard la Malmö Open</strong> apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/sport-in-scaun-rulant-romania-trimite-in-premiera-un-jucator-de-biliard-la-malmo-open/feed/ 0
Un cercetător chinez susține că s-au născut primii bebeluși modificați genetic, în urma unui experiment reușit https://jurnal-social.ro/un-cercetator-chinez-sustine-ca-s-au-nascut-primii-bebelusi-modificati-genetic-in-urma-unui-experiment-reusit/ https://jurnal-social.ro/un-cercetator-chinez-sustine-ca-s-au-nascut-primii-bebelusi-modificati-genetic-in-urma-unui-experiment-reusit/#respond Mon, 03 Dec 2018 09:01:21 +0000 https://jurnal-social.ro//?p=4804 Dacă ai putea să te întorci în timp și să schimbi ceva la tine înainte de nașterea ta, care ar fi acel lucru? Ți-ai schimba culoarea ochilor sau poate culoarea părului. Probabil că ai alege ceva mai puțin… inutil. Poate că ai dori să previi unele boli moștenite sau să-ți […]

Articolul Un cercetător chinez susține că s-au născut primii bebeluși modificați genetic, în urma unui experiment reușit apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Dacă ai putea să te întorci în timp și să schimbi ceva la tine înainte de nașterea ta, care ar fi acel lucru? Ți-ai schimba culoarea ochilor sau poate culoarea părului. Probabil că ai alege ceva mai puțin… inutil. Poate că ai dori să previi unele boli moștenite sau să-ți îmbunătățești rezistența la anumite boli. Ei bine, este prea târziu pentru oricare dintre noi să facem asta, însă pentru copii noștri, ar putea exista o speranță!

Cu ajutorul editării genetice, vom putea ,,modifica” genele copiilor, selectând caracteristicile pe care le dorim și îndepărtând pe cele pe care nu le vrem. Acest viitor este mai aproape decât am crede. Până recent, tehnica editării genetice reprezenta un concept SF, care era posibil doar în filme. Însă acum, un cercetător chinez susține că s-au născut primii bebeluși modificați genetic din lume. Este vorba despre două fetițe gemene născute luna aceasta, ale căror secvențe AND au fost modificate pentru a le face să fie imune la HIV și SIDA.

Prin intermediul unei înregistrări postate pe youtube, omul de știință He Jiankui a afirmat că a editat embrionii a șapte cupluri – toate alcătuite dintr-un tată seropozitiv şi o mamă seronegativă – în timpul tratamentelor de fertilitate, însă doar o sarcină a avut succes până acum. Scopul său nu a fost să vindece sau să prevină o boală genetică, ci să încerce să dezvolte la oameni o rezistență la o posibilă infectare cu HIV.

,,Cele două fetițe din China, gemenele Lulu si Nana, au venit pe lume în urmă cu câteva săptămâni, plângând, și sunt la fel de sănătoase ca oricare alt bebeluș”, a declarat He Jiankui, profesor-asociat la Universitatea sudică de ştiinţă şi tehnologie din Shenzhen.

Acest anunț a produs un val de critici, de controverse și dezbateri etice aprinse, reușind să deschidă ,,cutia Pandorei”. Unii oameni de știință consideră experimentul drept ,,monstruos”.

Nu se știe dacă utilizarea tehnologiei de editare genetică, cunoscută sub numele CRISP-Cas9, este sigură, ridicând multe întrebări etice. În plus, cercetările în domeniu sunt ilegale în multe țări.

CRISP-Cas9 este o tehnologie ce permite oamenilor de ştiinţă să taie şi să lipească secvenţe de ADN, având potențialul de a elimina bolile și defectele genetice. Chiar dacă viitorul va include tehnica CRISPR-Cas9, această abordare ar putea fi privită ca fiind riscantă și cu efecte nedorite asupra domeniului științific.

Au fost deja efectuate teste asupra embrionilor umani, dar acești embrioni au fost lăsați să se dezvolte doar câteva zile. Editarea embrionilor care să conducă la naștere nu a mai fost făcută până acum și este cu greu reglementată în majoritatea țărilor.

,,Știu că probabil acesta va fi primul (experiment) din lume. Deci, dacă nu este sigur sau (ei) au probleme, acest lucru ar putea afecta întreg domeniul științei, iar oamenii și-ar putea pierde încrederea în noua tehnologie”, a precizat He Jiankui.

El a mai spus că părinții implicați au refuzat ca identitatea lor să fie făcută publică, iar el nu a putut spune unde trăiesc sau unde anume și-a desfășurat munca. Universitatea sudică de știință și tehnologie a afirmat că prof. He Jiankui și-a finanțat singur experimentul.

Până în prezent, nu există nicio confirmare independentă a experimentului, ale cărui rezultate nu au fost publicate în niciun jurnal științific, știrea fiind comunicată organizatorilor în cadrul unei conferințe internaționale privind editarea genetică, din Hong Kong.

,,Înțeleg că munca mea va fi controversată, dar cred că familiile au nevoie de această tehnologie și sunt dispus să iau criticile asupra mea. Simt o mare responsabilitate, nu doar de a face pentru prima dată un lucru, ci de a-l face un exemplu. Societatea va decide ce se va întâmpla pe viitor”, a declarat He.

Unii oameni de știință au fost uimiți să audă despre experiment și l-au condamnat cu fermitate.

Profesorul de origine română Julian Săvulescu, expert în etică la Universitatea Oxford, a descris presupusele nașteri drept ,,ruleta rusească genetică”.

,,Dacă este adevărat, acest experiment este monstruos. Embrionii erau sănătoși, fără nicio boală cunoscută. Editarea genetică este experimentală și este încă asociată cu mutații capabile să provoace probleme genetice mai devreme sau mai târziu în viață, inclusiv dezvoltarea cancerului. Există multe modalități eficiente de prevenire a infecției HIV la persoanele sănătoase: de exemplu, sex protejat. Și există tratamente eficiente dacă cineva îl contractează”, a declarat el.

,,Mai avem multe de făcut pentru a dovedi și a stabili că procedura este, de fapt, sigură. În acest moment, aș spune că nu ar trebui să se nască copii în urma utilizării acestei tehnologii. E pur și simplu prea devreme. Trebuie să echilibrăm posibilele beneficii cu potențialele riscuri pentru persoanele implicate. În cazul în care riscurile substanțiale sunt mult mai mari decât beneficiile – ceea ce cred că este cazul aici – acest lucru nu este etic „, a spus dr. Kiran Musunuru, de la Universitatea din Pennsylvania.

Pe de altă parte, Profesorul George Church, unul dintre cei mai cunoscuţi geneticieni, de la Universitatea Harvard, a apărat încercarea de editare a genei HIV, spunând că acest experiment este justificat, deoarece infecția cu HIV este o amenințare majoră la adresa sănătății publice.

Articolul Un cercetător chinez susține că s-au născut primii bebeluși modificați genetic, în urma unui experiment reușit apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/un-cercetator-chinez-sustine-ca-s-au-nascut-primii-bebelusi-modificati-genetic-in-urma-unui-experiment-reusit/feed/ 0
În premieră, discuri intervertebrale, create prin intermediul bioingineriei, au fost implantate cu succes în animale mari https://jurnal-social.ro/in-premiera-discuri-intervertebrale-create-prin-intermediul-bioingineriei-au-fost-implantate-cu-succes-in-animale-mari/ https://jurnal-social.ro/in-premiera-discuri-intervertebrale-create-prin-intermediul-bioingineriei-au-fost-implantate-cu-succes-in-animale-mari/#respond Tue, 27 Nov 2018 09:29:57 +0000 https://jurnal-social.ro//?p=4731 Pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, apar dureri de spate care afectează calitatea vieții. Durerea de spate reprezintă a doua cauză care determină pacientul să consulte medicul. 40% dintre durerile de spate sunt cauzate de deteriorarea ireversibilă a discurilor intervertebrale. Aceste structuri ale coloanei vertebrale formează ,,perna” dintre vertebre. În timp, […]

Articolul În premieră, discuri intervertebrale, create prin intermediul bioingineriei, au fost implantate cu succes în animale mari apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, apar dureri de spate care afectează calitatea vieții. Durerea de spate reprezintă a doua cauză care determină pacientul să consulte medicul. 40% dintre durerile de spate sunt cauzate de deteriorarea ireversibilă a discurilor intervertebrale. Aceste structuri ale coloanei vertebrale formează ,,perna” dintre vertebre. În timp, uzura acestora favorizează instalarea durerii.

Oamenii de știință au căutat să dezvolte tratamente pentru a încetini sau a împiedica degenerarea discurilor și a celulelor care le compun. Unele dintre aceste tratamente implică înlocuirea discurilor sau terapia regenerativă care stimulează țesuturile existente să se refacă.

Pentru prima dată, discuri ale coloanei vertebrale, create prin intermediul bioingineriei, au fost implantate cu succes în animale mari, pentru înlocuirea discului cu inginerie tisulară.

Un nou studiu, publicat în Science Translational Medicine, oferă dovezi incitante că, celulele pacienților care suferă de dureri de gât și de spate ar putea fi folosite pentru a dezvolta un nou disc intervertebral în laborator pentru a-l înlocui pe cel deteriorat.

Studiul, realizat pe capre, a fost condus de o echipă multidisciplinară din cadrul Universității din Pennsylvania.

Țesuturile moi din coloana vertebrală, discurile intervertebrale, sunt esențiale pentru mișcările vieții de zi cu zi, cum ar fi întoarcerea capului, legarea șireturilor la pantofi. Aproximativ jumătate din populația adultă din Statele Unite suferă de dureri de spate sau de gât, pentru care tratamentul și îngrijirea reprezintă o povară economică semnificativă asupra societatății – estimată la 195 miliarde de dolari pe an.

În timp ce degenerarea discului spinal este adesea asociată cu acea durere, cauzele care stau la baza degradării discului sunt mai puțin înțelese. Abordările de astăzi, care includ operația de fuziune a coloanei vertebrale și dispozitivele mecanice de înlocuire, oferă o ameliorare simptomatică, dar nu restabilește structura, funcția și gama de mișcare a discului natural și au adesea o eficacitate limitată pe termen lung. Astfel, este nevoie de noi terapii.

Ingineria tisulară reprezintă un domeniu extrem de promițător. Aceasta presupune combinarea celulelor proprii ale pacienților sau ale animalelor cu matrice biomateriale, pentru a genera o structură compusă, care este apoi implantată în coloana vertebrală. În ultimii 15 ani, echipa de cercetare din Pennsylvania a dezvoltat un disc sintetic, cu ajutorul ingineriei tisulare, care face trecerea de la demersul științific de bază ,,in vitro” la modele de animale mici, la modele de animale mai mari, urmărind testarea pe oameni.

,,Acesta este un pas major: să dezvolți un astfel de disc în laborator, să îl introduci în spațiul discului, și apoi să faci să se integreze în țesutul natural. Acest lucru este foarte promițător. Standardul actual de îngrijire nu reface, de fapt, discul, așa că sperăm ca, prin intermediul acestui dispozitiv artificial, să-l putem înlocui într-un mod biologic și funcțional și să recâștigăm întreaga gamă de mișcare”, a declarat profesorul Robert L. Mauck, autorul principal al studiului.

Cercetătorii au demonstrat că înlocuirea completă a discului intervertebral la capre a fost încununată de succes. După patru săptămâni, distribuirea matricei a fost îmbunătățită, la scară largă. Rezultatele RMN sugerează, de asemenea, că structura discului, după opt săptămâni, a fost menținută sau îmbunătățită și că proprietățile mecanice au corespuns sau au depășit pe cele ale discului cervical natural.

Urmatorul pas va consta în efectuarea studiilor pe termen lung pentru a caracteriza in continuare functia de integrare a discului implantat și modelul de degenerare a discurilor coloanei vertebrale la om și pentru a testa modul în care discurile artificiale funcționează în acest context.

Articolul În premieră, discuri intervertebrale, create prin intermediul bioingineriei, au fost implantate cu succes în animale mari apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/in-premiera-discuri-intervertebrale-create-prin-intermediul-bioingineriei-au-fost-implantate-cu-succes-in-animale-mari/feed/ 0
Pentru prima oară în România, se va desfășura conferința de leadership medical https://jurnal-social.ro/pentru-prima-oara-in-romania-se-va-desfasura-conferinta-de-leadership-medical/ https://jurnal-social.ro/pentru-prima-oara-in-romania-se-va-desfasura-conferinta-de-leadership-medical/#comments Tue, 13 Nov 2018 13:33:20 +0000 https://jurnal-social.ro//?p=4607 Sistemul de sănătate se confruntă cu noi provocări, ceea ce înseamnă că abilitățile necesare pentru conducere se schimbă în mod constant. Fie că e vorba de a răspunde unor reglementări noi sau modificate, noilor tehnici de diagnosticare ori tratament sau integrarea tendințelor tehnologice în procesele sistemului, ceea ce face ca […]

Articolul Pentru prima oară în România, se va desfășura conferința de leadership medical apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Sistemul de sănătate se confruntă cu noi provocări, ceea ce înseamnă că abilitățile necesare pentru conducere se schimbă în mod constant. Fie că e vorba de a răspunde unor reglementări noi sau modificate, noilor tehnici de diagnosticare ori tratament sau integrarea tendințelor tehnologice în procesele sistemului, ceea ce face ca o persoană să fie un lider medical eficient este capacitatea de a echilibra toate aceste provocări cu nevoile pacienților.

Pentru prima oară în România, se va desfășura conferința ,,Leaders in healthcare România”, care va aduce în prim-plan ideile și poveștile de succes ale liderilor medicali ai prezentului, cu scopul de a-i inspira pe cei ai viitorului. Evenimentul urmărește să abordeze toate aspectele legate de leadership în domeniul sănătății, de la modul în care medicii gestionează relația cu pacienții și echipele lor, până la felul în care aceștia reușeșc să își asume un rol de conducere și cum pot cei din pozițiile de leadership să schimbe în mod semnificativ sistemul de sănătate.

Prima ediție a conferinței va avea loc joi, 15 noiembrie, la București, la teatrul Apollo111. Aceasta se adresează specialiștilor medicali și viitorilor experți medicali (medici rezidenţi, studenţi la Medicină), precum şi tuturor persoanelor aflate în poziţii de conducere în domeniul medical sau care îşi doresc pentru viitor să devină lideri ai sistemului: conducători din sistemul de sănătate, managerilor medicali din clinici de toate dimensiunile şi specialităţile, directorilor medicali, coordonatorilor de echipe, managerilor de HR şi specialiştilor în recrutare medicală, precum şi managerilor şi specialiştilor din industria Pharma.

Invitatul special al primei ediţii ,,Leaders in Healthcare România”, va fi domnul doctor Adrian Crucean, singurul chirurg din Marea Britanie specializat în bolile cardiac congenitale şi lector de onoare al Universităţii din Birmingham. Născut în Constanţa şi absolvent al Medicinei în România, dr. Crucean s-a specializat în chirurgia cardiovasculară pediatrică, unde a obţinut Doctoratul în chirurgie cardiovasculară fetală, acordat de Universitatea din Sant’Anna, Pisa. S-a implicat în cercetare clinică împreună cu profesorul EH Blackstone la Clinica Cleveland din Ohio. Experiența sa în chirurgie îi permite să aducă noi perspective asupra lumii interesante a inimilor cu malformații congenitale.

În cadrul conferinței, vor mai vorbi și alți profeșioniști de renume, implicați în inițiative importante ale sistemului medical, din ultimii ani. Conform ehealthromania.com, printre temele principale analizate anul acesta se numără: comunicarea medic-pacient, educarea pacienţilor în era digitală, tendinţe în domeniul sănătăţii şi abordarea provocărilor precum îmbătrânirea populaţiei, transformarea şi evoluţia recrutării medicale şi eficientizarea resurselor umane în acest domeniu, prezenţa şi construirea brandului de medic în mediul online, provocările antreprenorilor din domeniul medical, cultivarea inteligenţei emoţionale şi empatiei la specialiştii medicali sau rolul specialistului într-un sistem medical sustenabil.

Folosind strategii, precum colaborarea, negocierea, medierea, facilitarea comunicării și promovarea viziunii pentru a ajuta la soluționarea conflictului, liderii din domeniul sănătății de mâine vor putea să răspundă prompt schimbărilor care afectează industria și sistemelor de orientare spre niveluri mai ridicate de îngrijire și profitabilitate.

Articolul Pentru prima oară în România, se va desfășura conferința de leadership medical apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/pentru-prima-oara-in-romania-se-va-desfasura-conferinta-de-leadership-medical/feed/ 1