Arhive salariați - Jurnal Social https://jurnal-social.ro/tag/salariati/ Publicația Consiliului Național al Dizabilității din România Thu, 28 Nov 2024 11:08:25 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.7.1 Salariul minim brut crește la 4.050 lei lunar de la 1 ianuarie 2025 https://jurnal-social.ro/salariul-minim-brut-creste-la-4-050-lei-lunar-de-la-1-ianuarie-2025/ https://jurnal-social.ro/salariul-minim-brut-creste-la-4-050-lei-lunar-de-la-1-ianuarie-2025/#respond Thu, 28 Nov 2024 11:02:56 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=26838 Guvernul a adoptat miercuri, 27 noiembrie, Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede majorarea nivelului acestuia la 4.050 lei lunar, începând cu data de 1 ianuarie 2025, față de 3.700 lei cât este în prezent, a anunțat Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. […]

Articolul Salariul minim brut crește la 4.050 lei lunar de la 1 ianuarie 2025 apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Guvernul a adoptat miercuri, 27 noiembrie, Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede majorarea nivelului acestuia la 4.050 lei lunar, începând cu data de 1 ianuarie 2025, față de 3.700 lei cât este în prezent, a anunțat Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.

Decizia a fost luată de Executiv, în urma consultărilor cu sindicatele şi patronatele care fac parte din Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social.

,,Această decizie de majorare este rezultatul analizelor și dezbaterilor pe care le-am avut cu partenerii sociali, sindicate și patronate, și a ținut cont și de formula de calcul a salariului minim european, care are la bază indicatori economici clari și predictibili. Măsura vizează reducerea numărului de angajați aflați în risc de sărăcie și excluziune socială și va avea efecte pozitive la nivel social prin stimularea ocupării și prin creşterea puterii de cumpărare a acestora”, a declarat ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura – Oprescu.

Proiectul de HG pus pe 21 octombrie în dezbatere la Ministerul Muncii și adoptat miercuri prevede că începând cu data de 1 ianuarie 2025, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzut la art. 164 alin. (1) Codul muncii, se stabileşte în bani, fără a include sporuri şi alte adaosuri, la suma de 4.050 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 165,334 ore pe lună, reprezentând  24,496 lei/oră.

Potrivit Ministerului Muncii, majorarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată de la 3.700 lei la 4.050 lei reprezintă o creștere de 9,46 %, ceea ce în valoare absolută înseamnă 350 de lei în sumă brută. Astfel, în valoare netă, salariul va fi de 2.575 lei (cu deducerea de 300 lei), majorarea pe net fiind de 212 lei, iar creșterea pe net de circa 9 %.

De aceasta decizie vor beneficia peste 1,8 milioane de salariați din România, încadrați, îndeosebi în sectoare precum comerțul, transporturile, întreprinderi mici și mijlocii.

În România sunt încadrați cu salariul minim brut garantat în plată 843.668 de salariați, ceea ce reprezintă un procent de aproximativ 15,4 % din numărul total de salariați activi. De majorarea salariului de bază minim la 4.050 de lei vor beneficia însă toți angajații încadrați cu mai puțin de 4.050 de lei lunar, respectiv 1.823.520 salariați.

La stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată s-au avut în vedere:

– art. 3 din Convenţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii nr. 131/1970 privind fixarea salariilor minime, ratificată de România în 1975;

–  reducerea numărului persoanelor salariate aflate în risc de sărăcie și excluziune socială;

– factorii de ordin economic, inclusiv cerinţele dezvoltării economice, productivitatea muncii, evoluția indicelui prețurilor de consum, creșterea economică, creșterea câștigului mediu şi interesul care există pentru a realiza şi a menţine un înalt nivel de folosire a forței de muncă”, se arată în nota de fundamentare care însoțește proiectul de hotărâre de guvern.

Prin aplicarea acestei majorări, România se aliniază directivei europene care prevede că salariul minim trebuie să se situeze între 47% și 52% din salariul mediu brut.

,,Ponderea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată de 4.050 lei în câștigul salarial mediu brut de 8.597 lei prognozat pentru anul 2025 de către Comisia Națională de Strategie și Prognoză (prognoza de vară septembrie 2024), este de 47,1%. De asemenea, majorarea salariului minim va conduce și la creșterea contribuției pentru persoanele cu handicap neîncadrate, întrucât calcului acesteia se raportează la nivelul salariului minim”, precizează Guvernul.

Articolul Salariul minim brut crește la 4.050 lei lunar de la 1 ianuarie 2025 apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/salariul-minim-brut-creste-la-4-050-lei-lunar-de-la-1-ianuarie-2025/feed/ 0
Angajații pot să intre în concediul medical pentru îngrijirea copilului bolnav până când acesta împlinește vârsta de 12 ani https://jurnal-social.ro/angajatii-pot-sa-intre-in-concediul-medical-pentru-ingrijirea-copilului-bolnav-pana-cand-acesta-implineste-varsta-de-12-ani/ https://jurnal-social.ro/angajatii-pot-sa-intre-in-concediul-medical-pentru-ingrijirea-copilului-bolnav-pana-cand-acesta-implineste-varsta-de-12-ani/#respond Mon, 26 Jun 2023 13:13:49 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=16410 Angajații pot, de acum, să intre în concediul medical pentru îngrijirea copilului bolnav până când acesta împlinește vârsta de 12 ani, nu doar până la șapte ani, cum prevedea legea, potrivit unui act normativ ce a intrat, luni, 26 iunie 2023, în vigoare. Legea nr. 179/2023, publicată în Monitorul Oficial, […]

Articolul Angajații pot să intre în concediul medical pentru îngrijirea copilului bolnav până când acesta împlinește vârsta de 12 ani apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Angajații pot, de acum, să intre în concediul medical pentru îngrijirea copilului bolnav până când acesta împlinește vârsta de 12 ani, nu doar până la șapte ani, cum prevedea legea, potrivit unui act normativ ce a intrat, luni, 26 iunie 2023, în vigoare.

Legea nr. 179/2023, publicată în Monitorul Oficial, modifică art. 26 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate.

 OUG 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate stabilește că salariații care au un stagiu de asigurare de minimum șase luni în ultimele 12 luni pot solicita concediul medical și indemnizația pentru îngrijirea copilului bolnav.

Concediul și indemnizația se acordă până la vârsta de șapte ani a copilului sau până la vârsta de 18 ani pentru copilul cu handicap, pentru afecțiunile intercurente. Iar în cazul copilului cu afecțiuni grave, dreptul se acordă până ce acesta împlinește 18 ani.

Așadar, Legea nr. 179/2023 va modifica perioada-standard a concediului, aceasta va fi extinsă de la împlinirea vârstei de șapte ani până la împlinirea vârstei de 12 ani

Articol unic. – La articolul 26 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1074 din 29 noiembrie 2005, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 399/2006, cu modificările şi completările ulterioare, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: „Art. 26. – (1) Asiguraţii au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 12 ani, iar în cazul copilului cu handicap, pentru afecţiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani.ˮ

Inițiatorii acestei legi argumentează în expunerea de motive că ,,un copil bolnav cu vârsta de peste șapte ani nu poate fi lăsat singur acasă pentru a se îngriji sau a-și administra singur medicația”. Vârsta minimă de la care un copil poate fi lăsat singur acasă (și în acel caz doar pentru câteva ore) este de 12 ani, în opinia psihologilor menționați de parlamentari.

„Scopul principal al modificării legislative este asigurarea cadrului legal pentru părinți de a-și îngriji în mod corespunzător copiii bolnavi în vârstă de până la 12 ani, fără a fi nevoie să recurgă la alte tipuri de concedii”, susțin inițiatorii.

Principalele prevederi ale OUG 158/2005 cu privire la concediul medical pentru îngrijirea copilului bolnav sunt:

  • pentru a fi solicitat, salariatul trebuie să fi cotizat la sistemul public de sănătate timp de minimum șase luni în ultimele 12 luni de dinainte de solicitarea concediului;
  • cuantumul brut lunar al indemnizației este de 85% din baza de calcul (media veniturilor brute lunare din perioada de stagiu);
  • indemnizația, care se suportă integral din bugetul statului, se poate acorda numai unuia dintre părinți, nu ambilor părinți;
  • durata de acordare a indemnizației este, de principiu, de maximum 45 de zile calendaristice pe an (însă în anumite situații perioada poate fi mai lungă).

De menționat este faptul că, deși, prin formularea „îngrijirea copilului bolnav până la vârsta de…”, s-ar putea înțelege că acest tip de concediu poate să însemne o foarte lungă perioadă de absență de la locul de muncă, legea este suficient de precisă, și anume maximum 45 de zile calendaristice pe an pentru un copil bolnav. 

Articolul Angajații pot să intre în concediul medical pentru îngrijirea copilului bolnav până când acesta împlinește vârsta de 12 ani apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/angajatii-pot-sa-intre-in-concediul-medical-pentru-ingrijirea-copilului-bolnav-pana-cand-acesta-implineste-varsta-de-12-ani/feed/ 0
A fost promulgată legea care prevede drepturi suplimentare pentru salariați, printre care concediul de îngrijitor https://jurnal-social.ro/a-fost-promulgata-legea-care-prevede-drepturi-suplimentare-pentru-salariati-printre-care-concediul-de-ingrijitor/ https://jurnal-social.ro/a-fost-promulgata-legea-care-prevede-drepturi-suplimentare-pentru-salariati-printre-care-concediul-de-ingrijitor/#respond Fri, 21 Oct 2022 11:40:51 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=14952 Legea pentru modificarea şi completarea Codului muncii şi a Codului administrativ în care sunt prevăzute mai multe drepturi suplimentare pentru salariaţi a fost promulgată, luni, 17 octombrie 2022, de preşedintele României. Actul normativ modifică şi completează Legea nr. 53/2003 şi Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, în scopul transpunerii […]

Articolul A fost promulgată legea care prevede drepturi suplimentare pentru salariați, printre care concediul de îngrijitor apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Legea pentru modificarea şi completarea Codului muncii şi a Codului administrativ în care sunt prevăzute mai multe drepturi suplimentare pentru salariaţi a fost promulgată, luni, 17 octombrie 2022, de preşedintele României.

Actul normativ modifică şi completează Legea nr. 53/2003 şi Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, în scopul transpunerii în legislaţia naţională a mai multor directive europene. Modificările, printre care se numără dreptul angajaților la concediul de îngrijitor, la concediul paternal, la telemuncă, vor intra în vigoare pe 22 octombrie 2022.

Legea 283/2022, publicată, miercuri, în Monitorul Oficial, prevede dreptul de a li se acorda angajaților un concediu, în vederea oferirii de îngrijire sau sprijin personal unei rude sau unei persoane grav bolnave alături de care locuiește.

.,,Angajatorul are obligația acordării concediului de îngrijitor salariatului în vederea oferirii de către acesta de îngrijire sau sprijin personal unei rude sau unei persoane care locuiește în aceeași gospodărie cu salariatul și care are nevoie de îngrijire sau sprijin ca urmare a unei probleme medicale grave, cu o durată de 5 zile lucrătoare într-un an calendaristic, la solicitarea scrisă a salariatului”, se arată în prezenta lege.

Potrivit acesteia, prin rudă se înţelege fiul, fiica, mama, tatăl, soţul/ soţia angajatului.

Prin legi speciale sau prin contractul colectiv de muncă aplicabil se poate stabili pentru concediul de îngrijitor o durată mai mare decât cea prevăzută.

Legea mai prevede că perioada acestui concediu nu se include în durata concediului de odihnă anual şi constituie vechime în muncă şi în specialitate. Prin derogare de la lege, salariaţii care beneficiază de concediul de îngrijitor sunt asigurați, pe această perioadă, în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, fără plata contribuţiei (CASS).

,,Perioada concediului de îngrijitor constituie stagiu de cotizare pentru stabilirea dreptului la indemnizaţie de şomaj şi indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă, acordate în conformitate cu legislaţia în vigoare”, spune alineatul (4) al articolului 152¹, recent introdus în Codul Muncii.

Problemele medicale grave, precum și condițiile pentru acordarea concediului de îngrijitor, se stabilesc prin ordin comun al ministrului muncii și solidarității sociale și al ministrului sănătății.

De asemenea, legea mai introduce un articol nou care prevede că  ,,salariatul are dreptul de a absenta de la locul de muncă în situații neprevăzute, determinate de o situație de urgență familială cauzată de boală sau de accident, care fac indispensabilă prezența imediată a salariatului, în condițiile informării prealabile a angajatorului și cu recuperarea perioadei absentate până la acoperirea integrală a duratei normale a programului de lucru a salariatului”.

Potrivit legii promulgate, absentarea de la locul de muncă prevăzută poate avea o durată mai mare de 10 zile lucrătoare într-un an calendaristic. Angajatorul și salariatul stabilesc de comun acord modalitatea de recuperare a perioadei de absenţă precizată.

O altă prevedere nou introdusă se referă la obligaţia angajatorului de a acorda concediu paternal la solicitarea scrisă a salariatului, cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 210/1999. Acordarea concediului paternal nu este condiţionată de perioada de activitate prestată sau de vechimea în muncă a salariatului. Încălcarea acestei obligaţii se va sancţiona cu amendă de la 4.000 lei la 8.000 lei.

Legea mai prevede că funcţionarii publici pot lucra în regim de telemuncă.

Între articolele noi la Codul administrativ se numără unul care prevede că raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici se pot exercita şi în regim de telemuncă, precum şi în regim de muncă la domiciliu.

Durata activităţii desfăşurate în regim de telemuncă nu poate depăşi cinci zile pe lună şi se poate aproba pentru funcţionarii publici care au copii cu vârsta de până la 11 ani, care acordă îngrijire unei rude, au o stare de sănătate care nu le permite deplasarea sau desfăşoară activităţi dintre cele stabilite de conducătorul autorităţii sau instituţiei publice ca putând fi realizate în regim de telemuncă, se mai arată în lege.

Mai multe informații despre modificările aduse de noul act normativ aici:

Articolul A fost promulgată legea care prevede drepturi suplimentare pentru salariați, printre care concediul de îngrijitor apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/a-fost-promulgata-legea-care-prevede-drepturi-suplimentare-pentru-salariati-printre-care-concediul-de-ingrijitor/feed/ 0
Procedura de acces online a angajaților sau a foștilor angajați la datele din registrul general de evidență a salariaților, aprobată de Guvern https://jurnal-social.ro/procedura-de-acces-online-a-angajatilor-sau-a-fostilor-angajati-la-datele-din-registrul-general-de-evidenta-a-salariatilor-aprobata-de-guvern/ https://jurnal-social.ro/procedura-de-acces-online-a-angajatilor-sau-a-fostilor-angajati-la-datele-din-registrul-general-de-evidenta-a-salariatilor-aprobata-de-guvern/#respond Fri, 23 Sep 2022 13:09:41 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=14688 Guvernul a aprobat, miercuri, 21 septembrie 2022, procedura de acces online a angajaților și a foștilor angajați la datele din registrul general de evidență a salariaților (REGES), modalitatea de generare și descărcare a extrasului, precum și condițiile în care se poate dovedi vechimea în muncă și/sau specialitate, această posibilitate fiind […]

Articolul Procedura de acces online a angajaților sau a foștilor angajați la datele din registrul general de evidență a salariaților, aprobată de Guvern apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Guvernul a aprobat, miercuri, 21 septembrie 2022, procedura de acces online a angajaților și a foștilor angajați la datele din registrul general de evidență a salariaților (REGES), modalitatea de generare și descărcare a extrasului, precum și condițiile în care se poate dovedi vechimea în muncă și/sau specialitate, această posibilitate fiind creată prin modificările aduse Codului Muncii de Legea nr. 144/2022, informează Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS).

,,Prin procedura introdusă de actul normativ adoptat, salariații sau foștii salariați își vor putea accesa online datele din REGES, referitoare la activitatea prestată la diferiți angajatori, în baza unui contract individual de muncă. Dreptul de acces al acestora este limitat la vizualizarea, descărcarea și tipărirea acestor date, precum și generarea și descărcarea unui extras din registru, cu care să poată dovedi perioadele lucrate, respectiv vechimea în muncă și specialitate, împreună cu alte documente existente în dosarul personal al fiecăruia”, se arată într-un comunicat al MMSS.

Conform sursei citate, actul normativ stabilește și condițiile în care pot fi accesate datele din registru, prin obținerea numelui de utilizator și a parolei, fie personal, la sediul inspectoratului teritorial de muncă, fie prin e-mail, în situația în care aceștia dețin semnătură electronică calificată, precum și completarea registrului general de evidență a salariaților cu elemente noi referitoare la nivelul și specialitatea studiilor absolvite.

De asemenea, o altă măsură reglementată de Hotărârea de Guvern se referă la condițiile în care prin extras se poate dovedi vechimea în muncă și/sau specialitate, respectiv prin asumare de către angajator și certificare prin semnătură, pe baza documentelor justificative din dosarul de personal al salariatului, a documentelor contabile și altor documente aflate în arhiva societății.

Potrivit MMSS, aceste reglementări vor intra în vigoare la 31 decembrie 2024, când va intra în exploatare și sistemul informatic aferent REGES, conform Planului Național de Redresare și Reziliență.

,,Din punct de vedere tehnic, atât aceste operațiuni, cât și altele, prevăzute în hotărâre, nu pot fi posibile decât prin adoptarea unei soluții tehnice pentru achiziționarea unui nou sistem informatic de către Inspecția Muncii, lucru posibil a fi realizat prin Planul Național de Redresare și Reziliență”, se arată în actul normativ.

Așadar, până la data la care sistemul informatic va fi funcțional și pentru a facilita accesul salariaților și al foștilor salariați la datele lor din registru, inspectoratele teritoriale de muncă au obligația să elibereze acestora, la solicitarea scrisă, un extras care să reflecte activitatea prestată în baza unui contract individual de muncă.

Ministrul Muncii precizează că digitalizarea Inspecţiei Muncii vizează crearea unui sistem informatic suplu, prin simplificarea procedurilor de acces şi utilizarea semnăturii electronice, care va facilita activitatea de control pe care o desfăşoară instituţia şi va asigura creşterea eficienţei actului de control.

,,Noul sistemul informatic REGES-ONLINE va asigura accesul autorităților și instituțiilor publice la înregistrarea datelor în interfața de programare a aplicațiilor (API). Totodată, sistemul centralizat, complet online, va putea fi accesat de angajatori și salariați, aceștia din urmă putând să obțină informații despre propriul contract de muncă, să verifice informațiile încărcate de angajator și să semnaleze eventualele erori”, se mai menționează în comunicat.

Ministerul Muncii susține că, în prezent, se lucrează la crearea unei arhitecturi a sistemului informatic, net superioare celei existente, care să răspundă nevoilor tuturor celor interesați în valorificarea informațiilor cuprinse în această bază de date: salariați, foști salariați și angajatori – autorități sau instituții publice.

Noul sistem informatic REGES este prevăzut în Planul Național de Redresare și Reziliență, Inspecția Muncii fiind beneficiar al finanțării Investiției 6 – Digitalizarea în domeniul muncii și protecției sociale, aferente componentei C7 – Transformare digitală.

Articolul Procedura de acces online a angajaților sau a foștilor angajați la datele din registrul general de evidență a salariaților, aprobată de Guvern apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/procedura-de-acces-online-a-angajatilor-sau-a-fostilor-angajati-la-datele-din-registrul-general-de-evidenta-a-salariatilor-aprobata-de-guvern/feed/ 0
Indemnizația acordată salariaților ce îngrijesc persoane bolnave de cancer nu se impozitează https://jurnal-social.ro/indemnizatia-acordata-salariatilor-ce-ingrijesc-persoane-bolnave-de-cancer-nu-se-impoziteaza/ https://jurnal-social.ro/indemnizatia-acordata-salariatilor-ce-ingrijesc-persoane-bolnave-de-cancer-nu-se-impoziteaza/#respond Wed, 03 Aug 2022 08:04:06 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=14280 Vineri, 15 iulie 2022, a fost publicată în Monitorul Oficial, Ordonanța nr. 16/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative și alte măsuri financiar-fiscale.  Potrivit OG 16/2022, indemnizația acordată salariaților ce îngrijesc persoane bolnave de cancer este inclusă în rândul indemnizațiilor care sunt venit […]

Articolul Indemnizația acordată salariaților ce îngrijesc persoane bolnave de cancer nu se impozitează apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Vineri, 15 iulie 2022, a fost publicată în Monitorul Oficial, Ordonanța nr. 16/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, abrogarea unor acte normative și alte măsuri financiar-fiscale. 

Potrivit OG 16/2022, indemnizația acordată salariaților ce îngrijesc persoane bolnave de cancer este inclusă în rândul indemnizațiilor care sunt venit neimpozabil și care nu se includ în baza de calcul al CASS, pe lângă cele de risc maternal, maternitate, creșterea copilului și îngrijirea copilului bolnav. Pentru aceste indemnizații se datorează, însă, contribuția de asigurări sociale(CAS).

Concediul medical pentru îngrijirea pacienților cu cancer a fost introdus, prin Legea nr.24/2022, și a intrat în vigoare după două luni de la apariție, adică din 16 aprilie 2022.

Concediul este de maximum 45 de zile calendaristice pe an și este acordat doar dacă salariații au lucrat cel puțin șase luni în ultimele 12 luni.

Concediul medical plătit pentru îngrijirea pacienților adulți cu afecțiuni oncologice a fost introdus în Ordonanța de urgență a Guvernului 158/2005, alături de alte concedii medicale la care au dreptul salariații. Pentru a fi acordat, concediul necesită un stagiu de cotizare de șase luni în ultimele 12 luni anterioare.

„Beneficiază de concediu și indemnizație pentru îngrijirea pacientului cu afecțiuni oncologice în vârstă de peste 18 ani asiguratul care, cu acordul pacientului, îl însoțește pe acesta la intervenții chirurgicale și tratamente prescrise de medicul specialist. Pacientul cu afecțiuni oncologice își poate exprima acordul (…) numai pentru o singură persoană la fiecare intervenție chirurgicală, respectiv tratament”, se arată în actul normativ.

Indemnizația brută lunară aferentă concediului este de 85% din media veniturilor brute lunare din ultimele șase luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de cotizare.  Aceasta este suportată de stat.

De asemenea, atât salariatul, cât și pacientul pe care-l îngrijește vor avea dreptul anual la cel puțin o ședință de evaluare psihologică clinică și la cel puțin cinci ședințe de consiliere psihologică clinică, tot pe banii statului.

În plus, printr-un proiect de lege aflat în dezbaterea senatorilor, este propusă introducerea unui concediu de îngrijitor, care va fi diferit de concediul pentru îngrijirea bolnavilor de cancer. Durata acestuia va fi de cinci zile și va fi acordat în situațiile în care un salariat va trebui să îngrijească o rudă sau o persoană din gospodărie grav bolnavă. Potrivit proiectului, rude sunt considerate fiul, fiica, mama, tatăl sau soțul ori soția unui salariat. Concediul de îngrijitor nu va afecta perioada de concediu de odihnă.

Potrivit datelor centralizate de Organizația Mondială a Sănătății, la nivel mondial, cancerul a provocat moartea a aproximativ 10 milioane de oameni în 2020, iar România este una din țările cele mai afectate, cu aproximativ 140 de decese pe zi. Comisia Europeană și-a fixat ca obiectiv învingerea cancerului în următoarele decenii. În UE ar urma să fie creată o reţea de centre naţionale de oncologie, la care să aibă acces cel puţin 90% din populaţie pentru a beneficia de cel mai bun tratament posibil.

Articolul Indemnizația acordată salariaților ce îngrijesc persoane bolnave de cancer nu se impozitează apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/indemnizatia-acordata-salariatilor-ce-ingrijesc-persoane-bolnave-de-cancer-nu-se-impoziteaza/feed/ 0
Procedura de acces online a salariaților sau foștilor salariați la datele din REVISAL https://jurnal-social.ro/procedura-de-acces-online-a-salariatilor-sau-fostilor-salariati-la-datele-din-revisal/ https://jurnal-social.ro/procedura-de-acces-online-a-salariatilor-sau-fostilor-salariati-la-datele-din-revisal/#respond Tue, 12 Jul 2022 12:47:56 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=14082 Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a pus în dezbatere publică  un nou proiect de Hotărâre de Guvern privind Procedura de acces online a salariaților sau foștilor salariați la datele din registrul general de evidență a salariaților (REVISAL), modalitatea de generare și descărcare a extrasului, precum și condițiile în care prin […]

Articolul Procedura de acces online a salariaților sau foștilor salariați la datele din REVISAL apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a pus în dezbatere publică  un nou proiect de Hotărâre de Guvern privind Procedura de acces online a salariaților sau foștilor salariați la datele din registrul general de evidență a salariaților (REVISAL), modalitatea de generare și descărcare a extrasului, precum și condițiile în care prin extras se poate dovedi vechimea în muncă și/sau specialitate, potrivit dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii.

Astfel, prin acest act normativ se stabilește procedura prin care lucrătorii vor putea consulta registrul general de evidență a salariaților, referitoare la activitatea prestată de către aceștia la diferiți angajatori, în baza unui contract individual de muncă. 

În luna mai a.c., a fost oficializată o lege în acest sens, și anume Legea nr. 144/2022 pentru modificarea și completarea art.34 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii. 

,,Se aprobă Procedura de acces online a salariaților sau foștilor salariați la datele din registrul general de evidență a salariaților, modalitatea de generare și descărcare a extrasului, precum și condițiile în care prin extras se poate dovedi vechimea în muncă și/sau specialitate potrivit dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările ulterioare, precum şi cu cele aduse prin Legea nr. 144/2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 502 din 23 mai 2022”, se arată în prezentul proiect de HG.

Potrivit proiectulului de HG, salariatul sau fostul salariat se va putea prezenta personal sau prin împuternicit la sediul inspectoratului teritorial de muncă (unde își are angajatorul sediul/domiciliul, unde își desfășoară activitatea salariații unităților fără personalizate juridică sau în a cărui rază teritorială lucrătorul își are domiciliul, dacă angajatorul are/avea sediu în altă parte), pentru obținerea numelui de utilizator și a parolei.

Documentele necesare vor fi o cerere scrisă pentru eliberarea numelui de utilizator și a parolei, cartea de identitate sau procura specială, în original sau duplicat, pentru cererile formulate de persoana împuternicită.

Salariații sau foștii salariați care dețin semnătura electronică, semnătură electronică avansată sau semnătură electronică calificată vor putea trimite cererea, pentru obținerea datelor de acces prin email, inspectoratului de muncă.

,,Vechimea în muncă sau în specialitate poate fi dovedită cu extrasul generat online din registru asumat de angajator prin semnătură, care atestă activitatea desfășurată, durata activității, salariul, vechimea în muncă și în specialitate, conform documentelor deținute de angajator”, se mai arată în prezentul proiect.

Sursa citată precizează că inspectoratele teritoriale de muncă vor fi cele care vor elibera, la cererea scrisă a lucrătorilor, un extras din registru în termen de cel mult 15 zile, după plata tarifului de 20 lei/document.

,,Până la data achiziționării noului sistem informatic care va permite salariaților/foștilor salariați accesul online la datele din registru, inspectoratele teritoriale de muncă au obligația să elibereze la solicitarea scrisă a acestora, un extras din registru în termen de cel mult 15 zile de la data înregistrării solicitării”, se mai menționează în actul normativ.

Conform proiectului de HG, prezenta Procedură intră în vigoare odată cu intrarea în exploatare a sistemului informatic aferent Registrului general de evidență a salariaților, a cărui implementare se derulează conform Planului Național de Redresare și Reziliență.

Mai jos puteți descărca modelul de cerere pentru eliberarea numelui de utilizator și a parolei.

Articolul Procedura de acces online a salariaților sau foștilor salariați la datele din REVISAL apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/procedura-de-acces-online-a-salariatilor-sau-fostilor-salariati-la-datele-din-revisal/feed/ 0
A fost promulgată legea Kurzarbeit, prin care timpul de muncă al salariaților poate fi redus cu până la 80%, ca alternativă la concediere https://jurnal-social.ro/a-fost-promulgata-legea-kurzarbeit-prin-care-timpul-de-munca-al-salariatilor-poate-fi-redus-cu-pana-la-80-ca-alternativa-la-concediere/ https://jurnal-social.ro/a-fost-promulgata-legea-kurzarbeit-prin-care-timpul-de-munca-al-salariatilor-poate-fi-redus-cu-pana-la-80-ca-alternativa-la-concediere/#respond Mon, 05 Apr 2021 11:26:03 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=10407 Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 2 aprilie 2021, decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 211/2020 privind prelungirea aplicării unor măsuri de protecție socială adoptate în contextul răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri […]

Articolul A fost promulgată legea Kurzarbeit, prin care timpul de muncă al salariaților poate fi redus cu până la 80%, ca alternativă la concediere apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 2 aprilie 2021, decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 211/2020 privind prelungirea aplicării unor măsuri de protecție socială adoptate în contextul răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 132/2020 privind măsuri de sprijin destinate salariaților și angajatorilor în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru stimularea creșterii ocupării forței de muncă. 

Conform legii, angajatorii au posibilitatea reducerii timpului de lucru a salariaţilor cu cel mult 80% din durata zilnică, săptămânală sau lunară prevăzută în contractul individual de muncă în caz de stare de urgență, alertă sau asediu, dar numai cu acordul scris al salariaților, salariile scăzând cu 25% în perioada respectivă.

„Prin derogare de la prevederile art.112 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii (…), în cazul reducerii temporare a timpului de muncă, determinată de instituirea stării de urgenţă/ alertă/ asediu, în condiţiile legii, pe perioada stării de urgenţă/ alertă/ asediu, precum şi pe o perioadă de până la 3 luni de la data încetării ultimei perioade în care a fost instituită starea de urgenţă/ alertă/ asediu, angajatorii au posibilitatea reducerii timpului de muncă a salariaţilor cu cel mult 80% din durata zilnică, săptămânală sau lunară prevăzută în contractul individual de muncă”, prevede legea.

Actul normativ a fost adoptat la începutul lunii martie de Parlament. Se așteaptă ca, prin implementarea legii cunoscute drept ,,Kurzarbeit”, să se aducă o gură de oxigen extrem de importantă în economie, cu beneficii importante sociale.

Aplicarea modelului nemțesc ,,Kurzarbeit” oferă angajatorilor  a căror activitate a fost afectată de pandemia de COVID -19, posibilitatea de a reduce timpul de muncă al angajaților, astfel încât să nu fie nevoiți să recurgă la concedieri.

Printre statele membre UE care au implementat modelul Kurzarbeit, ce oferă măsuri de sprijin pentru subvenționarea timpului redus de muncă, se numără Germania, Austria, Franța și Slovenia.

Modelul Kurzarbeit este aplicabil în numeroase domenii afectate de pandemie, cum ar fi industria prelucrătoare, în care producția s-a redus ca efect al scăderii comerțului exterior și al închiderii temporare a anumitor sectoare de activitate în perioada stării de urgență și de alertă.

Concret, angajatorii aflați în condiții excepționale pot reduce timpul de lucru al angajaților cu până la 80%, pentru o perioadă de cel puţin 5 zile lucrătoare. Ca măsură de sprijin, Guvernul subvenționează 75% din diferența dintre salariul de bază brut inițial și salariul  pentru program de muncă redus. Indemnizația nu se cumulează cu alte ajutoare reglementate anterior în contextul pandemiei, iar procedura de decontare urmează a fi stabilită prin hotărâre de guvern.

,,Pe durata reducerii timpului de muncă, salariaţii afectaţi de măsură beneficiază de o indemnizaţie de 75% din salariul de bază brut lunar aferent orelor de reducere a programului de lucru”, menționează legea.

Pentru a beneficia de acest ajutor, un angajator trebuie să îndeplinească două condiții:  să își fi diminuat cifra de afaceri cu 10% și să poată aplica măsuri pentru minimum 10% din totalul de angajați.

În plus, pe perioada de aplicare a acestei facilități sunt prevăzute unele restricții. Prin urmare, angajații nu au voie să lucreze pentru angajator în afara programului redus de lucru stabilit, iar angajatorii nu pot efectua concedieri colective.

Multe companii așteaptă aceste măsuri de sprijin, începând cu cele afectate grav de criză – din industria ospitalității, a evenimentelor sau din domeniul culturii.

În vederea decontării indemnizaţiei, angajatorul trebuie să depună o cerere însoţită de următoarele documente:

  • copie a deciziei privind reducerea timpului de muncă și dovada aducerii acesteia la cunoştinţa salariaţilor, prin orice mijloace folosite de angajator în mod obişnuit pentru comunicarea cu angajaţii;
  • declaraţie pe propria răspundere a angajatorului;
  • copia acordului încheiat cu reprezentanţii salariaţilor, dovada informării salariaților acolo unde nu există organizație sindicală îndreptățită să negocieze contractul colectiv de muncă la nivel de unitate sau reprezentanți ai salariaților;
  • lista persoanelor care urmează să beneficieze de indemnizaţie.

Articolul A fost promulgată legea Kurzarbeit, prin care timpul de muncă al salariaților poate fi redus cu până la 80%, ca alternativă la concediere apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/a-fost-promulgata-legea-kurzarbeit-prin-care-timpul-de-munca-al-salariatilor-poate-fi-redus-cu-pana-la-80-ca-alternativa-la-concediere/feed/ 0
CNAS: A fost restabilită calitatea de asigurat pentru aproximativ 90 de mii de salariați care au fost în șomaj tehnic https://jurnal-social.ro/cnas-a-fost-restabilita-calitatea-de-asigurat-pentru-aproximativ-90-de-mii-de-salariati-care-au-fost-in-somaj-tehnic/ https://jurnal-social.ro/cnas-a-fost-restabilita-calitatea-de-asigurat-pentru-aproximativ-90-de-mii-de-salariati-care-au-fost-in-somaj-tehnic/#respond Thu, 30 Jul 2020 13:02:17 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=8390 Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunțat, luni, că a găsit soluții pentru ca salariații în șomaj tehnic să aibă asigurare de sănătate, după ce mai multe persoane au pierdut calitatea de asigurat din cauza unor erori în declarațiile depuse de angajatori, potrivit unui comunicat al CNAS. Conform sursei […]

Articolul CNAS: A fost restabilită calitatea de asigurat pentru aproximativ 90 de mii de salariați care au fost în șomaj tehnic apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunțat, luni, că a găsit soluții pentru ca salariații în șomaj tehnic să aibă asigurare de sănătate, după ce mai multe persoane au pierdut calitatea de asigurat din cauza unor erori în declarațiile depuse de angajatori, potrivit unui comunicat al CNAS.

Conform sursei citate, pentru a restabili calitatea de asigurat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate pentru angajații aflați în șomaj tehnic, pentru care angajatorii au virat sumele aferente contribuțiilor la asigurările sociale de sănătate, CNAS a solicitat Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă datele cuprinse în listele, asumate de reprezentantul legal al angajatorului, depuse potrivit art. XII din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 30/2020, referitoare la persoanele și perioadele în care aceste persoane au fost în șomaj tehnic.

,,În baza acestor informații oficiale, CNAS a operat în Sistemul Informatic Unic Integrat (SIUI) modificările necesare pentru ca salariații care s-au aflat în șomaj tehnic, dar care nu figurau în baza de date ca persoane asigurate în perioadele în care acestea au beneficiat de indemnizația prevăzută la alin. (1) al art. XI din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 30/2020, să își păstreze calitatea de asigurat, chiar dacă această indemnizație a fost constituită ca obligație de plată în Declarația 112 la o dată ulterioară, respectiv în luna aprilie 2020 pentru luna martie 2020”, se arată în comunicatul CNAS.

Prin această procedură, a fost restabilită calitatea de asigurat pentru aproximativ 90 de mii de salariați care au fost în șomaj tehnic, dar pentru care Declarația 112 nu a fost completată în conformitate cu reglementările prevăzute în Ordinul comun al ministrului finanțelor publice, al ministrului muncii și justiției sociale și al ministrului sănătății nr. 1942/979/819/2020.

Potrivit CNAS, mai există însă situații în care angajatorul a declarat încetarea raporturilor de muncă, prin completarea în Declarația 112 a datei lichidării raporturilor de muncă. În aceste cazuri  este necesară  depunerea unei declarații rectificative din care să rezulte situația reală a raporturilor de muncă.

CNAS menționează că Declarațiile 112 sunt depuse de angajatori la ANAF, iar datele sunt importate de CNAS în SIUI.

Persoanele care îndeplinesc condițiile legale pentru a beneficia de calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de sănătate trebuiau repuse în drepturi. Am găsit o formulă care să ajute la acest demers, respectând reglementările în vigoare, și mulțumesc conducerii ANOFM pentru sprijinul acordat. Vom continua să rezolvăm punctual toate situațiile în care persoanele ce îndeplinesc condițiile necesare pentru a fi asigurat în sistemul de sănătate să beneficieze de acest drept. Principala noastră misiune este de a veghea ca drepturile asiguraților să fie respectate și vom interveni ori de câte ori va fi nevoie pentru a asigura accesul populației la asistența medicală, a declarat Adela Cojan, președintele CNAS.

CNAS precizează că, pentru a evita astfel de situații în viitor, angajatorii trebuie s[ completeze Declarația 112 privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate, respectând reglementările prevăzute în Ordinul comun al ministrului Finanțelor Publice, al ministrului Muncii și Justiției Sociale și al ministrului Sănătății nr. 1942/979/819/2020.

,,De asemenea, este necesar ca angajatorii care vor beneficia de măsurile fiscale aprobate prin OUG nr.99/2020,  prin care se creează posibilitatea amânării plații taxelor până la data de 25 octombrie 2020, să completeze în Declarația 112 constituirea lunară a obligației de plată, indiferent de data la care va fi efectuată efectiv plata contribuției la asigurările sociale de sănătate”, se mai arată în comunicat.

Articolul CNAS: A fost restabilită calitatea de asigurat pentru aproximativ 90 de mii de salariați care au fost în șomaj tehnic apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/cnas-a-fost-restabilita-calitatea-de-asigurat-pentru-aproximativ-90-de-mii-de-salariati-care-au-fost-in-somaj-tehnic/feed/ 0