Arhive Senatul României - Jurnal Social https://jurnal-social.ro/tag/senatul-romaniei/ Publicația Consiliului Național al Dizabilității din România Thu, 02 Jun 2022 09:48:25 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.7.1 Masă rotundă cu tema ,,Egalitate de șanse pe bune” https://jurnal-social.ro/masa-rotunda-cu-tema-egalitate-de-sanse-pe-bune/ https://jurnal-social.ro/masa-rotunda-cu-tema-egalitate-de-sanse-pe-bune/#respond Thu, 02 Jun 2022 09:44:28 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=13664 Autor: Emanuela Bragadireanu Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități a organizat o dezbatere cu tema ,,Egalitate de șanse pe bune”, în contextul Zilei Naționale a Egalității de Șanse. Dezbaterea a avut loc în cadrul Senatului României, în dată de 17 mai 2022. Ce înseamnă egalitatea de […]

Articolul Masă rotundă cu tema ,,Egalitate de șanse pe bune” apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Autor: Emanuela Bragadireanu

Comisia pentru drepturile omului, egalitate de șanse, culte și minorități a organizat o dezbatere cu tema ,,Egalitate de șanse pe bune”, în contextul Zilei Naționale a Egalității de Șanse. Dezbaterea a avut loc în cadrul Senatului României, în dată de 17 mai 2022.

Ce înseamnă egalitatea de gen?

Egalitatea de gen este atunci când femeile și bărbații se bucură, în aceeași măsură, de bunurile cu valoare socială, de oportunități, de resurse și recompense. Scopul nu este ca femeile și bărbații să devină la fel, ci ca posibilitățile și șansele lor de viață să devină și să rămână egale.

Egalitatea între femei și bărbați reprezintă un drept fundamental, o valoare comună a Uniunii Europene și o condiție necesară pentru îndeplinirea obiectivelor de creștere, ocupare a forței de muncă și coeziune socială la nivelul UE. Deși există încă o serie de inegalități între femei și bărbați, în ultimele decenii s-au făcut progrese semnificative pentru ca femeile și bărbații să beneficieze de șanse egale în toate domeniile de activitate. Acest lucru se datorează, în primul rând, legislației privind tratamentul egal, măsurilor destinate să integreze principiul egalității de șanse în toate politicile comunitare și măsurilor specifice privind promovarea femeilor. În medie, în Uniunea Europeană, femeile câștigă cu 2 euro mai puțin pe oră decât bărbații.

Dezbaterea ,,Egalitate de șanse pe bune” pune accentul pe faptul că egalitatea de gen constituie o problematică de actualitate, în condițiile în care există încă multe inegalități în cadrul societății noastre și nu numai. În temeiul cooperării interinstituționale, trebuie să participăm activ și să ne aducem împreună contribuția la toate domeniile conexe promovării și ale proiecției drepturilor femeilor (de la aspectele care țin de violența domestică, la asigurarea participativității, integrarea pe piața muncii, implicarea femeilor la toate nivelurile decizionale, combaterea stereotipurilor de gen). Dezbaterile desfășurate în cadrul Grupului de lucru au avut în vedere Legea nr.202/2002 privind egalitatea de șansă și de tratament între femei și bărbați și Legea nr. 217/2003 privind și prevenirea și combaterea violenței domestice.

În cadrul dezbaterii, doamna Luminița Popescu, secretar de stat în cadrul Agenției pentru Egalitatea de Șanse, a declarat faptul că femeile continuă să fie discriminate, atât în viața personală, cât și în cadrul muncii. Femeile fiind încă abuzate atât fizic, cât și psihic. Una dintre problemele care duc la disciminarea femeilor este reprezentată de inexistența serviciilor pentru abuzul fizic, o altă problemă este reprezentată de neîncrederea persoanelor în instituții.

Propunerea doamnei secretar de stat vizează informarea persoanelor cu privire la egalitatea de gen, intervenția prin educație. În cadrul instituțiilor școlare este necesară prezența unui profesor care să ofere informații concrete cu privire la egalitatea de gen.

Prezența ONG-urilor în cadrul dezbaterii a reprezentat un punct cheie, deoarece ele ajută la trasmiterea directă a informațiilor cu privire la egalitatea. 

Ce reprezintă un ONG?

O organizație neguvernamentală este formată printr-o asociere voluntară a unor cetățeni, care își propun un scop comun, cu caracter non-profit. De regulă, scopul unui ONG este în interesul dezvoltării societății.

Andreea Marin, ambasador UNICEF, a declarat că ,,rolul ONG-urilor nu este văzut, ONG-urile mișcă lumea. ONG-urile având o credibilitate, ajută lumea să schimbe legi, ele reprezentând strânsa legătură dintre oamenii din birouri și oamenii de pe teren”.

Președintele CNDC, domnul Csaba Ferenc Asztalos, a pus accentul pe faptul că România este pe primul loc la mame minore, ocupând un loc în top și la violență domestic, declarând că cel mai grav lucru este faptul că nu adoptăm o poziție atunci când vedem sexism sau violență împotriva femeilor. Pentru rezolvarea problemei privind egalitatea de gen, domnul Csaba Ferenc Asztalos evidențiază faptul că necesitatea colectării de date și prezentarea acestora în spațiul public este esențială și vitală privind egalitatea de gen.   

Un aspect fundamental analizat în cadrul Grupului de lucru de experții în domeniul egalității de gen este reprezentat de evaluarea modului în care legea – ca instrument fundamental în protecția și promovarea drepturilor femeii – răspunde barierelor și limitelor sociale cu care acestea se confruntă. Unul dintre obiectivele constante afirmate la nivelul Grupului de lucru îl constituie indentificarea de măsuri concrete pentru garantarea drepturilor femeilor, în mod efectiv, prin elaborarea unor mijloace de îmbunătățire a legislației aplicabile în domeniu.

Articolul Masă rotundă cu tema ,,Egalitate de șanse pe bune” apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/masa-rotunda-cu-tema-egalitate-de-sanse-pe-bune/feed/ 0