Arhive siguranţă - Jurnal Social https://jurnal-social.ro/tag/siguranta/ Publicația Consiliului Național al Dizabilității din România Fri, 10 Sep 2021 09:58:48 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.6.2 Primul tramvai nou în Galați, accesibil persoanelor cu dizabilități https://jurnal-social.ro/primul-tramvai-nou-in-galati-accesibil-persoanelor-cu-dizabilitati/ https://jurnal-social.ro/primul-tramvai-nou-in-galati-accesibil-persoanelor-cu-dizabilitati/#respond Fri, 10 Sep 2021 09:58:46 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=11815 Primul tramvai din seria celor opt achiziționate cu fonduri europene, a sosit marți, 24 august, la Galați. Garnitura a fost fabricată la Arad și este primul tramvai nou în ultimii 40 de ani cumpărat de municipialitate. „Este primul tramvai nou din ultimii 40 de ani care a sosit la Galaţi. Din […]

Articolul Primul tramvai nou în Galați, accesibil persoanelor cu dizabilități apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Primul tramvai din seria celor opt achiziționate cu fonduri europene, a sosit marți, 24 august, la Galați. Garnitura a fost fabricată la Arad și este primul tramvai nou în ultimii 40 de ani cumpărat de municipialitate.

„Este primul tramvai nou din ultimii 40 de ani care a sosit la Galaţi. Din prima clipă am susţinut că gălăţenii merită să circule doar cu mijloace de transport noi şi moderne care să ofere confort şi siguranţă. Este primul tramvai din seria celor opt care vor veni etapizat până la sfârşitul lunii noiembrie”, a declarat primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu.

Potrivit Biroului de presă al Primăriei Galaţi, noile tramvaie, model „Autentic”, au fiecare o capacitate de 114 de pasageri, dintre care minimum 30 pe scaune, un consum de energie scăzut şi grad înalt de fiabilitate. În plus, dispun de podea joasă cu rampe pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi, precum şi de un sistem pentru anunţuri vocale exterioare pentru persoanele cu deficienţe de vedere.

De asemenea, mijloacele de transport sunt prevăzute cu instalaţie de aer condiţionat pentru pasageri şi vatman, sisteme de numărare a călătorilor, echipamente audio-video, instalaţie pentru sistemul de ticketing, sisteme de informare a călătorilor, atât în interior, cât şi în exterior. Tramvaiele sunt concepute cu sisteme de siguranţă care să nu permită plecarea din staţii cu uşile deschise, dar şi cu echipament pentru comanda automată a schimbării macazurilor.

Persoanele care folosesc scaunul rulant au beneficiat de explicații și exerciții specifice de access și folosință a acestor mijloace de transport.

„Testăm în această perioadă noul tramvai care a ajuns la Galați. Ne asigurăm că semenii noștri nu vor întâmpina probleme pentru călătoriile cu noile tramvaie pe care le-am prevăzut cu podea joasă și rampe de acces. Suntem în continuare deschiși în a găsi împreună soluțiile potrivite pentru persoanele cu dizabilități”, a mai spus primarul din Galați.

Lungimea tramvaielor este de 19 de metri, iar lățimea de 2,4 metri. Acestea vor avea o durată de serviciu de 30 de ani. Un tramvai va parcurge aproximativ 60.000 km/an. Tramvaiele vor intra în circulație după parcurgerea procedurilor tehnice, iar primul în următoarele 20 de zile, după efectuarea probelor.

Tramvaiele sunt cumpărate în cadrul unui program cu finanţare europeană. Valoarea contractului de achiziţie este de aproape 45 de milioane de lei.

Primăria Galaţi a mai depus, în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării, o cerere de finanţare europeană pentru achiziţia a 10 tramvaie noi. Valoarea proiectului este de peste 80 de milioane de lei, iar procedura de licitaţie este în derulare.



Articolul Primul tramvai nou în Galați, accesibil persoanelor cu dizabilități apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/primul-tramvai-nou-in-galati-accesibil-persoanelor-cu-dizabilitati/feed/ 0