Arhive sportivi - Jurnal Social https://jurnal-social.ro/tag/sportivi/ Publicația Consiliului Național al Dizabilității din România Fri, 13 May 2022 13:11:58 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.7.1 12 sportivi Special Olympics România participă, între 13 și 18 mai, la Jocurile Special Olympics, găzduite de Malta https://jurnal-social.ro/12-sportivi-special-olympics-romania-participa-intre-13-si-18-mai-la-jocurile-special-olympics-gazduite-de-malta/ https://jurnal-social.ro/12-sportivi-special-olympics-romania-participa-intre-13-si-18-mai-la-jocurile-special-olympics-gazduite-de-malta/#respond Fri, 13 May 2022 13:11:57 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=13449 Special Olympics România participă cu 12 sportivi la competițiile de bocce, atletism și înot, la primul eveniment internațional din Europa de la începutul pandemiei până acum – Special Olympics Invitational Games Malta. Competiția internațională va avea loc, în perioada 13 -18 mai 2022, iar sportivii români care provin din orașele […]

Articolul 12 sportivi Special Olympics România participă, între 13 și 18 mai, la Jocurile Special Olympics, găzduite de Malta apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Special Olympics România participă cu 12 sportivi la competițiile de bocce, atletism și înot, la primul eveniment internațional din Europa de la începutul pandemiei până acum – Special Olympics Invitational Games Malta. Competiția internațională va avea loc, în perioada 13 -18 mai 2022, iar sportivii români care provin din orașele Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Baia-Mare, Botoșani și Arad vor fi însoțiți de trei antrenori voluntari, anunță Special Olympics România, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, la Special Olympics Invitational Games Malta participă 23 de țări, printre care și România, iar cei 550 de sportivi așteptați vor concura la șase discipline sportive (atletism, bocce, înot, bowling, fotbal și tenis de masă). Aceste Jocuri Internaționale sunt o pregătire pentru Jocurile Mondiale Special Olympics de anul viitor care vor avea loc la Berlin.

,,Faptul că trimitem o delegație la Jocurile din Malta, înseamnă pentru noi revenirea la competițiile internaționale. Ne pregătim pentru aceste Jocuri de anul trecut și parcă încă nu ne vine să credem că am ajuns atât de aproape de acest eveniment. Sperăm la zile pline de energie și entuziasm pentru sportivii noștri!”, a declarat Cristian Ispas, Director Național Fundația Special Olympics România.

Cea mai tânără participantă din partea Special Olympics România are 15 ani (Florina Minodora Bogdan din Iași), participă la competiția de atletism, iar cel mai matur sportiv are 47 de ani (Sebastian Cacovean din Cluj-Napoca) și participă în competiția de bocce. Cei trei antrenori voluntari sunt Marius Pârjol din Timișoara la înot, George Cernucan din Cluj-Napoca la bocce și Daniel Ștefancu din Iași la atletism. Conducătorul delegației este Roxana Ossian, coordonator programe ”Sportivi Tineri” la Fundația Special Olympics România. Una dintre cele mai frumoase povești ale sportivilor participanți la competiția din Malta aparține lui Mario Silvestru (30 de ani, din Timișoara), unul din tinerii care și lucrează, se antrenează și este pe cont propriu. Povestea lui poate fi citită aici – https://specialolympics.ro/mario-de-la-independenta-la-succesul-sportiv/.

,,La Special Olympics, la fel ca în multe alte domenii, ultimii ani au însemnat anulări, amânări, adaptări. Au însemnat și dorul de a participa la activități față-în-față. Astfel, suntem foarte-foarte emoționați acum, când suntem pe ultimii metri înainte de plecarea la o importantă competiție internațională. Antrenorii voluntari s-au ocupat intens și cu profesionalism de pregătirea celor 12 sportivi – zeci de ore în bazin, pe pista de atletism și pe terenul de bocce. Dintre sportivi, unii au deja experiența curselor alături de sportivi din alte țări, în timp ce alții vor luat startul pentru prima dată la un concurs internațional. Da, suntem pregătiți să concurăm, să câștigăm medalii, să ne bucurăm de o atmosferă pe care doar în lumea Special Olympics o poți găsi. Suntem pregătiți să participăm! Hai România!”, a declarat Roxana Ossian, conducătorul delegației Special Olympics în Malta.

Melodia oficială a acestor jocuri internaționale aparține cântăreței și compozitoarei Ira Losco și poate fi ascultată aici https://www.youtube.com/watch?v=9GwoocqwnBg&t=8s

Deplasarea delegației Special Olympics România în Malta este posibilă datorită sprijinului primit de la companiile: Mi Das, Express Caffe, Polirom, Guala Pack Nadab, Conest Iași, Girod Semnalizare, Yves Rocher România, brandului UFIT. Partenerul tehnic este Hervis Sports România.

,,Le mulțumim tuturor companiilor menționate mai sus, dar și donatorilor individuali pentru că au ales cauza BRAVILOR și pentru că ne sunt alături în această nouă aventură sportivă!”, transmit reprezentanții Special Olympics România.

Despre Special Olympics România:

Special Olympics este o mișcare globală care valorifică potențialul uman prin puterea transformatoare a sportului. Special Olympics ajută persoanele cu dizabilități intelectuale să fie acceptate și implicate ca membri activi ai comunităților din care fac parte, pentru a crea o societate respectată și incluzivă pentru noi toți. Folosind sportul drept catalizator, împreună cu programele colaterale de sănătate și educație, Special Olympics luptă împotriva pasivității, a nedreptății și a intoleranței. În România, din 2003, Special Olympics a ajutat, până în prezent, peste 27.000 de copii, tineri și adulți cu dizabilități intelectuale să fie cetățeni activi ai comunității.

Informații și fotografii despre Special Olympics România sunt disponibile pe website-ul oficial (www.specialolympics.ro), pagina de Facebook și Instagram.

Pentru detalii: Fundația Special Olympics România, Oana Grecea, Coordonator comunicare:  o.grecea@specialolympics.ro; 

Telefon: 0722.544.601, 021.318.59.66

Articolul 12 sportivi Special Olympics România participă, între 13 și 18 mai, la Jocurile Special Olympics, găzduite de Malta apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/12-sportivi-special-olympics-romania-participa-intre-13-si-18-mai-la-jocurile-special-olympics-gazduite-de-malta/feed/ 0
Premieră pentru România: Echipa paralimpică de Tir cu Arcul a României a câștigat argintul la Cupa Europeană https://jurnal-social.ro/premiera-pentru-romania-echipa-paralimpica-de-tir-cu-arcul-a-romaniei-a-castigat-argintul-la-cupa-europeana/ https://jurnal-social.ro/premiera-pentru-romania-echipa-paralimpica-de-tir-cu-arcul-a-romaniei-a-castigat-argintul-la-cupa-europeana/#respond Fri, 13 Jul 2018 14:00:20 +0000 https://jurnal-social.ro//?p=3593   Echipa paralimpică de Tir cu Arcul a Romaniei a participat, în perioada 30 iunie – 08 iulie, la Cupa Europeană de Para Tir cu Arcul, care a avut loc la Nove Mesto, în Cehia. Echipa noastră, formată din sportivii Filip Ghiorghi, Pegulescu Augustin, Raicu Bogdan, Butoi Ionuț și Codrea […]

Articolul Premieră pentru România: Echipa paralimpică de Tir cu Arcul a României a câștigat argintul la Cupa Europeană apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
 

Echipa paralimpică de Tir cu Arcul a Romaniei a participat, în perioada 30 iunie – 08 iulie, la Cupa Europeană de Para Tir cu Arcul, care a avut loc la Nove Mesto, în Cehia. Echipa noastră, formată din sportivii Filip Ghiorghi, Pegulescu Augustin, Raicu Bogdan, Butoi Ionuț și Codrea Daniel, împreună cu antrenorul Robu Aurel, a câștigat în premieră medalia de argint, în cadrul acestei competiții destinate persoanelor cu dizabilități.

La acest eveniment au participat 177 de sportivi și 110 oficiali din 31 de țări. Au concurat sportivi din toata Europa si nu numai, unii provenind din Brazilia, Canada, Hong Kong, Kazahstan, Coreea, Mongolia, Singapore, Emiratele Arabe Unite si SUA.

Marți, 3 iulie, s-au desfășurat rundele de calificări la categoria Compound open, masculin. Filip Ghiorghi a obținut 656 de puncte, fiind cel mai bun punctaj al său, iar Butoi Ionuț a obținut 653 de puncte, cel mai bun rezultat al său la o competiție de para-archery.

După încheierea rundelor de calificare, au urmat meciurile eliminatorii, unde militarul Butoi Ionuț s-a calificat în runda a-II-a. Deși a tras 139 de puncte, din 150 de puncte maxim posibile, el a fost eliminat de un sportiv din Iran.

Pe 5 iulie, echipa României a întâlnit echipa Cehiei, pe care a învins-o cu scorul de 208 la 199. A urmat meciul cu echipa Iranului, care după proba de calificări era pe primul loc. Echipa României a învins Iranul cu scorul de 218 la 213. Cel de-al treilea meci a fost cu echipa din Hong Kong, pe care a învins-o cu scorul de 219 la 207, fiind, în același timp, cel mai bun rezultat obținut de echipă.

În urma acestor rezultate, România s-a calificat în finală, unde a concurat împotriva Indiei. Din păcate, în această ultimă fază a competiției, echipa României s-a clasat pe locul secund, obținând argintul, însă rezultatele extraordinare din această perioadă pot face întreaga țară să-i considere mai mult decât învingători.

Sportivii românii și-au reprezentat țara cu cinste. Aceștia sunt exemple de voință și curaj – oameni care au decis să lupte prin sport pentru o viață mai bună.

,,Dacă sportul de performanță ar fi ușor l-ar face toată lumea, așa că trebuie să depunem un efort mult mai mare. Sperăm să ajungem acolo unde ne dorim”, a declarat Ghiorghi Filip pentru TVRSport.

Românii speră să fie prezenţi şi la Jocurile Paralimpice de la Tokyo. Calificările pentru Tokyo se decid anul viitor, la Campionatele Mondiale de Tir cu Arcul.

,,Sunt speranțe, dar ca în orice sport de performanță nu depinde numai de cât ai muncit, ci depinde și de ziua respectivă, când ai concursul: cât de bine psihic ești antrenat pentru lucrul ăsta”, a adăugat el.

Pentru Ghiorghi Filip prezența la Jocurile Paralimpice ar fi un vis împlinit. Astfel, el și-ar demonstra, în primul rând, lui însuși, că dacă vrei, poți reuși, iar mai apoi celor din jur.

Articolul Premieră pentru România: Echipa paralimpică de Tir cu Arcul a României a câștigat argintul la Cupa Europeană apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/premiera-pentru-romania-echipa-paralimpica-de-tir-cu-arcul-a-romaniei-a-castigat-argintul-la-cupa-europeana/feed/ 0