Arhive teatru online - Jurnal Social https://jurnal-social.ro/tag/teatru-online/ Publicația Consiliului Național al Dizabilității din România Tue, 19 Mar 2024 15:18:03 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.7.1 Platforma PiciordePlay oferă persoanelor cu dizabilități oportunitatea de a se bucura de cele mai bune spectacole de teatru online, live https://jurnal-social.ro/platforma-piciordeplay-ofera-persoanelor-cu-dizabilitati-oportunitatea-de-a-se-bucura-de-cele-mai-bune-spectacole-de-teatru-online-live/ https://jurnal-social.ro/platforma-piciordeplay-ofera-persoanelor-cu-dizabilitati-oportunitatea-de-a-se-bucura-de-cele-mai-bune-spectacole-de-teatru-online-live/#respond Tue, 19 Mar 2024 14:59:11 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=23074 O mie de persoane cu dizabilități au oportunitatea de a se bucura de cele mai bune spectacole de teatru online, live, în confortul propriei case, prin intermediul platformei PiciordePlay. În urma parteneriatului dintre Consiliul Național al Dizabilității din România și Organizația culturală PiciordePlay, 1000 de persoane cu dizabilități, din toată […]

Articolul Platforma PiciordePlay oferă persoanelor cu dizabilități oportunitatea de a se bucura de cele mai bune spectacole de teatru online, live apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

O mie de persoane cu dizabilități au oportunitatea de a se bucura de cele mai bune spectacole de teatru online, live, în confortul propriei case, prin intermediul platformei PiciordePlay.

În urma parteneriatului dintre Consiliul Național al Dizabilității din România și Organizația culturală PiciordePlay, 1000 de persoane cu dizabilități, din toată țara, vor beneficia de abonamente la teatru online LIVE dăruite de PiciordePlay, pentru tot parcursul anului 2024.

Astfel, în data de 9 martie 2024, primii înscriși au putut viziona piesa LEGĂTURI PRIMEJDIOASE, de Christopher Hampton, după romanul lui Choderlos de Laclos „Legături primejdioase”,  în regia lui Cristi Juncu și în traducerea Irinei Velcescu. Pe scenă au avut o prestație excelentă actorii: Florin Piersic Jr. și Diana Cavallioti (în rolurile principale), Alina Rotaru, Cezar Grumăzescu, Silvana Mihai, Ana Bianca Popescu, Rodica Mandache, Beatrice Peter, Ionuț Vișan. Coloana sonoră a fost semnată de Ada Milea, iar decorul și costumele ii aparțin Cristinei Milea.

La finalul pieselor transmise LIVE, spectatorii din online pot interacționa cu actorii. După modelul clasic când spectatorii pot oferi flori actorilor, în online le pot trimite felicitări, le pot împărtăși trăirile din timpul spectacolului sau le pot pune întrebări.

„Am creat această platformă pentru a elimina distanța dintre spectatori și scenele ce găzduiesc spectacole românești. De ce ar trebui să fim limitați de spațiu? De fusuri orare? De ce să lăsăm distanța să ne îndepărteze de energia magnifică a unui spectacol live?

Artiști independenți sau asociați ai unor instituții de artă din întreaga Românie dau viață unor spectacole de excepție. Uneori joacă în spații clasice binecunoscute, alteori pe scene experiment, unde nu te-ai aștepta să-i întâlnești. Uneori se joacă cu spectatori în sală, alteori nu, iar alteori sunt proiecții excepționale. Toate sunt momente artistice românești ce se desfășoară live, sunt filmate de o echipă de profesioniști cu echipamente de ultimă generație și sunt aduse prin tehnologie web exact acolo unde te afli. Pe ecranul unui telefon, al unui calculator sau pe cel al unui televizor, vei trăi alături de artiști momente vii și pline de energie, oriunde te-ai afla.

Spectacolele transmise live sunt disponibile pe platforma PiciordePlay timp de câteva zile după eveniment, în cazul în care nu ai putut să le urmărești live sau vrei să revezi momentele cele mai frumoase”, transmit fondatorii platformei PiciordePlay.

Daniela Tontsch, președinta Consiliul Național al Dizabilității din România, spune că ,,parteneriatul a fost gândit pentru a oferi acces la teatru persoanelor cu dizabilități care din diferite motive, cum ar fi spitalizare pe termen lung, domiciliul în zone rurale, afecțiuni medicale grave etc, nu pot ajunge la spectacole de teatru. Parteneriatul nu elimină niciun drept, dimpotrivă accesul persoanelor cu dizabilități la cultură trebuie să fie unul real”.

Alex Aramă, fondatorul Piciordeplay, precizează că ideea proiectului a luat naștere în mijlocul comunității de spectactori PiciordePlay, subliniind impactul pozitiv pe care îl are eliminarea distanței dintre spectatori și scene.

,,Ideea proiectului a fost nascută în mijlocul comunității de spectactori PiciordePlay, de unde am primit mesaje entuziaste cu privire la impactul pozitiv pe care îl are eliminarea distanței dintre spectatori și scene. Prin urmare, deși, eram conștienți de valoarea pe care o va aduce beneficiarilor proiectul «Pașaportul pentru teatru digital», tot am fost plăcut surpriși de nivelul de interes și de feecback-ul primit de la beneficiarii recomandați de Consiliul Național al Dizabilității din România. Pentru noi, acest parteneriat este extrem de valoros, pentru că beneficiem de puterea secretă a comunităților, de propagarea rapidă, amplificată, a faptelor bune. Asta, pe lângă calitatea de excepție a comunicării, bucuria implicării și entuziasmul pentru proiect”, adaugă Alex Aramă.

Mai jos puteți citi mesajele a două persoane cu dizabilități, beneficiare ale abonamenelor oferite de PiciordePlay, după vizionarea online, live, a piesei ,,Legături Primejdioase”.

,,Am avut oportunitatea și bucuria de a viziona online piesa de teatru Legături Primejdioase. Fiind persoană cu dizabilități, nu am am avut până în acest moment ocazia de a putea urmări spectacole de teatru din cauza lipsei accesibilității. În România, accesul la evenimentele cultură este, din păcate, limitat. Însă, datorită inițiativei extraordinare și a efortului depus de fondatorii platformei PiciordePlay, am putut să urmăresc de acasă prima piesă de teatru. A fost o experiență inedită și emoționantă!

Spectacolul a fost unul captivant, care mi-a reamintit că teatrul românesc are resurse generoase de talent, ce merită descoperite și apreciate. Totodată, acest spectacol a fost un prilej de reflecție, piesa având substraturi și oferind doze de umor și ironii fine. Felicitări pentru inițiativa lăudabilă! Mulțumesc pentru oportunitatea de a vedea această piesă de acasă!

,,Felicitări, oameni frumoși! Mi-ați oferit o seară magică, trăind cu bucurie și emoție fiecare clipă petrecută alături de voi. Lumea proiectată de interpretarea voastră m-a deconectat de la realitatea mea, am simțit că sunt acolo, chiar dacă am o dizabilitate și, fizic, ar fi imposibil pentru mine. Felicitări pentru spectacol și pentru posibilitatea de a fi vizionat live din orice colț al lumii. Mulțumesc mult pentru darul vostru!”

Lista pentru beneficiari, pentru cei care doresc să se bucure de cele mai bune spectacole de teatru, de acasă, este deschisă.

Mai multe detalii despre activitatea PiciordePlay găsiți pe site-ul: https://piciordeplay.ro/ sau pe https://www.facebook.com/piciordeplay.

Articolul Platforma PiciordePlay oferă persoanelor cu dizabilități oportunitatea de a se bucura de cele mai bune spectacole de teatru online, live apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/platforma-piciordeplay-ofera-persoanelor-cu-dizabilitati-oportunitatea-de-a-se-bucura-de-cele-mai-bune-spectacole-de-teatru-online-live/feed/ 0