Arhive violența împotriva femeilor - Jurnal Social https://jurnal-social.ro/tag/violenta-impotriva-femeilor/ Publicația Consiliului Național al Dizabilității din România Thu, 28 Nov 2019 14:55:04 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.7.1 5 motive pentru care UE ar trebui să ratifice Convenția de la Istanbul https://jurnal-social.ro/5-motive-pentru-care-ue-ar-trebui-sa-ratifice-conventia-de-la-istanbul/ https://jurnal-social.ro/5-motive-pentru-care-ue-ar-trebui-sa-ratifice-conventia-de-la-istanbul/#respond Thu, 28 Nov 2019 14:36:01 +0000 https://jurnal-social.ro//?p=6696 Violența împotriva femeilor și fetelor reprezintă una dintre cele mai răspândite încălcări ale drepturilor omului. Conform unui studiu OMS din 2013, la nivel mondial, pe parcusul vieţii, 35% dintre femei și fete sunt supuse la o anumită formă de violență fizică sau sexuală, iar în unele ţări, șapte din zece […]

Articolul 5 motive pentru care UE ar trebui să ratifice Convenția de la Istanbul apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Violența împotriva femeilor și fetelor reprezintă una dintre cele mai răspândite încălcări ale drepturilor omului. Conform unui studiu OMS din 2013, la nivel mondial, pe parcusul vieţii, 35% dintre femei și fete sunt supuse la o anumită formă de violență fizică sau sexuală, iar în unele ţări, șapte din zece femei se confruntă cu aceste abuzuri.

În fiecare an, la data de 25 noiembrie, este marcată ,,Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței asupra Femeilor”. Această dată comemorează asasinarea violentă, în 1960, a celor trei surori Mirabal, activiste din Republica Dominicană, în timpul dictaturii lui Rafael Trujillo.

Violența împotriva femeilor continuă să fie un obstacol în atingerea egalității, dezvoltării, păcii, precum și pentru îndeplinirea drepturilor femeilor și fetelor. Promisiunea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) – de a nu lăsa pe nimeni în urmă – nu poate fi îndeplinită fără a pune capăt violenței împotriva femeilor și fetelor.

Ziua de 25 noiembrie este marcată în toată lumea prin și acțiuni de conștientizare și acte de condamnare a diverselor forme de violență îndreptate împotriva femeilor.

Cu ocazia acestei zile, EDF a solicitat Uniunii Europene și țărilor sale să protejeze toate femeile și fetele cu dizabilități de violență și abuz, inclusiv de sterilizarea forțată, prin ratificarea Convenției de la Istanbul pentru prevenirea și combaterea violența împotriva femeilor și violența în familie.

1. Violența împotriva femeilor pune în pericol securitatea a jumătate din populație în UE, afectând peste 250 de milioane de femei și fete, având implicații de-a lungul vieții asupra sănătății lor fizice și psihice.

2. Femeile cu dizabilități sunt de două până la cinci ori mai expuse riscului de a fi victime ale violenței decât femeile fără dizabilități, fiind supuse sterilizării forțate și avorturilor împotriva voinței lor. Cele cu dizabilități psihosociale prezintă un risc mai mare, mai ales atunci când sunt plasate în instituții.

3. Accesarea justiției, a serviciilor de sprijin și protecție este adesea imposibilă din cauza lipsei de acces, a legilor și a altor tipuri de bariere. De exemplu, femeile și fetele cu dizabilități pot trăi în instituții, private de capacitatea lor juridică sau serviciile disponibile nu le sunt accesibile.

• Posturile de poliție și adăposturile victimelor nu sunt adesea accesibile pentru femeile cu mobilitate redusă.

• Interpretarea limbajului semnelor nu este prevăzută pentru femeile cu deficiențe de auz și de vedere.

• Informațiile generale nu sunt disponibile în format Braille și ușor de citit.

Punerea în aplicare a Convenției de la Istanbul va aduce beneficii femeilor din Europa, inclusiv femeilor și fetelor cu dizabilități și va demonstra angajamentul ferm al UE de a pune capăt violenței împotriva tuturor femeilor și fetelor care merită să ducă o viață fără violență.

Ratificarea va contribui la punerea în aplicare a Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități (UNCRPD), la care UE și toate țările UE sunt părți, precum și Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (CEDAW ), pe care toate statele UE le-au ratificat.

EDF și Comitetul pentru femei și-au unit forțele cu Lobby-ul european al femeilor și cu alte organizații pentru drepturile femeilor din cadrul Coaliției pentru combaterea violenței împotriva femeilor și fetelor. Fișa Coaliției conține informații relevante pentru susținerea ratificării de către UE a Convenției de la Istanbul la nivel național și UE. De asemenea, Coaliția a lansat petiția „Rise Up Against Violence”. Dacă doriți să semnați petiția accesați linkul următor: https://act.wemove.eu/campaigns/365

Articolul 5 motive pentru care UE ar trebui să ratifice Convenția de la Istanbul apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/5-motive-pentru-care-ue-ar-trebui-sa-ratifice-conventia-de-la-istanbul/feed/ 0