Accesul femeilor cu dizabilități la servicii de sănătate reproductivă, educație sexuală și mecanisme de protecție împotriva violenței rămâne profund deficitar în România. Aceasta este concluzia proiectului „Sănătate reproductivă, educație sexuală și siguranță”, implementat de Consiliul Național al Dizabilității din România (CNDR), în cadrul inițiativei Forumului European al Dizabilității (EDF) „Nimic despre noi fără noi: Femei cu dizabilitate conducând schimbarea”.

Proiectul a pornit de la o realitate insuficient documentată în România: femeile cu dizabilități se confruntă cu obstacole majore în accesarea serviciilor esențiale de sănătate reproductivă, a serviciilor de consiliere sexuală și a mecanismelor de protecție împotriva violenței și a abuzului. Stigmatizarea, lipsa infrastructurii accesibile și pregătirea insuficientă a personalului din sănătate, justiție și servicii sociale amplifică riscurile de marginalizare, violență și încălcare a drepturilor fundamentale. Totodată, lipsa unor date naționale privind aceste probleme îngreunează elaborarea unor politici publice bazate pe dovezi, care să răspundă nevoilor reale ale femeilor cu dizabilități.

În prezent, România nu dispune de o bază de date națională și nici de o cercetare sistematică privind accesul femeilor cu dizabilități la servicii de sănătate reproductivă, tipurile de abuzuri la care sunt expuse, nivelul de cunoaștere a drepturilor sexuale și reproductive ori barierele care împiedică raportarea violenței și accesul la protecție. În lipsa unor astfel de informații, elaborarea unor politici publice eficiente și adaptate nevoilor reale este dificilă. Prin acest proiect, CNDR și-a propus să documenteze experiențele femeilor cu dizabilități, să identifice obstacolele cu care acestea se confruntă și să colecteze date relevante care să fundamenteze propuneri de politici publice și măsuri concrete pentru respectarea drepturilor lor, în concordanță cu prevederile Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități și ale Strategiei Naționale privind drepturile persoanelor cu dizabilități 2022–2027.

Cercetarea s-a desfășurat în perioada februarie-mai 2026 și a inclus 186 de respondenți, dintre care 93% au fost femei cu dizabilități. Autorii raportului precizează că procesul de colectare a datelor a fost dificil, întrucât multe participante au manifestat reticență, fie din lipsa încrederii că experiențele lor vor genera schimbări reale, fie din teama de a vorbi despre subiecte sensibile, precum sexualitatea, discriminarea sau violența.

Rezultatele studiului confirmă numeroase probleme semnalate anterior de organisme internaționale, precum ONU, Consiliul Europei, Validity Foundation, Eurostat și CNDR. În domeniul sănătății reproductive, persistă lipsa serviciilor medicale adaptate, atât din punct de vedere fizic, cât și informațional, precum și lipsa pregătirii personalului medical privind drepturile reproductive ale persoanelor cu dizabilități. Totodată, educația sexuală adaptată este aproape inexistentă, inclusiv pentru femeile cu dizabilități intelectuale.

Datele cercetării arată că doar aproximativ o treime dintre respondente au declarat că pot beneficia fără dificultăți de servicii ginecologice. În schimb, peste 40% (90 de femei) afirmă că cabinetele ginecologice pe care le-au vizitat sunt inaccesibile sau dificil accesibile, iar 16,9% (31 de femei) spun că nu au beneficiat niciodată de un control ginecologic, ceea ce reprezintă un semnal de alarmă pentru sistemul medical.

Nivelul de informare privind sănătatea reproductivă rămâne, de asemenea, redus. Peste 46% dintre participante (85 de femei) au declarat că nu au primit educație sexuală adaptată nevoilor lor, iar 13,7% (25 de femei) au spus că nu știau la ce se referă conceptul de educație sexuală adaptată.

În ceea ce privește violența și abuzul, studiul evidențiază vulnerabilități majore. Potrivit datelor, 57,7% dintre femeile participante au declarat că au fost rănite, amenințate sau umilite din cauza dizabilității, iar 20% (una din cinci) a fost atinsă sau constrânsă să facă ceva împotriva voinței sale. Totodată, peste jumătate dintre respondente afirmă că s-au simțit judecate atunci când vine vorba despre relații sau sexualitate.

Raportul confirmă și existența unor bariere importante în raportarea abuzurilor. O femeie din cinci a declarat că a raportat o situație de violență, însă în mai mult de jumătate dintre cazurile semnalate persoana responsabilă nu a fost trasă la răspundere. Alte 13,4% dintre participante au spus că și-au dorit să reclame un abuz, dar le-a fost teamă, ceea ce reflectă neîncrederea în instituții, dependența față de agresor și dificultatea accesării serviciilor de sprijin.

Pe lângă datele statistice, raportul include mărturii despre discriminarea întâlnită în relația cu sistemul medical. Unele participante relatează că medicii s-au adresat exclusiv însoțitorilor, le-au jignit sau le-au pus sub semnul întrebării dreptul de a deveni mame, în timp ce altele descriu refuzul unor servicii medicale ori lipsa de respect și empatie din partea personalului medical.

Potrivit raportului, aceste probleme nu sunt noi și nici necunoscute în rândurile decidenților din România. Cu toate acestea, măsurile pentru combaterea lor întârzie să apară.

Autorii concluzionează că, deși studiul nu a fost realizat pe un eșantion reprezentativ la nivel național, rezultatele confirmă necesitatea unei cercetări ample care să documenteze accesul femeilor cu dizabilități la servicii de sănătate reproductivă, tipurile de abuzuri la care sunt expuse, gradul de cunoaștere a drepturilor sexuale și reproductive și barierele întâmpinate în obținerea protecției legale. Datele colectate pot constitui baza unor politici publice și măsuri concrete care să reducă discriminarea și să asigure respectarea drepturilor fundamentale ale femeilor cu dizabilități în România.

Varianta în limba engleză aici…

Articolul Studiu CNDR: Peste jumătate dintre femeile cu dizabilități spun că au fost victime ale violenței sau umilinței apare prima dată în Jurnal Social.

Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor este marcată, anual, la data de 25 noiembrie. Pe lângă pandemia de COVID-19, există o epidemie globală de violență împotriva femeilor și fetelor, care reprezintă o piedică majoră în calea dezvoltării incluzive și durabile. Violența îmbracă mai multe forme: fizică, psihică, verbală și sexuală. Este o problemă crucială a drepurilor omului.

Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor a fost stabilită de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în anul 2000, prin Rezoluţia nr. A/RES/54/134, şi reprezintă un instrument juridic prin care guvernele, agenţiile Naţiunilor Unite, organizaţiile internaţionale şi neguvernamentale sunt invitate să organizeze evenimente, în această zi, pentru a atrage atenţia publicului asupra problemei violenţei împotriva femeilor. 

Ministerul Apărării Naționale marchează evenimentul, prin iluminarea sediului central din Bucureşti, astăzi, începând cu ora 20:00, în culoarea portocaliu – culoare dedicată luptei împotriva violenţei asupra femeilor.  

Cu această ocazie, Forumul european pentru persoane cu dizabilități (EDF) subliniază unele instrumente importante care promovează drepturile femeilor cu dizabilități, cum ar fi:

• Convenția Organizației Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități, în vigoare în Uniunea Europeană începând cu 22 ianuarie 2011, care recunoaște în preambul că femeile și fetele cu dizabilități sunt adesea expuse unui risc mai mare, atât în interiorul, cât și în afara familiei, de violență, vătămare corporală sau abuz, maltratare sau exploatare.
• Agenda 2030, prin Obiectivul de dezvoltare durabilă nr. 5, care încearcă să pună capăt tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor și fetelor și să elimine toate formele de violență împotriva femeilor și fetelor atât în sfera publică, cât și în cea privată, inclusiv traficul și exploatarea sexuală;
• Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (cunoscută sub numele de Convenția de la Istanbul), care a fost ratificată de treizeci și patru de țări europene, inclusiv douăzeci și unu de state membre ale Uniunii Europene;
• „O Uniune a Egalității: Strategia privind Egalitatea de Gen 2020-2025” a Comisiei Europene, care recunoaște că femeile cu probleme de sănătate și cu dizabilități sunt mai expuse riscului de a suferi diferite forme de violență și angajează Comisia să elaboreze și să finanțeze măsuri de combatere a abuzului, violenței, forțelor sterilizarea și avortul forțat.

EDF dorește să-și exprime îngrijorarea față de situația în care mii de femei și fete cu dizabilități din Europa se găsesc, fiind victime sau expuse riscului grav de a fi victime ale violenței împotriva femeilor și ale violenței de gen, în toate formele, fără excepție –  situație care rămâne invizibilă în politicile publice din acest domeniu.

,,Anul 2020, a fost marcat de izbucnirea neașteptată a pandemiei COVID-19, care a provocat o stare de urgență ce nu este doar legată de sănătate, ci și o urgență politică și socială de dimensiuni imprevizibile. Este încă imposibil să se evalueze impactul global al pandemiei. Cu toate acestea, pandemia a scos la lumină încălcările drepturilor omului cu care se confruntă mii de femei și fete cu dizabilități, precum și mame și femei care îngrijesc rude cu dizabilități în timpul stării de izolare introduse în multe țări, ca măsură necesară pentru a opri răspândirea epidemiei de COVID-19. Această realitate a dezvăluit neajunsurile unei societăți care încă consideră anumite resurse și servicii esențiale pentru femeile și fetele cu dizabilități din viața de zi cu zi ca fiind dispensabile, ducând la încălcarea drepturilor lor fundamentale în aceste circumstanțe excepționale”, au declarat reprezentanții EDF.

Potrivit sursei citate, cel mai îngrijorător aspect a fost și continuă să fie creșterea numărului de cereri de informații și sprijin înregistrate de serviciile specializate pentru victimele violenței bazată pe gen și impactul negativ al restricțiilor pentru multe femei, care au fost forțate să locuiască cu agresorii lor deoarece nu aveau altă alternativă. Multe femei cu dizabilități au suferit violențe și abuzuri într-un mod și mai îngrozitor. Resursele și serviciile disponibile au devenit și mai puțin accesibile în lunile de izolare.

Multe femei cu dizabilități, în special femeile în vârstă cu dizabilități, au rămas instituționalizate în centre, ceea ce a condus la consecințe grave pe parcursul pandemiei. În plus, situația femeilor cu dizabilități care sunt supuse exploatării și traficului sexual s-a deteriorat în această perioadă.

Femeilor cu dizabilități li se refuză accesul la justiție, ca urmare a lipsei accesibilității și a adaptărilor procedurale în sistemele juridice. Consilierea juridică nu le este accesibilă. Judecătorii, procurorii, avocații și oficialii legii nu sunt adesea informați cu privire la drepturile femeilor cu dizabilități și demonstrează diferite stereotipuri negative privind femeile cu dizabilități în practicile lor de lucru. Este esențial să se pună în aplicare politici adecvate care să ia în considerare cerințele specifice și nevoile de sprijin ale femeilor și fetelor cu dizabilități și să nu trateze aceste încălcări flagrante ale drepturilor lor umane ca fiind excepții izolate.

În ciuda legislației naționale privind violența împotriva femeilor, datele oferite de statisticile oficiale sunt încă extrem de neclare cu privire la violența bazată pe gen și violența împotriva femeilor cu dizabilități.

Cu ocazia Zilei Internaționale pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor, EDF solicită Institutului European pentru Egalitatea de Gen, în parteneriat cu Comisia Europeană și statele membre ale UE, să efectueze un studiu privind violența împotriva femeilor și fetelor cu dizabilități și violența împotriva mamelor și femeilor care îngrijesc rudele cu dizabilități. Acest studiu ar trebui să faciliteze o evaluare a măsurilor legale, administrative și politice actuale pentru protecția și recuperarea acestora și ar trebui să ia în considerare în mod corespunzător riscurile concrete și factorii agravanți, cum ar fi lipsa capacității juridice, instituționalizarea, sărăcia, vârsta și tipul de handicap.

De asemenea, EDF solicită accesibilitate universală la adăposturi și programe de sprijinire pentru victimele violenței, instanțe și campanii de sensibilizare și materiale informative accesibile, în conformitate cu CRPD și Convenția de la Istanbul și acces garantat la justiție pentru femeile și fetele cu dizabilități, asigurarea accesibilității depline la toate garanțiile procedural.

Printre alte solicitări se numără: supravegherea eficientă a tuturor instituțiilor rezidențiale, centrelor de sănătate mintală, centrelor de zi și de către autoritățile independente, pentru a preveni cazurile de neglijare, maltratare, abuz și violență; eforturi pentru a încuraja asistența personală în domeniul violenței de gen și al violenței împotriva femeilor, ca instrument pentru a oferi sprijin adaptat acelor femei cu dizabilități care au nevoie de aceasta; programe de formare privind violența împotriva femeilor și fetelor cu dizabilități pentru personalul justiției, practicienii care lucrează în servicii specializate de sprijin pentru victimele violenței de gen, personalul medical și personalul serviciilor sociale. Această formare ar trebui să dărâme aceste obstacole bazate pe stereotipuri și prejudecăți împotriva femeilor și fetelor cu dizabilități.

,,De asemenea, este importantă dezvoltarea protocoalelor de coordonare cu actorii-cheie implicați în abordarea violenței de gen și a violenței împotriva femeilor: agenții de aplicare a legii, servicii sociale, servicii medicale și organizații sociale specializate. Mișcarea pentru persoane cu dizabilități și, în special, organizațiile reprezentative ale femeilor cu dizabilități, pot juca un rol esențial în această activitate.

O lecție pe care am învățat-o din această pandemie, este aceea că drepturile tuturor persoanelor cu dizabilități, inclusiv ale femeilor și fetelor cu dizabilități, trebuie să rămână în vigoare și că aceste circumstanțe excepționale nu trebuie să ducă la încălcarea drepturilor omului”, mai menționează membrii EDF.

Articolul STOP violenței împotriva femeilor și fetelor cu dizabilități apare prima dată în Jurnal Social.