Dreptul la un mod de viață accesibil este un drept fundamental pentru orice persoană cu dizabilități, fiind esențial pentru exercitarea celorlalte drepturi: dreptul la muncă, la sănătate, la educație etc. Din păcate, în România, lipsa accesibilizării reprezintă o problemă majoră care condamnă persoanele cu dizabilități la discriminare, la izolare și la un nivel scăzut al calității vieții.

Un aspect important este lipsa accesului la mijloacele de transport în comun și atitudinea șoferilor din mijloacele de transport. Multe autobuze și tramvaie nu sunt dotate cu rampe de acces pentru persoanele cu dizabilități, iar în această situație singura șansă de a urca este aceea de a apela la sprijinul călătorilor.

Totodată, persoanele cu dizabilități, care se deplasează într-un scaun rulant, sunt deseori umilite pe stradă de șoferii mijloacelor de transport în comun. De exemplu, în București, mulți șoferi și vatmani refuză să îi ajute pe acești pasageri să urce în autobuz sau tramvai. Îi ignoră pe cei defavorizați, deoarece se grăbesc să-și termine cursa sau, pur și simplu, pentru că nu sunt sancționați. Pentru că responsabilii nu iau măsuri, tot mai multe persoane cu dizabilități se confruntă cu o astfel de atitudine, lipsită de empatie.

Laurențiu Pârvulescu, persoană cu o dizabilitate locomotorie, dependent de scaunul rulant, din București, afirmă că angajații STB au refuzat să coboare rampa pentru a urca în mijlocul de transport și i-au închis uşa în nas. 

,,Paradoxal, chiar și ce s-a făcut pentru accesibilizare este adesea inutil din cauza atitudinii. De exemplu, s-au cumpărat autobuze noi cu rampă pentru urcarea cu scaunul rulant. Degeaba s-au cheltuit bani pentru această dotare, dacă șoferii refuză să o coboare și ne inchid ușile în nas. Am scris sesizări la Societatea de Transport Public, dar degeaba. Dacă șoferul de autobuz sau de taxi care ne refuză categoric este incapabil de empatie, dacă nu vrea să aparțină lumii civilizate, atunci trebuie să facem ceva ca să schimbăm asta, dar avem nevoie de sprijinul autorităților”, spune Laurențiu.

Un alt caz este cel al unei tinere în scaun rulant, Maria Teodora Dumitru (Teo on wheels), care susține că ea și mama ei au fost umilite de șoferii Societății de Transport Bucureşti.

Tânăra, care studiază în Spania, spune într-o postare pe Facebook, că șoferul unui autobuz a refuzat să le deschidă ușa, iar cel de-al doilea a refuzat să plece din stație până când ea și mama ei nu i-au mulțumit pentru ajutorul dat la urcarea în autobuz. Mai mult decât atât, acesta a insultat-o pe mama tinerei.

,,Vi se pare normal ca aceste lucruri să se întâmple în 2022 într-o capitală europeană? Cer sancțiuni, și nu doar din vorbe precum răspunsul generic primit la fiecare reclamație ,,vom lua măsuri’. De ani de zile tot ‘luați măsuri’, situația devenind și mai gravă. De ani de zile se întâmplă aceleași lucruri. De ani de zile”, a declarat Teo.

Aceste situații dureroase se întâmplă nu pentru că nu există cadru legal, ci pentru că nu este respectată legislația în vigoare. De pildă, Legea nr.448/2006 privind protecția și promovarea persoanelor cu handicap prevede ca ,,mijloacele de transport în comun și stațiile acestora, taxiurile, vagoanele de transport feroviar pentru călători și peroanele principalelor stații… vor fi adaptate conform prevederilor legale în domeniu, astfel încât să permită accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap.

,,Pentru a facilita accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap la transport și călătorie, până la 31 decembrie 2010, autoritățile administrației publice locale au obligația să ia măsuri pentru adaptarea tuturor mijloacelor de transport în comun aflate în circulație, adaptarea tuturor stațiilor mijloacelor de transport în comun, conform prevederilor legale, inclusiv marcarea prin pavaj tactil a spațiilor de acces spre ușa de intrare în mijlocul de transport. (…) În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, toți operatorii de taxi au obligația să asigure cel puțin o mașină adaptată transportului persoanelor cu handicap care utilizează fotoliul rulant. Constituie discriminare refuzul conducatorului de taxi de a asigura transportul persoanei cu handicap și a dispozitivului de mers”, se mai arată în Legea nr.448/2006.

De asemenea, potrivit legii, operatorii de transport feroviar au obligația să adapteze cel puțin un vagon și stațiile principale de tren, pentru a permite accesul persoanelor cu handicap care utilizează fotoliul rulant.

Din cele arătate mai sus rezultă că există o nevoie stringentă de accesibilizare pentru persoanele cu dizabilități și de o schimbare a modului de percepție al decidenților cu privire la respectarea acestor drepturi, prin aplicarea sancțiunilor ce se impun.

Persoanele cu dizabilități care se confruntă cu discriminare și umilință din partea șoferilor din mijloacele de transport pot descărca mai jos un formular tip, propus de Laurențiu Pârvulescu, prin care pot face sesizări către conducerea Societății de Transport Bucureşti.

Articolul Persoanele cu dizabilități, care se deplasează într-un scaun rulant, sunt umilite de șoferii mijloacelor de transport în comun apare prima dată în Jurnal Social.