Arhive indemnizație de hrană - Jurnal Social https://jurnal-social.ro/tag/indemnizatie-de-hrana/ Publicația Consiliului Național al Dizabilității din România Mon, 28 Dec 2020 13:07:48 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.7.1 Indemnizaţia lunară de hrană pentru pacienții cu tuberculoză, tratați în ambulatoriu, a fost introdusă oficial https://jurnal-social.ro/indemnizatia-lunara-de-hrana-pentru-pacientii-cu-tuberculoza-tratati-in-ambulatoriu-a-fost-introdusa-oficial/ https://jurnal-social.ro/indemnizatia-lunara-de-hrana-pentru-pacientii-cu-tuberculoza-tratati-in-ambulatoriu-a-fost-introdusa-oficial/#respond Mon, 28 Dec 2020 13:07:45 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=9801 Nelu Tătaru, Ministrul Sănătății, a semnat Ordinul pentru aprobarea Metodologiei şi a condiţiilor de acordare a indemnizaţiei lunare de hrană cuvenite persoanelor diagnosticate cu tuberculoză, tratate în ambulatoriu, informează Ministerul Sănătății. Conform documentului comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Muncii, pacienții diagnosticați cu tuberculoză, adulți și copii, și tratați în […]

Articolul Indemnizaţia lunară de hrană pentru pacienții cu tuberculoză, tratați în ambulatoriu, a fost introdusă oficial apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Nelu Tătaru, Ministrul Sănătății, a semnat Ordinul pentru aprobarea Metodologiei şi a condiţiilor de acordare a indemnizaţiei lunare de hrană cuvenite persoanelor diagnosticate cu tuberculoză, tratate în ambulatoriu, informează Ministerul Sănătății.

Conform documentului comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Muncii, pacienții diagnosticați cu tuberculoză, adulți și copii, și tratați în ambulatoriu vor beneficia de o indemnizație lunară de hrană, fără întrerupere, atât în faza inițială/intensivă a regimului terapeutic, cât și în faza de continuare a acestuia.

,,Se consideră că un pacient diagnosticat cu tuberculoză a urmat tratamentul fără întrerupere dacă administrarea medicamentelor ce i-au fost prescrise în cadrul regimului terapeutic pe perioada unei luni de zile s-a realizat fără mai mult de 7 omisiuni de administrare a dozelor din schema de tratament pentru faza inițială/intensivă, respectiv 3 omisiuni în faza de continuare. Indemnizația lunară de hrană se acordă pentru asigurarea aderenței la tratament a pacienților. Aceasta se va plăti de agențiile județene pentru plăți și inspecție socială, respectiv a municipiului București, în baza unei cereri a persoanei diagnosticate cu tuberculoză care se înregistrează la dispensarul de pneumoftiziologie în teritoriul căruia pacientul are domiciliul”,  se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Muncii.

Potrivit sursei citate, indemnizația de hrană se va calcula de către agențiile teritoriale pe baza nivelului alocației zilnice de hrană pentru consumurile colective, conform HG 884/2020.

Medicul curant al pacientului va asigura informarea lunară a direcției de sănătate publică cu privire la situația administrării tratamentului de către pacient, potrivit regimului terapeutic, dacă există omisiuni de administrare, de abandon, deces, sau finalizarea tratamentului, după caz.

În 30 de zile după publicarea Ordinului în Monitorul Oficial, agențiile teritoriale încheie cu direcțiile de sănătate publică protocoale de colaborare pentru organizarea unui cadru operațional în vederea asigurării plății indemnizației lunare de hrană cuvenite pacienților cu tuberculoză tratați în ambulatoriu.

Metodologia și condițiile de acordare a indemnizației lunare de hrană cuvenite persoanelor diagnosticate cu tuberculoză, tratate în ambulatoriu, a fost elaborată de specialiștii celor două ministere împreună cu experții din cadrul Proiectului ,,Abordarea provocărilor sistemului de sanatate privind controlul tuberculozei in România”, finanțat de către Fondul Global de Luptă împotriva SIDA, Tuberculozei și Malariei, printr-un grant de tranziție în valoare de 4,3 milioaane de euro.

Articolul Indemnizaţia lunară de hrană pentru pacienții cu tuberculoză, tratați în ambulatoriu, a fost introdusă oficial apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/indemnizatia-lunara-de-hrana-pentru-pacientii-cu-tuberculoza-tratati-in-ambulatoriu-a-fost-introdusa-oficial/feed/ 0
Persoanele diagnosticate cu tuberculoză, tratate în ambulatoriu, vor primi o indemnizație de hrană de 16 lei pe zi https://jurnal-social.ro/persoanele-diagnosticate-cu-tuberculoza-tratate-in-ambulatoriu-vor-primi-o-indemnizatie-de-hrana-de-16-lei-pe-zi/ https://jurnal-social.ro/persoanele-diagnosticate-cu-tuberculoza-tratate-in-ambulatoriu-vor-primi-o-indemnizatie-de-hrana-de-16-lei-pe-zi/#respond Tue, 27 Oct 2020 13:48:56 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=9130 Guvernul a decis ca persoanele diagnosticate cu tuberculoză, care sunt tratate în ambulatoriu, să primească o indemnizație de hrană de 16 lei pe zi pentru adulți și de 15 lei pe zi pentru copii. ,,La solicitarea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat în ședința de astăzi Hotărârea Guvernului privind aprobarea […]

Articolul Persoanele diagnosticate cu tuberculoză, tratate în ambulatoriu, vor primi o indemnizație de hrană de 16 lei pe zi apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Guvernul a decis ca persoanele diagnosticate cu tuberculoză, care sunt tratate în ambulatoriu, să primească o indemnizație de hrană de 16 lei pe zi pentru adulți și de 15 lei pe zi pentru copii.

,,La solicitarea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat în ședința de astăzi Hotărârea Guvernului privind aprobarea cuantumului indemnizației lunare de hrană cuvenite persoanelor diagnosticate cu tuberculoză, tratate în ambulatoriu.

Conform documentului, începând din data de 1 noiembrie 2020, se aprobă cuantumul indemnizației lunare de hrană cuvenite persoanelor diagnosticate cu tuberculoză, tratate în ambulatoriu. Acesta se stabilește pe baza nivelului alocațiilor de hrană pentru consumurile colective prevăzute în anexa la Hotărârea Guvernului nr. 429/2008 privind nivelul alocațiilor de hrană pentru consumurile colective din unitățile sanitare publice, cu modificările ulterioare, corespunzător categoriei de bolnavi TBC, respectiv de 16 lei/zi pentru pacienții adulți și de 15 lei/zi pentru pacienții copii”, precizează Ministerul Sănătății.

Potrivit sursei citate, prin această măsură se urmărește stimularea pacientului pentru respectarea tratamentului complet, până la vindecare. Acordarea unei indemnizații lunare de hrană pentru persoanele diagnosticate cu tuberculoză a fost prevăzută pentru prima dată în cuprinsul Legii nr.302/2018  (Legea Tuberculozei), pentru menținerea aderenței pacientului la tratament pe toată perioada de tratament în ambulatoriu,, astfel încât boala să nu se agraveze prin intreruperea sau abandonul administrării medicației necesare.

Jurnalista Paula Rusu, inițiatoarea Legii Tuberculozei, anunță că s-au împlinit 665 de zile de la promulgarea legii, iar de atunci România a înregistrat peste 20 de mii de noi pacienți infectați cu tuberculoză care nu au beneficiat de acest sprijin pentru continuarea tratamentului. Ea subliniază că, după publicarea în Monitorul Oficial a Hotărârii mai este nevoie de un ultim Ordin comun cu privire la metodologia de acordare a indemnizație de hrană, care trebuie semnat de Ministerele Sănătății și Muncii.

,,Sperăm  că nu va mai dura încă un an până se va semna, având în vede ca proiectul privind metodologia de acordare e deja elaborat de către cei care au lucrat la această lege în ultimii 6 ani. Spitalele de pneumologie care tratează tuberculoza fiind în rândul întâi în lupta împotriva pandemiei de SARS-COV-2 este mai necesar ca niciodată ca pacienții cu tuberculoză care pot fi tratați în ambulatoriu să fie sprijiniți în urmarea tratamentului cu acordarea acestei indemnizații care ar fi trebuit să fie deja în plată măcar de la începutul acestui an. Înțelegem greutățile provocate de pandemie, dar trebuie grăbit momentul în care această lege să fie aplicabilă integral”, spune Paula Rusu.

România are cele mai multe cazuri de tuberculoză din Uniunea Europeană. Trei oameni mor zilnic la noi în țară din cauza tuberculozei. Iar așa cum românii s-au întorsc acasă infectați cu COVID 19 în această pandemie, la fel merg la muncă în UE infectați cu tuberculoză, după cum au confirmat ministerele Sănătății din Germania, Spania sau Danemarca.

,,Vorbim despre o boală care se transmite pe calea aerului (poate că pandemia ajută să înțelegem mai bine efectele bolii contagioase) și afectează persoane cu sistem imunitar slabit care nu e capabil să se apere în față infecției cu bacilul Koch. Este o boală care are manifestări mai „ușoare” decât tratamentul. Tuberculoza nu doare, e o boala a epuizării fizice, a consumării ,,pe picioare” dar care e răspândită ușor prin tuse. Tratamentul are însă caracteristicile chimioterapiei, cu afectarea gravă a ficatului în unele cazuri și a sistemului digestiv, cu dureri articulare care nu permit uneori pacientului să coboare din pat. Acesta este motivul principal pentru care unii pacienți aleg să renunțe la tratament de îndată ce se simt mai bine, ceea ce reprezintă un risc major pentru ei și pentru restul societății”, explică jurnalista Paula Rusu.

În contextul pandemiei de coronavirus, izbucnirea unei epidemii de tuberculoză ar avea efecte dezastruoase. De aceea, este esențială deblocarea actelor privind acordarea indemnizației lunare de hrană pentru pacienții cu tuberculoză.

Articolul Persoanele diagnosticate cu tuberculoză, tratate în ambulatoriu, vor primi o indemnizație de hrană de 16 lei pe zi apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/persoanele-diagnosticate-cu-tuberculoza-tratate-in-ambulatoriu-vor-primi-o-indemnizatie-de-hrana-de-16-lei-pe-zi/feed/ 0