Autor: Ema Bragadireanu

Într-o lume caracterizată de diversitate și schimbare rapidă, trebuie să recunoaștem cu tărie importanța asigurării accesului egal la oportunități și servicii pentru toate categoriile de cetățeni. Acest principiu fundamental trebuie să fie valabil pentru toți, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități. De ce este atât de crucial ca aceste persoane să aibă acces la fel ca restul oamenilor? Persoanele cu dizabilități au, ca oricine altcineva, drepturi ale omului fundamentale, printre care se numără dreptul la viață, la libertate și la securitate personală. Ele merită să aibă acces nediscriminatoriu la aceste drepturi și să nu fie excluse din societate din cauza dizabilităților lor.

Provocarile cu care persoanele cu dizabilități se confruntă zilnic:

• Accesibilitatea fizică:

Una dintre cele mai mari provocări este accesibilitatea fizică. Clădiri fără rampe sau lifturi, trotuare înguste și lipsa facilităților adecvate de transport pot face ca deplasarea să devină un adevărat obstacol.

 Soluție: Investiții în infrastructură accesibilă și educarea publicului despre necesitatea acesteia.

• Acces la educație:

Persoanele cu dizabilități se pot confrunta cu dificultăți în accesarea educației de calitate. Școlile și universitățile ar trebui să fie echipate pentru a oferi sprijin specializat și materiale adaptate.

Soluție: Dezvoltarea programelor educaționale inclusive și formarea profesorilor în lucrul cu elevii cu dizabilități.

• Angajare și locuri de muncă:

Găsirea și menținerea unui loc de muncă pot fi provocatoare din cauza discriminării sau a lipsei de accesibilitate la locurile de muncă.

Soluție: Promovarea angajării incluzive și sensibilizarea angajatorilor cu privire la beneficiile de a avea o forță de muncă diversă.

• Accesul la servicii de sănătate și asistență socială:

Uneori, serviciile de sănătate și asistența socială nu sunt suficient de adaptate pentru a satisface nevoile persoanelor cu dizabilități.

Soluție: Dezvoltarea serviciilor specializate și asigurarea unei mai bune instruiri pentru personalul din domeniul sănătății.

• Stigmatizarea și discriminarea socială:

Stigmatizarea și discriminarea pot afecta în mod semnificativ stima de sine și sănătatea mentală a persoanelor cu dizabilități.

Soluție: Promovarea conștientizării și a empatiei în societate și încurajarea relațiilor bazate pe respect și înțelegere.

• Izolare socială:

Din cauza dificultăților în deplasare și a limitărilor sociale, persoanele cu dizabilități pot să se simtă izolate.

Soluție: Sprijinirea inițiativelor sociale și a grupurilor de suport pentru a promova interacțiunea și integrarea socială.

• Dificultăți financiare:

Cheltuielile suplimentare pentru echipamente speciale, tratamentele și asistența personală pot duce la dificultăți financiare.

Soluție: Furnizarea de sprijin financiar și acces la servicii financiare adaptate pentru a ajuta la gestionarea costurilor.

Accesul egal pentru persoanele cu dizabilități nu este doar un drept fundamental, ci și un principiu cheie în construirea unei societăți cu adevărat funcționale și incluzive. Este responsabilitatea noastră să ne asigurăm că toți cetățenii, indiferent de abilități sau dizabilități, pot participa pe deplin la viața socială, economică și culturală a comunității noastre. Este în beneficiul nostru să promovăm drepturile și accesul egal pentru toți, pentru a construi un viitor mai bun și mai incluziv pentru toți membrii societății noastre.

Articolul Lupta zilnică a persoanelor cu dizabilități apare prima dată în Jurnal Social.

În continuarea procesului de diseminare a informației corecte și a exemplelor de bună practică, Asociația Națională pentru Copii și Adulți cu Autism din România (ANCAAR) organizează Conferința Națională ,,Stimularea palierelor vocaționale, un drum către integrare”, eveniment aflat sub umbrela campaniei Omul din Spatele Autismului, anunță ANCAAR, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, specialiștii vor dezbate rolul stimulării palierelor vocaționale prin tehnici de terapie ocupațională, pentru dezvoltarea autonomiei personale, creșterea gradului de independență al persoanei cu Tulburare de Spectrul Autist și integrare în societatea noastră.

,,Fiecare individ are dreptul la integrare, la un loc în societate și, în același timp, la liberă exprimare. Cum procedăm pentru a opri discriminarea din autism? Cum aducem copiii speciali în grădinițe și școli? Cum deschidem manifestările culturale și educaționale pentru adolescenții cu autism? Cum procedăm pentru a integra adulții cu autism pe piața muncii? Cum valorizăm particularitatea și punem în plan secund dizabilitatea? Societatea în care trăim poartă trăsăturile membrilor săi. Așadar, să fim ceea ce dorim să trăim! Să oferim ceea ce dorim să primim!”, se arată în comunicat.

Evenimentul va avea loc vineri, 3 iunie 2022 (9.00-14.30), în Aula Bibliotecii Centrale Universitare ”Carol I” (Calea Victoriei, nr. 88, București). La eveniment, vor avea loc prelegeri, proiecție film, concert de pian și chitară, lansare de carte și expoziție de produse efectuate în ateliere de către persoane cu autism.

ANCAAR invită la eveniment specialiști din domeniu (medici, psihologi, asistenți sociali, pedagogi), studenți, masteranzi, aparținători ai copiilor, tinerilor și adulților cu Tulburare de Spectru Autist, precum și membri ai societății interesați de problematica autismului în România.

Înfințată în 1991, Asociația Națională pentru Copii și Adulți cu Autism din România (ANCAAR) este prima asociație a aparținătorilor persoanelor cu autism înființată în România. Misiunea asociației este creșterea calității vieții persoanelor cu autism și a familiilor acestora. Asociația are 8 filiale în țară, fiecare filială fiind independentă.

ANCAAR ne invită să le fim alături, să clădim o societate incluzivă pentru fiecare. Puteți să descoperiți activitatea celor de la ANCAAR pe pagina de Facebook Ateliere ANCAAR și pe site-ul  www.autismancaar.ro.

ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ PENTRU COPII ŞI ADULŢI CU AUTISM DIN ROMÂNIA – ANCAAR

Intrarea Precupeţii Vechi, numărul 9, sector 2, Bucureşti
www.autismancaar.ro; office@autismancaar.ro; tel: 0773360741; 077336074

Articolul Există șansa la integrare socială reală pentru persoanele cu autism apare prima dată în Jurnal Social.

Aneta și Elvis Lefter, în vârstă de 49 de ani, respectiv 51 de ani, sunt două persoane cu dizabilități care formează unul dintre cele mai solide și longevive cupluri din Căminul Atelier Odobești, județul Vrancea. Viața nu a fost deloc ușoară de dus între zidurile reci ale căminului, cei doi tânjind după acceptare, grijă și iubire dezinteresată. Însă au găsit unul în celălalt forța de a supraviețui, și, cu iubire și perseverență și-au construit o famile, acel lucru care le-a lipsit cel mai mult.

Elvis povestește că a rămas cu un handicap locomotor din cauza poliomielitei. A urmat instituționalizarea în creșe de copii, însă din cauza acestui diagnostic a fost abandonat. Cu toate acestea, la vârsta de 6 ani, a fost transferat la o școală pentru educație incluzivă, din Jucu de Sus, județul Cluj.

,,După terminarea a opt clase, am fost repartizat la școala profesională de cizmărie din localitatea Voluntari, județul Ilfov, unde am urmat trei ani de școală, profil confecționer încălțaminte. Apoi, am plecat în localitatea Piatra Neamt, unde am încercat să mă angajez pe acest profil, dar nefiind pregatit suficient pe această specializare, nu am avut șanse de integrare”, mărturisește Elvis.

Elvis spune că a făcut cerere la Ministerul Muncii pentru aprobarea institutionalizarii, în anul 1990, la căminul Atelier Odobești, din Vrancea. Acolo s-a recalificat în meseria de confecționer lumânări, unde a lucrat timp de 16 ani, încercând să se perfecționeze în acest domeniu. În anul 2008, a primit șansa de a se angaja la DGASPC Vrancea, pe post de îngrijitor la Centrul de Integrare prin Terapie Educațională (CITO) Odobești, iar viața lui a luat-o pe un făgaș mai bun.

,,În 2008, doamna director DGSAPC VN mi-a acordat șansa să particip la concursul pentru postul de îngrijitor la unul din centrele existente în sistem,  unde am luat concursul, și până astăzi sunt încadrat în muncă. Și altor persoane cu dizabilități instituționalizate li s-au oferit oportunități de a a se angaja și de a fi integrate în societate, iar pe această cale țin să felicit un asemenea director, care ne-a oferit și oferă sprijin acestor persoane cu dizabilități pentru o șansă în viață. Așa cum bine știți, atât DGASPC –VN, cât si DGASPC-urile din țară oferă servicii sociale, tip locuințe protejate (aici în Vrancea se pune mare accent pe astfel de servicii), în vederea dezinstituționalizării persoanelor cu handicap, care au abilități ridicate”, mai spune Elvis.

Elvis precizează că, timp de 30 de ani de când locuiește la acest cămin, a urmat și alte cursuri de calificare, printre care acela de lucrător social.  El spune că nu a fost ușor, dar dragostea i-a dat aripi să poată reuși în viață. Cunoscând-o pe Aneta, tot persoană cu dizabilități, a găsit un umăr pe care se poate sprijini, fără să se mai simtă singur în viață.

,,Din 1992 mi-am întemeiat o familie, iar partenera de viață este tot o persoană cu dizabilități. La vârsta de 24 de ani mă gândeam că aș putea avea și eu o casă ca toți cetățenii din societate, dar, din păcate, pâna astăzi a rămas doar un vis. La vârsta 26 de ani a venit pe lume copilul nostru, pe care nu l-am putut ține în familie, pentru că legile nu ne permiteau. De asemenea, a urmat și pentru el drumul instituționalizării, terminând școala profesională confectioner croitorie”, povestește Elvis.

Aneta consideră că venirea pe lume a copilului lor, Elvis, reprezintă cea mai mare bucurie, dar și o mare tristețe, pentru că n-au putut trăi fericirea de a-l crește ei înșiși, din cauza condițiilor din centru. Băiatul a trebuit să crească la fel ca părinții săi, în diferite centre. Acesta  s-a născut sănătos, însă din cauza unei injecții a făcut flegmon și a necesitat operație. A rămas totuși cu un defect locomotor.

,,După vârsta de 4 ani, acest copil a suferit o intervenție chirurgicală la un picior pentru că nu mai putea îndoi piciorul din cauza unei injecții. Am insistat în presa locală și la directorul centrului de la acea vreme, domnul Aurel Cristian, care prin sprijinul lui acest copil a putut fi operat, și astăzi este în picioare cam 70%. Pentru el luptăm să urmeze cursuri și sprijin pentru calificări și angajare”, spune Aneta.

Aneta adaugă că după terminarea școlii, deoarece familia nu avea locuință, băiatul a fost instituționalizat tot la acest cămin.

,,Până în prezent am făcut demersuri pentru noi specializari și angajare, fiind sprijiniți de conducerea centrului și de domnul director general DGASPC –VN. Pe această cale, dorim să le mulțumim pentru sprijinul acordat nu numai nouă, dar și altor beneficiari care au fost susținuți pentru integrarea în comunitate”, povestește Aneta.

Ea precizează că anul acesta, la sfârșitul lunii mai, băiatul lor, Elvis, termină cursul de infirmier. Ei speră că în viitor va exista posibilitatea angajării și a dezinstituționalizării, pentru ca el să fie integrat în comunitate.

Întrebat cum este viața unei persoane cu dizabilități instituționalizată, Elvis, soțul Anetei a răspuns: ,,Pe parcursul a peste 30 de ani de instituționalizare numai la Odobești, cu etichetarea de asistat social, mai nou beneficiar, s-a simțit diferența dintre un angajat și un beneficiar, adică unul care nu poate fi util societății, și asta tot din cauza grelei ,,moșteniri” a sistemului de dinainte de ‘90. Dar pentru unele persoane instituționalizate, ca în cazul meu și al altor colegi de aici care au primit sprijin și care au posibilitatea să demonstreze că se poate să fii util la locul de muncă, se observă că altfel te privesc unii angajați, considerând că suntem din rândul lor, al societății. Așa cum am menționat, datorită doamnei  director general DGASPC –VN, căreia îi adresez mii de mulțumiri pentru că dorește succesul beneficiarilor în societate. De astfel de directori avem nevoie, oameni care caută soluții de sprijin, de integrare.”

Elvis consideră că lipsa accesului la dispozitive medicale și asistive, precum și adaptarea locurilor de muncă reprezintă unele dintre problemele urgente cu care se confruntă persoanele cu dizabilități, fie instituționalizate sau neinstituționalizate. El are nevoie de o proteză, tip aparat Hessing, pentru a se putea deplasa și pentru a putea face față sarcinilor de serviciu. Elvis spune că a solicitat sprinjin prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate, dar, din păcate, furnizorul care s-a ocupat de obținerea acestei proteze nu a reușit să-l ajute. Această proteză i-ar da posibilitatea să meargă mai ușor și să fie în continuare în câmpul muncii.

Elvis precizează că o altă provocare cu care se confruntă persoanele cu dizabilități este problema transportului interurban, deoarece din venitul net trebuie să-și plătească abonamentul lunar, contribuția de întreținere în centru sau locuința protejată, și fiind și încadrate în gradul 3 nu mai rămâne cu niciun venit.

Potrivit legislației în vigoare, persoanele instituționalizate care au și alte venituri financiare provenite din ajutor social, pensie de urmaș sau pensie de vechime din câmpul muncii, sunt obligate să plătească 70% din venituri contribuție în instituția de reședință cămin/centru sau azil. Așadar, aceste persoane nu sunt motivate să muncească.

Elvis consideră că trebuie îmbunătățite facilitățile prin modificări legislative, pentru ca persoanele cu dizabilități, indiferent de statut, să fie motivate să muncească.

Pe lângă achiziționarea protezei, soții Lefter își doresc că băiatul lor să poată avea o viață diferită de a lor, să poată avea șansa de a se angaja și de a se integra în comunitate.

Articolul Un cuplu cu dizabilități instituționalizat luptă pentru integrare socială apare prima dată în Jurnal Social.