Arhive Viena - Jurnal Social https://jurnal-social.ro/tag/viena/ Publicația Consiliului Național al Dizabilității din România Fri, 22 May 2020 12:00:01 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.7.2 Concertul ,,STARS IN THE SKY/ STELELE-N CER” cu soprana Rodica VICĂ și țiterista Barbara LAISTER-EBNER prezentat în stagiunea on-line a Konzertsaal din Viena https://jurnal-social.ro/concertul-stars-in-the-sky-stelele-n-cer-cu-soprana-rodica-vica-si-titerista-barbara-laister-ebner-prezentat-in-stagiunea-on-line-a-konzertsaal-din-viena/ https://jurnal-social.ro/concertul-stars-in-the-sky-stelele-n-cer-cu-soprana-rodica-vica-si-titerista-barbara-laister-ebner-prezentat-in-stagiunea-on-line-a-konzertsaal-din-viena/#respond Fri, 22 May 2020 11:46:36 +0000 https://jurnal-social.ro//?p=7658 Ținând cont de situația actuală a artiștilor, care din cauza crizei Coronavirus nu au mai putut performa, iar multe apariții concertistice le-au fost anulate pe plan internațional, la inițiativa violonistului vienez Daniel AUNER a fost creată platforma konzertsaal.at pentru a le oferi artiștilor posibilitatea atât de a susține concerte în această […]

Articolul Concertul ,,STARS IN THE SKY/ STELELE-N CER” cu soprana Rodica VICĂ și țiterista Barbara LAISTER-EBNER prezentat în stagiunea on-line a Konzertsaal din Viena apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Ținând cont de situația actuală a artiștilor, care din cauza crizei Coronavirus nu au mai putut performa, iar multe apariții concertistice le-au fost anulate pe plan internațional, la inițiativa violonistului vienez Daniel AUNER a fost creată platforma konzertsaal.at pentru a le oferi artiștilor posibilitatea atât de a susține concerte în această perioadă, cât și pentru a rămâne în contact cu publicul larg, prin intermediul transmisiilor on-line.

Astfel, sub deviza ,,Arta nu trebuie să fie în zadar.”, începând cu luna martie a.c. au fost prezentate concerte susținute de unii dintre cei mai importanți artiști ai momentului, publicul vizitator având posibilitatea de se bucura de un concert live și în același timp – achiziționarea de bilete – de a susține artiștii în toată această perioadă de izolare.

Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură sprijină inițiativa violonistului austriac Daniel AUNER de susținere a artiștilor pe perioada pandemiei și vă invită luni, 25 mai 2020, de la ora 14:30 (15:30 ora României), să participați la concertul on-line de la Viena ,,STARS IN THE SKY” cu soprana Rodica VICA și țiterista austriacă Barbara LAISTER-EBNER. Biletele pentru acest concert pot fi cumpărate accesând următorul link: https://www.konzertsaal.at/event-details/stars-in-the-sky și parcurgând următorii pași: după accesarea link-ului selectați numărul de bilete dorit și accesați butonul Jetzt kaufen/Cumpără acum, apoi completați informațiile despre cumpărător Vorname/Nume și Nachname/Prenume, adresa de email și dați Weiter/Continuă; la pasul următor Zahlung/Plată introduceți datele/coordonate cardului cu care faceți plata (număr card, numele posesorului, data expirării, codul CVV, adresa, orașul, codul poștal, număr de telefon) sau optați pentru una dintre modalitățile de plată enumerate și treceți la pasul următor Kostenpflichtig bestellen/Plătiți comanda; după acest ultim pas veți primi o confirmare și un bilet pe adresa de e-mail, bilet care conține codul de accesare a platformei pentru a putea vizualiza concertul.

DUO-ul propune un proiect muzical inedit realizat în totalitate din cântece de leagăn și intitulat Stelele-n cer. Titlul provine de la ultimul poem al lui Mihai Eminescu, transpus muzical de către Nicolae Bretan. Piesa constituie de altfel și lucrarea centrală a acestui recital atmosferic. Evenimentul promovează̆ în același timp și CD-ul cu același nume, înregistrat la Viena în 2018. Conținând 16 cântece de leagăn din întreaga lume, repertoriul este o adevărată̆ demonstrație de multiculturalitate, prin perspectiva limbilor în care se interpretează̆: română, franceză, engleză, germană, italiană, spaniolă, japoneză și ladino (sefardă). Cei mai mari compozitori au dedicate opusuri de o reală valoare acestui gen, oferind o paletă extrem de variată stilistic: Nicolae Bretan, Paul Constantinescu, Federico Garcia Lorca, Wolfgang Amadeus Mozart, Johannes Brahms ș.a..

Barbara LAISTER-EBNER a fost invitată de celebrul dirijor Riccardo Muti să se alăture renumitei Filarmonici din Viena ca solistă, în cadrul Concertului de Anul Nou de la Viena, din 2018. Succesul acestei prezențe scenice a clasat-o în topul mondial al instrumentiștilor de renume și a făcut ca țitera să se transforme dintr-un instrument istoric, într-un instrument de interes, Barbara Laister-Ebner devenind un adevărat ambasador al său. Țitera clasică este un instrument muzical cu corzi ciupite, apărut în secolul al XIX-lea, în Germania, fiind urmașa cithar-ei antice. Barbara Laister- Ebner cântă la o țiteră vieneză cu 42 de corzi.

Site: http://www.laister-ebner.com

Rodica VICĂ, soprană, este invitata celor mai importante opere și filarmonici atât din țară, cât și din străinătate, fiind în același timp câștigătoare a numeroase premii la concursuri naționale și internaționale: Premiul I la Concursul International de muzică barocă „La Stravaganza” din Cluj- Napoca, Premiul al II-lea la Concursul Radiodifuziunii Române „Drumul spre celebritate”, Premiul pentru cea mai Bună Interpretare Muzicală în cadrul Trofeului „Ion Dacian” pentru Tineri Interpreți ș.a.. Printre ultimele succese profesionale ale sopranei se numără̆ concerte alături de orchestra Musica Ricercata, debutul la Müpa Budapest și premiera mondială a nou-descoperitului oratoriu Strigoii de George Enescu, alături de Orchestra Simfonică Radio Berlin. De asemenea, tot ea a realizat și premiera discografică a acestei fascinante lucrări enesciene, apărută la casa de discuri Capriccio, iar sezonul acesta oratoriul a fost prezentat pe scena Konzerthaus Berlin.

Site: http://www.rodicavica.com

Articolul Concertul ,,STARS IN THE SKY/ STELELE-N CER” cu soprana Rodica VICĂ și țiterista Barbara LAISTER-EBNER prezentat în stagiunea on-line a Konzertsaal din Viena apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/concertul-stars-in-the-sky-stelele-n-cer-cu-soprana-rodica-vica-si-titerista-barbara-laister-ebner-prezentat-in-stagiunea-on-line-a-konzertsaal-din-viena/feed/ 0
Conferința privind statisticile și persoanele cu dizabilități din UE https://jurnal-social.ro/conferinta-privind-statisticile-si-persoanele-cu-dizabilitati-din-ue/ https://jurnal-social.ro/conferinta-privind-statisticile-si-persoanele-cu-dizabilitati-din-ue/#respond Fri, 23 Nov 2018 14:10:02 +0000 https://jurnal-social.ro//?p=4704 Cu ocazia Președinției austriece a Consiliului Uniunii Europene, Forumul european pentru persoanele cu dizabilități (EDF) și Österreichischer Behindertenrat au găzduit ,,Conferința privind statisticile și persoanele cu dizabilități din UE”. Evenimentul, care a avut loc la 17 septembrie 2018, la Viena, și-a propus să familiarizeze persoanele cu dizabilități cu politicile UE. […]

Articolul Conferința privind statisticile și persoanele cu dizabilități din UE apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Cu ocazia Președinției austriece a Consiliului Uniunii Europene, Forumul european pentru persoanele cu dizabilități (EDF) și Österreichischer Behindertenrat au găzduit ,,Conferința privind statisticile și persoanele cu dizabilități din UE”.

Evenimentul, care a avut loc la 17 septembrie 2018, la Viena, și-a propus să familiarizeze persoanele cu dizabilități cu politicile UE. Aplicarea în Austria a Convenției ONU privind drepturile persoanelor cu handicap (UN CRPD) a fost discutată în paralel. În vederea unei mai bune implementări CRPD, accentul s-a pus pe utilizarea și producerea de statistici care conțin date solide, ceea ce va duce, pe termen lung, la elaborarea de politici bazate pe dovezi.

De asemenea, Conferința s-a axat pe persoanele cu dizabilități din UE, pe noii indicatori ai Obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD-urilor) UE, pe tabloul de bord al Pilonului social și pe obiectivele Strategiei Europa 2020. Obiectivul principal a fost de a dezvolta capacitatea membrilor EDF și a participanților în scopul de a folosi și influența statisticile la nivel european și național pentru a promova CRPD și pentru a crea un dialog între DPO și experți din Eurostat, din mediul academic și pe plan internațional.

Această conferință a avut loc ca parte a consiliului EDF.

Deputatul Adam Kosa a ținut să transmit un mesaj virtual, extrem de puternic.
,, Cu toții suntem de accord că strângerea datelor privind persoanele cu dizabilități este extrem de importantă pentru modelarea politicilor viitoare. De asemenea, știm că în timp ce obiectivele sociale și de ocupare a forței de muncă devin din ce în mai proeminente pe agenda UE (Semestrul European, Pilonul Social, Tabloul de bord social), statisticele sociale privind persoanele și gospodăriile – care sunt fundamentale pentru a dezvolta și a monitoriza politicile adecvate din acest domeniu – sunt încă colectate pe baza unui număr de reglementări specifice domeniului separat și, prin urmare, este nevoie de a simplifica statisticile sociale europene colectate din eșantioane. Este important să facem procesul de colectare a datelor mai eficient și rezultatul statistic mai relevant”, a spus el.

Deputatul Adam Kosa a mai precizat că, în calitate de fost rapporteur alternativ privind Regulamentul Parlamentului și al Consiliului, a stabilit un cadru comun pentru statistici europene referitoare la persoane și gospodării, bazate pe datele la nivel individual colectate din eșantioane (IESS). Noul Regulament cuprinde și optimizează 7 sondaje (anchete) existente în cadrul Sistemului Statistic European (ESS):
– Ancheta asupra forței de muncă (LFS)
– Statistica privind veniturile și condițiile de viață (SILC)
– Ancheta asupra educației adultului (AES)
– Ancheta europeană de sănătate prin intermediul interviului (EHIS)
– Ancheta privind utilizarea produselor TIC efectuată în rândul familiilor (ICT-hh)
– Ancheta privind utilizarea timpului (TUS)
– Ancheta privind bugetele de familie (HBS).

Comisia caută să stabilească un cadru flexibil și comun pentru colectarea unor astfel de date. IESS va sprijini în special Pilonul Social care necesită o bază solidă privind subiecte, precum inegalitățile, abilitățile, accesul la măsurile de ocupare a forței de muncă pentru toți și cheltuielile privind protecția socială.

Articolul Conferința privind statisticile și persoanele cu dizabilități din UE apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/conferinta-privind-statisticile-si-persoanele-cu-dizabilitati-din-ue/feed/ 0
Inteligența artificială trebuie să servească tuturor persoanelor https://jurnal-social.ro/inteligenta-artificiala-trebuie-sa-serveasca-tuturor-persoanelor/ https://jurnal-social.ro/inteligenta-artificiala-trebuie-sa-serveasca-tuturor-persoanelor/#respond Mon, 19 Nov 2018 15:37:55 +0000 https://jurnal-social.ro//?p=4661 Companiile din domeniul tehnologiei și persoanele cu dizabilități s-au adunat la 16 noiembrie, la Viena, pentru a discuta despre modalitățile prin care persoanele cu handicap au acces la noile descoperiri și inovații tehnologice. Evenimentul ,,Folosirea inteligenței artificiale pentru a a îmbunătăți accesibilitatea – oportunități și riscuri ale tehnologiilor emergente pentru […]

Articolul Inteligența artificială trebuie să servească tuturor persoanelor apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Companiile din domeniul tehnologiei și persoanele cu dizabilități s-au adunat la 16 noiembrie, la Viena, pentru a discuta despre modalitățile prin care persoanele cu handicap au acces la noile descoperiri și inovații tehnologice.

Evenimentul ,,Folosirea inteligenței artificiale pentru a a îmbunătăți accesibilitatea – oportunități și riscuri ale tehnologiilor emergente pentru persoanele cu dizabilități” a reunit reprezentanți ai mișcării persoanelor cu dizabilități și reprezentanți ai Microsoft, Amazon, Google, Facebook, Fundația Essl și MyHandicap cu un singur scop: să se asigure că noile tendințe tehnologice îmbunătățesc viața persoanelor cu dizabilități.

Acest eveniment și-a propus să dezbată modul în care noile tehnologii abordează diversitatea umană și modul în care soluțiile tehnologice pot fi concepute pentru toți, inclusiv pentru persoanele cu dizabilități.

Este un moment interesant pentru tehnologie. De la inteligența artificială și învățarea automată, la robotică, imprimare 3D, realități virtuale sau orașe inteligente, se pare că așa-numitele tehnologii emergente vor deveni în curând o realitate de zi cu zi. Este esențial ca persoanele cu dizabilități să nu fie lăsate în urmă în ceea ce privește descoperirile tehnologice.

Accesul este o chestiune care ține de drepturile omului. Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu handicap este primul tratat cu privire la drepturile omului care recunoaște accesul la tehnologia informației și comunicațiilor ca pe un drept de care persoanele cu dizabilități ar trebui să poată beneficia și care obligă statele părți să promoveze o abordare a designului universal în dezvoltarea de noi tehnologii.

Multe persoane cu dizabilități sunt dornice să acceseze tehnologiile. Atât tehnologiile asistive, cât și tehnologiile accesibile principale pot sprijini viața independentă, și dacă sunt concepute în mod corespunzător, reprezintă o cale de acces pentru a participa la toate aspectele vieții, în condiții de egalitate cu ceilalți: de la educație, la ocuparea forței de muncă, petrecerea timpului liber, cultura și chiar participarea politică.

În ultimii ani, s-au observat îmbunătățiri în acest domeniu, deși este încă departe de o situație ideală. Datorită implicării active a mișcării persoanelor cu dizabilități și susținerii factorilor de decizie politică în domenii precum accesibilitatea web, mass-media audiovizuală sau telecomunicații, se înregistrează progrese în cadrul juridic al UE. Inclusiv în Actul european privind accesibilitatea, recent convenit, care are o componentă TIC foarte puternică. Acest progres trebuie acum să devină o realitate pentru persoanele cu dizabilități din întreaga Europă. În ceea ce privește tehnologiile viitoare, cum ar fi soluțiile bazate pe Inteligența Artificială, obiectivul rămâne același: asigurarea că tehnologiile sunt disponibile și accesibile pentru persoanele cu dizabilități.

Partenerii implicați în organizarea evenimentului au subliniat propria lor activitate în domeniul AI și a soluțiilor dezvoltate în prezent și utilizate de către persoanele cu dizabilități. Au fost prezentate caracteristicile inteligenței artificiale accesibile, de la descrierea textului fotografiilor, subtitrarea automată, până la site-urile de dating.

Facebook, Microsoft și Google și-au prezentat toate inițiativele pentru a-și diversifica forța de muncă și pentru a se asigura că angajează mai multe persoane cu dizabilități.

Câteva aspecte importante ale discuției au inclus:

• Inteligența artificială trebuie dezvoltată de diverse echipe care includ persoanele cu dizabilități. Organizațiile trebuie să asigure recrutarea incluzivă și să oferă o locuință rezonabilă; companiile care pot recruta și păstra personalul cu dizabilități au un avantaj față de ceilalți în ceea ce privește accesibilitatea și incluziunea.

• Inteligența artificială ar trebui dezvoltată într-un mod de care să beneficieze în mod direct persoanele cu dizabilități și să fie accesibilă tuturor din societate; Politica ar trebui să se asigure că noile tehnologii sunt disponibile pentru toată lumea – soluțiile strategice să includă obligații accesibile privind achizițiile publice.

• Accesibilitatea ar trebui să fie integrată în ADN-ul companiilor din domeniul tehnologiei și ca o parte esențială a tuturor dezvoltărilor tehnologice.

• Ritmul de dezvoltare în domeniul inteligenței artificiale este atât de rapid că nu se poate ține pasul cu IT-ul – fiind conștienți de aceste evoluții, este foarte important de a ne asigura că dezvoltările sunt incluzive și accesibile.

EDF va publica un raport privind oportunitățile și amenințările tehnologiilor emergente la începutul anului 2019, iar discuția din cadrul conferinței va contribui la concluziile acestui raport. Folosind exemple de evoluții actuale și viitoare, raportul urmărește să ajute EDF și membrii săi să se angajeze în activități de susținere privind noile tehnologii. Raportul va oferi consiliere factorilor de decizie și industriei cu privire la modul de consolidare a cooperării acestora.

Reprezentanții persoanelor cu dizabilități au lăudat disponibilitatea companiilor tehnologice de a se angaja în această discuție deschisă.

,,Tehnologiile ar trebui să promoveze includerea și participarea persoanelor cu dizabilități la toate fazele vieții și nu ar trebui să mai genereze excluderea și discriminarea. Această oportunitate grozavă de incluziune nu trebuie pierdută”, a declarat Yannis Vardakastanis, președintele EDF.

,,Sistemele sociale și juridice sunt mult în urma noilor evoluții tehnice. Inteligența artificială, datele mari și internetul lucrurilor ne schimbă serios viața, nu doar formele noastre de comunicare. Persoanele cu dizabilități trebuie să fie implicate activ în aceste procese de schimbare „, a adugat Gabriele Sprengseis, directorul executiv al Consiliului Austriac pentru persoanele cu dizabilități.

De cealaltă parte, companiile tehnologice și-au prezentat eforturile privind accesibilitatea și au convenit să ia în considerare nevoile persoanelor cu handicap în ceea ce privește produsele și serviciile lor.


,,Tehnologiile avansate precum inteligența artificială (AI) pot ajuta persoanele cu dizabilități să participe mai mult la fiecare aspect al societății. Prin asigurarea faptului că tehnologia își îndeplinește promisiunea de a răspunde celor mai exigente nevoi sociale, putem împuternici pe toți – și nu doar pe cei cu dizabilități – să realizeze mai mult”, a declarat Adina Braha-Honciuc, directorul departamentului guvernamental al Microsoft.

,,Cercetările noastre arată că AI ar putea fi un atu semnificativ pentru persoanele cu dizabilități”, a spus Wilfried Kainz de la Zero Project Research.

Membru al Comitetului Executiv al EDF, Humberto Insolera, a încheiat evenimentul, precizând că acesta a fost extrem de util pentru munca lor, iar discuțiile vor fi incluse cu siguranță în următorul lor raport.

Articolul Inteligența artificială trebuie să servească tuturor persoanelor apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/inteligenta-artificiala-trebuie-sa-serveasca-tuturor-persoanelor/feed/ 0