Arhive anti-COVID-19 - Jurnal Social https://jurnal-social.ro/tag/anti-covid-19/ Publicația Consiliului Național al Dizabilității din România Wed, 13 Jan 2021 12:53:54 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.7.2 În România s-a realizat prima vaccinare anti-COVID în mastocitoza asociată cu șocuri anafilactice https://jurnal-social.ro/in-romania-s-a-realizat-prima-vaccinare-anti-covid-in-mastocitoza-asociata-cu-socuri-anafilactice/ https://jurnal-social.ro/in-romania-s-a-realizat-prima-vaccinare-anti-covid-in-mastocitoza-asociata-cu-socuri-anafilactice/#respond Wed, 13 Jan 2021 12:53:51 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=9910 Asociația Suport Mastocitoză România anunță vaccinarea cu vaccinul anti-COVID a primului pacient cu mastocitoză sistemică cu șocuri anafilactice multiple la nivel internațional. Vaccinarea a avut loc respectându-se protocolul elaborat de The Mast Cell Disease Society și promovat de Centrul European de Excelență în Mastocitoză România, coordonat de conf. univ. dr. Horia […]

Articolul În România s-a realizat prima vaccinare anti-COVID în mastocitoza asociată cu șocuri anafilactice apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Asociația Suport Mastocitoză România anunță vaccinarea cu vaccinul anti-COVID a primului pacient cu mastocitoză sistemică cu șocuri anafilactice multiple la nivel internațional.

Vaccinarea a avut loc respectându-se protocolul elaborat de The Mast Cell Disease Society și promovat de Centrul European de Excelență în Mastocitoză România, coordonat de conf. univ. dr. Horia Bumbea.

Pacienta vaccinată, Angelica Marin, este cadru medical și a fost de acord să își facă publică identitatea pentru a-i încuraja pe toți cei aflați în dificultatea luării unei decizii de a se vaccina, să se vaccineze.

,,Azi, 12 ianuarie, pentru mine a fost cel mai important eveniment, VACCINAREA ANTI-COVID 19. Ca să ajung să mi se facă acest vaccin, a trebuit să trec prin mai multe peripeții. După ce am ajuns la Spitalul Floreasca, a trebuit să trecem printr-un filtru. În momentul în care au aflat că am mastocitoză sistemică și am făcut multe șocuri anafilactice, dar șocurile acelea grave, severe, nu o alergie la unele medicamente sau alimente, nu au vrut să mă vaccineze. Cu toate că am respectat protocolul dat de doamna doctor Brandușa Petruțescu (am luat înainte cu două ore Ketotifen, Famotidina, Xyzal, iar înainte să mă vaccineze am luat încă un Ketotifen și un Xyzal plus 3 cromoglicat), am plecat de acasă cu optimism, cu speranța că nu voi face niciun șoc anafilactic. Nu am făcut, dar puteam sa degranulez de la stresul provocat de refuzul doctorilor  care aveau în fața lor o ordonanța de urgență dată în data de 9 ianuarie pentru toți bolnavii care au avut în trecut șocuri anafilactice severe. Până în final (parcă eram mascota mastocitozei) s-a făcut o ședință cu toți managerii, doctorii în alergologie, imunologie, ca să-și dea acordul pentru ca  eu  sa primesc  vaccinul. Au stat lângă mine domnii doctor de la UPU, domnul Manager, mulți doctori din Floreasca. M-au vaccinat, sunt bine, nu am avut nicio reacție alergică, nu am nimic, poate mâine o sa fie o mica durere locală. Îi mulțumesc Nicoletei Vaia, președinta Asociației Suport Mastocitoză România, pentru tot sprijinul acordat, domnilor și doamnelor doctor de la SUUB, care au vorbit la telefon cu doamnele doctor de la Spitalul Floreasca. Eu vă rog frumos ca sub  îndrumarea doamnei doctor Brandușa Petruțescu și a echipei de Hematologie SUUB, coordonată de dl conf. univ. dr Horia Bumbea, să aveți curajul să faceți vaccinul anti-COVID 19”, a spus Angelica Marin.

,,Este un act responsabil, un exemplu motivațional pentru toti cei cu mastocitoză din lume, o boală foarte rară, oncologică, hematologică, ce are ca particularitate un număr mare de șocuri anafilactice. Urmând protocolul și sfaturile medicilor, având o relație de încredere cu medicii din rețeaua de mastocitoză, coordonată de conf. univ. dr. Horia Bumbea, 90 din cei 96 de adulți cu mastocitoză au decis să se vaccineze și speră să intre în cea de-a doua etapă de vaccinare. Protocolul de vaccinare anti-COVID este disponibil pe www.mastocitoza.ro și pe Facebook – Asociația Suport Mastocitoză România”, a declarat Nicoleta Vaia, președinta Asociației Suport Mastocitoză România.

Articolul În România s-a realizat prima vaccinare anti-COVID în mastocitoza asociată cu șocuri anafilactice apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/in-romania-s-a-realizat-prima-vaccinare-anti-covid-in-mastocitoza-asociata-cu-socuri-anafilactice/feed/ 0
Rusia a aprobat primul vaccin împotriva COVID-19 din lume https://jurnal-social.ro/rusia-a-aprobat-primul-vaccin-impotriva-covid-19-din-lume/ https://jurnal-social.ro/rusia-a-aprobat-primul-vaccin-impotriva-covid-19-din-lume/#respond Wed, 12 Aug 2020 12:48:43 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=8580 Președintele rus Vladimir Putin a anunțat, marți, că Rusia a devenit prima țară din lume care aprobă folosirea unui vaccin împotriva COVID-19, la mai puțin de două luni de la începerea testelor pe oameni, notează Agenția Reuters. Vaccinul va fi livrat pe pieţele străine sub denumirea de Sputnik V, nume preluat […]

Articolul Rusia a aprobat primul vaccin împotriva COVID-19 din lume apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat, marți, că Rusia a devenit prima țară din lume care aprobă folosirea unui vaccin împotriva COVID-19, la mai puțin de două luni de la începerea testelor pe oameni, notează Agenția Reuters.

Vaccinul va fi livrat pe pieţele străine sub denumirea de Sputnik V, nume preluat de la primul satelit trimis pe orbita Pământului, care aminteşte de cursa către spaţiul cosmic în care s-au angajat Rusia şi Statele Unite, în perioada Războiului Rece.

Prin aprobarea folosirii vaccinului, Rusia poate începe vaccinarea în masă, deși testele clinice de siguranță și eficacitate sunt încă în desfășurare.

Potrivit Reuters, rapiditatea cu care Rusia s-a mișcat în producerea unui vaccin demonstrează determinarea oficialilor ruși de a câștiga cursa globală pentru dezvoltarea acestuia, însă ridică și semne de îngrijorare cu privire la faptul că Rusia pune prestigiul internațional înaintea siguranței pacienților.

În cadrul unei reuniuni a guvernului său, Vladimir Putin a spus că vaccinul, dezvoltat de Institutul Gamaleya din Rusia, este sigur și a fost administrat fiicei sale.

,,Știu că este destul de eficient, că oferă imunitate durabilă și, repet, a trecut toate testările necesare”, a declarat Vladimir Putin.

El a adăugat că speră ca Rusia să înceapă cât mai curând producerea în masă a vaccinului.

Oficialii guvernamentali au spus că va fi administrat personalului medical, iar apoi cadrelor din învățământ, în mod voluntar, la sfârșitul acestei luni sau la începutul lunii septembrie. Problema este însă că, până în prezent, experții ruși nu au publicat studii referitoare la diferite faze de testare, așa cum au făcut specialiștii de la Universitatea Oxford și compania americană Moderna.

Reuters informează că vaccinul este administrat în două doze și constă din două serotipuri ale unui adenovirus uman, fiecare purtând un antigen S al noului coronavirus, care intră în celulele umane și produce un răspuns imun. Platforma folosită pentru vaccin a fost dezvoltată de oamenii de știință ruși de peste două decenii și a constituit baza pentru mai multe vaccinuri în trecut, inclusiv pentru cele împotriva Ebola.

Kirill Dimitriev, şeful fondului suveran de investiţii RDIF, a declarat că Rusia a primit deja cereri din peste 20 de ţări, pentru un miliard de doze de vaccin.  El a mai spus că studiile clinice trebuie să înceapă curând în Emiratele Arabe Unite și în Filipine.

Aprobarea de către Ministerul Sănătății reprezintă primul pas spre teste clinice mai ample pe mii de participanți, aceea etapă cunoscută și ca studiu de faza a-III-a. Astfel de studii, care necesită o rată semnificativă de participanți, sunt considerate esențiale înainte ca un vaccin să primească aprobare.

Oamenii de știință străini și-au exprimat îngrijorarea față de viteza dezvoltării acestui vaccin, iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a lansat un apel la respectarea ,,liniilor directoare şi directivelor clare” în ceea ce privește elaborarea unui astfel de produs.

„În mod normal, este nevoie de un număr mare de oameni pentru a fi testat înainte de a aproba un vaccin”, a spus dr. Peter Kremsner de la Spitalul Universitar din Tuebingen, Germania, care testează în prezent în studii clinice, vaccinul anti-COVID-19, dezvoltat de compania CureVac.

Potrivit standardelor internaționale, o astfel de folosire a unui vaccin nu este etică și ar putea avea efecte dăunătoare asupra acceptării vaccinării de către populație.

,,Vaccinarea de masă cu un vaccin netestat suficient este neetică. Orice problemă în cadrul campaniei de vaccinare din Rusia va fi dezastruoasă atât prin efectele negative asupra sănătății, cât și asupra acceptării vaccinurilor de către populației”, a explicat Francois Balloux, expert al Institutului de Genetică din cadrul University College London, care consideră decizia autorităților ruse ,,nesăbuită și nebunească”.

Dr. Anthony Fauci, expertul principal în boli infecțioase din SUA, a declarat că se îndoiește că Rusia a dovedit că vaccinul său este sigur și eficient.

„Sper că rușii au dovedit, în mod definitiv, că vaccinul este sigur și eficient. Mă îndoiesc serios că au făcut asta ”, a declarat dr. Fauci.

În prezent, peste 100 de vaccinuri împotriva COVID-19 sunt în diverse faze de cercetare-dezvoltare. Dintre acestea, cel puțin 4 vaccinuri au intrat în studii clinice de faza a III-a (finală), niciunul în Rusia, potrivit datelor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

Articolul Rusia a aprobat primul vaccin împotriva COVID-19 din lume apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/rusia-a-aprobat-primul-vaccin-impotriva-covid-19-din-lume/feed/ 0