Arhive Ordin - Jurnal Social https://jurnal-social.ro/tag/ordin/ Publicația Consiliului Național al Dizabilității din România Mon, 06 Nov 2023 10:04:10 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.8.1 Serviciile de îngrijiri paliative sunt accesibile acum mai multor categorii de pacienți https://jurnal-social.ro/serviciile-de-ingrijiri-paliative-sunt-accesibile-acum-mai-multor-categorii-de-pacienti/ https://jurnal-social.ro/serviciile-de-ingrijiri-paliative-sunt-accesibile-acum-mai-multor-categorii-de-pacienti/#comments Mon, 06 Nov 2023 10:04:08 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=17408 În România, termenul de „îngrijire paliativă” este relativ nou, astfel că reglementările referitoare la ea nu sunt complet conturate. În plus, nevoia reală de servicii de îngrijiri paliative este acoperită în proporţie de sub 20%, iar reglementările actuale prevăd acordarea acestora ,,preponderent şi disproporţionat” pacienţilor oncologici. Pentru a extinde acoperirea […]

Articolul Serviciile de îngrijiri paliative sunt accesibile acum mai multor categorii de pacienți apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

În România, termenul de „îngrijire paliativă” este relativ nou, astfel că reglementările referitoare la ea nu sunt complet conturate. În plus, nevoia reală de servicii de îngrijiri paliative este acoperită în proporţie de sub 20%, iar reglementările actuale prevăd acordarea acestora ,,preponderent şi disproporţionat” pacienţilor oncologici. Pentru a extinde acoperirea nevoilor de servicii de îngrijiri paliative, Ministerul Sănătăţii a introdus, printr-un ordin publicat recent în Monitorul Oficial, noi categorii de pacienţi care pot beneficia de astfel de servicii decontate de casele de asigurări de sănătate.

Astfel, Ministerul Sănătății a emis Ordinul 3.514/2023 privind modificarea și completarea Ordinului ministrului sănătății 253/2018, care reglementează organizarea, funcționarea și autorizarea serviciilor de îngrijiri paliative.

Paliația înseamnă un ansamblu de îngrijiri care urmăresc confortul și demnitatea pacientului aflat în fază terminală, precum și sprijinul acordat familiei acestuia (inclusiv în perioada de doliu). Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, îngrijirea paliativă  reprezintă abordarea care îmbunătățește calitatea vieții atât pacienților, cât și a familiior acestora, pe perioada confruntării cu problemele asociate bolilor cronice incurabile, prin prevenția și ușurarea suferințelor, identificând timpuriu, evaluând și tratând impecabil durerea, precum și alte probleme de ordin fizic, psihosocial și spiritual.

Conform referatului de aprobare care prefațează documentul menționat, noile reglementări care sunt introduse urmăresc standardizarea acestei discipline noi.

Prezentul regulament are în vedere dezvoltarea progresivă a îngrijirilor paliative în România, ca parte integrantă a sistemului de sănătate, prin Planul naţional de dezvoltare coordonată a îngrijirii paliative pe termen scurt şi mediu în scopul creşterii constante şi coordonate a gradului de acoperire a nevoii de asistenţă pentru populaţia vizată, prin utilizarea eficientă a resurselor umane şi logistice existente şi prin dezvoltarea de noi servicii”, se arată în prezentul ordin.

Cea mai importantă prevedere este aceea a introducerii unor noi categorii de pacienți care pot beneficia de îngrijiri paliative, în condițiile în care reglementările de până acum se axau pe pacienții oncologici. Totuși, o serie de studii recente citate de minister în referatul care însoțește ordinul arată că evoluția de final a mai multor categorii de pacienți ar justifica înscrierea acestora pe lista celor care au dreptul la îngrijiri paliative. Astfel, cei care suferă de insuficiență renală, hepatică, de HIV/SIDA și copiii cu boli cronice progresive după împlinirea vârstei de 18 ani se numără de acum printre beneficiarii îngrijirilor paliative.

De asemenea, sunt adăugați pacienții cu afecțiuni cardiovasculare, respiratorii, renale, hepatice, neurologice (scleroză multiplă, scleroză laterală amiotrofică, boala Parkinson, miastenia gravis), demență și cei cu anomalii congenitale.

,,Iniţial, îngrijirile paliative au fost preponderent şi disproporţionat acordate pacienţilor oncologici. Studii recente confirmă nevoia de îngrijire paliativă şi managementul specific al afecţiunilor non-oncologice (cardiovasculare 38,5%, respiratorii 10,3%, HIV/SIDA 5,7%, renale, hepatice, neurologice, demente, anomalii congenitale etc), a căror evoluţie spre final este mai puţin predictibilă şi caracterizată de perioade frecvente de declin şi remisie”, arată autorii proiectului, în referatul de aprobare.

Potrivit documentului, ,,îngrijirile paliative, ca domeniu nou în ansamblul sistemului de sănătate, sunt în prezent dezvoltate necoordonat şi inegal la nivel de ţară, acoperirea nevoii fiind estimată a fi sub 20%”.

Totodată, legea stabilește că, după împlinirea vârstei de 18 ani, persoana care are nevoie de îngrijire paliativă este obligată să facă o nouă evaluare specifică persoanelor adulte, urmând să primească în continuare (sau nu) acest gen de îngrijiri.

Una dintre noile măsuri adoptate se referă la persoanele aflate în fază terminală a unor boli, în cazul cărora se introduce o prevedere nouă, conform căreia „nu se recomandă efectuarea resuscitării cardio-respiratorii în cazul pacienților cu boli cronice progresive, boli oncologice sau non-oncologice, aflați în fază terminală, aceasta fiind considerată o intervenție inutilă”.

De asemenea, numărul de profesii ai căror practicanți pot asigura îngrijiri paliative a fost completat: pe lângă asistenți sociali, psihologi, fizioterapeuți și alți terapeuti, au fost adăugați și clericii, cu condiția să aibă diplomă de licență și drept de a profesa, dar și să aibă calitatea de absolvenți ai unui program de studii masterale în îngrijiri paliative sau absolvenți ai unui curs aprofundat de 60 de ore de educație în îngrijiri paliative.

Articolul Serviciile de îngrijiri paliative sunt accesibile acum mai multor categorii de pacienți apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/serviciile-de-ingrijiri-paliative-sunt-accesibile-acum-mai-multor-categorii-de-pacienti/feed/ 1
CNAS a făcut precizări privind transmiterea și validarea serviciilor medicale, după ce Platforma informatică a asigurărilor de sănătate a înregistrat probleme de funcționare https://jurnal-social.ro/cnas-a-facut-precizari-privind-transmiterea-si-validarea-serviciilor-medicale-dupa-ce-platforma-informatica-a-asigurarilor-de-sanatate-a-inregistrat-probleme-de-functionare/ https://jurnal-social.ro/cnas-a-facut-precizari-privind-transmiterea-si-validarea-serviciilor-medicale-dupa-ce-platforma-informatica-a-asigurarilor-de-sanatate-a-inregistrat-probleme-de-functionare/#respond Thu, 20 Jul 2023 09:24:33 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=16603 Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a emis un ordin care permite validarea serviciilor medicale, a medicamentelor și dispozitivelor medicale până la finalul acestei luni, având în vedere că Platforma informatică a asigurărilor de sănătate (PIAS) a înregistrat probleme de funcționare în ultimele săptămâni. „Având în vedere faptul că […]

Articolul CNAS a făcut precizări privind transmiterea și validarea serviciilor medicale, după ce Platforma informatică a asigurărilor de sănătate a înregistrat probleme de funcționare apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a emis un ordin care permite validarea serviciilor medicale, a medicamentelor și dispozitivelor medicale până la finalul acestei luni, având în vedere că Platforma informatică a asigurărilor de sănătate (PIAS) a înregistrat probleme de funcționare în ultimele săptămâni.

„Având în vedere faptul că începand cu data de 30.06.2023 au fost constatate întreruperi în funcționarea Platformei informatice din asigurările de sănătate, pentru a asigura validarea serviciilor medicale, medicamentelor și dispozitivelor medicale, precum și a serviciilor medicale, medicamentelor și materialelor sanitare specifice programelor naționale de sănătate curative acordate, în data de 30.06.2023, și pentru a asigura decontarea serviciilor acordate, în luna iunie 2023, a fost emis ordinul presedintelui CNAS nr. 602/17.07.2023”, precizează CNAS.

Astfel, ordinul președintelui CNAS nr. 602 din 17 iulie 2023 permite validarea până la 31 iulie 2023 a serviciilor medicale, medicamentelor și materialelor sanitare acordate la finalul lunii iunie 2023 și care nu au putut fi transmise în PIAS din cauza problemelor de funcționare.

Totodată, Ordinul permite transmiterea în PIAS până la finalul acestei luni a serviciilor medicale, medicamentelor și materialelor sanitare acordate offline, în perioada 27-30 iunie, precum și a celor care aveau termen de raportare data de 30 iunie.

Pentru validarea activității desfășurate de furnizori în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, perioada începând cu 1 iulie 2023 și până la data repunerii în funcțiune a PIAS, va fi emis un nou ordin al președintelui CNAS care va reglementa înregistrarea serviciilor medicale.

Articolul CNAS a făcut precizări privind transmiterea și validarea serviciilor medicale, după ce Platforma informatică a asigurărilor de sănătate a înregistrat probleme de funcționare apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/cnas-a-facut-precizari-privind-transmiterea-si-validarea-serviciilor-medicale-dupa-ce-platforma-informatica-a-asigurarilor-de-sanatate-a-inregistrat-probleme-de-functionare/feed/ 0
Lista bolilor ce dau dreptul studenţilor de a primi bursă socială a fost modificată https://jurnal-social.ro/lista-bolilor-ce-dau-dreptul-studentilor-de-a-primi-bursa-sociala-a-fost-modificata/ https://jurnal-social.ro/lista-bolilor-ce-dau-dreptul-studentilor-de-a-primi-bursa-sociala-a-fost-modificata/#respond Fri, 30 Jun 2023 12:34:38 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=16461 Criteriile de acordare a burselor sociale în cazul studenților bolnavi au fost modificate, potrivit unui ordin ce a intrat, marți, 20 iunie 2023, în vigoare. Ordinul nr. 4436/2023, publicat în Monitorul Oficial, modifică Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3.392/2017 privind stabilirea Criteriilor generale de acordare a burselor şi a altor forme […]

Articolul Lista bolilor ce dau dreptul studenţilor de a primi bursă socială a fost modificată apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Criteriile de acordare a burselor sociale în cazul studenților bolnavi au fost modificate, potrivit unui ordin ce a intrat, marți, 20 iunie 2023, în vigoare.

Ordinul nr. 4436/2023, publicat în Monitorul Oficial, modifică Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3.392/2017 privind stabilirea Criteriilor generale de acordare a burselor şi a altor forme de sprijin material pentru studenţii şi cursanţii din învăţământul superior de stat, învăţământ cu frecvenţă.

Bursele sociale sunt acordate studenților, potrivit legislației în vigoare, în trei cazuri: când sunt orfani, când suferă de anumite boli sau când provin dintr-o familie cu venituri mici.

Concret, noul Ordin modifică lista bolilor ce dau dreptul studenţilor de a primi bursă socială. Mai exact, de acum pot beneficia de bursă socială studenții care suferă de următoarele afecțiuni:

  • tuberculoză, care se află în evidența unităților medicale – pe perioada tratamentului tuberculostatic;
  • diabet insulinonecesitant;
  • boli maligne;
  • sindroame de malabsorbție severe;
  • boală cronică de rinichi în program de dializă;
  • astm bronșic persistent moderat sau sever;
  • epilepsie grand mal;
  • cardiopatii congenitale;
  • hepatită cronică cu fibroză avansată (stadiu F3 sau F4);
  • glaucom;
  • miopie gravă;
  • boli imunologice autoimune forme severe;
  • boli rare;
  • tulburări din spectrul autist;
  • boli hematologice severe care necesită tratament continuu sau spitalizări frecvente;
  • surditate bilaterală;
  • fibroză chistică;
  • cei infectați cu virusul HIV sau bolnavi de SIDA;
  • cei cu handicap locomotor și încadrați într-un grad de invaliditate.

Potrivit Ordinului ME 3.392/2017, bursele sociale se acordă, pe baza prevederilor regulamentului propriu stabilit de către senatul universitar, la propunerea Consiliului de administrație, ca urmare a consultării cu reprezentanții studenților, inclusiv cu organizațiile studențești.

Pe lângă studenții care suferă de una dintre bolile menționate anterior, există și alți studenți care pot solicita bursa socială, și anume:

  • studenţii orfani de unul sau ambii părinţi, respectiv pentru care s-a dispus ca măsură de protecţie plasamentul şi care nu realizează venituri peste plafonul pentru acordarea bursei sociale;
  • studenţii ce provin din familii cu venituri reduse – a căror familie nu a realizat în cele trei luni înainte de începerea semestrului/anului universitar un venit lunar net mediu per membru de familie mai mare decât salariul de bază minim net pe economie.

Bursele sociale acordate studenților orfani și celor bolnavi se acordă și pe perioada vacanțelor. De asemenea, bursele sociale se acordă pe durata studiilor, până la împlinirea vârstei de 35 de ani.

Studenții pot beneficia ocazional, la cerere, și de alte tipuri de burse sociale, indiferent dacă mai primesc o altă bursă sau nu. Prin urmare, ei pot cere bursa pentru ajutor social ocazional pentru îmbrăcăminte și încălțăminte, bursa pentru ajutor social ocazional de maternitate sau bursa pentru ajutor social ocazional în caz de deces în familie.

Articolul Lista bolilor ce dau dreptul studenţilor de a primi bursă socială a fost modificată apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/lista-bolilor-ce-dau-dreptul-studentilor-de-a-primi-bursa-sociala-a-fost-modificata/feed/ 0