Arhive AMAis - Jurnal Social https://jurnal-social.ro/tag/amais/ Publicația Consiliului Național al Dizabilității din România Tue, 04 Jun 2024 08:36:12 +0000 ro-RO hourly 1 https://wordpress.org/?v=6.8 Aplicația See you pentru persoane nevăzătoare se extinde în varianta de mobil https://jurnal-social.ro/aplicatia-see-you-pentru-persoanele-nevazatoare-se-extinde-in-varianta-de-mobil/ https://jurnal-social.ro/aplicatia-see-you-pentru-persoanele-nevazatoare-se-extinde-in-varianta-de-mobil/#respond Wed, 13 Mar 2024 14:05:09 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=22956 See you, prima aplicație web din România care conectează persoanele nevăzătoare cu voluntari care să îi însoțească în activități online sau offline va fi lansată la începutul anului viitor și în versiunea mobilă în București și Cluj, anunță AMAIS. „Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială (AMAIS), în parteneriat cu Asociația Nevăzătorilor […]

Articolul Aplicația See you pentru persoane nevăzătoare se extinde în varianta de mobil apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

See you, prima aplicație web din România care conectează persoanele nevăzătoare cu voluntari care să îi însoțească în activități online sau offline va fi lansată la începutul anului viitor și în versiunea mobilă în București și Cluj, anunță AMAIS.

„Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială (AMAIS), în parteneriat cu Asociația Nevăzătorilor din România (ANR), filiala Cluj, a început deja să transforme aplicația web într-una mobilă. Inițiativa a pornit cu sprijinul Fundației Orange în cadrul programului «Lumea prin Culoare și Sunet» și își propune să readucă în discuție importanța mobilității și accesibilității orașelor pentru persoanele cu dizabilități, mai ales în cadrul unui oraș neprietenos cum este Bucureștiul. SeeYou este o aplicație incluzivă, în procesul dezvoltării fiind implicați utilizatorii ei, pentru a înțelege nevoile și preferințele lor specifice și diverse”, se arată într-un comunicat al AMAIS.

Potrivit sursei citate, aplicația a apărut din dorința AMAIS de a oferi soluții la nevoile de relaționare și de deplasare ale nevăzătorilor, observate în urma numeroaselor evenimente incluzive organizate de asociație.

Noua versiune SeeYou își propune să fie cât mai aproape de nevoile tuturor utilizatorilor, fie ei voluntari sau beneficiari. De aceea, proiectul a pornit cu o etapă de analiză. Au fost demarate câte două focus grupuri în București și în Cluj prin care cei 34 de participanți cu vârste între 19 și 66 de ani au putut să-și împărtășească experiențele și să propună îmbunătățiri la versiunea actuală, informează reprezentanții AMAIS.

„Cel mai mult îmi place la SeeYou că îți permite să cunoști și să interacționezi cu o comunitate la care altfel nu ai acces“, mărturisește Andreea Popa, voluntar SeeYou.

„SeeYou oferă o soluţie validã pentru ca nevăzătorii să poată naviga mai uşor printre provocãri, sarcini obligatorii şi activitãţi de timp liber. De asemenea, reprezintã o punte de legãturã între tipici şi nevãzãtori. Creează conexiuni, creşte independenţa şi e un pas în evoluţia personalã, atât pentru beneficiari, cât şi pentru voluntari”, spune Loredana, utilizatoare SeeYou și persoană cu deficiențe de vedere.

AMAIS susține că dorește, pe termen lung, să schimbe perspective, să minimizeze prejudecățile sociale legate de persoane cu dizabilități și să crească gradul de incluziune socială.

Persoanele interesate sunt rugate să-și facă cont pe site-ul www.seeyou.ro.

Despre AMAIS

AMAIS (Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială) este o organizație non-profit, înființată în 2015. Misiunea lor este să construiască o societate bazată pe empatie, incluziune și diversitate prin expunere la povești reale. De nouă ani, asociația construiește și facilitează contexte incluzive de socializare între persoane cu și fără dizabilități ce contribuie la stimularea empatiei și reducerea prejudecăților, dezvoltă cursuri incluzive de educație non-formală și publică ghiduri și cărți despre accesibilitate și incluziune.

Mai multe detalii pe https://amais.ro/.

Articolul Aplicația See you pentru persoane nevăzătoare se extinde în varianta de mobil apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/aplicatia-see-you-pentru-persoanele-nevazatoare-se-extinde-in-varianta-de-mobil/feed/ 0
A fost lansat primul ghid de design incluziv din România https://jurnal-social.ro/a-fost-lansat-primul-ghid-de-design-incluziv-din-romania/ https://jurnal-social.ro/a-fost-lansat-primul-ghid-de-design-incluziv-din-romania/#respond Wed, 09 Aug 2023 10:02:27 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=16753 Absența unei treceri de pietoni care te obligă să ocolești o intersecție, un lift defect sau niște scări fără rampă sunt doar o parte dintre barierele pe care orașul le pune între el și oameni. Pentru o societate echitabilă, AMAIS (Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială) a lansat cartea „Design […]

Articolul A fost lansat primul ghid de design incluziv din România apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Absența unei treceri de pietoni care te obligă să ocolești o intersecție, un lift defect sau niște scări fără rampă sunt doar o parte dintre barierele pe care orașul le pune între el și oameni. Pentru o societate echitabilă, AMAIS (Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială) a lansat cartea „Design Incluziv: Exerciții de empatie în proiectare”, scrisă de Iris Popescu, arhitect specializat în proiectare incluzivă și accesibilizare.

Este primul ghid pentru arhitecți, urbaniști, constructori, persoane din administrația publică sau specialiști din domenii conexe care vor să pornească cu o viziune incluzivă atunci când dezvoltă spații și orașe echitabile ce iau în considerare nevoile unui spectru cât mai larg de utilizatori.

Cartea oferă o bază teoretică a designului incluziv, prezintă metode, procese și exemple de bune practici, analizează contextul actual din țara noastră și propune o schimbare de paradigmă în proiectare printr-o înțelegere mai bună a diversității umane. De asemenea, ea oferă mărturii ale celor care au participat la taberele de empatie organizate de AMAIS pentru sensibilizarea actorilor principali ai orașelor la problemele cu care se confruntă un segment important din populație, până acum ignorat.

Iris Popescu, fondatoarea AMAIS, spune că acest ghid pornește de la poveștile celor mai puțini vizibili, ale celor „nepoftiți”, „imprevizibili”, „diferiți de normă”, pentru care mediul construit poate deveni zilnic un șir de uși închise sau o cursă plină de obstacole.

,,Ghidul nu oferă soluții de accesibilizare, materiale sau dimensiuni, ci este un manifest colectiv care să ne reamintească tuturor de responsabilitatea pe care o purtăm față de comunitate. Este o invitație la dialog și o reiterare a importanței pe care o are designul incluziv pe termen lung pentru oameni cât mai diverși. Pentru mine, pentru tine și pentru societate în general. Este un îndemn la schimbare, empatie și creativitate. De ce? Pentru că indiferent din ce categorie crezi că faci parte acum, nevoile și abilitățile tale se vor schimba în timp. Poți fi oricând persoana „nepoftită” de la masa dezbaterilor despre dezvoltarea mediului construit. Subiectul te include și pe tine”, explică Iris Popescu.

Ghidul „Design inclusiv: Exerciții de empatie în proiectare” a fost tipărit prin Timbrul de arhitectură, finanțare susținută de Ordinul Arhitecților din România, și se găsește online și în librării.

Mai multe detalii despre el pe: http://include.amais.ro.

AMAIS (Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială) este un ONG înființat în 2015, cu scopul de a construi o societate echitabilă pentru persoanele cu dizabilități permanente, temporare sau bazate pe context, prin aplicarea principiilor designului incluziv în: arhitectură, tehnologie și proiecte sociale.

Mai multe informații despre activitatea asociației pe: https://amais.ro.

  

Articolul A fost lansat primul ghid de design incluziv din România apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/a-fost-lansat-primul-ghid-de-design-incluziv-din-romania/feed/ 0
AMAIS organizează cursuri de programare pentru nevăzătorii din România, pregătindu-i pentru o carieră în IT https://jurnal-social.ro/amais-organizeaza-cursuri-de-programare-pentru-nevazatorii-din-romania-pregatindu-i-pentru-o-cariera-in-it/ https://jurnal-social.ro/amais-organizeaza-cursuri-de-programare-pentru-nevazatorii-din-romania-pregatindu-i-pentru-o-cariera-in-it/#respond Wed, 16 Feb 2022 12:56:47 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=13011 Sâmbătă, 19 februarie 2022, între orele 11:00-14:00, AMAIS  (Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială) organizează o discuție online despre tehnologia asistivă și cum programează nevăzătorii. La discuție sunt așteptate atât persoane cu dizabilități, cât și persoane tipice. AMAIS organizează de 4 ani cursuri de programare pentru nevăzătorii din România și îi pregătește […]

Articolul AMAIS organizează cursuri de programare pentru nevăzătorii din România, pregătindu-i pentru o carieră în IT apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Sâmbătă, 19 februarie 2022, între orele 11:00-14:00, AMAIS  (Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială) organizează o discuție online despre tehnologia asistivă și cum programează nevăzătorii. La discuție sunt așteptate atât persoane cu dizabilități, cât și persoane tipice.

AMAIS organizează de 4 ani cursuri de programare pentru nevăzătorii din România și îi pregătește pentru o carieră în IT, gratuit.

În prezent, în țara noastră sunt 6 programatori care profesează în domeniu. 3 dintre ei sunt traineri la cursurile AMAIS de programare unde nevăzătorii, în special adolescenți, sunt luați de la zero și învață bazele programării, descoperă șansa de a studia la facultăți de Informatică și primesc ghidaj în direcția unei cariere în IT.

Persoanele care vor să participe la întâlnirea online de sâmbătă sunt invitate să se înscrie la formularul de aici: https://forms.gle/KFEEyTiHW3MiAoNc7.

,,Discuția are loc înainte de a da startul unor noi înscrieri la cursurile de programare, în luna martie 2022. Până atunci, vrem să oferim oportunitatea cât mai multor persoane de a afla cum programează nevăzătorii, cum se desfășoară cursurile și ce abilități sunt necesare pentru a fi selectat(ă). Ne dorim ca la discuție să vină și participanți fără dizabilități pentru a răspândi, la nivel de societate, informațiile despre cum persoanele cu deficiențe de vedere folosesc tehnologia și pot deveni adevărați profesioniști”, transmit reprezentanții AMAIS.

O parte dintre rezultatele cursurilor de programare:

  • 100% dintre absolvenți s-au orientat spre o carieră în IT: studiază în facultăți de Informatică, sau se pregătesc pentru admitere (majoritatea sunt elevi);
  • A fost facilitată obținerea unui internship pentru un cursant din Cluj-Napoca, acum e angajat full-time la o multinațională;
  • 3 cursanți sunt studenți la Facultatea de Informatică. Unul dintre ei se află la studii în Norvegia din toamna lui 2021, bursieră Google;
  • O absolventă din anii anteriori, din Brașov, oferă meditații gratuite la matematică pentru alți nevăzători care se pregătesc pentru admiterea la Informatică.
  • Un absolvent este elev în Republica Moldova.

Am propus organizarea unor cursuri de programare pentru nevăzători dintr-un motiv simplu: să ofer șansa altor nevăzători să aibă o carieră în IT, fără să întâmpine provocările prin care eu am trecut singur. Impactul cursurilor este uriaș, schimbăm atât viziunea nevăzătorilor despre posibilitățile profesionale pe care le au, dar îi punem și pe o traiectorie prin care își schimbă viața. Investim în șansa unei vieți mai bune, fiindcă majoritatea celor peste 85.000 de nevăzători din România se confruntă cu un acut fenomen de autoizolare. Prin cursurile de programare, la AMAIS, contribuim direct la incluziunea socială din țara noastră”, declară Alexandru Cucu, inițiatorul cursurilor de programare AMAIS, programator, nevăzător.

Cursurile de programare durează aproape un an. Încep în luna aprilie și țin până în decembrie sau începutul anului viitor, în funcție de obiectivele trainerilor și nevoile cursanților. Întâlnirile au loc online, durează două ore, o dată pe săptămână. Acestea fac parte din proiectul Clubul de Mobilitate Urbană, o inițiativă AMAis susținută de Societe Generale Global Solution Centre Romania.

Pentru a afla mai multe despre eveniment accesați linkul: https://www.facebook.com/events/686277352370219?ref=newsfeed

Despre AMAIS

AMAIS (Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială) este o organizație non-profit, înființată în 2015. Viziunea AMAIS este ca toată lumea, indiferent de abilități, gen, vârstă, categorie socială, să trăiască și să lucreze în medii prietenoase și incluzive, ce corespund nevoilor lor.

AMAIS are ca misiune să creeze o societate echitabilă pentru persoanele cu dizabilități temporare sau permanente prin aplicarea principiilor designului incluziv în: arhitectură, tehnologie, proiecte sociale.

Articolul AMAIS organizează cursuri de programare pentru nevăzătorii din România, pregătindu-i pentru o carieră în IT apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/amais-organizeaza-cursuri-de-programare-pentru-nevazatorii-din-romania-pregatindu-i-pentru-o-cariera-in-it/feed/ 0
A fost lansat primul Ghid de angajare a nevăzătorilor https://jurnal-social.ro/a-fost-lansat-primul-ghid-de-angajare-a-nevazatorilor/ https://jurnal-social.ro/a-fost-lansat-primul-ghid-de-angajare-a-nevazatorilor/#respond Thu, 05 Aug 2021 12:26:19 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=11613 AMAis (Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială) a lansat primul ,,Ghid de angajare a nevăzătorilor” din România, proiect ce își propune să faciliteze colaborarea dintre angajatorii incluzivi și candidații cu deficiențe de vedere. Ghidul se adresează persoanelor cu deficiențe de vedere în căutarea unui loc de muncă, angajatorilor și altor […]

Articolul A fost lansat primul Ghid de angajare a nevăzătorilor apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

AMAis (Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială) a lansat primul ,,Ghid de angajare a nevăzătorilor” din România, proiect ce își propune să faciliteze colaborarea dintre angajatorii incluzivi și candidații cu deficiențe de vedere.

Ghidul se adresează persoanelor cu deficiențe de vedere în căutarea unui loc de muncă, angajatorilor și altor ONG-uri și persoane fizice interesate de construirea unui societăți incluzive.

Conform unui studiu recent realizat de AMAis, 70% dintre persoanele cu dizabilități din România nu se pot angaja, deși pot munci. În România, există 93.591 de persoane cu deficiențe de vedere. 34% dintre acestea reprezintă populația cu vârstă de angajare (18-64 ani), iar 3% sunt minori cu nevoie de acces la o educație care să le permită un parcurs profesional tipic.

Datele arată că doar 4% dintre persoanele cu deficiențe de vedere au terminat cursuri universitare, în timp ce 64% dintre nevăzători și-au încheiat educația înainte de a ajunge la liceu.

,,Odată cu lansarea ghidului, ne dorim să schimbăm cifra potrivit căreia 70% dintre persoanele cu dizabilități din România nu se pot angaja, deși pot munci. Obținerea unui loc de muncă este un pas uriaș către incluziunea socială din țara noastră”, precizează reprezentanții AMAis.

Potrivit sursei citate, acest ghid analizează posibile meserii pe care persoanele nevăzătoare le-ar putea practica în România, alături de măsurile pe care angajatorii ar trebui să le aplice pentru a crea un mediu de lucru incluziv. Este, așadar, un instrument cu un dublu rol: pe de-o parte, își propunem să-i ajute pe angajatori să înțeleagă potențialul persoanelor cu dizabilități de vedere, dar și pe viitorii candidați să se orienteze către joburile pe care le consideră potrivite pentru ei și cum să se pregătească pentru acestea.

,,Ghidul răspunde unei nevoi mari din societate: nevăzătorii nu știu către ce meserii să se îndrepte, iar angajatorii nu știu care sunt nevoile, obligațiile și beneficiile care vin odată cu angajarea unei persoane cu deficiențe de vedere. În plus, în țara noastră încă ne confruntăm cu o percepție colectivă potrivit căreia nevăzătorii pot fi maseuri sau profesori. Iată că datele arată că pot fi excelenți programatori, specialiști în resurse umane, psihologi sau avocați”, mai spun reprezentanții AMAis.

Așadar, ghidul oferă candidaților sfaturi practice și modele de lucru pentru a le spori încrederea de a aplica la oportunitățile de angajare potrivite abilităților lor.

,,În urma cercetării pe care am realizat-o, dar şi a experienţei la AMAIS am învăţat că oportunităţile de lucru pentru persoanele cu deficienţe de vedere din România sunt extrem de limitate, în special din cauza percepţiilor eronate despre potenţialul acestora de a munci şi chiar de a fi nişte angajaţi performanţi. Ne-am dat seama că este nevoie să creştem conştientizarea în rândul angajatorilor, a societăţii, dar şi în rândul candidaţilor, să le dăm speranţa şi încrederea că pot avea un parcurs firesc, o carieră şi o viaţă bună. Aşa a luat naştere «Ghid de angajare a nevăzătorilor», care este de fapt o resursă de informaţii aplicabile”, a declarat Ovidiu Cucu, membru AMAIS şi coordonator proiect.

După aproape doi ani de cercetări, interviuri și documentări, AMAis propune nouă meserii ce pot fi făcute de către persoanele cu deficiențe de vedere, dar și măsuri la nivel de spațiu, tehnologie și echipă.

Cele nouă meserii descrise în ghid sunt: programator, specialist în resurse umane, avocat sau consilier juridic, Content Writer, consultant pentru nevăzători, profesor, psiholog, operator call-center, broker /consultant financiar. Lista oferă doar câteva exemple și poate fi extinsă. Totodată, reprezintă și o matriță ce poate fi scalată și pentru alte tipuri de dizabilități, precum cele practicabile de persoanele cu deficiențe de auz sau vorbire, locomotorii etc. 

,,Pentru a crea un mediu incluziv este important să avem în vedere cel puțin trei paliere: spațiu, tehnologie și echipă. Fără aceste trei paliere este dificil să aplici politici reale de diversitate și incluziune, iar ghidul face lumină asupra pașilor pe care un angajator trebuie să-i urmeze în acest proces”, spune Iris Popescu, fondator AMAIS, arhitect și coordonator proiect.

Echipa de cercetare și producție este una incluzivă din punctul de vedere al abilităților (persoane tipice și persoane cu dizabilități), dar și din punct de vedere profesional: sociologie, resurse umane, analiză de date, arhitectură, tehnologie. Pentru realizarea ghidului au lucrat împreună nevăzători și persoane tipice, cu experiențe profesionale diferite, complementare, cu o motivație comună: aceea de a contribui la modelarea unei piețe a muncii incluzive.

Ghidul de angajare a nevăzătorilor face parte din inițiativa Shift+Vieți, lansată de Fundația Comunitară București și ING Tech Romania. Proiectul își propune să sprijine persoanele cu dizabilități să aibă acces mai ușor pe piața muncii din România.

AMAIS este o organizație non-profit înființată în 2015, a cărei misiune este de a construi o societate incluzivă, prin aplicarea principiilor designului incluziv în: arhitectură, tehhnologie, evenimente și proiecte sociale.

„Ghidul de angajare a nevăzătorilor” poate fi descărcat de pe site-ul:

Articolul A fost lansat primul Ghid de angajare a nevăzătorilor apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/a-fost-lansat-primul-ghid-de-angajare-a-nevazatorilor/feed/ 0
70 de bastoane inteligente ,,WeWALK” vor fi oferite nevăzătorilor din țara noastră https://jurnal-social.ro/70-de-bastoane-inteligente-wewalk-vor-fi-oferite-nevazatorilor-din-tara-noastra/ https://jurnal-social.ro/70-de-bastoane-inteligente-wewalk-vor-fi-oferite-nevazatorilor-din-tara-noastra/#comments Fri, 09 Apr 2021 09:18:40 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=10471 Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială (AMAis), împreună cu Asociația ,,Zi de Bine”, oferă 70 de bastoane inteligente ,,WeWALK” nevăzătorilor din țara noastră, în cadrul proiectului „Ochii care nu se uită”. Bastonul inteligent reprezintă un sprijin real în simplificarea activităților zilnice ale acestora și ,,partener” de nădejde în aventura independenței […]

Articolul 70 de bastoane inteligente ,,WeWALK” vor fi oferite nevăzătorilor din țara noastră apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială (AMAis), împreună cu Asociația ,,Zi de Bine”, oferă 70 de bastoane inteligente ,,WeWALK” nevăzătorilor din țara noastră, în cadrul proiectului „Ochii care nu se uită”. Bastonul inteligent reprezintă un sprijin real în simplificarea activităților zilnice ale acestora și ,,partener” de nădejde în aventura independenței lor.

Bastonul ,,WeWALK” include difuzoare, navigare Google Maps, dar și un sistem de asistență vocală. Conexiunea Bluetooth va facilita conectarea la sistem de senzori meniți să avertizeze utilizatorul prin vibrații atunci când are obstacole în cale pe drum.  Acest gadget poate oferi și informații cu privire la navigarea prin stații de metrou (ghidând utilizatorul către ieșirea dorită), călătoria cu autobuzul vizat (prin indicații vocale), sau detalii despre magazinele din jur, tot prin asistență vocală.

,,Pentru nevăzători, bastonul de deplasare este echivalentul cu independența lor. Iar el este cu atât mai valoros dacă răspunde și altor nevoi, precum cea de informare și conectare la rețeaua de transport din oraș, detectarea obstacolelor chiar și de la nivelul capului și monitorizarea rutei de deplasare de pe mânerul bastonului. Da, este posibil! Bastonul ,,WeWALK” are aceste funcții care îi ușurează deplasarea utilizatorului”, precizează reprezentanții AMAis.

Dacă ești nevăzător și vrei să primești un baston ,,WeWALK”, completează formularul de aici https://forms.gle/kfqDkv29Gjt5dMrx6 până în data de 10 aprilie 2021.

Cei 70 de beneficiari selectați vor fi învățați cum să folosească bastonul în cadrul unui training.

,,După ce vom selecta cei 70 de beneficiari, în luna mai vom merge să-i cunoaștem și să-i învățăm cum să folosească bastonul în cadrul unui training. Ne vom da întâlnire în Iași, Cluj și București.  Noi suntem tare bucuroși că Asociația ,,Zi de Bine” s-a alăturat misiunii noastre de a crește incluziunea socială, prin susținerea independenței nevăzătorilor, înainte de toate. Dă vestea mai departe, să ajungă formularul la cât mai mulți nevăzători sau la prietenii lor”, mai spun reprezentanții AMAis.

Articolul 70 de bastoane inteligente ,,WeWALK” vor fi oferite nevăzătorilor din țara noastră apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/70-de-bastoane-inteligente-wewalk-vor-fi-oferite-nevazatorilor-din-tara-noastra/feed/ 1
Iris Popescu: Este responsabilitatea fiecăruia dintre noi să creăm o societate incluzivă https://jurnal-social.ro/iris-popescu-este-responsabilitatea-fiecaruia-dintre-noi-sa-cream-o-societate-incluziva/ https://jurnal-social.ro/iris-popescu-este-responsabilitatea-fiecaruia-dintre-noi-sa-cream-o-societate-incluziva/#respond Fri, 31 Jul 2020 10:06:14 +0000 https://jurnal-social.ro/?p=8396 Autor: Andreea Raluca Coteanu Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială (AMAis) este un ONG înființat la începutul anului  2015 cu misiunea de a crea contexte de socializare între persoanele tipice și cele cu dizabilități. Iris Popescu, doctor arhitect, cofondator și CEO, nu are nevoi speciale, dar are inițiativa. Ea este […]

Articolul Iris Popescu: Este responsabilitatea fiecăruia dintre noi să creăm o societate incluzivă apare prima dată în Jurnal Social.

]]>

Autor: Andreea Raluca Coteanu

Asociația Metodelor Alternative de Integrare Socială (AMAis) este un ONG înființat la începutul anului  2015 cu misiunea de a crea contexte de socializare între persoanele tipice și cele cu dizabilități.

Iris Popescu, doctor arhitect, cofondator și CEO, nu are nevoi speciale, dar are inițiativa. Ea este una dintre persoanele care au pus bazele asociației.

Iris Popescu susține că dorința de a ajuta, de a crea proiecte pentru cei defavorizați, a determinat-o să înființeze AMAis.

,, Primul impuls a fost în anul șase la facultate, mai exact Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, când îmi căutam un subiect pentru lucrarea de diplomă. Îmi doream un subiect care să aibă și un impact social, să aibă o utilitate mai departe de interesul beneficiarului fictiv din lucrarea de diplomă /…/ Lucram la momentul respectiv în Vatra Luminoasă, mergând prin parc am văzut un cuplu de nevăzători care își plimbau copilul în cărucior, un bebeluș. Atunci mi-am dat seama că în cei șase ani de facultate nu încercasem să proiectez nimic pentru cei care nu văd deloc “ spune Iris pentru Jurnal Social.

Ea mărturisește că a continuat să cerceteze subiectul cu resursele avute la îndemână. A intrat în contact cu Asociația Nevăzătorilor din România, filiala București și cu Școala pentru Deficienți de Vedere, unde oameni primitori i-au relatat cu multă răbdare situația din România.

,,Am primit de la ei multe informații și astfel am aflat de existența celor două lumi: cea a persoanelor cu dizabilități, cu nevoi speciale și cea a celor cu așa-zise nevoi tipice. Am început să-mi fac subiectul de diplomă, iar datorită feedback-ului primit am continuat, fiindcă mi-am dat seama că există o problemă “, explică Iris.

Alexandru Cucu sau Alex, așa cum preferă să i se spună,  este nevăzător, dar în ciuda acestui fapt este programator, iar în AMAis este Tech Manager în Clubul de Mobilitate Urbana.

La rândul său, Alex, explică motivele care l-au ,,împins” să se alăture asociației.

,,Am participat la un eveniment pe nevăzute, unul dintre primele proiecte ale asociației. Mi-a plăcut foarte mult ceea ce se întâmpla, experimentam pe nevăzute și eram atât oameni tipici, cât și cu deficiențe de vedere. Era un context de socializare, pentru nevăzători un muzeu tactil, pentru persoanele tipice un exercițiu de empatie. Am întrebat-o pe Iris dacă au nevoie de voluntari încă de la primul eveniment, iar apoi am început să mă implic în activitățile asociației”, mărturisește Alex.

În prezent, echipa AMAis este compusă din arhitecți, psihologi, programatori și copywriteri, care colaborează cu sociologi, educatori, artiști și alte entități din domenii cu impact direct asupra problemelor sociale. Factorul care i-a unit pe acești oameni este dorința de a crește empatia comunității și de a conștientiza problemele întâmpinate de grupurile vulnerabile, folosind mediul construit ca resursa principală.

,,Fiecare persoană se dezvoltă în felul ei. Cunosc două persoane care au venit la trei evenimente și asta a fost suficient pentru ei. M-am întâlnit cu ei pe stradă și mergeau neînsoțiți. Aveau nevoie de acest impuls că se poate “, menționează Alex.

El adaugă că evoluția o măsoară prin feedback-ul oamenilor, felul în care aceștia reacționează la evenimente și prezentări, și cât de mult reușesc să asimileze.

Iris Popescu subliniază cauza pentru care persoanele cu dizabilități sunt excluse din societate și cum pot fi incluse acestea în comunitate.

,,Pe lângă feedback, este ușor de observat ca mergem în direcția bună prin simplul fapt că echipa noastra s-a mărit. În urmă cu cinci ani am pornit la drum patru persoane și acum suntem 14, atât persoane tipice cât și nevăzătoare. Inițial eram un grup de arhitecți fiindcă noi, arhitecții, suntem direct responsabili de mediul construit neprietenos. Acest mediu este cauza pentru care persoanele cu dizabilități sunt excluse din societate sau au dificultăți în a se bucura de aceeași viață independentă de care se bucură și persoanele tipice. Am început să discutăm din ce în ce mai mult acest subiect al designului incluziv și ne-am dat seama că în primul rând echipa noastră trebuie să fie incluzivă, adică să fim atât persoane cu, cât și fără nevoi speciale, din diferite domenii cu diferite abilități. Pentru a înțelege ce înseamnă incluziunea trebuie în primul rând să înțelegi ce înseamnă a exclude. Acest lucru îl înțelegi cel mai bine de la persoane care au trăit sentimentul“ explică Iris.

,,M-a impresionat să văd că persoane care la început nu știau să folosească bastonul alb veneau apoi singure cu transportul în comun “ spune Iris. Tot ea a dezvăluit că cel mai bine este ca lucrurile să fie luate pas cu pas, decât să țintească spre 500, 1000 de astfel de evoluții anual, mai bine încet și sigur.

În ceea ce privește planurile de viitor, atât Alex Cucu, cât și Iris Popescu, spun că activitatea Clubului de Mobilitate Urbană va continua, dar predominant online. Pe lângă asta, au în dezvoltare și o aplicație finanțată de Accenture România.

„Este ca o platformă care conectează persoanele cu deficiențe de vedere cu posibili voluntari, fie tipici sau tot cu nevoi speciale, dar independenți, pentru a ajunge în diverse locuri unde doresc să meargă ( școală, cumpărături, parc etc.)”, explică Iris.

Cei doi afirmă că această aplicație este foarte utilă în contextul actual, deoarece măsurile de siguranță aduc piedici, în special pentru cei cu deficiențe de vedere. Marcajele care indică distanțarea socială sunt vizuale, predominant autocolante pe care nu le poți distinge cu piciorul. Masca limitează simțul olfactiv care este foarte important pentru identificarea unui reper în spațiu. Iris spune: „Pentru a se deplasa, nevăzătorii se bazează foarte mult pe tactil. Este un alt simț afectat de pandemie fiindcă trebuie să te speli des pe mâini sau să nu atingi suprafețe, iar ca nevăzător ai nevoie să atingi pentru a putea să parcurgi trasee prin oraș”.

 „Este responsabilitatea fiecăruia dintre noi să creăm o societate incluzivă ”, adaugă Iris.

Ea afirmă că trebuie să înțelegem că avem 7,7 milioane de tipologii diferite de oameni pe planetă și este foarte greu să tot categorisim. Schimbarea ține de fiecare dintre noi, nu de un ONG, nu de administrația publică.

0757 526 247 

Acesta este numărul de telefon comunicat de Alexandru și Iris pentru cei care sunt interesați de Clubul de Mobilitate Urbană. Din cauza pandemiei, activitatea clubului se desfășoară în online. Participarea se poate face chiar și prin intermediul telefonului fix.

Alex menționează: „Pentru persoanele cu deficiențe de vedere, părinți, profesori, însoțitori, vrem să le spunem că noi am creat o comunitate de Tech Helpers care pot răspunde la întrebările legate de tehnologie asistivă și modul în care aceasta poate să funcționeze pentru fiecare: https://help.amais.ro/.

Articolul Iris Popescu: Este responsabilitatea fiecăruia dintre noi să creăm o societate incluzivă apare prima dată în Jurnal Social.

]]>
https://jurnal-social.ro/iris-popescu-este-responsabilitatea-fiecaruia-dintre-noi-sa-cream-o-societate-incluziva/feed/ 0