În ultimile trei zile subiectul cel mai discutat a fost legat de Ioana Laura Florescu, o tânără bolnavă de scleroză multiplă căreia i-a fost sistată pensia de invaliditate în urma realizării sumei de 270 lei, după publicarea unei cărți de poezii.
“Nu neapărat pentru publicare a fost sancţionată dumneaei de legea noastră vigilentă, ci pentru că s-a arătat aptă de muncă.
Tentativă de clarificare a aberaţiei
Într-o lume normală, invaliditatea, infirmitatea, handicapul, deficienţa şi dizabilitatea sunt unul şi acelaşi lucru. Omul aflat în această situaţie existenţială are, din cauza unui minus al fiinţei sale, propria libertate limitată mai mult sau mai puţin. Această definiţie conectată la libertatea individuală îmi aparţine, legea dă o definiţie mult mai rămuroasă, mai stufoasă, rădăcinoasă şi băşinoasă, cu bariere sociale, cu integrare socială cu, dracu s-o ia!
În România, dacă eşti orb, surd, fără picioare sau fără minte de mic ori din născare, nu eşti invalid, ci handicapat, deficient, sau cu dizabilitate. Infirm nu se foloseşte în legi. Dacă în urma unui accident sau a unei boli, îţi pierzi o funcţie din asta fundamentală a fiinţei tale în câmpul muncii, devii invalid. Aici sunt trei grade, primul fiiind cel mai grav: gradul 1, 2 şi 3. Primeşti o pensie când apare invaliditatea, mai mare la gradul 1, mai mică la 2, şi mai mică la 3. Dacă ai gradul 3, ai voie să te reîncadrezi în muncă cu o jumătate de normă, fără să pierzi pensia de invaliditate. Dar dacă te reîncadrezi în muncă cu gradul 1 sau 2, o pierzi deoarece câştigi un salariu.
Ei bine, când survine invaliditatea sau boala invalidantă, pe certificatul tău se scrie, potrivit legii, inapt de muncă. Nu se precizează de ce fel de muncă eşti inapt, ai devenit inapt şi gata! Deci, dacă eşti inginer, ai un accident de maşină, îţi pierzi picioarele, primeşti îndată o pensie de invaliditate. În fabrică să zicem că nu poţi să te mai întorci să lucrezi, dar în cercetare poţi. Trece un an, trec doi până când îţi revii psihic şi doreşti să te reangajezi, ba chiar reuşeşti să prinzi un post de cercetător. Pierzi biata pensie de invaliditate pentru că treci pe salariu. Ţi se consideră vechime însă anii lucraţi înainte, ceea ce e normal.
Numai că nu toţi invalizii se pot reîncadra în muncă. Trăiesc din pensia de invaliditate a cărei mărime diferă nu numai în funcţie de gradul 1, 2 sau 3, ci şi în funcţie de anii lucraţi până la ivirea invalidităţii. Ai lucrat în viaţă ca meteorolog, ca marinar, controlor de trafic aerian, stai acasă cu scleroza ta în plăci, abia te mişti, dar gândeşti la viaţa ta şi-ţi pui gândurile pe hârtie sub formă lirică… Ai muncit cu capul, dar erai inapt de muncă conform actelor, cum de ai îndrăznit să munceşti şi să iei un ban pe talentul şi necazul tău, care nu sunt forţă de muncă, după cum se crede. Ţi se retează pensia, suma echivalentă cu câştigul tău „ilicit” când nu ai fost atent şi te-ai dovedit apt.
Cineva pensionat pe temeiul sclerozei în plăci este inapt de o muncă presupunând forţă fizică, angajament muscular, dar este apt să fluiere, să lucreze la calculator sau să scrie. Un invalid vizual nu poate deveni fotograf, deşi cu aparatele de azi şi cu asistenţă, se poate şi asta, dar nu poate fi fotograf independent profesionist. Poate lucra însă bine merci ca telefonist, ca tipograf braille după ce învaţă alfabetul, ca corector în tipografia braille, ca consilier în meseria pentru care se pregătise, ca supervizor al calităţii emisiunilor radio, ca degustător de vinuri şi evaluaator de parfumuri.
Avem infracţiunea de Creaţie Literară pentru care doamna al cărei nume vă rog să-l aflaţi, a fost sancţionată cu suspendarea pensiei pe o lună. Pe lângă această pensie, dumneaei mai are o Suma Fixă, aşa se numeşte, 80% din punctul de pensie ca indemnizaţie de invaliditate. I se va suspenda şi aceasta, fiindcă nu şi-a respectat invaliditatea, mai precis incapacitatea de muncă declarată în hîrtii de către autorităţi, compunând un volum dde poeme.
Cer tuturor scriitorilor să protesteze vehement! Le cer şi celorlalţi artişti din alte arii, cer acelaşi lucru tuturor spiritelor lucide şi demne din această ţară.
Merită un premiu această doamnă!” – scrie pe un cont de socializare RADU SERGIU RUBA, SCRIITOR NEVĂZĂTOR, ORB DACĂ PREFERAŢI (n.a).
Ministerul Muncii și Justiției Sociale a făcut următoarele precizări referitoare la cazul doamnei Ioana Laura Florescu, reflectat în mass-media și în mediul online:
Potrivit Legii nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii, cumulul pensiei de invaliditate gradul II – caracterizată prin pierderea totală a capacității de muncă, cu păstrarea capacității de autoîngrijire – cu venituri de natură profesională nu este permis și conduce la suspendarea plății pensiei pe perioada cumulului și la recuperarea drepturilor încasate necuvenit.
Această interdicție cu privire la veniturile realizate din drepturi de autor a fost introdusă prin dispozițiile Legii nr.263/2010.
Pentru eliminarea acestor incompatibilități se suprapun, periodic, bazele de date de la ANAF cu cele ale CNPP, măsură dispusă și de controalele anuale ale Curții de Conturi.
În cazul doamnei Ioana Laura FLORESCU, ANAF a înregistrat realizarea de venituri din drepturi de autor în luna iunie 2017. Pe baza comunicărilor ANAF din luna iulie 2017, Casa județeană de pensii Suceava a fost nevoită să aplice prevederile legale în vigoare, ceea ce a condus la suspendarea plății pensiei pe luna iunie 2017 și înregistrarea unui debit în valoare de 520 lei, debit care va fi recuperat eșalonat de la pensionară, potrivit legii.
Menționăm că, din punct de vedere al deciziei medicale de încadrare în grad de invaliditate, doamna FLORESCU are termen de revizuire în martie 2018, valabilitatea acesteia – prin care s-a menținut gradul II de invaliditate – fiind de 2 ani (martie 2016-martie 2018).
Subliniem faptul că, în aplicarea prevederilor legale, funcționarii caselor teritoriale de pensii au identificat astfel de situații în care pensionarii de invliditate realizau, ocazional, venituri din drepturi de autor sau drepturi conexe, situații care îi făceau incompatibili cu calitatea de pensionari de invaliditate, motiv pentru care – în proiectul noii legi a pensiilor – se propune eliminarea interdicției privind cumulul pensiei de invaliditate cu venituri de natură profesională.
În acest moment, însă, casa județeană de pensii nu poate adopta o altă decizie, doamna FLORESCU având posibilitatea contestării în instanță a deciziei de debit, în termen de 15 zile de la comunicarea acestei decizii.
Mentionam ca prestatia sociala pentru handicap nu a fost afectata in cazul doamnei mentionate, intre incasarea acesteia si dreptul de a realiza venituri neexistand nicio interdictie.